duminică, 31 martie 2013

Somnul, în captivitatea bioritmului


совы
Foto: EPA

Oamenii-bufniţă au mai multe şanse să se îmbogăţească decât oamenii-ciocârlie. La această concluzie au ajuns cercetătorii spanioli. Oamenii de ştiinţă de la Universitatea din Madrid au efectuat un experiment cu o mie de adolescenţi şi au descoperit că „bufniţele” depăşesc adesea „ciocârliile” din punct de vedere intelectual, de aceea pot spera la un loc de muncă mai prestigios şi, drept urmare, la un salariu mai mare. Însă este interesant că totuşi „ciocârliile” învaţă mai bine şi au mai mult succes la examene.

Potrivit specialiştilor, acest lucru este posibil să se datoreze faptului că majoritatea cursurilor au loc la ore nepotrivite pentru cei care preferă să se trezească târziu. Cercetătorii au mai explicat de ce „bufniţele” au un nivel de inteligenţă mai ridicat. Potrivit lor, în antichitate, oamenii curioşi erau atraşi de tot ce se întâmplă noaptea, iar urmaşii lor au moştenit obiceiul de a se culca târziu. Cu alte cuvinte, există o genă prezentă doar la „bufniţe”. Această descoperire revoluţionară a fost făcută în 2001 de cercetători japonezi. De aceea se interzice categoric tentativa de a învăţa „păsările de noapte” să se trezească devreme, deoarece se poate declanşa depresia. Trebuie doar să li se găsească locul lor util în societate.
O altă observaţie interesantă a cercetătorilor din Madrid este că oamenii-bufniţă sunt adesea extrovertiţi şi naturi creative, poeţi, artişti şi inventatori, pe când oamenii-ciocârlie se potrivesc mai bine pentru profesiile de birocraţi şi contabili. Dacă e să vorbim despre cronotop, se pune întrebarea: ce e mai bine să fii – ciocârlie, bufniţă sau porumbel (adică om activ în timpul zilei)? Se consideră că cei mai echilibraţi şi adaptaţi la condiţiile actuale de viaţă sunt tocmai „porumbeii”. Ei pot să se adapteze fără a-şi afecta sănătatea la orice program de lucru.

Vine Apocalipsa pentru bogați. ”Nici aurul nu ne mai poate salva”


Economistul Marc Faber oferă un scenariu sumbru, conform căruia criza economică actuală nu va mai putea fi rezolvată nici măcar cu ajutorul aurului.

Faber susține că actuala criză din Cipru ne arată că banii sunt tot mai greu de protejat, adăugând că, dacă în prima parte a crizei, sistemul financiar a fost salvat pe seama contribuabililor, de acum nota de plată a crizei va veni și se va resimți și în conturile celor bogați. El însuşi a declarat, la Bloomberg tv, că se aşteaptă ca într-o zi Guvernul să îi confişte 20-30% din avuţia personală.

Bursa Americană nu mai poate crește

Marc Faber, autor al newsletter-ului “Boom, Gloom & Doom Report”, nu mai este la fel de optimist în ceea ce priveşte evoluţia pieţei de capital americane. Asta deși a fost relativ pozitiv faţă de acţiunile companiilor din SUA, începând cu martie 2009. Acum Bursa de la New York urcă într-un răstimp în care încrederea consumatorilor este în declin, iar pieţele emergente performează rău faţă de cea americană. Dolarul se întăreşte indicând o restricţionare a lichidităţii la nivel internaţional.
În aceste condiţii, investitorul elveţian rezident în Thailanda se aşteaptă ca avansul cotaţiilor să fie mic din acest moment. Ba mai mult, există chiar riscuri de scădere. Acestea pot fi alimentate de recesiunea din Europa, care afectează veniturile corporaţiilor americane listate la bursă și care desfăşoară o bună parte a activităţii pe “Bătrânul continent”.
Se merge dintr-un balon speculativ în altul
Banii tipăriţi nu se duc uniform în economie. Aceştia ajung mai întâi în industria serviciilor financiare şi la cei care au acces la aceste fonduri, în mare parte oameni foarte bogaţi. Banii nu merg către muncitori, aminteşte Faber. Din timp în timp, lichiditatea excedentară inflamează bule speculative precum a fost cea de pe acţiunile tehnologice din 2000, balonul imobiliar din 2007 sau curba speculativă pe mărfuri din 2008. Şi acum banii merg selectiv către anumite pieţe precum cele din Filipine, Indonezia, Thailanda, ale căror indici au crescut de patru ori în ultimii patru ani, dar şi către Bursa americană.
Banii, tot mai nesiguri. Nici aurul nu ne mai salvează
Se creează astfel aceste baloane speculative succesive, iar pericolul este ridicat.
“Inclusiv această succesiune de bule se va încheia la un moment dat. Îngrijorarea mea este că vom avea o criză sistemică de care va fi foarte greu să te ascunzi. Chiar şi în aur va fi dificil să te refugiezi”, a declarat Faber, citat de curierulnational.ro.
El spune că noua criză din Cipru, ca şi pierderea banilor de către clienţii brokerului de mărfuri MF Global în a doua parte a anului 2011, ne arată că banii sunt tot mai greu de protejat. Prima salvare a sistemului financiar s-a făcut pe seama plătitorilor de taxe. Acum se va face în contul deţinătorilor de active, al oamenilor bogaţi. Faber însuși se aşteaptă ca într-o zi Guvernul să îi confişte 20-30% din averea personală.
autor: Bratu Iulian
sursa: dcnews.ro 

          gandeste.org

Şeful noului Papă e stăpânul lumii


Un scriitor american, Eric Jon Phelps, care şi-a dedicat viaţa problemelor contemporane religioase, a stârnit iureş cu o carte în care explică pe larg cum Ordinul Iezuiţilor, din care face parte noul Papă, Francisc, ar putea aduce sfârşitul lumii.
Alegerea Papei Francisc, despre care se ştie că e unul dintre liderii Ordinului Iezuiţilor, a dat naştere multor discuţii şi speculaţii. Cel mai mult se bate monedă pe faptul că, prin “mâna” lui, aşa numitul “papă negru” şi-a adjudecat şi ultimul bastion pe care şi-l dorea pentru a subjuga complet Planeta: Vaticanul.
Sunt foarte răzbunători
Astfel, cei care au reamintit profeţia Sfântului Malachia luna trecută, când Benedict al XVI-lea a demisionat subit, sunt tot mai convinşi că Papa Francisc e reprezentantul acelui “papă negru”, despre care se spune că aduce Apocalipsa. Această sintagmă e folosită pentru descrierea liderului suprem al iezuiţilor – generalul superior, care se îmbracă mereu în negru şi care e înconjurat dintotdeauna de un mare mister. Din 2008, liderul acestui ordin e Adolfo Nicolas, un spaniol de 76 de ani, despre care scriitorul Eric Jon Phelps a scris: “E dictatorul absolut. Atunci când el vorbeşte, supuşii lui ascultă. El conduce acum lumea. El e şeful Papei de la Vatican şi va forma un guvern mondial”. Mai mult, Jon Phelps susţine că ar avea documente care atestă implicarea iezuiţilor în evenimente precum asasinarea preşedintelui american J.F. Kennedy sau bombardarea nucleară a Japoniei, la Hiroshima şi Nagasaki. “Iezuiţii nu uită, în cazul în care nu le dai atenţie. Şi apoi se răzbună într-un mod… istoric”, a mai afirmat Jon Phelps. În sprijinul teoriei conform căreia iezuiţii conduc servicii secrete din cele mai importante ţări, un istoric american, James Parton, a afirmat: “CIA, agenţia centrală americană, a fost creată de cavalerii de la Malta. Unul dintre fondatorii CIA a fost un romano-catolic fanatic irlandez”.

Adolfo Nicolas e «creierul» ordinului

Şeful Ordinului Iezuiţilor, generalul superior, e supranumit “papa cel negru”. Din 2008, funcţia i-a revenit unui spaniol, Adolfo Nicolas (foto sus). La el s-a făcut referire tot mai des în ultima vreme, în diverse cărţi cu teorii conspiraţioniste, că ar conduce din umbră destinele lumii. În afară de faptul că ar ghida guverne, servicii secrete, clanuri mafiote, ba chiar Hollywoodul şi celebre cluburi sportive din toată lumea, despre Adolfo Nicolas, “papa cel negru”, se spune că va aduce sfârşitul lumii. Conform predicţiilor Sfântului Malachia, ultimul papă de la Vatican va fi “negru”, adică, potrivit unor interpretări, în straie negre, de iezuit. Din cauza lui vor izbucni războaie şi molimi care vor declanşa Apocalipsa. Sursa : libertatea.ro // 2blackjack1.wordpress.com

Care este visul meu?


Articol scris de Jean Tinder - editor la Cercul Crimson Pe drumul spre casa, dupa shoudul de acum cateva saptamani, ma simteam obosita si tacuta dupa o zi lunga. Adamus tocmai a transmis un mesaj despre vise si ne-a incurajat, fie sa le lasam sa plece, fie sa le facem sa fie reale. Priveam cerul plin de stele stralucitoare si ma intrebam :" Deci, care este visul meu?" Ca multi dintre noi, m-am gandit la visul meu inca de cand el l-a mentionat in ianuarie. A fost bine sa realizez ca deja traiesc multe din visele mele si am lasat ca altele sa plece pentru ca nu le mai simteam potrivite. Dar inca mai sant cateva care nu s-au indeplinit. Lucruri ca : a calatori in jurul lumii facand work-shop-uri, a conduce tururi sacre si refugii, a scrie cele mai bune carti ( sau doar sa termin de scris o carte). a avea propria mea casa ; acestea au fost cateva din visele si asteptarile care inca asteapta acolo undeva sa se manifeste.Deci, in acea noapte,in drum spre casa, m-am intrebat cel mai mult :care din acele vise a fost "cel maret". Pentru toate era destul de mult de lucru si eram cam nelinistita in legatura cu raspunsul, gandindu-ma :" si apoi , ce?". Daca visul meu de a preda peste tot prin lume ar fi fost cel mai important, cum mi-ar fi afectat viata de care ma bucur in prezent? Dar daca realizarea viselor mi-ar da viata peste cap? Hmm, nu ma mir ca nu s-au manifestat..." Care este visul meu real?", am intrebat. Si raspunsul a fost dintr-o data acolo - nu in cuvinte, ci ca o cunoastere, nu in graba unui entuziasm , ci ca o aroma calda a iubirii. Cel mai adevarat vis a fost EU ! Sinele meu uman. Corpul meu. Apoi a venit indoiala:" Ce fel de vis prostesc este asta? Se voia a fi visul MARET". Ce legatura are corpul meu cu acesta? Vedeti voi, acesta m-a necajit mai tarziu cu dureri si o luare in greutate care nu ma mai paraseau , ca sa nu mai mentionez alte probleme care au legatura cu a purta un sine fizic dupa mine.Cum poate fi acesta calificat ca fiind un vis realizat? Desigur ca trebuie sa fie altceva, am respirat profund si am simtit din nou.Si acelasi raspuns era inca acolo, intr-o mare de sentimente atat de clara si intensa , incat a inceput sa apara in fata ochilor mei. Am gasit ceva adevarat. Sinele meu. Corpul meu. Ce a insemnat sa am acest vis? Si ce a insemnat sa il fac sa devina real? Am inceput sa realizez ca acesta inseamna sa fac din corpul meu un loc unde sa vreau sa fiu, nu doar un lucru necooperant pe care sa-l conduc ca pe un catar. A insemnat sa il ascult, sa il iubesc, chiar si sa-l inteleg, sa-l rasfat si sa-i fac pe plac. A insemnat sa imi acord prioritate, in loc sa ma las pe locul doi. A insemnat sa nu ma mai plang in legatura cu greutatea mea actuala si iubitor, sa fac ceva in privinta acesteia, chiar daca acel ceva este acceptarea totala. De fiecare data cand ma gandeam la acest vis, cateva zile mai tarziu, energia era inca atat de intensa.Stiam ca acesta a fost visul maret. De fapt, ce este mai important decat sa fiu cu adevarat aici, in iubire totala si bucuria pentru mine insami? De aceea am venit pe Pamant si este exact ceea ce sufletul meu a asteptat. De ce ar fi venit sa traiasca cu mine, daca nu imi pasa de el sau daca nu imi place casa pe care si-a ales-o? Daca a avea grija de mine este intotdeauna pe locul doi, daca nu imi fac timp pentru a ma bucura cu adevarat de acest corp, atunci care este diferenta intre aceasta viata si toate celelalte vieti? Credeti sau nu, in minutul in care am decis sa incetez sa mai visez acest vis si sa il fac sa devina real, nu intr-o zi ci acum, toate potentialele de sustinere au inceput sa apara. Si problemele au aparut,de asemenea. As putea avea cutezanta sa cer, nu - sa comand - abundenta in viata mea , doar pentru a ma rasfata? Sant suficienta "doar eu" sa deranjez universul pentru acest lucru? Pot avea incredere ca abundenta va fi acolo pentru orice doresc, daca ma pun mai intai eu pe primul loc? Si in topul tututor acestor lucruri, a-l face real inseamna sa trebuiasca sa incetez sa ma agit si sa ma plang in legatura cu corpul meu. Fara"gandire magica" , daca vreau ca totul sa fie diferit.Acum este timpul pentru actiune. Da, este timpul sa manifest acest vis pretios, al unui corp minunat, confortabil, care se reveleaza in vioiciunea sa si danseaza intr-o reuniune pasionanta cu sufletul sau. Toate celelalte vise sant doar distrageri. Acestea se vor aseza in realitatea potrivita cand acest vis despre MINE este real. Care este visul vostru adevarat? Poate fi ceva diferit pentru voi decat a fost pentru mine, dar un lucru este sigur :" Nu stiu", nu este adevarat. Raspunsul vostru este acolo si Sinele vostru va va anunta care este acesta. Pur si simplu, puneti intrebarea,respirati profund si simtiti.Raspunsul va aparea, daca ii permiteti si ar putea fi mult mai simplu decat va asteptati. Asadar, permitindu-va sa cunoasteti raspunsul, va inseamna de asemenea ca nu mai exista scuze. Pare mult mai usor sa doresti si sa te plangi, decat sa faci schimbari reale. Poate este inertia existentei umane sau poate este ezitarea de a elibera visele noastre si de a ne asuma responsabilitatile pentru vietile noastre. Dar credeti-ma, energia si pasiunea celui mai adevarat vis al vostru depaseste cu usurinta toata inertia si ezitarea. Oh, si inca un lucru. Cel mai adevarat vis al vostru se va manifesta pe cealalta parte a voalului. Totul acolo este deja un vis, noi am venit aici pentru a-l face real. Stiu ca cativa dintre voi sant obositi, nu v-ati realizat visele si doriti sa plecati. Dar ceea ce presupuneti se va intampla odata ce santeti "plecati"? Aceasta dorinta nelinistita de a face visul real va va lovi din nou. Acesta v-a adus aici, in primul rand. Acesta va impins prin atat de multe vieti pline de bucurii si greutati si nu se va opri pana cand santeti reuniti total cu Sinele vostru, cu adevarat. Si acest lucru se intampla aici pe Pamant, in corpul vostru uman. Conectarea cu visul cel adevarat al sufletului este o experienta intima si pretioasa, care nu are nimic de a face cu nimeni altcineva.Aveti de gand sa va binecuvantati pe voi insiva atat de mult? 

Probleme majore cauzate de consumul excesiv de zahar | zaharul


1. Zaharul coordoneaza defectuos sistemul imunitar si ii reduce capacitatea de a functiona.
2. Zaharul deshidrateaza celulele si elimina din corp electroliti vitali precum potasiu, magneziu, calciu si sodiu, ceea ce provoaca moartea celulelor si spasme musculare cronice.
3. Zaharul elimina din corp cromul, cuprul, zincul si alte minerale care ajuta celulele sa raspunda la insulina. Aceasta duce si mai mult la intarirea rezistentei membranei celulare la insulina.
4. Zaharul favorizeaza inmultirea si diviziunea celulelor canceroase si inhiba mecanismele ce incetinesc cresterea tumorilor si apoptoza celulelor canceroase (moarte celulara programata).
5. Zaharul favorizeaza aparitia enzimelor glicotice avansate ce distrug tesuturile. (EGA).
zaharul
6. Zaharul elimina din corp anti-oxidanti precum glutation, vitamina C si vitamina E.
7. Zaharul inhiba hormonul de crestere (HGH) si creste nivelul de cortizol.
8. Zaharul inhiba sinteza proteica la nivel celular, ceea ce duce la o disfunctionalitate a oaselor, a muschilor, si a compozitiei chimice a incheieturilor. Aceasta creste riscul de osteoporoza, osteoartrita, si dureri cronice ale muchilor si incheieturilor.
9. Zaharul favorizeaza cresterea bacteriilor patogene si a parazitilor precum Candida si alte organisme de tip ciuperca. Aceasta determina, de asemenea, si eliminarea din corp a bacteriilor bune si poate duce la infectii cronice in stomac, tesut respiratoriu si sinusuri.
10. Zaharul duce la obezitate, trigliceride marite, cresteri anormale de colesterol LDL in raport cu HDL si cresterea factorilor de risc in inflamarea arterelor.
11. Zaharul penetreaza bariera de protectie a sangelui din creier, elimina rezervele minerale ale acestuia si permite acumularea de toxine si de alte minerale grele in tesutul creierului.
12. Zaharul distruge nervii, provocand dureri cronice, neuropatii, disfunctii ale vederii, si o disfunctie crescuta a organelor.
Surse pentru acest articol includ

Veste ÎNGRIJORĂTOARE din Coreea de NORD, aflată în stare de război. "Armele NUCLEARE sunt ..."


Reprezentanții Partidului Muncitorilor din Coreea de Nord au declarat, vineri, că armele nucleare sunt "esența națiunii" și că nu se va renunța la ele nici pentru miliarde de dolari.

Coreea de Nord a intrat oficial în stare de război
Coreea de Nord a intrat oficial în stare de război / FOTO: news.com.au
Duminică a avut loc o ședință plenară a Partidului Muncitorilor din Coreea de Nord, țară aflată în mod oficial în stare de război, iar rezoluțiile adoptate acolo îngrijorează comunitatea internațională, scrie cbsnews.com
Într-un comunicat de presă se arată că armele nucleare sunt "esența națiunii" și că nu se va renunța la ele nici pentru miliarde de dolari. La plenara Partidului Muncitorilor a participat și liderul Kim Jong-un.
Liderii de la Phenian sunt nemulțumiți de exercițiile militare anuale desfășurate de Coreea de Sud și de Statele Unite și de noua rundă de sancțiuni pe care trebuie să o înfrunte în urma testului nuclear din 12 februarie, al treilea din istoria țării. 
OFICIAL ÎN RĂZBOI
Coreea de Nord a intrat în “stare de război” împotriva vecinilor sudici, susținând că, de acum înainte, orice dispută între cele două state se va “rezolva în maniere de război”. “De acum înainte, relațiile nord-sud vor intra într-o stare de război și toate problemele dintre cele două state se vor rezolva corespunzător”, se arată într-un comunicat semnat de cei mai înalți oficiali militari ai statului, citat de agenția de stat KCNA și Russia Today.
Din punct de vedere tehnic, cele două state se află în stare de război încă, în urma conflictului din 1950-1953, care nu a fost niciodată încheiat oficial, cu un tratat de pace. “În condițiile în care Coreea de Nord și-a plasat întreg arsenalul balistic în alertă, cu țintă directă spre baze americane și prezența tot mai vizibilă a americanilor în regiune, întreaga situație riscă să scape de sub control”, a avertizat ministrul rus de Externe, Sergei Lavrov. “Coreea de Nord și SUA poartă responsabilitatea pentru recentele escaladări de tensiune”, a continuat oficialul rus, care a făcut un apel la ambele tabere “să nu își flexeze mușchii militari”.
Nord-coreeanii au publicat vineri, în mod accidental sau poate voit, două imagini în care apar hărţi ce dezvăluie atât planuri de lovituri asupra teritoriului american, cât şi detalii despre forţele militare ale Phenianului. Fotografiile au fost publicate de agenţia oficială nord-coreeană KCNA. Imaginile aveau scopul de a ilustra o reuniune de urgenţă convocată în noaptea de joi spre vineri de către liderul Kim Jong-un. Acesta apare aşezat la birou, în ceea ce pare o sală de comandament al operaţiunilor militare. În plan secund apare o hartă intitulată “Plan de lovituri ale forţelor strategice pe continentul american”. Linii par să traseze traiectorii ale unor rachete către Statele Unite.
“Nu cred să fie o eroare”, a precizat un purtător de cuvânt al Ministerului sud-coreean al Apărării. “Eu cred că acest lucru a fost făcut public în mod intenţionat, fără îndoială pentru a deforma faptele privind puterea militară a (Coreei de) Nord”, a apreciat el. În fotografii, mai apare şi un ecran amplu, tot în plan secund, care enumeră forţele navale ale ţării, şi anume “submarine – 40, nave de debarcare – 13, nave pentru depistarea şi distrugerea minelor subacvatice – 6″. În timpul acestei reuniuni, Kim Jong-un a dat ordin să se facă pregătiri pentru atacuri cu rachete strategice împotriva continentului american şi unor baze ale Statelor Unite în Pacific, ca răspuns la zboruri de antrenament cu bombardiere “invizibile” de tip B-2, pe fundalul tensiunilor din peninsulă.

Sursa:  REALITATEA.NET

MISTER MORTAL descifrat. A fost descoperită O NOUĂ GRUPĂ DE SÂNGE

O grupă de sânge care poate face ca transfuziile de sânge să fie letale s-a dovedit a fi un mister timp de 60 de ani. Acum, cercetătorii au reuşit să identifice secretul din spatele grupei de sânge cunoscute sub numele de „Vel”, descoperire care ar putea să facă sângele mai sigur pentru sute de mii de persoane din întreaga lume.
A fost descoperită o nouă grupă de sânge
A fost descoperită o nouă grupă de sânge / FOTO: biologyreference.com
Misterul a debutat în 1952, când o femeie în vârstă de 66 de ani din New York, bolnavă de cancer de colon, a primit o transfuzie de sânge şi a suferit o reacţie neaşteptată, foarte gravă şi potenţial letală, în care corpul ei a respins sângele. Medicii care au investigat acest caz se refereau la femeie, folosindu-i numele de familie, drept „Pacienta Vel”.
Cercetările aprofundate au relevat că doamna Vel a dezvoltat o reacţie imună foarte puternică la un compus necunoscut ce se găsea în sângele ce-i fusese transfuzat. Cu toate acestea, oamenii de ştiinţă nu au putut să identifice respectivul compus, deschizând acest mister al unui nou tip de sânge, „Vel-negativ”.
„Baza moleculară a sângelui de tip Vel-negativ a rămas nedescoperită pentru mai bine de 60 de ani, în ciuda eforturilor intense depuse la nivel mondial”, a explicat cercetătorul Bryan Balliff, biochimist şi specialist în spectrometrie la Universitatea Vermont.
Cele mai cunoscute antigene sunt cele ce formează principalele grupe de sânge: A, B, AB şi O. Pe lângă aceastea mai există numeroase alte grupe de sânge mai puţin cunoscute, precum Vel, care au potenţialul de a face transfuziile periculoase pentru pacienţi.
Sângele Vel-negativ este unul dintre tipurile de sânge ce pot fi obţinute extrem de greu în numeroase ţări. Acest lucru se datorează parţial rarităţii sale, dar totodată şi faptului că nu există o metodă sistematică de identificare a sângelui Vel-negativ la donatori. Până acum, pentru a identifica dacă o persoană este Vel-negativă sau Vel-pozitivă, doctorii foloseau anticorpi obţinuţi de la puţinele persoane identificate drept Vel-negative, după ce corpurile lor au respins sângele transfuzat. Multe spitale şi bănci de sânge nu au acces la aceşti anticorpi, astfel că nu au nicio metodă prin care să testeze pentru Vel.
Sursa:  REALITATEA.NET

PROFEŢIA părintelui ARSENIE BOCA despre HIDRA CU RĂSUFLAREA OTRĂVITOARE. Declaraţia unui martor ocular


PROFEŢIA părintelui ARSENIE BOCA  despre HIDRA CU RĂSUFLAREA  OTRĂVITOARE.  Declaraţia unui martor ocular


Părintele Arsenie Boca a făcut numeroase profeţii despre vremurile pe care le trăim sau care vor veni. Vorbele părintelui au fost, de regulă, rostite în prezenţa unor martori, graţie cărora putem astăzi să cunoaştem valoroasele învăţături ale marelui duhovnic.
Unul dintre aceşti martori este Vasile Şerbu din Arpaşul de jos, care a fost de faţă când părintele a scos dintr-un cufăr o carte veche, despre care a spus că provenea de la sfinţii de la Muntele Athos: „În ea – ne-a spus părintele Arsenie – se găseşte descrierea hidrei cu răsuflarea otrăvitoare, care va urmări prin toate mijloacele să împiedice lumina şi voinţa dumnezeiască… Veţi vedea şi veţi înţelege spurcăciunea peste tot în jurul vostru: la serviciu, în magazine, în instituţiile statului, în conducerea lui şi mai ales în politică. Din nefericire, ea va intra pe furiş chiar şi în sânul Bisericii, murdărind unele suflete de aici. Aproape că oamenii îşi vor pierde speranţa. Doar cei care îşi vor păstra credinţa adevărată vor fi salvaţi şi mare va fi atunci Slava lui Dumnezeu peste ei”.
Apoi, părintele Arsenie Boca a dezvoltat subiectul şi a spus că această „lucrare diavolească” nu este ceva ce a apărut în vremurile noastre, ci ea durează din antichitate, de mii de ani, pregătind încetul cu încetul terenul pentru lupta finală care se apropie. Planul „lucrării diavoleşti” este minuţios şi, prin puterea banilor şi a viciilor, între care minciuna, prefăcătoria, intriga şi omorul sunt cele mai importante, cei care o săvârşesc au ajuns destul de aproape de ţelul lor principal, care este controlul şi dominarea întregii lumi.

Sursa: jurnalul.ro

Accidentul de la Baloteşti, un asasinat politic?


Astăzi se împlinesc 18 ani de la catastrofa aviatică de la Baloteşti. Pe 31 martie 1995, o aeronavă TAROM, tip Airbus 310, s-a prăbuşit de la înălţimea de 1.200 de metri, la doar două minute de la decolarea de pe Aeroportul Otopeni. Au murit toţi oamenii de la bord: 11 membri ai echipajului şi 49 de pasageri.

În afară de membrii echipajului, în avion erau 32 de belgieni, un thailandez, 3 americani, un francez, un olandez, 2 spanioli şi 9 români. Printre pasagerii străini se găseau consulul Ambasadei Belgiei la Bucureşti, Van Den Ameele, secretara ambasadorului Belgiei la Bucureşti, Kathleen Hochart, Emilio Hap - funcţionar al delegaţiei Comisiei Europene la Bucureşti, trei funcţionari ai USAID - agenţie americană pentru dezvoltare.Nici un corp nu a rămas întreg, trupurile fiind practic ciopârţite şi împrăştiate pe câmp. Dosarul penal al acestui caz a zăcut mulţi ani nesoluţionat în sertarele Procuraturii, timp în care au dispărut din el, în mod straniu, multe probe importante. Există voci, chiar ale unor specialişti, care au indus ideea că cineva vrea să ascundă adevărata cauză a prăbuşirii: o explozie în interiorul avionului. Rude ale unor decedaţi merg chiar mai departe, susţinând că a fost vorba despre un asasinat politic.

«Cutia neagră avea capacul spart»

Catastrofa de la Baloteşti este obiect de studiu la Facultatea de Drept a Universităţii Bucureşti, specializarea criminalistică. Petruţ Ciobanu (foto), profesorul care predă acest caz ca model de investigare, a comentat imaginile puse de Poliţie la dispoziţia facultăţii: “Comisia de investigare a accidentului a găsit cutia neagră, dar capacul de protecţie al acesteia era spart. De regulă, cutiile sunt fabricate dintrun material foarte dur - oţel -, care să reziste la impactul aeronavei cu solul. Motoarele au fost găsite în pământ într- un unghi de aproximativ 80 de grade. De obicei, o navă se prăbuşeşte într-un unghi de aproximativ 30, 40 de grade (adică a căzut ca un bolovan, nu ca un avion - n.r.). La locul accidentului se vede un element de structură metalică la o distanţă de aproximativ 3 metri de calea ferată, care prezintă urme de ardere pe interior. Rămâne de stabilit ce a produs acele urme de ardere”.

«Explozia a avut loc în aer»

Vladimir Beliş (foto), directorul de la acea vreme al Institutului de Medicină Legală Mina Minovici: “Explozia este cauza morţii pasagerilor şi a membrilor echipajului, nu carbonizarea. Explozia a avut loc în aer. Dacă mureau la impactul cu solul, cadavrele nu ar fi fost aşa de fragmentate”.

«Marian Nazat mi-a zis să-mi ţin gura»

Marian Bătănoiu, fratele căpitanului de pe aeronava Muntenia, Ilie Bătănoiu (foto), a indus chiar ipoteza unui asasinat la comandă. El a susţinut că s-ar fi găsit printre resturi un paşaport cu un nume care nu figura pe lista pasagerilor. “L-am întrebat pe procurorul criminalist Marian Nazat ce-i cu acel nume şi el mi-a zis să-mi ţin gura”, a declarat Marian Bătănoiu.

«Avionul a explodat, pe urmă s-a prăbuşit»

“S-au găsit probe care indică faptul că avionul a explodat în aer şi pe urmă s-a prăbuşit. E vorba de nişte obiecte din aeronavă descoperite la distanţă foarte mare faţă de locul impactului. Acestea nu aveau cum să ajungă acolo decât dacă erau proiectate de la înălţime mare, în urma unei deflagraţii”, a declarat Gheorghe Răcaru (foto), fost director adjunct al TAROM în 2005.

Dovezile din dosar au dispărut de la Procuratură

În anul 2008, Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a constatat că Procuratura nu terminase investigaţia în cazul Baloteşti, iar o parte importantă a dosarului 712/P/1995, care avea iniţial 1.081 de file, dispăruse. Nu a fost găsit nimeni vinovat pentru această dispariţie suspectă. CSM a dispus atunci reconstituirea documentaţiei. Nu s-a specificat însă cum ar fi putut fi reconstituite unele dovezi de la faţa locului şi chiar raportul final de expertiză. În orice caz, în anul 2012, “noul dosar Baloteşti” a primit Neînceperea Urmăririi Penale (NUP) din partea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Oficial, accidentul s-ar fi produs din cauza unui complex de evenimente nefericite: în timp ce pilotului i-a venit rău, un motor s-a defectat, iar condiţiile meteo nefavorabile şi altitudinea mică l-au pus pe copilot în imposibilitatea de a redresa aeronava.

«La bord erau două persoane cu documente legate de Revoluţie»

“Din investigaţiile noastre, a rezultat că explozia a fost declanşată de ceva care a lovit avionul de jos în sus. Noi credem că la bord erau două persoane cu anumite documente legate de Revoluţia din 1989, care nu trebuiau să ajungă peste hotare. A fost un asasinat politic”, ne-a declarat, sub protecţia anonimatului, ruda unuia dintre membrii echipajului.


Sursa:  Libertatea.ro 

RECLAMA - INFORMATIE PRETIOASA PENTRU COPII CARE AU NEVOIE DE OPERATII FACIALE

DACA STITI CĂ CINEVA ARE NEVOIE


In perioada 17-26 mai o echipa de medici americani va veni la SCJU Nr
1 Craiova pentru a asigura o serie operatii pentru copii cu
malformatii faciale. Medicina de pe Sectia de Chirurgie Pediatrica
strang cazuri pentru a ajunge la numarul de 100 de pacienti. Daca
cunoasteti pe cineva care are nevoie de o astfel de operatie
contactati-l pe

dr Andrei Zavate tel: 0742486732, e mail: azavate@gmail.com

Foarte folositor ar fi sa trimiteti poze care sa surprinda malformatia
pe adresa de e-mail a dl doctor, urmand ca persoana in cauza sa fie
contactata ulterior.

Nu conteaza localitatea de domiciliu a copilului.

Mai jos aveti linkuri catre articole din presa:
http://www.gds.ro/Subiectul%20Zilei/2013-03-19/Americanii+vin+sa+opereze+la+Craiova

http://www.gds.ro/Actualitate/2013-03-26/Solicitari+multe+pentru+plasticienii+americani

Va rog frumos sa raspanditi aceasta informatie pentru ca numarul de
copii care beneficiaza de aceste servicii sa fie cat mai mare.

Va multumesc,
Alina Mihaela Busan
0728307954
Vicepresedinte cu Probleme Interne SSMC

Românii traiau 200 de ani acum cateva secole !


Au existat destule cazuri în care oamenii au atins suta de ani pe întinsul pământului românesc. Noi cităm aici numai o parte din aceia care au depăşit un veac, şi pe care i-am identificat cu ocazia cercetărilor documentare privitoare la istoria Transilvaniei.

Istoricul Petru Maior, în prefaţa cărţii sale Istoria bisericii românilor, tipărită la Buda, în 1813, scrie : „Din pruncie am auzit bucuros pe bătrâni, când grăiau despre lucruri vechi ale bisericii şi ale vlădicilor, în tinereţele sale văzute sau şi de la părinţii lor auzite. După aceea înadins cercam să aflu de acest feliu de bărbaţi vechi de zile şi însumi le dam ocazie (prilej) a vorbi despre lucruri de demult. Tocmai în protopopiatul mieu, în sat Ibăneşti, am avut un preot de acest feliu, anume Ursu, carele în anul 1786, când s-a mutat din lumea aceasta, plinise 118 ani de vârstă. Cu carele cu atâta mai mare plăcere aveam a cuvânta, că până la capătul vieţii sale mintea a avut nesmintită, memoria nescăzută şi toate simţurile întregi. Numai picioarele îi cam slăbise şi sprâncenele îi acopereau ochii„.
Într-o anchetă făcută în Bihor, în noiembrie 1619, se ascultă, sub jurământ, peste 20 de martori ţărani români din satele Cărpinet Leheceni, Sălişte, Cerişcior, Sohodul şi Călugărali care sunt „toţi bătrâni de 100 de ani„.

Din vremea guvernării generalului Marcy se menţionează, în Banat, un oarecare Ciortan Petruţi („Czartan Petracz„), care a murit la 1724, în oraşul Caransebeş, în vârstă de 185 de ani. în acel timp, fiul său din a treia căsătorie avea 90 de ani.
În mănăstirea Kukus din Cehoslovacia se află o pictură în ulei care reprezintă un bărbat şi o femeie, foarte bătrâni. Pictura are următoarea inscripţie în limba germană : „Iovas Rovin, de 172, şi soţia sa Sara, de 164 ani, de rit grecesc, căsătoriţi de 147 de ani, amândoi născuţi şi domiciliaţi în Kodo(c), din districtul Caransebeşului, cu copii adevăraţi, 2 băieţi 3 fete încă în viaţă, cel mai tânăr băiat de 116 ani, şi acesta are 2 strănepoţi unul de 35 de ani şi altul de 27 de ani ; zugrăvit în 25 august 1728„. În anul 1731, amândoi erau încă în viaţă. În mai 1912, am văzut personal, în cabinetul medicului dr. Virgil Budinţian din Caransebeş alte două tablouri, care înfăţişau pe cei doi soţi în port naţional bănăţean. Pictura aparţinea altui pictor german, care reda pe scurt în limba germană, biografia celor două personaje, dar întrucâtva deosebită de aceea existentă la Kukus. Sara a trăit mult timp după moartea soţului ei *.
În 1759, are loc o mare anchetă pentru dovedirea notabilităţii familiei Popa, din satul Poiana (judeţul Hunedoara), contestată fără temei de nobilul maghiar Nicolae Csiszár. Sunt ascultaţi, cu această ocazie, 54 de martori, între care cel din urmă e bătrânul Giurgiu Toader, în vârstă de 150 de ani, din satul Voia, care spune :
„Cum să nu fi cunoscut pe răposatul popa Ştefan, care mie mi-ar fi putut fi copil, fiindcă eu sunt un om aşa de bătrân, că pe vremea când, sub imperiul turcesc, s-a introdus în Transilvania darea pe porţi, eu eram atunci deja gospodar cu casă cu fum şi am dat eu însumi dare după poartă ; cu atât mai sigur a dat popa Ştefan. Pe fiul său, Avram, l-am cunoscut foarte bine şi pe tata lui popa Ştefan, pe popa Luca, l-am cunoscut foarte bine, fiindcă am trăit împreună în mare prietenie. Din mulţi copii ai lui popa Luca, unul — Ioan — s-a aşezat ca preot în Bobîlna şi fiul acestuia, Atanasie, nouă românilor din Transilvania ni s-a pus episcop. Am înţeles că mergând odată acest episcop la Viena a adus o astfel de diplomă de nobil pentru popa Ştefan (unchiul său) şi fiul său Avram, ca atât el, cît şi copiii săi, să fie scutiţi de orice poveri. (De fapt, diploma latină e din 10 martie 1701, când Atanasie era în realitate la Viena). Nu ştiu dacă unii sau alţii din aceştia aveau iobagi, dar destul că, de când îmi amintesc, ei n-au dat sau plătit la cineva ceva, nici slujbă ca iobagi n-au făcut. Începând cu popa Luca, din fiu în fiu, au fost toţi preoţi, stând pe pământul bisericesc din Poiană„.
Deci la vârsta de 150 de ani, moş Toader din Voia, iobagul nobilului Valentin Buda, da informaţii, care se pot confirma şi prin alte dovezi istorice.
Exista un ţăran din părţile Năsăudului, Tănase Todoran a lui Dănilă, din satul Bicigiu. Împlinise 120 de ani când, la 10 mai 1763, pe platoul Mocirla de lângă satul Salva, în prezenţa generalului Buccow a episcopului din Blaj, Petru Pavel Aron şi a celor două batalioane de infanterie şi 8 companii de cavalerie, chemate să depună jurământul ostăşesc — are tăria şi curajul să grăiască :
„De doi ani suntem cătane, adecă grăniţeri, şi carte n-am căpătat de la înălţata împărăteasă, că suntem oameni liberi. Ne-am scris iobagi, dăm dare, facem slujbe cătăneşti, copiii noştri vor merge până la marginea pământului să-şi verse sângele, dar pentru ce ? Ca să fim robi, să nu avem nici un drept, copiii noştri să fie tot proşti, or vor învăţa ceva or ba ? Aşa nu vom purta armele, ca şi sfânta lege să ne-o ciufuluiască tisturile. Jos cu armele ! Alungaţi afară păgânii din hotarele noastre ! Auziţi, creştini români — numai vom sluji, când vom vedea carte de la înălţata împărăteasă, unde-s întărite drepturile noastre ; până atunci nu, o dată cu capul ! Ce dă gubernia şi cancelaria din Beciu e nimica : îs minciuni goale de azi până mâine„.
Ca urmare a acestei cuvântări, generalul Buccow şi episcopul Aron părăsesc în grabă adunarea. Bătrânul Todoran, acuzat de instigaţie, a primit cumplită pedeapsă : el a fost ucis, tras pe roată, iar alţi câţiva ţărani au fost spânzuraţi pentru că au cutezat să ceară drepturi şi libertate pentru neamul lor oropsit.

Ziarul Erdelyi Hiradó, din Cluj, scria, în ianuarie 1839, că în judeţul Hunedoara „nu de mult a murit în Peştiş românul Juon Groza, de 120 de ani, care ar fi putut trăi încă mult timp, dacă împiedicându-se într-o buturugă, nu s-ar fi rănit mortal cu coasa ce o avea în mână. Lăsa după el pe fiul său Groza Juon, de 100 de ani, şi un nepot de 80 de ani, care de 50 de ani este jude domnesc şi care lucrează şi acum cu vigoarea unui bărbat de 50 de ani„.
Cunoscutul istoric maghiar Alex. Márki, în volumul al II-lea din Monografia judeţului Arad, scrie la sfârşitul cărţii sale următoarele cuvinte despre doi ţărani români :

În 1789, în cursul unei vânătoare în satul Cuied, un domn a intrat în casa unui ţăran român. Bătrânul gospodar însuşi povesteşte că nemţii i-au alungat pe turcii din Boroş-Ineu ; aşadar s-ar fi putut să aibă circa 130 de ani. În cursul îndelungatei sale vieţi, n-a ieşit niciodată din hotarul satului şi în viaţa lui pentru întâia oară vede un domn.
La 1 ianuarie 1894 moare un păstor din Madrigeşti, în vârstă de 107 ani, după alţii de 120 de ani. care în viaţa lui o singură dată a ieşit din satul său, când a fost în Gurahonţ, să vadă trenul, ce fusese pus în circulaţie în 1890„.
Învăţatul Alexandru Papiu-Ilarian spunea, în 1852 :
„În munţi se mai află oameni de pe timpul lui Horea, între alţii spune Iancu (Avram), că se află un popă bătrân, care a fost şi căpitan sub Horea. Acest popă, precum şi alţi contemporani, multe desluşiri ar putea face asupra acestei răscoale„.
Câte ştiri preţioase n-ar fi transmis preotul căpitan despre răscoala lui Horea, chiar şi la această vârstă de circa 100 de ani, dacă ar fi existat cineva care să-l întrebe şi să consemneze cele auzite !
Acum ne oprim la ultimul care, prin vârsta lui, depăşeşte cu mult pe toţi cei despre care am vorbit mai înainte. Acesta este iobagul Lupu Basa din satul Cărpinet (judeţul Bihor) pe care-l aminteşte şi urbariul domeniului Beiuş, din 1600. Cu ocazia anchetei din 9 noiembrie 1619, pentru a se dovedi — printr-o hârtie dată, se pare, de împăratul Sigismund (1382-–1438) — că preotul Pîrvu este scutit de slujba oştirii şi de plata dării după pământul bisericii, se ascultă peste 20 de bătrâni din 6 sate, dintre care mulţi sunt trecuţi de 100 de ani. Toţi depun mărturie în favoarea preotului Pîrvu. Printre aceşti martori se aminteşte unul, Lupu Basa, de circa 225 de ani, vârstă notată de două ori în actul de judecată. Lupu vorbeşte despre rolul lui la întemeierea bisericii din Cărpinet şi înţelesul avut cu popa Pîrvul cel bătrân, ca biserica să se facă pe locul popii, asigurându-l că preoţii urmaşi nu pot fi decât din neamul său, iar dacă cărpinetenii vor aduce un preot străin, să-i dea recompensă 500 de florini. Lupu Basa, în cursul vieţii lui îndelungate, ajunge de se înrudeşte cu urmaşii popii cel bătrân. Cu prilejul anchetei din 1619, el înşiră toată genealogia acestei familii.
sursa : Magazin Istoric, 1968
               www.2012en.ro

FOOD INC. – un ”documentar-șoc” despre fabricarea alimentelor


Nu vei mai privi la fel ceea ce mănânci !
În regia lui Robert Kenner, un “documentar-șoc” despre fabricarea alimentelor, în care publicul descoperă cât de departe de realitate sunt imaginile cu ferme pline de verdeață de pe ambalajele produselor, a fost prezentat la Festivalul de Film de la Berlin, relatează AFP.
Robert Kenner prezintă marea putere pe care o are industria agro-alimentară și pericolul pe care îl reprezintă pentru sănătatea oamenilor. “Food, Inc.” arată ca în spatele imaginilor idilice de pe ambalajele produselor alimentare din magazine, procesul de fabricare a alimentelor este mai degrabă dezgustător.
Puii nu văd niciodată lumina zilei, iar carnea tocată este spălată cu amoniac înainte de a ajunge în hamburgeri.
Calificat drept “film de groază” de revistă Variety, “Food, Inc.” denunța, de asemenea, lobby-ul făcut de industriile agro-alimentare, care se infiltrează în instituțiile americane responsabile cu controlul acestora.

“Industria nu vrea ca voi să știți ce mâncați, pentru că ați putea refuza să o mai faceți”, spune jurnalistul Eric Schlosser, autorul cărții de succes “Fast food nation”, care apare în documentarul lui Kenner. Regizorul a spus că, deși filmul sau pune în centrul atenției industria agro-alimentară americană, “pe mai multe planuri, evoca ceea ce se întâmplă în toată lumea”.
Cineva, care a văzut acest film, spunea “Am văzut Food Inc. Deși deja în frigiderul și casa noastră toate alimentele erau bio, tot m-au trecut fiori reci pe șira spinării …
Ce e trist este faptul că mâncarea fast-food distruge nu doar sănătatea, ci și latura socială a mâncării. Nu mai știm să stăm la masă, să mulțumim și să ne bucurăm de ceea ce avem în farfurie, să povestim și să ne simțim bine împreună.
În ziua de azi, mâncăm în mașină, în fața calculatorului, televizorului, singuri sau absenți … “

sâmbătă, 30 martie 2013

5 strategii de a depasi depresia in mod natural


Cand avem de a face cu depresia  si nu numai, primul lucru care trebuie inteles este ca trebuie sa ne adresam radacinii problemei. Daca omitem sa facem asta, ne vom afla in situatia de a ne invarti constant in acelasi lant de toxine si de obiceiuri care ne rapesc din vitalitate si ne imbolnavesc.
  1. Faceti exercitii fizice – Daca te afli intr-o depresie, sau daca pur si simplu treci printr-o perioada mai grea, exercitiile fizice cu siguranta te vor ajuta. Exista atatea
    depresia
     studii si atata cercetare facuta in acest domeniu, care confirma faptul ca exercitiile fizice sunt cel putin la fel de bune precum antidepresivele. Iar unul dintre lucrurile pe care le fac exercitiile fizice, este eliberarea de endorfine (hormonii care ne fac sa ne simtim bine). De asemenea ne ajuta sa ne normalizam nivelele de insulina si de leptina. Cauta o activitate fizica care sa iti faca placere. Nu trebuie neaparat sa mergi “la sala”.
  2. Mancati alimente sanatoase. – Un factor care nu poate fi trecut cu vederea este dieta. Alimentele au un impact imens asupra starii de spirit si a capacitatii noastre de fi fericiti.  Alimentele intregi, neprocesate sunt o sursa foarte buna pentru sustinerea sanatatii mentale.  Evitati pe cat posibil alimentele procesate indeosebi cele care contin zahar rafinat precum si cele stimulante precum cafeaua, alcoolul sau tigarile
  3. Optimizati-va sanatatea intestinala – Alimentele fermentate sunt foarte importante pentru optimizarea sanatatii mentale. Deasemenea probioticele au un rol extrem de important in repopularea intestinelor cu bacterii bune. Multi oameni nu stiu ca intestinele reprezinta de fapt al doilea creier si pot influenta mintea in mod semnificativ, determinand de multe ori si starea de spirit in care ne aflam. De fapt intestinele produc mai multa serotonina decat o face creierul. Puteti citi mai multe in articolul: Sanatate intestinala: Intestine fericite minte fericita. 
  4. Incarcati-va cu soare– Asigurati-va ca aveti parte de destula expunere la soare . Vitamina D este un factor crucial in tratarea depresiei precum si in prevenirea acesteia. Un studiu a aratat ca oamenii cu cele mai scazute nivele de vitamina D sunt de 11 ori mai predispusi catre depresie decat cei care aveau nivele normale de vitamina D.
  5. Tineti stresul sub control – Depresia este o stare foarte serioasa, cu toate astea nu este o boala. Mai degraba este un semn ca viata voastra si corpul vostru sunt  intr-un dezechilibru . Acest lucru este foarte important de retinut, pentru ca din momentul in care incepeti sa priviti depresia ca pe o boala, o sa va ganditi ca trebuie sa luati niste pastile pentru a va vindeca. De fapt aveti nevoie sa gasiti o cale pentru a reveni in echilibru. Iar una din aceste cai este sa va tineti stresul sub control. Meditatia, rugaciunea, yoga pot ajuta. Daca vremea este frumoasa, mergeti pur si simplu la o plimbare . Petreceti putin timp singuri. Cand a fost ultima data cand te-ai plimbat singur/a prin parc, doar tu si gandurile tale? Identifica punctele care creeaza dezechilibru in viata ta si gaseste o rezolvare.
Surse pentru acest articol cuprind :
www.mercola.com - depresia