duminică, 29 aprilie 2012

CUM explică oamenii de ştiinţă CREDINŢA


Mulţi oameni consideră că tăria credinţei lor este de neclintit. Cu toate acestea, un nou studiu reliefează faptul că adoptarea gândirii analitice poate altera gândirea religioasă. Cercetătorii spun că rezultatele au implicaţii importante pentru înţelegerea bazelor cognitive ale religiei, potrivit descopera.ro.
Gânditorul lui Rodin
Oamenii folosesc două sisteme cognitive separate pentru procesarea informaţiei: unul rapid, emoţional şi intuitiv, şi un altul analitic şi mai lent. Primul sistem atribuie obiectelor scop, personalitate sau stări mentale, proces care duce la formarea credinţelor în supranatural. Prin urmare, oamenii care se bazează mai mult pe gândirea intuitivă sunt mult mai dispuşi să devină credincioşi, comparativ cu cei care au o gândire analitică.Cu toate acestea, cercetătorii susţin că gândirea analitică nu ne face neaparat non-religioşi, ci doar că activarea gândirii analitice poate diminua gândirea intuitivă şi invers.
Bazându-se pe aceste informaţii, oamenii de ştiinţă au realizat un studiu în care 93 de studenţi au fost puşi să îşi evalueze singuri credinţa în Dumnezeu sau în alte entităţi supranaturale, precum îngerii. Apoi, câteva săptămâni mai târziu, au fost stimulaţi să adopte o gândire analitică, prin diverse procedee: indivizii au fost rugaţi să rearanjeze propoziţii care includeau cuvinte precum "raţional" şi "a cugeta", să citească texte scrise cu fonturi greu de descifrat sau să privească la o imagine cu sculptura Gânditorul de Rodin. Concomitent, un grup de control a primit sarcini ce implicau o dimensiune analitică mai puţin pronunţată: au privit imaginea statuii Discobolul a sculptorului antic Myron, au citit fraze ce cuprindeau cuvinte precum pantof şi au lecturat texte scrise cu cu un corp de literă uşor de citit.
La sfârşitul acestei perioade, studenţii au fost puşi să îşi reevalueze nivelul credinţei în supranatural. Astfel, s-a constat că, indiferent de nivelul credinţei manifestat anterior, la cei cărora li s-a stimulat gândirea analitică s-a constat o diminuare a încrederii în divinitate.


Sursa: REALITATEA.NET

CUTREMUR în California: Clădirile din LA s-au clătinat


Locuitori din sudul Californiei au fost treziţi sâmbătă dimineaţă de un mic cutremur resimţit în întreaga regiune Inland Empire şi care a făcut clădiri să se legene în centrul oraşului Los Angeles, relatează Associated Press.
Cutremur în California

CUTREMUR ÎN SUA. Seismul de magnitudine 3,8 s-a produs la ora 8.07 /15.07 GMT/. Institutul de geofizică al Statelor Unite /USGS/ a anunţat că epicentrul său a fost situat la aproximativ trei kilometri nord-vest de Devore, în comitatul San Bernardino. Seismul a fost retrogradat de la o magnitudine iniţială de 4,1. 

Seismul a fost urmat de o replică de magnitudine mică de 2,0 două minute mai târziu, a mai anunţat USGS. Aceasta din urmă a fost urmată la rândul ei de o replică de magnitudine 1,8 la ora 8.14 /15.14 GMT/. 

Dr. Lucy Jones de la USGS a declarat că seismul a fost localizat într-o zonă în care se întretaie trei falii. 

Unele clădiri s-au legănat în centrul oraşului Los Angeles, situat la aproximativ 100 de km la vest, iar localnici au declarat că au simţit cutremurul când se aflau pe plajă. 

USGS măsoară puterea unui seism pe scara magnitudinii de moment



Sursa:  REALITATEA.NET


Fenomene extreme: Cascada care curge INVERS VIDEO


Condiţiile meteorologice extreme pot da naştere la fenomene ciudate. Un astfel de caz s-a petrecut în Australia, o cascadă curgând invers din cauza vântului puternic.
2012-04-29 19:31:03
În Australia, o cascadă a curs invers
închide
În Australia, o cascadă a curs invers, din cauza vântului puternic
Vântul foarte puternic este în stare să mişte munţii. Poate nici chiar aşa, dar poate face apa unei cascade să curgă invers. Asta s-a întâmplat în 2011, în Australia. Urmăriţi VIDEO. 


Sursa:  REALITATEA.NET


SPECTACULOS: O tornadă de foc în Brazilia VIDEO

În Brazilia, în 2010, un fenomen ciudat a declanşat o întreagă isterie. Un vârtej de flăcări a fost filmat şi postat pe internet.

2012-04-29 19:42:32
Tornadă de foc în Brazilia
închide
O tornadă de foc a provocat panică în Brazilia, în 2010
Fenomenul, considerat o tornadă de foc, a înspăimântat o lume întreagă. Şi totuşi e un fenomen natural, pentru care vinovaţi se fac tot curenţii de aer. 

Sursa: REALITATEA.NET

Schița Guvernului Ponta: mulți oameni controversați, puține nume noi


Chiar înainte ca liderul PSD Victor Ponta să ajungă la Cotroceni pentru a fi desemnat ca premier al României, presa românească a început să vehiculeze, pe surse, schițe ale viitorului cabinet. Singurele informații confirmate până acum vin de la Ponta: lista viitorilor miniștri va fi definitivată până marți, 1 mai, iar pe ea va fi inclus președintele Partidului Conservator, Daniel Constantin. Votul de investitură se va desfășura pe 7 mai.
Între numele vehiculate până acum, se disting: Liviu Dragnea, „baron” de Teleorman acuzat de deturnarea unor fonduri europene, Dan Șova, acuzat că ar fi căpușat complexele energetice Rovinari și Turceni și autorul unor declarații aiuritoare despre pogromul de la Iași, Mircea Diaconu, cel care a fost cercetat de ANI pentru incompatibilitate, Dan Nica, implicat acum trei ani în scandalul arhivelor „Doi ș-un sfert”, Ecaterina Andronescu, care a cerut, după BAC-ul de anul trecut, ca tinerii care nu au promovat examenul să fie totuși primiți în facultăți, Nicolae Bănicioiu, implicat într-un scandal sexual cu minore alături de colegul său de partid Robert Negoiță.
MINISTERUL DEZVOLTĂRII REGIONALE: Liviu Dragnea (PSD)
CULTURĂ: Mircea Diaconu (PNL)
MUNCĂ: Mariana Câmpeanu (PNL)
EDUCAȚIE: Andrei Marga (propunere PNL), Ecaterina Andronescu (PSD)
INTERNE: Liviu Dragnea (PSD), Dan Nica (PSD)
ECONOMIE: Liviu Voinea, Varujan Vosganian (PNL)
TRANSPORTURI: Eduard Hellvig (PNL)
JUSTIȚIE: Dan Șova (PSD), Ioan Chelaru (PSD), Cătălin Predoiu
INDUSTRIE: Iulian Iancu (PSD), Constantin Niță (PSD)
FINANȚE: Claudiu Doltu (propunere PNL), Daniel Chițoiu (propunere PNL)
APĂRARE: Corneliu Dobrițoiu (PNL)
SĂNĂTATE: Nicolae Bănicioiu (PSD), Florian Popa (PSD)
MEDIU: Carmen Moldovan (PSD)
AGRICULTURĂ: Daniel Constantin (PC)
EXTERNE: Titus Corlățean (PSD)
FONDURI EUROPENE: Ramona Mănescu (PNL)
Sursa: Yahoo! News

Mesaj de la Logosul Melchizedek


Preaiubiților,
Aceste vremuri v-au fost date pentru a vă oferi oportunitatea realizării visurilor voastre din totdeauna. Evenimentele se succed într-o sincronicitate în creștere, aducând în viețile voastre evenimente și realități despre care prea puțini dintre voi (și nu numai) mai credeau că se vor produce.
Unele nu sunt încă sesizabile, altele au un curs care pare a nu fi cel favorabil. Din amalgamul produs de acest moment haotic, mulți nu pricep mai nimic, sau încep să creadă că se merge pe un drum greșit. Noi vă spunem că mergeți către ceea ce v-ați dorit, dar mugurii noului abia se văd, printre molozul trecutului. Sunteți ființe binecuvântate, aflate în grija și ocrotirea lui Dumnezeu, și ajutați mereu de frații voștri din univers.
Dar lăstarii care cresc acum trebuie observați și îngrijiți cu mare atenție. Să nu călcați cumva pe ei când strângeți gunoiul. Până va veni vremea recoltatului, aveți sarcina de a îngriji noua cultură. Pregătiți ogorul pentru a pune în el semințele iubirii, bunăstării și cinstei. Nu lăsați să fie năpădit de buruieni și nici nu semănați semințele otrăvite ale urii, invidiei și nedreptății.
Voința Divină lucreză în întregul Cosmos, iar ființele din Lumină aflate pe Pământ au lucrat mii de ani pentru a se ajunge la stadiul actual, când apele se vor despărți și cei care s-au străduit pentru elevarea ființei lor, vor culege cât de curând roadele acestei îndelungate așteptări. Prin iubirea și bunătatea Sa, Dumnezeu vă pune în față răsplata strădaniei voastre. Nici-o faptă bună nu va rămâne nerecompensată. În contul cosmic al multora dintre voi s-au acumulat valori la care, nu peste mult timp, veți avea acces. În acel cont veți găsi abundența materială și spirituală pe care o meritați.
Este timpul sincronicităților, al coincideței și alinierii evenimentelor. Ceea ce nu de mult vi s-ar fi părut a fi o minune, o magie, se va întâmpla tot mai des iar dorințele voastre vor începe să apară în realitatea în care trăiți. Iubirea necondiționată, onestitatea, spiritul de dreptate vor deveni atribute cu care omenirea v-a lucra în tot ceea ce întreprinde, uitând de sentimentele de ură, aroganță, invidie și tendința de a înșela. Este dorinta Creatorului de a vedea toți copiii Săi din Lumină fericiți și gata să se bucure pentru fericirea celorlalți. Inimile voastre vor cânta despre bucurie, uimire şi recunoştinţă. Este timpul acum să vă amintiţi adevarata voastra identitate, originile voastre adevărate. Noi suntem aici pentru a vă ajuta în procesul de înălțare, care se desfășoară acum atât în ființa voastră cât și în jurul vostru. Numai să ne-o cereți!
Nu uitați, dragilor, că IUBIREA este liantul care coagulează Cosmosul, IUBIREA este formidabila forță care a creat lumile și care întreține Jocul Divin. Prin chakra coroanei și a inimii, voi sunteți conectați la circuitul existențial al Cosmosului, din care vă trageți seva și puterea.
Vă asigurăm de iubirea noastră constantă. Fiți binecuvântați!
Eu sunt Melchizedek

MISTERUL EXPERIENŢELOR EXTRACORPORALE – CUM EXPLICĂ ŞTIINŢA CĂLĂTORIILE ÎN AFARA CORPULUI L MARIUS COMPER


Acest articol apartine blogului Blog Enciclopedic 

Experienţele extracorporale au reprezentat de multă vreme o sursă de fascinaţie pentru oameni, dat fiind că există relatări despre aceste „aventuri” în afara corpului încă de acum câteva mii de ani. Senzaţia de plutire şi capacitatea de a observa propriul corp din exterior sunt caracteristicile tipice ale acestor experienţe ce au intrigat de-a lungul timpului doctorii, filozofii şi teologii. Dacă timp de milenii oamenii au atribuit aceste fenomene unor forţe paranormale, astăzi, mulţumită cercetărilor efectuate în ultimii ani de specialiştii în neuroştiinţe, aceste experienţe ciudate au fost explicate.
Doctorii au identificat câteva dintre afecţiunile care pot duce la experienţe extracorporale, printre acestea numărându-se epilepsia şi atacul cerebral. Experienţele extracorporale se pot manifesta şi în urma unor evenimente traumatice ca accidentele rutiere sau supradozele de droguri, precum şi în timpul practicării sporturilor extreme sau meditaţiei. Statisticile arată că una din 10 persoane are parte de o astfel de experienţă de-a lungul vieţii.
Recent, mai mulţi oameni de ştiinţă au reuşit să inducă experienţe extracorporale unor voluntari sănătoşi, în condiţii de laborator, făcând astfel câţiva paşi importanţi spre demistificarea acestui fenomen.
Prima experienţă extracorporală reuşită în laborator
Henrik Ehrsson, profesor în neuroştiinţe cognitive în cadrul Institutului Karolinska din Stockholm, este unul dintre cercetătorii care au depus numeroase eforturi pentru a studia experienţele extracorporale.
Primul experiment ce a dus la obţinerea unei experienţe extracorporale în condiţii de laborator a avut loc în 2007, fiind efectuat de profesorul Ehrsson. Acesta a pornit de la următoarea premisă: „Ce s-ar întâmpla dacă am «lua» ochii unui voluntar şi i-am muta în altă parte a camerei? Oare acesta ar continua să vadă din locul unde se află corpul, sau din noua poziţie a ochilor?”.
Pentru a afla răspunsul, Ehrsson a cerut voluntarilor să se aşeze pe un scaun şi să poarte nişte ochelari speciali, conectaţi la două camere video aflate la 2 metri în spatele lor. Voluntarii recepţionau în lentila stângă imaginile filmate de camera din partea stângă, iar în lentila dreaptă cele captate de camera din partea dreaptă, astfel că îşi vedeau propriul spate din perspectiva unei persoane virtuale, situate la 2 metri în spatele corpului lor.
Apoi, profesorul Ehrsson a folosit două beţe de plastic, cu unul dintre ele împungând uşor voluntarii în piept, fără ca aceştia să observe, iar cu celălalt repetând acţiunea în zona aflată sub camerele video, atingând pieptul inexistent al „persoanei virtuale”. Atunci când cele două gesturi erau sincronizate, voluntarii au relatat că aveau parte de experienţe extracorporale, simţind că se află în locul unde se găseau „ochii” lor, de unde îşi priveau propriul corp.
Aşadar, chiar dacă voluntarii putea să îşi observe corpul, înţelegând că se află în acelaşi loc ca la începutul experimentului, creierul a recalculat poziţia „sinelui” în cameră, ceea ce a dus la apariţia experienţei extracorporale.
Pentru a confirma că voluntarii se percep cu adevărat a fi în zona unde se află camerele video, profesorul Ehrsson a folosit un ciocan în următoarea fază a experimentului, prefăcându-se că loveşte cu forţă sub camerele video, unde se găsea corpul virtual. Senzorii aflaţi pe pielea voluntarilor au identificat imediat o accelerare a pulsului şi a nivelului transpiraţiei, simptome ale fricii, reacţie tipică a corpului uman în cazul unor ameninţări.

Studiile medicale arată că oamenii ajung să perceapă propriul corp ca fiind parte a sinelui graţie simţului numit „propriocepţie”. Astfel, creierul construieşte senzaţia de „sine” combinând semnalele recepţionate de la piele, muşchi şi articulaţii cu datele percepute de ochi. În mod normal, aceste fluxuri senzoriale distincte se combină perfect, rezultatul fiind senzaţia de „sine”.
Experimentul a arătat că în cazul în care informaţiile din aceste fluxuri senzoriale nu se potrivesc, senzaţia de „sine” dispare. În aceste cazuri, creierul forţează luarea unei decizii, ceea ce poate duce la senzaţia că „sinele” se află în alt corp. Acesta a fost rezultatul pe care l-a observat dr. Ehrsson.
Experimentul profesorului Ehrsson a fost primul caz în care s-a reuşit inducerea unei experienţe extracorporale în cazul unor voluntari sănătoşi. De asemenea, studiul a fost primul caz în care s-a reuşit inducerea perceperii sinelui în alt loc decât cel în care se afla corpul voluntarilor. „Concretizarea acestei iluzii este o reuşită importantă, deoarece dezvăluie care este mecanismul prin care apare senzaţia că ne aflăm în interiorul corpului nostru. Identificarea acestuia reprezintă un progres important, deoarece acceptarea propriului corp drept centrul prin care percepem lumea este un aspect fundamental al conştiinţei de sine”, a explicat Ehrsson.
Noi experimente uluitoare
Pentru a testa limitele creierului uman în ceea ce priveşte percepţia propriului corp, profesorul Ehrsson şi-a continuat studiile. Unul dintre acestea a pornit de la faptul că victimele atacurilor cerebrale, în cazuri foarte rare, ajung să perceapă un „membru fantomă” – o a treia mână, spre exemplu.
Efectuând un experiment, doctorul Ehrsson a descoperit că poate păcăli creierul voluntarilor în doar câteva minute, convingându-l să perceapă prezenţa unei a treia mâini.
Această descoperire a fost realizată în urma a 5 experimente separate, efectuate pe 154 de voluntari. Participanţii la studiu erau aşezaţi la masă, iar lângă mâna lor dreaptă era plasată o mână artificială, din cauciuc. După ce se aşezau, cercetătorii le acopereau umărul şi braţul drept cu un prosop alb, creând iluzia că voluntarul avea trei mâini. Apoi, cercetătorii atingeau simultan cele două mâini (braţul drept al voluntarului şi cel artificial). După aproximativ 30 de secunde de atingeri simultane, voluntarii au început să simtă atingerile pe ambele braţe atinse, percepând şi cea de-a treia mână ca făcând parte din corpul lor.
Senzorii amplasaţi pe mâna stângă au confirmat faptul că voluntarii percepeau braţul artificial ca fiind parte a corpului, reacţiile fiziologice la „ameninţarea” acestuia cu un cuţit fiind identice cu cele observate atunci când braţul drept era supus acestui tratament.

Arvid Guterstam, unul dintre membrii echipei de cercetători conduse de Ehrsson, a explicat cauzele acestei experienţe: „Ca urmare a iluziei optice, în creier apare un conflict referitor la care din cele două mâini drepte aparţine corpului voluntarului. Firesc ni s-ar părea ca doar una dintre cele două mâini să fie percepută ca aparţinând corpului, însă creierul rezolvă acest conflict acceptând ambele mâini drepte ca membre, astfel că subiecţii au senzaţia că au trei mâini”.
Cercetătorii cred că această descoperire poate fi folosită pentru a îmbunătăţi viaţa persoanelor nevoite să folosească proteze, urmând ca în viitor să permită pacienţilor paralizaţi să opereze membre robotizate.
Într-un alt experiment, cercetătorii de la Institutul Karolinska au folosit metode similare pentru a-i convinge pe cei 200 de participanţi la studiu că se află în corpul unei micuţe păpuşi Barbie (măsurând 30 de centimetri în lungime) sau în cel al unui manechin imens (măsurând 4 metri în lungime). Pentru a induce voluntarilor senzaţia că se află în corpul artificial, cercetătorii au apelat din nou la stimularea simultană a corpului real al voluntarilor şi a celui artificial în care aceştia credeau că se află.
După ce voluntarii ajungeau să se perceapă ca fiind în corpul artificial, le era arătat un cub, cercetătorii cerându-le să arate, folosindu-se de mâini, cât de mare este acesta. Atunci când participanţii credeau că se află în corpul păpuşii Barbie, cubul părea imens; în schimb, atunci când se credeau în corpul unui gigant, cubul părea mic. Astfel, experimentul a demonstrat că percepţia propriului corp reprezintă un etalon fundamental folosit de creier pentru a percepe lumea din jur.

Această iluzie poartă numele de „iluzia Alice”, fiind inspirată de aventurile personajului omonim din „Alice în Ţara Minunilor”. În cartea lui Lewis Caroll, Alice s-a micşorat după ce a băut o poţiune magică, devenind apoi uriaşă după ce a consumat o prăjitură. Bjorn van der Hoort, unul dintre autorii acestui studiu, afirmă că această iluzie ar putea fi folosită pentru a face specialiştii să se identifice cu anumiţi microroboţi (spre exemplu, pentru a opera la nivel microscopic în corpul unui pacient) sau cu roboţi de dimensiuni gigantice (pentru a efectua reparaţii în cadrul unei sonde petroliere sau a unei centrale nucleare).
Într-un alt studiu, coordonat de profesorul Mel Slater de la Universitat de Barcelona, cercetătorii au reuşit să convingă voluntari de sex masculin că se află în corpul unei fete. Ei au reuşit să creeze această iluzie cu ajutorul unor căşti conectate la un sistem de realitate virtuală pe care voluntarii le purtau în timp ce erau atinşi pe braţ. „Experimentul nostru reprezintă prima cercetare ce demonstrează că sentimentul de proprietate asupra corpului poate fi transferat în întregime asupra unui corp virtual”. Studiul efectuat la universitatea catalană indică faptul că senzaţiile de sine şi de proprietate asupra corpului pot fi manipulate cu uşurinţă. Cercetătorii sugerează acest lucru ar putea fi folosit pentru a trata afecţiunile ce au la bază percepţia distorsionată a propriului corp, precum anorexia.
Existenţa sufletului, pusă în pericol?
Toate aceste experimente ce dezvăluie modul în care creierul construieşte imaginea de sine a unei persoane i-a făcut pe unii cercetători să susţină că rezultatele au impact şi asupra filozofiei, dincolo de potenţialul folosirii acestor descoperiri pentru dezvoltarea unor tehnologii noi.
Thomas Metzinger, directorul Grupului de Filozofie Teoretică din cadrul Universităţii Johannes Gutenberg din Mainz, Germania, explică de ce experimentele efectuate de specialişti în neuroştiinţe, precum Henrik Ehrsson, sunt extrem de importante. „Sunt anumite lucruri, precum conceptul de sine, despre care oamenii credeau că nu pot fi înţelese cu ajutorul ştiinţelor. Acum, acest lucru este demonstrat ca fals, sinele fiind uşor de manipulat de oamenii de ştiinţă. Cred că cercetările efectuate de Henrik subliniază faptul că nu există un «suflet» sau un sine care să fie independent de creier”, susţine Metzinger.
Întrebat dacă este de părere că ştiinţa poate explica absolut tot, dr. Ehrsson a oferit un răspuns ferm: „Absolut! Poate că va dura câteva sute de ani, dar sunt convins că ştiinţa va oferi explicaţii complete şi pentru subiecte complexe, aşa cum este mintea umană. Poate că filozofilor nu o să le placă acest lucru şi vor continua să susţină că încă există întrebări fără răspuns în ceea ce priveşte mintea umană, însă vom înţelege toate elementele componente”.
În ultimii ani, oamenii de ştiinţă au reuşit să descifreze numeroase mistere ale creierului uman, oferind un răspuns pentru „tunelul de lumină” dintre viaţă şi moarte, abordând temaliberului arbitru sau descriind cele două sisteme ale minţii umane. Astăzi, neuroştiinţele se află într-o continuă dezvoltare, promiţând să ofere în următorii ani noi explicaţii referitoare la modul în care creierul construieşte efectul cunoscut sub denumirea de „sine”.



2012: NE AŞTEAPTĂ UN “GLOBAL GEOPHYSICAL EVENT”?


Acest articol apartine blogului Enigme si Conspiratii 
Global Geophysical Event (Gee Gee) = Megatsunami
Este o alerta lansata de mai multi oameni de stiinta privind lipsa de vigilenta a autoritatilor referitor la supravegherea elementelor susceptibile de a provoca un Gee Gee (adica un Global Geophysical Event). Un tsunami este cauzat de cutremure de pamant in timp ce un megtsunami de o combinatie de cutremure de pamant si de miscari ale faliilor sau chair de un vulcan, dar si de caderea unui meteorit in ocean.
Atunci cand oamenii de stiinta au inteles ca un megatsunami ar putea fi provocat prin “caderea” de roci importante, au inceput sa caute in ce loc, pe planeta, s-ar putea produce asta. Geologii au concluzionat ca ar trebui supravegheate insulele vulcanice.

Aceste insule sunt formate printr-o acumulare de lava care se raceste si se solidifica. Cum ele sunt constant erodate de miscarea oceanica, sunt de natura mai de graba instabila si pot sa se scufunde. Indicii geologici demonstreaza ca acum mai multe secole, vulcani intregi au cazut provocand tsunami teribile. Cum a fost cazul insulei Oahn, in apropiere de Hawaii. O parte din faleza s-a prabusit in ocean. Si nu vorbim aici de o simpla cadere de pietre. Urmele geologige arata ca partea care s-a desprins din faleza ar fi trebuit sa reprezinte de 10 ori volumul Everestului. Atunci s-a format un megatsunami care a lovit ucigator coasta de vest a Americii. Acest tip de Gee Gee ar fi putut distruge candva miticul continent Atlantida.
In acest moment este vizata insula La Palma din Canare. Oamenii de stiinta elvetieni s-au dus acolo pentru a studia activitatea vulcanica a acestei insule care poseda doi vulcani. Unul dintre ei este acum stins dar al doilea, Cambre Viega, este activ si foarte instabil. In timpul ultimei sale eruptii, in 1949, geologii au notat ca s-a format o fisura de 4 metri largime pe o distanta de 2 kilometri. Asta inseamna ca atunci cand el va erupe din nou, de exemplu, o parte din vulcan, o jumatate de miliard de tone de roci ameninta sa se prabuseasca in ocean.
Oamenii de stiinta prevad ca se va forma un megatsunami al carui prim val, cel mai slab, va avea o inaltime de 650 de metri. Megatsunami-ul va fi apoi impins de propria sa energie cu o viteza de 720 km/h pana la coasta de est a SUA. In opt ore acest megatsunami va fi traversat Oceanul Atlantic si va inunda toata coasta americana, va inghiti orasul Miami, o parte din Boston si din New York.
Taducere si adaptare dupa: Sursa

EXTRAORDINAR: UN ROBOT-AVATAR POATE FI CONTROLAT CU GÂNDUL DE LA O DISTANŢĂ DE 100 KM! (VIDEO)


Acest articol apartine blogului Blog Enciclopedic 


O echipă de oameni de ştiinţă din Elveţia a demonstrat modul în care o persoană paralizată poate controla un robot doar cu puterea gândului. Reuşita este considerată de cercetători un prim pas spre un viitor în care persoanele imobilizate în căruciorul cu rotile vor putea interacţiona cu mediul înconjurător cu ajutorul aşa-numitelor „avataruri”.


O echipă de oameni de ştiinţă din Elveţia a demonstrat modul în care o persoană paralizată poate controla un robot doar cu puterea gândului. Reuşita este considerată de cercetători un prim pas spre un viitor în care persoanele imobilizate în căruciorul cu rotile vor putea interacţiona cu mediul înconjurător cu ajutorul aşa-numitelor „avataruri”.


Experimente similare au avut loc în SUA şi în Germania, dar la acestea fie au participat persoane care nu erau paralizate, fie necesitau implanturi cerebrale, ce implică o procedură medicală invazivă.
Cercetătorii de la Institutul Federal de Tehnologie din Lausanne au folosit o cască cu ajutorul căreia au înregistrat semnalele cerebrale ale lui Mark-Andre Duc, un pacient aflat la un spital din Sion, un oraş aflat la 100 de kilometri depărtare.
Gândurile lui Duc – mai exact, semnalele electrice emise de creierul său atunci când îşi imagina că ridică degetele paralizate – au fost decodate instantaneu de un laptop aflat în cameră. Instrucţiunile rezultate erau comunicate către un robot aflat la 100 de kilometri distanţă, în laboratorul din Lausanne. Robotul-avatar se deplasa în funcţie de comenzile transmise de Duc cu ajutorul gândurilor.
Duc este parţial tetraplegic, pierzând controlul asupra picioarelor şi degetelor sale în urma unei căzături. Pacientul a declarat că, într-o zi bună, controlarea robotului cu ajutorul gândului este relativ uşor. „Este ceva mai dificil atunci când am dureri”, a explicat el.
Principala problemă în a controla roboţii-avatar o reprezintă „paraziţii” din fundal, ce apar atunci când pacientul simte durere sau atunci când nu este atent la sarcină. Creierul uman este capabil să efectueze mai multe sarcini simultan, însă o persoană paralizată trebuie să se concentreze tot timpul la controlarea avatarului. „Mai devreme sau mai târziu, pacientul îşi pierde atenţia, iar acest lucru va duce la degradarea semnalului”, a explicat Jose Millan, coordonatorul echipei de cercetători.
Pentru a evita această problemă, oamenii de ştiinţă au decis să programeze computerul pentru a decoda semnalele cerebrale într-un mod asemănător subconştientului din creierul uman. Astfel, atunci când computerul recepţionează comanda „mergi înainte”, acesta o va executa până în momentul în care va primi comanda „stop” sau până când robotul va întâlni un obstacol.
Robotul reprezintă un progres faţă de un proiect mai vechi, ce permitea pacienţilor să controleze cu gândul un cărucior electric.
Folosind un robot dotat cu o cameră şi cu un ecran, pacienţii paralizaţi îşi pot extinde prezenţa virtuală în locuri în care nu pot ajunge cu căruciorul, precum o galerie de artă sau o nuntă ce are loc în străinătate.
Millan a spus că dispozitivul a fost testat în casele pacienţilor, dar nu este încă la fel de uşor de folosit ca anumite gadgeturi disponibile în comerţ, precum casca MindFlex, ce permite controlarea unei jucării cu ajutorul semnalelor electrice din creier.
„În câţiva ani, vom reuşi şi acest lucru”, promite Millan.

DILEMELE UNEI SCHIMBĂRI DE GUVERN


Acest articol apartine blogului Punct ochit, punct lovit 

A căzut guvernul MRU după numai 78 de zile de viață. Este fără îndoială un record demn de cartea recordurilor. Nici nu a căzut bine guvernul, mulți nu s-au dezmeticit încă, unii din pumn, alții din euforie că au început să apară întrebări. De ce a căzut MRU, s-a grăbit Boc să anunțe ruperea coaliției, de ce nu a venit coaliția cu o altă propunere, de ce a acceptat Băsescu varianta Ponta, de ce a acceptat Ponta varianta Băsescu, cine va face parte din noul guvern, va trece noul guvern de parlament, care vor fi mișcările fostei coaliții, ce se va întâmpla cu MRU, dar cu Boc, cat va ține guvernul Ponta, cum vor colabora Ponta cu Băsescu, ce va face Băsescu ? Mai pot fi și alte întrebări dar acestea sunt cele mai stringente. Aproape că s-au uitat lacrimile lui Plăcintă și cearta lui Ponta cu grupul minorităților. Pe lângă asta eu nu pot să nu mă întreb ce se va întâmpla cu legile trecute prin fraudă cum ar fi cea a pensiilor, pe care actualul Premier desemnat, a condamnat-o făcând plângere pentru fraudare. Va menține în vigoare o lege obținută prin fraudă? O va reevalua sau își va schimba opinia ? Ce se va întâmpla cu legile adoptate prin asumare răspunderii guvernelor Boc? Multe întrebări pentru un premier încă nevalidat. Pentru că prima întrebare care așteaptă răspuns este dacă va trece guvernul Ponta. Matematic USL nu are majoritate în parlament, chiar dacă a obținut votul necesar la moțiune. Numai că Boc s-a grăbit să anunțe că nu mai există coaliție și astfel a dat liber la vizele de flotant pentru cei care încă mai aveau dubii sau scrupule legate de trecerea de partea USL. De ce s-a lepădat de3 ori de coaliție în mai puțin de 6 ore? Supărare, prostie sau calcul? A fost atât de supărat de ”trădarea” minorităților încât s-a decis să își ia jucăriile și să plece indiferent de consecințe? E posibil mai ales că cu numai o seară înainte, la discuțiile avute cu membrii coaliției, primise jurăminte de fidelitate iar numărătoarea voturilor îi spunea că moțiunea nu va trece. Poate însă a făcut greșeala să o pună pe doamna Anastase să numere. Oricum, cert este că a avut două surprize, una de la Plăcintă și alta de la minorități. Cea de la Plăcintă a fost anihilată de Cruella, dar la cea a minorităților nu a mai avut cum să ia măsuri, nu a fost deconspirată până la momentul votului. Asta l-a deranjat teribil pe Boc și l-a determinat să arunce jucăriile și să declare ”Game over” deși mai exista varianta unui alt guvern PDL sau nevalidării unui guvern Ponta. Dar s-a săturat să mai lupte, să mai tremure, să mai fie călcat în picioare, să mai facă ce spun Băsescu și Elena, să fie preș, să se prefacă că este șef de partid. Gestul lui a dat liber la baraj. Oprea și Onțanu s-au și grăbit să se lepede de Satana, dar nu știu cât le va ajuta. Probabil ceva uneperiști vor fi acceptați fie în USL fie ca și colaboratori, pentru a da siguranță legilor și deciziilor în Parlament. UDMR a ieșit cel mai șifonată, de ea nu mai are nevoie nimeni, și erau atât de aproape. 2. De ce3 a căzut MRU? Aici sunt prea multe variante. Unii spun că el a fost sacrificat din momentul numirii, așa ca un premier de tranziție, alții că nu ar mai fi avut sprijin extern, alții că de fapt e o făcătură, ca să îi facă pe USL să își rupă gâtul în 6 luni și să piardă electorat până la alegerile din toamnă, alții că nu l-ar mai susținut Băsescu. Varianta în care cred eu este că a căzut pentru că nu a avut în spate nici un partid, pentru că avea destui dușmani în rândul coaliției iar căderea guvernului său este un răspuns al colegilor de coaliție la persoana lui Ungureanu, care a venit de nicăieri, s-a suit pe scaunul de premier și se prefigura ca un viitor președinte susținut de Băsescu. Ei bine , asta nu mai puteau suporta nici pedeliștii și părerea mea este că guvernul Ungureanu a căzut prin voturile membrilor PDL nemulțumiți de impunerea lui MRU și de Băsescu, deci acesta este un semnal că Băsescu nu prea mai are loc prin PDL. Nici Boc nu va mai avea cât de curând loc prin fruntea PDL și Elena ot Pleșcoi își va pierde și ea influența, odată cu celelalte bebelușe ale lui Băsescu. 3.Coaliția nu a mai venit cu o altă propunere pentru că Boc nu mai avea chef să lupte, a obosit să lupte și cu USL și cu Băsescu, și cu Udrea, și cu UDMR, și cu Oprea, și cu PDL. Era singur împotriva tuturor și s-a săturat să primească ouă în cap. 4.Băsescu a acceptat varianta Ponta pentru că nu a vut alta și nu prea avea pe cine altcineva să propună, atâta timp cât cei din coaliție nu au vrut sau nu aveau cum să numească vreun candidat. Mai exista varianta unui alt independent, poate chiar Geoană, dar nu prea avea argumente. A mai încercat cu Ungureanu și a picat. Deci chiar dacă nu i-a convenit a trebuit să accepte, cu speranța că nu va trece de parlament. Asta în varianta în care nu este adevărat zvonul că de fapt este un joc și o înțelegere mai veche între el și Ponta. Varianta aceasta are destui aderenți și nu trebuie exclusă dacă ne gândim că Domnul Sârbu cam trage sforile prin PSD , iar unele mumii pesediste care au contacte cu socrul, au început să ridice capacul sarcofagului pe la unele televiziuni. Una dintre ele întrebată ce se va întâmpla cu cei care au comis acte penale a răspuns ”împăciuitor” că este momentul să privească în față, nu să se răzbune. Deci aplicarea legii și îndreptarea unor nedreptăți este acum văzută de unii membri marcanți ai PSD ca răzbunări și acoperirea acestora drept un act firesc. Așa că nimic nu este exclus. 5. De ce a acceptat Ponta propunerea lui Băsescu ? Simplu, pentru că a cerut să fie numit prim ministru.Și pentru că asta este pohta ce a pohtit-o, indiferent în ce condiții, indiferent cu cine, deși cu nu mult timp în urmă, cineva, nu spun cine, afirma că nu vor colabora cu Băsescu și este exclus o preluare a guvernului cât este Băsescu la putere. Ce scurtă este memoria politicienilor. Este cert că este o perioadă dificilă și se cer eforturi extraordinare pentru a se menține. Ce poate face guvernul Ponta ca să nu se facă de râs și să nu piardă voturile pe care le are acum în rândul populației? Un singur lucru : să numească cei mai buni oameni pe care îi are, să lase orice interese de partid sau personale și să facă totul pentru a pune economia pe picioare, să nu se avânte în măsuri populiste, să nu cadă în plasa lui Băsescu care a promis reîntregirea salariilor atâta timp cât nu are cu ce , să stabilească clar priorități dând întâi celor care sunt cu cuțitul la os, să anuleze legile, măsurile, articolele de lege anticonstituționale, ilegale, să stârpească corupția și clientelismul politico-mafiot, să pună justiția pe picioare, să dea internelor sarcinile de apărare și nu de pedepsire a populației și abia după aia să se ocupe de măriri de salarii. Dar în primul rând să se ferească de Băsescu mai ales când le zâmbește. Hăhăitul lui Băsescu de la numirea lui Ponta nu este de bun augur. Și nici privirile piezișe ale lui MRU și replica”personal nu mi-am spus ultimul cuvânt” Băsescu singur e malefic, Ungureanu singur e periculos, amândoi sunt mai distructivi decât bomba atomică. 6. Va trece guvernul? Acum, după ce Boc s-a retras din luptă, dacă minoritățile vor primi un post în guvern, după declarațiile lui Oprea, nașul lui Ponta și Onțanu-limbă lungă, cred că va trece, dar va avea viață grea. 7.Fosta coaliție și-a cam făcut cunoscute intențiile. PDL-ul atâta cât va mai sta în formula asta, va pune piedici și va face o opoziție disperată speculând orice greșeală. Să nu uităm că sunt la curent cu situația reală a țării și va specula orice minciună a USL, orice promisiune fără acoperire, orice ilegalitate pe care o continuă. UNPR va merge pe ”stabilitate” adică pe interese personale, se fac frați cu dracul oricât de negru ar fi pe principiul ”capul plecat, sabia nu-l taie.UDMR –ul se află în cea mai sensibilă situație, nu îi iubește nimeni, nu îi vrea nimeni, nu mai sunt arbitri modei, șantajurile executate asupra fostei coaliții i-a făcut indezirabili. În plus mai au și spectrul unul scor sub pragul parlamentar la viitoarele alegeri. Eu cred că se vor păstra în tăcere și vor sprijini toate măsurile care li se vor părea corecte, ca să poată să ridice capul peste 6 luni. 8.Ce se va întâmpla cu MRU? Părerea mea este că nu are viitor. Această cădere i-a distrus aura de ”telectual”, speechul lui ca și reacția și privirile sale la discursul atât de lăudat al lui Antonescu, au arătat adevărata față a lui Ungureanu. Urmăriți privirile și mimica feței sale la discursul lui Antonescu și veți vedea chipul unui om care dacă ar fi avut un pistol în mână, l-ar fi folosit. Îi recomand domnului Antonescu precauție. Și-a făcut un dușman de temut. Iar replica sa spune totul. Personal are niște polițe de plătit și nu va rămâne dator. 9.Ce se va întâmpla cu Boc? Nu mai interesează pe nimeni, nici chiar pe Boc. Deși mândria sa de moț îl ține încă în picioare, în interior a realizat adâncimea gropii, știe că va ieși din viața politică, nu se mai aventurează în idealuri politice, va fi mulțumit dacă va reuși să se întoarcă pe fotoliul de primar la Cluj deși e conștient că nu mai are șanse nici acolo. Se va retrage încet-încet în familie, pentru că acolo nu îi va reproșa nimeni nimic. 9. Cât va ține guvernul Ponta? Nici el nu știe. Nici Băsescu. Sunt atâtea de făcut încât este imposibil ca Ponta să acopere tot, să îi mulțumească pe toți și colegi de partid și colegi de coaliție și pensionari și sindicate și profesori și cetățeni și FMI și americani. Nici în condiții normale nu poți face față atâtor probleme, dar în condițiile în care nu ai fonduri, nu ai liniște, nu ai sprijinul președintelui? Va fi foarte greu, dar cred că va merge până la alegerile din toamnă. Dacă merge bine, Băsescu nu va avea ce să-i facă pentru că lumea va fi de partea lui Ponta. Dacă lucrurile merg prost, Băsescu îl va lăsa ca să își frângă gâtul de tot și să piardă cât mai multe voturi la alegerile din toamnă. 10.Cum vor colabora Ponta și Băsescu? Cu subtilitate. Nu se va vedea nimic la suprafață. Băsescu se va feri să șicaneze pe față, Ponta nu va avea ce să îi reproșeze. Băsescu e parșiv, Ponta nu îl poate contracara decât ajutat de mumiile din PSD, asta dacă nu cumva asistăm la un scenariu pus la punct între Băsescu și mumii. 11.Ce va face Băsescu ? Ca de obicei, ce vrea el. Mulți spun că Băsescu e imprevizibil. Nu este adevărat. Băsescu este previzibil este simplu. Că nu face ce am face noi, este adevărat, dar asta nu înseamnă că e imprevizibil. Trebuie numai să pui în ecuație pe de o parte familia Băsescu și pe de altă parte, restul lumii. Urmărește interesele familiei și vei ști ce va face. Orice altceva este lipsit de importanță pentru Băsescu. Ce trebuie să facă USL? Sunt multe, foarte multe. Mai bine spun ce nu trebuie să facă. Să nu se arunce la mălai, să nu se certe pe cașcaval, să lase interesele personale, de partid,de grup, de clan, să lupte cel puțin în aceste 6 luni până la alegeri cum nu a luptat nici un guvern român pentru cetățenii săi, altfel în toamnă nu vor fi 30% alegători cu toate amenzile și vom avea un guvern OTV cu Fătu prim ministru și Ogică șef la finanțe. Doamne ajută! P.S. USL a promis că va lua măsuri pentru returnarea plăților reținute ilegal la CAS de la pensionari. Propun militarilor, în special colegilor de sindicat să accepte trimiterea unei scrisori cu semnăturile celor care sunt de acord cu propunerea de a cere amânarea plății către militari, până la achitarea către toate celelalte categorii de pensionari,eventual chiar după alegeri, ca gest de înțelegere și sprijin a situației dificile în care se găsește noul guvern.