Parintele Efrem Athonitul
Parintele Efrem Athonitul este un “parinte al pustiei” contemporan, a le carui viata si invataturi sunt pline de duhul si traditia vechilor sfinti ai pustiei. Aceasta dovedeste ca invataturile si practicile parintilor din vechime nu numai ca exista si acum, dar sunt si la fel de relevante prin ceea ce trateaza pentru credinciosul din ziua de azi la fel cum erau in acele vremuri. Parintele Efr e m a fost staretul manastirii Filoteu din Sfantul Munte.
DESPRE LUME SI FAMILIE
Fie ca un inger al Domnului, copilul meu, sa iti urmeze si sa iti arate calea catre Dumnezeu si catre mantuire. Amin. Ma rog ca Domnul sa iti dea sanatatea sufletului, caci este un mare dar al fiului, ce este daruit doar acelor suflete ce s-au dedicat pe deplin inchinarii si dragostei fata de Dumnezeu.
Lumea atrage tinerii precum un magnet; lucrurile pamantesti au mare putere asupra unui suflet nou luminat, ce tocmai a pornit sa isi gaseasca locul, sa isi afle scopul in viata si datoria ce il cheama. “Prietenia lumii este dusmanie fata de Dumnezeu. Cine va voi deci sa fie prieten cu lumea se face vrasmas lui Dumnezeu” (Iacov 4:4). Dumnezeu a pus deoparte bucuriile pentru vesnicie, caci atat El cat si sufletele noastre sunt pentru vesnicie. Nu exista comparatie intre bucuriile lumii si bucuriile curate ale lui Dumnezeu.
Bucuriile lumii sunt obtinute cu jertfe si costuri, si dupa bucuria lor vremelnica, sunt urmate de felurite consecinte, astfel ca li se zice in mod gresit placeri. Bucuriile lui Dumnezeu, insa, nu au astfel de urmari, deoarece bucuriile duhovnicesti aici jos pe pamant sunt cele dintai roade ale unei serii nesfarsite de bucurii si incantari in Imparatia Cerurilor. Pe cand, in mod contrar, cel ce a fost stricat de placerile lumii este silit sa se indrepte spre osanda vesnica cu primul indrumator spre stricaciune, diavolul.
Vremea vietii noastre, copilul meu, ne-a fost data precum o suma de bani astfel incat fiecare din noi sa se poata ocupa de mantuirea sa, si in functie de cum am incheiat aceasta afacere, vom deveni fie bogati, fie saraci. Daca folosim avantajul “banilor” vremii pentru a ne spori averea duhovniceasca, atunci intr-adevar vom fi negustori intelepti, si vom auzi vocea binecuvantata: “Bine, sluga buna si credincioasa, peste putine ai fost credincioasa, peste multe te voi pune; intra intru bucuria Domnului tau” (Matei 25:23).
La capatul vietii noastre, o socoteala precisa va fi ceruta de la fiecare din noi: cum si unde am cheltuit banii vremii, si vai noua daca i-am risipit in cinematografe, in distractii, in desfrau, in vise desarte, in placeri trupesti. Caci ce aparare va putea limba noastra amutita sa gaseasca, si cum vom putea noi sa ne ridicam ochii si sa ne privim Hristosul, in timp ce El insira binefacerile fara de numar pe care dragostea Sa nemarginita le-a revarsat asupra noastra?
Acum cat avem timp, acum cat banii vremii inca nu s-au cheltuit cu totul si inca ii mai avem la dispozitie, sa cugetam cu atentie la lumea ratacitoare care cauta sa ne fure. Sa o impingem deoparte ca pe un les de caine putrezit, si cu acei bani sa mergem degraba sa cumparam lucruri de pret care, incercate cu focul, vor deveni foarte luminoase – daruri de pret ale Dumnezeului cel Sfant, bune spre a fi folosite ca podoaba a sfantului Ierusalim Ceresc. Noi sa nu cumparam pleava, care este lucrul de pedeapsa al intunecimii, caci vom cobori cu aceasta in focul vesnic al osandei, unde multimea de oameni care n-au dat pret darurilor lui Dumnezeu vor culege ceea ce au sadit! Saditi lucruri bune cu lacrimi, si apoi veti veni sa culegeti roadele bucuriei vietii vesnice!
DESPRE SPOVEDANIE SI SOCOTINTA DUHOVNICEASCA
Aceasta marturisire a ta mi-a facut mare bucurie in suflet, deoarece Dumnezeu si ingerii, care o asteptau, s-au bucurat. Ai reusit sa rusinezi diavolul, care mult se bucura cand cineva isi ascunde gandurile de duhovnicul sau.
Cand un sarpe isi paraseste culcusul, se grabeste sa se ascunda undeva fiindca se asteapta sa fie lovit – la fel se intampla si cu un gand dracesc, care este precum un sarpe veninos. Cand un astfel de gand paraseste gura unei persoane, se risipeste si dispare, deoarece marturisirea este smerenie, si deoarece Satan nu poate suporta nici macar mireasma smereniei, cum ar putea el sa ramana dupa o marturisire smerita si sincera?
Copilul meu, iti doresc un inceput bun si o inaintare plina de ingrijire. Nu te rusina in fata mea. Nu ma privi ca pe un om, ci ca pe un reprezentant al lui Dumnezeu. Spune-mi tot, chiar daca gandesti rau despre mine, caci eu am experienta cu influentele dracesti, si stiu cum diavolul il lupta pe om. Stiu ca fiii duhovnicesti au inimi simple si ca daca ganduri rele vin la ei, este din pricina rautatii diavolului si a eu-lui copilului duhovnicesc, caruie i se ingaduie sa cada si sa aiba asemenea ganduri impotriva Parintelui sau, ca astfel copilul duhovnicesc sa se poata smeri mai mult. Prin urmare, nu te teme. Ma voi bucura intotdeauna cand imi vei vorbi liber si sincer, caci fara o marturisire dreapta, nu exista sporire duhovniceasca.
Copilul meu, fii fara de grija. Am luat povara ta. Eu te rog doar sa ai pace. Vorbele tale pot fi numai pe hartie, dar eu simt puterea, intelesul si esenta a ceea ce ai scris; patrund duhul cuvintelor tale. Iti zic sa fii cu pace de acum inainte. Esti iertat cu fiecare marturisire pe care o faci. Satana a inteles firea ta si te munceste, dar fara ca ceva grav sa se fi intamplat. Tot ceea ce scrii (adica gandurile care te chinuie) este o amagire a celui rau ca sa te faca sa deznadajduiesti, sa fii nelinistit, si tot astfel. Arunca tot ceea ce ti s-a intamplat in adancimile marii. Urmeaza un drum nou in viata ta.
Daca continui sa gandesti la fel, stiu ca vei ajunge bataia de joc a dracilor. Te implor, doar fa ascultare de mine. Dupa marturisirea ta, totul a fost iertat, deci lasa cele trecute sa treaca. Nu zgandari o rana care te-a facut sa suferi atat de mult. Nu te lasa inselat de gandul ca este vina ta. Daca nu l-ai fi dus la doctori s.a.m.d., atunci asemenea ganduri te-ar fi luptat cu dreptate. Pe cand, asa cum sunt acum lucrurile, ti-ai implinit datoria. Dumnezeu vrea sa il primesti pe acesta, pentru un motiv pe care numai intelepciunea Sa nemarginita il cunoste, in timp ce tu crezi ca l-ai ucis! Fii prevazator cu acest gand, caci altfel ar putea pandi in inima ta. Este o cursa a diavolului ca sa iti faca rau, caci el stie cum. Acest inselator priceput a inecat multimi nenumarate in adancimile iadului cu disperarea.
Cand se petrece ceva si diavolul vede ca cineva este suparat din aceasta pricina, inselatoria lui este sa adune nenumarate ganduri asa-zis indreptatite care sa il duca pe acel biet om spre o furtuna mare si sa il inece. (Asa cum zice proverbul, vulpea iubeste incaierarea.) Si cand furtuna a trecut, el vede ca a fost in pericol sa se inece doar intr-o cana cu apa.
Smereste-te, si de acum inainte marturiseste-te, caci marturisirea cuprinde cea mai sfanta umilinta, fara de care nimeni nu se mantuieste. Diavolul se bucura tare cand reuseste sa convinga pe cineva sa isi ascunda gandurile cele rele. Aceasta deoarece isi atinge scopul sau premeditat, de distrugere a sufletului.
Ti-am scris despre constiinta, ca trebuie sa fim cu grija sa nu facem ceva ce va fi condamnabil si ne va osandi. Tine-ti in minte ca Dumnezeu le vede pe toate si ca nimic nu se ascunde de la ochii Sai. Deci cum as putea minti eu in fata lui Dumnezeu? Nu stii ca minciunile sunt de la diavol, si lipsa de ingrijire devine o practica, apoi un obicei, si apoi o patima, si nu stii tu ca cei ce mint nu vor mosteni Imparatia Domnului? (Apocalipsa 21:8)
Teme-te de Dumnezeu. Dumnezeu nu este multumit cu jertfe materiale cand neglijam sa ajungem in launtrul inimii. Dar este necesar sa le savarsim si pe acestea, fara sa le lasam pe celelalte nefacute. (Matei 23:23)
Cerceteaza-ti cugetul, caci nu stim cand va veni ceasul mortii. Si de nu ii vom plati creditorului nostru (care este constiinta) tot ceea ce ii datoram, ne va acuza cu glas tare, fara sa se tina deoparte. Atunci – vai! – gura noastra va fi inchisa, neavand ce raspuns sa dea.
In fiecare noapte, adu-ti aminte de cum ti-ai petrecut ziua, si de dimineata adu-ti aminte de cum ai trecut noaptea, ca sa stii cum stai cu socoteala sufletului tau. Daca vezi vreo pierdere, incearca sa o redobandesti cu grija si tarie. Daca vezi vreun castig, slaveste-L pe Domnul, ajutatorul tau nevazut.
Nu-ti lasa constiinta sa te apese pentru multa vreme, ci degraba da-i ceea ce iti cere, ca nu cumva sa te dea judecatorului si sa fii aruncat in temnita (Matei 5:25). Vrea constiinta ta sa iti faci pravila de rugaciune si sa redobandesti rugaciunea? Da-i aceste lucruri, si iata, esti izbavit de la trimiterea in fata judecatorului. Nu slabi vocea mantuitoare a constiintei tale ignorand-o, deoarece mai tarziu vei regreta fara folos.
Cauta sa fi sincer in faptele tale, precum si in vorbele tale, si mai ales in marturisire. Caci Dumnezeu cearca inima si rarunchii (Psalmi 7:9), si nimic nu ramane ascuns privirii ochiului Sau neadormit.
Teme-te de Dumnezeu; Dumnezeu nu Se lasa batjocorit (Galateni 6:7); El nu este pacalit. El pedepseste aspru cand nu vede sinceritate; asa ca ai grija. Cand esti neascultator si faci un pacat ascuns, contracareaza-l dezvaluindu-l deschis in marturisire. Nu iti lasa eul sa te copleseasca si sa te faca sa ascunzi adevarul si sa ramai neindreptat si impatimit. Indreapta totul acum daca vrei sa vezi zilele bune ale despatimirii si pacii.
SFATURI ALE PARINTILOR DESPRE RUGACIUNE
“Lucrarea lui Iisus Hristos nu este doar de o zi sau doua, ci dureaza multa vreme, ani indelungati”, observa dumnezeiescul Hrisostom (Sf. Ioan Gura de Aur). “Caci de multa lupta si vreme este trebuinta ca sa fie izgonit diavolul si pentru ca Hristos sa isi faca salas… Inchinati-va deci rugaciunii, si asteptati pe Domnul Dumnezeul nostru, pana ce se va milostivi de noi. Plangeti de dimineata pana seara si, de este cu putinta, intreaga noapte: ‘Doamne Iisuse Hristoase, miluieste-ma.’ Si siliti-va nous-ul [cugetul] in aceasta lucrare pana la moarte”.
Toti Parintii nostri dau sfaturi asemanatoare, fiecare in felul sau si cu propriile sale vorbe, in functie de experienta sa de lupta si izbanda asupra vrajmasului – care este literal pus pe fuga si slabit cu totul de rugaciunea neincetata a mintii.
“Fratilor, intotdeauna rasuflati Hristos”, ne indeamna Sfantul Antonie cel Mare, Invatatorul Pustiei.
“Intotdeauna sa iti aduci aminte de Dumnezeu, si mintea ta va deveni rai”, spune Sf. Nil cel Intelept.
Cu cat mai mult staruie cineva in rugaciune, cu atat mai mult inima i se curateste, sufletul i se lumineaza, dispozitia sa devine mai buna, si imparatia lui Dumnezeu isi raspandeste bucuria si prezenta inlauntrul omului, care este chipul lui Dumnezeu si pentru care Dumnezeu-omul Iisus a acoperit toate savarsirile raiului si iadului cu virtutile Sale, Patimile Sale si Invierea Sa.
Cel care isi vestejeste simtul prin asceza, care isi retine simtirile de la toate bucuriile lumii, si care rezista cu tarie pana la capat impotriva influentelor stapanitorului acestei lumi, va primi aici in aceasta viata o pregustare a lucrurilor bune ale imparatiei raiului: linistirea gandurilor, pacea inimii, revarsare dulce de lacrimi, incantarea sufletului, cunostiinta tainelor, belsugul dragostei, theoria [vederea] lui Dumnezeu, desavarsirea “pe cat este cu putinta pentru firea omeneasca”. Acestea toate se obtin printr-o lupta sistematica, continua, insistenta, incapatanata pentru rugaciunea mintii. Dar pentru ca aceasta neintrerupta cugetare a mintii sa fie auzita de Dumnezeu, cel ce se roaga trebuie sa implineasca si fagaduintele monahale (si crestine, in general) ale vietii duhovnicesti, care ajuta in schimb rugaciunea.
Cat pentru un monah incepator, este ceruta ascultarea deplina fata de Staretul sau, care este modelul vazut al vietii Mantuitorului Hristos. Cat pentru toti crestinii, este necesar sa isi randuiasca vietile dupa sfatul parintilor lor duhovnicesti si sa se supuna canoanelor celei Uneia, Sfinte, Ortodoxe Biserici, astfel incat fiecare individ sa nu rataceasca pe drumul sau propriu de dorinte si inchipuiri, asa dupa cum Sfintele Scripturi ne invata sa fim atenti.
Viziunea extrem de simpla si deplina a avvei Mios este citata in Pateric: “Ascultarea in schimbul ascultarii: oricine Il asculta pe Dumnezeu, si Dumnezeu il asculta pe dansul”. Si avva Isaia explica aceasta si mai pe larg: “E cu neputinta ca Domnul sa nu asculte pe cineva, daca acela I se supune; caci El nu este departat de om, ci este vointa noastra cea care nu Il lasa sa ne auda rugaciunea.”
Daca te rogi si nu esti ascultat, asigura-te ca nu cumva esti neascultator. Daca te rogi in noapte si nu esti grijuliu cu felul tau de a trai in timpul zilei, e ca si cum ai zidi si ai darama in acelasi timp. Daca esti nepasator in lucrurile marunte, cu siguranta vei ceda si vei cadea in lucrurile mari. Pazeste-te.
Dumnezeu nu trimite harul Sau neincetat intr-o inima care nu isi ridica un zid impotriva dorintelor ei, sau intr-o minte ce nu arata vreun semn de retinere de la o ratacire fara tinta. La inceput Dumnezeu ne da harul Sau pentru a ne ajuta, a ne inalta, a indulci simtirile sufletului nostru, a ne atrage. Dar daca nu lucram impreuna cu el, harul nu va avea vreun efect si se va retrage. Pofta vine mancand, si rugaciunea rugandu-ne.
Esti la diakonema [ascultarea] ta, la munca ta? Adu-ti aminte ce isi spuneau Sfintii parinti in vreme ce lucrau: “Trup, lucreaza ca sa poti fi hranit; suflete, pazeste-te ca sa poti fi mantuit”. Mintea ta rataceste? Spune rugaciunea in soapta si nu vorbi fara scop, caci ii vei rani si pe altii, impreuna cu tine, prin vorbire nefolositoare.
Avva Filimon zice, “Multi din Sfintii Parinti au putut vedea Ingerii urmarindu-i, de aceasta s-au inconjurat ei cu tacere si nu vorbeau cu nimeni.”
In loc sa iti irosesti timpul, spune-ti rugaciunea. Si cu cat acea neascultare si indiferenta vine peste tine, cu atat mai mult trebuie sa te temi de amenintarea, pe care Domnul a adresat-o slugii rele si lenese (Matei 25:26). Daca lasi zilele si noptile sa treaca, intr-o nepasare crescanda, in curand vei sfarsi extrem de nepasator. Va fi poate de lauda nepasarea ta, cand ceilalti vor primi cununi pentru nevointele lor?
Fratilor, lucrati putin in rugaciune si trezvie, si veti vedea bucuria inaltandu-se in inima voastra si luminand pe cerul mintii voastre: nu acea bucurie ce dispare inainte de a o gusta, ci bucuria ce este dulce, ca si dulceata ingerilor, si lumina fara apus a celeilalte lumi, pe care Hristos, Lumina Lumii, Ce vine prin rugaciune, o va pogori asupra voastra inainte sa parasiti aceasta lume. Nu aceasta s-a intamplat cu Parintii nostri, si nu ni s-ar putea intampla si noua, daca lipsa de credinta si nepasarea noastra nu ar impiedica-o?
Staretul meu [Gheron Iosif Isihastul, n.t] mai obisnuia sa zica: “Nevoieste-te un pic ca sa il ai pe Dumnezeu ca datornic, si in timp El iti va trimite cu mult mai mult decat ceea ce ai muncit sau ai asteptat tu.”
Dar nu uita vorbele Sf. Isaac Sirul: “Mai intai diavolul lupta impotriva rugaciunii neincetate a inimii, si apoi convinge calugarul sa nesocoteasca si ceasurile randuite de rugaciune si canonul sau de rugaciune, care se face cu metanii si inchinaciuni.”
Astfel ca nu asculta la soaptele nepasarii, si de vrei ca Dumnezeu sa acopere greselile tale, acopera-le si tu pe ale fratelui tau si stai cu el in timpul ispitelor si durerii sale.
Sa nu-i dai replici si sa nu ascunzi ganduri de parintele tau duhovnicesc, caci vei lucra toata viata ta degeaba, si rugaciunea ta va ramane neroditoare.
Daca nu esti curatit prin marturisire cinstita, cum te vei apropia sa primesti preacuratele si de viata-datatoarele Taine ale lui Hristos? Nu ai auzit ca ele aduc viata celor ce se impartasesc vrednic, si moarte celor ce le primesc nevrednic?
Nu spune: “Eu sunt doar ca ceilalti”, caci aceasta este desertaciune, si Judecatorul nu poate fi inselat.
Fiecare gand care aduce deznadejde si intristare prea multa e de la diavolul, si trebuie sa il indepartezi imediat, caci va taia rugaciunea. Fiecare gand ce aduce suparare stapanita in suflet, amestecata cu bucurie si lacrimi, e de la Dumnezeu. Harul Domnului nu aduce niciodata pe cineva la deznadejde, ci il indreapta spre pocainta.
DESPRE MANIE
Fii bland si nu te mania, caci mania este rodul egoismului si al voii proprii, pe cand blandetea este roada unei inimi smerite si al taierii voii de sine. Cand cineva se manie, mintea sa isi pierde discernamantul, si, prin urmare, isi pierde echilibrul si este purtata in a rosti vorbe necuvenite.
Chiar daca Sfintii Parinti au asemanat toate patimile cu betia, au asemanat cu aceasta indeosebi mania, caci atunci cand cineva este beat, isi pierde demnitatea si se face de ras in fata tuturor – la fel se petrece cand o persoana irascibila isi iese din fire.
Domnul ne spune: “Invăţaţi-vă de la Mine, că sunt blând şi smerit cu inima şi veţi găsi odihnă sufletelor voastre” (Matei 11:29). Pentru a ne afla pacea constiintei, trebuie sa inabusim si sa starpim fiara maniei, al carei ascunzis este egoismul.
Cand cineva se intample sa te critice, fie cu dreptate, ori din lipsa de tact, controleaza-te, stapaneste-ti tulburarea dinlauntru, inchide-ti gura, si incepe sa rostesti rugaciunea launtrica, si dintr-o data vei vedea fiara ca se inabusa! Dar fiecare izbanda are trebuinta de lupta. Daca vrei sa-ti supui si sa starpesti patimile, invata sa iubesti smerenia si osandirea de sine. Doar asa pot fi patimile slabite si nimicite.
Cand esti cuprins de manie, trebuie sa realizezi ca tu esti cel ce o hraneste, doar spre a o afla, data viitoare, mai puternica. Dar, daca atunci cand se ridica, o inabusi asa cum am spus mai sus, atunci vei constientiza ca o infometezi, asa incat data viitoare cand se va ridica, va fi mai slaba, iar data urmatoare si mai slaba, si, putin cate putin, te vei tamadui de mania ta.
Traducerea: Radu Hagiu
http://saraca.orthodoxphotos.com/biblioteca/sfaturi_din_sfantul_munte.htm
“Mă uit la munţi, şi iată că sînt zguduiţi; şi toate dealurile se clatina!” (Ieremia 4:24).
