vineri, 15 iulie 2011
Universul holografic: Realitatea noastră este doar o iluzie ?
Acest articol foarte excitant ofera un suport teoretic stiintific pentru multe experiente si puncte de vedere spirituale. Totul a inceput in anul 1982, atunci cand la Universitatea din Paris, o echipa de cercetatori, condusa de fizicianul Alain Aspect, a realizat ceea ce s-ar putea numi unul dintre cele mai importante experimente ale secolului trecut. Fizicianul francez si echipa sa au descoperit ca, sub anumite aspecte, particulele subatomice, ca de exemplu electronii, sunt capabile sa comunice instantaneu unele cu celelaltele, indiferent de distanta care le separa, fie ca e vorba de 3 metri sau de 3 miliarde de kilometri. De asemenea, intr-un fel, fiecare particula pare sa cunoasca ceea ce face cealalta. Toata problema acestei descoperiri o constituie faptul ca ea violeaza teoria lui Einstein, care spune clar ca nicio comunicare nu poate depasi viteza luminii. Din moment ce calatoria cu o viteza super-luminica semnifica spargerea barierei timpului, aceasta perspectiva i-a facut pe multi fizicieni sa incerce sa gaseasca explicatii pentru acest fenomen.
O noua teorie a aparut: Universul e o holograma
Unii fizicieni, ca de exemplu David Bohm, de la Universitatea din Londra, a introdus termenul de “univers holografic”, intrucat el crede ca descoperirile lui Alain Aspect demonstreaza faptul ca realitatea obiectiva nu exista, in ciuda aparentei sale soliditati. Bohm mai crede ca Universul este centrul unei fantasme, a unei holograme gigantice si create remarcabil, pana la cele mai mici detalii.
Ce este o holograma?
Dar inainte de a trece mai departe la teorie, sa vedem mai intai ce este o holograma. O holograma este o fotografie tridimensionala realizata cu ajutorul unui laser. Pentru a realiza o holograma, obiectul care urmeaza sa fie fotografiat, este mai intai “invaluit” intr-o raza de laser. Apoi, o a doua raza laser este indreptata spre lumina reflectata a primei raze, iar modelul de interferenta rezultat (zona in care cele doua raze laser se amesteca) este inregistrat pe un film. Atunci cand filmul este developat, se vor vedea doar turbulente de linii luminoase si intunecate fara sens; dar daca acest film este iluminat de o a treia raza laser, o imagine tridimensionala a obiectului initial va apare.
Tridimensionalitatea unor asemenea imagini nu este doar singura caracteristica remarcabila a hologramelor. Daca holograma unui trandafir este taiata in jumatate si apoi iluminata de o raza laser, fiecare jumatate va contine imaginea intreaga a trandafirului. Si chiar daca si cele doua jumatati sunt din nou divizate, fiecare bucata de film va contine o mai mica, dar intacta versiune a imaginii originale. Spre deosebire de fotografiile normale, fiecare parte a unei holograme contine toate informatiile posedate de intreg.
Caracteristica hologramei “totul e continut in fiecare parte” ne ofera o cu totul alta viziune. In toata istoria sa, stiinta occidentala a lucrat cu prejudecata ca pentru a intelege fiecare fenomen fizic, fie ca este vorba de o broasca sau de un atom, acel fenomen trebuie sa fie divizat si studiat pe partile sale componente. O holograma ne invata faptul ca anumite lucruri din Univers nu pot fi abordate astfel. Daca vom incerca sa divizam un anumit lucru construit holografic, nu vom obtine piesele din care el este facut, ci doar “intreguri” mai mici.
Pornind de la acest lucru, Bohm sugereaza faptul ca motivul pentru care particulele subatomice raman in contact unele cu celelaltele, indiferent de distanta la care s-ar afla, nu s-ar datora unor proprietati misterioase ale acestora, ci pentru faptul ca separarea lor e doar o iluzie. El argumenteaza faptul ca, la un anumit nivel profund al realitatii, asemenea particule nu sunt entitati individuale, ci “extensii”, imagini holografice ale unui singur lucru fundamental.
Modelul acvariu al hologramei
Pentru ca oamenii sa inteleaga mai bine ceea ce a dorit sa arate, Bohm ofera urmatoarea ilustratie. Sa ne imaginam un acvariu care contine o broasca testoasa. Imaginile din acvariu nu pot fi vazute direct, cu ochii liberi, asa ca au fost instalate doua camere video care ofera imagini din acvariu: o camera video aflata in fata acvariului, iar cealalta aflata in partea opusa. Fiecare camera video are doua monitoare, pe care puteti sa vedeti broasca testoasa. Pentru ca va uitati la doua monitoare, uneori veti avea impresia ca broasca testoasa e diferita, ca in acvariu se afla doua broaste testoase, si asta pentru ca acele camere video sunt situate in unghiuri diferite.
Dar atunci cand va uitati cu atentie la cele doua broaste testoase din monitoare, veti deveni constienti ca exista o legatura intre ele. Cand o broasca se intoarce, cealalta pare ca face si ea o intoarcere, putin diferita (datorita unghiului camerei), dar echivalenta. Daca n-ati sti despre ce e vorba, ati putea trage concluzia ca o broasca comunica instantaneu cu cealalta, dar nu asta e realitatea.
Iluzia separarii particulelor subatomice
Astfel stau lucrurile intre particulele subatomice in experimentul lui Alain Aspect. Conform lui Bohm, aparenta conexiune cu viteza mai mare a luminii a particulelor subatomice, ne spune faptul ca exista un nivel mai profund de realitate de care noi nu suntem constienti, o dimensiune mult mai complexa decat a noastra, analoaga cu acvariul de mai sus. Noi percepem aceste particule ca fiind separate una de cealalta, intrucat nu percepem decat o portiune din realitatea lor; aceste particule nu constituie de fapt “parti” a unei realitati profunde, holografice si indivizibile. Si, din moment ce intreg Universul e alcatuit din aceste “umbre”, atunci intreg Universul nu este decat o proiectie, o holograma.
Cosmosul, o super-holograma
In afara naturii sale fantomatice, un asemenea Univers iluzoriu ar avea si caracteristici uimitoare. Daca aparenta separare al particulelor subatomice este iluzorie, atunci, la un nivel mai profund al realitatii, toate lucrurile din Univers sunt interconectate in mod infinit. Electronii dintr-un atom de carbon din creierul uman sunt conectati de particulele subatomice detinute de fiecare peste care inoata, de fiecare inima care bate, de fiecare stea care straluceste pe cer. Totul se intrepatrunde cu totul, si, desi natura umana are tendinta de a categorisi si divide toate lucrurile din Univers, toate impartile sunt inutile, pentru ca realitatea e una singura.
Intr-un univers holografic, chiar si timpul si spatiul nu mai pot fi percepute ca lucruri fundamentale. Un concept ca spatiul nu mai are sens, intrucat, in realitate, nimic nu este despartit; la fel si timpul nu are nicio semnificatie, caci totul se petrece simultan. La un nivel mai profund, realitatea este o super-holograma, in care trecutul, prezentul si viitorul exista simultan. Acest fapt sugereaza faptul ca, daca ar exista tehnologia necesara, intr-o zi am putea plonja intr-un nivel de realitate super-holografic, si am putea vizualiza scene din trecutul indepartat.
Daca admitem ca super-holograma este matricea care a dat nastere intregului nostru Univers, in ea este continut fiecare particula subatomica care a fost sau care va fi, fiecare configuratie de materie si energie posibila, de la fulgi de zapada pana la quasari, de la balene pana la raze gamma. Totul trebuie vazut ca un fel de depozit cosmic al “totului care exista”.
Desi Bohm afirma ca nu exista nicio posibilitate de a ne da seama ce se afla ascuns in aceasta super-holograma, totusi el se aventureaza in a spune ca nu exista niciun motiv pentru care sa nu presupunem ca ar exista mai mult. Poate ca nivelul super-holografic de realitate este doar o etapa, in spatele caruia se afla un numar infinit de alte structuri super-holografice sau de alta natura.
Creierul vazut ca o holograma
Bohm nu este singurul cercetator care a gasit dovezi precum ca Universul nostru ar fi o holograma. Lucrand independent in domeniul cercetarii neurologice, medicul neuropsihiatru, Karl Pribam, de la Universitatea Stanford (SUA) a ajuns si el la concluzia precum ca realitatea este de natura holografica.
In formularea modelului holografic, Pribram dorea sa afle initial cum si unde sunt memorate amintirile in creier. De-a lungul a numeroase decenii de cercetari, o serie de studii au aratat faptul ca memoriile n-au o localizare specifica, fiind dispersate in tot creierul. Intr-o serie de experimente realizate in anii ’20, omul de stiinta Karl Lashey a aflat ca, indiferent ce portiune de creier a unui sobolan era indepartata, memoria acestuia (privind indeplinirea anumitor sarcini) ramanea intacta. Astfel, mecanismul memoriei parea unul de genul “totul in fiecare parte”.
In anii 1960, Pribram a dezvoltat conceptul holografic pentru a explica cum se realizeaza memorarea informatiilor de catre creier. El crede ca amintirile nu se stocheaza pe neuroni sau in mici grupuri de neuroni, ci in modele de impulsuri nervoase care intersecteaza intreg creierul, la fel cum modele de lumini de laser intersecteaza intreaga zona a unui film continand o imagine holografica. Cu alte cuvinte, Pribram crede ca insusi creierul este o holograma.
Teoria lui Pribram poate explica cum de creierul uman poate retine atat de multe amintiri intr-un spatiu atat de mic. A fost descoperit faptul ca creierul uman are capacitatea de a memora 10 miliarde de biti de informatii pa parcursul unei varste medii de viata de 75 de ani, ceea ce inseamna informatiile continute in 5 seturi de Enciclopedia Britannica. Similar, printre alte capacitati, hologramele au o abilitate uimitoare pentru memorarea informatiilor; prin simpla schimbare a unghiului prin care doua lasere se izbesc de un film fotografic, este posibil sa se inregistreze imagini diferite pe aceeasi suprafata. S-a demonstrat ca un centrimetru cub de film poate stoca pana la 10 miliarde de biti de informatii.
Abilitatea noastra stranie de a regasi rapid orice informatii avem nevoie dintr-o cantitate uriasa de memorii devine mai de inteles daca creierul ar functiona conform principiilor holografice. Daca cineva te va intreba ce intelegi prin cuvantul “zebra”, nu vei fi nevoit sa stai si sa astepti sortarea alfabetica a informatiei (pana vei ajunge la “z”), ci pur si simplu, vei raspunde aproape instantaneu “vargat”, “arata ca un cal”, “un animal din Africa”.
Intr-adevar, unul dintre cele mai uimitoare lucruri despre procesul gandirii umane e faptul ca fiecare informatie pare instantaneu corelata cu alta informatie – o alta caracteristica intrinseca a hologramei. Datorita faptului ca fiecare portiune a hologramei este conectata infinit cu alta portiune, acesta este exemplu care arata sistemul interconectat al hologramelor.
Simturile sunt convertite de creier tot cu ajutorul hologramei
Inmagazinarea memoriei nu este singurul aspect neuro-psihologic care a devenit mai usor de explicat folosindu-se modelul holografic al creierului. Un alt aspect se refera la capacitatea creierului de a traduce avalansa de frecvente primite cu ajutorul stimulilor (frecvente vizuale, auditive etc.) in lumea concreta a perceptiilor noastre. Codificarea si decodarea frecventelor este realizata cel mai bine de catre o holograma. La fel cum functioneaza o holograma, ca un fel de lentila, un dispozitiv de tradus, capabil de a converti aperentul amestec de frecvente fara sens intr-o imagine coerenta, la fel Pribram crede ca creierul include o lentila si foloseste principii holografice pentru a converti matematic frecventele pe care le primeste de la simturi in lumea noastra interioara a perceptiilor.
Holograma folosita si in lumea fenomenelor acustice
Teoria lui Pribram a castigat destui suporteri in randul neuropsihiatrilor. Cercetatorul italian Hugo Zucarelli a extins recent modelul holografic si in lumea fenomenelor acustice. Uimit de faptul ca oamenii pot localiza sursa sunetelor fara a-si misca capul, Zucarelli a descoperit faptul ca principiile holografice stau la baza acestei abilitati. Zucarelli a dezvoltat de asemenea tehnologia sunetului holofonic, o tehnica de inregistrare capabila sa reproduca situatiile acustice de un realism uimitor.
Sinteza teoriilor lui Bohm si a lui Pribram
Dar ce se intampla daca unim cele doua teorii explicate mai sus? Precum am mai spus, conform teoriei lui Bohm aceasta lume fizica este doar o holograma; daca si creierul e si el, la randul sau, doar o holograma, caci selecteaza doar anumite frecvente si le transforma matematic in perceptii senzoriale, atunci ce mai ramane din realitatea obiectiva? Ea pur si simplu inceteaza sa mai existe!
Paradigma holografica
Asa cum multe religii orientale aratau de mii de ani, lumea materiala este o maya, o iluzie, si, desi noi credem ca suntem fiinte fizice care ne miscam intr-o lume fizica, chiar si acest lucru este tot o iluzie. Noi suntem doar niste receptori care “plutim” intr-un ocean urias de frecvente, si ceea ce extragem din acest ocean si-l metamorfozam in lumea reala nu este altceva decat un canal extras din atatea canale extrase al acestei super-holograme.
Aceasta noua infatisare a realitatii poarta numele de paradigma holografica, si, desi este privita de multi cercetatori cu scepticism, totusi exista cativa care cred ca acesta este cel mai corect model de realitate la care stiinta a ajuns pana acum. Mai mult decat atat, se crede ca aceasta paradigma poate explica misterele care n-au putut fi intelese cu ajutorul stiintei, si care au fost catalogate ca fiind paranormale. Astfel, intr-un univers in care creierele individuale sunt de fapt portiuni indivizibile ale unei holograme mai mare, iar totul este conectat la infinit, atunci telepatia se poate explica foarte usor, prin calatoria informatiei de la mintea individuala A la mintea individuala B.
Constiinta creeaza realitatea
Paradigma holografica are implicatii si in biologie. Astfel, Keith Floyd, un psiholog de la Universitatea Virginia Intermont, a explicat faptul ca, intrucat realitatea nu este decat o iluzie holografica, atunci nu mai poata fi adevarata afirmatia conform careia “creierul produce constiinta”. E de fapt invers: constiinta creeaza aparenta creierului, a corpului fizic si a tuturor lucrurilor care ne inconjoara, pe care noi le percepem a fi reale. Un astfel punct de vedere schimba viziunea asupra medicinii, caci trupul fiind o proiectie holografica a constiintei, fiecare dintre noi e mult mai responsabil pentru propria sanatate. Ceea ce unele cazuri din medicina au fost privite ca “vindecari miraculoase” s-ar putea explica prin schimbarile avute in constiinta, ce au afectat astfel si schimbarile din holograma trupului.
Si chiar daca modelul holografic nu ar oferi explicatia cea mai buna pentru comunicarea simultana intre particulele subatomice, totusi, asa cum remarca Basil Hiley, fizician la Colegiul Birbeck din Londra, descoperirile lui Alain Aspect indica faptul ca trebuie sa ne pregatim pentru noi viziuni si mai radicale asupra realitatii inconjuratoare.
sursa
Sursa: Enigme si Conspiratii
ŞAMANISM ŞI ŞAMANI
Sub pretextul superstiţiei, omul de astăzi se lipseşte de conştiinţa sa intuitivă.
Nu demult – de-abia de vreo douăzeci de ani – cuvintele şamanism şi şaman au trezit ecou, încă destul de vag, în spiritul publicului. Până atunci, doar etnologii erau la curent cu aceste practici magico-religioase care sunt şi astăzi, printre riturile cunoscute şi inventariate, dintre cele mai misterioase, dintre cele mai bizare. In privinţa slujitorilor lor, şamanii, ei continuă să sfideze legile naturii. Şi ale ştiinţei…
Adevăratul şamanism a luat naştere acolo unde el mai există sub forma lui cea mai autentică, adica în Asia Septentrională, mai ales la populaţiile siberiene sau altele, cum sunt samoiezii şi tunguşii. Acest şamanism din nordul îndepărtat, vechi de mai multe milenii, încă n-a putut fi studiat în întregime, deoarece regiunile unde şamanii îşi exercită talentele sunt, şi astăzi, greu de explorat. în plus, climatul neospitalier care domneşte acolo nu e propice turismului. Astfel încât, acolo, în singurătatea îngheţată aSiberiei, s-au păstrat cel mai bine tradiţiile samanice.Cu toate acestea, asemenea tradiţii lasă impresia că s-au practicat pretutindeni în lume. Riturile de cinste la populaţiile de la poli (laponi, eschimoşi, indienii din Alaska, din Nordul canadian) se apropie de riturile siberiene. Cele păstrate la indienii din America de Nord şi la triburile primitive din Indonezia şi Oceania prezintă. îndeaproape, incontestabile similitudini. Etnologii, care au preferat să nu se piardă înir-un hăţiş de diviziuni şi de subdiviziuni, au făcut din cuvântul şamanism numitorul comun al tuturor riturilor ce prezintă asemănări, mai mult sau mai puţin evidente, cu ei. E de netăgăduit faptul că leagănul şamanismului se situează în Siberia europeană sau asiatica.
Nu este exagerat să spunem că şamanul e un personaj excepţional, un individ enigmatic, căruia nu i se poate lipi usor o eticheta. Deoarece şamanismul nu e o religie, şamanul nu e preot. Folosindu-şi puterile magice ca să-şi ajute semenii, el nu e usor vrăjitor, cel puţin în sensul peiorativ pe care-l dăm termenului.
Aceste „puteri miraculoase”, atestate de călătorii şi cercetătorii care au fost martori – martori de netăgăduit -şamanul le deţine şi le pune în slujba comunităţii când se transpune (voluntar) în stare de transă extatica. Căzut în această transă care-l rupe de lume, el calatoreste în domeniul astral, îi vizitează pe zei şi le adresează rugămintea lui. In mijlocul grupului, rolul său ocupă un loc de prim plan. însă sacerdoţiul lui nu e întru totul de invidiat. Relaţiile pe care le întreţine cu Celălalt Tărâm nu sunt lipsite de primejdii.
Şamanismul se bazează, într-adevăr, pe realitatea unei lumi interzise profanului şi deschisă cu generozitate şamanului. Această capacitate de a circula în planurile supranaturale, de a intra în contact cu Supraumanul, şamanul o dobândeşte concomitent cu puterile sale miraculoase, prin suferinţă şi teroare. E supus unor probe initiatice atât de dure. încât, uneori, îşi pierde viaţa sau minţile. EI primeşte învăţătura de la Spirite, sub formă de vise care iau o turnură dramatica. Dacă trece depiedicile iniţierii, află după aceea de la un şaman-strămoş teoriile extazului, folosirea obiectelor magice şi secretele pe care orice şaman trebuie să le cunoască. Atunci, e în stare să-şi exercite funcţia, iar savanţilor care s-au apropiat de acest personaj curios nu le e permisă îndoiala. In transă, el facedovada unor incontestabile însuşiri de clarviziune şi telepatle şi vindecă bolnavii.
Intre viziunile pe care le aduce din domeniul astral şi imaginile ce aparţin domeniului terestru, şamanul nu face usor o diferenţă. Visul lui concurează realitatea, viziunile sale nu sunt halucinaţii.
Ar trebui cu adevărat să ne îndepărtăm de ştiinţa tradiţională, prea mult legată de fenomenele vizibile, care se repetă, pentru a încerca să înţelegem şi să acceptăm şamanismul, ştiinţă a naturii şi a sufletului, mai evoluată, mai profundă decât psihanaliza. Câmpul ei de acţiune e nelimitat. Cunoaşterea pe care şamanul a dobândit-o n-are nevoie să pună sufletul în formule sau ecuaţii.
Un mare şaman este deopotrivă, un psiholog. Probele initiatice au facut din el un om puternic, cu o stabilitate psihica de neatacat. Depăşind limitele umanului, ştie cum să transmită celorlalţi echilibrul pe care aceştia l-au pierdut şi se arată mai abil decâl cel mai vestit dintre psihiatri. E capabil să ghiceascagândurile celuilalt, să practice telepatia dirijând visele, sentimentele dirijând indivizii. Acolo unde nu există şaman, sufletul colectiv al tribului riscă să se descompună pentru că şi-a pierdut elementul stabilizator.
Astăzi, şamanul siberian aminteşte tot mai mult de personajul din trecut, de elementul folcloric. Civilizaţia care n-a pătruns, până în ultimele decenii. în mijlocul acestor regiuni îngheţate, invadează acum. odată cu teoriile moderne. în ciuda acestei evoluţii, şamanul rămâne miracolul unei ştiinţe care armerita să determine ştiinţa noastră să se intereseze de el în loc să-1 dispreţuiască.
http://shaman70.ablog.ro
Gandirea de grup
Succesul manipulărilor pe scară largă depinde, în primul rând, de modul în care individul a fost cufundat în anonimatul masei de manevră. Liderii sistemelor totalitare, precum şi conducătorii unor secte extremiste depun eforturi considerabile spre a inocula în minţile celor pe care îi manevrează sentimentul fidelităţii necondiţionate faţă de respectivul grup social. Repetând la nesfârşit preceptele teoriei bazate pe împărţirea oamenilor în “buni” şi “răi”, ei îi fac pe adepţi să creadă sincer că fac parte din grupul social “bun”, “corect”, în timp ce restul lumii este alcătuit din “răi” şi “ticăloşi”.
Orice idee ce nu corespunde respectivei ideologii este calificată drept eretică sau drept o expresie a trădării.Manipularea se realizează în special prin controlul informaţiilor, dar şi prin izolarea grupului, pentru a evita orice contacte ale membrilor săi cu lumea exterioară. În capitolul dedicat sistemelor totalitare am văzut, pe larg, în ce mod se face controlul informaţiilor, pentru a permite accesul oamenilor obişnuiţi numai la ştirile ce susţin politica regimului. De asemenea, am văzut cum se redefînesc istoria, morala, filozofia, limba, cum se modifică sistemul educaţional, cum se dă o nouă înfăţişare oraşelor, satelor ş.a.m.d., totul pentru a-l rupe complet pe individ de influenţele vechiului mod de viaţă (de “mentalităţile burghezo-moşiereşti”, “reacţionare”) şi pentru a-l transforma în “omul nou”.
Aceleaşi tehnici se aplică, la scară redusă şi în diverse variante, în orice sectă religioasă extremistă.O dată ce individul nu mai are nici un contact cu exteriorul şi nici o posibilitate de acces la surse alternative de informaţie, identitatea lui se evaporă şi el va fi integrat grupului. Comportamentul, gândirea şi chiar sentimentele lui se vor adapta noilor standarde, sisteme de valori, legi şi regulamente. Pentru a scăpa de chinul interior, determinat de fenomenul disonanţei cognitive, el va ajunge să creadă sincer în noua ideologie sau viziune asupra vieţii, în noile reguli de grup şi va fi mult mai preocupat de alinierea la modul de gândire general, decât de exprimarea unor păreri critice sau de analiza obiectivă a situaţiilor. Cu timpul va avea chiar impresia că participă efectiv la luarea deciziilor, că hotărârile luate “în unanimitate” sunt cele “corecte”, că noua lume în care trăieşte este “cea mai bună dintre toate”. Şi chiar dacă nu este totalmente supus noii ideologii, izolarea faţă de lumea exterioară, intoxicarea cu informaţii aşa-zis “corecte” şi contactul permanent cu o politică ce împarte totul în “alb” şi “negru”, “bun” şi “rău”, “corect” şi “incorect” îi vor forma un mod de gândire foarte greu de readus la normalitate.
Izolarea este aplicată şi în situaţii dintre cele mai comune, pentru a influenţa individul să facă un lucru sau altul. Poliţia îşi interoghează suspecţii în camere goale, fără nici un fel de mobilier; puşcăriile, spitalele de boli nervoase, centrele de reeducare sunt locuri izolate, sectele extremiste se retrag în campusuri unde contactul cu lumea exterioară este inexistent.Tehnica inoculării unei “gândiri de grup”, atunci când ea este aplicată unui întreg sistem social, e greu de sesizat, dar nu imposibil.
Greu în special din cauza faptului că cel care sesizează la un moment dat că “nu merge ceva”, se vede pus în situaţia de a se aşeza “împotriva curentului general”. Şi totuşi, dacă în sistemele totalitare o astfel de atitudine ar atrage după sine pedepse severe, în sistemele democratice ea este posibilă fără urmări, iar în sistemele democratice în curs de cristalizare (precum cele din statele postcomuniste) este chiar bine venită, pentru a impulsiona formarea unei mentalităţi noi, deschise confruntării autentice de idei.
Cum putem sesiza dacă suntem victime ale acestor tehnici de impunere a unei “gândiri de grup”?
În primul rând printr-o analiză la rece a comportamentului, a gândirii şi a sentimentelor noastre. Dacă am ajuns să credem necondiţionat în anumite idei, deşi suntem puşi în faţa a numeroase fapte concrete ce le contrazic, dacă îi considerăm proşti sau duşmani pe cei care au alte păreri decât ale noastre, dacă ne limităm numai la anumite surse de informaţie, ce ne susţin concepţiile, dacă ajungem să dăm răspunsuri standard, al căror înţeles profund nici măcar nu ne este prea clar, înseamnă că ne aflăm sub influenţa totală a manipulatorilor ce ne-au inoculat politica împărţirii tuturor faptelor şi ideilor în “albe” şi “negre”, în “corecte” şi “incorecte”. În viaţa reală există nenumărate tonuri de gri, nenumărate variante şi nimeni nu se poate crede deţinătorul adevărului absolut.Dialogul autentic, schimbul de idei, recunoaşterea greşelilor, analiza lucidă a faptelor sunt paşi importanţi spre evadarea din mrejele unui asemenea tip de manipulare pe scară largă. Gândiţi-vă atunci când luaţi o decizie dacă ea reprezintă opţiunea dumneavoastră intimă. Nu cumva aţi luat-o pentru că “aşa trebuie” sau pentru că o asemenea hotărâre aşteaptă de la dumneavoastră cei care deja vă manevrează aşa cum vor ei?
Cum putem sesiza dacă suntem victime ale acestor tehnici de impunere a unei “gândiri de grup”?
În primul rând printr-o analiză la rece a comportamentului, a gândirii şi a sentimentelor noastre. Dacă am ajuns să credem necondiţionat în anumite idei, deşi suntem puşi în faţa a numeroase fapte concrete ce le contrazic, dacă îi considerăm proşti sau duşmani pe cei care au alte păreri decât ale noastre, dacă ne limităm numai la anumite surse de informaţie, ce ne susţin concepţiile, dacă ajungem să dăm răspunsuri standard, al căror înţeles profund nici măcar nu ne este prea clar, înseamnă că ne aflăm sub influenţa totală a manipulatorilor ce ne-au inoculat politica împărţirii tuturor faptelor şi ideilor în “albe” şi “negre”, în “corecte” şi “incorecte”. În viaţa reală există nenumărate tonuri de gri, nenumărate variante şi nimeni nu se poate crede deţinătorul adevărului absolut.Dialogul autentic, schimbul de idei, recunoaşterea greşelilor, analiza lucidă a faptelor sunt paşi importanţi spre evadarea din mrejele unui asemenea tip de manipulare pe scară largă. Gândiţi-vă atunci când luaţi o decizie dacă ea reprezintă opţiunea dumneavoastră intimă. Nu cumva aţi luat-o pentru că “aşa trebuie” sau pentru că o asemenea hotărâre aşteaptă de la dumneavoastră cei care deja vă manevrează aşa cum vor ei?
Ataşamentul necondiţionat faţă de anumite idei, în ciuda tuturor evidenţelor ce demonstrează contrarul, nu reprezintă un semn al loialităţii, ci o dovadă de rigiditate şi chiar de succes al manipulării la care este supus individul.Acceptaţi în cadrul discuţiilor, nu doar formal, şi părerile celorlalţi şi analizaţi-le cu atenţie, atunci când sunt susţinute de argumente concrete. De multe ori vă pot oferi soluţii la care poate chiar şi dumneavoastră v-aţi gândit, dar le-aţi respins pentru că nu erau “pe linie” sau nu conveneau “politicii generale”. Încercaţi să ieşiţi de sub influenţa celor care judecă doar în “alb” şi “negru”, a celor care îi consideră duşmani personali pe toţi cei care au păreri diferite de ale lor. Ieşiţi de sub influenţa celor care susţin până în pânzele albe idei contrazise de realitate, care nu acceptă dialogul, care se erijează în deţinători ai adevărului absolut.Cristalizaţi-vă propriile dumneavoastră opinii prin observarea atentă a realităţii, prin culegerea informaţiilor din cât mai multe surse.
Nu uitaţi că premisa fundamentală a democraţiei este asigurarea accesului tuturor cetăţenilor la surse alternative de informaţie. Numai astfel omul obişnuit poate să-şi aleagă reprezentanţii în deplină cunoştinţă de cauză. Numai astfel alegerile generale pot fi considerate libere şi corecte. Amintiţi-vă cu câtă înverşunare, ani de zile după revoluţia din România a fost refuzată acordarea licenţelor de emisie unor posturi particulare de televiziune, ce nu puteau fi controlate de autorităţi. Amintiţi-vă cât de uşor au fost chemaţi minerii la Bucureşti, din cauza controlului informaţional total exercitat de puternicii zilei. La şase ani după revoluţie, când televiziunile şi posturile de radio particulare au început să se dezvolte, asemenea manipulări de anvergură nu mai sunt posibile (sau, oricum, ar fi posibile cu mult mai mult efort din partea autorităţilor).Învăţaţi din greşelile trecutului, pentru a nu mai greşi din nou. 
Sursa: Fata nevazuta a lumii….
Un pteranodon viu?
In 1896 trei vanatori cretani se aflau intr-o dimineata langa un paraias, in muntii Asterusici. Brusc, ei au auzit niste batai de aripi. Pentru un moment nu au dat o prea mare atentie acestui fapt deoarece nu li s-a parut ceva anormal. Dar ceea ce au vazut pe urma i-a lasat pur si simplu masca.
O zburatoare enorma de culoare gri a tasnit spre cer cu aripile sale membranoase prevazute cu patru labe. Nu mai vazusera niciodata un asemenea animal in toata cariera lor de vanatori. Aceasta pasare poseda aripi fara pene, labele din fata se terminau printr-un fel de degete, altele prin gheare ascutite si ciocul ei parea ca cel al unui pelican.
Cei trei barbati au ramas muti in timp ce strania zburatoare se indrepta spre munti. Extrem de curiosi, au cercetat repede carti de specialitate. Singurul animal care avea o asemanare cu ceea ce ei vazusera este pteranodon-ul sau cel putin o specie de pterodontili care erau pterosaurii.
Pteranodonul poseda o creasta mare deasupra capului si forma maxilarului sau sugera faptul ca avea un fel de punga sub cioc, cam ca la pelican. Singura problema este ca aceasta reptila zburatoare a disparut acum milioane de ani in acelasi timp cu dinozaurii.
Sursa: Enigme
O zburatoare enorma de culoare gri a tasnit spre cer cu aripile sale membranoase prevazute cu patru labe. Nu mai vazusera niciodata un asemenea animal in toata cariera lor de vanatori. Aceasta pasare poseda aripi fara pene, labele din fata se terminau printr-un fel de degete, altele prin gheare ascutite si ciocul ei parea ca cel al unui pelican.
Cei trei barbati au ramas muti in timp ce strania zburatoare se indrepta spre munti. Extrem de curiosi, au cercetat repede carti de specialitate. Singurul animal care avea o asemanare cu ceea ce ei vazusera este pteranodon-ul sau cel putin o specie de pterodontili care erau pterosaurii.
Pteranodonul poseda o creasta mare deasupra capului si forma maxilarului sau sugera faptul ca avea un fel de punga sub cioc, cam ca la pelican. Singura problema este ca aceasta reptila zburatoare a disparut acum milioane de ani in acelasi timp cu dinozaurii.
Sursa: Enigme
O familie din Tennessee raporteaza o intalnire cu un alien
Sambata, 13 iulie 1996, era o noapte de vara tipica pentru Mike Dawson si familia sa. Familia avea o caravana in comitatul rural din Robertson, nu departe de Orlinda, in Tennessee. In primele ore ale diminetii de duminica, 14 iulie, Dawson, familia sa si cele doua fiice ale sale, in varsta de 12 si 14 ani, au fost treziti de zgomote stranii venind din curtea din spate a caravanei lor.
Luand o lanterna, Dawson s-a dus repede sa vada ce se intampla. Deschizand usa, el a indreptat fasciculul catre padure. A auzit un zgomot pe care l-a caracterizat ca „ceva alergand spre pod, lovind obiecte la intamplare.\” Zgomotul l-a surprins. Nici unul dintre cainii sai, J.R. si Sid, nu a latrat la intrus. Miscand lanterna in toate partile, Dowson a vazut ceva in spate care il privea fix. El a descris ca un fel de obiect cauciucat de 5 picioare in diametru.
Acesta a intins o tentacula sau un apendice pe sol. Martorul a estimat ca apendicele avea 18-24 de cm…ca trompa unui elefant. Pentru a fi sigur ca nu vedea himere, Downson s-a dus sa-si trezeasca copiii. Intreaga familie a privit apoi creatura de la fereastra bucatariei caravanei. Doamna Dowson a remarcat lumini stralucitoare in departare intr-un luminis apropiat.
Investigatorul de paranormal Ed Kimbel a afirmat ca de fiecare data cand, Mike a indreptat fasciculul lanternei catre creatura, reactiona ca si cum s-ar fi tras asupra sa. Se misca foarte rapid in gradina, sub masini, apoi revenea pe pod… De fiecare data cand lanterna era indrepatata spre ea, se transforma in dare luminoase.
La ora 4:00 Dawson a parasit caravana pentru a vedea ce se petrecuse cu cainii lui. I-a gasit cu burtile in sus gemand. J.R. avea o rana pe piciorul posterior, pana la interiorul coapsei si urla de parca avea o mare durere. In acest timp, deasupra in luminis se afla stationar un OZN, lasand raze de lumina.
Dawson a fost lovit la cot si gat. Imediat politia a gasit o mica arsura pe corpul sau. Martorul si copiii sai au urmarit pista straniei creaturi pana in afara parcului in masinile familiei. Kimbel a raportat: Ferestrele celor doua vehicule erau acoperite de un fel de ceata sau de gheata. Si masina emitea un fel de zgomot electric surd in apropiere de el.
Sursa: Enigme
Luand o lanterna, Dawson s-a dus repede sa vada ce se intampla. Deschizand usa, el a indreptat fasciculul catre padure. A auzit un zgomot pe care l-a caracterizat ca „ceva alergand spre pod, lovind obiecte la intamplare.\” Zgomotul l-a surprins. Nici unul dintre cainii sai, J.R. si Sid, nu a latrat la intrus. Miscand lanterna in toate partile, Dowson a vazut ceva in spate care il privea fix. El a descris ca un fel de obiect cauciucat de 5 picioare in diametru.
Acesta a intins o tentacula sau un apendice pe sol. Martorul a estimat ca apendicele avea 18-24 de cm…ca trompa unui elefant. Pentru a fi sigur ca nu vedea himere, Downson s-a dus sa-si trezeasca copiii. Intreaga familie a privit apoi creatura de la fereastra bucatariei caravanei. Doamna Dowson a remarcat lumini stralucitoare in departare intr-un luminis apropiat.
Investigatorul de paranormal Ed Kimbel a afirmat ca de fiecare data cand, Mike a indreptat fasciculul lanternei catre creatura, reactiona ca si cum s-ar fi tras asupra sa. Se misca foarte rapid in gradina, sub masini, apoi revenea pe pod… De fiecare data cand lanterna era indrepatata spre ea, se transforma in dare luminoase.
La ora 4:00 Dawson a parasit caravana pentru a vedea ce se petrecuse cu cainii lui. I-a gasit cu burtile in sus gemand. J.R. avea o rana pe piciorul posterior, pana la interiorul coapsei si urla de parca avea o mare durere. In acest timp, deasupra in luminis se afla stationar un OZN, lasand raze de lumina.
Dawson a fost lovit la cot si gat. Imediat politia a gasit o mica arsura pe corpul sau. Martorul si copiii sai au urmarit pista straniei creaturi pana in afara parcului in masinile familiei. Kimbel a raportat: Ferestrele celor doua vehicule erau acoperite de un fel de ceata sau de gheata. Si masina emitea un fel de zgomot electric surd in apropiere de el.
Sursa: Enigme
A atinge Marte in 3 ore: SUA lucreaza la un motor hiperspatial
Guvernul SUA studiaza actual un motor hiperspatial care va permite sa se calatoreasca in spatiu cu o viteza record. Masinaria ipotetica, ale carei principale linii mari ale principiului sunt deja trasate si care se bazeaza pe o teorie controversata asupra structurii Universului, ar putea potential sa permita unei nave spatiale sa se deplasaseze de la Pamant la Marte in 3 ore.
Pentru a putea atinge o stea situata la 11 ani lumina, nu-i va trebui decat 80 de zile, sustine revista New Scientist. Motorul, in teorie, functioneaza creand un intens camp magnetic care, conform ideilor initial dezvoltate, de omul de stiinta Burkhard Heim in anii 50, produce un camp gravitational si permite propulsia vasului spatial. Daca acest camp magnetic produs va fi suficient de ridicat, vasul va aluneca intr-o dimensiune diferita unde viteza luminii este mai rapida, ceea ce va permite sa se atinga viteze extraordinare.
Simpla taiere a campului magnetic va avea drept consecinta reaparitia spatiului in propriul nostru spatiu tridimensional. Fortele aeriene ale SUA au manifestat interes pentru idee si oamenii de stiinta care muncesc la Departamentul Apararii Nationale (care poseda un aparat cunoscut sub numele de Z Machine, susceptibil de a produce genul de campul magnetic necesar pentru a pilota motorul), indica faptul ca ea ar putea fi reala daca teoria este supusa unei analize minutioase.
Profesorul Jochem Hauser, fizician la Universitatea de Stiinte Aplicate din Salzgitter (Germania), a anuntat ca daca totul va merge bine un motor operational ar putea fi testat in circa 5 ani. Dar el a explicat ca acesta se bazeaza pe o teorie controversata care cere o schimbare a intelegerii noastre actuale ale legilor fizice. In plus, el sustine ca o nava spatiala utilitata cu un atare motor ar putea ajunge pe Uranus in cateva ore.
Sursa: Enigme
Pentru a putea atinge o stea situata la 11 ani lumina, nu-i va trebui decat 80 de zile, sustine revista New Scientist. Motorul, in teorie, functioneaza creand un intens camp magnetic care, conform ideilor initial dezvoltate, de omul de stiinta Burkhard Heim in anii 50, produce un camp gravitational si permite propulsia vasului spatial. Daca acest camp magnetic produs va fi suficient de ridicat, vasul va aluneca intr-o dimensiune diferita unde viteza luminii este mai rapida, ceea ce va permite sa se atinga viteze extraordinare.
Simpla taiere a campului magnetic va avea drept consecinta reaparitia spatiului in propriul nostru spatiu tridimensional. Fortele aeriene ale SUA au manifestat interes pentru idee si oamenii de stiinta care muncesc la Departamentul Apararii Nationale (care poseda un aparat cunoscut sub numele de Z Machine, susceptibil de a produce genul de campul magnetic necesar pentru a pilota motorul), indica faptul ca ea ar putea fi reala daca teoria este supusa unei analize minutioase.
Profesorul Jochem Hauser, fizician la Universitatea de Stiinte Aplicate din Salzgitter (Germania), a anuntat ca daca totul va merge bine un motor operational ar putea fi testat in circa 5 ani. Dar el a explicat ca acesta se bazeaza pe o teorie controversata care cere o schimbare a intelegerii noastre actuale ale legilor fizice. In plus, el sustine ca o nava spatiala utilitata cu un atare motor ar putea ajunge pe Uranus in cateva ore.
Sursa: Enigme
Abonați-vă la:
Postări (Atom)