vineri, 6 aprilie 2012

Obiceiuri din Saptamana Mare


Obiceiuri din Saptamana Mare

Postul Pastelui se incheie cu Saptamana Mare, a patimilor lui Hristos. In Saptamana Mare se face curatenie generala in gospodarii. Curtile sunt maturate, surile sunt curatate de gunoaie, gardurile sunt reparate, santurile sunt curatate de namol si adancite. Casele trebuie sa straluceasca de curatenie pentru ca ele "te blestema daca Pastile le prind necuratate". 
In lunea Saptamanii Mari se scoate totul la aerisit, se lipesc si se varuiesc casele iar mobilierul este spalat si reparat.
Pana miercuri, inclusiv, sunt permise muncile in camp. Dupa aceasta zi barbatii trebaluiesc pe langa casa, ajutandu-si nevestele la treburile gospodaresti.
In Joia Mare, data limita slujbelor speciale dedicate mortilor, fiecare familie duce la biserica colaci, prescuri, vin, miere de albine si fructe pentru a fi sfintite si impartite, apoi, de sufletul mortilor, parte preotului, parte satenilor aflati la biserica, in cimitir sau pe la casele lor.
Pana la Joia Mare, femeile se straduiau sa termine torsul de frica Joimaritei care, in imaginarul popular era o femeie cu o infatisare fioroasa ce pedepsea aspru lenea nevestelor sau a fetelor de maritat. Uneltele de tortura ale Joimaritei erau caldura, oala cu jaratec, vatraiul sau carligul pentru foc. Aceasta fiinta mitologica folosea mijloace cumplite de tortura: ardea degetele si mainile fetelor si femeilor lenese, le parlea parul si unghiile si incendia fuioarele de canepa gasite netoarse. De multe ori nici flacaii lenesi, cei care nu terminau de reparat gardurile sau nu ingrijeau bine animalele pe timpul iernii, nu erau iertati de aceste pedepse. De fapt, Joimarita era, la origini, o zeitate a mortii care supraveghea focurile din Joia Mare si care, treptat, a devenit un personaj justitiar ce pedepsea lenea si nemunca.
Conform traditiei, in noaptea ce premerge Joia Mare sau in dimineata acestei zile se deschid mormintele si sufletele mortilor se intorc la casele lor. Pentru intampinarea lor se aprindeau focuri prin curti, in fata casei sau in cimitire, crezandu-se ca, astfel, ei aveau posibilitatea sa se incalzeasca. Focurile de Joi-Mari erau ruguri funerare aprinse pentru fiecare mort in parte sau pentru toti mortii din familie si reprezentau o replica precrestina la inhumarea crestina din Vinerea Mare.
Aceste focuri se deosebesc de focurile ritualice de peste an - focurile de Mucenici, deLasatul Secului, de San - George sau de Sanziene. Ele se faceau din plante considerate a avea virtuti magice ( alun, boz, tei) ce erau adunate de catre copii sau de catre tinerele necasatorite. Focurile se inconjurau cu tamaie si agheasma, in jurul lor se asezau scaune "pentru mortii ce urmau sa soseasca" si se dadea de pomana copiilor, vecinilor si rudelor. Obiceiul se mai pastreaza in unele sate din zona montana a Bucovinei (Moldovita, Paltin, Argel, Vama, Brodina de Sus etc), purtand denumirea de "incalzitul mosului" dar, de cele mai multe ori, semnificatiile sale nu mai sunt cunoscute, el avand mai ales caracter de divertisment.
Joia Mare este ziua in care, de regula, se prepara cele mai importante copturi pascale: pasca,cozonacii cu mac si nuca si babele coapte in forme speciale de ceramica. Pasca cea mai importanta coptura rituala a Pastelui, se face din faina de grau de cea mai buna calitate, cernuta prin sita deasa, si are, cel mai adesea, forma rotunda. Aluatul dospit se pune in tavi speciale pentru pasca, dupa care, de jur imprejur, se aseaza aluatul impletit din doua sau trei sucituri si se lasa totul la crescut.

In mijlocul tavii se aseaza, apoi, branza de vaca, pregatita cu zahar, oua, mirodenii si stafide. Peste branza se face o cruce, din acelasi aluat impletit, impodobita cu ornamente in forma de floare. Se unge totul cu ou si se coace in cuptorul incalzit. Alta data, cojile oualor folosite la pasca nu se aruncau si nici nu se ardeau. Ele se strangeau cu multa grija intr-un vas special si se aruncau in Sambata Pastelui pe o apa curgatoare crezandu-se ca, astfel, gainile si puii aveau sa fie paziti de uliu peste vara. Se mai credea ca, in felul acesta, se dadea de stire Blajinilor - popor mitic care traia sub pamant - ca se apropie cea mai mare sarbatoare a crestinilor. 
Ultima vineri din Postul Mare este numita in Bucovina Vinerea Pastilor, Vinerea Patimilor, Vinerea Neagra, Vinerea Seaca sau Vinerea Mare. Conform traditiei crestine, este, ziua in care Iisus a fost rastignit si a murit pe cruce pentru rascumpararea neamului omenesc de sub jugul pactului stramosesc. Din aceasta cauza Vinerea Mare este zi de post negru.
In Vinerea Mare este interzis a se face copturi. Exista credinta ca daca cineva se incumeta a coace in aceasta zi face mare pacat iar coptura nu este mancata nici macar de pesti.
In Vinerea Mare, dimineata, inainte de rasaritul soarelui, oamenii alergau desculti prin roua sau se scaldau tainic in ape curgatoare crezand ca, in felul acesta, vor fi sanatosi pe tot parcursul anului. Seara, insa, intreaga suflare a satului bucovinean mergea la biserica pentru a participa la slujba de scoatere a aerului si pentru a trece pe sub acesta. in scopuri terapeutice.
Sambata Mare este ultima zi de pregatire a Pastilor, cand femeile trebuie sa pregateasca marea majoritate a mancarilor, sa deretice prin incaperi si sa faca ultimele retusuri la hainele noi pe care urmau sa le imbrace in zilele de Pasti. De obicei, in Sambata Mare are loc si sacrificiul mielului, din carnea caruia se pregatesc mancari traditionale: drobul, numit in Bucovina cighir, friptura si borsul de miel.
Spre deosebire de Craciun, pentru Pasti nu se pregatesc prea multe feluri de mancare, de unde si zicerea: "Craciunul este satul iar Pastele este fudul". Principala grija a oamenilor, inaintea Pastilor, este aceea de a-si primeni hainele, fiecare gospodina trebuind sa aiba o camasa noua, cusuta in mod special, iar barbatii macar o palarie noua.
Sambata seara fiecare gospodina isi pregateste cu grija cosul ce urmeaza a fi dus la biserica, pentru sfintire.
In el asterne un stergar curat si aseaza o lumanare alba, apoi oua rosii, pasca, cozonac,oua incondeiate, o bucata de slanina, muschi de porc, sunca special preparata, zahar, faina, salata de hrean cu sfecla rosie fiarta, sare, cativa catei de usturoi, o ramura de busuioc, un fir-doua de breaban (numit brebanoc sau barbanoc), carnati, un miel din aluat copt intr-o forma speciala etc.
Totul se acopera cu cel mai frumos stergar pe care il are gospodina, semn de pretuire a sarbatorii pascale dar si de mandrie personala.

Duminca Floriilor


Sărbătoarea Floriilor ne aduce aminte de intrarea triumfală a lui Iisus în orasul Ierusalim. Este sărbătorită în fiecare an cu o săptămână înainte de Paste si se mai numeste Duminica Stâlpărilor.
După învierea minunată a lui Lazăr, căpeteniile iudeilor au luat hotărârea să-l omoare pe Iisus cu primul prilej care li se va ivi. Arhiereii si fariseii <spune Sf.Ap. Ioan> „dăduseră poruncă, că dacă va sti cineva unde este, să dea de veste ca să-L prindă”(Ioan 11;57). Această hotărâre nu este surprinzătoare deoarece ei îsi vedeau puterea si influenta subminate ( dacă Îl lăsăm asa toti vor crede în El...  Ioan 11;48). Cel care ia hotărârea cum să fie rezolvată această problemă este arhiereul Caiafa: „mai de folos ne este să moară un om pentru popor, decât să piară întreg neamul.”(Ioan 11;50). Pentru că era arhiereu, Caiafa prin cuvintele sale a proorocit scopul jertfei lui Iisus –salvarea neamului omenesc.
După ce Iisus se întoarce din cetatea Efraim la prietenul său Lazăr, ia hotărârea să meargă la Ierusalim. Pe drumul spre Ierusalim, lângă muntele Măslinilor, Mântuitorul îi trimite pe doi dintre ucenicii săi să îi aducă din sat un mânz de asin pe care nu a mai stat nimeni. Acestia l-au găsit, după cum a spus Învătătorul lor: Mergeti în satul dinaintea voastră si, intrând în el, veti găsi un mânz legat pe care nimeni dintre oameni n-a sezut vreodată...(Luca 19;30).
Pentru a-si arăta pretuirea pe care o aveau pentru Iisus, oamenii asterneau în calea lui ramuri, si chiar hainele lor strigând:  Osana[1]!Bine este cuvântat cel ce vine întru numele Domnului! ...Osana, Fiul lui David! Vestea venirii lui Iisus în Ierusalim s-a întins foarte repede, datorită faimei sale si a minunii extraordinare pe care o înfăptuise în urmă cu câteva zile si care îi pusese pe jar pe mai-marii iudeilor: toată cetatea s-a cutremurat (Matei 21;10-11)
Evident această primire i-a întărâtat si mai rău pe sinedristi care, supărati îl apostrofează pe Iisus zicându-I: Învătătorule, ceartă-ti ucenicii. Dar El le răspunde: Dacă vor tăcea acestia, pietrele vor striga! (Luca 20;39-40) Acest episod se repetă în templu când copii îi adresează aceleasi urale, spre disperarea arhiereilor si cărturarilor (Matei 21;15-16).
Următorul lucru inedit pe care îl săvârseste Hristos este alungarea negutătorilor care pângăreau templul lui Dumnezeu: Casa mea, casă de rugăciune se va chema,  iar voi o faceti pesteră de tâlhari! (Matei 21;12-13). Înlăturând această cutumă, arhiereii si cărturarii îsi văd amenintate acum, după putere si pozitie, si veniturile (de loc neglijabile).
După alungarea „tâlharilor” din templu, Iisus a săvârsit o serie de minuni vindecând oameni orbi si schiopi. În tot acest timp arhiereii si cărturarii unelteau fără succes să-L prindă pe Iisus: Arhiereii si cărturarii si fruntasii poporului căutau să-L piardă. Si nu găseau ce să-I facă, deoarece tot poporul se tinea după El, ascultându-L (Luca 19;47-48).
Din relatarea evenimentelor de mai sus vedem cum actiunea se desfăsoară pe două planuri: Unul în care sunt prezentati oamenii ce se bucură de prezenta Mântuitorului în mijlocul lor, de cuvintele si de minunile pe care le înfăptuia. Si un altul ocult format din mai-marii evreilor care urmăreau stoparea „furtunii” iscate de Iisus între iudei prin cel mai brutal mod posibil: omorârea lui Iisus.

BIBLIOGRAFIE

BIBLIA
DICTIONAR AL N.T. –de Ioan Mircea



[1] Osana- cuvânt aramaic ce înseamnă ajută-ne, miluieste-ne. Ei credeau că Iisus e Mesia, Care trebuia să vină ca urmas si fiu al lui David si să întemeieze pe pământ împărătia lui Israel; de aceea îl aclamau ca pe un împărat pământesc/lumesc.

Aprilie 2012 ~ DRUMUL PUTERII



(31 martie 2012; channeler: Lena Stevens)
Caracteristica principală a lunii APRILIE 2012 va fi PUTEREA.
În această lună, mai tot ceea ce se întâmplă va fi legat de putere. Toate modelele vechi, sisteme de credință, reacții, experiențe, încredera sau neîncrederea, opoziția, dorințele, totul începe să se redefinească, să se raporteze la factorul de putere, putere dorită cu ardoare de persoane sau grupuri care, în general, nu o merită. Pe de altă parte, la nivel individual, va exista un imbold, o pornire de a îndrăzni mai mult, de a revendica anumite drepturi.
Totul în această luna se va manifesta mai viguros, mai revendicativ, mai curajos. De la evenimente la reacţii şi experienţe personale, totul este potenţat cu o energie mai mare şi mai multă vitalitate.
Mulți dintre voi veți avea oportunități interesante pentru realizarea unor visuri mai vechi. Pentru alții, pornirea de a-și manifesta puterea poate fi un moment dificil de pus în practică din cauza obstacolelor care apar, lipsei mijloacelor de realizare, experienței sau sentimentului copleșitor care va inhiba, până la urmă, impulsul inițial, dovedindu-se încă o dată că doar dorința nu este suficientă, dacă nu este susținută de o reală și justificată putere. Psihologic, este o perioadă interesantă care poate pune la încercare capacitatea de a utiliza puterea minții și abilitățile pe care considerați că le aveți.
Deși majoritatea dintre voi vor fi tentați să încerce creșterea nivelului lor de putere, mulți vor încheia această experiență fără a-și atinge obiectivul, rămânănd doar cu un gust amar al unei tentative eșuate.
Este important să nu vă hazardați în escaladarea unor încercări de putere, dacă intuiți că nu sunteți pe deplin pregătiți să obțineți succesul.
Încă o dată, oportunitatea există, dar succesul va fi unul real doar pentru cei care au determinarea și bagajul de cunoaștere suficient.
Unele dintre sufletele tinere vor avea în această lună reacții de auto-învinovățire, gelozie, mânie și chiar agresivitate, considerându-se neîndreptățite de alții sau de soartă. Aceștia vor fi profund preocupați să răspundă întrebărilor de genul “de ce tocmai mie, de ce chiar acum?”. Din acest motiv, îi sfătuim pe toți cei care au tendința de a avea asemenea comportamente, să evite orice situație conflictuală care ar putea repede degenera.
Ce este o oportunitate de putere? Este o ocazie de a putea lua o decizie și măsurile cele mai adecvate care se impun într-un interval anume de timp în care există mari șanse de realizare, în comparație cu o perioadă obișnuită. Oportunitatea de realizare a unui obiectiv trebuie să aibă la bază un minim de posibilități reale care să fie utilizate. Aceasta în contrast cu situațiile în care, deși pregătirea materială, volitivă etc. există la cote optime, sau măcar suficiente, este imposibil să se atingă acel obiectiv, din motive cosmice conjuncturale. În general, orice acțiune nouă în care inițiatorul nu are experiență, reclamă un anume nivel de curaj, de îndrăzneală, poate chiar de risc. Oportunitățile la care ne referim pentru luna aprilie a.c. se referă la diverse domenii precum: locul de muncă, afaceri, probe (examene), sănătate, conducere, mediu, finanțe. Dacă asemenea oportunități vi se oferă, și ele fac parte din obiectivele voastre de viață, este bine să acționați promt și cu aplomb, păstrând în minte reușita.
Universul este mereu receptiv și dornic să învestească cu putere pe cel curajos și doritor s-o obțină. Dacă demararea acțiunii de înfăptuire a acelui obiectiv are loc fără obstrucții sau „ghinioane”, adică, dacă legea sincronicității funcționează, este semn că puteți continua cu curaj. În caz contrar, e bine să renunțați sau să amânați tentativa deoarece veți consuma energie, bani și timp fără să obțineți un rezultat satisfăcător.
Există multe situații în care diverse persoane se angajează în acțiuni pe care inițial le consideră viabile dar, pe parcurs, constată că nu era ce căutau, fapt ce le determină să renunțe înainte de a le fi terminat, cu suportarea unor pierderi materiale sau de imagine. Alții încearcă să obțină ceva care cu adevărat le este necesar dar pentru care nu sunt pregățiți. Aceștia pot acumula o anumită experiență care să le servească mai târziu, când se vor afla din nou într-un loc și moment de putere.
Este important să înţelegem că, în aceste vremuri, procesele de vindecare pot avea loc chiar și în situații în care nu facem nimic în acest sens, dar acceptăm manifestarea și ne pliem pe situația creată, reorientându-ne acțiunile astfel încât să rezoneze cu energiile care o caracterizează. O bună parte din vindecare are conexiuni cu energiile de tip masculin care au de-a face cu abuzul de putere. Procesul vindecării eliberează componenta masculină care a dominat societatea umană aproape de la început. În secolele trecute, toate sistemele în baza cărora era organizată viața și societatea erau ancorate de energii masculine, dure și intransigente, menite să rezolve conflictele prin forță și intoleranță.
Acum vremurile s-au schimbat şi avem nevoie de echilibrarea energiilor masculine cu cele feminine care presupun mai multă accepatre, înțelegere, compasiune și iubire.
Să ne oprim puțin la conceptul de putere. Puterea este o energie, o abilitate sporită de a ne manifesta. Este cunoașterea, capacitatea, înţelepciunea, bunăstarea şi securitatea interioară. Adevărata putere este acel ceva pe care nimeni nu ni-l poate lua. Deci, adevărata putere nu este ceva extern, care poate fi acumulat sau revendicat dintr-o sursă exterioară. Puterea este sănătate, talent, intuiție, minte ascuțită, capacitate de a iubi şi hotărârea de a fi neutru, dacă situația o cere. Puterea este creativitate şi capacitatea de a înţelege şi de a lucra cu câmpul cuantic. Multe dintre aceste aspecte vor putea fi fixate mai bine în această lună, căci aprilie acesta este luna oportunităților. Întrebaţi-vă de fiecare dată dacă ceea ce doriți să faceți se bazează pe energiile vechi sau pe cele noi. Renunțați să încurajați revigorarea vechilor energii, chiar dacă, la început, s-ar părea că ele vă oferă o șansă de reușită; mai târziu se va dovedi că nu ați făcut o alegere bună.
A exista un vechi îndemn că, în cazul în care dorești să ai mai multă putere, ar trebui să stai pe lângă oameni puternici. Acest principiu a funcționat o lungă perioadă de timp, dar în viitor, adevărata putere nu va veni decât din interiorul ființei voastre. Desigur, nu este de respins ideea de a fi în cercul unor oameni puternici, de la care poți învăța multe, dar puterea pe care ți-o dorești nu o vei obține decât din interiorul ființei tale. Altfel, vei rămâne un om dependent de puterea altora, de la care vei primi atât cât vor ei să-ți ofere și când vor să ți-o dea. Fără ei, vei deveni un handicapat, incapabil să se bazeze pe propria-i forță.
Mai este aspectul puterii colective care este reconfortant și reprezintă cheia succesului unor acțiuni de aploare de care beneficiază întreaga colectivitate.(Nota C.M.: Cunoaștem că puterea unei colectivități este mult mai mare decât suma puterior componente. Aici nu mai este valabilă regula simplei adunări aritmetice)
În ceea ce privește modalitățile de creșterea puterii personale, se recomandă să ne fortificăm prin petrecerea a cât mai mult timp în mijlocul naturii, să evităm consumarea a orice este obținut prin procese tehnologice care anihilează principiile active adică să ne hrănim cât mai natural, folosind cât mai puțin tratamentele termice, să consumăm apa și produse nepoluate.
Există un element de tensiune în această lună, care se poate manifesta fie negativ fie pozitiv. Tensiunea care se acumulează se va manifesta în sens negativ ca iritabilitate şi agresiune sau în sens pozitiv, ca un neastâmpăr ce demonstrează atingerea unui factor productiv de putere superior. Important va fi să se găsească un câmp de manifestare care să absoarbă aceste energii, în scopul obținerii unor stări și situații favorabile. Acumulările energetice, pozitive sau negative, fără descărcare, pot crește starea de surescitare, insomniile, sau somnul agitat.
Fiți atenți la gândurile care vă frământă și încercați canalizarea lor către stări de împăcare și încredere, evitând ca ele să se transforme în obsesii.Vă puteți analiza gândurile persistente încercând să mergeți înapoi până la cauza lor reală. Este adevărat că urmărirea cu calm a unui fir retrospectiv nu este o treabă ușoară, dar, în timp, vă puteți disciplina mintea care, până la urmă, va renunța la starea de permanentă agitație. Pentru a reuși în această încercare, folosiți meditația, contemplația și schimbarea perspectivei.
Oportunitățile din această lună, vă pot ajuta să deveniți mai puternici, să vă eliberați de vechi dogme și credințe și să vă poziționați diferit față de cum o făceați până acum, atunci când vă confruntați cu situații care tind să vă scoată din echilibru.
În această lună puteți îndrăzni mai mult ca altădată pentru a vă rezolva unele dintre problemele mai vechi, rămase înscrise în agendă de mai multă vreme.
Eliminați din habitatul vostru, lucrurile învechite și nefolositoare, la care nu ați renunțat gândind că, poate, cândva, veți avea nevoie de ele.
Aceasta deoarece în lucrurile vechi, uzate și depozitate în spații care, alfel, v-ar fi necesare pentru altceva, sunt acumulate vechi energii care iradiază vibrații joase.
Lena
Renunțați la „argumentul” că “pe aceasta n-o pot rezolva, oricât aș încerca” deoarece o asemenea atitudine vă diminuiază din start șansa de a reuși. Credeți în puterea voastră!.
RELAȚII
Unele oferte de putere din această lună vizează relațiile cu cei din jur și cu mediul înconjurător. Renunțați la fricile care v-au inhibat bunele intenții în relațiile cu unele persoane. Scăpați de eventualele complexe de inferioritate, printr-o atitudine demnă și fără compromisuri stânjenitoare. Lansați-vă mesajele corect și cu bună credință și nu vă temeți că ele vor fi rău apreciate. (Nota C.M.: Este important cum pleacă un mesaj nu cum este el primit de destinatar).
Dacă ați constatat că o relație (fie ea și de căsnicie) vă stânjenește vădit în evoluție, nu mai acceptați situațiile de amânare sau acceptare tacită, care nu au perspectivă să se modifice favorabil. Verificați autenticitatea crezului și convingerilor voastre apelând la dorința inimii și faceți conform cu acea dorință. În general, trenarea unei stări anormale între parteneri nu se încheie mai niciodată avantajos pentru niciuna dintre părți.
Nu renunțați la verticalitatea voastră, dacă inima vă spune că ați vrea altceva.
MEDIU
Programați-vă activitățile în funcție de urgența și oportunitatea lor și nu de starea de moment a vremii, care se poate schimba de la o oră la alta. Mai mereu, se pot găsi soluții de rezolvare chiar dacă perspectivele anunțate nu erau prea favorabile. Credeți în puterea și reușita voastră. Chiar și în relația cu mediul înconjurător, cu starea vremii, trebuie să vă păstrați într-un punct al puterii, excepție făcând situațiile evidente. Nimic în relația cu natura nu trebuie să fie dramatic. Încrederea în puterea voastră și în dorința Mamei Naturi de a vă fi prieten, nu dușman, trebuie să stea la baza programului vostru zilnic de activitate. Desigur, confruntarea cu Mama Natură nu trebuie să conducă la momente prin care ea să vă amintească cine este șeful. Planeta (deci și natura) ocrotește ființele cărora le crează toate condițiile de dezvoltare și caută să le conturbe cât mai puțin năzuințele.
SĂNĂTATE
Deși se spune că organismul uman este fragil, în realitate, este incredibil de puternic.
Totul depinde de un factor de voință și de credință. Vulnerabilitatea sau puterea vostră se regăsește în voi nu în afara voastră. Funcționarea organismului, reacția la boli, tăria fizică au o bază mai mult spirituală și psihică decât o cosistență materială.
În această lună, aceste însușiri vor avea ocazia să-și demonstreze viabilitatea.
Tot acum, vechile tipare care argumentau vulnerabilitățile umane, vor începe să cedeze locul noilor configurații create pe baza noilor energii, ajutate de creșterile de vibrație la care ați ajuns. Și aici trebuie să menționăm aportul important cu care vin exercițiile fizice, plimbările sau munca în natură și hrana de tip yang.
POLITICĂ ȘI PROBLEME GLOBALE
Funcțiile de putere, strategia şi aspectul vor juca un rol determinant în politica la nivel global. Deși nu putem face precizări în ceea ce privește anumite date de realizare și modificări de paradigmă, știm că acestea se vor produce deoarece și în acest sector al vieții este nevoie de vindecare și reînnoire.
În politica globală vor apărea figuri noi, chiar surprinzătoare, care vor veni cu noi concepții ale jocului politic. Validarea lor va cădea în sarcina publicului larg, care militează pentru un nivel crescut al onestității și încrederii.
Trebuie însă să facem mențiunea că, pe lângă cei care aduc un suflu nou în politică, se vor găsi destui oportuniști care vor încerca să câștige capital politic promovând idei populiste, ușor de acceptat de către cei ignoranți și ușor manevrabili (Nota C.M.: La noi, este cazul așa-zisului Partid al Poporului, care practică o politică agresivă, vulgară, aberantă, mincinoasă și plină de atacuri la persoană, precum și al coaliției distructive USL, care a paralizat activitatea parlamentului prin generalizarea chiulului parlamentar, inventat de Crin Antonescu, reprezentantul șuetei și golănimii politice românești, pe banii contribuabilului cinstit).Vom vedea …..
Să aveți o lună minunată!
Lena
SURSA: www.thepowerpath.com

Concentrati-va asupra Soarelui…


http://www.calleman.com/

Concentrati-va asupra Soarelui – Modificarea cadrului constiintei omenirii, la tranzitul lui Venus (6 iunie) si la Solstitiul de Iarna (21 decembrie), din 2012
(ii multumim Anei Nicolai)
Dupa puternicele miscari de protest, din timpul primelor sapte zile ale Valului al Noualea si pana în 28 octombrie 2011, mie mi se pare ca miscarea pentru transformare constructiva în lume s-a incetinit, cel putin dupa cate putem vedea la suprafata. Accelerarea timpului – care a culminat în perioada 9 martie-28 octombrie 2011 – nu va mai fi niciodata la fel de intensa ca atunci. În ziua de 28 octombrie 2011 toate valurile au intrat în perioada lor de noapte, fapt care nu inseamna deloc ca energiile Calendarului Mayas au incetat sa ne influenteze. Valul al Noualea – si inaugurarea energiei produse atunci cand toate cele noua valuri au fost în aspectul de zi, de anul trecut – a lasat o amprenta de nesters asupra omenirii si, dupa un timp de reflectie, oamenii vor cauta noi posibilitati de a merge inainte, intr-o maniera mai generala. Asadar, Valul al Noualea continua sa slefuiasca Constiinta Unimii, iar în 23 octombrie, Ziua a Opta din Valul al Optulea va fi activata si va aduce un fundal de energii feminine. Modul în care se vor desfasura aceste valuri în 2012 este prezentat pe pagina mea web (http://www.calleman.com/img/graph2012.pdf).
În orice caz, faptul ca omenirea a trait acum toate cele noua niveluri de evolutie, inseamna ca oamenii de pretutindeni au dobandit sentimentul despre ceea ce este posibil, iar acest lucru constituie el insusi o schimbare enorma. Opinia mea este ca nu avem totusi niciun motiv sa ne asteptam ca vreun salt în constiinta sa aiba loc automat, la scara mondiala, doar pentru ca exista o data speciala. Daca e sa fie produs un salt in constiinta, noi insine vom trebui sa ne ridicam la inaltimea acestei sarcini. Consider totodata ca ar trebui sa retinem ca, prin definitie, un salt in constiinta nu este ceva care sa fie generat din cadrul deja existent al constiintei. Astfel, un salt nu poate insemna a avea mai mult din ceea ce deja avem – cum ar fi „elevarea constiintei noastre”, cu atat mai putin „ridicarea frecventelor Mamei Pamant”. Un salt în constiinta este o transformare si nu doar o crestere cantitativa a aceluiasi lucru sau o fluctuatie temporara. Consider ca este important sa avem în vedere aceste lucruri, intrucat ne apropiem de date care e posibil sa fie marcate de evenimente deosebite, în intreaga lume.
În special în privinta datei de 21 decembrie 2012, unii oameni spun totusi ca „va fi un salt in constiinta” sau ca „va avea loc o inaltare” – afirmatii care nu au niciun fel de temei, în afara de visele celor care le declara. Asadar, Tranzitul lui Venus si Solstitiul de Iarna sunt asemenea datelor din anul 2000 (schimbarea de mileniu. N.tr.), fara nicio semnificatie energetica inerenta si consider ca este chiar la fel de superstitios sa le ascociem cu vreo nastere automata a unei noi lumi, ca fiind sfarsitul lumii – subiectul preferat al mass-media. Ceea ce mass-media si societatii, în general, le-ar placea cel mai mult sa vada reprezinta, de buna seama, mari asteptari, pentru ca apoi sa poata spuna: Calendarul Mayas este lipsit de sens. Desigur ca acest lucru nu este adevarat, insa foarte putini oameni au mers efectiv la sursele acestor subiecte, ca sa verifice ca niciun ciclu de 26.000 de ani si nicio aliniere galactica nu este mentionata în niciun fel de sursa mayasa. Asadar, daca oamenii au asteptari bazate pe asta – si multi au – acest lucru este total neintemeiat. În ultimii 40 de ani, o „aliniere galactica” are loc în fiecare an si nu va produce nici anul acesta, vreun salt in constiinta. A considera ca un salt va avea loc în mod automat, reprezinta doar un mileniariasm intr-o noua forma. Evident ca civilizatia Maya nu si-a creat Calendarul, ca sa indice cu precizie o data din vremurile noastre si consider ca toti specialistii mayanisti sunt de acord cu acest lucru. În acel caz, mayasii ar fi creat un calendar care ar fi fost o numaratoare inversa pentru aceasta perioada – iar ei nu au facut acest lucru. În schimb, regii mayasi au folosit calendarul ca sa marcheze momente de transformare din vremea lor si, îndeosebi, ca sa se conecteze cu perioada din urma cu 5.125 de ani, cand constiinta natiunilor si toata separarea care a urmat-o, a fost initial descarcata pe planeta noastra. Regii mayasi erau ei insisi conducatori de natiuni si au cautat sa gaseasca legitimitate pentru asta, în acea transformare timpurie din constiinta, din anul 3.115 î.Hr., cand a inceput Numaratoarea Lunga.
Chiar daca nimic nu se va intampla în mod automat, ar putea totusi fi foarte posibil sa folosim aceste evenimente, ca sa producem intentionat un salt în constiinta. Atunci, va depinde de noi ce sa facem în mod exact cu asta, iar acest subiect ar trebui dezbatut cu seriozitate. Poate ca, de fapt, epoca natiunilor – pe care mayasii si-au intemeiat calendarul – urmeaza sa se incheie acum. Aproape toate formele de separare existente astazi în lume depind, de fapt, de subordonarea noastra fata de existenta ca natiune – mai mult decat isi dau seama oamenii, consider eu – pentru ca, în fond, natiunile sunt cele care au instituit si oprimarea femeilor. Avand în vedere ca atat Tranzitul lui Venus din 6 iunie, cat si Solstitiul de Iarna din 21 decembrie 2012 il au pe Soare ca numitor comun, ne-am mai putea intreba daca este mai mult decat o coincidenta, faptul ca traditiile mezoamericane vorbesc despre venirea unui nou Soare. Poate ca atunci, chiar daca nimic nu se va intampla automat, am putea  produce în mod intentionat un salt în constiinta, în care un eveniment sa conduca la un altul. De aici apare intrebarea: ce fel de transformare ar genera o deschidere fata de un viitor pe care ne-ar placea sa il avem?
Din pacate, putini oameni discuta despre acest subiect, intrucat au fost facuti sa creada ca saltul se va produce automat. Pot garanta ca nu se va produce. Consider ca nici intentiile – cu atat mai putin gandirea utopica cu privire la o lume mai buna – nu sunt suficiente în momentul de fata. Daca ne dorim o transformare, va trebui de fapt sa o provocam noi insine – si nu orice gen de meditatie va fi de folos pentru asta. Nu cred ca ar fi indeajuns sa meditezi cateva minute, ca sa te simti bine ca ai facut ceva. Daca e ca transformarea sa aiba efecte durabile, consider ca va trebui sa ne ridicam la un sistem de constiinta nou si superior – mai degraba unul solar, decat national.
Tranzitul lui Venus din 6 iunie este o ocazie excelenta de a ne concentra asupra Soarelui si de a produce un astfel de salt – si astfel, ar putea fi (în emisfera nordica) trei zile de intuneric, incepand din 21 decembrie, avand acelasi scop. Daca acest lucru ar reusi, el ar putea asigura un salt real, cel putin pentru o minoritate a omenirii, care ar incepe sa functioneze pe o fundatie total noua, pamanteasca, insa neangrenata in structurile ei de putere. (Observati ca si cei care protesteaza impotriva guvernelor, presedintilor sau regilor din tarile lor, continua sa ii recunoasca drept centrul vietii lor, ramanand blocati în acelasi sistem.) Desigur ca mare parte din motivul pentru care nu avem pace pe Pamant este ca aceptam ca diferite natiuni sa aiba o pozitie centrala si ne organizam viata în jurul lor. Daca multi oameni s-ar decide sa ia Soarele drept nucleul organizarii vietii lor, atunci ar exista un principiu fundamental total nou, pentru viata de pe Pamant. Lucrul pe care il propun este ca saltul în constiinta pe care ar trebui sa il realizam, la Tranzitul lui Venus si la Solstitiul de Iarna din 2012, este sa ne deplasam centrul lumii noastre – de la a fi natiunea, la a fi Soarele. Acest lucru poate fi facut prin stabilirea unei conexiuni intre al treilea ochi, care este centrul nostru propriu, si Soare – iar acesta ar fi cu adevarat un salt în constiinta. Acest lucru nu reprezinta o crestere cantitativa a aceluiasi lucru si nu este ceva care sa poata fi facut pe bucati. El trebuie facut prin intermediul unei transformari, în care ne inaltam la un nivel nou, ca sa devenim copii ai Soarelui. Daca ne spunem: Soarele este centrul vietii mele, vom sti daca am ajuns sau nu la acest nivel. Totul va depinde de noi insine.
Carl Johan Calleman
Sursa: editura foryou