miercuri, 10 august 2011

Pentagonul stia de acum sapte ani despre criza de astazi



Foarte interesant, daca e sa ne uitam cu sapte ani in urma, la un articol aparut in 2004, in The Observer si citat acum de The Guardian, asupra unui raport al serviciilor secrete militare si care a starnit ceva valva la vremea lui, dar care, mai apoi, ca atatea altele, a fost dat uitarii. In fapt, articolul cu pricina prezinta la acea vreme ceea ce e pe cale sa se intample azi, sau un mecanism care s-a declansat deja. Va invitam sa-l cititi in cele ce urmeaza si sa comentati acest raport al US Defence & Intelligence, ce a intrat in posesia presei britanice cu sapte ani in urma:
 

“Climatul se va schimba peste 20 de ani, putand genera o catastrofa globala, traducandu-se in milioane de vieti pierdute datorita razboaielor si, mai ales, dezastrelor naturale. Un raport secret al US Defence & Intelligence, obtinut de The Observer, atrage atentia asupra faptului ca majoritatea oraselor importante europene se vor scufunda sub nivelul mariilor, iar Marea Britanie va fi la randul ei transformata intr-o a doua Siberie, pana in 2020. Conflicte nucleare si amenintari de conflicte nucleare, ca si revolte populare masive vor eupe in toate colturile lumii. Documentul prezice ca schimbarea abrupta a climatului va duce planeta pe marginea anarhiei. (…) Tratatul de stabilitate globala, care va aparea in aceste circumstante, il va inlocui pe cel de combatere a terorismului. Tratatul va fi o masura de forta a tarilor care detin arma nucleara si numai in acest fel, prin forta, se va putea opri mega-revolta planetara impotriva puterilor mondiale, pe fondul foametei, lipsei de bani, de resurse, inclusiv de apa. Pe acest fond, cred analistii Pentagonului, omenirea se va confrunta cu o noua criza a razboaielor, pe o puternica criza economica si alimentara.
 
Inca o data omenirea va ajunge la nivelul legilor junglei, va castiga cel care e mai puternic, iar sute de razboaie vor invrajbi natiulie, ca in epoca primitiva si ca in antichitate. Vor renaste noi imperii si se vor prabusi altele, atrag atentia analistii Pentagonului in raportul obtinut de The Observer si care a fost supervizat de expertul Andrew Marshall. Acest scenariu bazat pe schimbarile climatice si pe declansarea revoltelor ar putea, in maximum 20 de ani, sa instaureze un guvern mondial, bazat pe cele mai puternice natiuni militare, cu arsenal nuclear, dar si un sef planetar, un presedinte care va dicta unamitatii. numai in acest fel, prin forta si prin teroarea armelor, natiunile vor putea fi tinute sub control, mai spune raportul US Defence & Intelligence. Deja, in 2004, conform Randall and Schwartz, planeta ducea o populatie umana mai mare decat o putea sustine din punt de vedere alimentar si al climatului mondial. Randall a explicat pentru The Observer ca viteza cu care se schimba climatul global, cutremurele masive ce vor aparea, eruptiile vulcanice, tornadele, tsunamiurile, vor fi reactii normale ale unui organism terestru ranit si in urma carora vor muri milioane si zeci de milioane de oameni, asupra caror catastrofe naturale, noi oamenii, nu vom avea niciun control.” (The Observer, februarie 2004)




Sursa: Fata nevazuta a lumii….

Editorial dur în Wall Street Journal: “Este Obama deştept?”. Articolul a primit 15.000 de like-uri pe facebook în câteva ore

Editorialul compară SUA sub mandatul lui Obama cu zborul Air France 447 care s-a prăbuşit în Oceanul Atlantic: un avion mare, modern, care intră într-o furtună şi, din păcate, este manevrat de piloţi incompetenţi.
Editorialistul Bret Stephens, de la Wall Street Journal, se întreabă cât de deştept este în realitate preşedintele american Barack Obama, ţinând cont de modul în care se comportă în contextul crizei datoriilor SUA şi al retrogradării de rating. Articolul a strâns peste 15.000 de like-uri pe Facebook, în doar câteva ore de la apariţie.
Editorialul compară SUA sub mandatul lui Obama cu zborul Air France 447 care s-a prăbuşit în Oceanul Atlantic: un avion mare, modern, considerat printre cele mai sigure din lume, care intră într-o furtună şi, din păcate, este manevrat de piloţi incompetenţi.

"Când vine vorba de pilotat, Barack Obama se crede echivalentul politic al lui Charles Lindbergh, al lui Chuck Yeager şi - într-o manieră "Fly Me to the Moon" ("Du-mă în zbor către Lună") - al lui Nat King Cole, toţi într-unul", scrie editorialistul WSJ.
"De câte ori nu am auzit spunându-se că domnul Obama este cel mai deştept preşedinte? Chiar şi când este criticat, eşecurile sale sunt puse pe seama presupusei inteligenţe. Liberalii spun că este prea cerebral pentru tăvăleala de la Washington; conservatorii par adesea să considere că poticnelile lui, pe plan naţional sau internaţional, fac parte dintr-un plan iscusit de a transforma SUA într-o combinaţie de Finlanda, Cuba şi Arabia Saudită. Eu nu cred aşa ceva. Eu cred că pur şi simplu preşedintele nu este prea deştept", scrie Bret Stephens.
Autorul atacă mai întâi mult lăudatul dar oratoric al preşedintelui american, despre care observă că, de cele mai multe ori, produce numai clişee.
"(Retorica) este genul de lucru lăudat de oamenii care cred că o stăpânire a sintaxei limbii engleze este semnul unei mari distincţii intelectuale. Îşi aminteşte cineva vreo frază memorabilă din discursurile domnului Obama, care să nu se dovedească a fi un clişeu?".
Abilităţile tactice ale politicianului Obama sunt, la rândul lor, luate în derâdere de editorialistul WSJ, care îi face un portret dureros preşedintelui:
"Face predicţii care se dovedesc false. Face promisiuni pe care nu le poate onora. Creează aşteptări pe care nu le poate satisface. Nu respectă angajamentele făcute în particular. Cedează poziţii pe care şi le-a asumat în public. Este absent din problemele în care are datoria să fie implicat. Domină acolo unde ar trebui să fie absent".
Editorialistul dă exemple de preşedinţi americani care au ştiut să facă pasul înapoi când lucrurile nu mergeau cum ar trebui în SUA. În criza din 1907, când băncile americane erau în pragul falimentului, preşedintele Theodore Roosevelt s-a retras la vânătoare de urşi, după ce şi-a vărsat furia pe marii afacerişti americani, lăsându-l pe J.P. Morgan (mare bancher şi finanţist) să rezolve lucrurile. În alt caz, Bill Clinton a fost atacat pe subiectul sănătăţii, dar şi-a regândit imediat poziţia, promovând reforma asistenţei sociale. La fel, George W. Bush l-a dat afară pe Donald Rumsfeld (ministrul Apărării) când s-a dovedit că războiul din Irak era pe cale de a fi pierdut.
"Nu este cazul acestui preşedinte: de câte ori deschide gura, suma totală a capitalului financiar se reduce. (…) Domnul Obama pare că se consideră imun la greşeli. Poate asta explică de ce l-a susţinut a doua oară pe Timothy Geithner (şeful Trezoreriei, personaj controversat, implicat în marea criză din 2008, care acum câteva zile a vrut să demisioneze, dar Obama a insistat să rămână în funcţie - n.r.). Explică de asemenea şi obiceiul său insultător şi inapt politic de a sugera - fie că e vorba de sănătate, fie de pacea arabo-israeliană sau de vreo schimbare care va veni Dumnezeu ştie când - că vina se află mereu de partea auditoriului, care nu este în stare să-l asculte cu atenţie", scrie editorialistul.
Presa din SUA s-a obişnuit să râdă de cei mai puţin înzestraţi intelectual, dar care sunt oameni de succes - George W. Bush, Sarah Palin sau Rick Perry. "Dar e nevoie de isteţime adevărată pentru a înţelege că fluenţa în vorbire şi încrederea în sine nu sunt dovezi suficiente pentru o inteligenţă reală. Prostia se măsoară în fapte ('Stupid is as stupid does'), a spus marele filozof Forrest Gump . Preşedinţia lui Barack Obama este un studiu de caz în acest sens", încheie editorialistul.
Nota redacţiei: Idiomul "Stupid is as stupid does", preluat dintr-o replică a personajului principal din filmul "Forrest Gump", se referă la faptul că un om inteligent care face lucruri prosteşti tot un prost este. Un fel de echivalent al sintagmei "Eşti ceea ce faci".

Şeful Băncii Centrale Europene: „Este cea mai grea criză de la Al Doilea Război Mondial”

Jean Claude Trichet, preşedintele Băncii Centrale Europene (BCE), a motivat decizia instituţiei pe care o conduce, de a interveni pentru a stabiliza bondurile Spaniei şi Italiei, spunând că, în lipsa unor decizii importante, putem asista la o criză de proporţii istorice.
"Este cea mai grea criză de la Al Doilea Război Mondial încoace şi ar fi putut să devină cea mai grea criză de la Primul Război Mondial, dacă liderii nu ar fi luat decizii importante", a spus Trichet într-un interviu pentru postul de radio Europe 1, citat de Huffington Post.
Cu toate acestea, Trichet nu a confirmat direct că BCE a intervenit să cumpere bonduri italiene şi spaniole, spunând doar că băncile "se află în piaţa secundară" pentru eurobonduri. Totuşi, pieţele au arătat clar că BCE a intervenit.
Rata dobânzii pentru bondurile Spaniei cu maturitate de 10 ani a scăzut sub 5%, după ce ajunsese la 6,5% săptămâna trecută. În cazul bondurilor Italiei, dobânda se afla marţi la 5,1%, în scădere cu un procent faţă de prima zi din săptămână, înainte de intervenţia BCE.
Şeful BCE a precizat că responsabilitatea pentru lupta împotriva crizei datoriilor trebuie să aparţină guvernelor din zona euro, nu băncii centrale.
"Ceea ce aşteptăm este ca guvernele să-şi facă treaba", a spus Trichet. Italia şi Spania trebuie să-şi respecte promisiunile de a-şi reduce bugetele de cheltuieli.

Liviu Voinea: "Falimentele în masă duc tot la inflaţie sau la război"

"Avem aceeaşi criză din 2007-2008 în economiile dezvoltate care nu a fost rezolvată corespunzător atunci. Şi măsurile din 2007-2008 se întorc acum pentru că datoria privată a fost trecută la datorie publică şi acum guvernele constată că nu mai au de unde plăti această datorie publică. Practic, prima etapă a crizei a omis ceva fundamental. Falimentul. Nu se poate aşa ceva. Crizele sunt ciclice într-adevăr dar dintr-o criză se poate ieşi atunci când cine este vinovat dă faliment. Când nu dă nimeni faliment înseamnă că este stimulat comportamentul speculativ şi se spune investitorilor nu vă faceţi probleme, vă salvează mereu statul", a mai spus Voinea.
Sursa: Capital.ro

Cozmin Guşă: "Mi-e teamă că vor veni conflicte inventate planetar"

"Mie mi se pare un lucru disperat. Statele Unite s-au lenevit. Eu mă duc destul de des în Statele Unite. Şi fiind o ţară de tip imperialist, mă rog, la maxim, s-a obişnuit să lucreze alţii pentru ei şi într-un mod foarte productiv. Nu cred că le va folosi foarte mult această măsură, care este o măsură anti-piaţă în mod clar, băncile care merg acolo vor mai trăi doar din niște comisioane şi cam atât, care nu e un lucru foarte sănătos, nici măcar într-o economie mai etatizată decât a Statelor Unite", a spus Cozmin Guşă în cadrul unei emisiuni TV.
"Are legătură cu ceea ce se întâmplă acolo, are legătură cu lupta disperată a domnului Obama de a mai lua un mandat. Am fost recent acolo şi am văzut că s-a chinuit foarte mult şi a şi reuşit să n-aibă vreun contracandidat din partea republicanilor. Nu există acest contracandidat, singurul lui contracandidat este această criză, care poate să nască orice. Şi mă aştept ca acastă măsură disperată să se traducă în această toamnă, întotdeauna septembrie e o lună foarte ciudată, prin nişte conflicte inventate planetar. Mă uit foarte mult în Nordul Africii, mă uit şi la Iran şi tare mi-e teamă că în acest moment, ca să ascundă marea gaură în plan modial care s-a realizat şi cu ajutorul complexului militar-industrial, să avem un război, care să se dezbată pe toate televiziunile şi care practic să mute discuţia de la acest mare eşec al strategilor macro-economici – care sigur, vin şi din Statele Unite, dar sunt şi în Europa Occidentală, care să mascheze toate aceste deversări de bani din banii contribuabililor, inclusiv ale Băncii Centrale Europene. Sunt tot banii noştri care merg să acopere găurile din care s-au născut patricienii greci sau marii investitori din Guvernul paralel al lui Silvio Berlusconi saui chiar Mafia la urma urmei. Că deja sunt articole în Italia care vorbesc despre aşa ceva. Suntem într-o mare criză modială. Eu revin la România şi aş spune ceva. Am uitat să spun prima dată. E limpede că banii vor veni din ce în ce mai puţini. Am făcut o mică demonstraţie de retorică, n-avem oameni care să aducă bani. Doi, nici măcar românaşii noştri care, cât mai lucrează prin Spania şi prin Italia, nu vor prefera nici să-şi mai trimită banii aici, nici să-i mai tezaurizeze în bănci româneşti, că asta e treaba. În criză ţii sub plapumă sau cumperi aur, fiecare cu ce se descurcă. Să nu uităm că mare parte din creşterea economică pe care noi am avut-o tradiţional de prin 2004 încoace s-a bazat pe aceşti bani care au venit în România de la căpşunari – nu vreau să se simtă nimeni jignit, dar aşa i-am denumit", a spus Gușă.
Autor: Capital.ro
Sursa: Capital.ro

O mare bancă europeană ar putea da faliment. Panică pe burse

| Zvonurile că o mare bancă europeană e pe marginea prăpastiei aruncă pe roşu busrsele.
Acţiunile Societe Generale au căzut cu 16%, după ce la un moment dat îşi pierduseră 23% din valoare, după ce în piaţă s-a vehiculat ideea că banca are probleme mari şi că şefii băncii s-ar fi întâlint de urgenţă cu preşedintele Sarkozy în cursul acestei dimineţi.. Potrivit Bloomberg, cei de la SocGen “neagă categoric toate zvonurile”. CDS-urile băncii au ajuns la nivelul record de 2,99%, în creştere cu 0,29 pp.
Acţiunile BNP Paribas au pierdut 11%, cele ale Credit Agricole 15%. Băncile italiene au scăzut şi ele pe bursa de la Milano. Acţiunile UniCredit au căzut cu 9,1% şi cele ale Intesa SanPaolo Bank cu 13%.

După ce în cea mai mare parte a zilei bursele din Europa au stat pe verde, acestea au căzut abrupt spre sfârşitul şedinţei de tranzacţionare. Indicele german DAX scade cu aproape 8% , londonezul FTSE100 cu peste 2%, iar parizianul CAC40  pierde  5%.

Bursa de la New York a deschis pe minus şi indicele Dow Jones era la ora României 18:50 la -3,7%, testând suportul de la 10.800 de puncte.

Euro a pierdut 1,42% faţă de dolar şi aurul testează nivelul de 1.800 de dolari pe uncie, fiind acum la 1795 dolari/uncie. În această săptămână a spart pragul de 1.700.

Autor: Mihai Banita
 Sursa: Money.ro

Religia – soluţia împotriva nefericirii?

Religia – soluţia împotriva nefericirii?
Un nou studiu sugerează că în societăţile în care există un nivel mare de stres, persoanele religioase sunt mai fericite, iar numărul lor depăşeşte numărul celor non-religioase. În cazul în care o societate e caracterizată de pace şi mulţumire, implicarea religioasă este mai mică, iar oamenii tind să fie fericiţi indiferent dacă sunt religioşi sau nu, susţin cercetătorii.
Studiul a analizat datele unui sondaj de opinie, realizat la nivel mondial între 2005 şi 2009, care a intervievat oameni din peste 150 de ţări despre afilierea religioasă, satisfacţia în viaţă, respectul primit, sprijinul social şi sentimentele pozitive şi negative. Cercetătorii au studiat, de asemenea, sondajul de opinie din 2009 realizat în Statele Unite.

Acesta este primul studiu care analizează la nivel mondial relaţia dintre religie şi fericire, susţine profesorul Ed Diener de la Universitatea din Illinois.

Studii anterioare, multe dintre ele axate pe populaţia Statelor Unite, au sugerat că oamenii religioşi tind să fie mai fericiţi decât persoanele nonreligioase.
Noile descoperiri indică, totuşi, faptul că religia şi fericirea sunt strâns legate de caracteristicile societăţii în care trăiesc oamenii.

Apartenenţa religioasă pare să stimuleze fericirea şi starea de spirit pozitivă în societăţile care nu oferă în proporţie adecvată hrană, locuri de muncă, îngrijire pentru sănătate, siguranţă şi oportunităţi educaţionale. Oamenii religioşi din societăţile religioase sunt mai mult încilnaţi să susţină că se simt respectaţi, primesc mai mult sprijin social şi au parte de mai multe experienţe pozitive, decât negative, faţă de cei nonreligioşi.

În societăţile laice, care în cele mai multe cazuri sunt mai bogate şi unde există mai multă susţinere socială, atât religioşii, cât şi nonreligioşii, au o stare generală pozitivă.

Aceleaşi tendinţe pot fi observate şi în statele individuale din SUA, cercetătorii descoperind mai multe persoane religioase în statele mai sărace, unde există mai puţin sprijin social. Religia pare să le stimuleze acestora starea de bine, în comparaţie cu compatrioţii lor nonreligioşi.

La nivel global, 68% dintre persoanele chestionate au declarat că sunt religioase.

Lucrarea a fost publicată în Jurnalul de Personalitate şi Psihologie Socială.

Sursa: EurekAlert!

Codul lui Oreste 14 mai 2011 – Sfarsitul Timpului

A inceput un nou sezon “Codul lui Oreste”, care a revenit la matca pe Antena 2, acolo unde a inceput aceasta aventura a cunoasterii. Prima emisiune din sezonul numarul opt, il are ca invitat pe Horia Turcanu, cel care este printre multe altele si realizatorul blogului Calatoria Inimii.
Tema emisiunii din 14 mai 2011, a fost despre Sfarsitul Timpului: Incotro ne indreptam?




Sursa: Dezvatatorul

Pamflet Facebook: Cum ar arata un dialog intre seful apples si Traian Basescu

Articol de Alex Goaga,
Chiar daca esti sau nu fan Apple, este greu sa nu fii de acord ca Steve Jobs, seful companiei, este un personaj foarte carismatic si persuasiv cand vine vorba de discursuri in public.
Pamflet Facebook: Cum ar arata un dialog intre seful Apple si Traian Basescu?
Dar cum ar fi, de exemplu, ca Steve Jobs sa-l convinga pe Traian Basescu de utilitatea unui nou “gadget minune anti-criza”?

Wall-Street.ro si-a imaginat un astfel de dialog, pe Facebook, intre cei doi. Ca intotdeauna, va incurajam sa comentati si, daca aveti idei de noi dialoguri fictive intre lideri mondiali, afaceristi sau politicieni, ar putea aparea, de asemenea, pe site, intr-un format similar.

Steve Jobs ofera prezentari de produs excelente, cu tranzitii elegante si isi mentine audienta “incordata”, asteptand mai multe informatii. Deseori, el este auzit rostind, cu pasiune, sintagme si cuvinte precum “it’s the best”, “good looking” sau “great”.

Dar cum ar fi ca Steve Jobs sa incerce o lansare importanta de produs pe o retea sociala, online? Ce fel de comentarii ar primi? Si cum ar fi ca unul dintre faimoasele sale produse (care incep cu “i”) sa fie concepute pentru a stavili recesiunea ce ameninta statele lumii?

Nota: Acest dialog este un pamflet si trebuie tratat ca atare.





……… 6 months after this........



Sursa: wall-street.ro

Ce declara presedintele Basescu, in urma sedintei de "criza"!

Ce declara presedintele Basescu, in urma sedintei de "criza" pe care tocmai o incheiase la Palatul Cotroceni?

“Poate că, cel puţin în momentul de faţă, nu ar trebui să utilizăm cuvântul crizăFac apel la presă încerce să fie prudentă cu etichetările. Şi legat de evoluţia internaţională, şi legat de România. Nu trebuie generată panică, nu este cazul.”

Hmmm! Dar oare ce inseamna criza?
 Criza = Manifestare a unor dificultăți (economice, politice, sociale etc.); perioadă de tensiune, de tulburare, de încercări (adesea decisive) care se manifestă în societate;[...] Criză economică = stagnare și perturbare a vieții economice...( http://dexonline.ro/definitie/criza )
Ce se intampla acum in lume?
Domnule presedinte, este exact ceea ce se spune in definitie? Sau Romania nu se mai afla in lumea asta? Daca ne uitam in jurul nostru, se pare ca inca vietuim intr-un continent care se cheama Europa si pe o planeta care se numeste Pamant. Nu ati fost  atat de extraordinar in guvernarea d-voastra incat sa ne mutati cu tot cu tara intr-un univers paralel. Atunci poate am fi scapat de criza. Pana atunci, nu presa e de vina pentru ca vine peste noi o alta criza.
Mai sa fie, si toate se intampla cand tocmai maretul nostru prim ministru anuntase ca avem o crestere economica mica, dar sigura!
Vai, ce dezamagire! V-ati chinuit atat sa nu platiti arierate si alte datoriim ale statului si pentru ce? Sa vina americanii sa strice tot?
Dar, noi suntem la adapost, dupa cum ziceti tot d-voastra:

Am concluzionat cu cei cu care am avut întâlnirea că soluţia corectă pentru România este continuarea măsurilor convenite. În interiorul acestor programe, trebuie să continuăm politicile de reducere a cheltuielilor, continuarea programelor de optimizare a cheltuielilor sociale şi declanşarea unui program pentru echilibrarea resurselor fondului de pensii.

Bravo noua! Suntem tari, ce mai ! Suntem mai tari si ca grecii si ca italienii si ca spaniolii, ba chiar mai tari ca nemtii si chiar ca americanii! Noi am redus cheltuielile bugetare si am inceput reforma statului. Da, suntem tari! Ne-am propus sa reducem bugetul de pensii cat se poate de mult, dar, nu ne-a lasat parlamentul! Ne-am propus sa scoatem din sistem cat mai multi, dar nu vor sa iasa! Adica, le-am taiat medicamentele si le-am ametit listele de medicamente de nu mai intelege nimeni nimic; le-am impozitat( desi fatis ) pensiile, dar ei tot au bani sa se calce in picioare la promotii. Si ce este cel mai suparator, nu mai mor odata...
Cat despre bebelusi, sa vedem cine mai are curajul sa faca copii? Am redus indemnizatiile..., am redus perioada de stat acasa pentru cresterea copilului si acuma le luam si laptele. Sa vedem daca o sa mai fim " o tara de mamicute si bebelusi"!
Iar bugetarii? Sa-i dam afara pe toti, dar sa-i punem in loc pe ai nostrii, nu?
Acuma ii dam afara pe politai, dar facem un alt corp de politie, care se va autofinanta, dar pana la primul buget pe anul 2012.
Adica, vom chetui mai mult decat inainte de reformare, ca asa e la noi la romani.

Da, dar ne bazam pe bancile noastre, care sunt "puternic capitalizate"!
Ihi, sigur! Astia se vor comporta precum sobolanii la naufragiu: vor parasi primii barca, care se scufunda, ca tot sunteti d-voastra d-le presedinte, capitan de vas la baza! Bazati-va pe ei, ca sigur isi retrag banii la primul semn de criza.

Dar, noi ne bazam pe investitii! Sa vedeti ce repornim economia... de o sa miroasa a fum de la sute de kilometrii din cauza rateurilor.
Pai ce investitii? In frunze, terenuri de sport in panta, autostrazi care duc nicaieri si pentru care ar trebui sa intram in CARTEA RECORDURILOR, pentru cele mai scumpe autostrazi?
Nu, sigur pixurile si brosurile vor reporni economia!
D-le presedinte, astea sunt investitii in buzunarele portocaliilor si ale "prietenilor" d-voastra. Dar nu uitati un lucru: asemena prieteni se comporta in caz de pericol asemeni sobolanilor la naufragiu. Asa ca...

Stiti ce m-a uimit la discursul d-voastra din seara asta? Nu v-am mai vazut razand. Oare de ce? Erati ocupat sa calculati cate credite cu buletinul au dat bancherii cand le era bine sau situatia noastra se transforma cam brusc din violet in albastru?
Daca ati fi avut habar de cresterea bebelusilor, care v-au dat atatea batati de cap anul trecut, ati fi stiut ca albastru ( de metil )este folosit pentru tratarea infectiilor din gat. Adica, folositi albastrul acestei situatii si tratati infectia tarii, caci altfel, " praful si pulberea" o sa fie prea putin din ce va ramane din toti, dar absolut toti cei care vietuim in tara asta  acum.

Articol scris de Sfatuitoarea

Prima zi a Apocalipsului: economia în haos

Era inevitabil!
Daca tragi de economie, pana la urma se rupe. Mulți au văzut asta. Dar si mai mulți au preferat sa-si bage capul in nisip si sa se mintă ca totul va fi bine. Dobitoci! In 2010, când am scris Treziți-va, criza abia a început! Vine un apocalips economic!, au ras si au zis: așa ceva e imposibil. Inclusiv Președintele României, Traian Băsescu.
Astăzi, i-a pierit rasul. Pana la prânz, Bursa din București scăzuse cu peste 11% – cea mai mare scădere din Europa. Băsescu i-a chemat de urgenta la Cotroceni pentru consultări pe Isărescu si Boc. Iar ei, ce sa-i spună? Iți arde casa, babo, nu te mai pieptăna!
Scăderi au fost pe toate bursele europene, iar panica s-a întins si in Asia. Prețul aurului a bătut orice record: 1727 dolari uncia. Toți se bat sa-si bage banii in aur. Afacerile sunt abandonate. Iar fără afaceri, adio taxe! Fără taxe, adio pensii, adio salarii de bugetari, adio medicamente compensate, adio ajutoare sociale. Adio stat social.
Spre seara, unele acțiuni si unele burse își revin. Politicienii se grăbesc sa răsufle ușurați si dau o explicație savanta: a fost volatilitate mare, domnule!
Volatilitate pe dracu! A fost haos si neîncredere in economie. Si încă este: ca n-ați făcut absolut nimic sa le risipiți.
De ce nu mai au oamenii de afaceri încredere sa facă afaceri?
Pentru ca statul își bate joc de ei. Pentru ca ii împinge la faliment cu taxele. Pentru ca un muncitor puturos si incompetent este mai protejat de stat decât o firma. Deși firmele produc bani si locuri de munca, iar muncitorii le consuma.
Iar asta se întâmpla nu numai in România, ci in toata Uniunea Europeana – o organizație socialista rupta de realitate. Ei uite, de aia o sa dispară si UE, si moneda euro: pentru si-au tăiat singuri craca de sub picioare!
3 idei cu care se liniștesc cretinii:
  1. Se va ieși din criza prin tipărire de bani. Stupid. Tiparnița ii ajuta doar pe americani, si doar la plata datoriilor vechi. Dar nu datoriile sunt marea problema, ci blocarea economiei si scăderea vânzărilor. De ce au scăzut vânzările? Pentru ca mărfurile occidentale sunt prea scumpe. De ce sunt scumpe? Pentru ca salariile si taxele sunt prea mari. Da, sa zicem ca ii păcălești azi pe chinezi si le dai dolari fără valoare. Dar cum mai plătești pensiile luna viitoare? Cine te mai împrumuta? Si cum sa mai aibă încredere in economie oamenii de afaceri, daca tu o umpli de hârtii fără valoare? Te mai miri ca toți se reped sa cumpere aur?
  2. Se va ieși din criza prin mărirea taxelor celor bogați. Nebunilor! “Cei bogați” deja au început sa se mute in alte tari ca sa scape de taxele actuale: daca le mai măriți, rămâneți sa va taxați singuri intre voi!
  3. Se va ieși din criza prin creșterea salariilor si pensiilor. O tâmpenie atât de mare, nici nu merita discutata. Salariile si pensiile nu vor mai creste zeci de ani de acum înainte. Economia bazata pe consum va dispărea cu totul.
Ce e de făcut atunci? Ce soluții reale sunt?
Numai un bou socialist mai poate sa întrebe așa ceva. Soluțiile țin de matematica elementara si le-am mai spus de nenumărate ori:
  1. Scăderea taxelor si impozitelor cu 90%.
  2. Desființarea sistemului de pensii de stat si recunoașterea falimentului.
  3. Privatizarea sănătății si a școlilor.
  4. Externalizarea activității guvernului către firme private si concedierea tuturor bugetarilor.
  5. Desființarea drepturilor speciale ale angajaților si tratarea lor ca orice firma prestatoare de servicii.
Se va pune in practica ceva din toate astea? Ei bine, da: totul. Dar asta se va face cu forța, nu de buna voie. Pentru ca statul social si cerșetorii lui se vor agata de viața pana in ultima clipa.
Ce se va întâmpla de fapt?
Sărăcia va creste. Foamea se va răspândi chiar si in tarile bogate. Haosul social, crimele, violentele de strada se vor răspândi ca focul. Ce vedeți azi la televizor la Londra e abia începutul. Oamenii se vor îmbolnăvi, nu vor mai avea bani de medicamente si se vor răspândi molime. Vor muri milioane. Tari întregi vor fi șterse de pe harta.
Germania va abandona Uniunea Europeana, iar moneda euro va dispărea. Dintre popoarele europene, unul va suferi in mod deosebit: românii.
Iar când haosul va fi complet, când disperarea va ajunge la culme, se vor ivi oamenii in negru. Se va instaura dictatura. Nu așa zisa “dictatura” capitalista, nu “sclavagismul” firmelor de care se văicăresc acum inconștienții de comuniști. Ci adevărata dictatura:
“E vreun comunist pe aici? Puneți-l la zid! E vreun sindicalist? Vreun fost politician? La zid cu ei! Grasa aia mi se pare bugetara! La zid! Daca ar fi după mine, v-as împușca pe toți!”
Cu mâna voastră v-ați făcut-o, dragi cititori! Acum, delectați-va:


Sursa: standard.money.ro