Top 10 antibiotice naturale

STIAI CA...

- Antibioticele sunt prescrise copiilor mai ales in cazul infectiilor ORL, care, de cele mai multe ori sunt virale, nu bacteriene, prin urmare antibioticul nu va avea niciun efect?

- In 1954 erau produse 2 milioane de kilograme de antibiotice? In 2000 se ajunsese la 54 de milioane?

- Pana la 80% dintre antibioticele prescrise pentru infectii respiratorii nu sunt necesare?

- Atunci cand parintii se duc la medic cu gandul unui tratament cu antibiotic pentru copilul lor, in 62% dintre cazuri vor primi un astfel de tratament, spre deosebire de parintii care nu cer asta, si primesc antibiotic ca tratament in numai 8% din cazuri?

- Antibioticele omoara toate bacteriile din organism, inclusiv pe cele bune, reducand, astfel, capacitatea organismului de a se apara de alte infectii viitoare?

- Antibioticele au foarte multe efecte adverse, principalele fiind: dureri de stomac, diaree, voma, iritatii si eczeme ale pielii (mai ales la copii)?

Locul 10: CHIMENUL

Cultivat originar in zona Marii Mediteraneene, chimenul este unul din acele condimente care are o aroma distincta si un gust destul de puternic. Uleiul esential extras din acest condiment are un continut mare de compusi antibacterieni, care pot oferi ajutorul sistemului imunitar. De asemenea, condimentul folosit in preparate culinare cat mai des poate preveni racelile de sezon.

Il poti cumpara din orice hypermarket, uleiuri si extracte din farmaciile specializate sau de aici .

Locul 9: CEAPA

Ceapa era folosita ca tratament pentru raceli si tuse inca din Roma Antica, si inca de pe atunci se stia ca ceapa are calitati minunate medicinale, fiind un bun analgezic, antiinflamator si un ajutor pentru circulatia sangelui. Sulful din ceapa, cel care ii ofera mirosul si gustul distinct, este si cel care are proprietati antibacteriene. Siropul din ceapa se poate lupta eficient cu racelile dar si cu tusea, mai ales cea seaca. Ceapa mica (salota sau esalota) are cel mai mare continut de fenoli si antioxidanti, si este cea mai eficienta ca antibiotic, fiind folosita si in tratarea intepaturilor de albina.

O poti cumpara din orice hypermarket, iar siropuri si extracte din farmaciile specializate sau de aici .

Locul 8: EUCALIPTUL

Iata un antiseptic natural, folosit si ca un puternic antiinflamator, care poate sa se lupte cu infectii, bacterii, ciuperci si virusuri. Cel mai adesea este regasit sub forma de ceai, insa poate fi gasit si sub forma de extract, ulei sau sirop. Uleiul de eucalipt era folosit in Australia de aborigeni pentru tratarea infectiilor si a ranilor si pentru a reduce febra. In secolul 19 era folosit ca dezinfectant in spitale. Apoi s-a descoperit ca actioneaza si ca expectorant, deci este un bun remediu si pentru tuse. Uleiul de eucalipt nu trebuie ingerat direct, ci diluat sau folosit mai degraba pentru masajul pieptului, al gatului si al fruntii. 

Il poti cumpara din farmaciile specializate sau aici .

Locul 7: EXTRACTUL DIN CITRICE

Ca orice mama responsabila, stii deja ca citricile au cel mai mare continut de vitamina C, aceea care previne racelile. Insa, extractul din citrice, mai ales cel de grapefruit, are proprietati antimicrobinene si antibacteriene, fiind un excelent dezinfectant. Poate fi gasit in forma lichida, capsule sau tablete, sau chiar si ca spray. Poate trata si eczemele produse de scutece la bebelusi. Vitamina C este o substanta vitala in dezvoltarea organismului, cu efecte importante in tratarea infectiilor si in cresterea capacitatii organismului de a se lupta cu ele. Un studiu al Universitatii Carolina de Nord a demonstrat ca vitamina C a ajutat pacienti sa se vindece de muscaturi de sarpe, si de infectii virale si bacteriene extrem de puternice.

Il poti cumpara din farmaciile specializate sau aici .

Locul 6: EXTRACTUL DIN FRUNZE DE MASLIN

Extractul din frunze de maslin contine oleuropeina, al carei ingredient activ, acidul eleonlic are proprietati puternice antibacteriene si efecte antivirale. S-a demonstrat ca este eficient in lupta infectiilor, a herpesului, a oboselii cronice dar si a alergiilor si problemelor de piele. Pentru ca functioneaza ca un antibiotic de spectru larg, se lupta, deci, si cu racelile si gripele, cu problemele respiratorii si sinuzita. Ii mai adaugam si capacitatea de a scade nivelul de zahar din sange, de a normaliza aritmiile, de a inhiba oxidarea si de a relaxa arterele, de a tratata durerile de dinti, sau cele cauzate de artrita sau hemoroizi.

Il poti cumpara din farmaciile specializate sau aici .

Locul 5: MIEREA DE MANUKA

Cel mai delicios dar si mai mortal agent cand vine vorba de bacterii si virusuri este mierea de Manuka, care provine din Australia si Noua Zeelanda. Ea poate sa ucida o varietate larga de patogeni, chiar si periculosul virus, "mancator de carne", Staphylococcus aureus, care duce la septicemii mortale. In plus, cercetatorii au observat ca virusurile si bacteriile tratate cu aceasta miere nu au devenit rezistente la efectele ei. Mierea de Manuka poate trata si ulcerul, rani infectate deschise, racelile si gripele comune, dar si tusea. Trebuie, insa, specificat, ca aceasta miere nu este recomandata copiilor mai mici de 1 an, si recomandarea pediatrilor este de 1 lingura la 2-3 zile. Atentie! Ea poate produce alergii la copii. Daca observati orice efect neobisnuit, contactati medicul.

O poti cumpara de aici .

Locul 4: USTUROIUL

Usturoiul este, poate, cel mai indragit ingredient din preparatele romanesti. El este nu numai foarte gustos, dar este si o planta minune, pentru ca are capacitatea sa trateze o simpla infectie la ureche dar si o pneumonie periculoasa. Acesta contine o multime de antioxidanti care omoara bacteriile si radicalii liberi din sange si protejeaza sistemul imunitar. Ingredientul activ al usturoiului, alicina, poate ataca si distruge si virusuri sau infectii puternice, si este chiar recomandat pentru copiii care au astm.

Il poti cumpara din orice hypermarket, extracte si uleiuri din farmaciile specializate sau de aici .

Locul 3: ECHINACEA

In antichitate Echinacea era folosita mai ales pentru tratamentul ranilor deschise, a difteriei si a otravirii. De cateva sute de ani este folosita si pentru a se lupta cu bacteriile si virusurile, ajutand in acelasi timp sistemul imunitar. Ea este recunoscuta ca poate distruge una dintre cele mai virulente bacterii, acelasi Staphylococcus aureus, "mancatorul de carne". Cea mai eficienta parte a plantei este radacina, din ea se extrag siropuri si uleiuri. Florile si semintele sunt cel mai des folosite pentru ceaiuri. Este, de asemenea, eficienta in tratarea herpesului, a infectiilor respiratorii, a racelilor si gripelor si a alergiilor.

O poti cumpara din farmaciile specializate si de aici .

Locul 2: ULEIUL DE COCOS

Mary G. Enig, un biochimist cu doctorat in nutritie, este cea care a descoperit potentialul uleiului de cocos. Ea spune ca organismul nostru foloseste un ingredient-minune din acest ulei - monolaurin - pentru a se lupta cu diferite boli si infectii, virusuri si bacterii. A fost chiar un caz foarte mediatizat in SUA, prin care un bebelus nascut cu HIV, a scapat de virus, dupa ce a fost hranit cu formula de lapte bogata in ulei de cocos. Recent, un medic din Florida a observat rezultate excelente cand a tratat pacientii cu helicobacter - o bacterie periculoasa prezenta in stomac. Luau o lingurita de ulei de cocos virgin de trei ori pe zi. Medicul a recunoscut ca uleiul de cocos a fost mult mai eficient decat alte antibiotice pe care obisnuia sa le prescrie. 

Il poti cumpara din farmaciile specializate si de aici .

Locul 1: ULEIUL DE OREGANO

Oregano este un condiment popular folosit mai ales in bucataria italiana. Insa, el nu este grozav numai in arta culinara, este eficient si ca un antibiotic natural. Un articol din 2001 din Science Daily a confirmat ca proprietatile antibacteriene ale uleiului de oregano sunt eficiente si impotriva stafilococilor, inhiband dezvoltarea acestor bacterii mult mai eficient, in comparatie cu antibioticele standard folosite medical, precum penicilina sau streptomicina. Cercetatorul Paul Belaiche a demonstrat ca uleiul de oregano poate distruge 96% dintre bacteriiile pneumococice, 83% dintre cele stafilococice si 78% dintre enterococi, cei care provoaca gatul iritat, febra, sindromul socului toxic, cistita, anorexie si infectii puternice.

Poate fi gasit in farmaciile specializate sau aici .

Alte antibiotice naturale

Desigur, ca nu trebuie sa ne limitam la cele 10 antibiotice naturale pe care ti le-am propus. Poti folosi in alimentatia copilului tau, pentru preventie, sau in tratamente, si alte produse ale naturii:

Condimente: chimion, ghimbir, turmeric, cuisoare, boia, scortisoara, patrunjel, susan

Fructe: fructe de padure, struguri, pepene rosu, kiwi

Legume: legumele cu frunze verzi (mai ales varza), morcov, ciuperci, cartoful dulce

Altele: propolis, migdale, ovaz, mei, orz, seminte de dovleac, alge de mare, iaurt, kefir

Sursa: autovindecarea.blogspot.ro

Cărare octuplă - Predica de la Benares - Învăţătura lui Buddha

Buddha discipolilor săi despre omul interior, un „om interior“ care este cauza existenţei în lumea omului, a durerii, a răului, a mizeriei şi a grijilor. Aceasta era o teorie înaltă, o teorie subtilă, dar o teorie care ţâşnea nemijlocit din viaţă, căci un „Iluminat“ o resimtise ca fiind cel mai profund adevăr privitor la omenirea contemporană. Cel care, fiind Bodhisattva, condusese omenirea timp de mii şi mii de ani după învăţătura Milei şi Iubirii, o dată devenit Buddha înţelegea adevărata natură şi originea suferinţelor omenirii epocii sale. El a putut astfel vedea de ce suferă oamenii, şi a putut explica aceasta elevilor săi.
Şi atunci când a fost suficient de avansat pentru a vieţui ceea ce era esenţialul existenţei umane din epoca sa, el l-a rezumat în celebra sa Predică, prin care a inaugurat activitatea sa de Buddha, Predica de la Benares.
 El a redat acolo într-un limbaj popular ceea ce comunicase mai înainte într-un mod mai subtil discipolilor săi: „Cel care cunoaşte cauzele iniţiale ale existenţei umane ştie că viaţa, aşa cum este ea, trebuie să cuprindă suferinţe şi dureri. Prima învăţătură pe care am să v-o dau este cea a durerii din lume. A doua se referă la cauzele durerii. Care sunt aceste cauze? Ele constau în faptul că dorinţa, setea de a trăi s-au strecurat în om prin ceea ce i-a rămas din incarnările sale anterioare. Setea de a exista, iată izvorul suferinţei. A treia învăţătură este aceasta: Cum poate fi eliminată suferinţa din lume? Evident, prin eliminarea cauzei ei, prin aceea că setea de a trăi, aşa cum este născută din ignoranţă, este adusă la potolire, la stingere. Căci oamenii au trecut de la vechea lor stare de clarvedere la ignoranţă, ignoranţă care le ascunde lumea spirituală. De la ignoranţă vine setea de a trăi şi setea de a trăi este pe Pământ izvorul suferinţei, a durerii, a grijilor, a supărării. Setea existenţei trebuie să dispară din lume dacă suferinţa, durerea, grijile şi mizeria trebuie să fie eliminate. Vechea cunoaştere a dispărut din lume: oamenii nu se mai pot servi de organele corpului lor eteric. Dar va deveni posibilă o nouă cunoaştere pentru om, dacă acesta se va adânci cu totul în ceea ce îi poate da corpul său astral prin forţele sale cele mai profunde, cu ajutorul a ceea ce organele sale de simţ îi permit omului să observe în lumea fizică exterioară. Ceea ce se trezeşte prin această observaţie în profunzimile corpului astral, ceea ce se dezvoltă deci cu ajutorul corpului fizic dar nu vine din el, numai aceasta îl poate ajuta, mai întâi, pe om, dându-i o cunoaştere; căci această cunoaştere îi este dată omului în primul rând. Iată cam ce-a spus Buddha în marea sa Predică de la Benares.

El a vrut, aşadar, să spună: Trebuie să mijlocesc omenirii acea cunoaştere care poate fi dobândită prin desfăşurarea maximă a forţelor corpului astral. Din această cauză Buddha trebuia să-i înveţe ce poate obţine omul prin aprofundarea şi afundarea intensă în forţele corpului astral. Prin aceasta el obţine o cunoaştere care îi este de acum înainte accesibilă şi care, în acelaşi timp, nu are nimic comun cu influenţele provenind de la incarnările sale trecute. O astfel de cunoaştere care nu are nimic comun cu ceea ce dormitează în mod obscur şi în neştiinţă în adâncul sulletului sub formă de Samskara, o cunoaştere care se poate dobândi atunci când trezeşti, în cursul unei singure incarnări, toate forţele corpului astral voia Buddha să dea oamenilor.
Cauza suferinţei în lume, spunea Buddha, este faptul că în om a supravieţuit ceva care îi vine din vechile sale incarnări şi de care el nu ştie nimic. Acest rezidiu al vieţilor sale anterioare are ca rezultat atât ignoranţa sa în legătură cu lumea, cât şi suferinţa, durerea, grijile şi mizeria oamenilor. Dar dacă omul devine conştient de forţele care sunt cuprinse în corpul său astral şi în care el poate pătrunde, este posibil să dobândească dacă vrea o ştiinţă care a rămas independentă de trecut, o ştiinţă care-i este proprie. 
Această cunoaştere a vrut Buddha s-o mijlocească oamenilor şi a realizat această mijlocire prin aşa-numita Cărare octuplă. Acolo el vorbeşte despre forţele pe care omul trebuie să le dezvolte pentru a ajunge în cursul ciclului actual de dezvoltare a umanităţii la o cunoaştere care să nu sufere influenţa reincarnărilor succesive. Buddha însuşi, prin forţa pe care o dezvoltase, şi-a ridicat sufletul său până la punctul care poate fi atins cu ajutorul forţelor celor mai intense ale corpului astral; prin Cărarea octuplă, el a trasat pentru omenire calea unei cunoaşteri care nu este influenţată de Samskara. Iată cum a definit-o el:
1. Omul ajunge la o asemenea cunoaştere despre lume atunci când îşi face asupra lucrurilor o părere care nu are nici o legătură nici eu simpatia, nici cu antipatia, nici cu faptul că ar fi stăpânit de ea, ci prin strădania de a obţine o părere justă despre orice lucru numai după ceea ce i se prezintă în mod exterior. Acesta este primul punct: să-şi facă oopinie justă despre un anumit lucru.
2.În al doilea rând, este necesar să ne eliberăm de ceea ce a rămas din incarnările anterioare, să ne străduim să judecăm după propria noastră părere nu după influenţe străine, ci numai după părerea justă pe care ne-am făcut-o despre un lucru. Aşadar, a doua cerinţă este această judecată dreaptă.
3. Al treilea imperativ constă în faptul că, atunci când avem de comunicat ceva, acel lucru trebuie exprimat în mod just, fără a pune în cuvintele noastre ceva străin, ci numai părerea noastră corectă şi ceea ce am judecat corect. Acest lucru se aplică nu numai cuvintelor, ci şi tuturor manifestărilor fiinţei umane. Iată, după Buddha, în ce constă cuvântul just.
4. Cea de a patra strădanie trebuie să fie ca acţiunile noastre să nu se desfăşoare potrivit simpatiilor şi antipatiilor, a ceea ce se frământă în mod întunecat în Samskara noastră, ci ca noi să lăsăm să se traducă în acte numai ceea ce am conceput ca fiind părerea noastră justă, judecata noastră justă şi cuvântul nostru just. Aceasta este, aşadar, acţiunea justă, modul just de a acţiona.

5. Al cincilea lucru de care are omul nevoie pentru a se elibera de ceea ce trăieşte în el constă în adoptarea unei atitudini juste, a poziţiei juste faţă de lume. Ceea ce înţelegea Buddha prin aceasta s-ar putea lămuri prin următorul raţionament: În lume există atâţia oameni care sunt nemulţumiţi de sarcina lor în lume, care cred că le-ar fi mai bine în cutare sau cutare altă situatie. Dar omul ar trebui să găsească mijlocul de a scoate cea mai bună parte din pozitia pe care o ocupă în virtutea naşterii sau destinului. Cel care nu este satisfăcut de situaţia sa nu va putea scoate din ea forţa care îi va permite să acţioneze cum trebuie în lume. Iată ce numeşte Buddha poziţia justă.

6. În al şaselea rând, noi trebuie să veghem din ce în ce mai mult la faptul ca opinia justă, judecata justă pe care le-am dobândit să devină în noi obişnuinţă. Abia născuţi, noi avem anumite obişnuinţe. Copilul manifestă cutare sau cutare înclinare sau obişnuinţă. Dar omul trebuie să se străduiască să nu păstreze obişnuinţele care-i vin din Samskara şi să dobândească, încetul cu încetul, pe cele care rezultă din opinia justă, din cuvântul just ete. Astfel sunt obişnuinţele juste pe care noi trebuie să le dobândim.
7. Prin aceasta – şi acesta este al şaptelea punct – noi punem ordine în viaţa noastră, nu vom uita ceea ce s-a întâmplat ieri în momentul când trebuie să acţionăm azi. Dacă ar trebui să învăţăm din nou în fiecare zi tot ce ştim, noi nu am ajunge niciodată la nimic. Omul trebuie să se străduiască să-şi dezvolte o memorie cu privire la toate problemele existenţei sale. El trebuie să valorifice mereu ceea ce a învăţat, să lege prezentul de trecut. Aşadar, Memoria justă –în sensul budist – trebuie să fie dobândită prin Cărarea octuplă.

8. În sfârşit, al optulea punct va fi atins de cel care se dăruieşte pur şi simplu lucrurilor, se afundă în ele şi le lasă să-i vorbească, fără preferinţă pentru cutare sau cutare părere, fără să lase să vorbească în el ceea ce i-a rămas din incarnările sale trecute. Aceasta estecontemplarea justă.


Aceasta este Cărarea octuplă despre care Buddha spunea discipolilor săi că respectarea ei conduce încetul cu încetul la potolirea acelei sete de viaţă care este aducătoare de suferinţă şi la eliberarea sufletului de tot ceea ce-i vine din incarnările sale anterioare, făcând din el un sclav. O dată cu acestea am putut afla ceva despre spiritul şi originile budismului. Ştim, de asemenea, ce importanţă a avut faptul că Bodhisattva a devenit Buddha. Ştim că vechiul Bodhisattva a introdus mereu în omenire ceea ce avea ca misiune să-i dea acesteia. În timpuri străvechi, înaintea apariţiei lui Buddha, omenirea nu era în stare să aplice în vreun fel forţele sale interioare, astfel încât să obţină de la sine alegerea unui cuvânt just sau a unei judecăţi juste. Pentru aceasta trebuiau să se reverse asupra omului anumite influenţe din lumile spirituale. Acestea erau mijlocite de vechiul Bodhisattva, din înaltul lumii spirituale. Din această cauză, atunci când Bodhisattva a devenit Buddha care acum propovăduia ceea ce mai înainte revărsase în omenire din înaltul lumii spirituale a avut loc un eveniment unic prin aceea că a fost introdus în lume un corp care putea să dezvolte în sine forţe care mai înainte nu puteau să se reverse decât de sus. Gautama Buddha a fost primul corp de acest fel apărut în lume. Or, faptul că ceea ce, din epocă în epocă, coborâse astfel din cer se afla acum într-un corp de om pe Pământ a avut o importanţă capitală pentru toată evoluţia pământească. Căci acum ia naştere o forţă care poate fi transmisă tuturor oamenilor. În corpul lui Gautama Buddha se află punctul de plecare a ceea ce permite de acum încolo oamenilor să dezvolte în ei Cărarea octuplă, astfel încât aceasta să poată deveni un bun al oricărui om. Datorită existenţei lui Buddha omenirea a avut posibilitatea să gândească just. Şi ceea ce se va realiza în acest sens, până ce întreaga omenire va fi asimilat învăţătura Cărării octuple, se va datora lui Buddha. Buddha a dat oamenilor, ca hrană spirituală, ceea ce el purta în el.

Ceea ce a dat Buddha lumii este ceea ce, cu timpul, oamenii trebuie să dezvolte prin propria lor reflecţie şi prin forţa lor morală în Milă şi în Iubire. V-am spus, de asemenea, că momentul în care ființa numită Bodhisattva a apărut în Buddha a fost un moment unic. Dacă aceasta nu s-ar fi întâmplat, dacă Bodhisattva nu s-ar fi incarnat complet în corpul lui Gautama Buddha, niciodată ceea ce noi numim legea, „Dharma“, nu ar fi putut trece în sufletele tuturor oamenilor, ceea ce noi numim legitatea, „Dharma“, pe care omul o poate dezvolta prin sine însuşi când el îşi eliberează astralitatea pentru a se îndepărta efectele funeste ale karmei. La aceasta se face aluzie într-un mod grandios în frumoasa legendă atunci când se spune că Buddha ajunge să „învârtă roata legii“, ceea ce înseamnă că, în adevăr, de la iluminarea lui Bodhisattva în Buddha a pornit asupra întregii omeniri un val mare, având drept consecinţă faptul că oamenii au putut dezvolta ulterior „Dharma“ prin propriul lor suflet şi să se ridice încetul cu încetul până pe culmile Cărării octuple. În învăţătura dezvoltată de Buddha, se află originea simţului moral care a fost pus în fiinţa omenească terestră. 
Aceasta a fost sarcina acestui Bodhisattva. Putem sesiza modul cum sunt repartizate diferitele sarcini marilor individualităţi atunci când găsim în budism, de la început, în mod grandios şi plin de forţă, tot ceea ce omul poate vieţui ca fiind marele său ideal.

sursa
http://www.spiritualrs.net/Conferinte/GA114/GA114_CF03.html
  


pentru subtitrare apasati tasta CC si cautati la "Translate Captions" limba Romana
SAursa: http://adevarul2012.blogspot.ro

Frica de viata

De mici ni se spune ca viata e grea, ca exista competitie, ca trebuie sa ne castigam diverse drepturi in societate, drepturile care se presupune ca le avem din nastere le tot vedem incalcate, vedem oameni care muncesc si tot nu se descurca, nu vedem iubire, nu vedem fericire, si colac peste pupaza vedem batrani care se tem de moarte. Moartea... subiect tabu, rareori pomenit. Un fenomen de care nimeni nu stie nimic, dar de care toti se jura ca se tem deoarece ei prefera viata.

Daca ne vom uita cu atentie, in copilarie ni s-a povestit numai despre viata, i-am vazut pe altii cum “traiesc”, am fost invatati cum sa dam bine si cum sa ne adaptam la viata. Binenteles ca vorbim de “viata”, asa cum o vede societatea astazi: te nasti, esti educat, te angajezi, te casatoresti, te umplii de credite, faci copii, ii educi si intr-un final imbatranesti si mori. Pai asta e viata? De mic copil mi se parea o tampenie, suna a poveste stupida. Si totusi toti primim aceeasi poveste, repetata generatie dupa generatie. Si daca tu te simti altfel si stii ca poti mai mult? Primesti imediat si varianta viata e frumoasa si o vei duce bine: poti sa-ti alegi cariera, partenerul, numarul de copii, cand te vei casatori, daca faci sau nu credit, daca vei lua o casa sau un apartament si o sumedenie de alte maruntisuri care sa te faca sa simti ca existi, ca contezi, sa-ti dea sentimentul importantei si sa te faca un mare smecher in a-i sfatui pe altii. Doar ai experienta, ce mama naibii! Ah, VIATA!!! Si totusi... viata privita ca pe ceva exterior tie, pretios, ce nu trebuie irosit, care necesita pregatire (a se citi educare), ceva ce toti experimenrteaza, unii se jura de ochii lumii ca sunt fericiti, altii crapa de sinceritate si se plang continuu, toti traind intre 4 pereti in majoritatea timpului, ca la sfarsitul anului sa-si fi castigat dreptul la concediu si odihna. Poate imi scapa mie ceva,... probabil VIATA. Culmea, suntem atat de mandri de marea noastra “aventura”, incat de abia asteptam sa facem copii, sa le transmitem si lor “intelepciunea” noastra. Iar cand timpul s-a scurs, ni se face pielea de gaina la gandul ca murim si nu mai avem cum sa experimentam… viata! Oare? 

Unde e viata in a sta pe bancile scolii de la 7 ani pana termini facultatea? Sunt minim 15 ani. Si pentru ce? Ca sa iti exersezi memoria, sa stai intr-un mediu concurential, intre 4 pereti, te mai scoli si cu noaptea in cap, ai profesori care nu stiu decat buchia cartii si le e asa draga cartea ca nu se dezlipesc de ea nici la lectie, cand dicteaza cu nerusinare din paginile pe care tie iti pretind sa le inveti pe dinafara. La sfarsit binenteles se incheie cu party, ai marea realizare de a fi terminat, de a primi o foaie de hartie si de a avea capul plin de bazaconii care nu iti vor folosi la nimic. Si ce drama... despartirea de colegi si profesori... colegii cu care ai concurat si profesorii pe care i-ai injurat. 

Dar “viata” continua. Acum ti-ai castigat maretul drept de a merge la interviuri, unde altcineva decide daca corespunzi sau nu, iar daca esti “norocos”, vei castiga si dreptul de a te trezi cu ceasul in fiecare dimineata, de a sta peste program la servici, de a nu te descurca cu banii si de a-ti minti prietenii ca esti fericit sau de a le spune adevarul si a admite ca esti un amarat. Si nu se opreste aici... in timpul tau liber te dai cu capul de pereti sa gasesti acea persoana potrivita tie si cat mai repede posibil, timpul trece si doar n-o sa faci copiii la batranete. Cam dupa nunta, sau poate dupa primul copil, o sa iti analizezi si veniturile si cheltuielile si vei constata ca un credit ar fi in ordine, n-ar strica o casa sau o masina. Si asa traiesti tu “fericit” si ocupat o perioada, impartit intre familie, munca, credite, pana cand incep sa apara consecintele maretelor alegeri de viata. Cotizezi si la sistemul medical, doar toata lumea o face. Si dupa zeci de ani de cotizatii primesti bonus: afli ca esti pe moarte. Tocmai tu, care iubesti viata... Si iti e frica de moarte... 

Daca mergem inapoi in timp, in copilarie, cand ne-am format viziunea despre viata, oare cat ni s-a vorbit despre moarte? Excluzand ca a murit cineva apropiat sau ai fost norocosul beneficiar al unor bunici care tin pomeni, aproape deloc. Oricum exista povestile frumoase unde toti ajung in ceruri. Desi ne ameninta religia cu iadul, n-am vazut niciun preot si niciun parinte sa-i spuna copilului ca cineva a ajuns acolo. 

Dar despre viata cate am auzit? Pe langa vaicarelile parintilor, amenintarile cu “cresti tu si o sa vezi ce greu este”, romanul cu cate ai de facut ca sa corespunzi, regulile, povestile despre concurenta, mai aveai si ocazia sa vezi live, in desfasurare, chiar sub nasul tau, maretele variante de viata. Si zau ca n-ai fi optat pentru vreuna, daca cei din jur nu si-ar fi ascuns amarul sub zambete false si povesti despre avutie. De unde sa ghicesti tu la varsta aia ca exista si credite pe lumea asta? 

Adevarul este ca nu stim nimic nici despre viata, nici despre moarte. De ce oare oamenii care afla ca sunt pe moarte fac in ultimele zile ce n-au facut o viata intreaga? Adica traiesc. Excluzand ca au o mareata familie care ii va pune intr-un pat si le va chema un avocat sa le intocmeasca testamentul... deh, familia intai. Sau de ce atunci cand ni se pare ca ne-am distrus iremediabil viata si nu mai vedem nicio cale de iesire, ne gandim imediat la sinucidere? Moartea inca a ramas un fenomen misterios in jurul caruia se spun diverse povesti. Viata? Pe masura ce inaintezi in varsta si te minti ca ce faci tu conteaza, afli la un moment dat ca ai avut reteta gresita. Ce a lipsit? Curajul de a fi TU. Si e foarte greu sa-ti amintesti ce mai inseamna acest TU de sub mormanul de conditionari, frustrari si esecuri. Viata nu e niciodata in afara noastra, VIATA SUNTEM NOI! De ce oare nu s-a gandit nimeni la asta? Viata ta ti-a fost data tie si depinde numai de tine. Deja se stie ca ne cream singuri realitatea prin gandurile si sentimentele noastre. Si totusi ne e atat de greu sa iesim din tipare... Ne este frica de esec, de a fi ridicularizati, de a afla cine suntem noi etc. – intr-un cuvant ne este frica de VIATA! Singura care sparge tiparele cat suntem inca in viata, pare sa fie ideea de moarte – daca tot murim, in timpul ramas am putea sa profitam de viata la maxim, doar nu vom mai suferi mult temutele consecinte, nu vom mai ramane pe aici. Pare chiar eliberator gandul. Dar daca ne-am trai intreaga viata asa? Daca am renunta la frici? Daca am constientiza ca noi suntem morti in viata si inviem de abia cand aflam ca murim? Ca o ultima stradanie pe ultima suta de metri? Batranii nu se tem de moarte, se tem ca n-au aflat ce e viata. Toti cred ca daca si-ar vedea nepotii casatoriti, daca si-ar prinde stranepotii, poate poate si-ar gasi fericirea. Cea dupa care au alergat o viata, dar a naibii a fost mai rapida... Uitati-va bine la voi, la viata voastra, analizati un pic. Nu exista viata proasta, exista alegeri proaste. Dar alegerile nu sunt pe viata, sunt facute numai pana cand veti decide ca vreti altceva si veti face noi alegeri. Viata nu e batuta in cuie. Nu mai asteptati moartea ca sa aflati ce este viata.

sursa:  http://www.iubiresilumina.com/

http://trezirea-constiintei.blogspot.ro

Dacia Magică (video)

Dacia magică este ceea ce pare să definească cel mai bine trecutul misterios și fascinant al strămoșilor noștri. Știința și spiritualitatea dacilor este o latură a lor ce uimește și intrigă. Cunoșteau dacii tainele cerului și ale pământului? Erau ei păstrătorii unor tradiții spirituale și posesorii unor tehnologii ce depășeau cu mult cunoașterea acelei epoci? Miza cuceririi romane, alături de imensele comori din aur, o reprezenta, cumva, și cunoașterea deținută de acest neam care se considera nemuritor?

Am căutat să răspund la aceste întrebări împreună cu scriitorul Paul Buică și cred că am reușit să aducem un pic de lumină asupra unor lucruri puțin cunoscute.

Daniel Roxin

  

Sursa: danielroxin.blogspot.ro

ISTORIA CRIMELOR PAPALITĂȚII (3)

de Tony Bushby

Inchiziţia şi cruciadele împotriva cultului cathar

„Gloriosul secol al XII-lea”, care s-a ridicat deasupra Erei Întunecate a credinţei, a fost inaugurat de o inchiziţie teribilă şi o cruciadă de 35 de ani împotriva membrilor cultului cathar (uneori numiţi albigenzi). „Prin acest termen (inchiziţie) se refereau în mod normal la o instituţie ecleziastică specială care combătea sau reprima erezia” (Enciclopedia Catolica, viii, p.26) – prin „erezie” se înţelege „cei cu opinii diferite”.

Apariţia inchiziţiei a fost singurul moment în istoria creştină când Biserica s-a unit sub acelaşi scop şi a vorbit la unison. Inchiziţia a devenit o instituţie creştină permanentă şi, pentru a justifica principiile tribunalului, papii au introdus un instrument convingător, sub forma unei serii adiţionale de documente fictive intitulate „Decretele falsificate ale lui Graţian”. Falsurile adunate sunt unele din cele mai mari înşelătorii cunoscute vreodată.

Trăsăturile mai întunecate ale acestei perioade nu sunt subiecte de dispută între istoricii autoritari, însă trebuie să acţionăm cu o discriminare severă. În această perioadă a istoriei creştine, sute de mii de oameni au fost măcelăriţi de biserică şi aproape jumătate din Franţa a fost pustiită. În 1182, Papa Lucius al III-lea (1181-1185, d.1185) a căpătat controlul oficial al Bisericii, iar în 1184, a declarat cultul cathar eretic şi a autorizat cruciada împotriva lui. O cruciadă era un război instigat de biserică pentru aşa zise motive religioase, fiind autorizată de către papă.

Cu 86 de ani înainte, în 1096, Papa Urban al II-lea (1042-1099, papă între 1088-1099) a aprobat prima din cele opt cruciade care de-a lungul timpului s-au extins la un total de 19, şi au fost continuate de-a lungul a 475 de ani (1096-1571).

Erezia, spunea biserica, era o lovitură dată lui Dumnezeu şi era datoria fiecărui creştin să omoare ereticii. Chiar şi mai înainte,  Papa  Grigorie  al  VII-lea  (1020-1085,  papă  între 1073-1085) a declarat oficial că „uciderea de eretici nu înseamnă crimă” şi a decretat că este legal pentru biserică şi pentru militanţii acesteia să omoare pe cei ce nu cred în dogma creştină. Până în secolul al XIX-lea, papii obligau monarhii creştini să declare erezia ca fiind o crimă ce se pedepsea cu moarte de către codul civil; dar nu erezia a fost cea care a instigat cruciada împotriva cultului cathar: scopul acesteia a fost să „ofere papalităţii pământuri şi venituri adiţionale iar papii s-au angajat în comiterea de brutalităţi, ameninţări şi tot soiul de stratageme pentru a-şi atinge scopul” (The Story of Religious Controversy, Dr. Joseph McCabe, 1929, p. 40).

Catharii, un grup de oameni paşnici şi pioşi, au fost aleşi de organizaţia creştină pentru a fi distruşi. Ne este greu astăzi să realizăm tulburarea creată de creştinism şi patima campaniilor aspre ale papilor împotriva catharilor şi mai târziu împotriva discipolilor lui Frederic al II-lea şi a Cavalerilor Templieri.

Cathari izgoniți din Carcassone.

Papa Celestin al III-lea (1106-1198, papă între 1191-1198) a susţinut decizia anterioară a Papei Lucius al III-lea de a înlătura toţi catharii de pe faţa pământului. Pentru a realiza acest lucru, la începutul secolului al XIII-lea, Papa Inocenţiu al III-lea (Lotario di Segni, 1161-1216,  papă între 1198-1216), „unul dintre cei mai mari papi ai Evului Mediu” (Enciclopedia Catolică, viii, p. 13) a poruncit lui Dominic de Guzman (1170-1223) să formeze un grup de adepţi nemiloşi numiţi „armata catolică” (Enciclopedia Catolică, v, p. 107), şi o forţă iniţială de 200.000 de pedestraşi a fost formată cu ajutorul a 20000 de cavaleri. Mulţimea generală i-a etichetat drept „tăietori de capete” dar Dominc i-a considerat „oastea lui Iisus Hristos” (idem) şi mai târziu a sporit numărul acestora cu încă 100.000.

Scriitorul catolic episcopul Delany (d.c. 1227) a spus că forţa luptătoare a bisericii s-a extins la 500.000 de soldaţi şi a luptat împotriva unui popor obişnuit şi neînarmat, care a văzut că, în practică, sistemul religios papal era frivol şi fals. Cruciada împotriva catharilor a început în 22 iulie 1209 şi a fost o demonstraţie crudă a militanţilor bisericii.

Arnaud Amaury (d. 1225), abatele din Citeaux, comanda trupele purtând un steag pe care era o cruce verde şi o sabie, iar membrii nobilimii franceze, printre care şi ducele de Burgundia şi contele de Nevers, îl însoţeau. Adevărul este că atunci când armata era activă, era clar direcţionată şi controlată de   „biserica lui Hristos”. Urmând instrucţiunile abatelui Amaury, biserica a întreprins unul din cele mai sângeroase masacre umane din istoria sa.

Ce a urmat a fost groaznic. Cruciada a pornit din Bézier şi unele cronici spun că locuitorii oraşului au fost masacraţi într-o  săptămână.  Unii  consideră  numărul  persoanelor decedate în jurul a 40 000 de bărbaţi, femei şi copii. Se spune că pe parcursul primelor zile 6000 sau 7000 de oameni au fost duşi sistematic la biserica Sf. Magdalena şi măcelăriţi individual.

Este păcat că nu avem documente pe care să ne putem baza, cu privire la populaţia oraşului Bézier. Se poate spune că era unul din oraşele mari, prospere, şi bine populate pentru acele vremuri. Ceea ce se remarcă cu privire la masacrul din 22 iulie 1209 este natura lipsită de discernământ a acestuia. Răul avea să urmeze.

Este remarcabil că, până în vremuri recente, nu au existat comentarii despre ororile bisericii împotriva catharilor. În ultimele decenii, odată cu creşterea interesului pentru catharism, au fost făcute încercări din parte catolicilor de a minimaliza proporţiile acestor atrocităţi şi magnitudinea măcelului până la irelevanţă.

Asemenea eforturi de a suprima adevărul istoriei creştine, deşi nu în totalitate reuşite, par să fi fortificat credinţa celor care doresc să creadă. Modul în care scriitorii catolici prezintă acum aceste crime groaznice ale papalităţii este ruşinos.

Faptul că papii au săvârşit aceste crime în numele lui Hristos este un lucru nefericit în special pentru creştini. Dacă acceptăm scuza bisericii, cum că aceşti cruciaţi erau oameni stăpâniţi de un sentiment religios profund, care au pornit să înăbuşe o masă de oameni care nu credeau în creştinismul profesat în mod formal, atunci acceptăm o minciună. Ceea ce este dincolo de orice îndoială este că, atunci când armata catolică a fost mobilizată, era cea mai teribilă maşinărie de ucis pe care Europa a văzut-o vreodată.

Faptul că papii puteau autoriza o asemenea tragedie umană într-o aşa zisă epocă luminată este o dovadă a orbirii care poate fi generată de „credinţa oarbă”.

După Bézier, trupele bisericii au mărşăluit triumfal până la Carcassonne, cea mai mare fortăreaţa a vremurilor respective. Aceasta putea fi considerată drept un premiu ce putea fi obţinut numai după luni sau ani de asediu, dar care însă a cedat după numai o lună de la jaful oraşului Bézier. (Marea erezie, Dr. Arthur Guirdham, Neville Spearman, Jersez, 1977).

Europenii s-au cutremurat atunci când au auzit că alţi 5000 de oameni au fost masacraţi în Marmanda pe 26 septembrie 1206 şi Guillaume de Tudèle înregistrează o descriere înspăimântătoare a ciopârţirii bărbaţilor, femeilor şi copiilor de către „oastea lui Hristos”. Trebuie să reflectăm cum aşa zisa propovăduire a învăţăturilor lui Hristos a ajuns să fie baza unei asemenea agresiuni exuberante împotriva fiinţelor omeneşti. Înregistrările catharilor şi literatura acestora au fost distruse la fel de nemilos ca şi membrii cultului de către biserică iar aceste dovezi sunt oferite de Enciclopedia Catolică sub un nume de capitol mascat: „Catharii”.

Nefiind în stare să dobândească victorii continue şi zdrobitoare în luptă datorită fortificaţiilor catharilor, papii au adoptat o politică oficială de distrugere sistematică a fermelor, clădirilor, viilor, lanurilor de grâne şi livezilor acestora.

Devastarea cauzată de armata catolică a fost imensă şi pierderile culturale sunt greu de înţeles. Istoricii estimează că peste 500 de sate şi oraşe au dispărut de pe faţa pământului în urma devastărilor. După trei secole şi jumătate de brutalitate şi cruzime, dispreţul din Europa s-a adâncit atunci când s-a dat ultima luptă împotriva catharilor, la castelul fortificat Monteségur, în 1244.

Mai târziu biserica a confesat naiv că motivul măcelului fără precedent şi al distrugerii catharilor a fost „bogăţia acestora... şi ofensa adusă preoţilor catolici, cauzată de ignoranţă, laicitate şi de vieţile scandaloase ale catharilor”. (Enciclopedia Catolică, i, p. 268). „Inchiziţia”, spunea episcopul Bruno de Segni, un scriitor catolic al secolului al XVI-lea, „a fost inventată pentru a-i prăda pe cei înstăriţi de bogăţii. Papa şi preoţii acestuia erau ameţiţi de lascivitate; îl dispreţuiau pe Dumnezeu pentru că religia lor fusese înecată într-un potop de bogăţii.” (O istorie a papilor, McCabe, idem).

Din aceeaşi perioadă datează şi plângerea nunţiului papal Elmeric, care spunea că interesul papalităţii de a persecuta s-a diminuat pentru că „nu mai existau eretici înstăriţi”.

Există cumva vreo paralelă la aceste motivaţii în istoria religiilor? Se crede că jignim atunci când refuzăm să vorbim cu evlavie despre conducerea divină a „Sfintei Biserici Romane”. Scriitorii creştini, ce manifestă o indiferenţă obişnuită faţă de adevăr, ar dori ca noi să uităm aceste întâmplări şi să acceptăm născocirea că „Sfinţii Părinţi” erau oameni de o pioasă integritate. Însă răul avea să urmeze.

(va urma)

 Sursa: jurnalparanormal.ro