Vibrația anului 2015 este 8. Această cifră este una puternică, orientându-ne spre aspectele materiale ale vieții. Este un an în care putem culege roadele muncii noastre depuse de cel puțin șapte ani încoace și chiar mai mult. Este posibil să prospere micile afaceri, să se reorganizeze marile afaceri sau să vedem mult mai clar cum să ne materializăm visele. Sigur că vor fi urcușuri, coborâșuri, nemulțumiri, bucurie, extaz și agonie, însă toate au rolul de a ne ajuta să vedem pe ce poziții ne aflăm, atât din punct de vedere material, cât și spiritual.
Interesant este faptul că vom avea tendința de a ne retrage în forul nostru interior pentru a analiza evenimentele în care suntem implicați fie direct, fie indirect, dincolo de aparențe. Lucrul acesta ne poate crea disconfort, însă este necesar să o facem, pentru că abia peste nouă ani mai avem forța și luciditatea de a face o astfel de analiză și de a obține concluziile necesare evoluției noastre pe mai departe.
Noțiunile putere și bani se vor vehicula frecvent. Nu neapărat în sensul de a le avea, ci mai mult de a ne schimba percepțiile, atitudinea vizavi de ele. Cu toții ne dorim, în proporții diferite, bani, putere, faimă, celebritate. Și le putem avea, dacă ne folosim corect potențialul nativ și nu în ultimul rând dacă le folosim și pentru progresul general.
Sunt posibile multe conflicte financiare deschise. În anul precedent, 2014, pentru că vibrația sa a fost 7, multe și mărunte detalii s-au desfășurat în umbră, învăluite într-un mister greu sau deloc de pătruns. Răsturnările de situație au fost greu previzibile, din când în când ieșind la iveală câte ceva dintr-un eveniment social sau personal, însă ceva care mai mult ne încurca înțelegerea desfășurării lucrurilor.
Acum, în 2015, totul va fi la vedere, jocurile de culise se vor petrece în văzul și auzul tuturor. Desigur, pentru cine are deja urechile și ochii antrenați, pregătiți și nu în ultimul rând pentru cine dorește. Deoarece mulți pot, dar ignoră, nu vor să vadă. Și uite așa apar tot soiul de probleme relaționale, financiare, parentale și, în final, când Dumnezeu nu mai știe cum să descurce ițele pe care noi le tot încurcăm de atâta amar de vreme, ne trosnește la sănătate, că poate doar-doar om înțelege să facem lucrurile corect.
Să ne reamintim în permanență faptul că totul este un joc, existența terestră este un șir de experiențe din care învățăm, ne dezvoltăm râzând, plângând, nu contează, totul merge înainte. 2015 ne va preda o lecție dură vizavi de acumulările materiale, vizavi de raportul muncă-plata aferentă, de asumarea responsabilităților sociale, familiale. Mulți se vor bucura de roadele muncii lor. Alții își vor da seama că a juca rolul bondarului sau greierului este frumos, amuzant, însă la momentul scadenței, micuța furnică îi va trânti ușa în nas, fără nici un fel de resentiment și cu un curaj nebănuit. Pe românește, unii vor râde, pentru că vor vedea roadele muncii lor, alții vor suferi, mai mult sau mai puțin la vedere, pentru că și-au irosit resursele și timpul fără rost.
Până la urmă, vrem, nu vrem, trebuie să participăm la lecția numită găsirea echilibrului între bani-bunuri materiale-muncă-plată-cheltuieli. Pentru a trece ușor, cu demnitate peste evenimentele anului și pentru a avea șansa de a evita o corigență, este bine să ne deschidem mintea, sufletul, să lăsm deoparte rigiditatea, încăpățânarea și ancoarea strictă în materialitate. Este o chestiune de alegere: alegem să fim elevi conștiincioși, să ne asumă toate, să participăm corect la această lecție, acum pe parcursul anului 2015 sau abia în 2024. Sau chiar într-o viață viitoare. Fiecare după voință și putință!
La nivel personal este bine să corelăm vibrația personală cu cea a anului în curs de desfășurare. Pentru nativii cu vibrația personală pară, respectiv 2, 4, 6, 8, anul va fi mai ușor, chiar spectaculos pe alocuri, deoarece vibirația anului, 8, completează, împrospătează vibrația nativă. Evident se vor remarca nativii cu vibrația 8. Se recomandă prudență, discernământ, evitarea exceselor și culcarea pe laurii succesului.
Bine este să oferim și altora din bogăția noastră materială, spirituală. Pentru a ne putea bucura de toate, sau cum se spune pe românește, pentru a ne prii ceea ce avem, să dăruim și altora care au puțin sau deloc. Acțiunile caritabile sunt binevenite, oricât ar fi de mărunte. Undeva cândva ni se va înapoia înzecit ceea ce oferim pe parcusul anului 2015, într-un moment în care noi vom fi cei încercați de viață.
Pentru nativii cu vibrația personală impară, respectiv 1, 3, 5, 7, 9, anul pare dificil, deoarece vibrația 8 vine oarecum în contradicție. Senzația de alertă, de a fi tot timpul treaz, atent, ca și cum ceva te tot provoacă, va fi accentuată. Însă și aici se vor observa roade materiale, bogăție spirituală și chiar succese diferite. Va fi mai ușor pentru acești nativi să se detașeze de material, de bani, reușind să folosească exact atât cât trebuie, când trebuie. Se recomandă răbdare, prudență și evitarea hazardului.
Foarte interesante vor fi evenimentele sociale, zbaterea unora de a obține bani, putere, faimă, un loc printre stelele momentului sau cei care deja au toate acestea, zbaterea de a le menține în continuare, la cote ridicate. Dacă vor reuși sau nu, Dumnezeu știe! Odată ajuns în așa-zisele poziții privilegiate, divinitatea îți permite să le menții, numai dacă mai ai de parcurs, înțeles, asimilat lecții de viață într-o astfel de conjunctură.
Pe scurt despre 2015: bani, putere sau jocuri de putere la vedere, faimă, acțiuni de anvergură, răsturnări spectaculoase vizavi de acumulările materiale, acțiuni caritabile reale și de folos, echilibrarea muncă-plata aferentă, înțelegerea și acceptarea lucrurilor dincolo de aparențe.
Să privim cu drag la 2015, să-l respectăm cum se cuvine și să depunem toate eforturile de a participa și învăța lecțiile pe care ni le propune. Cu siguranță ne vom bucura de rezultate și pentru toată lumea vor exista premii la finele lui!
Numerolog Anca Gordin Stoica
Anuntam cu intristare ca se implinesc azi, 23 ianuarie 2015, 14 zile de la disparitia dintre noi a celei ce a fost ,,Sfatuitoarea"! Ne gandim sa o mutam la ,,Cimitirul vesel" de la Sapanta...
RăspundețiȘtergereCu cele mai sincere regrete, cu umilinta si inima smerita, transmitem condoleante familiei, pentru greaua si nepretuita pierdere suferita.Sfatuitoarea nu ne-a parasit. Va fi acolo, in taramul lui UNU si ne va calauzi in continuare. Drum Drept in Lumina aceste luminite!
RăspundețiȘtergereNu mai inteleg nimic. Cand a murit, pe 9 ? D-l Daniel Gaucan a anuntat ca azi, pe 29.
RăspundețiȘtergereA murit in data anuntata de Daniel Gaucan! Prima postare se referea,(fara sa stim de suferinta sfatuitoarei) la pauza lunga fara postari pe blog, o peripoada de 2 saptamani...Imi cer scuze pentru ironia, facuta fara nici un fel de intentie rea!
RăspundețiȘtergereD-zeu s-o ierte si s-o pastreze in lumina !
RăspundețiȘtergereD-zeu s-o ierte si s-o pastreze in lumina !
RăspundețiȘtergereVai, ce rau imi pare, nu stiam de ce nu mai apar postari pe blog dar nu mi a trecut nici o clipa prin minte ca a murit. Nu mi vine sa cred(((((:. Era o persoana minunata, plina de iubire, dornica sa ajute. D zeu s o ierte si s o ia in paza, sa fie mereu in lumina.
RăspundețiȘtergereÎmi pare tare rău nu am știut de decesul acestei doamne.Dumnezeu sa o odihnească in pace.
RăspundețiȘtergereÎmi pare tare rău nu am știut de decesul acestei doamne.Dumnezeu sa o odihnească in pace.
RăspundețiȘtergereBuna ziua, sunt aici pentru a raspândi aceasta veste buna întregii lumi cu privire la modul în care am primit so?ul meu înapoi. Eram nebun când so?ul meu mi-a lasat o alta femeie luna trecuta. Dar când ma întâlnesc cu un prieten care ma introduce în profetul Okona, un mare mesager la oracolul pe care îl sluje?te, mi-am povestit problema profetului Okona despre cum ma lasat so?ul meu. El mi-a spus doar ca am ajuns la locul potrivit ca voi fi dorin?a mea de inima fara nici un efect secundar. Mi-a spus ce trebuie sa fac, dupa ce a fost facut, în urmatoarele doua zile, so?ul meu a sunat ma la telefon ?i îmi pare rau ca m-ai trait înainte. Sunt atât de fericita ?i cople?ita ca trebuie sa le spun întregii lumi cum mi-a ajutat profetul Okona sa-mi dau dorin?a inimii. Daca ave?i nevoie de orice fel de ajutor, contacta?i Profetul Okona la urmatoarea adresa de e-mail: prophetokona@gmail.com De asemenea, a distribuit atâtea vraji ca,
RăspundețiȘtergere(1) Daca dori?i ex-spate.
(2) nu ai nevoie de un divor? în casnicia ta.
(3) Vrei sa fii promovat în biroul tau.
(4) Vrei sa vindeci bolile mortale
(5) Daca vre?i un copil.
(6) Vrei sa fii bogat.
(7) Vrei sa î?i ceri so?ul ?i so?ia sa fie a ta pentru totdeauna.
(8) Daca ave?i nevoie de asisten?a financiara.
(9) vrei o so?ie / so?
prophetokona@gmail.com
Hello friends my name is Camila Rodela and I am from Michigan, United State. I'm out here to testify about the good works of DR.OGAGA KUNTA in My life. My husband and I have been married for 27 years with two children.Just two years ago everything came to end.I wanted my husband back and I begged him but he never listened, so I came across several testimonials about this particular spell caster. Some people have testified that he has brought their Ex lover back, some have testified that he is recovering the womb and cure cancer, and other sickness, some have testified that he can cast a spell to stop divorce and also spell to get a good paid job so on. He was amazing, and she came across a particular testimony, she was about a woman called Vera, she testified about how she brought back her Ex lover, and at the end of her testimony she dropped his email. After reading all these, I decided to give it a try. I contacted him via email and explained my problem to him.and he told me what I need to do, I did it and my husband came back to me. We resolved our issues, and we were even happier than ever before DR.OGAGA KUNTA You are a gifted man and I will not stop publishing him because he is a wonderful man. If you have any problem and you are looking for a real and real spell cast, try it anytime, it is the answer to your problems. You can contact him via email: ogagakunta@gmail.com and get your problems solve like me.He can solve the following problems and lots more.
RăspundețiȘtergere(1) IF YOU WANT YOUR EX-BACK
(2) YOU WANT TO CONVINCE YOUR HUSBAND TO STOP THE DIVORCE
(3) YOU WANT TO BE PROMOTED IN YOUR OFFICE
(4) YOU WANT MEN AND WOMEN TO RUN FIND YOU ATTRACTIVE
(5) IF YOU WANT TO CONCEIVE OF A CHILD
(6) YOU WANT TO BE RICH
(7) YOU WANT YOUR HUSBAND TO LOVE ONLY YOU FOR THE REST OF HIS LIFE
(8) YOU NEED GOOD LUCK SPELL
(9) YOU NEED AND LOTTERY SPELL
(10) YOU NEED AND JOB
ogagakunta@gmail.com
Bună tuturor, tocmai am descoperit o nouă platformă unde puteți face bani cu ușurință cu 100% securizată și sigură. Am luat legătura cu hackerii din America Express Card și am primit un card ATM gol, în valoare de 100.000 de dolari, cu o retragere zilnică de 5.000 de dolari, iar acum viața mea și cea a familiei mele sa schimbat complet. Sunt aici să împărtășesc și să depună mărturie despre lucrările bune ale hackerilor americani Card Express. Veți putea lua legătura cu aceștia acum dacă veți căuta asistență financiară pentru că sunt fiabili și încrezători în ceea ce privește lucrările de hacking, iar cardul ATM gol este sigur și securizat. Voi recomanda pe oricine care are nevoie de ajutor să-l contacteze pe adresa de e-mail: americaexpresscard@hotmail.com & WhatsApp pe +1 (845) 400-7115.
RăspundețiȘtergereBună ziua, sunt Allison Howarts După ce am fost în relație cu Anderson de ani de zile, sa despărțit de mine, am făcut tot posibilul să-l aduc înapoi, dar totul era zadarnic, l-am vrut atât de mult din cauza dragostei pe care o am pentru el, L-am rugat cu totul, am făcut promisiuni, dar a refuzat. Mi-am explicat problema prietenului meu și mi-a sugerat să contactez mai degrabă un vrăjitor care să mă ajute să arunc o vrajă să-l aducă înapoi, dar eu sunt tipul care niciodată nu credea în vrajă, nu aveam de ales decât să încerc, am trimis poșta și mi-a spus că nu există nici o problemă că totul va fi bine înainte de trei zile, că ex fostul meu se va întoarce la mine în trei zile, a aruncat vraja și în mod surprinzător în a doua zi, era în jurul orei 16:00. Ex-ul meu ma sunat, eram atat de surprins, am raspuns la apel si tot ce a spus a fost ca a fost atat de rau pentru tot ce sa intamplat ca el a vrut sa ma intorc la el, ca ma iubeste atat de mult. Am fost atât de fericit și am mers la el, așa am început să trăim împreună din fericire din nou. De atunci, am promis că oricine știu că are o problemă de relație, aș fi de ajutor pentru o astfel de persoană, referindu-mă la singura vrăjitoare reală și puternică care mi-a ajutat cu propria mea problemă. email: ogagakunta@gmail.com puteți să-l trimiteți prin e-mail dacă aveți nevoie de asistență în relația dvs. sau în orice alt caz sau pe WhatsApp pe +2348069032895
RăspundețiȘtergere1) vrăji vrăji
2) Vrăjile pierdute de dragoste
3) Vrăjile de divorț
4) Vrăjile căsătoriei
5) Vraja de legare.
6) vrăji de rupere
7) Înlăturați un iubit trecut
8.) Vrei să fii promovat în biroul tău / vraja de loterie
9) doresc să-ți satisfacă iubitul
Contactați acest om grozav dacă aveți o problemă pentru o soluție durabilă
ogagakunta@gmail.com
Viața vine cu experiențe diferite. Nu știu cu ce te confrunți acum, dar te asigur că Dr. White este soluția potrivită, aceasta este scurta mea mărturie. Mă bucur să scriu acest lucru pentru că am din nou pace în căsătoria mea, totul datorită unui bărbat grozav pe nume Dr. White, are roți magice puternice care ajută la reconcilierea disputelor dintre mine și soțul meu, soțul meu a plecat de acasă și a trăit cu altul femeie timp de 7 luni fără să-mi pese de mine și de fiica noastră de 4 ani, din punct de vedere financiar, sunt bine pentru că sunt bancher, dar am nevoie de îngrijire blândă, dar soțul meu nu este nicăieri, îl rog să vină acasă de câteva ori, dar nu Nu fac nimic, chiar i-am implorat fratelui său mai mare să mă ajute. Am citit mărturia unui bărbat care a descris cum dr. White a ajutat-o să-și oprească soția de la divorț cu vraja de dragoste, așa că i-am luat contactul și i-am explicat problemele mele, mi-a spus ce este nevoie pentru o vrăjire de dragoste și i-am dat finanțele pentru cumpărături timp de trei zile și soțul meu s-a întors acasă, totul datorită dumneavoastră Dr. White. Contactați-l pentru ajutor: / WhatsApp: +17168691327: sau E-mail: wightmagicmaster@gmail.com: dacă aveți conexiuni sau probleme de viață, are tot felul de Vrajă, pentru a vindeca boala, pentru a vă întoarce Ex, pentru a vă reuni căsătoria, pentru a obține o slujbă bună pentru a vă întoarce banii pierduți și alte soluții.
RăspundețiȘtergerenu-mi venea să cred că mă voi reuni vreodată cu fostul meu iubit, eram atât de traumatizat, rămânând singur, fără corpul care să rămână lângă mine și să fiu cu mine, dar am fost atât de norocos într-o anumită zi să întâlnesc acest lucru dr. puternic, vrăjitor Dr Wight, după ce i-a spus despre situația mea, a făcut tot posibilul uman ca să vadă că iubitul meu se întoarce la mine, într-adevăr, după ce a lansat vraja, fostul meu iubit a revenit la mine mai puțin de 48 de ore, a venit fostul meu iubit înapoi, implorându-mă că nu mă va mai părăsi niciodată, 3 luni mai târziu ne-am logodit și ne-am căsătorit, dacă aveți aceeași situație, contactați-l pe dr. wight, pe e-mailul său: wightmagicmaster@gmail.com. mulțumesc foarte mult, domnule, că mi-ați readus fostul iubit înapoi, adresa de e-mail a lui: wightmagicmaster@gmail.com.
RăspundețiȘtergereWhatsApp: +17168691327
Ești îndrăgostit de cineva și el/ea nu-ți răspund gestul, ești frustrat din cauza unei despărțiri, atunci poți folosi asta pentru a atrage acel iubit înapoi în viața ta. Îți readuce fostul înapoi și ajută la rezolvarea căsniciilor rupte. Viața este prea scurtă pentru a fi nefericit. Gandeste-te la asta. Meriți cea mai mare fericire și dragoste, Dr. DAWN mi-a restabilit căsnicia și poate face același lucru pentru tine.
RăspundețiȘtergereNotă: acesta este total inofensiv și nu are efecte secundare, contactați Dr DAWN,
dawnacuna314@gmail.com
Whatsapp:+2349046229159