duminică, 1 septembrie 2013

OZN deasupra Turciei, prezentat intr-o emisiune de stiri

Comentariu Sfatuitoarea:
Scuzati traducerea, dar nu am avut timp sa o verific. Multumesc pentru intelegere!
Presa turcă a difuzat rapoarte de televiziune ale unui posibil obiect zburator neidentificat în cer peste țara cea mai mare tehnologia informației (IT), servicii de parcare, Teknopark. Se crede că observarea s-au avut loc în luna iulie.
Rapoartele comentat cu privire la activitatea neobișnuită a câinilor fără stăpân în timpul observație, care se crede ca au devenit extrem de agitat.
"La ora șase m-am dus afara, deoarece câinii au început latre. M-am uitat în sus la cer și a văzut un obiect in forma de disc. Am luat o fotografie a OZN cu telefonul meu mobil. Am vrut să-și ia oa doua fotografie, dar OZN a fost plecat ", un martor a declarat.
Check out raportul de știri de mai jos.



Romania -colt de Rai-o simfonie la timpul prezent (3)

Zilele acestea am dat si nu cred ca intamplator de versurile lui O.Goga:
"Si-n ochii tai vad stralucind scanteia
  Din focul mare-al dragostei de lege
  Ce prin potopul veacurilor negre
  Ne-a luminat cararile pribege."
Da cred ca mai presus de toate este legea credintei si a dragostei de tara care trebuie sa fie pentru orice roman borna calauzitoare in drumul sau pe acest pamant sfant ce poarta numele de Romania,un pamant ce-si arata pe zi ce trece
frumusetile pentru cine vrea sa le vada,un pamant ce-si arata secretele,identitatea si vechimea si cred ca a sosit timpul marilor dezbateri pentru ca acest popor sa-si ocupe locul cuvenit in istorie pentru ca urmasii sa-si
cunoasca adevaratul trecut si nu pe cel masluit.E cazul unei deschideri mai mari spre cunoastere si cercetare si nu spre amagire si falsitate.
Mai atrag atentia ca tara noastra e un Rai pe pamant,iar daca s-ar dezvolta anumite sectoare de activitate cum este turismul la un anumit nivel sunt sigura ca atunci ar fi mai multi bani pentru educatie,cercetare si sanatate.
Putine tari din lume au peisaje atat de variate si de o frumusete feciorelnica precum Romania.Nici chiar tarile care si-au facut o ocupatie si un venit din vizitarea frumusetilor naturale de catre straini cum sunt Elvetia si Italia nu au peisaje atat de variate care sa incante ochiul la tot pasul.
"Natura este cel mai desavarsit maestru care de nenumarate secole lucreaza pentru a imbraca fata pamantului cu formele cele mai artistice,a-l infrumuseta cu
ornamente neinchipuite,taind in masivele colosale monumente nepieritoare,pe care numai ea e in stare sa le prefaca atunci cand s-au invechit."Cine iubeste natura gaseste ceva frumos in fiecare coltisor al ei.Si avem regiunea turistica a
Carpatilor,litoralul Marii Negre si Dunarea constituie cele mai pitoresti  locuri ale
tarii.Eu am sa ma axez numai asupra catorva  ce au o aura de mister dar si un anumit specific ce poate dezvolta un anumit interes.
In Carpatii Orientali,masivul Rarau atrage prin pitorescul sau".Pe varf stau doua stanci gigantice numite Pietrele Doamnei,innegrite de timp,sfasiate de furtuni si care cazute printre neguri,cu turnuletele lor fantastice seamana a fi un palat zidit in lumina soarelui.Mancate de siroaie,brazdate de fulgere,ele se desfac pe unele
locuri in adancimi intunecoase in sanul carora s-aud din cand in cand strecurandu-se picaturile de apa ce izvorasc din umezeala norilor"
Intre toti muntii Moldovei cel mai falnic este Ceahlaul.In zilele senine,catre apusul
soarelui,el se vede tocmai de la Iasi.Conglomeratele din care este alcatuit,
asemanatoare cu cele din Bucegi dau si acolo privelisti de neuitat.Stinci zvelte ca
niste turnuri de cetati ruinate,cum e Panaghia sau Toaca,stanci cu forme ciudate
datorita agentilor atmosferici,cum sunt Piatra Lata,Scaldatoarea Vulturilor,Dochia,
Piatra Detunata s.a.povarnisuri ametitoare ca sub Ocolasul Mare,cascade ca Duruitoarea,care resfira o beteala de argint pe pieptul unei stanci prapastioase de la 30 m inaltime,pesteri tainuite s.a.Peste tot codri de brazi,iar deasupra lor ochii
scapata departe in largul zarilor.In Carpatii de curbura falnic si luminos se ridica 
in spate vestitul Penteleu cu cele mai grase pasuni si dupa cum spune Al.Vlahuta cu cele mai incantatoare si mai bogate plaiuri din tot cuprinsul Carpatilor nostri.
Carpatii Meridionali cuprind sectorul cel mai inalt si cel mai masiv al Carpatilor romanesti. Sunt cei mai vizitati si cei mai batatoriti munti,in special muntii Bucegi si Valea Prahovei."Retezatul!....Rar un masiv muntos care sa te vrajeasca mai mult cu peisajele de cea mai autentica salbaticie,sa te fascineze mai tainic prin
florile-i rare,prin gazele-i minunate,vanatul extraordinar si mai ales prin neintrecutele fenomene glaciare,caldari,custuri,iezere,morene....Din orice parte te
apropii de acest masiv imens te coplesesc aceleasi impresii,te intampina aceeasi maretie a muntelui."Parca traiesti un basm cu forme fantastice,cu zmei,
feti-frumosi si zane.
Carpatii Occidentali sunt cei care se intind de la Dunare pana in valea Beretaului.
Ei sunt cei mai marunti ,dar au o mare diversitate a rocilor si sunt cei mai bogati
in zacaminte subpamantene.
Muntii au o varsta ca si oamenii.Unii sunt tineri,inalti si falnici,cu crestele semete
si vaile adanci si prapastioase.Altii sunt batrani si garbovi de nu se mai deosebesc de dealuri.Peste crestele lor au trecut mii de veacuri.Vantul le-a ros,
suvoaiele le-au sfartecat,miscarile de scoarta le-au farmitat.In felul acesta semetia muntilor a apus,iar vaile s-au netezit.Cam asa arata muntii Dobrogei care
atunci cand s-au inaltat,temelia Carpatilor nici nu era plamadita.Ei sunt un rest din vechiul lant al muntilor Hercinici ce s-au inaltat in era paleozoica,dar din cauza eroziunii solului au ajuns astazi sa aiba aspectul unor dealuri.
Fiecare tinut are plasticitatea lui prin puterea pe care o dau cuvintele pentru deschiderea de imagini vizuale si a dorintei de a vedea si de a ne cunoaste geografia locurilor,prin legendele ce s-au tesut de a lungul timpului si prin oamenii care au dat valoare acestor tinuturi.Un paradis al pasarilor este Delta Dunarii unde se intalnesc toate neamurile de pasari dintre tropice si cercul polar.Si totusi
desi e un tinut mirific,saracia oamenilor deltei te izbeste.Contrastele te frapeaza.
Peste tot si toate pluteste o ceata densa si valurile vietii ne poarta spre tarmuri noi,dar pana vom ajunge la ele depinde de noi cum vom evolua si cum vom imbratisa valul salvator.Cred ca e nevoie de o analiza mai minutioasa,dar facuta cu blandete si iubire pentru toate valurile grele ale vietii pentru a ne ierta trecutul,
pentru a ne vindeca ranile sufletului,adapandu-ne din apa vie a rabdarii si a intelepciunii pentru a merge mai departe si a ne deschide usa luminii,armoniei si
pacii intr-o uniune perfecta intre cer si pamant.
Sa nu uitam ca suntem "pui de lei",vorba cantecului,iar cerul si-a deschis poarta
Leului in aceasta luna.Suntem la timpul prezent,e cazul sa aratam ca existam.
Asa sa ne ajute Dumnezeu!
MIRA M.

Sursa: primit pe mail

Decalogul Ieromonahului Savatie Baştovoi

Ieromonahului Savatie Baştovoi

    Ieromonahul Savatie, pe numele său de mirean Ştefan Baştovoi, s-a născut în familia unui profesor de filozofie, propagandist al ateismului ştiinţific. Până la călugărie, a fost ancorat în concepţiile tatălui său. A absolvit Liceul de Artă „Octav Băncilă” din Iaşi. Când era în clasa a XII-a, a fost internat la Spitalul Socola, unde a scris ciclul Un diazepam pentru Dumnezeu, care l-a consacrat ca poet. Ulterior, a obţinut premiile revistelor Convorbiri literare, Timpul, Dacia literară. Începând cu 1993, a publicat poezie, povestiri, fragmente de roman, eseuri şi articole în cele mai importante reviste literare din România şi Basarabia. Între anii 1996-1998 a fost student la Facultatea de Filozofie a Universităţii de Vest din Timişoara, pe care a abandonat-o. În 1999 a fost tuns în monahism, primind numele de Savatie
   La 28 octombrie 2000 a fost hirotonit ierodiacon, iar pe 4 august 2002 ieromonah. Astăzi vieţuieşte la Mănăstirea «Noul Neamţ» din satul Chiţcani, situat între Tiraspol şi Bender, Transnistria (parte desprinsă din cadrul Republicii Moldova). A condus revista de spiritualitate ortodoxăEkklesia şi a predat iconografia la Seminarul Teologic din Chişinău, cu sediul în Mănăstirea Noul-Neamţ. 
   Este fondatorul editurii Cathisma din Bucureşti.
 Sursa: Wikipedia

Decalogul Ieromonahului Savatie Baştovoi
Preluat de pe Nasul TV

1. Să nu uiţi că trebuie să mori 
Când aveam doi ani, am căzut din sania înhămată la cal, iar tata s-a dus fără să mă observe. Tata era pădurar pe atunci şi întâmplarea a avut loc chiar la poarta cantonului din Oricova. Când calul a pornit, eu am căzut pe spate, în zăpadă, amestecându-mă cu cerul alb de iarnă. Atunci am făcut, pentru prima oară, descoperirea singurătăţii şi a morţii. Nu am plâns şi nici nu am strigat. Ţin minte că eram îmbrăcat într-o salopetă albastră cu glugă. M-am întors tăcut în casă, la mama, mergând atât de încet, încât să-i dau răgaz tatei să mă ajungă din urmă.

2. Să nu uiţi că trebuie să iubeşti
Cel mai cumplit lucru care i se poate întâmpla unui om este să nu fie iubit. Dar cred că şi mai cumplit este să nu iubeşti. Întotdeauna mi-a fost uşor să iubesc oamenii, să mă bucur că-i văd. De aceea, nu am avut nicio piedică în a înţelege Evanghelia. Când făceam vreo bazaconie, mamica îmi spunea: „Du-te de la mine, nu te mai iubesc”. Asta era pentru mine pedeapsa supremă, pe care eu o trăiam ca pe o izgonire din Rai. Sfântul Isaac Sirul spunea că focul iadului nu este altceva decât dragostea pierdută, pe care eşti condamnat să o contempli veşnic.

3. Să nu preţuieşti în bani, ceea ce Dumnezeu ţi-a dat în dar
Am înţeles asta în adolescenţă. Eu fiind elev la Liceul de Artă („Octav Băncilă”) din Iaşi, mama m-a dus la Petersburg să văd Ermitajul. Acolo, am stat la o familie de abhazi, o femeie divorţată cu doi copii, dar foarte descurcăreaţă. O chema Izolda şi ea mi-a cumpărat prima mea chitară. Dumnezeu să-i dea sănătate! Avea grătar şi făcea mulţi bani. Eu niciodată nu am văzut atât de mulţi bani. Vindea frigărui noaptea, până spre dimineaţă, că erau nopţile albe. Uneori, ieşeam şi eu cu ei, că era interesant. Ei făceau şi vindeau frigărui, iar eu desenam într-o mapă, pe care o sprijineam pe genunchi. Cât oamenii mâncau, eu aveam timp să le „fur” portretele. Un bărbat chel şi vesel s-a apropiat de mine şi a început să exclame: „Păi ăsta sunt eu! Sunt chiar eu! Cât să-ţi dau, ca să mi-l vinzi?”. Eu zic, vi-l dau aşa, eu nu vând. Şi i-am dat acel portret. Bărbatul totuşi mi-a dat un dolar. Apoi s-a dus. Eu am rămas cu acel ban. L-am pus într-un caiet şi nu l-am folosit niciodată.

4. Să nu crezi răul
De câte ori am crezut un rău despre cineva, am avut doar de pierdut. M-am simţit murdar, părtaş la o lucrare de urâţire a omului. Am vorbit şi eu de rău, iar timpul mi-a demonstrat, de fiecare dată, că nu am avut dreptate. Prefer să greşesc prin a-mi păstra o părere bună despre un om rău, decât să ajung să cred o vorbă proastă, despre un om bun. Orice rău este o minciună. Răul, aşa cum spunea fericitul Augustin, nu există. Răul este o mare absenţă, absenţa binelui şi a iubirii. De aceea, a crede răul este totuna cu a te cufunda în absenţă, în minciună.

5. Să nu te crezi pierdut
Eu sunt o fire înclinată spre deznădejde, cunoscând toate relele care ies din această cădere sufletească. Dar, într-o zi, mi-a venit gândul salvator. Mi-am zis că Dumnezeu cunoştea căderile mele – şi cele trecute, şi cele viitoare – şi totuşi, m-a creat, iar Dumnezeu nu aduce pe nimeni pe lume, spre pierzare. Dacă ne-am născut înseamnă că Dumnezeu şi-a pus toată încrederea în noi. E o mare încurajare să te gândeşti că Dumnezeu are încredere în tine. La disperare, omul e capabil de orice rău, el se porneşte cu război împotriva propriei fiinţe, având parcă o plăcere demonică din a-şi călca propriile principii – practic, sinucigându-se spiritual. Cred că orice duhovnic adevărat îşi începe sfătuirea de după spovedanie, prin cuvintele: „Să nu deznădăjduieşti”.

6. Să nu te crezi sfânt
Sfântul Siluan Athonitul zicea: „Două gânduri să nu le primeşti şi să nu le crezi, primul că nu te vei mântui şi al doilea că eşti sfânt”. Să nu te crezi mai bun ca alţii. Lucrarea pe care o faci, prin darul lui Dumnezeu, poate fi mai bună decât a vecinului, dar asta nu înseamnă că tu eşti mai bun ca el, doar lucrarea e mai bună. Darurile date de Dumnezeu nu se iau înapoi, dar oricine se mândreşte cu lucrările sale, ajunge să se întunece şi să folosească darul prosteşte, după care ajunge să-şi piardă demnitatea.

7. Să nu te pui chezaş
De câte ori m-am pus chezaş pentru cineva, am încurcat oamenii şi am făcut rău. De când mă ţin minte, mă băgam să salvez pe toată lumea. Narcomani, beţivi, femei bătute de bărbat şi aşa mai departe. N-am salvat pe nimeni, numai necazuri, bani furaţi, lucruri dispărute, probleme cu vecinii. Am ajuns la concluzia că dacă vrei să ajuţi pe cineva, ajută cât te ţin curelele, dar fără să implici şi alţi oameni. Asta înseamnă să te pui chezaş pentru cineva, să garantezi că el se va îndrepta, că te reprezintă. Mare greşeală. Odată am citit din Pildele lui Solomon, sfatul acesta: „Să nu te pui chezaş”. Noi, când citim Scriptura, înţelegem şi reţinem doar atât cât am experimentat, celelalte cuvinte nici nu le vedem.

8. Să nu te răzbuni de două ori
Răzbunarea este un păcat, dar este omenească. Scriptura spune să nu pedepseşti de două ori pentru aceeaşi greşeală – principiu care a ajuns şi în dreptul roman. Pot înţelege un gest de răzbunare, deşi e mai bine să nu te răzbuni, dar mă înstrăinez de omul care se răzbună de două ori, adică la nesfârşit, pentru o singură greşeală. Când m-am răzbunat o dată, a mai mers cum a mai mers, m-a iertat Dumnezeu, dar când m-am răzbunat a doua oară, s-a întors totul în capul meu şi am ajuns să înţeleg că m-am războit cu mine însumi.

9. Să nu învingi cu orice preţ
Oamenii care caută să fie învingători cu orice preţ, în cele din urmă, pierd totul. Prefer să fiu considerat învins uneori pentru a-mi păstra şansa să înving la urmă. Odată un episcop român mi l-a lăudat pe Adrian Năstase (se întâmpla prin 2004): „Vă daţi seama, omul acesta (Adrian Năstase) a avut doar note de zece, niciun nouă! E extraordinar, nu-i aşa?”. Eu i-am răspuns: „Eu nu am încredere în oamenii care au avut numai note de zece”. „De ce?”, m-a întrebat episcopul surprins. „Pentru că ei nu ştiu să piardă, iar omul care nu ştie să piardă, te vinde pentru o victorie vremelnică”.

10. Să nu râzi de ruşinea nimănui
Când eram mic, am auzit băieţii mai mari râzând de cineva care a fost prins într-un păcat ruşinos. Apoi, de fiecare dată când mă întâlneam cu acel om sau auzeam vorbindu-se de el, îmi venea în minte, fără să vreau, păcatul pe care îl făcuse. Dar nicodată nu am spus cu buzele mele acel păcat şi m-am purtat aşa cu acel om ca şi cum nu aş şti nimic. Nici acum, când el a murit, nu pot spune ce am auzit, pentru că nu vreau să-i răscolesc ruşinea.
Sursa: http://spiritualitate-ezoterism.blogspot.ro

Cartea tibetană a morților

    Bardo Thödol, sau "Cartea tibetană a morţilor" este un text ezoteric, straniu, profund, tulburător, însă pe care am fi tentaţi să-l catalogăm, cu optica noastră de europeni, ca fiind lipsit de credibilitate şi de-o îndrăzneală fără margini. Cine poate lua o scriere care ne prezintă, cu lux de amănunte, ceea ce se petrece după moarte mai în serios decât ca pe-o fabulă bine scrisă şi-atât?
   Cu toate acestea, în măsura în care a pătruns până acum la noi, prin traduceri în limbile de largă circulaţie, dar mai ales în Occident, "Cartea tibetană a morţilor" se bucură de o mare audienţă, şi aceasta nu numai datorită valenţelor poetice deosebite ale scriiturii. Este vorba aici de un fenomen psiho-social mult mai complex şi mai dramatic, de pierdere a sentimentului religios, manifestându-se în special, aşa cum afirma Mircea Eliade, printr-un sentiment de desacralizare a morţii.
    Forţa scrierilor sacre orientale, cu impact determinant asupra conştiintei europeanului nerefractar la ineditul lor, constă tocmai în revalorizarea actului morţii, în soluţiile ontologice oferite, în depăşirea gândirii conceptuale, care, în general, se opreşte epuizată în faţa actului suprem al existenţei şi în utilizarea rezultatelor concrete obţinute prin tehnicile specifice de interiorizare şi meditaţie. În seria acestor scrieri, "Cartea tibetană a morţilor" este textul cel mai direct aplecat asupra fenomenului morţii, ca aplicaţie fidelă a doctrinei buddhismului tantric tibetan.

Vizionare online film documentar The Tibetan Book of the Dead subtitrat aici:

Modalitati de crestere a energiei interne

Voi incerca sa exprim cateva idei referitoare la modul in care se poate mari energia interna a fiintei umane. Nu este un punct de vedere stiintific detaliat, ci mai mult o abordare generala ce inglobeaza pareri personale, la care am ajuns in urma a tot ceea ce am citit si practicat. Ar fi foarte mult de spus pe marginea acestui subiect si s-ar putea scrie pagini intregi, dar ma voi limita doar la cateva concepte esentiale. Adevarata intelegere se transmite prin stari, nu prin cuvinte.
In primul rand, trebuie sa ne dam seama ca in fiecare zi noi pierdem mai multa energie decat acumulam, prin tot ceea ce facem (ganduri, vorbe, activitati diverse, etc.). Este aproape inevitabil sa se intample asta, pentru ca lumea exterioara, intr-un fel, "trage" de tine in toate partile, pentru a-ti dezorganiza fiinta (legea entropiei), astfel ca, inevitabil, la sfarsitul zilei te trezesti mai obosit ca dimineata. Si asa se intampla azi, asa si maine, si tot astfel trec anii, imbatranesti si apoi, consecinta a epuizarii energiei, iti pierzi corpul fizic.
Marea majoritate a oamenilor spun ca acest proces este unul normal, ca nu i te poti impotrivi. Problema consta in modul in care privesti tu viata, modul in care crezi tu ca stau lucrurile in univers. Daca am privi mai atent natura si am sta sa studiem performantele atinse in Orient (unde s-a ajuns la reversarea procesului imbatranirii si chiar la nemurire - evident, nu de catre toata lumea si nu prin procedee cunoscute pe toate drumurile), am vedea ca modul in care vedem noi lucrurile este depasit, in sensul ca este prea putin eficient din punct de vedere energetic (daca observi cu atentie, vei vedea ca marea majoritate a celor ce vorbesc despre spiritualitate nu au un nivel energetic deosebit, iar daca au anumite "capacitati" ele sunt mai mult innascute, nu dobandite prin efort in aceasta viata. Chiar si cei ce le-au dobandit acum, sunt departe de ceea ce se intelege in Orient prin "capacitati").
Iarasi, e atat de mult de spus in privinta a ceea ce este eficient sau nu din punct de vedere energetic, a modului in care filozofiile spirituale pe care le intalnim la tot pasul in marea majoritate a cartilor si cursurilor de pe piata, te impiedica, de cele mai multe ori (prin profunda identificare cu ele) sa-ti constientizezi in mod realist pozitia in univers si sa depui eforturi pentru acumularea de energie, pentru propria evolutie - incat s-ar putea scrie la nesfarsit.
Referitor la "dezorganizarea" fiintei - reversul este "unificarea" prin acumularea de energie (intr-un fel, reversarea legii entropiei care actioneaza in lume). Crescand astfel energia ta interna, vei depasi vibratiile tuturor tipurilor de boli si, mai mult, cu energia in exces (dupa ce trupul fizic este complet restabilit) poti crea o gramada de lucruri pe care sa le folosesti in evolutia ta. Din pacate, pe la noi ideea de evolutie nu prea e privita in acest fel (se tot vorbeste de karma, reincarnare, misiuni spirituale, comunicari de tot felul si alte idei filosofico-spirituale ca fiind ceva normal - dar acestea, desi sunt reale intr-un anume sens, nu fac decat sa te mentina in iluzia evolutiei). Evolutia e o problema de acumulare de energie, in mod individual, cantitativ si calitativ. Iar acest lucru se poate face cel mai eficient in cadrul unor arhetipuri care sa contina acele idei si energii ce te pot duce la cel mai inalt nivel - arhetipuri ce sunt transpuse, la nivel fizic, doar in scoli de constienta, in cadru organizat. Foarte putine scoli adevarate exista in afara Orientului - tocmai de aceea oamenii evolueaza acolo in zece ani cat altii intr-o viata sau chiar in zece.
Dupa ce am exprimat cateva idei generale referitoare la modul in care este privita acumularea de energie si rolul sau in evolutie, voi continua cu modalitatile prin care noi pierdem cel mai des energie din structurile noastre.
Personal cred ca energia se pierde cel mai mult datorita ideilor joase pe care le avem despre noi insine. Ne credem oameni muritori care trebuie sa faca nu stiu cate fapte bune pana la moarte, pentru ca intr-o viata viitoare sa aiba sansa de a se apropia mai mult de Dumnezeu (dar fiecare intelege asta in felul lui), si efectiv, "ingropati" in tot felul de filosofii spirituale uitam sa depunem eforturi intense pentru a ajunge la cel mai inalt nivel posibil chiar in aceasta viata. Ne bucuram ca avem "cunoastere spirituala" mai mare decat a altora - dar nu avem acel sentiment al "urgentei" care ne-ar face sa cautam cat mai curand cea mai eficienta modalitate de a evolua, de a creste energetic. Pentru asta e nevoie de o mare deschidere, de o atitudine de genul "inca sunt la inceput, mai am foarte multe de aflat", destul de greu de acceptat de majoritatea celor ce se ocupa de spiritualiate si cred ca stiu destul. Asta o spun din propria experienta, nu emit judecati. Si eu am avut o perioada in care credeam ca stiu multe si cand am vazut, prin comparatia cu o alta cunoastere de pe alte meleaguri, cat de filosofic era tot ce credeam ca stiam (din cursuri si carti autohtone), cat de putin concret, cat de lunga este Calea si cat de "incepatori" suntem, m-am linistit complet.
Atunci cand ideile noastre despre cine suntem noi, ce este viata, ce este Dumnezeu vor fi cele mai inalte, cand vom vedea in mod realist cat de jos suntem pe aceasta planeta (Gurdjieff spunea ca ne aflam intr-un loc foarte prost al universului, unde este foarte dificil sa evoluezi - "In cautarea miraculosului" de P.D.Ouspensky ), si cand vom avea la dispozitie si o cale pe care altii au mers si avem dovada nivelelor la care au ajuns, se va crea in noi un fel de "efuziune" interioara care ne va ajuta sa depasim constienta obisnuita a oamenilor (care ne trage in jos), reusind astfel sa depasim, prin practica constanta, orice fel de pierderi.
Dupa gandurile negative si ideile joase despre sine si viata, emotiile negative precum frica, mania, nerabdarea, supararea, intoleranta, etc. sunt dintre cei mai puternici consumatori de energie. Asta, deoarece atunci cand exprimi o asemenea emotie (te identifici cu ea, iti pierzi constienta, centrul, linistea) se creaza in structurile tale adevarate "furtuni" energetice care trag in afara foarte mult din puterea pe care o aveai disponibila in acel moment. Ati observat ca dupa exprimarea acestor emotii va simtiti ceva mai slabiti ? Si asa azi, asa maine, pana cand...
Sexul, asa cum este facut in "Occident", ca si materialele pornografice cu care oamenii se identifica, pierzandu-si constienta in momentul "vizionarii", este un alt consumator imens. Iar fara energie sexuala este foarte dificil sa evoluezi (vezi "Invatatura Hathor" aparuta la Editura For You, si alte materiale, atat recente cat si stravechi).
Alimentatia este si ea un consumator, dar, cred eu, unul dintre cei mai "mici". Bine, la inceput, cand ai un nivel relativ obisnuit (cum suntem cu totii), ea este extrem de importanta, dar, avansand si acumuland energie prin alte metode, poti depasi oarecum vibratia "negativa" a unui anume tip de aliment. De exemplu, Jasmuheen - femeia care se hraneste cu lumina, spune ca mananca din cand in cand ciocolata pentru placerea gustului (dar la nivelul ei isi permite!). In Orient, unde oamenii ajung la nivele deosebite, nu se consuma doar hrana vie (cum ar fi de asteptat si cum, recunosc, mie mi s-ar parea normal), ci se mananca si hrana "moarta" din punctul nostru de vedere (dar probabil ca e preparata intr-un anume fel ca sa-si pastreze valoarea nutritiva si energetica).
Unul din cei mai mari consumatori de energie este respiratia defectuoasa, din varful plamanilor. O respiratie eficienta, care sa aduca energie foarte multa in corp necesita o implicare atat a plamanilor cat si, mai ales, a intestinelor.
Modul de a merge (dezordonat, grabit), de a dormi, de a privi, de a vorbi si gesticula pot duce si ele la pierderi ale energiei interne. Ar trebui invatate modalitati prin care energia sa intre in timpul acestor activitati. Tocmai din acest motiv, inca din antichitate, in adevaratele scoli de constienta si materialele ezoterice se pune acccent, in primul rand, pe ceea ce se numeste "a fi constient de tine insuti".
Cu aceasta trecem efectiv la modalitati de acumulare. Pentru ca energia sa intre in structurile noastre, in loc sa iasa, cum se intampla de obicei, ar trebui sa fii centrat pe tine insuti tot timpul (acea "amintire de sine" sau "constienta de sine" de care se vorbeste in unele scrieri si scoli). Astfel, agitatia inconstienta, gandurile haotice, emotiile necontrolate se reduc pana ce treptat dispar. E un lucru destul de dificil sa reusesti sa te controlezi - trebuie sa-ti incetinesti miscarile pentru a le putea observa si trebuie sa fii capabil sa-ti mentii starea de centrare. In scolile de constienta sunt multe exercitii, atat statice (meditatii) cat si dinamice, care servesc acestui scop: obtinerea constientei de sine (adica simtirea efectiva a propriului trup, a organelor, a energiilor si emotiilor aferente - putand chiar transforma emotiile negative in pozitive). Acest lucru duce la cresterea puternica a energiei interne si constituie, totodata, primul pas pe calea evolutiei. A crede ca poti evolua, ca poti obtine anumite capacitati fara a deveni din ce in ce mai constient de sine, fara a te "unifica" din ce in ce mai mult este, din punctul meu de vedere, o iluzie.
Pe langa tot felul de exercitii ce au ca scop marirea constientei, foarte importante pentru acumulare energetica sunt: alimentatia potrivita (iar aici fiecare simte pentru el ce i se potriveste), ne-risipirea energiei sexuale si a emotiilor si in special, dorinta intensa de a cauta mereu ceea ce este eficient din punct de vedere energetic. Aceasta din urma produce acea "efuziune" interioara care te trage efectiv in sus si sustine acumularea.
Imi dau seama ca nu prea am reusit in aceasta ultima parte sa explic foarte detaliat procesul acumularii. Este foarte mult de spus si am incercat doar sa conturez o mica idee. Celor interesati le recomand "In cautarea miraculosului", de P.D. Ouspensky, si "Invatatura Hathor", care vorbesc mai in detaliu despre acest proces - dar mai sunt multe alte materiale disponibile.
Putem spune ca evolutia si acumularea energetica sunt o problema de alchimie interna. Asa cum exista alchimia externa (transformarea plumbului in aur - iar in zilele noastre, in planul alimentatiei, de exemplu, aparitia suplimentelor nutritive care combina in ele elemente complexe, avand o energie puternica), alchimia interna reprezinta, din punctul meu de vedere, modalitatea cea mai eficienta de acumulare energetica si evolutie, care inglobeaza si dezvolta tot ceea ce se gaseste fragmentat in alte sisteme. Cel putin asta este parerea mea acum, dupa tot ce am citit si practicat.
Marius Stan

Liberul arbitruLiberul arbitru


Spiritualitate si armonie

"Caci Dumnezeu l-a facut pe om liber de la bun inceput, astfel ca el era stapan pe puterea sa la fel ca pe sufletul sau, liber sa-L urmeze pe Dumnezeu, fara sa fie constrans de El. Caci la Dumnezeu nu exista constrangere, ci doar o vointa buna. El da sfat bun tuturor... Nu numai in lucrarile noastre, ci chiar si in credinta, libertatea de alegere a omului sub propriul sau control este pastrata de Domnul care spune: Sa fie dupa credinta ta".
Irineu, episcop de Lyons
Totul este energie si informatie aflate la diferite niveluri de vibratie. Totul este lumina! Omul este cea mai aleasa lumina! Induhovnicirea este doar procesul de cristalizare a constientizarii lucrarii Duhului in noi. Duhul lucreaza tot timpul, dar nu suntem mereu constienti de acest lucru. Viata in duh incepe atunci cand ne ingaduim in mod constient impartasirea in Duhul care ne-a inmiresmat tot timpul, inca de la botez. Atunci se produce o deschidere a fiintei umane spre Divinul permanent deschis spre om, astfel Iisus Hristos devine din calator - cel care bate la usa, oaspete drag impreuna cu care invatam sa fim ceea ce suntem, adica Fiii Luminii.
Dumnezeu-Tatal ne-a vestit prin Fiul ca suntem Lumina, dar nici dupa 2000 de ani nu am ajuns inca sa credem, negandu-ne astfel esenta, condamnandu-ne unii pe altii la trairea deplina a iluziei intunericului celui din afara. Eul dezlantuit ne face sa cautam in afara ceea ce, de fapt, avem de dinainte de timp. Si cautarea aceasta intrerupe firul rugaciunii...
Iisus Hristos va veni a doua oara atunci cand ne vom de seama cu totii ca nu ne-a parasit nici o clipa. El S-a ascuns doar de noi, in noi, asteptand clipa in care ne vom elibera si vom ajunge sa Il descoperim in fiinta noastra...
"Dumnezeu S-a facut om, pentru ca omul sa devina Dumnezeu". Dar cum se poate inalta o creatura muritoare la un statut pe care aproape ca nici nu indraznim a-l concepe? Bunul Dumnezeu ne arata Calea pe care trebuie s-o urmam pentru a ne desavarsi, ne ajuta sa constientizam ca sensul vietii noastre este dat de necesitatea transformarii si elevarii spirituale. Iar accesul la Cunoastere este permis oricui daca respecta Legile Divine.
Am inventat scoli sa ne invete ani in sir ceea ce El a pus in fiinta noastra inca de la inceput. Avem toate cheile Raiului si le risipim neatenti in vorbe manioase, ura, invidie, frica, izolare, rautate... Purtam Lumina si ne credem goi... Stim sa iubim si ne credem singuri... Stim ca Dumnezeu ne vorbeste tot timpul si noi inca ne mai ascundem dupa vorbe.
La Iubirea Divina se ajunge prin cunoasterea Adevarului Christic. Iubirea si Adevarul nu stau in cuvinte, ci in picatura de Divin din noi, care se manifesta cat ii permitem noi, prin gandurile, vorbele si faptele noastre.
Oamenii gandesc despre adevarurile la care se ajunge prin cunoastere, constientizand conform propriilor potente de constientizare. Gandurile indica marimea constientizarii Adevarului Christic. Din acestea o parte este exprimata prin vorbe, iar alta parte prin fapte. Dar atat Iubirea cat si Adevarul sunt intelese si asimilate doar partial, conform nivelului de evolutie al Energiei. Faptele noastre au ponderea cea mai mare in manifestarea credintei si evolutiei spirituale. Bunul Dumnezeu ne da tot ajutorul posibil: ne scoate in fata situatiile in care putem sa facem Fapte Bune, ne da si buni sfatuitori - ingerasii pazitori - care ne stimuleaza sa facem acele Fapte Bune, iar in final ne recompenseaza, mai ales daca Faptele Bune facute au fost insotite si de ganduri si sentimente de vibratie inalta. Celui care intelege si constientizeaza acest lucru, facand din ce in ce mai multe Fapte Bune, ii poate suplimenta MP-ul la intervale de timp mai mici decat cele hotarate initial, conform MP planificat. Se poate ajunge, astfel, la o crestere a duratei vietii, doar pentru ca am inteles si constientizat importanta facerii de Fapte Bune cu Liber Arbitru maxim, insotite de ganduri si sentimente la fel de bune si de inaltatoare.
Elementul Divin se manifesta in toata creatia, dar nu se poate etala deplin decat in persoana umana dotata cu rationalitate, intentii si capacitatea de a se pune in slujba lui Dumnezeu si a intregii Creatii. Doar omul are intregile potente ale Divinului, actionand prin aceastea pentru a intra in comuniune deplina cu Entitatile Divine. Dumnezeu lucreaza prin oameni, prin calitatile lor, iar forta intunericului prin defecte. De aceea, este foarte important sa ne cunoastem, sa ne potentam calitatile si sa ne temperam defectele, dar sa le armonizam pe toate in fiinta noastra si sa punem in valoare Lumina si Scanteia Divina din noi.
Omul creste in dialogul cu Dumnezeu si devine sol al puterii si slavei dumnezeiesti pe Pamant, vas in care primeste Lumina din care sa soarba chiar si cei care nu-si cunosc setea...
Cu cat omul se lucreaza mai adanc pe sine, aspirand spre desavarsire, cu cat cauta sa cunoasca si sa inteleaga dincolo de cuvinte tot ceea ce-i pune Dumnezeu in cale, cu atat mai multi vor fi cei care aici in lume vor vedea Lumina cea adevarata !
Ceva s-a intamplat si tot ceea ce a pus Dumnezeu in om a fost acoperit de ceea ce a adaugat omul intru sine, tot mai greu de umbre liber consimtite. Omul a fost de la inceput liber sa aleaga, liber sa creeze o alta lume-realitate care sa substituie vremelnic vesnicia, o realitate cu care sa-si hraneasca si sa-si sature simturile, inchizand astfel portile nevazute prin care Duhul patrundea dinlauntru spre inafara, fiinta, indumnezeind-o.
Doctrina Liberului Arbitru individual este larg raspandita atat in religie cat si in psihologie. Ea sustine ca individul este liber sa-si aleaga gandurile si actiunile si chiar trebuie sa le aleaga. O alegere slaba sau gresita poate conduce la suferinta, pe cand o alegere fericita sau corecta poate conduce la fericire. Responsabilitatea, asa cum este ea definita in mod conventional, spune ca suferinta sau fericirea cuiva sunt rezultatele directe ale alegerii sale liber exprimate. Totusi, nici o invatatura traditionala nu indrazneste sa afirme ca o alegere corecta va conduce intotdeauna spre fericire, pentru ca exista intotdeauna rezultatul karmic al alegerilor trecute ce trebuie indurat, fara a mentiona rolul sansei in ereditate si in mediul inconjurator. Asadar, cauzalitatea si sansa limiteaza cateodata rezultatele alegerilor cuiva. Mai mult, nici o alegere nu poate fi in intregime libera, datorita factorilor genetici si a conditionarilor trecute, care sunt intotdeauna componente inseparabile.
Astfel, in gandirea traditionala este de fapt imposibil sa stabilim ca o alegere este intotdeauna liber exprimata si prin urmare nu este posibil cu adevarat sa stabilim vina, meritul sau responsabilitatea pentru vreo alegere. Omul s-a rupt de binele vesnic pentru a cunoaste "binele si raul". Raul este in afara din Voia Bunului Dumnezeu, omul il poate insa aduce inlauntrul fiintei sale ca pe o justificare a tuturor pasilor razletiti de cale...
Slava lui Dumnezeu pentru puterea de nestramutat a Luminii pe care a pus-o in noi, pentru calea de intoarcere pusa totdeauna in fata fiecarui om, pentru Fiul care ne calauzeste prin hatisul care e propria noastra fiinta, reperul Divin care traind ne-a invatat sa traim, murind ne-a invatat sa inviem si inviind ne-a daruit Viata Vesnica! Slava lui Dumnezeu pentru inomenirea omului, pentru mirarea asezata in suflet, care il poate inflori pana dincolo de portile Cerului, pentru bucuria de a-L cauta si de a-L gasi pe Dumnezeu in stropul de ploaie si in verdele frunzelor, in albul fruntilor de munte si in steaua abia daruita orizontului de ochiul preainsetat de Lumina vesnica ...
Dumnezeu ne harazeste aproape in fiecare clipa un miracol, o cheie a cerului, o alta scara pe care urcand sa ne punem degetele in Sfintele Rani, intemeindu-ne in credinta ca tot ceea ce suntem, a facut El, tot ceea ce suntem are menirea de a instapani Iubirea in lume. Unii vad miracolul, altii il ignora, unii il traiesc, altii il refuza, unii devin ei insisi miracol, altii uita sa se mire cu tot copilul din ei, mirandu-se doar negativ-apreciativ: cum pot unii sa se amageasca in a crede ca exista un Dumnezeu, cand uite cati copii nevinovati mor in fiecare clipa ! Pentru unii Viata este vesnica, dupa cum este si Lumina. O poti trece prin apa, prin sticla, prin ceata, prin alta lumina si totusi ramane aceeasi, nu scade, nu imbatraneste, ci pur si simplu ESTE! Viata este in primul rand bucurie, bucurie de Dumnezeu, sarbatoarea Slavei si a Lucrarii Sale in lume, viata este insasi dialogul tainic pe care il purtam cu Dumnezeu cu fiecare rasuflare. Din dialogul acesta este gresit sa iesim, refuzandu-l, desi Dumnezeu, in marea Sa Iubire, ne ingaduie si asa. Din viata nu iesi, in viata te asezi ca intr-un cerc magic, ca pe un tron ceresc ce te propulseaza pe verticala Vesniciei.
Pentru cunoasterea Divinitatii nu este suficient sa avem credinta si sa cautam Binele, ci trebuie sa si aplicam practic aceasta credinta, in special prin manifestarea Iubirii si prin rugaciune. Un bun crestin nu este cel care crede, ci este cel care nu numai crede, dar si pune in practica Invatatura Divina a Iubirii. Astfel, rugaciunea cu Iubire este folositoare atat pentru vii cat si pentru morti, ceea ce inseamna ca oamenii recurg la rugaciune, pe de o parte pentru dobandirea unei stari de gratie, iar pe de alta parte pentru iertarea unui pacat sau a unei pedepse.
Un anumit gen de teama a omului in fata Divinitatii il indeamna pe acesta la o cautare rationala a Divinitatii prin cautarea Binelui de esenta divina, dar si la o activitate pioasa a acestuia prin apelul la rugaciune pentru iertarea pacatelor, caci omul este inzestrat cu Liber Arbitru si actele sale nu pot fi doar bune, ci si rele. Scopul final al acestui demers este cautarea Iubirii Divine pentru ca, in crestinism, Dumnezeu este intai de toate dragoste. Iar Binele este principalul atribut al Fiintei Divine.
Iubirea imbraca doua forme: iubirea fata de sine, deoarece omul vrea intai de toate Binele sau si iubirea fata de Divinitate, care se extrapoleaza in iubirea de celalalt, deoarece omul, dorindu-si propriul Bine, trebuie sa doreasca si Binele celorlalti. Astfel, Dumnezeu trebuie inteles ca dragoste eterna, El isi iubeste Creatia, iubeste tot ce exista si face acest lucru la modul infinit...
Libertatea este asemeni unei franghii agatate de undeva, de sus. Te poti urca pe ea la cer, participand la actul mantuirii crestine, sau poti cobori in intuneric... Facerea pacatelor are ca urmare pierderea acestei libertati. Fiecare fiinta poarta povara propriilor pacate care ii determina destinul, propria karma. Prin Liberul Arbitru oamenii si-au pierdut din caracterul divin si au capatat si un caracter demonic. Ceea ce inca nu au inteles este faptul ca tot prin Liberul lor Arbitru pot regasi si recapata ceea ce au pierdut. Isi pot sterge erorile spirituale, urma greselilor lor, facute prin vointa proprie, iertand, facand Fapte Bune, si, mai ales, acele Fapte Bune inverse pacatelor savarsite, rugandu-se cu tot sufletul, respectand Decalogul si toate invataturile de trebuinta sufletului lor, asa cum Tatal Ceresc le-a lasat in sufletul nostru. Sunt acolo, trebuie doar sa constientizam acest lucru.
Fiecare dintre noi are un plan de viata, care nu este altceva decat traiectoria optima pentru evolutia spirituala. Beneficiem de o stare buna de sanatate, de un corp sanatos, in masura in care, in existentele noastre anterioare, gandurile, vorbele si faptele noastre s-au aliniat pe principii spirituale. Viciile, gandurile, vorbele si faptele rele slabesc starea de sanatate a omului, iar el este tot mai putin capabil sa-si duca pana la capat planul de viata. Omul are posibilitatea in 99,99% din situatii sa actioneze conform vointei sale, adica conform Liberului Arbitru. Consecintele faptelor ii arata daca a facut bine sau nu.
Liberul Arbitru este, asadar optiunea personala a fiecaruia de a modela intreaga energie astrala primita in scopul atingerii misiunii pe Pamant, in deplina concordanta cu planul sau de viata. Fiecare se naste cand a constientizat, cu ajutorul ingerului pazitor, planul sau de viata, dar si cand se creeaza conjunctura astrala optima pentru inceperea concretizarii acestui plan de viata. Dumnezeu face inceputul, omul continua prin Liber Arbitru si alege. Uneori bine, alteori nu... Viata terestra a omului este formata din momente in care Liberul Arbitru este mai mare, mai mic sau chiar deloc. Acest moment, cu Liber Arbitru zero, nu-i mai da omului nici o sansa de alegere, el trebuie sa-si faca Faptele Bune daca vrea sa evite intreruperea planului de viata. Uneori intelege asta, si le face. Alteori nu, si intervine moartea. Intr-un fel, si aici exista un Liber Arbitru, dar mai mult inconstient. Bunul Dumnezeu ii mai lasa o mica portita de alegere...
Duhul Sfant din fiecare om, "contine arhetipul, matricea IE" a lui, influentata de actiunile facute cu Liberul Arbitru, de la Geneza si pana in momentul prezent. Ramane responsabilitatea noastra sa cautam sa fim "plini de Duh", adica sa ne golim de noi si sa-L lasam pe El sa ne umple, rodind in noi un caracter asemenea Domnului Iisus si facandu-ne partasi unor lucrari duhovnicesti prin abilitatea "darurilor" cu care ne inzestreaza.
Traditia romaneasca, granitele ancestrale ale matricei spirituale romanesti sunt din ce in ce mai greu de pus in lumina. De ce? Pentru ca energia unica, pura care izvoraste din aceste elemente definitorii ale neamului nostru nu ne mai este la indemana. Noi, romanii, am pasit in existenta pe acest pamant, sfintit de jertfele stramosilor si contemporanilor nostri, sub lumina botezului. Parintele Dumitru Staniloae spunea: "Harul botezului (...) are menirea de a reface si intensifica puterile de cunoastere ale sufletului (...), este in primul rand darul de luminare a mintii si, tocmai de aceea, darul de fortificare a ei in orientarea spre Dumnezeu". Acest dar reprezinta o posibilitate pe care o putem sau nu fructifica.
Mai avem noi preocuparea de a da vietii noastre consistenta desavarsirii? Mai jertfeste cineva timpul sau pentru comunicarea cu adancurile tainice ale Divinului pentru a regasi forta de a trai frumos in lumina Adevarului, a valorilor modelatoare? Exista un singur raspuns: da, cu conditia sa mergem pe Cale si sa-i ajutam si pe altii sa ne urmeze, cu Liberul lor Arbitru. "Indrazniti, Eu am biruit lumea!" Stim bine de aici ca Hristos a biruit lumea cu puterile care exista in noi, pentru a ne incredinta ca fiind si ale noastre si noi putem birui incercarile lumii.
"Omul este marele experiment al lui Dumnezeu; de aceea, bun sau rau, el este intotdeauna interesant. Pe el se face cea mai teribila experienta - Indumnezeirea" (Caiete teologice - Parintele Ioan Buga). Dar omul are capacitatea de a se depasi pe sine, repetand voluntar si periodic decizia de a-si sacrifica linistea si bunastarea cotidiana pentru a realiza ravnita comuniune cu Hristos.
"Trebuie sa ne facem Faptele Bune, pentru a ne apropia de ceea ce am fost inainte de caderea in pacat. Sa depasim orgoliul omului care nu este altceva decat Liberul Arbitru personal orientat gresit datorita neelevarii si comoditatii noastre spirituale. Indumnezeirea oamenilor va avea viteza maxima numai in absenta pacatelor, care o incetinesc si o blocheaza... Angelizarea oamenilor care fac Faptele Bune favorizeaza indumnezeirea. Iar viteza de indumnezeire este o responsabilitate a fiecarui om pe care si-o determina cu Liberul Arbitru si eforturi proprii. Iesirea din Legea Karmei se va face numai daca ne vom face Fapte Bune si ne vom ruga pentru iertarea pacatelor noastre, dar cu Liberul Arbitru, acel Liber Arbitru indreptat spre constientizarea Duhului Sfant din noi" (C.L.C. Claudian Dumitriu). Mantuirea omului se va realiza pe trei cai: Harul Divin, Credinta si Fapte Bune. Datorita Liberului Arbitru evolutia intregii creatii poate fi influentata la un moment dat. Sfantul Pavel zice : "Orice savarsiti cu cuvantul sau cu lucrul, pe toate intru numele Domnului Iisus Hristos sa le faceti" (Coloseni 3, 17). Deci, cine face orice lucru bun spre slava lui Dumnezeu, sau vorbeste cele spre folosul altora pentru Dumnezeu si spre slava Lui, unul ca acela are rugaciune prin fapte. Iar Faptele Bune care se nasc si sporesc prin rugaciune sunt de asemeni multe, precum: credinta, nadejdea, mila, rabdarea, infranarea... Cea mai mare virtute este, insa, dumnezeiasca dragoste...
Orice Fapte Rele ar face omul la un moment dat, trebuie sa fie compensate prin Fapte Bune. Faptele Bune si Iubirea trebuie aduse in manifestare, intrucat atat timp cat raman la stadiu de intentie, nu vor fi recompensate pe masura. Sfantul Ioan Scararul se mira de ciudata noastra conditie: "Cum se face ca, avandu-L pe Dumnezeul Atotputernic, pe ingeri si pe sfinti ca ajutoare pentru practicarea virtutilor, si doar un singur Viclean pentru a ne ispiti spre pacate, suntem cu toate acestea mai usor indreptati spre patimi si spre vicii decat de virtuti?" Intrebarea ramane deschisa. Putem presupune doua lucruri. Pe de o parte, firea noastra corupta de neascultare si lumea, cu ispitele ei multiple si amenintatoare, fac jocul diavolului. Pe de alta parte, Bunul Dumnezeu nu impieteaza libertatea noastra deplina.
Omul a fost creat de Dumnezeu, dupa chipul si asemanarea Sa. El este singura faptura pe care a zidit-o cu mainile Sale, iar nu numai prin cuvant, ca pe toate celelalte. Omul este "regele creatiei" pentru ca este facut cu sfatul Prea Sfintei Treimi, dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu; pentru ca are suflet viu si poarta in el, prin Botez, pe Tatal, pe Fiul si pe Sfantul Duh. Este singura fiinta care primeste darul de a spori in virtute, in sfintenie si in putere, ajungand pana la indumnezeire. Insa prin pacat, omul a cazut din cinstea cea dintai, in starea cea de rob, de om pacatos. Totusi, Dumnezeu nu l-a parasit pe om. I-a dat mijloace de indreptare, de pocainta si de mantuire. Mai intai i-a lasat harul mantuirii, desi inabusit de pacate. Apoi i-a dat legea constiintei ca sa-l invete si sa-l mustre pentru cele rele. I-a lasat in inima dorul raiului pierdut, adica nostalgia paradisului, care ii da omului ravna pentru rugaciune, lacrimi de pocainta, simtire duhovniceasca spre cele bune. Harul este dat tuturor oamenilor, deoarece: "Dumnezeu voieste ca toti oamenii sa se mantuiasca si la cunostinta adevarului sa vina" (I Timotei 2, 4). Dar harul nu sileste pe nimeni. Oamenii au libertatea sa-l primeasca si sa conlucreze cu el sau sa-l respinga. Cei dintai se mantuiesc, cei din urma nu.
Concluzii
- Liberul Arbitru trebuie inteles ca un Dar Divin. El ar trebui sa fie traducerea in maniera personala a Mesajului Divin.
- Prin ganduri, vorbe si fapte omul influenteaza chiar inconstient tot ce-l inconjoara. In momentul in care in tot ceea ce face isi utilizeaza la maxim Liberul Arbitru, totul se amplifica.
- Binele devine necesar si trebuie sa triumfe. Ponderea faptelor va creste din ce in ce mai mult in totalul actiunilor oamenilor, iar faptele vor avea un EBF din ce in ce mai mare, pana la maxim, cand toate vor deveni Fapte Bune. Trebuie sa ne facem Faptele Bune, pentru a ne apropia de ceea ce am fost inainte de caderea in pacat.
- Faptele Bune si Iubirea trebuie aduse in manifestare, intrucat atat timp cat raman la stadiu de intentie, nu vor fi recompensate pe masura.
- Datorita Liberului Arbitru, evolutia intregii creatii poate fi influentata la un moment dat. In bine.
- Liberul Arbitru este optiunea personala a fiecarui individ de a modela intreaga energie astrala primita in scopul atingerii misiunii sale pe Pamant, in deplina concordanta cu planul sau de viata. Datorita lui, omul are posibilitatea de a-si alege singur calea propriei evolutii: conform voii sale sau conform Voii Domnului. Este un instrument de calire a propriei vointe in scopul evolutiei spirituale.
- Pentru cunoasterea Divinitatii nu este suficient sa avem credinta si sa cautam Binele, ci trebuie sa si aplicam practic aceasta credinta, in special prin rugaciune si Iubire.
- Viata va fi traita mai mult, mai plenar, mai frumos, daca fiecare va alege sa faca cu Liber Arbitru maxim toate Faptele Bune care-i sunt harazite de Bunul Dumnezeu. Facerea de Fapte Bune cu Liber Arbitru maxim va influenta din ce in ce mai mult mai parametrii IE, in timp. Misiunea fiecaruia va fi mereu suplimentata, vom deveni oamenii timpului si peste timp, ramanind la alegerea noastra: sa mai fim sau nu ?
- Iesirea din Legea Karmei se va face numai daca ne vom face Fapte Bune si ne vom ruga pentru iertarea pacatelor noastre, dar cu Liber Arbitru indreptat spre constientizarea Duhului Sfant din noi. Iar Duhul Sfant din fiecare va creste, atingand valorile care ne vor permite sa constientizam pe Dumnezeul din noi si sa ne purtam in consecinta.
- Suntem oameni, dar fii ai Tatalui Ceresc, inzestrati cu Liber Arbitru pentru a alege liber Calea si Destinul nostru. Acum si in viitor.
- Tatal Ceresc a dat dreptul fiecarei existente create de El la un Liber Arbitru, iar paradoxul intelepciunii acesteia este: orice fiinta este cu adevarat libera atunci cand traieste in legile divine si cu Tatal Ceresc.
Ec. Elinorela Moca

Ghimbirul este ,,medicamentul" bun la toate

Tot mai multe persoane consumă ghimbir, mai ales pe vreme ploioasă și când temperaturile scad de-a binelea. Numărul mare de afecțiuni care se pot trata cu ajutorul ghimbirului este mare, de la cele mai diverse răceli pană la durerile articulare.
Ultimele zile au fost mai răcoroase decât ne așteptam pentru final de vară, iar răcelile rebele, durerea în gât şi sinuzita îşi fac de cap. Din fericire, ghimbirul poate calma simptomele și în scurt timp poți uita de tuse și de roşul în gât.
Iată câteva metode de utilizare a ghimbirului, o plantă cu proprietăţi miraculoase pentru sistemul digestiv, pentru sistemul imunitar și care ajută şi în caz de inflamaţii în organism.

Doctorul Jaishree Bhattacharjee explică de ce este important să integrăm ghimbirul în alimentație: „Ghimbirul este folosit frecvent datorită beneficiilor sale pentru digestie și pentru că poate combate tulburările respiratorii. De asemenea, este un excelent carminativ, reduce gazele la stomac și este un bun expectorant, datorită compoziției bogate în calciu, fosfor, fier, magneziu, cupru, zinc și alte câteva“, spune Jaishree Bhattacharjee

Consumat pe post de aperitiv

Când este consumat înainte de masă, ghimbirul poate crește pofta de mâncare și accelerează arderile din organism. Ușurează procesul de digestie și, deci, îl îmbunătăţește datorită gustului picant. Mai mult, ghimbirul are proprietăţi de detoxifiere.

Ghimbirul atacă răcelile și durerile de cap

Omul de știință a mai adăugat că ghimbirul poate fi folosit și în caz de nas înfundat, dureri de cap și febră puternică.  „Sucul proaspăt de ghimbir este folosit pentru a trata tusea și răcelile. Consumat ca atare sau sub formă de decoct, ghimbirul desfundă nasul, vindecă durerile de cap și tratează febra. E bine să pui în ceaiul de ghimbir și busuioc și miere, ca să-i mai atenueze din iuțeală“, recomandă doctorul Jaishree.

Prieten de încrede în călătorii

De ce este ghimbirul un aliat de încredere pentru persoanele care călătoresc mult, nimic mai simplu. Proprietățile acestei plante deosebit de benefică pentru sănătate: ajută la „reglarea enzimelor digestive, care îmbunătățesc asimilarea și transportul substanțelor digestive spre țesuturile organismului“, explică omul de știință Jaishree Bhattacharjee.
Mai mult, atunci când ai rău de mașină, ține o feliuță de ghimbir în gură și vei vedea că senzația de rău dispare.

Bun și pentru calmarea durerilor articulare

Pe lângă faptul că este un remediu eficient pentru întărirea sistemului imunitar, ghimbirul și-a dovedit calităţile și în calmarea durerilor articulare și musculare. Amestecă pudră de ghimbir cu câteva picături de ulei de ricin și masează zona dureroasă. Este un tratament rapid pentru a trata gâtul înțepenit și durerile de articulații ori cele reumatismale.

Doctor Menci explică de ce nu suntem egali in fata alimentelor


Cunoscutul specialist in nutritie, prof. dr. Gheorghe Mencinicopschi a subliniat ca un aliment savuros nu este neaparat si sanatos.



Alimentele produse la scara larga contin aditivi si conservanti, iar Doctor Menci ne atrage atentia asupra unui lucru: oamenii nu sunt “egali” in fata mancarurilor.

"Am devenit sclavii papilelor gustative! Am ajuns sa mancam fara sa ne hranim, sa avem un stil de viata sedentar si sa ne hranim chiar si copiii cu alimente industrializate pline de aditivi si conservanti. Varietatea mare de alimente este iluzorie, de fapt nu mancam decat cateva cereale, cartofi prelucrati in n feluri, grasimi artificiale si uleiuri suprarafinate. 

Un aliment savuros nu este neaparat si sanatos, iar efectele adverse nu se vad imediat ci dupa un timp mai mult sau mai putin indelungat. Trebuie sa constientizati ca nu suntem egali in fata alimentelor si rezistand tentatiei de a consuma alimente cu "calorii goale" contribuim la sanatatea familiei si la un stil de viata sanatos", a explicat Dr. Gheorghe Mencinicopschi pe pagina oficiala de Facebook, citat de feminis.ro


Posibila distrugere a Damascului - o profeţie biblică?


"Iata, Damascul nu va mai fi o cetate, ci va ajunge un morman de daramaturi", se scrie in Biblie. Un posibil atac american si o eventuala distrugere a Damascului i-a facut pe unii evanghelisti sa spuna ca versetul biblic ar putea fi o profetie.



Regiunea siriana a reprezentat a doua zona ca importanta, dupa Ierusalim, pentru raspandirea initiala a crestinismului, potrivit Time.

Citatul biblic referitor la Damasc, care apare in cartea lui Isaia din Biblie, in capitolul al 17-lea este un pasaj profetic, considera unii evanghelisti. Ei cred ca o escaladare a violentei din Siria ar putea insemna ca vechiul text biblic s-ar putea adeveri.

Insa, aproape toti cercetatorii Bibliei, sustin ca o astfel de interpretare literala a textului este anormala. Pasajul a fost scris cu mai mult de 2.500 de ani in urma si ii condamna pe dusmanii Ierusalimului din timpul invaziei siriene.

Oracolele profetice din cartea lui Isaia numesc nu numai Siria, dar si alte numeroase natiuni, incluzand Moab, Babilon, Egipt si Tyr, care au amenintat poporul iudeu in acea vreme.

"Nu poti citi Biblia in acest fel. Este un poem vechi despre un context antic. O mai buna interpretare a pasajului ar fi ca toate tarile sunt raspunzatoare in fata lui Dumnezeu, chiar natiuni ca Siria si Babilon", a explicat Walter Brueggemann, profesor emerit la Seminarul Teologic Columbia, Statele Unite.

Capitolul 17 din Isaia nu este singurul in care Siria este mentionata in Biblie. Iisus insusi nu a calatorit, probabil, niciodata in Siria moderna, dar apostolul Pavel, al doilea cel mai faimos lider crestin, a fost convertit la crestinism in afara Damascului.



Pe de alta parte, biserica din Antiohia, Siria (un oras aflat la aproximativ 96 de kilometri de Alep), a devenit un refugiu pentru primii crestini care au fugit de persecutie din Ierusalim, dupa ce Stefan, primul martir al crestinismului, a fost omorat cu pietre.

Regiunea siriana a dat nastere primilor teologi ai crestinismului, precum Sf. Ignatie, episcop al Antiohiei, Ioan Gura de Aur, contemporan cu Augustin si Ioan din Damasc. 


Sursa:  ziare.com