marți, 2 iulie 2013

D.C. Dulcan: În spatele tuturor lucrurilor e Dumnezeu


D.C. Dulcan: În spatele tuturor lucrurilor e Dumnezeu
 
E medic neurolog şi psihiatru, doctor în ştiin­ţe medicale, bun cunoscător al filosofiei ştiinţei şi pionier în scrierile din domeniul con­ştiinţei. 

O minte strălucită, cu o curiozitate şti­in­ţifică ieşită din comun, care nu încetează să caute răs­puns la marile întrebări ale existenţei. Nu doar distinc­ţiile medicale internaţionale i-au adus recunoaşterea, ci şi curajul de a răsturna viziunea materia­listă asupra lumii, demonstrând, într-o carte publicată prima oară în 1981, că există o "minte uni­versală", care ordonează şi co­or­donează toate lucrurile din jur. "In­teligenţa materiei", cartea ca­re a bulversat lumea ştiinţifică ro­mâ­nească, a fost bestsellerul ace­lor ani. Au existat chiar voci care au considerat-o demnă de premiul Nobel. Ascensiunea ei a fost curma­tă brusc de regimul co­mu­nist, speriat de ideile prea îndrăz­neţe pe care le susţinea. A fost re­tra­să de la Premiul Academiei Ro­mâne, care i s-a înmânat abia la a doua ediţie, în 1992. După mai bine de trei decenii de la apariţie, cele mai multe din intuiţiile dom­nu­lui profesor Dulcan au fost con­firmate de ştiinţa actuală. Dacă destinul cărţii i-ar fi fost favorabil şi ar fi beneficiat la timp de o traducere, numele lui Dumitru Constantin Dulcan ne-ar fi repre­zentat azi la nivel internaţional, aşezat cu mândrie alături de al celorlalţi trei mari promotori ai Noii Spiritualităţi: Stanislav Grof, Ervin Laszlo şi Peter Russell.

Dimineaţă de vară

- Domnule doctor, vă propun să pornim pe firul biografiei. Întreaga dvs. viaţă aţi dedicat-o studiului. Ce v-a condus spre ceea ce sunteţi astăzi? Aţi simţit fascinaţia pentru cunoaştere de mic?

- De foarte mic. Îmi amintesc o dimineaţă de vară din satul meu argeşean, Mârghia. Eram copil. Dormi­sem pe prispă şi m-am trezit cu faţa spre răsărit. Cerul avea o culoare înnebunitor de frumoasă şi, privindu-l, mi se părea că mi se adresează, că vrea să-mi spună, uite, exist! Existam, dar nu ştiam ce sens are viaţa. Eram prea mic ca să-mi pot răspunde. Dar mi-am pro­pus atunci să aflu. Ştiu că pare de necrezut, dar de la vârsta aceea, mi-am făcut, pas cu pas, un program de instruire pe care nu l-am mai abandonat niciodată.

- Aţi studiat medicina. De ce, dintre toate disci­pli­nele, aţi ales tocmai neurologia?

- Era parte din planul făcut în copilărie. Am intuit de mic că medicina îmi poate oferi ceea ce eu nu pu­team afla doar din cărţi. Iar neurologia mă ajuta să descifrez complexitatea creierului uman. Creierul e cel care deţine misterul întregii noastre existenţe. Înţele­gând creierul, înţelegem în bună parte funcţionalitatea organismului viu. După absolvirea Medicinei, am ur­mat însă şi cursuri serale de iniţiere muzicală, de isto­ria culturii şi civilizaţiei. Am citit fizică, matematică, is­toria religiilor şi filosofie. Şcoala îmi impunea con­cepţia ei materialistă, religiile îmi spuneau că există un Dumnezeu. N-aveam decât o finalitate în toate că­ută­rile mele: să aflu cine are dreptate şi să răspund în­trebării din copilărie: cine sunt eu? După ce am ter­mi­nat facultatea, căutând să văd dacă e adevărat ce pos­tu­lează ştiinţa, cum că lumea anorganică (pietrele, apa) face la un moment dat saltul spre lumea organică (spre viu), într-o seară a anului 1976, am avut revelaţia răs­punsului. Dacă nu introducem în această ecuaţie o ra­ţiune de dincolo de noi, pietrele niciodată n-or să ajun­gă Adam şi Eva.

Există o inteligenţă a materiei
D.C. Dulcan: În spatele tuturor lucrurilor e Dumnezeu
Premiul de Excelenţă „Excelsior” oferit de cotidianul Argeşul 2009
 
- O revelaţie care a dus, patru ani mai târziu, la apariţia "Inteligenţei materiei". Cartea a făcut vâlvă la vre­mea ei prin teoriile pe care le propunea. I-aţi pu­­tea rezuma conţinutul pentru cititorii revistei noas­­tre?

- Dacă ar trebui să rezum într-o frază ce am scris în cartea asta, aş spune aşa: există o inteligenţă a mate­riei. Orice manifestare din univers, începând de la macrocosmos şi pâ­nă la micro­cos­mos, are ca substrat o inteligenţă. De pildă, doi atomi de hidrogen şi unul de oxigen vor da întotdeauna o moleculă de apă, nu altceva. Până şi particulele, cuan­tele, au un rudiment de inte­ligenţă al lor. Exact asta încerc să arăt în cele peste 300 de pagini ale cărţii, sur­volând toate sursele de informaţie accesibile, de la ştiinţă la religie, de la experimentul de laborator la experienţa personală ca medic ne­urolog. Cu alte cu­vin­te, de­mons­trez că în spatele tuturor lucrurilor se află Dumnezeu. Ca să scriu această carte, am citit ma­teria multor discipline universi­tare. As­tăzi, bazându-mă pe o cunoaştere ştiinţifică, pot afirma cu certitu­dine că lucrurile nu au pornit din­tr-o întâmplare şi viaţa nu e acci­den­tală pe pământ, aşa cum spun manualele de bio­lo­gie. Ba mai mult, afirm că universul se sprijină pe legi morale. Am ajuns la concluzia că şi creierul respectă un cod etic, un cod moral, similar cu al marilor religii. Cum ştim asta? Iată un experiment. La începutul anilor 2000, la Uni­versitatea Wisconsin, s-au făcut cercetări pe călu­gări tibetani. S-a constatat că la emoţiile pozi­tive - empatie, respect, admiraţie etc - se activa o arie din lo­bul frontal stâng, în timp ce trăirea sentimentelor ne­gative activa o arie din lobul frontal drept. În con­se­cinţă, creierul face o distincţie între bine şi rău. Dar creierul e o masă de carne şi nu are cum să facă selec­ţia între bine şi rău doar prin sine. E clar că există o con­ştiinţă care face această triere, iar ea se supune la rândul ei unei legi morale, altfel cum ar face-o? Deci, legea lui Dum­nezeu este legea Bine­lui. Dar poate argumentul acesta nu e su­ficient ca să în­ţelegeţi de ce uni­ver­sul e construit pe tiparul Bine­lui. Vă dau alt exem­plu, la nivel de chimie: gân­durile nega­tive la nivel de chimie a sângelui deter­mi­nă în corp un viraj spre aci­di­tate (care înseamnă îm­bă­trânire, boală, degene­res­cenţă). Faptele pozitive şi senine duc corpul către un ph alcalin, care se traduce prin longevitate şi vita­litate. Până şi ADN-ul nostru face diferenţa în­tre bine şi rău. S-a luat o probă de ADN de la un individ, a fost dusă la distanţă şi monito­rizată prin mij­loace de laborator. Asupra in­di­vidului s-au exercitat diverse influenţe, negative sau pozitive. La cele negative, spirala ADN-ului se contracta, la cele pozitive se decontracta. Până şi în ADN-ul nostru sunt înscrise pre­misele sănătăţii şi bolii.

Devenim ceea ce gândim

- Boala e prin urmare rezultatul tuturor influen­ţelor negative?
- Venim pe pământ pentru a evolua, dar prin erori repetate ne creăm nişte dezechilibre, nişte energii ne­gative, care nasc suferinţa. Suferinţa este rezultatul comportamentului nostru, care a ajuns, de-a lungul secolelor, să fie într-un mare dezacord cu biologia noastră şi cu legile fiinţării noastre. N-am fost creaţi de Dum­nezeu să suferim, biologia noastră o demons­trea­ză: avem nevoie de fericire. În concluzie, devenim ceea ce gândim, sănătoşi sau bolnavi, fericiţi sau nefe­riciţi. Chiar şi la nivelul creierului, înnoirea celulelor noastre nervoase este favorizată de o gândire cons­tructivă, optimistă şi este inhibată de agresivitate, furie şi depresie. Orice emoţie negativă blochează celulele sis­temului imunitar pentru cinci, şase ore. Asta în­seamnă că un gând de invidie, de răutate, un necaz ne lasă organismul fără apărare pentru câteva ore. Ştim din descoperirile fizicii cuantice că orice gând are un substrat de câmp, acest câmp are efect de dispersie, se pro­pagă în spaţiu. Când ne gândim insistent la un lucru, îl creăm în planul de dincolo de noi, iar el se întoarce la noi. Putem, deci, face rău cu un gând, nu nu­mai nouă, ci şi celorlalţi din jur şi întreg universului. Am avut ocazia să verific şi în practică lucrurile astea. Pacienţii optimişti, ferm convinşi că se vor vindeca, îşi aju­tau organismul să lupte cu boala şi chiar se recu­perau. Ceilalţi, pesimiştii care se plângeau în perma­nenţă, se otrăveau cu propriile gânduri, iar starea lor se deteriora. Îmi pare rău că nu am avut resurse financiare să-mi fac un sanatoriu, în care să le vorbesc bolnavilor despre boala lor şi despre comportamentul care duce la vindecare. A învinge boala înseamnă, în primul rând, a o înţelege şi a nu te revolta contra ei.

- Autosugestia e foarte la modă în ziua de azi. Cre­deţi şi dvs. că am putea fi mai sănătoşi doar prin puterea gândului?

- Sunt şi boli care ne sunt date ca lecţii. Dar în cele mai multe cazuri, bolile noastre au cauze spirituale: in­vidia, răutatea, competiţia acerbă, egoismul şi do­rinţa de răzbunare, la care se adaugă frica şi stresul ge­ne­rat de o societate ultratehnologizată. Stresul înseam­nă moartea celulei. Încă de la anul 1000, Avicenna a făcut un experiment şi a pus un miel într-o cuşcă lângă cuşca unui lup. Mielul a murit, pur şi simplu, de frică. Când ne e frică, nu se mai secretă chimia necesară şi celula moare. Pe termen lung, asta înseamnă scleroze, boli degenerative, Parkinson şi demenţă. Ce să mai vorbim despre faptul că epoca noastră e una din epo­cile cu cele mai multe cazuri de depresii şi suicid. Şti­aţi că depresia este unul din factorii care favorizează apariţia bolii Alzheimer? Depresia este o otravă pentru organism. Ca să răspund însă la întrebare, ar trebui să înţelegem că nu ne putem păstra sănătatea decât gân­dind şi făcând binele, pentru a fi în armonie cu uni­versul. Iisus avea dreptate când îndemna pe fiecare să-şi iubească aproapele ca pe sine însuşi.

"Când crezi, îţi mobilizezi toate mecanismele de vindecare"

- Faptul că aţi demonstrat ştiinţific existenţa lui Dumnezeu v-a întărit şi mai mult credinţa? V-aţi apropiat şi mai mult de Hristos?

- Eu nu cred în Iisus doar pentru că aşa am fost educat de părinţi. Sunt un intelectual trecut prin şcoli, care a căutat să-şi explice lumea. Dar dintre toate ma­rile spirite care au trăit pe Terra (Buda, Confucius, Pi­ta­gora etc) Iisus are cea mai perfectă acoperire ştiinţi­fică. Am luat rând pe rând toate noţiunile predicate de el şi toate pot fi explicate în termenii ştiinţelor actuale. Vă dau doar un exemplu. Ce înseamnă iertarea? Din punct de vedere spiritual, înseamnă pace şi armonie. Din punct de vedere ştiinţific, prin iertare, la nivel de ADN, modelul negativ este pur şi simplu şters şi se instalează în corp o bună chimie şi un echilibru ener­getic. E fantastic, e pur şi simplu ca resetarea unui com­puter. Despre puterea credinţei, am vorbit deja. Iisus ar fi putut zice "eu te-am vindecat", dar a ales să spună "credinţa ta te-a vindecat". Când crezi, îţi mo­bilizezi toate mecanismele de vindecare. Dar a şti că Dumnezeu există nu e totul. Doar religia îţi dă trăirea emoţiei transformatoare, acea deschidere a sufletului prin care trăieşti cu adevărat relaţia cu Dumnezeu. Nu doar mersul la biserică e important, ci şi puterea ru­găciunii pe care o poţi face oriunde.

- Mai sunt oare canoanele şi dogmele Bisericii în acord cu spiritul vremurilor noastre?

- Din păcate, istoria ne dovedeşte că şi ştiinţa a gre­şit, negându-l pe Dumnezeu, şi Biserica a greşit, ar­­zân­du-l pe Giordano Bruno pe rug sau condam­nându-l pe Galilei. 200 de ani i-au trebuit Bisericii să accepte că pământul se învârte în jurul soarelui şi nu in­vers. În viitor, ştiinţa şi religia trebuie să-şi dea mâna, să se întâlnească la jumătate de drum, pentru a ajunge la o singură teorie care explică lumea. Orice excludere a unei părţi sau aducere la exagerare a alteia duce la rigiditate sau fanatism. Fundamentaliştii susţin că la Dumnezeu nu se ajunge decât pe o singură cale. Şi totuşi, Dumnezeu însuşi ne spune prin o mie de surse că drumurile spre el sunt nenumărate. Vârful mun­telui e unul singur, indiferent pe ce versant îl urci. Până la urmă, religiile vor ajunge la o concordie uni­versală. Nu este admisibil să spun că, dacă eu sunt ortodox, iar tu catolic, eu sunt agreat de Dumnezeu, şi tu nu.

- Criza lumii de azi nu e şi o criză a spiritului?

D.C. Dulcan: În spatele tuturor lucrurilor e Dumnezeu
„Omenirea se îndreaptă spre o nouă conştiinţă”
 
- Criza lumii ac­tua­le este în primul rând o criză morală, pen­tru că oamenii nu ştiu cine sunt cu ade­vărat. Omenirea se în­dreaptă spre o nouă con­ştiinţă, spre o nouă uma­nitate. Suntem în­tr-un moment de coti­tură. În următorii 10, 15 ani, vom ajunge în cu totul altă lume, o lu­me a spiritualităţii. Această aliniere a pla­netelor care s-a produs acum nu e doar un de­taliu de ordinul amu­za­men­tului catastrofic. Este o realitate astro­no­mică. N-o să ne creas­că cinci mâini, cu siguranţă! Schimbările vor fi la nivel de con­ştiinţă. In­trăm într-o zonă de energie cu o frec­venţă mult mai înal­tă decât cea în care eram. Asta va produce mutaţii fundamentale în creier şi la nivel de ADN. Deja s-au făcut teste pe un lot de copii născuţi între 1982-1983 şi s-a constatat că nivelul lor de inteligenţă e mult peste nivelul stabilit anterior pentru genii. Se crede şi că ADN-ul nostru ar putea să ajun­gă, în plan ener­getic, la 36 de spirale în loc de 2. Lumea vii­toare va fi a spiritua­lităţii şi a ce­lor supra­dotaţi. A­proa­pe îmi pa­re rău ca nu am vârsta s-o mai tră­iesc.

"Îi mulţumesc lui Dumnezeu că nu m-a făcut o frunză"

- V-aţi dedicat întreaga viaţă eforturilor de a cu­noaşte. A meritat? Se spune că atunci când înţelegi totul, viaţa devine mai tristă.

- Din contră, cunoaşterea aduce cea mai mare bucu­rie. Ea aduce adevărul despre tine. E exact cum spune Iisus, "şi veţi cunoaşte adevărul, iar adevărul vă va face liberi". Să înţelegi lumea îţi aduce o eliberare enormă de erori de gândire şi prejudecăţi. Îţi dă bucu­ria de a descoperi singur resorturi şi corespondenţe. Îi mulţumesc lui Dumnezeu că nu m-a făcut o frunză, o piatră sau un câine. Că mi-a dat posibilitatea să fiu om şi să ajung să ştiu ceea ce ştiu. E extraordinar să poţi afla cine eşti, de unde vii şi încotro te duci.

- Şi cine suntem noi, oamenii? Poate ştiinţa de azi să răspundă la o întrebare cu care filosofia se chinuie de milenii?

- Suntem conştiinţă întrupată şi suntem nemuritori. Timpul nostru în raport cu timpul de dincolo este doar o clipă fără importanţă. Venim de undeva şi plecăm spre altceva, viaţa pe Pământ e doar o scurtă vizită, o lecţie pentru evoluţia noastră. Facem cu toţii parte dintr-un plan divin şi suntem trimişi aici cu o misiune. Venim cu un bagaj de talente şi predispoziţii care ser­vesc misiunii noastre pe pământ. Despre lucrurile acestea putem afla mai multe de la cei care au traversat experienţa morţii cli­nice.

- Aţi întâlnit, în practica dvs. medi­cală, cazuri de moar­te clinică? Ce ne spu­ne experienţa lor?

- Experienţa mor­­ţii clinice ple­dea­ză pentru existenţa unei alte dimensiuni, spiri­tua­lă, în univers, din­colo de cea a lu­mii de pe Pământ, în care trăim adevărata noas­­tră viaţă. Cei ca­re au trecut prin moar­tea cli­nică şi au descris lu­mea de din­colo vor­besc despre întâlnirea cu o Fiinţă de Lumi­nă, pe care o asi­mi­lează cu Dum­nezeu.

- Dacă suntem ne­muritori, de ce ne e atât de frică de moarte?

D.C. Dulcan: În spatele tuturor lucrurilor e Dumnezeu
Constantin Dumitru Dulcan - caricatură de B. Petry
 
- Pentru că nu cunoaştem adevărul despre noi şi cre­dem că totul începe şi se sfârşeşte pe Pământ. Moartea e experienţa conştiinţei care trece din planul fizic în planul spiritual. M-am întrebat mult timp de ce murim. De ce ne uzăm fizic, dacă energia fundamen­tală, cuantică, este infinită şi nu se consumă? Am în­ţe­les târziu că aici sun­tem doar la o şcoală, iar corpul e uniforma ne­cesară aici. Numai întrupaţi în carne şi oase avem senzaţiile tu­tu­ror lucrurilor. Im­pli­carea simţurilor e necesară lecţiei pe care o avem de învăţat. Moar­tea e trecerea în altă dimensiune, care e cea mai fericită.

- După mai bine de pa­tru decenii de prac­tică medicală în neu­rologie şi psihiatrie, creierul uman vă mai ascunde vreo taină?

- Creierul păstrează încă multe enigme. El este receptorul conşti­inţei sau, altfel spus, al lui Dumnezeu într-un sens mai larg. Facem o encefalogramă şi nu distingem decât o linie sinuoasă a activităţii electrice a creierului, dar nici o singură volu­tă nu ne spune că ea în­seamnă un cuvânt anu­me sau un gând. Cum trans­cende infor­ma­ţia din planul fizio­logic în pla­nul con­ştiinţei ră­mâ­ne de neînţeles. De aceea am fost printre primii care au îndrăznit să afir­me că nu conştiinţa e produsul cre­ierului, ci cre­ie­rul este produsul con­şti­inţei. Creierul nostru e doar un re­cep­tor. Aşa se explică cum ne re­amin­tim tot îna­in­te de moar­te, în filmul vieţii, deşi la bătrâneţe ui­tăm o mul­­ţime de lu­cruri. Ne­u­ronii îm­bă­trânesc şi mor, sunt ca un radio de­­fect care nu mai re­cep­­ţionează un­de­le. Me­­moria însă nu se pier­­de, e undeva în câm­­pul in­formaţional de deasu­pra. Vă daţi sea­­ma ce mister e în noi?


"Dacă m-am născut în România, înseamnă că trebuie să fiu aici"

- Să trecem şi la cele lumeşti. Aţi avut multe ecouri în Occident, după apariţia cărţii "Inteligenţa materiei". Cu toate astea, nu aţi emigrat. V-am găsit la Sinaia, într-un mic birou cu vedere spre munte. În locul deschiderii, aţi ales izolarea.

- Când am scris Inteligenţa materiei, am plecat pe drumul ăsta de unul singur, într-o ţară cu un regim opresiv, unde numai de libera circulaţie a ideilor nu putea fi vorba. Ulterior am aflat că în Statele Unite se organizau întâlniri de specialişti care puneau aceleaşi probleme. Am avut o singură dorinţă atunci, în 1981, să nu fiu depăşit în cunoaştere, măcar până în anul 2000. Şi nu numai că n-am fost, dar mai sunt încă lu­cruri de scris şi demonstrat. De rămas, aş fi putut ră­mâ­ne la Paris, în 1986. N-am făcut-o pentru că sunt legat afec­tiv de pământul şi de neamul meu. Şi din con­şti­in­ţa faptului că, dacă m-am născut în România, în­seam­nă că trebuie să fiu aici. Profesor sunt, o maşină am, o casă am. Ce-mi mai trebuie? Aşa cum înţeleg eu lucru­rile în universul ăsta, singura mea referinţă e acolo sus. Mai departe nu ţine de mine.

- Aţi practicat medicina, aţi scris, aţi studiat, aţi par­ticipat la congrese şi conferinţe. Unde a mai în­căput între toate astea şi viaţa de familie?

- Toate vacanţele mele mi-am chinuit soţia şi fiul. Eu stăteam să lucrez, în timp ce ea stătea cu copilul singură. Mi-a spus cu tristeţe, imediat după căsătorie: "Credeam şi eu că eşti un om normal." (râde)
D.C. Dulcan: În spatele tuturor lucrurilor e Dumnezeu
La Casa Oamenilor de Ştiinţă, alături de colegi academicieni
 
M-a iertat între timp şi m-a şi ajutat foarte mult în ceea ce am făcut. Şi acum lucrez în acelaşi ritm. Mă aşez la 8 dimineaţa pe scaun şi mă mai ridic după ce s-a lăsat noaptea. În Bucureşti n-aş putea face asta, fiindcă sunt prea multe lucruri care îmi distrag atenţia. Înainte să mă apuc să scriu "Inteligenţa...", am stat mult şi m-am gândit dacă să mă angajez sau nu la un travaliu imens, riscând să-mi pierd cei mai frumoşi ani, între 30 şi 40, pentru un succes incert. Şi totuşi mi-am zis că merită. Nimic nu reuşeşte cu adevărat dacă nu faci sacrificii. Bucuriile pe care le trăiesc acum îmi demonstrează că am pariat corect.

Cei care doresc să comande cărţile d-lui Dumitru Constantin Dulcan o pot face pe www.edituraeikon.ro, la tel. 0364/11.72.46, 0728.084.803 sau pe e-maileikondifuzare@yahoo.com

Horoscopul lunii IULIE


Mult asteptata luna iulie, miezul anului 2013, a dat navala. Trigonul regal pe zodii de apa e de asteptat sa produca efecte incepand cu a doua saptamana a lunii, pana spre ultimele zile. Orbul cel mai strans este intre 17 si 23 iulie. Jupiter din Rac, langa care vine si Marte, face trigon cu Saturn din Scorpion si cu Neptun din Pesti.

Dar ca sa ajungem la castelul din poveste pe care il deseneaza acest trigon, trebuie sa trecem pe un pod mobil peste un sant, la inceputul lunii. De asemenea, dupa ce se destrama efectul betiei de trairi, iesirea din palat se face printr-un tunel, sapat de aspectele tensionate ale ultimelor zile din iulie.

Luna aceasta confirma ca drumul spre recompense e pavat cu calitatile elementului apa: flexibilitate, rabdare, ascultare. Sa lasam tot ce ni se intampla sa treaca prin noi. Daca ne punem de-a curmezisul si ridicam un dig impotriva cursului apei, nu avem nicio sansa.

In iulie, orice infrangere este aparenta, orice pierdere este un castig pe termen lung, orice renuntare aduce oportunitati, orice fundatura are o iesire secreta care da intr-un luminis.

Mersul planetelor in iulie 2013:

Soarele: pana pe 22 seara sta in Rac, cand se muta in Leu

Pe 8 iulie avem Luna Noua in Rac, iar pe 22 - Luna Plina in Varsator

Mercur: toata luna in Rac, retrograd pana pe 20, apoi direct

Venus: in Leu pana pe 22, dupa-amiaza, cand trece in Fecioara

Marte: in Gemeni pana pe 13, dupa-amiaza, apoi in Rac

Toate celelalte planete stau toata luna la locul lor, acolo unde se gaseau si la sfarsitul lunii iunie: Jupiter in Rac, Saturn in Scorpion, Uranus in Berbec, Neptun in Pesti, Pluto in Capricorn, Nodul Nord in Scorpion.

Horoscopul pentru fiecare zodie:

Berbec
Luna iulie incepe incendiar pentru tine, continua euforic si se termina cu focuri de artificii. Primele zile iti aduc mai multe responsabilitati decat te-ai fi asteptat. Familia iti cam da batai de cap, esti pe cont propriu, ai de luat decizii care nu prea sunt pe placul tuturor sau invers, tu esti pus in situatia de a accepta cu forta alegeri pe care altii le fac fara sa se consulte cu tine. Se anunta vremuri interesante si la serviciu, pentru ca pui de o mica revolta in fata sefului sau a patronului.  Ori te eschivezi, ori ripostezi, cert este ca iti e greu sa te controlezi, asa ca ai grija sa nu versi in capul superiorilor nemultumirile pe care le-ai acumulat si le-ai tinut in tine de cine stie cat timp. Intre 9 si 27 iulie se manifesta trigonul regal pe semne de apa, care tie iti promite o ameliorare a vietii de familie si a conditiilor de locuit. Faci amenajari, te muti, te apuci de redecorat, e posibil sa faci tranzactii imobiliare, sa cumperi sau sa vinzi o proprietate. Poate creste si numarul de membri ai familiei. Este o perioada favorabila contractarii unui imprumut sau inchiderii unui credit la banca. Simti ca lucrurile se sincronizeaza mai bine decat ti-ai fi imaginat, ai parte de sprijin de sus, parca cineva pune mana si asaza situatiile in avantajul tau. Incheierea lunii are loc insa in conditii mai conflictuale, e posibil ca viata afectiva sa fie umbrita de certuri sau de aflare aunor secrete care te pun in dificultate. Poti da replici dure, iar cea mai mare frica pentru tine pare a fi cea ca esti respins si ca nu esti iubit. Incearca sa nu dai vina pe altii si sa vezi daca nu cumva ai niste goluri pe care nu ti le poate umple nimeni in afara de tine.

Taur

Prima saptamana de iulie te cam alearga de colo-colo, te pune pe fuga si te tine in priza. Ai nevoie sa-ti gasesti cadenta si sa respiri din cand in cand, pentru ca agitatia e stapana pe tine, iar sistemul nervos destul de suprasolicitat. S-ar putea sa ai de facut niste reparatii la aparate de comunicare sau la vreun mijloc de transport. Se dau peste cap niste planuri, ceea ce ar putea sa-ti acceentueze starea de disconfort. Fii pregatit sa te adaptezi din mers, sa iei decizii de ultim moment! Dar vine el trigonul regal pe semne de aer care intre 9 si 27 isi da masura talentului. Dintr-o data parca se sparge ghinionul, dispar blocaje in comunicare, te faci mai usor inteles, ai de semnat vreun contract hotarator pentru tine. Vesti bune si din zona relationala, unde raporturile, chiar daca nu sunt neaparat mai calde, sunt mult mai stranse ca inainte. Ai sansa de a simti gustul unor realizari in cuplu, iar daca esti singur, poate aparea prilejul sa te implici intr-o relatie serioasa. Lucrurile pe alocuri par prea frumoase ca sa fie adevarate, asa ca nu-ti pierde speranta si nu pune raul inainte! Gasesti la tot pasul oameni de bine care te incurajeaza si te sprijina in demersurile tale, se poate spune ca luna aceasta esti omul potrivit la locul potrivit. Indrazneste sa visezi, pentru ca limitele tale sunt destul de... nelimitate. Poate-ti cumperi si un aparat de comuncare sau un mijloc de transport. Ultimele zile ale lunii sunt mai putin relaxante si chiar ai putea simti ca se pune presiune pe tine din partea familiei. Esti calul de bataie sau tapul ispasitor si s-ar putea sa-ti faci alta impresie despre niste oameni care nu-ti intorc in aceeasi masura binele pe care l-ai facut tu lor de-a lungul timpului.

Gemeni

Prima saptamana din iulie iti aduce tulburari la fi nivel financiar. Viata profesionala este destul de agitata, nu prea iti ies toate pasientele, dar e important sa nu abandonezi optimismul, pentru ca vremurile bune sunt pe aproape. O proasta inspiratie ar fi pentru tine zilele astea sa dai bani cu imprumut, asa ca daca nu ai, sa fii bucuros ca n-ai de unde. Cineva din anturaj e posibil sa te dezamageasca sau sa nu se tina de o promisiune pe care ti-a facut-o. Nu este exclus sa te simti mintit, inselat, tradat. Dar din a doua saptamana a lunii, cam pana pe 27, isi intra in drepturi trigonul regal pe semne de aer. Ajungi in centrul atentiei publice, atragi atentia asupra ta, iar veniturile tale se pot ridica la cote apeciabile. E timpul sa te concentrezi pe talentele tale, sa performezi la cel mai inalt nivel al tau, sa dai randament maxim. In tot acest iures spre performanta e bine sa-ti vezi si de sanatate, pentru ca ai sansa de a primi un diagnostic corect si un tratament pe masura. E bine sa-ti dozezi eforturile si sa-ti faci un plan clar de bataie, nu te risipi in toate directiile! Fixeaza-ti scopuri precise si urmareste-le pana la capat, nu te lasa deturnat din obiectivele tale, pentru ca tentatii se vor gasi la tot drumul. Ultimele zile ale lunii te fac sa-ti mai pierzi din cadenta, iti mai iau din spor, se mai incurca drumurile, mai apar neintelegeri, dar totul este menit sa-ti aduca aminte ca, dupa fiecare urcus, urmeaza o coborare binevenita care-ti regleaza respiratia. Nu lua lucrurile prea in serios, fii creativ si primeste ceea ce vine spre tine fara sa te opui.

Rac

Tie ti se pregateste rasfatul anului, esti cea mai gadilata zodie dintre toate. Si nici nu este neaparat nvoie sa ti se intample ceva notabil, pur si simplu te simti bine in pielea ta iti revine elanul, pofta de viata te ia pe sus, energia este in crestere. Prima saptamana este mai incarcata, dar treci tu cu bine si peste acest hop. Poti intampina probleme din pricina felului mai agresiv de a reactiona. Ai putea strica niste relatii din senin, ai talentul de a da cu piciorul unor oportunitati. Cam ai tendinta de a iesi la atac, de a provoca si de a schimba lucrurile cu forta. Dar te domolesti si, din a doua saptamana de iulie incepi sa te infrupti din trigonul regal pe semne de apa in care planetele din zodia ta sunt varf de lance. Viata ta incepe sa se aseze pe o noua temelie mult mai solida. Iti cresc radacini care se infig adanc in relatia actuala de iubire, intr-o noua poveste de dragoste sau in copii. Ai foarte mult de daruit si te implici total in relatiile tale afective. In sfarsit ai ocazia de a simti ca iubesti si ca esti iubit. Exista o reciprocitate a a schimburilor pe care le faci de la suflet la suflet, asa ca inima ta tresalata. Chiar daca in exterior nu inregistrezi cine stie ce succes notabil, e mare lucru ca te simti bine cu tine, ca te accepti si te iubesti fara sa simti asa gol ca inainte. Tot acum iti poti indrepta atentia asupra unui hobby pe care sa-l transformi intr-o vocatie. Ai putea ajunge sa castigi bani din ceea ce-ti place cu adevarat in sfarsit iese la suprafata un talent pe care nu l-ai exploatat indeajuns. Faci ce-ti place, ai mai mult curaj si dai dovada de fermitate. Ultimele zile ale lunii te cam baga la niste cheltuieli in favoara celor dragi. Se stie, dragostea costa. De asemenea, e bine sa-ti temperezi iesirile tale radicale, pentru ca iti vine din nu sa arunci vorbe ca din topor. Exerseaza blandetea si rabdarea si nu uita ca, in orice relatie (mai ales cu jumatatea ta), sa lucrezi cu manusi.

Leu

Luna incepe cu o lipsa generala de vitalitate, care ar trebui sa te puna pe ganduri. Nu prea mai ai benzina in rezervor, corpul iti cere atentie si putina odihna, daca nu chiar o vizita la medic sau terapeut. Esti ca un burete din cauza imunitatii scazute, asa ca evita orice mediu sau persoana care risca sa te contamineze chiar si cu cel mai inofensiv virus, pentru ca preiei tot. Esti si destul de revoltat, ai putea fi intr-o perioada de intrebari existentiale, de ce ti se intampla numai tie? Nu-ti sta in fire sa-ti plangi de mila si sa te dai victima, dar oricum iti trece repede din a doua saptamana de iulie, cand trigonul regal pe semne de apa incepe sa-si faca treaba. Ai in fata o perioada imprevizibila, care te poate lua prin surpsindere. Lucrurile evolueaza intr-o directie chiar mai favorabila decat ai fi putut anticipa tu. Unele rezolvari ar putea sa-ti lase impresia ca ti se intampla chiar minuni. Resusesti sa pui la punct multe obiective ce tin de locuinta sau de viata de familie. Poate te muti, renovezi sau ii atragi de partea ta intr-o intiativa pe cei de acasa. Banii altora trag la tine, s-ar putea sa te trezesti cu un bonus, o prima sau o mostenire. De data asta iti iese mult mai bine daca manevrezi totul din umbra, fara sa iesi in fata. Nu inseamna ca trebuie sa lucrezi pe la spate, ci ca stilul indirect, insinuant, aluziv, iti aduce cele mai mari recompense. In ultimele zile ale lunii, Soarele aflat in zodia ta iti tintuieste atentia asupra unor responsabilitati pe care le-ai putea resimti ca pe niste poveri. Simti ca trag toti de tine si acasa si in viata profesionala, dar de data asta nu ai cum sa te fofilezi. Daca pica greul pe tine, inseamna ca Dumnezeu iti da ocazia sa vezi cat de puternic esti. Mai mult, esti omul solutiilor si al deciziilor.

Fecioara

Detectiv sub acoperire esti la inceputul acesti luni. Trag la tine tot felul de vesti, ai acces la informatii pe care nici macar nu le cauti. Pur si simplu vin la tine oameni care-ti fac tot felul de confidente. De asemenea, accidental ai putea da peste cineva care se afla intr-un loc total diferit de cel unde-ti spusese ca se duce. S-ar putea sa te trezesti ca joci intr-un episod de film in care prinzi pe cineva asupra faptului, iar celalalt iti da celebra replica „Stai putin, nu e ceea ce pare!”. De data asta, chiar daca nu-ti vine sa crezi ce vezi sau ce auzi, s-ar putea ca acela sa fie adevarul, oricat de greu ar parea el de digerat. Din a doua saptamana de iulie beneficiezi si tu de efectele trigonului regal de apa. Faci pasi importanti spre un viitor mai bun. Incepi lucruri noi, te inhami la studii sau examene, te invarti intr-un anturaj nou, ai acces la oameni importanti care-ti pot intinde o mana de ajutor. Tot ce trebuie sa faci este sa ceri, pentru ca ai mari sanse sa primesti. Prietenii sunt un punct cenral al existentei tale, ai pe cine sa te bazezi, apar figuri noi, primesti sprjin neconditionat. Chiar daca instinctul tau iti spune ca oamenii nu sunt asa buni pe cat par, de data asta chiar ai motive sa fii recunoscator pentru persoanele din viata ta, care nu-ti insala asteptarile. Cei dragi chiar dau tot cea au mai bun din ei pentru tine asa ca inceteaza sa mai fii atat de suspicios si de critic! Ceea ce ti se intampla poate parea pe alocuri prea frumos ca sa fie adevarat, dar nu da cu piciorul unor ocazii doar de teama ca nu cumva lucrurile sa fie altfel decat par. Finalul de luna se cam lasa cu palpitatii si cu o scadere a imunitatii, ceea cete predispune la declansarea unor afectiuni medicale. Ferste-te de soare si hidrateaza-te corect! Mai mult, atentie pe unde mergi, pentru ca exista risc de cadere sau impiedicare. Nu pune la suflet tot ce auzi sau ti se spune, incearca sa ramai detasat! Ti se poate pune la indoiala increderea in tine, asa ca e timpul sa demonstrezi ca stii cine esti si ca-ti cunosti valoarea, indiferent de provocarile care vin spre tine.

Balanta

Inceputul de luna te cam prinde pe contrasens, ceea ce-ti doresti nu prea se potriveste cu ceea ce ti se intampla efectiv. Principiile tale nu se prea aplica, ceilalti nu raspund la nevoile si dorintele pe care le ai.Cu alte cuvinte nu prea primesti confirmari, ceea ce te cam destabilizeaza. Mai mult, ti se mai intampla ceva ce nu-ti place deloc: esti contrazis. Iar asta te poate face sa-ti ascuti coltii si sa scoti ghearele. Cam esti pus in situatia de a urma tu regulile altora, iar acest exercitiu s-ar putea sa-ti fie chiar benefic. In primul rand vezi si tu cum e sa faci ce zic altii, nu doar invers, cum e sa faca altii doar ce zici tu. Trigonul regal de apa te scoate la liman incepand cu a doua saptamana a lunii. Te intereseaza in primul rand stabilitatea profesioanla si financiara. De data asta, chiar nu ai motive sa te plangi, lucrurile se asaza mai bine decat ai fi sperat. Talentele iti sunt apreciate, esti bine vazut de sefi, asa ca nu ar fi exclusa o promovare sau o recompensa de alta natura. Cresterea de imagine este insotita insa nu doar de invidii, ci si de bani care-ti intra in posesie. Reusesti sa elaborezi un buget pe termen lung stii pe ce sume te bazezi, asa ca esti incurajat sa elaborezi un plan de investitii. Ai grija sa nu te refugiezi totusi in munca si sa neglijezi sanatatea sau viata afectiva. In ultima parte a lunii deja apar cheltuieli mai mult sau mai putin preconizate. S-ar putea sa fii pus in situatia de a oferi sprijin partenerului de viata, relatia de cuplu fiind pentru tine o sursa de preocupare. Nu da bani cu imprumut, pentru ca nu prea ai sanse sa-i primesti curand inapoi. De asemenea, e bine sa nu arunci cu banii pe cine stie ce proiect, deocamdata ramai la faza de planificare! Inca nu se intrunesc toate conditiile pentru a face mutari ireversibile. Ai la dispozitie toate resursele. Nu le irosi! Lasa timpul sa coaca lucrurile.

Scorpion

Fiind nascut intr-una din cele trei zodii de apa ai in fata o luna memorabila, chiar daca beneficiile nu vor fi chiar atat de vizibile la prima vedere. Ca eroul din poveste, ai mai intai de trecut niste teste in prima saptamana de iulie. Stresul si agitatia iti pica destul de greu, asa ca o vacanta ar fi destul de nimerita. Daca iti este imposibil sa te bucuri de timp liber, incearca macar sa nu pui totul la suflet! Impovarat de sarcini si de griji, s-ar putea sa-ti fie greu sa vezi motivele de bucurie. Ai putea avea impresia ca ceva este incorect sau ca ti se face o nedreptate. Termenii unui contract ar putea sa se modifice. Mai sunt previzibile neplaceri la drum sau defectiuni la mijloacele de transport sau comunicare. Din a doua saptamana a lunii trigonul regal pe zodii de apa iti imbuneaza calitatea vietii. Saturn, aflat in zodia ta, te face personaj principal in acest eveniment astral. Cel mai mare castig pentru tine este aparitia unor oportunitati fara precedent! Ai sansa de a vedea lucrurile la scara larga, iesi din orizontul limitat in care iti inchisesesi viata, depasesti limitele pe care ti le-ai impus singur. Se intampla in sfarsit ceva ce te scoate din comoditate si din obisnuintele care te-au plictisit. Iesi din rutina, iar daca te opui sa faci asta, esti luat pe sus. Stilul de viata devine mai dinamic, te agati mai putin de trecut si iti faci planuri optimiste de viitor. Asa ca e o luna buna de visat cu ochii deschisi, de aspirat catre un ideal, de indraznit sa mergi mai departe. Parca se sparge zidul din fata ta care-ti bloca vederea la distanta si reusesti sa zambesti cu mai multa incredere. Te simti iubit, important, iar partenerul de viata si copiii joaca un rol esential in bunastarea ta afectiva. Te intereseaza sa lasi ceva in urma, sa creezi, sa procreezi, sa se vada ceva pe unde treci. Luna se incheie insa cum incepe, intr-o nota mai incordata. Revii cu picioarele pe pamant, euforia ta coboara in realitate. La serviciu e posibil sa intampini opozitie, sa te simti respins, mai ales in relatia cu femeile. Persista riscul pe segmentul sanatate, asa ca nu ignora semnalele pe care ti le da corpul! Incearca sa te odihnesti cat mai mult si sa nu iei totul asupra ta! Aminteste-ti ca cimitirele sunt pline de oameni de neinlocuit, asa ca renunta odata la credinta ca fara tine nu se poate! Mai deleaga din sarcini si fii mai indiferent!

Sagetator

De unde dai, Dumnezeu iti da. Iar in prima saptamana de iulie, se pare ca mai mult dai decat primesti. Esti sprijin financiar si moral pentru cei dragi, care au nevoie de tine. S-ar putea sa intri adanc in niste fonduri pe care le aveai puse deoparte sau chiar sa iesi pe minus la socoteala. Se stie ca orice placere costa, asa ca daca ai planificate zile de vacanta cumpatarea nu se regaseste pe meniu. Iti este greu, daca nu chiar imposibil, sa te opresti la timp. In primul rand cu cheltuielile, in al doilea rand cu afirmatiile. Ranesti usor, fara intentie, nu-ti e greu sa pui sare pe rana si sa zgandari acolo unde ustura mai tare. Cine te iubeste o sa aiba ocazia sa simta pe propria piele zgarieturile tale de felina. Vezi sa nu fie o lupta care pe care! Dar te potolesti din a doua saptamana, trigonul regal de apa te mai domoleste. Ai ocazia de a te simti ca un zeu sau ca  zeita. Ai impresia ca toata lumea traieste ca sa-ti aduca tie ofrande. Atragi bani, sponsorizari, oameni care sa puna o vorba buna pentru tine, apare pila de care ai nevoie ca sa deschizi o usa. Esti maestru in a-i folosi pe ceilalti in avantajul tau, ii folosesti la maxim aceasta calitate. Parca ai parte de o protectie divina la orice pericol, esti ferit de necazui mari, scapi ca prin urechile acului. Este o luna foarte buna sa treci granitele invizibilului si sa experimentezi pe taramul sexualitatii, al afacerilor, al spiritualitatii si al puterii personale. Te simti in forma si invincibil, asa ca atentie la orgoliu! Nu uita sa fii recunoscator pentru tot ce ti se intampla bun! Luna se incheie intr-un registru mai putin calm, ilzia confortului se darama si te intorci la treaba. Ai de facut schimbri profesionale, trebuie sa te implici si tu, nu-i poti lasa doar pe altii sa duca treaba pana la capat. Te confrunti si cu rezultatele unor asteptari, te mai dai si cu capul, iti dai seama ca lucrurile nu erau chiar asa cu ti le proiectasesi tu. Orice ar fi, nu neglija starea de sanatate, pentru ca risti sa suferi de oase, coloana vertebrala sau cine stie ce afectiuni ginecologice. Daca nu te ingrijesti, o sa fii fortat sa-ti faci timp pentru tine.

Capricorn

Dupa Rac, esti a doua zodie in topul rasfatului luna aceasta. Dar mai trebuie sa stai putin la rand, ca o saptamana de zile, timp in care lucrurile nu-ti ies intocmai dupa cum ti-ai planificat tu. Asta pentru ca te cam invarti dupa altii, esti la mana lor, ceea ce nu-ti convine mai deloc. Ti se cam da un test major: acela al ascultarii! Inveti sa tii seama de nevoile si dorintele altora, ceea ce la prima vedere ti se pare ca tre trage in jos si-ti pune piedici. E doar o  falsa impresie, pentru ca inveti acum sa lasi de la tine, sa fii flexibil si sa vezi ca in doi sau in mai multi ai mai mari sanse de succes decat de unul singur. Din a doua saptamana a lunii trigonul regal de apa reuseste sa te scoata din individualism. Viziunea ta asupra vietii tine cont si de ceilalti. Vezi beneficiile relatiei, ale asocierilor, ale colaborarilor. Poti sa demarezi acum proiecte impreuna cu jumatatea ta, iar daca ea nu e in peisaj, are mari sanse sa apara. Te implici in relatii trup si suflet, inveti sa imparti totul si sa impartasesti, fara sa iei totul asupra ta sau sa te plangi ca greul e pe tine. Iti asumi responsabilitati si faci planuri de viitor care incep sa se miste. Atragi sprijin foarte usor, ai oameni in jur pe care te poti baza, iti recapeti zambetul pe buze. Ai tot mers pe nisipuri miscatoare si iata ca rabdarea ta a dat roade. Simti ca in sfarsit pui piciorul pe teren solid, ai in cine sa pui baza. Sfarsitul lunii s-ar putea sa iti incetineasca aspiratiile, ai putea resimti niste piedici care ti se pun, dar trebuie sa ai incredere! Obstacolele sunt facute ca sa fie depasite. Te poti arunca in necunoscut, iar satisfactiile vin tocmai daca faci lucruri pe care nu le-ai mai facut sau altfel decat le-ai facut pana acum. Primeste ineditul in viata ta, cu toate temerile ce vin la pachet, tu poti creste acum doar daca ai curajul sa o apuci pe un drum nou.

Varsator

Destul de bulversant de anunta pentru tine acest ineput de luna. Parca lucrurile nu se sincronizeaza conform palnului, pica niste intelegeri, nu se potriveste socoteala din trag cu cea de acasa. Se pot strica intelegeri mia vechi, apar tensiuni in comunicare, oameni care nu se tin de cuvant. Se manifesta erori in comunicare si neintelegeri destul de frustrante. Drumurile par blocate, parca ti se refuza anuite destinatii. Dar incetul cu incetul treci peste temeri si blocaje, iar din a doua saptamana trigonul regal de apa scoate coarne bouresti. Ai parte de dezegari spectaculoase ale unor situatii care pareau de ndescurcat. Lucrurile se intampla in cele din urma dar nu asa cum ti-ai fi imaginat tu. De aceea, e bine doar sa-ti propui ce vrei sa ti se intample, fara sa programezi si cum anume se vor petrece lucrurile. Segmentul profesional este cel mai avantajat, ai sansa de a face schimbari favorabile, de a cunoaste oameni noi, de a-ti extinde aria de actiune. Orice pas faci acum este incununat de succces, de recunoastere publica, dar si de o componenta financiara pronuntata. E timpul sa duci la capat actiuni incepute de mult, sa finalizezi, sa concretiezi, sa aspiri spre o stabilitate pe care o meriti. Daca totul s-a miscat lent pana acum, e vremea sa intreprinzi gesturi curajoase, sa-ti iei inma in dinti, sa nu mai amani, sa te arunci in gol. Ia lucrurile pas cu pas, gandeste pe picior mare si nu da inapoi! La orizont se anunta rezultate spectaculoase. Tu te asezi acum la un loc ce ti se cuvine. Nu uita de tine si de sanatatea ta, acorda-ti timp unor ingrijiri medicale si relaxarii! Ramai in priza, fii cosecvent si altereneaza implicarea totala cu abandonul! Ultimele zile de iulie s-ar putea sa te tina la distanta de cei dragi, sa te puna sa faci niste alegeri. Suntt zile in care e bine sa-ti dai singur iubire si apreciere fara sa astepti nimic de la ceilalti. O sa ai de facut fata unor presiuni care se pun pe tine, dar esti obisnuit cu greul. Astrele te iau la intrebari ca sa vada cat de bine stai cu moralul si cu stapanirea se sine.

Pesti

Ca zodie de apa, intri luna asta intr-o noua era a existentei tale. Daca vei fi cu ochii deschisi sau cu ei inchisi, asta depinde numai de tine. Astrele bantuie cu nenumarate oportunitati in jurul tau, dar nu ti le baga si in traista. In prima saptamana, ai de achitat niste datorii sua de platiti niste polite. Dai bani pe placeri, pe petreceri pe distractii, pe aventura. Esti o vaca buna de muls pentru altii, mai ales pentru cei la care tii. Poti ajunge la concluzia aceea celebra ca, in viata, nimic nu este gratis si ca totul se plateste. Intr-adevar, cam trebuie sa dai ceva la schimb pentru tot ce primesti. Mai mult, esti pus in situatia de a face si lucruri care nu-ti plac. S-ar pute asa renunti la niste proiecte sau la oameni din viata ta, care te conduc spre paguba. Tai acum de pe lista niste planuri care nu se tes asa cum ai fi vrut tu. Numai ca a doua saptamana de iulie da buzna in viata ta cu acest trigon regal de apa la care esti cota parte prin planeta Neptun, aflata in sectorul tau. Dragostea este cel mai infloritor domeniu pentru tine, gusti prima data sau a nu stiu cata oara senzatiile dulci ale marii iubiri. Ai pofta de impartasit sentimente, de incalcat reguli, de facut copii. Esti foarte creativ, iesi in fata fara sa vrei, ceilalti te imping de la spate, se discuta despre tine, ajungi pe scena. Esti un etalon, se foarfeca mult pe marginea faptelor si realizarilor tale. Devii insa si mult mai idealist, reusesti sa-ti impui limite, nu mai crezi ca totul e posibil. Vezi limitele realitatii, esti mai responsabil si mai putin visator. Chiar daca in continuare iti este greu sa te asezi intr-un singur loc si sa iei decizii ferme, atragi oameni si situatii care te asaza la un loc binemeritat. Viata ta pare mai putin haotica, iar confuzia se mai risipeste. Chiar daca nu stii clar ce vrei de acum inainte, macar o sa stii ce nu mai vrei. Chiar daca nu construiesti decisiv, o sa ai habar de ce trebuie neaparat sa elimini. Chiar daca inca eziti sa alegi, maca vei fi constient la ce e bine sa renunti. Sfarsitul lunii urgenteaza niste decizii care iti afecteaza viata profesionala. E posibil sa ai de dat socoteala pentur niste fapte sau afirmatii, asa ca ai mare grija la conduita si la exprimare! S-ar putea sa te trezesti intr-o barca unde ai fi jurat sa nu te afli niciodata. Nu judeca si nu condamna pe nimeni, pentru ca in continuare atragi foarte usor situatii in care sa fii judecat si condamnat fix pentru aceleasi lucruri pe care tu le respingi la altii. Observa, accepta si ramai detasat!


Sursa foto: http://gallery.toursdepartingdaily.com/Disneyland-Resort/Photos

Biofotoni: corpul uman emite lumina, comunica prin lumina si este facut din lumina

Tot mai mult stiinta este de acord cu poezia despre experienta umana directa: suntem mai mult decat atomi si moleculele care ne compun corpul, suntem si fiinte de lumina. Biofotonii sunt emisi de corpul uman, pot fi eliberati prin intentie mentala, si ar putea modula procese fundamentale in cadrul comunicatiilor intercelulare si a ADN-ului.
Nimic nu este mai uimitor decat faptul extrem de improbabil ca existam. Adesea ignoram acest fapt, uitand de realitatea ca in loc de a fi ceva acolo, s-ar fi putut sa nu fie absolut nimic, adica de ce exista un univers (pregnant de constient de el insusi prin noi) si nu oarece vid complet inconstient de el insusi?
Aveti in vedere ca din lumina, aer, apa, minerale de baza din scoarta pamantului, si din informatia de cel putin 3 miliarde de ani continuta in nucleul unei celule zigot diploide, este format corpul uman, iar in corpul acela un suflet capabil cel putin sa incerce sa inteleaga originile lui corporale si spirituale.
Data fiind nebunia conditiei noastre existentiale, si a incarnarii corporale ca un intreg, si avand in vedere ca existenta noastra pamanteasca este partial formata din lumina soarelui si cere consumul continuu de lumina solara condensata sub forma hranei, nu ar suna prea exagerat ca trupul nostru emite lumina.
Intr-adevar, corpul uman emite biofotoni, cunoscuti de asemenea ca emisii fotonice ultra-slabe (ultraweak photon emissions – UPE), cu o vizibilitate de 1 000 de ori mai biofotonijoasa decat sensibilitatea ochiului nostru liber. Desi nu vizibile pentru noi, aceste particule de lumina (sau unde, depinde cum le masori) sunt parte a spectrului electromagnetic vizibil (380-780 nm) si sunt detectabile prin instrumentatie moderna sofisticata. [1], [2]

Ochiul fizic si “mental” emite lumina

Ochiul insusi, care este expus continuu la fotonii puternici ambientali ce trec prin diferitele tesuturi oculare, emite emisii fotonice ultra-slabe induse de lumina vizibila. [3] Chiar a fost lansata ipoteza ca lumina vizibila induce bioluminiscenta decalata in cadrul tesutului ocular expus, furnizand o explicatie pentru originea imaginii retiniene remanente. [4]
Aceste emisii de lumina au mai fost corelate cu metabolismul energiei cerebrale si stresul oxidativ din creierul mamiferelor. [5] [6] Si totusi emisiile biofotonice nu sunt in mod necesare epifenomenale (secundare ca importanta). Ipoteza lui Bókkon sugereaza ca fotonii eliberati prin procese chimice in cadrul creierului produc imagini biofizice in timpul imageriei vizuale, iar un studiu recent a gasit ca atunci cand subiectii si-au imaginat in mod activ lumina intr-un mediu foarte intunecos, intentia lor a produs o semnificativa crestere a emisiilor fotonice ultraslabe. [7] Acest lucru este consistent cu un punct de vedere emergent conform caruia biofotonii nu sunt doar produse secundare celular-metabolice, ci mai degraba, deoarece intensitatea biofotonilor poate fi considerata mai inalta in interiorul celulei decat in exteriorul acesteia, este posibil ca mintea sa acceseze acest gradient (diferenta) de energie pentru a crea imagini biofizice intrinseci in timpul perceptiei si imageriei vizuale. [8]

Celulele si ADN-ul nostru utilizeaza biofotonii pentru a stoca si comunica informatie

Aparent biofotonii sunt utilizati de catre celulele multor organisme vii pentru a comunica, ceea ce faciliteaza transferul de energie/informatie care este de cateva ordine de marime mai rapid decat difuzia chimica. Potrivit unui studiu din 2010, “Comunicatia de la celula la celula prin biofotoni a fost demonstrata la plante, bacterii, granulocite neutrofile animale si la celulele renale [9]. Cercetatorii au fost capabili sa demonstreze ca “… stimularea prin lumina de spectre diferite (infrarosu, rosu, galben, albastru, verde si alb) la un capat al senzorului spinal sau al radacinii nervului motor a avut ca rezultat o semnificativa sporire a activitatii biofotonice la celalalt capat”. Cercetatorii au interpretat descoperirea lor sugerand ca “stimularea prin lumina ar putea genera biofotoni care circula de-a lungul fibrelor nervoase, probabil ca semnale de comunicatie neurala”.
Chiar si cand ajungem la nivelul molecular al genomului nostru, si ADN-ul poate fi identificat ca o sursa de emisii biofotonice. Un autor propune ca ADN-ul este atat de dependent de biofotoni, incat are proprietati asemanatoare laserului excimer, dandu-i putinta sa existe intr-o stare stabila departe de pragul echilibrului termic. [10]
Tehnic vorbind, un biofoton este o particula elementara sau o cuanta de lumina de origine non-termica in spectrul vizibil si ultraviolet, emisa de un sistem biologic. Se crede in general despre ei ca sunt produsi ca rezultat al metabolismului energetic in cadrul celulelor noastre, sau mai formal ca un “… produs secundar al reactiilor biochimice in care moleculele excitate sunt produse prin procese bioenergetica care implica specii de molecule reactive continand oxigen” [11]

Producerea circadiana de biofotoni a corpului

Deoarece metabolismul corpului se schimba intr-o maniera circadiana, emisiile de biofotoni variaza de asemenea de-a lungul axei temporale diurne. [12] Cercetarile au cartat locatiile anatomice distincte din cadrul corpului unde emisiile biofotonice sunt mai puternice si mai slabe, depinzand de momentul zilei.
In general fluctuatiile numaratorii fotonilor in cadrul corpului au fost mai mici dimineata decat dupa-masa. Regiunea torace-abdomen emitea mai putin si mai constant. Extremitatile superioare si regiunea capului emiteau cel mai mult si tot mai intens de-a lungul zilei. Analiza spectrala a emisiilor joase, intermediare si inalte din partea superioara frontala a piciorului drept, a fruntii si a palmelor in gama de sensibilitate a fotomultiplicatorului a aratat o mai larga contributie a domeniului 420-470 din spectrul emisiilor spontane decat la mana in toamna/iarna. Spectrul luminiscentei decalate de la mana a aratat emisii majore in acelasi domeniu ca emisiile spontane.
Cercetatorii au concluzionat ca “datele spectrale sugereaza ca masuratorile ar putea la fel de bine sa furnizeze date cantitative asupra modelului individual al proceselor peroxidative si anti-oxidative in vivo”.

Meditatia si plantele afecteaza producerea biofotonilor

Cercetarile au gasit ca o diferenta oxidativa mediata de stres la emisia biofotonica intre cei ce mediteaza fata de cei ce nu mediteaza. Cei ce practica regulat meditatia tind sa aiba o mai joasa emisie fotonica ultra-slaba (UPE – ultra-weak photon emission), ceea ce se crede a fi rezultatul nivelului mai scazut de reactii ale radicalilor liberi petrecandu-se in corpurile lor. Intr-un studiu clinic implicand practicanti ai Meditatiei Transcendentale, cercetatorii au gasit ca: cele mai joase intensitati UPE au fost observate la doi subiecti care meditau regulat. Analiza spectrala a UPE umana a sugerat ca emisia ultra-slaba este probabil, cel putin partial, o reflectie a reactiilor radicalilor liberi dintr-un sistem viu. S-a documentat faptul ca variatele schimbari fiziologice si biochimice urmeaza practica pe termen lung a meditatiei si se deduce ca meditatia ar putea avea impact asupra activitatii radicalilor liberi. [13]
Interesant, o planta binecunoscuta pentru utilizarile ei in reducerea stresului (incluzand micsorari masurabile ale cortizolului) si asociata cu stresul oxidativ amplificat, a fost testata clinic in reducerea nivelului de biofotoni emisi in subiectii umani. Cunoscuta ca rodiola, un studiu publicat in 2009 in jurnalul Phytotherapeutic Research (Cercetarea Fitoterapeutica) a gasit ca cei ce consumau planta pentru o saptamana aveau o descrestere semnificativa in emisia de fotoni comparativ cu cei din grupul placebo. [14]

Pielea umana ar putea capta energia si informatia de la lumina soarelui

Poate cea mai extraordinara dintre toate este posibilitatea ca suprafata corpului nostru sa contina celule capabile de a capta eficient energia si informatia din radiatia ultravioleta. Un studiu publicat in Jurnalul de Fotochimie si Fotobiologie (Journal of Photochemistry and Photobiology) in 1993, intitulat “Iradierea artificiala cu lumina solara induce emisii fotonice ultra-slabe in fibroblastele pielii umane”, a descoperit ca atunci cand lumina de la o sursa artificiala de lumina cu spectru similar celui solar a fost aplicata fibroblastelor, atat celor de la subiectii normali, cat si celor de la cei cu afectiunea xeroderma pigmentosum, caracterizata de mecanisme deficitare de reparare a ADN-ului, a indus emisii mult mai puternice (de 10-20 de ori) de fotoni ultra-slabi la grupul de xeroderma pigmentosum. Din acest experiment cercetatorii au tras concluzia “aceste date sugereaza ca celulele xeroderma pigmentosum tind sa piarda capacitatea eficienta de stocare a fotonilor ultra-slabi, indicat existenta in celulele umane a unui eficient sistem intracelular de captare a fotonilor”. [15] Cercetari mai recente au mai identificat diferente masurabile in emisia biofotonica intre celulele normale si cele ale melanoamelor (tumorilor cancerigene ale pielii). [16]
Melanina este capabila de a transforma energia luminii ultraviolete in caldura printr-un proces cunoscut ca si “conversie interna ultrarapida”; mai mult de 99,9% din radiatia UV absorbita este transformata din lumina ultravioleta genotoxica (care deterioreaza ADN-ul) in caldura inofensiva.
Daca melanina poate converti lumina in caldura, nu cumva ar putea de asemenea transforma radiatia UV in alte forme de energie folositoare din punct de vedere biologic/metabolic? Acest lucru s-ar putea sa nu para exagerat cand se ia in consideratie ca pana si radiatia gama, care extrem de toxica pentru majoritatea formelor de viata, este o sursa de subzistenta pentru anumite tipuri de fungi si bacterii.

Producerea de biofotoni de catre corp este guvernata de fortele solara si lunara

Se pare ca stiinta moderna abia acum ajunge sa recunoasca abilitatea corpului uman de a primi si emite energie si informatie direct de la lumina provenita de la Soare. [17]
Mai exista si o tot mai mare realizare a faptului ca Soarele si Luna afecteaza emisiile biofotonice prin influentele gravitationale. Recent, emisiile biofotonie de la germenii de grau din Germania si Brazilia au fost gasite ca fiind sincronizate transcontinental potrivit ritmurilor asociate cu mareea lunisolara. [18] De fapt, forta mareica lunisolara, la care Soarele contribuie cu 30 % si Luna cu 60 % din acceleratia gravitationala combinata, a fost gasita ca regularizand un numar de trasaturi ale cresterii plantelor pe Pamant. [19]

Intentia ca forta vie a fiziologiei

Chiar si insasi intentia umana, asa-numita fantoma din interiorul masinii, ar putea avea o baza empirica in biofotoni.
Un comentariu recent publicat in jurnalul Investigatie clinica si intitulat “Dovezi despre puterea intentiei/Evidence about the power of intention” adreseaza urmatoarele cuvinte in legatura cu acest subiect:
Intentia este definita ca un gand directionat pentru a executa o actiune determinata. Gandurile tintite catre un scop pot afecta obiecte neinsufletite si practic toate entitatile vii, de la organisme unicelulare pana la fiintele umane. Emisia de particule luminoase (biofotoni) pare sa fie mecanismul prin care o intentie isi produce efectele. Toate organismele vii emit un curent constant de fotoni ca un mijloc de a indrepta semnale nonlocale instantanee de la o parte a corpului la alta si catre lumea exterioara. Biofotonii sunt stocati in ADN-ul intracelular. Cand organismul este bolnav, se produc schimbari in emisiile biofotonilor. Intentia directa se manifesta pe ea insasi ca o energie electrica si magnetica producand un flux ordonat de fotoni. Intentiile noastre par sa opereze ca frecventa puternic coerente capabile sa schimbe structura moleculara a materiei. Pentru ca intentia sa fie efectiva, este necesar sa se aleaga timpul potrivit. De fapt fiintele vii sunt sincronizate reciproc intre ele, dar si cu pamantul si cu schimbarile lui constante ale energiei magnetice. S-a aratat ca energia gandului poate de asemenea schimba mediul. Hipnoza, fenomenul stigmatelor si efectul placebo pot fi de asemenea considerate ca tipuri de intentie, ca instructiuni catre creier, date in timpul unei anumite stari de constiinta. Cazurile de vindecari spontane sau la distanta ale unor pacienti extrem de grav bolnavi reprezinta situatii de o intentie extraordinar de intensa, de a controla boala ce ne ameninta vietile. Intentia de a vindeca, dar si convingerile persoanei bolnave in legatura cu eficacitatea influentelor vindecatoare favorizeaza vindecarea acesteia. In concluzie, studiile asupra gandurilor si constiintei reies ca aspecte fundamentale si nu ca simple epifenomene, si care duc rapid la o profunda schimbare in paradigmele biologiei si medicinei.
Deci aici ne aflam. Stiinta este tot mai mult in acord cu experienta umana directa: suntem mai mult decat atomii si moleculele din care suntem compusi, mai suntem si fiinte de lumina.
Surse pentru acest articol cuprind:
[1] Herbert Schwabl, Herbert Klima. Spontaneous ultraweak photon emission from biological systems and the endogenous light field. Forsch Komplementarmed Klass Naturheilkd. 2005 Apr; 12(2):84-9. PMID: 15947466
[2] Hugo J Niggli, Salvatore Tudisco, Giuseppe Privitera, Lee Ann Applegate, Agata Scordino, Franco Musumeci. Laser-ultraviolet-A-induced ultraweak photon emission in mammalian cells. J Biomed Opt. 2005 Mar-Apr; 10(2):024006. PMID: 15910080
[3] Chao Wang, István Bókkon, Jiapei Dai, István Antal. Spontaneous and visible light-induced ultraweak photon emission from rat eyes. Brain Res. 2011 Jan 19; 1369:1-9. Epub 2010 Oct 26. PMID: 21034725
[4] I Bókkon, R L P Vimal, C Wang, J Dai, V Salari, F Grass, I Antal. Visible light induced ocular delayed bioluminescence as a possible origin of negative afterimage. J Photochem Photobiol B. 2011 May 3; 103(2):192-9. Epub 2011 Mar 23. PMID: 21463953
[5] M Kobayashi, M Takeda, T Sato, Y Yamazaki, K Kaneko, K Ito, H Kato, H Inaba. In vivo imaging of spontaneous ultraweak photon emission from a rat’s brain correlated with cerebral energy metabolism and oxidative stress. Neurosci Res. 1999 Jul; 34(2):103-13. PMID: 10498336
[6] Y Kataoka, Y Cui, A Yamagata, M Niigaki, T Hirohata, N Oishi, Y Watanabe. Activity-dependent neural tissue oxidation emits intrinsic ultraweak photons. Biochem Biophys Res Commun. 2001 Jul 27; 285(4):1007-11. PMID: 11467852
[7] B T Dotta, K S Saroka, M A Persinger. Increased photon emission from the head while imagining light in the dark is correlated with changes in electroencephalographic power: support for Bókkon’s biophoton hypothesis. Neurosci Lett. 2012 Apr 4; 513(2):151-4. Epub 2012 Feb 17. PMID: 22343311
[8] I Bókkon, V Salari, J A Tuszynski, I Antal. Estimation of the number of biophotons involved in the visual perception of a single-object image: biophoton intensity can be considerably higher inside cells than outside. J Photochem Photobiol B. 2010 Sep 2; 100(3):160-6. Epub 2010 Jun 10. PMID: 20584615
[9] Yan Sun, Chao Wang, Jiapei Dai. Biophotons as neural communication signals demonstrated by in situ biophoton autography. Photochem Photobiol Sci. 2010 Mar; 9(3):315-22. Epub 2010 Jan 21. PMID: 20221457
[10] F A Popp, W Nagl, K H Li, W Scholz, O Weingärtner, R Wolf. Biophoton emission. New evidence for coherence and DNA as source. Cell Biophys. 1984 Mar; 6(1):33-52. PMID: 6204761
[11] Masaki Kobayashi, Daisuke Kikuchi, Hitoshi Okamura. Imaging of ultraweak spontaneous photon emission from human body displaying diurnal rhythm. PLoS One. 2009; 4(7): e6256. Epub 2009 Jul 16. PMID: 19606225
[12] Masaki Kobayashi, Daisuke Kikuchi, Hitoshi Okamura. Imaging of ultraweak spontaneous photon emission from human body displaying diurnal rhythm. PLoS One. 2009; 4(7): e6256. Epub 2009 Jul 16. PMID: 19606225
[13] Eduard P A Van Wijk, Heike Koch, Saskia Bosman, Roeland Van Wijk. Anatomic characterization of human ultra-weak photon emission in practitioners of transcendental meditation (TM) and control subjects. J Altern Complement Med. 2006 Jan-Feb; 12(1):31-8. PMID: 16494566
[14] F W G Schutgens, P Neogi, E P A van Wijk, R van Wijk, G Wikman, F A C Wiegant. The influence of adaptogens on ultraweak biophoton emission: a pilot-experiment. Phytother Res. 2009 Aug; 23(8):1103-8. PMID: 19170145
[15] H J Niggli. Artificial sunlight irradiation induces ultraweak photon emission in human skin fibroblasts. J Photochem Photobiol B. 1993 May; 18(2-3):281-5. PMID: 8350193
[16] Hugo J Niggli, Salvatore Tudisco, Giuseppe Privitera, Lee Ann Applegate, Agata Scordino, Franco Musumeci. Laser-ultraviolet-A-induced ultraweak photon emission in mammalian cells. J Biomed Opt. 2005 Mar-Apr; 10(2):024006. PMID: 15910080
[17] Janusz Slawinski. Photon emission from perturbed and dying organisms: biomedical perspectives. Forsch Komplementarmed Klass Naturheilkd. 2005 Apr; 12(2):90-5. PMID: 15947467
[18] Cristiano M Gallep, Thiago A Moraes, Samuel R Dos Santos, Peter W Barlow. Coincidence of biophoton emission by wheat seedlings during simultaneous, transcontinental germination tests. Protoplasma. 2013 Jun; 250(3):793-6. Epub 2012 Sep 26. PMID: 23011402
[19] Peter W Barlow, Joachim Fisahn. Lunisolar tidal force and the growth of plant roots, and some other of its effects on plant movements. Ann Bot. 2012 Jul; 110(2):301-18. Epub 2012 Mar 20. PMID: 22437666
http://www.greenmedinfo.com/blog/biophotons-human-body-emits-communicates-and-made-light?utm_source=www.GreenMedInfo.com&utm_campaign=d4a7f2513a-Greenmedinfo&utm_medium=email&utm_term=0_193c8492fb-d4a7f2513a-86848641 – biofotoni

UN FILM EXCEPȚIONAL DESPRE ”PROIECTUL NEGRU” ȘI ENERGIA LIBERĂ.

EXCEPȚIONAL!
Accesați  http://misatv.ro/black-projects-si-tehnologia-energiei-libere și vizionați filmul (58 de minute) despre 

Black Projects și tehnologia energiei libere

  Un film care prezinta sintetic, din felurite puncte de vedere, problema proiectelor neguvernamentale și operațiunile secrete ale Guvernului Mondial Ocult. Aspectele de ordin militar sunt îmbinate cu cele despre istoria organizațiilor ezoterice din secolul trecut și cu elemente științifice despre tehnologia energiei libere. Un accent deosebit este pus asupra tehnologiei prezentate de Fundația Keshe, care prin metoda MAGRAV poate să revoluționeze din temelii concepția științifică actuală și viața societății umane.

C.M.


Extratereştrii care au vizitat Buzăul

Diana Gavrilă, licenţiată în istorie s-a născut în comuna Colţi  în apropiere de zona Bozioru-Ulmet celebră pentru povestirile cercetătorului în domeniul paranormalului Vasile Rudan făcute în anii 80. De câţiva ani a făcut pasiune pentru istoria locului care ar fi presărată cu poveşti şi  legende în care  îşi fac apariţia care misterioase de foc care seamănă izbitor cu nave spaţiale extraterestre sau ozn-uri raportate în ziua de azi. În urma cercetărilor pe care le-a făcut de peste 20 de ani în tradiţia orală a  zonei, istoricul spune că a ajuns la nişte date cel puţin şocante care ar confirma existenţa unui adevărat muzeu de paleoastronautică în aer liber. Pe creasta unui deal din comuna buzoiană Bozioru există o formaţiune stâncoasă extrem de stranie, compusă din pietre rotunde, în formă de OZN. Localnicii dar şi primii geografi care au rămas şocaţi când au luat contact contact cu aceste stânci pe le-au numit Babele de la Ulmet, pentru că seamănă izbitor cu cele din Masivul Bucegi. În zona Bozioru circulă numeroase legende despre o veche populaţie de uriaşi, cum că aici ar fi existat Țara Luanei care era populată de extratereştri şi chiar relatări despre dispariţii misterioase. “Nu afirm că Buzăul a fost dintotdeauna un aeroport al extratereştrilor dar până şi legenda Ţării Luanei invocă astfel de prezenţe neobinuit de stranii. În teren se poate proba acest aspect făcând o vizită în zona Ulmet- Bozioru unde pe culmea din spatele satului se profiliează forme ciudate care seamănă cu OZN-uri pietrificate” adaugă Diana Gavrilă. Poveştile cu aură de science fiction au început să circule încă din anii 80 după ce ar fi avut loc dispariţii stranii ale unor străini care au fost învăluiţi într-o ceaţă albăstruie.Oamenii cred că străinii au fost pedepsiţi după ce au cutezat să pună piciorul în tainicele ţinuturi ale luanilor.În zona Bozioru mai circulă şi numeroase legende despre o veche populaţie de uriaşi care ar fi existat în Ţara Luanei .“Legendele povestite de bătrânii din sat spun ca peste înălţimile Buzăului domnea cu mii de ani în urmă un rege bătrân numit Luana. E vorba de un bărbat şi nu de o femeie, care ar fi fost al treilea rege al pământului. Povestea  acestor vremuri apuse spune că nişte vrăşmaşi ai ţării Luanei au venit în care de foc , îmbrăcaţi în costume de metal şi au doborât soarele Luanei care forma ceva ca un scut energetic ce proteja cetatea si întreaga zonă. Pe pereţii grotei de la Fundul peşterii apar desene ale unor arme ciudate din care ies raze iar policiori apare o tăbliţă cu o scriere necunoscută. Cred că este vorba de ceva remarcabil care aşteaptă să fie studiat mult mai bine” a mai spus istoricul Diana Gavrilă. Fenomenul OZN studiat încă din anii 70 de un celebru pilot buzoian Poate cel mai celebru ufolog pe care l-a avut vreodată Buzăul a fost regretatul pilot de vânătoare Doru Davidovici, un susţinător fervent al Paleoastronauticii şi al OZN-urilor. El trata în cartea sa Lumi Galactice o serie de teorii asupra existenței și implicațiilor civilizațiilor extraterestre în lumea terestră. “Este greu sa descifrezi logica unor civilizatii terestre anterioare, chiar daca exista numitorul comun al aceleiasi planete; cum sa patrundem logica unor semeni veniti absolut dinafara? Poate suntem inconjurati, ne impiedicam literalmente de urme, semne, mesaje lasate de cei veniti de departe – atat doar ca nu stim sa le recunoastem. Poate – spun unii – noi insine suntem un asemenea mesaj. Si atunci cand am pus mana, in sfarsit, pe o urma tulburatoare, nu stim sa o interpretam cum trebuie, pentru ca nu putem deosebi partea de intreg” scria în cartea sa “Lumi Galactice”, regretatul Doru Davidovici. Doru Davidovici a observat cu proprii lui ochi evoluţia complicată a unui OZN undeva la sud de Bucureşti, observaţie confirmată şi de staţiile radar din zonă. Apoi, la 20 aprilie 1989, avionul pilotat de Davidovici s-a prăbuşit inexplicabil la revenirea pe pistă, iar pilotul scriitor şi-a pierdut viaţa. Comisia de anchetă n-a finalizat niciodată cecetarea împrejurărilor accidentului, experţii s-au declarat neputincioşi în a explica prăbuşirea de la 1000 de metri a unui asemenea pilot experimentat.
Extratereştrii care au vizitat Buzăul
 Au vizitat OZN-urile Buzăul ? 

Nouă militari aflaţi la bordul a trei elicoptere au trăit cu două decenii în urmă un adevărat coşmar, după ce au fost hărţuiţi de o navă extraterestră. Autorităţile de la acea vreme au interzis orice discuţie despre acest subiect sensibil. Un fost pilot de vânătoare de la unitatea din Bobocu a ales la finele anului trecut să facă o mărturisire în exclusivitate pentru stiridebuzau.ro, despre o întâmplare bizară petrecută acum 20 de ani în spaţiul aerian al judeţului Buzău. Povestea începe într-o noapte de noiembrie a anului 1992, când trei elicoptere plecau într-un zbor de noapte spre Mizil via Urziceni. Zborul părea că decurge fără probleme iar piloţii celor trei aparate îşi mai aruncau din când în când câte un ochi către maşinile care circulau la acea oră spre Urziceni. La un moment dat liniştea din carlingă a fost spulberată de un eveniment pe care piloţii îl văzuseră doar în filmele SF: “Am încremenit cu mâna pe manşă când am văzut brusc că vine din stânga noastră o sferă luminoasă de culoare roşu aprins care nu-şi schimba culoarea. Avea un diametru imens, de aproape 20 de metri. S-a apropiat de noi la vreo doi kilometri şi nu făcea niciun zgomot, nu lăsa nicio dâră de fum. Apoi a început să zboare în paralel cu elicopterele la aceeaşi viteză de 150 de km pe oră”. Obişnuit cu senzaţiile false în zbor şi cu tot felul de iluzii optice, comandantul Smoleanu nu-şi poate explica fenomenul pe care l-a trăit în urmă cu 20 de ani. El crede că şi acum după atâţia ani de la producerea acestui incident şi-a asumat un risc când a hotărât să vorbească despre această întâmplare ciudată. “Nu pot să vă dau numele colegilor pentru că nu-mi pot asuma nicun risc pentru ei. Eu am ales să vorbesc pentru că nu înţeleg nici acum de ce a fost atâta secretomanie vis a vis de acest incident”, îşi încheie interviul comandorul Marcel Smoleanu. Secretul ascuns de la Mărăcineni La Buzău un fenomen la fel de ciudat a fost semnalat în anul 1987 în satul Căpăţâneşti din comuna Mărăcineni, când mai multe OZN-uri şi-au făcut apariţia în plină zi chiar în timp ce zeci de elevi şi mai mulţi profesori se aflau în practică agricolă. În toamna lui 87 patru sfere argintii ar fi plutit mai mult de 90 de minute deasupra lanurilor de porumb din Mărăcineni, iar la un moment dat unul dintre vehicule ar fi aterizat după o manevră complicată. Martori ai bizarului fenomen petrecut pe câmpurile de la marginea satului Căpăţâneşti-comuna Mărăcineni, au fost mai mulţi profesori şi zeci de elevi ai şcolii din localitate care se aflau în luna septembrie la cules de porumb. Florentina Sohan(Iuga) era pe vremea aceea elevă în clasa a opta şi se afla alături de colegii săi în practică agricolă la cules de struguri. Ea povesteşte că amintirea celei zile neobişnuite a urmărit-o toată viaţa.“La un moment dat am văzut un obiect strălucitor pe cer ca o minge de foc din care s-au separat alte sfere mai micuţe. Făceau nişte manevre foarte complicate şi trimiteau ca nişte semnale luminoase şi noi copiii eram foarte uimiţi deşi nu auzisem de ozn-uri. Unii erau eomţionaţi alţii doar speriaţi. Unul ditre obiecte era mai mare şi emitea o lumină care pulsa. Un profesor a avut curajul să se ducă în zona în care părea că ar fi aterizat unul dintre aceste obiecte.  De atunci am rămas cu convingerea că există civilizaţii extraterestre şi sunt convinsă că acele obiecte au fost OZN-uri şi nicidecum baloane meteo sau avioane” povesteşte Florentina Sohan(Iuga) Nicolae Pogonaru este profesor de franceză la şcoala generală din Căpăţâneşti din anul 1978 şi membru al Uniunii Scriitorilor din România. Martor şi el la acest incident de gradul trei, profesorul buzoian spune că a rămas profund marcat de această întâmplare.“Am rămas cu o obsesie, legată de astfel de fenomene. S-a întâmplat în zona Căpăţâneşti, la capătul uliţei de la cuibul de barză. Am început treaba pe la ora 10 dimineaţa, copii culegeau struguri şi neavând ce face, mă plimbam şi mă uitam pe cer. Deodată am văzut ca un fulger pe cer, care a dispărut după câteva secunde. Prima dată nu am vrut să zic nimănui nimic să nu se interpreteze altceva” povesteşte Nicolae Pogonaru. Dascălul buzoian este  singurul care a avut curajul să plece la locul aterizării.“Nu a avut curaj nici unul dintre cei prezenţi să meargă până acolo şi atunci m-am dus singur. Am luat-o pe jos şi am mers vreo 3 kilometri până am ajuns la faţa locului. Până să ajung acolo am trecut printr-un lan de porumb, care avea toate spicele pârlite de o căldură foarte mare pe câteva sute de metri pătraţi.La un moment dat am ajuns pe o planaţie de lucernă unde am descoperit un cerc mare de jur împrejur, cu trei găuri cu diametru cam de 2 metri.” El mărturişte că autorităţile comuniste din acea perioadă, au intrat în alertă maximă şi au interzis luni de zile acccesul în zona cu pricina. sursa : 

stiridebuzau.ro

Sursa articol : http://www.2012en.ro/2013/07/extraterestrii-care-au-vizitat-buzaul/?utm_source=feedburner&utm_medium=feed&utm_campaign=Feed%3A+blogspot%2FaMYX+%282012+Era+Noastra%29 | Magazin Cultural Ştiinţific