luni, 20 august 2012

MEDICAMENTELE PLACEBO – TERAPIA VIITORULUI?




Vindecare prin puterea minţii.

    Potrivit Asociaţiei Medicale Germane (BAK), peste jumătate dintre medicii din Germania prescriu medicamente placebo. În Bavaria, de exemplu, procentul medicilor care prescriu acest gen de medicamente se ridică la 88 %. Directorul BAK a declarat că medicaţiile placebo au un impact puternic şi complex, constituind o componentă importantă a medicinii actuale. Comparativ cu medicamentele de sinteză, produsele medicale placebo au mai puţine efecte secundare şi nu costă mult.


Efectele secundare ale medicamentelor placebo.

    În privinţa efectelor secundare ale medicamentelor placebo, s-a descoperit o “anomalie” curioasă. Deşi nu conţin nicio subtanţă activă, în unele cazuri produc efecte secundare proprii medicamentelor în locul cărora au fost administrate. Dificultatea pentru terapeuţi constă în blocarea, prin psihoterapie, a canalelor nervoase responsabile cu inducerea efectelor secundare în timpul tratamentelor cu medicamente placebo. Cercetătorii germani nu precizează dacă este vorba de medicamente cărora pacienţii le cunosc efectele secundare. Pentru că, dacă este vorba de medicamente necunoscute pacienţilor sub raportul efectelor secundare şi totuşi acestea apar, intrăm pe târâmul „paranormalităţii”.
        
Efectele benefice ale terapiei placebo cresc în fiecare an.
    În terapia placebo s-a mai observat un fenomen neobişnuit, ce deocamdată nu poate fi explicat. Efectele benefice obţinute în ultimii ani prin placeboterapie sunt mai eficiente cu 50%, în comparaţie cu anii ’80. Specialiştii antrenaţi în cercetarea efectului placebo sunt de părere că prin puterea minţii, procesul de vindecare organică se poate optimiza în beneficiul pacientului.       

Medicamente placebo mai scumpe?
    Cercetătorii germani au mai făcut o descoperire: cu cât este mai scump medicamentul placebo, cu atât efectul terapeutic este mai puternic.
    În privinţa “medicamentului placebo mai scump” cred că doctorii germani se înşeală, ca să folosesc un  eufemism delicat. Pe parcusul anilor în care am experimentat placeboterapia, nu am întâlnit nici un caz de vindecare care să fi fost condiţionat de preţul medicamentului placebo folosit. Omul suferind nu se vindecă datorită preţului piperat al medicamentelor, ci prin eficienţa acestora. Dimpotrivă, preţul ridicat al medicamentelor induce un stres suplimentar organismului său, ce încetineşte procesul vindecării.
    Nu ar fi exlus ca unul dintre cercetătorii germani să fi introdus menţiunea respectivă, fiind în solda unei companii ce intenţionează să fabrice medicamente placebo şi să pregătească astfel terenul pentru un preţ mai mare al medicamentelor din această gamă. S-au înregistrat destule cazuri în care oameni de ştiinţă renumiţi s-au lăsat tentaţi de bani, în detrimentul sănătăţii omului. Cel mai grăitor exemplu este britanicul Sir Richard Doll, renumit cercetător în domeniul cancerului, ce a fost plătit cu 1500 dolari pe zi de compania chimică Monsato şi cu 15.000 lire de Asociaţia Producătorilor de Chimicale, precum şi de alte două companii, Dow Chemicals şi ICI, pentru a furniza rapoarte false asupra nontoxicităţii unor substanţe cancerigene, pe care le comercilizau companiile menţionate. (Detalii despre această afacere frauduloasă în The Guardian, Marea Britanie / www.guardian.co.uk / şi în NEXUS new times magazine nr. 11, ediţia în limba română.)
    Conform unui studiu realizat şi în SUA, aproximativ 50% dintre medicii americani prescriu deja tratamente placebo.
        
Rolul gândului în sănătate.
    Semnalam în articolele mele pe tema triumfului minţii asupra materiei, despre rolul gândului asupra stării de sănătate. Şi despre efectul destructurant la nivel organic indus de obiceiul copiilor şi adulţilor supraponderali, de a se gândi seara, înainte de culcare, la mâncarea pe care o vor consuma a două zi la micul dejun. Gândul la mâncare, mai ales seara înainte de culcare, duce la sporirea ţesutului adipos excedentar.  Gândind la mâncare, creierul uman prelucrează substanţele pe care trebuie să le proceseze în timp ce omul mânăncă. Cu alte cuvinte, gândindu-ne la mâncare, ne îngrăşăm fără să ne dăm seama.       
    Soluţia reducerii supraponderabilităţii constă în psihoterapie şi factori naturali din mediul înconjurător. Copiii şi adulţii care au tendinţa de a deveni obezi, trebuie să aibă preocupări diurne care să le capteze interesul, astfel încât acestea să prevaleze în gândurile lor seara înainte de culcare. Acest lucru se iniţiază în tabere cu program special, individualizat. Am experimentat acest lucru cu copii în tabere organizate în câteva locuri din ţară şi am obţinut o rată de vindecare de 100%. Copiii supraponderali din taberele speciale au devenit între timp adulţi, cu greutatea corporală în limite normale.
Sursa: rudan.ro

Interviu cu un extraterestru (7)


[urmare din partea a şasea]

Interviul cu Bashar este condus de Ken Gullekson

Ken: Bashar, eşti atât de drăguţ să te descrii pe tine, civilizaţia ta, legătura ta cu Darryl şi faptul că transmiţi de pe nava ta. Vrem să oferim spectatorilor o idee despre cine eşti, că eşti un extraterestru şi cum de interacţionezi cu noi prin Darryl.

Bashar: Bine. Mulţumesc. Întâi de toate, vom sublinia ideea că nimeni nu are nevoie să creadă că suntem dintr-o civilizaţie extraterestră. Esenţială este informaţia; asta e cea mai importantă şi dacă informaţia pe care v-o dăm în acest fel funcţioneză pentru voi sau nu. Nu e atât de important cine suntem sau de unde vine informaţia.

Totuşi, luând asta în considerare, ne prezentăm ca membri ai unei societăţi extraterestre, care în limba noastră străveche se numesc Sassani, care înseamnă "lumina vie". Lumea noastră e o variaţie a acestui termen antic, Essassani, "loc al luminii vii". 

Existenţa şi înfăţişarea noastră fiziologică e astfel că voi m-aţi vedea înalt de aprox. 1.52 m, având culoarea pielii alb, alb-gri, fără păr la bărbaţi, cu păr pentru majoritatea femeilor ce tinde să fie alb, dar care poate varia câteodată de aici. Ochii mei sunt mai mari decât la oameni. Suntem ceea ce aţi clasifica în literatura OZN că o fiinţă hibridă, alcătuită din material genetic uman şi material genetic de la acele fiinţe la care vă referiţi că şi Grii.

În multe privinţe, lumea noastră nu e diferită de Pământ. E, de asemeni, a treia planetă de la steaua centrală, pe care noi în limba noastră o numim Sha şi care are un spectru ceva mai fierbinte, o nuanţă ce bate spre verde. Lumea noastră nu are acelaşi tip de anotimpuri ca Pământul. 

Axa de înclinare nu e la fel de mare. Are în general, ca medie, ceea ce voi aţi recunoaşte ca şi oameni, o temperatură plăcută pe tot parcursul anului. Avem mai multă apă pe planeta noastră, un conţinut de oxigen ceva mai ridicat. Poate că la început – dacă ar fi să ne vizitaţi lumea – veţi ameţi un pic o perioadă până v-aţi aclimatiza. Lumea noastră e un pic mai mică, gravitatea mai scăzută. Dar voi v-aţi putea aclimatiza aici foarte uşor.

Noi comunicăm cu multe lumi în această manieră. Am descoperit în decursul experienţei noastre, că este benefic în multe feluri să folosim receptori biologici, comunicatori biologici, ceea ce numiţi mediumi sau canalizatori, ce sunt sensibili la alte frecvenţe, mai degrabă decât să folosim comunicare tehnologică, dintr-o diversitate de motive. 

În primul rand, trupul uman este deja perfect proiectat, dacă e antrenat potrivit, să recepţioneze acest tip de comunicare tele-empatică. Şi, de asemeni, pentru că implică idea – din punct de vedere al încarnării – că, datorită faptului că civilizaţia noastră e străină de a voastră, canalizatorul are îndeajuns de multă înţelegere pentru propria civilizaţie ca noi să putem comunica cu acea civilizaţie într-o manieră care să aibă sens. 

Adesea alegem, ca şi spirite, să avem vieţi în acele civilizaţii cu care ulterior vom comunica. Deci canalizatorul pe care-l ştiţi ca Darryl, e de fapt, din perspectiva voastră, viaţa mea trecută; iar eu sunt – vorbind în cadrul de referinţă spaţio-temporal – sinele viitor al canalizatorului, însă posed capacitatea de-a comunica cu sinele meu trecut. Aceasta permite uşurinţa comunicării, deoarece noi facem parte din acelaşi "oversoul", din aceeaşi constiinţă de bază, ce s-a divizat în timpuri, locuri şi dimensiuni diferite pentru a putea îndeplini această sarcină de a acţiona ca o punte, ca o legătură ce să permită comunicării să aibă loc de la un nivel, de la un tărâm, de la o dimensiune la alta – de la a noastră la a voastră.

Facem la fel cu multe lumi diferite din diverse motive, iar unul dintre motivele pentru care o facem acum cu Pământul vostru, e pentru că sunt multe schimbări mari ce au loc pe planeta voastră: în conştiinţă, în trezire, înţelegere, perspectivă, creştere spirituală. Pentru noi asta e foarte captivant. 

Putem învăţa din experienţa voastră, din transformările prin care treceţi în aceste vremuri în civilizaţia voastră, din diferenţele care există în civilizaţia voastră; culturile diferite pe care le aveţi sunt unice în multe feluri. Şi putem vedea prin voi toţi, prin intermediul acestei interacţiuni, mult mai multe modalităţi diferite pe care le are Infinitul pentru a se exprima pe Sine în interiorul Creaţiei. 

Astfel că suntem întotdeauna foarte bucuroşi să interacţionăm cu alte fiinţe, alte tărâmuri, alte lumi, alte culturi, alte civilizaţii ca a voastră şi să formăm o relaţie mutual benefică, în care să împărtăşim perspectiva noastră privind ceea ce a funcţionat pentru noi în timpul creşterii noastre, în cunoaşterea noastră şi să vă oferim aceste idei, aceste perspective, aceste puncte de vedere ca pe o alegere pentru a putea decide dacă ceea ce a funcţionat pentru noi poate sau nu să funcţioneze şi pentru voi. Nu e neapărat. 

Nu trebuie să ne credeţi pe cuvânt cu nimic, ci pur şi simplu să priviţi asta ca pe un prim pas către contact, către interacţiune, către punerea bazelor pentru stabilirea unor relaţii în manieră diplomatică şi într-o manieră ce vă permite vouă să priviţi cuvintele şi conceptele noastre, ceea ce avem de spus, ceea ce avem de împărtăşit în orice fel doriţi, astfel încât din cauză că lipsim în formă fizică în acest moment, nu trebuie să credeţi ceea ce spunem; puteţi alege, puteţi decide să folosiţi sau nu ceea ce pentru noi funcţionează. 

În timp, pe măsură ce vă schimbaţi şi ajungeţi să fiţi mai aproape de frecvenţa noastră vibraţională, vor exista mai multe ocazii să interacţionăm direct, concret, fizic, după cum spuneţi voi. Iar asta ar putea avea loc în următoarele câteva decade din timpul vostru aşa cum îl măsuraţi.

Ăsta e motivul principal pentru care există această comunicare şi felul cum se întâmplă.

Ken: Mulţumesc, Bashar.

Bashar: Cu plăcere.

Ken: Dă-mi voie să îţi pun una dintre întrebările cele mai frecvente puse de cei care studiază fenomenul extratereştrilor. Este Pământul vizitat cu-adevărat de extratereştri şi dacă da, de ce? Ce vor? Tu ce vrei? Vizitezi şi tu planeta noastră?

Bashar: Răspunsul scurt e: da. Există multe culturi diverse ce observă şi vizitează lumea voastră. Totuşi, majoritatea acestor culturi, marea majoritate a lor, au ceea ce aţi numi o politică de tip "hands-off", o directivă de non-interferenţă pentru a nu interveni în dezvoltarea generală a umanităţii ce îşi trasează propriul drum, luând propriile decizii.

Totuşi, noi vom privi şi observa de foarte aproape. Uneori, depinzând de motive, de tipul de acorduri ce au fost create şi cum ar servi binelui suprem, mai avem şi interacţiuni mici, izolate cu oameni de pe planeta voastră, într-o varietate de locuri şi timpuri.

Motivul principal pentru care vă observăm planeta e pentru că trece printr-o mare tranziţie ce este instructivă, educaţională, folositoare şi pentru multe alte fiinţe, nu doar pentru civilizaţia voastră. 

Multe alte civilizaţii pot învăţa, observând tranziţia prin care treceţi, văzând gradul înalt de limitare şi negativitate pe care îl trăiţi pe planeta voastră, şi văzând cum îl transformaţi şi transcendeţi aceste aşa-numite "obstacole" schimbându-le în oportunităţi. Acesta e un act foarte puternic ce ne fascinează şi din care învăţăm mult.

În acelaşi timp, noi vă oferim în schimb beneficiile propriilor noastre experienţe în transformarea obstacolelor şi încercărilor cu care ne-am confruntat la rândul nostru în evoluţia civilizaţiei noastre. Vă oferim şi posibilitatea să alegeţi dacă ar putea funcţiona ca soluţii şi pentru unele dintre încercările cu care vă confruntaţi pe planeta voastră.

Dar noi îngăduim ca timpul potrivit să fie decis de voi, astfel că voi să decideţi în totalitate cât de repede vom putea să vă întâlnim faţă în faţă bazat pe cât de repede sunteţi gata să creaţi anumite tipuri de schimbări pe planeta voastră, ce concordă cu ideea unei interacţiuni viitoare şi a contactului. [...]

- traducerea Daniela Grigore



Sursa: aim.edu.tc

EVENIMENTE ! - COMFIRMARE A PROFETIILOR - 20 august 2012


20 august 2012

Scandalul LIBOR: Banca Angliei este acuzată de naivitate şi de lipsă totală de reacţie de către Comisia parlamentară ce anchetează scandalul (Marea Britanie). "Nu există loc pentru Grecia în Zona Euro", avertizează şeful industriaşilor germani. "Să nu ne facem iluzia că această criză se va termina în curând. Ar putea dura şi 20 de ani", crede Patrick Artus, economistul-şef al Natixis. 




Sursa: aim.pro.tc/

FT: Ce ar trebui să facă UE pentru a opri practicile antidemocratice în România


UE ar trebui să ia măsuri pentru a împiedica multiplicarea practicilor antidemocratice în ţări ca România, Ungaria sau Serbia, susţine cotidianul Financial Times într-un editorial intitulat "Provocarea pentru Europa" şi publicat în ediţia electronică de duminică.

UE ar trebui să ia măsuri pentru a împiedica multiplicarea practicilor antidemocratice în ţări ca România, Ungaria sau Serbia, susţine cotidianul Financial Times
UE ar trebui să ia măsuri pentru a împiedica multiplicarea practicilor antidemocratice în ţări ca România, Ungaria sau Serbia, susţine cotidianul Financial Times
În România se fac încercări de limitare a puterilor Curţii Constituţionale. În Ungaria, Guvernul îşi sporeşte controlul asupra presei, tribunalelor şi activităţilor culturale. Iar în Serbia un nou Guvern îşi impune autoritatea asupra unei bănci centrale altădată independente. Fiecare dintre aceste acţiuni provoacă îngrijorare, iar luate împreună sugerează că degradarea progresului democratic ar putea cuprinde zona de sud-est a Uniunii Europene, afirmă Financial Times.
Bruxelles-ul trebuie să facă mai mult pentru a evita multiplicarea practicilor antidemocratice în aceste ţări. Statele membre UE trebuie să fie pregătite să folosească sancţiunile disponibile cum ar fi suspendarea dreptului de vot al unei ţări, mai degrabă decât să considere aceasta drept o opţiune "nucleară" cu care doar să ameninţe nu să o şi aplice. Alte instrumente ar putea, de asemenea, să fie luate în considerare, afirmă cotidianul britanic.
Supravegherea modului în care se respectă principiile democratice ar putea fi introdusă pentru toate ţările membre, cu sancţiuni corespunzătoare în caz de nereguli. Toate ţările care au aderat la UE trebuie să respecte criteriile de la Copenhaga. Acestea presupun ca ele să menţină guvernarea democratică şi drepturile omului, să adere la o economie de piaţă şi să accepte obligaţiile UE, adaugă Financial Times. Această cerinţă nu se suspendă la aderare, iar Europa trebuie să afirme acest lucru foarte clar, conchide cotidianul britanic.


Sursa:  REALITATEA.NET

Detaliu uimitor descoperit în Cina cea de Taina a lui Leonardo Da Vinci


Un detaliu uimitor a fost descoperit de catre un istoric de arta in cunoscuta pictura Cina cea de Taina, a genialului artist Leonardo Da Vinci. Expertul considera ca fetele a doi apostoli ai lui Iisus, Toma si Iacob, sunt de fapt autoportrete ale lui Da Vinci.


Leonardo da Vinci
Leonardo da Vinci / FOTO: dailymail.co.uk

Leonardo Da Vinci este artistul din spatele celor mai importante si celebre tablouri ce infatiseaza autoportrete din istorie, potrivit Daily Mail, citat de ziare.com.
Un istoric de arta, Ross King, autorul best-seller-ului "Domul Brunelleschi", crede ca a descoperit noi dovezi privind faptul ca autoportretul lui Da Vinci apare de doua ori in faimoasa sa pictura murala, Cina cea de Taina.

King face referire la un poem scris in anul 1490 de catre prietenul lui Da Vinci, Gasparo Visconti, in timp ce Leonardo a pictat Cina cea de Taina. In acesta, Visconti se arata amuzat de faptul ca un artist anonim si-a pictat chipul in lucrarile sale.


Sursa:  REALITATEA.NET

Horoscop: Dieta perfectă, în funcţie de elementul zodiei tale - Apă, Aer, Foc sau Pământ

Cele patru elemente - apă, aer, foc şi pământ - influenţează caracteristicile zodiilor pe care le reprezintă, inclusiv sănătatea şi reacţia la dietă. Dacă elementul zodiei tale este prezent în exces sau în deficit în organismul tău, te poţi confrunta cu probleme de sănătate sau de greutate. Află ce să mănânci şi ce schimbări să faci ca să-ţi echilibrezi organismul.

Semne de foc - Berbec, Leu, Săgetător

Semnele de foc guvernează metabolismul, absorbţia elementelor nutritive din alimente şi arderea caloriilor. De asemenea, focul reprezintă eliminarea toxinelor din organsim, tot prin intermediul arderilor.

Nativii din semn de foc care au acest element în exces, sunt adesea persoane hiperactive, nervoase şi nerăbdătoare, cu un metabolism foarte accelerat. Sunt persoane slabe, care încearcă să se îngraşe, dar nu reuşesc. Dacă eşti în această situaţie, consumă mai multe cereale, sub formă integrală şi rădăcinoase. Evită alimentele picante şi carnea roşie. Te ajută ceaiurile calmante, precum cel de muşeţel sau valeriană.

Nativii care au un deficit al elementului foc luptă adesea cu kilogramele în plus şi fac cu greu faţă infecţiilor sau afecţiunilor imunitare. Digestia şi absorbţia elementelor nutritive este adesea deficitară. Dacă eşti în această situaţie, consumă alimente fierbinţi, uşoare, uscate şi aromate. Evită alimentele reci. Lămâile, iaurtul, verdeţurile amărui şi muştarul te ajută să-ţi stimulezi digestia. Evită carnea.

Semne de aer - Gemeni, Balanţă, Vărsător

Elementul aer guvernează sistemul circulator şi cel nervos, funcţiile locomotorii şi respiraţia. Nativii din semne de aer sunt uşor stimulaţi de factori externi, au minţi rapide şi extrem de sensibile, care pot fi uşor suprasolicitate.

Când elementul aer este în exces, pot apărea extenuarea nervoasă, insomnia şi pierderi de memorie din cauza suprasolicitării. Alimentaţia incorectă este adesea o mare problemă a acestor persoane, din cauza organizării defectuoase. Dacă te regăseşti în descriere, ai nevoie în primul rând de un program alimentar foarte bine pus la punct, dar şi de odihnă. Alimentele ideale pentru tine sunt legumele la abur, nucile şi semninţele de orice tip. Evită zahărul rafinat şi alimentele care fermentează.
    
Deficitul elementului aer se manifestă printr-un flux greoi al energiei în organism. Persoanele în această situaţie sunt adesea depresive, lente şi obosesc uşor. Un sistem nervos slăbit va beneficia de pe urma consumului de legume proaspete, aportului de calciu şi magneziu şi a sucurilor de fructe. Ovăzul este un aliment minune pentru aceşti nativi. Alte alimente benefice sunt cele picante, precum ardeiul iute, usturoiul sau ghimbirul, dar şi iaurtul sau chefirul.

Semne de apă - Rac, Scorpion, Peşti

Elementul apă guvernează sistemul reproducător şi cel limfatic, dar şi lichidele organismului, precum sângele, limfa sau mucusul. Nativii din semne de apă sunt foarte sensibili la factorii de mediu, în special la ciuperci, bacterii şi virusuri. De asemenea, problemele de greutate şi cele de sănătate au o importantă componentă emoţională. 

Elementul apă în exces provoacă o digestie leneşă, asimilarea deficitară a elementelor nutritive şi un metabolism lent. Persoanele care au elementul apă în exces sunt adesea supraponderale. Dacă eşti în acest caz, ai nevoie de alimente care stimulează metabolismul, dar şi de exerciţii fizice. Excesul de apă este contrabalansat prin alimente iuţi, uscate şi uşoare. Alege legumele la abur, fructele, fasolea şi în general leguminoasele (mazărea, lintea etc.). Evită sarea, alimentele grase, dulciurile şi pâinea. Foloseşte ceaiurile diuretice pentru a elimina excesul de tozine şi apă din organism.
    
Deficitul elementului apă se manifestă prin incapacitatea de a elimina eficient toxinele din organism. Aceşti nativi sunt adesea deshidrataţi şi suferă de insomnie. Pot avea probleme cu asimilarea nutrieţilor din alimente. În ceea ce priveşte aspectul fizic, pielea uscată şi pilozitatea excesivă sunt alte semne ale deficitului elementului apă. Dacă eşti în această situaţie, consumă alimente bogate în apă, precum pepenele verde, castraveţii, portocale sau alte fructe şi legume hidratante. 
Alimentele benefice sunt de asemenea orezul, algele sau lactatele. 
Evită leguminoasele şi alimentele diuretice.

Semne de pământ - Taur, Fecioară, Capricorn

Elementul pământ guvernează scheletul şi aparatul excretor. De asemenea, este esenţial în procesul de creştere, reproducere şi vindecarea ţesuturilor. Nativii din semne de pământ tind să aibă probleme cu greutatea. Aceştia au o legătură puternică cu natura şi au simţurile foarte bine dezvoltate.

Elementul pământ în exces predispune la creşterea în greutate, dificultate de mişcare şi un metabolism deificitar. Persoanele care au elementul pământ în exces sunt foarte pofticioase şi se abţin cu greu să nu mănânce mult. Dacă eşti în această situaţie, consumă multe fructe, legume la abur, condimente picante, sucuri naturale, supe şi ceaiuri. Evită alimentele grele şi grase.    

Deficitul elementului pământ se manifestă prin lipsa concentrării asupra nevoilor organismului. Persoanele care au un deficit al acestui element ignoră adesea necesităţile esenţiale ale organismului. Au nevoie de o rutină strictă privind alimentaţia care să le ofere obişnuinţa de a mânca la timp şi corect. Au nevoie de mai mult somn decât ceilalţi nativi, iar ieşirile în natură le fac bine. Dacă eşti în această situaţie, consumă carne slabă, cartofi, cereale nerafinate, lactate, legume şi uleiuri din plante.
Sursa: 

SECRETUL pe care îl deţine femeia care a întinerit cu 20 de ani


O femeie în vârstă de 41 de ani arată cu 20 de ani mai tânără. Rezultatul frumuseţii ei sunt exerciţiile zilnice şi dieta cu fructe.

SECRETUL pe care îl deţine femeia care a întinerit cu 20 de ani
SECRETUL pe care îl deţine femeia care a întinerit cu 20 de ani / FOTO: emirates247.com

Uitându-te la fotografiile taiwanezei Zhang Tingxuan este greu să crezi că ea are 41 de ani şi mamă a doi copii, emirates274.com.

Zhang a devenit vedetă, după ce fotografiile cu ea care o arătau mai tânără au început să circule pe internet.

Zhang a fost comparată cu un model japonez în vârstă de 42 de ani, Mizutani Masako, cunoscută pentru cât de tânără arată.

Mizutani petrece aproximativ cinci ore pe zi pentru regimul ei şi consideră că acest lucru este de datoria oricărei femei.

Zhang, care arată ca şi cum ar avea 20 de ani, face zilnic exercitii şi ţine o dietă bazată pe fructe.


Sursa:  REALITATEA.NET

Atentat cu BOMBĂ în Turcia: Şapte morţi şi 40 de răniţi


Un atentat cu bombă a avut loc, luni seara, în Turcia, în urma căruia şapte oameni au murit şi alţi 40 au fost răniţi.

Atentat cu BOMBĂ în Turcia: 7 morţi şi 40 de răniţi
Atentat cu BOMBĂ în Turcia: 7 morţi şi 40 de răniţi / FOTO: agenda.ro
Explozia a avut loc în faţa unui post de poliţie. Nicio grupare nu a revendicat atacul.
Vom reveni cu detalii.

Sursa:  REALITATEA.NET


BĂSESCU NU ARE SCĂPARE: MAXIMUM 16,3 MILIOANE DE ROMÂNI POT FI PE LISTELE PERMANENTE

Acest articol apartine blogului Newsro123.com 

Cotidianul.ro a efectuat calcule după cifre oficiale actualizate ale INS şi a rezultat un maxim de 16,3 milioane votanţi. Mai mult ca sigur însă, pe listele electorale permanente s-ar putea să fie şi cu cel puţin 100 sau 200.000 mai puţin alegători, faţă de cei calculaţi de noi.
Calcule extrem de simple
Problema numărului de alegători cu drept de vot pe listele permanente electorale se putea rezolva într-un fel simplu, dacă se analizau, „bob cu bob” rapoartele INS privind „mişcarea populaţiei” începând cu luna iulie 2009. Menţionăm că redactorii Cotidianul.ro au efectuat calcule doar în baza cifrelor oficiale. Rezultatul obţinut este unul care, cu siguranţă va fi infirmat de operaţiunile efectuate în teren de autorităţi în aceste zile, în sensul că numărul votanţilor va fi şi mai mic.

Dar şi conform calculelor Cotidianul.ro, rezultă un număr de alegători pe listele electorale permanente care asigură un cvorum care să valideze referendumul din 29 iulie, de demitere a preşedintelui suspendat, Traian Băsescu. Pentru a ajunge la rezultatul pe care vi-l prezentăm în continuare, nu am făcut decât adunări şi scăderi, faţă de date oficiale ale INS, adică baza maximală de la recensământ.
Maxim 16.334.337 de alegători pe listele electorale permanente
La data de 1 noiembrie 2011, conform datelor maximale al recensământului INS (am adăugat şi acele 900.000 de persoane plecate pe perioadă îndelungată, şi cele temporar prezente, şi cele 600.000 temporar absente – n.a.) a rezultat că în România erau înregistraţi 20.254.866 de locutori. În perioada 1 noiembrie 2011 – 30 iunie 2012 în România s-au născut 125.100 de copii vii. Adunăm la numărul de locuitori găsiţi la 1 noiembrie 2011 şi rezultă: 20.379.966 de locuitori. În acelaşi timp, în perioada 1 noiembrie 2011 – 30 iunie 2012, au decedat 178.903 cetăţeni. Scădem numărul celor decedaţi şi rămân 20.201.063 locuitori la data de 30 iunie 2012. Din acest număr trebuie însă să scădem pe cei care nu au împlinit 18 ani. Avem următoarele date: la 30 iunie 2009, copiii cu vârsta între 0 şi 14 ani erau în număr de 3.245.775. (aceştia au acum între 3 şi 17 ani – n.a.). Între 1 iulie 2009 şi 30 iunie 2012, conform INS s-au născut 620.951 de copii vii. Adunând copii care aveau până în 14 ani la 30 iunie 2009, cu cei născuţi în ultimii 3 ani, avem un total de 3.866.726 de minori, deci locuitori fără drept de vot. Îi scădem din locuitorii număraţi anterior, şi ajungem la 16.334.337 de persoane cu drept de vot la 30 iunie 2012.
Vor fi şi mai puţini pe listele permanente
Precizăm că pentru a fi validat referendumul din 29 iulie, pe listele electorale permanente trebuie să se regăsească „în extremis”, maxim 16.918.104 cetăţeni cu drept de vot. Dar, atenţie, faţă de calculele noastre (repetăm, făcute numai în baza datelor oficiale), este posibil ca pe listele electorale permanente să fie şi mai puţin alegători decât cei 16,3 milioane găsiţi de noi.Aceasta pentru că statisticile INS nu cuprind cetăţenii condamnaţi definitiv, nebunii, precum şi alte categorii care, conform legii referendumului nu sunt trecute pe listele electorale permanente. Estimăn, faţă de calculele noastre încă o scădere de 100 – 200.000, dacă nu mai multe persoane. 
În ultimii 16 ani, listele electorale permanente au fost umflate
Începând cu alegerile parlamentare/prezidenţiale din 1992, avem următoarea situaţie în ceea ce priveşte listele electorale permanente:
1992 – 16.380.663 (parlamentare/prezidenţiale)
1996 – 17.218.654 (parlamentare/prezidenţiale)
2000 – 17.699.727 (parlamentare/prezidenţiale)
2003 – 17.842.103 (referendum constituţie)*
2004 – 17.897.017 (parlamentare/prezidenţiale)
2007 – 18.301.309 (referendum demitere Traian Băsescu)
2007 – 18.222.176.(referendum uninominal)**
2007 – 18.224.582 (alegeri europarlamentare)**
2008 – 18.253.616 (alegeri parlamentare)
2009 – 18.197.232 (alegeri europarlamentare)
2009 – 18.293.277 (alegeri prezidenţiale I)
2009 – 18.303.224 (alegeri prezidenţiale II)
2011 – 18.292.464 (referendum demitere Traian Băsescu)
După cum se poate observa, deşi de la an, la an, numărul populaţiei scădea – pe cale naturală sau din cauza migraţiei – numărul alegătorilor de pe listele electorale permanente creştea. Chiar dacă au mai existat câte-o scăderem aceasta este nesemnificativă. Ceea ce este interesant este faptul că se înregistrează creşteri începând cu anul 2007, deşi după intrarea în UE (1 ianuarie 2007) exodul spre Occident a crescut masiv odată cu obţinerea de către români a calităţii de cetăţean european. Se pune întrebarea: de ce numărul de alegători de pe listele electorale permanente, în loc să scadă, a crescut? Răspunsul este unul simplu: au existat interese ca listele să nu fie actualizate. Este vorba atît de interese locale (ca să nu scadă numărul de consilieri judeţeni şi locali, ca să nu scadă bugetul primăriilor, consiliilor judeţene) cât şi de interese de partid la nivel naţional. Concret, cine organiza alegerile avea nevoie de menţinerea unei „rezerve” de votanţi fantomă, care să-şi exercite „votul”. Nu excludem nici factorul neglijenţă sau superficialitatea primarilor care trebuiau să actualizeze an de an listele.
„Perturbarea” cea mai mare se înregistrează – se putea altfel – cu ocazia primului referendum de suspendare a lui Traian Băsescu. În mai 2007 avem cu 404.292 mai mulţi alegători pe listele electorale permanente decât la prezidenţialele din 2004. (Din informaţiile pe care le deţinem, listele au fost făcute pe ultima sută de metri a mandatului lui Vasile Blaga la MAI, iar urmaşul său nu a mai urmărit o actualizare a listelor – n.a.). Recordul de alegători pe listele permanente se înregistrează în 2009, cum altfel, când s-a reales Traian Băsescu. Am avut o creştere de peste 100.000 de alegători pe listele permanente în numai 6 luni de zile, de la alegerile europarlamentare.„Autorii” listelor: echipa lui Emil Boc. Mai trebuie menţionat că până în 2004, pe listele electorale permanente puteau fi trecuţi la cerere şi românii cu domiciliu în străinătate, în localitatea din ţară unde au avut ultimul domiciliu. Începând cu 2004, această prevedere a fost scoasă din legislaţia electorală.
Liste corecte doar în 1992
Apreciem că doar la alegerile parlamentare/prezidenţiale din 1992 listele electorale permanente (16,3 milioane alegători), au fost corect făcute. Avem două argumente în acest sens. 1. Alegerile au fost organizate de un guvern care „aducea” cu unul de uniune naţională, deci nu exista un interes major pentru alegători fantomă. 2. Recensământul din 2002 ne dă o oglindă reală privind cum trebuia să arate o listă electorală permanentă. Atunci au fost înregistraţi, în categoria populaţiei stabile un număr de 21.680.974 de români. Tot conform recensământului, la data respectivă, populaţia cu vârsta de până în 18 ani – deci cea fără drept de vot – se cifra la 4.847.433. Dacă am fi avut alegeri la 31 martie 2002, atunci, pe listele electorale permanente s-ar fi aflat maxim 16.833.541 de alegători. Un număr ceva mai rezonabil de alegători, apropiat de cel din 1992 în condiţiile în care deja aveam un minus de populaţie de aproape un milion de cetăţeni, faţă de recensământul din 1992. Dar, deja se intrase în era lui 17 milioane: 17,7 milioane în 2000, 17,9 în 2004.

Resurectia - a opta etapa a evolutiei spirituale si ascensiunii


Fazele evolutiei spirituale si ascensiunii

1. Deziluzia

2. Angajamentul de a evolua

3. Purificarea

4. Integrarea

5. Asimilarea Noilor Energii

6. Transmutatia

7. Transfigurarea

8. Resurectia

9. Ascensiunea










Discutam despre a 8-a etapa: Resurectia

In aceasta etapa a ascensiunii, procesul imbatranirii este reversat si toate afectiunile se vindeca rapid. Corpul devine tanar si sanatos, indiferent de starea anterioara. Deveniti imuni la influentele de mediu, capabili sa umblati prin incendii si inundatii in deplina siguranta. In cele din urma, chiar si nevoia de oxigen dispare deoarece energia va este furnizata din dimensiunile eterice. 

De fapt, deveniti o fiinta eterica, radiand vizibil Lumina pentru toti cei care inca va mai pot vedea. Puterile voastre vindecatoare sunt deplin manifeste iar miracolele devin ceva normal. Singura voastra dorinta este focalizata pe a-i ajuta pe cei care inca nu au ajuns in acest stadiu de manifestare.



Dieta alcalină şi acidă – explicaţia stării prelungite de oboseală


"Dieta alcalina este o notiune relativ recenta, desi la baza ei stau lucruri stiute de mii de ani care au capatat o forma concreta in anii ’20. Este vital sa cunoastem aceste informatii despre alimentatia alcalina si opusul ei, alimentatia acida pentru ca, in general, starea de boala este asociata cu acizii, iar starea de sanatate cu bazele si mineralele alcaline.
In concluzie, daca vrei sa fii sanatos, sa traiesti mult, sa te imbolnavesti rar, sa nu te mai simti obosit, irascibil, fara vlaga si sa ai antioxidanti in corp, deci sa intarzii imbatranirea si moartea celulelor corpului tau, afla tot despre dieta alcalina si lista pretioasa a alimentelor alcaline (indicate) versus alimentele acide (de care trebuie sa ne ferim cat mai mult).

Hiperaciditatea si efectele ei nocive asupra sanatatii
O stare prelungita de oboseala, uneori pâna la epuizare, poate fi semnul unor deficiente sau maladii de natura foarte diferita. Este stiut ca lipsa de vitamine, de fier sau alte minerale, schimbarile de vreme sau lipsa luminii datatoare de energie pot avea drept consecinta o stare de oboseala. Dar oboseala mai poate avea o cauza cât se poate de neasteptata.


“Ploaia acida a facut vâlva in urma cu câtiva ani, omul acid va face in viitor”. Afirmatia ii apartine publicistului Norbert Treutwein, autorul cartii “Hiperaciditate – bolnav fara motiv”, sustinator al teoriei dupa care, datorita unei hiperaciditati cronice, omul nu numai ca este lipsit de vlaga si morocanos, dar isi distruge cu totul sanatatea.
Autorul crede ca migrenele si reumatismul, cancerul, infarctul miocardic si diabetul, psihozele si nevrozele sunt intotdeauna insotite de o aciditate crescuta.


Sângele nostru are valori pH de 7,35 pâna la 7,45, este asadar usor bazic. Valorile din urina pot oscila intre 4 la oamenii foarte bolnavi si 8 la sugari. Dat fiind ca rinichii contribuie la eliminarea acizilor, la oamenii mai in vârsta, la care functia renala incepe sa fie ingradita, hiperaciditatea este o problema serioasa.


Imbatrânirea – se mai spune – nu este nimic altceva decât intoxicarea continua cu depunerile acide, pe care organismul nu mai reuseste sa le neutralizeze.


Care sunt alimentele dietei alcaline?
Echilibrul intre rezervele de acizi si de baze din corp depinde de modul nostru de viata.


Stresul, lipsa de miscare, o alimentatie gresita, fumatul, consumul de alcool si de cafea, cresc aciditatea din organism.
Consecintele caracteristice ale unei hiperaciditati de durata sunt tulburari digestive, slabirea sistemului imunitar, afectari ale coloanei vertebrale, guta, reumatism sau sclerozari ale arterelor. Cu hiperaciditatea sunt puse in legatura si perturbarile vegetative, cum ar fi migrenele sau aritmiile functionale.


Pentru a nu se ajunge la pragul de la care hiperaciditatea devine un factor extrem de nociv pentru organism, pot fi luate o serie de masuri preventive. Se intelege ca rolul esential in asigurarea echilibrului revine unei alimentatii sanatoase. Pentru fiecare aliment luat in parte exista o proportie diferita de componente cu efect acid si cu efect bazic. Sunt cunoscute insa grupele de alimente care actioneaza intr-un sens sau altul.


Sa tii o dieta alcalina inseamna sa consumi cu prioritate peste zi (peste 75%) acele alimente care iti fac organismul mai alcalin. Daca consumi din alimentele acide, cantitatea nu trebuie sa depaseasca 25% din tot ce mananci peste zi si sa te asiguri ca la aceeasi masa mananci mai mult alcalin decat acid.


Sigur, in cazul persoanelor foarte bolnave, alimentatia si obiceiurile de viata vor fi alcaline 100% pana la recapatarea starii de sanatate.


Alimentele alcaline versus alimente acide
Fructe alcaline: stafide, curmale, smochine, ananas, mere si cidru caise, piersici, cirese, avocado, struguri, banane coapte, capsuni, grape-fruit, mango, pepene galben/rosu, nectarine, masline negre, papaya, pere
Fructe acide: toate conservele, gemuri, dulceturi, fructe zaharisite, glazurate, fructe uscate conservate cu sulfura


Legume alcaline: ciuperci, mazare verde, broccoli, conopida, rosii varza rosie si alba, ceapa, usturoi, praz, salata verde, sfecla, morcovi, cartofi, spanac, anghinare, castraveti, andive, patrunjel, pastârnac, ardei, dovleac, ridichi, soia boabe, in, bostan, nap, vinete, leguminoase incoltite
Legume acide: ardei iute, asparagus, rubarba, toate tipurile de fasole si linte cu exceptia celor germinate


Cereale alcaline: cereale proaspete, orz verde, alimente neutre dar care absorb aciditatea digestiva: pâine prajita, pâine mai veche de 2 zile (contin mai putin gluten care genereaza exces de mucus in corp).
Cereale acide: produse de patiserie, pâine alba, pâine integrala sau graham, amidon, aluaturi, popcorn, malai, paste fainoase, gris, orez (alb, brun, basmati), faina de ovaz, orez, orz, secara, fulgi de cereale


Lactate alcaline: lapte smântânit, kefir, zer, unt, frisca, lapte proaspat deci nepasteurizat (vaca, capra), iaurt simplu nepasteurizat sau lapte prins
Lactate acide: parmezan, brânzeturi fermentate, cascaval, telemea, inghetata, iaurt indulcit sau iaurt cu fructe, lapte fiert, lapte praf, smântâna fermentata


Alimente gatite alcaline: legume fierte, coapte, mâncaruri sau ghiveci de legume, dar fara rosii sau bulion, supe de zarzavat si de radacinoase fara carne
Alimente gatite acide: mâncaruri ce contin rosii fierte, bulion sau pasta de rosii, supele in care a fiert carnea, supele cu adaos de vegeta, spanac gatit, conserve


Dulciuri alcaline: suc de trestie de zahar, zahar din trestie uscat, sirop de orez brun, miere naturala in cantitate foarte mica
Dulciuri acide: dulciuri, prajituri, biscuiti, napolitane, ciocolata, indulcitori sintetici (zaharina, aspartam, sorbitol), miere artificiala sau prelucrata cu zahar, fructoza, lactoza


Produse animale alcaline: oua de prepelita, oua de rata
Produse animale acide: mezeluri, toate tipurile de carne de mamifere, pasare, peste, gelatina, grasime, icre, oua de gaina


Bauturi alcaline: sucuri de legume radacinoase, ceaiuri de plante neindulcite, apa plata si apa de izvor sunt considerate neutre daca au un pH usor trecut de 7 (scrie pe sticla)
Bauturi acide: toate bauturile alcoolice, racoritoare sintetice, cola, cafea, cacao, sifon


Diverse alcaline: aproape toate condimentele, produse din lucerna, alge, ghimbir, amalaki, sare de mare, drojdie de bere (calup)
Diverse acide: muraturi facute cu otet, maioneze, sare rafinata, sosuri, ketchup, pasta de rosii, mustar (pasta), curry, aditivi alimentari sintetici: arome, coloranti, glutamat, conservanti ca: benzoat, otet, saramura, fum


Alimente uleioase alcaline: ulei presat la rece de floarea soarelui sau de masline, ulei de peste, ulei de primula, migdale, sâmburi de dovleac, alune, susan, castane, nuca de cocos proaspata
Alimente uleioase acide: ulei rafinat de floarea soarelui sau de masline, fructe oleaginoase si seminte coapte sau prajite, nuci, fistic


OBICEIURI CARE ALCALINIZEAZA CORPUL: somnul, relaxarea, sauna, exercitiul fizic, meditatia, exercitiile de respiratie, buna dispozitie, bucuria, fericirea, calmul
OBICEIURI CARE PRODUC ACIDOZA: fumatul, aromatizanti si parfumuri sintetice, somn insuficient, medicamentele de sinteza, suprasolicitarea, supararea, mania, stresul, ura, revolta


Alimentele alcaline sau neutre care genereaza aciditate: zahar, dulciuri, majoritatea produselor de cofetarie si patiserie preparate cu faina alba si zahar, alimente bogate in glucide cum ar fi orezul
Alimentele acide care genereaza alcalinitate: lamaie, grape-fruit, otet de mere diluat in apa, muraturi usor fermentate cum sunt castravetii de vara in saramura sau varza murata in primele 3 luni. Aceste alimente, prin acizii slabi pe care ii contin, favorizeaza digestia si scad hipersecretia de acid din stomac.


Majoritatea fructelor au o reactie chimica acida in laborator, dar nu acelasi lucru se petrece in corpul uman, pentru ca in realitate ele devin alcaline prin metabolizare. In schimb mierea si zaharul sunt alcaline, dar din cauza continutului mare de glucide formeaza acizi.
Trebuie retinut faptul ca in copilarie organismul reuseste mai usor sa se echilibreze dupa consumul de dulciuri si carne, desi copii cresc mai sanatosi fara sa le manânce, dar odata cu inaintarea in vârsta, consumul lor trebuie tot mai mult redus.
Benefica pentru eliminarea surplusului de aciditate este transpiratia, de exemplu in sauna. Sunt de asemeni recomandate inotul si mersul pe bicicleta.
Mineralele naturale extrase din cochilii, coaja de ou, alge si saruri marine, in special calciu, vitamina D, zinc, cupru si magneziu sunt recomandate in curele pentru alcalinizarea corpului."


Anatol Basarab - http://anatolbasarab.me