joi, 8 septembrie 2011

VIDEO. Un FILM SPECTACULOS despre facerea lumii, realizat de National Geographic, face senzaţie pe Internet

de Ioana NICOLESCU Postat la: 31.07.2011 18:00 Ultima actualizare: 01.08.2011 15:30
În video se poate urmări cum s-a format Pământul acum 4,5 miliarde de ani
Un clip dintr-un documentar de pe National Geographic (“Making of the Earth”) face senzaţie pe internet, scrie Huffington Post. Videoclipul este o poveste despre cum s-a format Pământul acum 4,5 miliarde de ani. Imaginile sunt spectaculoase şi reconstituie începuturile planetei, de la coliziunile asteroizilor până la o lume abia născută unde nu exista aer, ci dioxid de carbon şi rocă topită. “Arăta ca iadul pe Pământ”, spune comentatorul în video.
Citeşte şi Finalul evoluţiei omenirii? Creierul uman a ajuns la capătul dezvoltării sale
sursa; gandul.info

Sursa: BLOG ENCICLOPEDIC 2 – DESCOPERA

Sa nu fim acuzati de subiectivism…


William Schiller, arheolog american, lucrarea <>: “Civilizatia s-a nascut acolo unde traieste astazi poporul roman, raspandindu-se apoi, atat spre rasarit, cat si spre apus, acum circa 13-15.000 de ani!”

Marija Gimbutas, specialist american de origine lituaniana: “Romania este vatra a ceea ce am numit Vechea Europa, o entitate culturala cuprinsa intre anii 6.500 – 3.500 i.Hr., axata pe o societate matriarhala, teocratica, pasnica, iubitoare si creatoare de arta, care a precedat societatile indo-europene patriarhale de luptatori din epocile bronzului si fierului.”
Louis de la Valle Poussin: “Locuitorii de la nordul Dunarii de Jos pot fi considerati ca <> de origine a limbilor indo-europene, adica stramosii Omenirii.”
Ekstrom Par Olof, scriitor si lingvist suedez: “Limba romana este o limba-cheie, care a influentat in mare parte toate limbile Europei.”
Gordon W. Childe: “Locurile primare ale dacilor trebuie cautate, deci, pe teritoriul Romaniei. Intr-adevar, localizarea centrului principal de formare si extensiune a indo-europenilor trebuie sa fie plasata la nordul si sudul Dunarii.”
Bosch Gimpera, cercetator german: “Spatiul din care au pornit indo-europenii este situat intre Valea Dunarii, Marea Egee si Marea Neagra.”
Eugene Pittard, antropolog: “Stramosii etnici ai romanilor urca neindoielnic pana in primele varste ale Umanitatii, civilizatia neolotica romana reprezentand doar un capitol recent din istoria tarii.”
Prof. Fabio Scialpi: “Sunt intrigat de prezenta, pe teritoriul Romaniei, a mai multor toponime cu rezonanta sanscrita.”
A. Jarde, renumit elenist, Paris 1923: “Asupra istoriei primitive a regiunilor care vor forma Grecia, grecii insisi nu stiu nimic. Pana in prezent, solul grec n-a scos la iveala nii o urma materiala a paleoliticului. Cei mai vechi locuitori din Grecia sunt tracii, apartinand timpului neoliticului.”
Bonaventura Vulcannius din Bruges, 1597: “Getii au avut propriul lor alfabet cu mult inainte de a se fi nascut cel latin (roman). (…) Getii cantau, insotindu-le din fluier, faptele savarsite de eroii lor, compunand cantece chiar inainte de intemeierea Romei, ceea ce – o scrie Cato – romanii au inceput sa faca mult mai tarziu

Sursa: ROMANIA-DACIA

Un raport al SRI clarifica rolul KGB in Revolutie

Intr-un raport al Serviciului Roman de Informatii, intitulat “Punct de vedere preliminar al SRI privind evenimentele din Decembrie 1989″, exista un capitol dedicat implicarii KGB si GRU (serviciu de informatii al armatei), in colaborare cu alte agenturi de spionaj in derularea evenimentelor.

“Gardianul” va prezinta, in premiera, acest document, precum si fotografia unuia dintre principalii agenti ai KGB, realizata de serviciile de contraspionaj in timpul desfasurarii Revolutiei.

 

Ceausescu, lucrat de rusi

 

1. Datele si informatiile existente converg spre concluzia ca dispozitivul informativ si de diversiune sovietic a fost conectat la toate fazele evenimentelor.


Asa cum rezulta din instructajul facut, inca din 1982, de un cadru de informatii sovietic venit din Centrala in tara noastra, Romania era “lucrata” la nivelul unui stat inamic, mod de abordare care s-a pastrat, chiar s-a accentuat dupa venirea la conducere a lui MIHAIL GORBACIOV. In perioada premergatoare Revolutiei, activitatea rezidentelor sovietice – intensificata pe toate planurile – avea in vedere, mai mult decat inainte, obtinerea de informatii privind: starea sanatatii dictatorului, posibili succesori, conceptiile acestora, de unde se poate trage concluzia ca se urmarea doar schimbarea lui CEAUSESCU si mentinerea sistemului.

In contactele cu reteaua informativa, cadrele de spionaj dadeau asigurari ca “lucrurile se vor schimba”, iar in cateva cazuri au avansat ca data probabila “perioada Plugusorului” 1990.

 

Corespondentul Izvestia – agent KGB

 

Dupa intalnirea de la Berlin, cadrele de spionaj aflate in Romania si-au intensificat activitatea, iar unele dintre acestea, sub acoperirea de corespondenti de presa (exemplu: VICTOR VOLODIN – Izvestia, VLADIMIR VIDRASCU – Pravda), si-au sporit preocuparile pentru a obtine informatii privind starea de spirit a populatiei si alte aspecte negative ce ar fi putut fi exploatate. Articolele acestor cotidiane cu privire la Romania erau din ce in ce mai “critice”, iar Izvestia (care aparea si in Romania) a publicat scrisoarea celor sase.

 

“Turistii militari sovietici”

 

Incepand cu data de 9 decembrie 1989, numarul “turistilor” sovietici in autoturisme “particulare” a crescut vertiginos, de la circa 80 la peste 1.000 masini pe zi. Ocupantii (cate 2-3 in masina), in majoritate barbati cu constitutie atletica, in varsta de 25-40 ani, evitau in general locurile de cazare, dormind in autoturisme, iar in unele cazuri, rare, cand au solicitat servicii hoteliere, plateau in valuta. Masinile erau preponderent marcile “LADA” si “MOSKVICI”, se deplasau in coloana, de multe ori remarcandu-se ca aveau numere consecutive si stare tehnica asemanatoare (multe noi).

Majoritatea erau “in tranzit spre Iugoslavia”, dar unora nu li s-a permis intrarea in aceasta tara, intrucat la bordul masinilor s-au depistat arme. Cert este ca in timpul evenimentelor din Timisoara, in Romania se aflau numerosi “turisti” sovietici. In zilele de 15, 16 si 17 decembrie 1989, celor deja existenti li s-au adaugat cei care “se intorceau din Iugoslavia”, majoritatea cu autoturisme.

Exista si alte date care nu lasa dubii asupra calitatii ocupantilor lor.

Astfel, cu ocazia unor controale efectuate de organele de Politie ale judetului Dolj, din documentele prezentate a rezultat calitatea de militar a majoritatii “turistilor”. In acelasi judet, in dimineata zilei de 24 decembrie 1989, la C.P.U.N. s-a primit un telefon anonim care semnala apropierea unei coloane de masini de municipiul Craiova. Factorii militari au interpretat ca ar fi vorba de teroristi veniti cu misiunea de a ataca Combinatul Chimic Craiova, au trimis doua transportoare blindate, care au interceptat coloana si au deschis foc, ranind circa 20 persoane (doua decedand ulterior la spital) si avariind cinci autoturisme, dintre care unul a ars complet. Cadrele de la transportoare, care au controlat autoturismele avariate, fara prezenta altor persoane, nu au incheiat proces-verbal, care sa poata restabili integral adevarul, dar, ulterior, organele de Politie au constatat existenta mai multor truse medicale si cutite lungi, al caror numar depasea necesarul normal. Majoritatea ranitilor fiind internati intr-un spital din Turnu-Severin, s-a stabilit ca in ziua de 25 decembrie o cetateana sovietica a informat telefonic Ambasada fostei U.R.S.S., dupa care atasatul militar sovietic a vizitat de doua ori spitalul. In aprilie 1990, la organele de Politie din comuna Bradesti s-au prezentat trei cetateni sovietici, intre care o femeie care a afirmat ca are gradul de maior si s-a aflat in una dintre masinile respective, solicitand restituirea celor patru autoturisme.

 

Agentii GRU, cu uniforme ale Armatei Romane

 

La scurt timp dupa Revolutie, a fost accidentata masina in care se afla turistul sovietic LOUT ALEXANDER si inca un barbat. Cu ocazia reparatiilor efectuate la “Service”, in masina s-au gasit 12 uniforme militare romanesti MApN de camuflaj si un veston sovietic cu insemnele gradului de maior. Cei doi au afirmat ca sunt “ofiteri in rezerva” si au luptat anterior in Afganistan.

Pe raza judetului Mehedinti, in comuna Butoiesti, un alt autoturism sovietic a fost acrosat de un autotren TIR, provocand moartea unei persoane si ranirea grava a alteia. In autoturismul avariat s-au gasit 240 capse pirotehnice de fabricatie sovietica.

Semnificativa este “recomandarea” facuta, la catva timp dupa evenimente, de un cetatean moldovean, JIGAU ALEXEI, cadru didactic la Institutul Politehnic din Chisinau, ca romanii sa nu mai caute “teroristii”, intrucat acestia “sunt de mult plecati din Romania”. In context, a precizat ca, in timpul Revolutiei, fratele sau, cadru KGB, s-a aflat “in zona Craiovei, undeva intre Timisoara si Bucuresti”.

 

Diplomatii sovietici, evacuati

 

Exista, de asemenea, indicii ca pe timpul evenimentelor de la Timisoara s-a intensificat activitatea unor persoane cunoscute ca agenti sovietici si ca aceasta a fost coordonata cu cea a “turistilor”. Semnificativ este si faptul ca o asemenea persoana, dupa ce a contactat mai multi intelectuali din Timisoara participanti la evenimente, s-a deplasat in seara zilei de 21 decembrie 1989 la Bucuresti, unde, conform propriilor afirmatii, “a predat Ambasadei U.R.S.S. documente privind derularea evenimentelor”.

 




Sursa: Fata nevazuta a lumii….

Am fi putut hrăni toată Germania, dăm de mâncare la doar un sfert de Românie

După două decenii de capitalism, agricultura României poate hrăni doar un sfert din populaţia ţării, în condiţiile în care ar putea produce pentru 80 milioane de persoane. Este cel mai mare eşec al tranziţiei. Citiţi de ce am ajuns din mândrul „grânar al Europei” importator de mâncare într-o analiză capital.ro din seria ”România după 20 de ani”.
   
România realizează doar 10% din potenţialul său agricol şi importă aproape trei sferturi din necesarul intern de alimente. Din mare producător agricol, ţara noastră a ajuns să aibă o agricultură de subzistenţă, care nu poate asigura hrana propriilor cetăţeni.

   „În 20 de ani s-a reuşit neutralizarea celui mai important factor competitiv al României – agricultura. De la o agricultură de suport s-a ajuns la una de subzistenţă. Agriculura este cel mai mare eşec al perioadei de tranziţie”, spune analistul economic Mircea Coşea.
   În ciuda faptului că ar putea hrăni 15% din populaţia Uniunii Europene, agricultorii români nu pot asigura alimentele de strictă necesitate decât pentru un sfert din populaţia României. Aceasta în condiţiile în care potenţialul agricol al ţării noastre ar permite asigurarea hranei pentru 80 milioane de persoane, iar UE are 500 de milioane de locuitori.

   „Noi nu suntem în stare să producem pentru populaţia ţării. În loc să exportăm şi să fim o forţă pe piaţa agricolă europeană, am ajuns să mâncăm de la carne, până la legume şi fructe aduse din străinătate. Şi pentru a fi şi mai rău, produsele importate sunt de slabă calitate, mai ales în comparaţie cu cele româneşti. Românii sunt infometaţi pentru că agricultura a fost neglijată”, consideră Culiţă Tărâţă.

   Potrivit datelor oficiale, zonele rurale din România acoperă 87% din teritoriul ţării, cuprinzând 45% din populaţie, adică 9,7 milioane de locuitori. Având o suprafaţă agricolă de 14.741,2 mii de hectare (sau 61,8% din suprafaţa totală a ţării), România dispune de resurse agricole importante în Europa Centrală şi de Est.
   Agricultura ne putea salva din criză

   Analiştii economici, politicienii şi oamenii de afaceri din domeniul agricol sunt de acord că România nu a ştiut să folosească potenţialul de care beneficiază şi că autorităţile au făcut multe greşeli în ultimii 20 de ani. În primul rând, au ignorant agricultura, considerându-o un domeniu marginal, când de fapt era printre primele sectoare care trebuiau dezvoltate pentru ca economia în ansamblu să funcţioneze bine pe termen lung.
   „La cât pământ are România şi la ce producţie agricolă ar fi putut obţine dacă se investea serios în acest domeniu, ţara noatră trebuia să treacă fluierând peste această criză economică. Dacă aveam agricultura bine pusă la punct, pământul era cultivat şi aveam o strategie de valorificare a producţiei agricole şi zootehnice, România se afla acum printre fruntaşele Europei, cu un PIB bine alimentat”, explică Culiţă Tărâţă, unul dintre principalii agricultori din ţară.
România se putea salva din criză dacă avea o producţie agricolă mare  pe care să o exporte. „Acum nu mai trăiam cu teama că nu putem asigura hrana celor 22 de milioane de locuitori. Aveam posibilitatea de a vinde altora alimente şi de a avea bani pentru a scăpa cu bine din criză”, crede Valeriu Tabără.

   Pământul, principalul atuu ratat

   Principala greşeală făcută a fost de neglijare a principalului element care trebuia valorificat – pământul.
„Nu mai există nicăieri în lume atâta risipă de teren arabil ca la noi. Fie pământul este lăsat nelucrat, fie este transferat în intravilan pentru a se construi diverse, de la case la mall-uri. Am fost în multe zone ale lumii şi peste tot oamenii sunt interesaţi să folosească şi ultima bucăţică de pământ pentru a-l cultiva şi a obţine produse agricole. Numai la noi terenul agricol a ajuns o bătaie de joc”, acuză Tabără.
   Primul pas care trebuia făcut după Revoluţie a fost ratat, spun specialiştii. Dacă împroprietărirea avea loc rapid şi fără imixtiuni, situaţia terenurilor era clară şi oamenii se puteau ocupa de agricultură. Dacă problema proprietăţii era rezolvată mai repede, agricultura ar fi fost un domeniu profitabil şi nu doar unul cu potenţial extraordinar. S-a ajuns acum în situaţia în care terenul este mult prea fărâmiţat pentru a se putea face o agricultură performantă.

   „A durat prea mult rezolvarea problemei proprietăţilor. În plus, privatizarea fostelor IAS-uri s-a făcut fără să se pună în mâna prorietarilor şi mijloacele de utilizare a pământului”, a arătat Tabără.
   Aproape jumătate din suprafaţa totală şi din efectivul total de animale se află în exploataţii de subzistenţă, care acoperă 45% din suprafaţa agricolă a României, reprezentând 91% din numărul total de ferme. Majoritatea exploataţiilor au sub 5 hectare de teren, având în medie 1,63 hectare, potrivit datelor Ministerului Agriculturii.
   Majoritatea acestor exploataţii de subzistenţă nu sunt nici măcar considerate ferme. Condiţia preliminară pentru a fi înregistrat în Registrul Fermelor şi pentru a beneficia de subvenţii europene este aceea de a lucra cel puţin un hectar de teren, compus din parcele care nu sunt mai mici de 0,3 hectare.

   Analiştii economici spun că mediul rural în general a fost neglijat, nefăcându-se nici un fel de investiţii. „Nu s-a făcut nimic. Ruralul românesc s-a transferat la urbanul din Spania şi Italia. Sunt necesare servicii alternative în mediul rural, este nevoie de altceva decât agro-turism”, crede Liviu Voinea, directorul Grupului de Economie Aplicată.
   În plus, produsele româneşti nu beneficiază nici de o piaţă de desfacere bine reglementată şi nici de promovare. „Nu s-a reuşit crearea unei pieţe a pământului, dar nici a unei pieţe de desfacere a produselor. În plus, nu există o reţea de depozitare, prelucrare, de punere în valoare şi de distribuţie a produselor”, susţine Coşea.

  
O criză alimentară ar putea îmbogăţi România agrară

   Pe termen lung, specialiştii nu dau prea mari şanse agriculturii. Aceasta nu pentru că nu s-ar putea face foarte mult în acest domeniu, ci pentru că, în continuare, autorităţile nu par a-şi da seama de importanţa agriculturii. „Nu există interes pentru a rezolva problemele acestui sector. Mai mult, pentru anii 2020-2025 se preconizează o criză mondială a alimentelor, iar ţările cu potenţial agricol vor devein atunci ceea ce sunt acum ţările petroliere, furnizoarele materiei de bază şi transformarea în nişte state super bogate”, arată Coşea.
   Specialiştii estimează că principalele sectoare în care trebuie investit sunt  infrastructura de irigaţii, tehnologia modernă şi zootehnia. „Sunt necesare investiţii masive în elementele care să ne elibereze de meteodependenţă. Aceasta înseamnă în primul rând că trebuie să punem la punct un sistem de irigaţii eficient. Apoi, avem nevoie de investiţii în industria echipamentelor agricole, pe care noi tocmai am reuşit să o distrugem şi să nu mai producem tractoare aproape deloc”, a spus Coşea.
   Pentru că România beneficiază de 4,5 milioane hectare de păşuni, dezvoltarea fermelor ar trebui să vină de la sine. „Noi am ajuns să importăm muşchi de vită din  Argentina, în timp ce păşunile sunt neutilizate”, spune Culiţă Tărâţă.
  Polonia şi Ungaria au găsit soluţii

   Dacă România nu a reuşit să se trezească la realitate nici după aderarea la Uniunea Europeană, nereuşind să atragă fondurile puse la dispoziţia agriculturii româneşti de UE, nu acelaşi lucru se poate spune de Polonia. „După integrare, polonezii au regândit întrega politică agricolă. În primul rând, au renegociat condiţiile privind agricultura pentru că şi ei, ca şi noi, n-au ştiut să negocieze de la îneput foarte profitabil. Au reuşit însă să schimbe lucrurile în favoarea lor şi acum au o agricultură tot mai performantă. Polonia este singura ţară europeană care înregistrează creştere economică în această perioadă de criză mondială şi asta se datorează şi agriculturii, căreia i s-a dat mare atenţie după aderarea ţării al UE”, spune Valeriu Tabără, fost ministru al Agriculturii.
   Un alt stat din fostul bloc comunist care a ajuns să aibă o agricultură mai avansată decât a României este Ungaria. Deşi au puţin teren agricol, ungurii au ştiut să găsească exact modalităţile care să le creeze avantaje. „Ungaria are producţie bună chiar dacă are pământ puţin pentru că a înţeles să investească în sisteme de irigaţii şi în tehnologie modernă. În plus, au stimulat fermierii să investească pentru dezvoltarea pe termen lung”, a precizat Culiţă Tărâţă.




Sursa: Fata nevazuta a lumii….

Nu avem voie sa ne supunem nici unei puteri ce face voia dracilor. Staretul Antonie: CEI CE SPUN CA ORICE PUTERE E DE LA DUMNEZEU, SE VOR SUPUNE SI ANTIHRISTULUI

Intrebat fiind:
„Iertaţi-mă, părinte Antonie, dar cum rămâne cu cuvintele Apostolului despre putere şi despre supunerea în faţa ei?“
Sateretul raspunde:
„E-e-eh, suflete al meu – a zis stareţul. Dar Apostolul Petru n-a fugit el, oare, din Roma, când L-a întâlnit Mântuitorul? Dar pe Apostolul Pavel nu l-au salvat oare într-o coşniţă, dându-l jos de pe zid? Ce are a face aici acceptarea realităţilor şi opunerea satanismului? Ce să-ţi aduc eu exemple – aminteşte-ţi de marea muceniţă Ecaterina, sau de marele mucenic Gheorghe. Supunerea e posibilă doar în lucrurile ce ţin de puterea laică – să-ţi faci meseria, să nu faci răscoale armate. Dar şi aceasta, după cum vede fiecare. Fraţii Macabei sunt un exemplu bun de folosire a forţei împotriva celor ce-L insultă pe Dumnezeu şi tot ce este Dumnezeiesc. Dacă apuci drumul smereniei prosteşti, aşa şi vei începe a pune întrebări despre proslăvirea în rândul sfinţilor a lui Alexandru Nevski, biruitorul, şi a lui Dimitrie, cel care i-a prăpădit pe tătari pe câmpia Kulikovo. Întrebările ca întrebările, dar de proslăvit, i-a proslăvit Dumnezeu! Eu, când aud asemenea întrebări „evlavioase”, îmi amintesc de viaţa Sfântului Vasile cel Mare şi a Cuviosului Iov de la Poceaev, făcătorul de minuni. Ce vreme înfricoşătoare le-a dat Dumnezeu pentru viaţă. Ei, şi ce? Nu s-a rugat, oare, Sfântul Vasile să moară împăratul Iulian? Văd că vrei să spui că Iulian a fost un apostat, dar era împărat şi împărat legitim, bagă de seamă!
Oare nu de frică pentru comoditatea noastră ne rugăm pentru „puterea” satanică?!
Şi doar Dumnezeu a arătat că Sfântul Vasile a avut dreptate – lui Iulian i s-a tras moartea nu de la o arma pământească, ci a fost străpuns de lancea unui soldat ceresc. Dar Cuviosul Iov a făcut compromisuri cu polonezii? Nu, el a luptat cu ei şi cu acoliţii lor în fel şi chip. Nici de judecăţi nu s-a ferit dreptul! Dar tu-mi spui de putere!Lucrarea lui Dumnezeu trebuie să se facă cu chibzuinţă. Dacă în relaţiile de putere, perechea şef-subaltern ar însemna doar atotputernicia unuia şi adânca smerenie a celuilalt, n-ar mai fi nevoie de Sobornicitatea Bisericii. Dar dacă n-ar fi Sobornicitatea, n-ar mai rămâne Biserica nici Ortodoxă – de câte ori s-a întâmplat ca cel care era în adevăr să fie un singur om, în timp ce ierarhia superioară era în erezie?! Ce să mai vorbim despre puterea laică – mitropolitul Filip şi patriarhul Nicon, de exemplu. Şi aceşti drepţi, însetaţi de adevăr, sunt proslăviţi ca sfinţi: Sfântul Vasile cel Mare, Sfântul Grigore Teologul, Cuviosul Maxim Mărturisitorul, Cuviosul Iosif Voloţki, dar parcă poţi să-i enumeri pe toţi.Dar mai trebuie ţinut minte că, luptându-se pentru curăţenia credinţei, ei, Sfinţii Părinţi, singuri erau împlinitori plini de râvnă ai Legilor lui Dumnezeu.Supunerea smerită în faţa oricărei puteri îi convine celui care nu este atras de viaţa după Cuvânt. Pentru că drumul mărturisirii, chiar dacă e pe undeva şi aşternut cu roze, neschimbat, după „Osana…“, va răsuna şi „Răstigneşte-L,răstigneşte-L“. Această incomoditate va servi drept motiv pentru justificarea de sine şi primirea antihristului – ştiinţă avem, dar raţiunea s-a întunecat din cauza păcatelor.
Adică, dacă orice putere e de la Dumnezeu, ne-om supune şi antihristului, n-avem încotro. Şi încă vor adăuga că toate se fac cu voia Domnului. De aceea, se şi spune că se va întrona necuratul în orice biserică şi niciun cuvânt despre cei care au slujit acolo mai înainte. Ţine minte exemplul marelui stareţ, făcătorul de minuni de la Sarov. Câte icoane avea el? Una. Cărţi?Vreo zece. Dar a dobândit mare slavă, şi nu de la oameni, ci de la Dumnezeu.Acum toţi au pe-acasă iconostase, rafturi întregi de cărţi, numai că nu se săvârşeşte fapta cugetată!
Mulţi ascultă, dar puţini aud, părinte.„
Cititi va rog mai multe in articolul:
Text remarcabil despre APOCALIPSA – VIZIUNILE STARETULUI ANTONIE

Sursa: Saccsiv’s Weblog

Realitatea virtuală - posibilă terapie pentru pacienţii care au suferit un accident vascular cerebral

Realitatea virtuală  -  posibilă terapie pentru pacienţii care au suferit un accident vascular cerebral
Rezultate preliminarii sugerează faptul că utilizarea realităţii virtuale ar putea ajuta pacienţii adulţi care au suferit un accident vascular cerebral să îşi recâştige mobilitatatea braţelor şi totodată să îşi îmbunătăţească abilitatea de a efectua funcţii standard.
Interfeţele realităţii virtuale permit oamenilor să se "scufunde" într-un mediu generat de calculator. Majoritatea oamenilor utilizează aceaste interfeţe în cadrul jocurilor video, dar acest instrument are un imens potenţial terapeutic.
"Realitatea virtuală şi jocurile video interactive ar putea avea anumite avantaje faţă de terapia tradiţională, deoarece ar putea oferi oamenilor ocazia de a practica activităţi de zi cu zi care nu pot fi practicate în mediul spitalicesc" susţine Kate Lever, care lucrează în Departamentul de Recuperare şi Îngrijire din cadrul Universităţii Flinfers, Adelaide, Australia.

În colaborare cu cercetători din Australia şi Statele Unite ale Americii, Laver a studiat literatura internaţională de specialitate pentru a găsi exemple de utilizarea a realităţii virtuale, în comparaţie cu terapia standard. A descoperit 19 studii care au inclus un total de 565 de pacienţi adulţi care suferiseră un accident vascular cerebral.

Dintre acestea, şapte studii, care au implicat un total de 205 participanţi, au indicat faptul că realitatea virtuală poate îmbunătăţi funcţiile braţelor, în comparaţie cu terapia convenţională. Alte trei studii au demonstrat că realitatea virtuală poate duce la o îmbunătăţire a abilităţii de a desfăşura activităţile zilnice obişnuite, cum ar fi îmbăierea şi îmbrăcarea. Nu au fost gsite date concludente privind efectul unor astfel de terapii asupra mersului sau a forţei de apucare cu mâinile, la pacienţii care au suferit un AVC.

Pentru moment, datele sunt insuficiente şi e nevoie şi de alte studii pentru a stabili dacă utilizarea realităţii virtuale sau a jocurilor video aduc adevărate îmbunătăţiri şi au efecte durabile în timp, dar partea pozitivă este aceea că foarte puţini utilizatori ai acestei tehnici au avut parte de efecte secundare neplăcute, precum dureri sau ameţeli.

Sursa: EurekAlert
Sursa: descopera.ro

8 SEPTEMBRIE-NASTEREA MAICII DOMNULUI. PREDICA PAR CLEOPA. LA MULTI ANI CELOR CARE POARTA NUMELE SFINTEI FECIOARE!

Trebuie sa stim fratilor, ca afara de cununa Duminicilor de peste an si afara de cununa sarbatorilor Domnului Hristos, anul duhovnicesc mai cuprinde si cununa sarbatorilor Sfintilor. Cea dintai mare sarbatoare din cununa Sfintilor de peste an este sarbatoarea Nasterii Maicii Domnului, praznuita la 8 septembrie, adica ziua de astazi. Se si cuvenea, de altfel, sa intalnim sfintenia Maicii Domnului din cele dintai zile ale anului nou bisericesc, Maica Domnului fiind sfintenia omeneasca cea mai inalta, cunoscuta si cinstita in Biserica.
Este drept, stirile Bisericii privind sarbatoarea de astazi nu se intemeiaza pe Scriptura canonica, ci in intregime numai pe Traditia Bisericii, dar pentru acesta, ea nu este mai putin indreptatita. Astfel, din Traditie stim ca parintii Maicii Domnului erau Dreptii Ioachim si Ana; tot din Traditie stim ca erau sterpi si ca erau in varsta. In sfarsit, din Traditie, de asemenea, aflam ca ei doreau totusi, aprig, un copil si ca Maica Domnului a fost rodul rugaciunilor, lacrimilor si frangerilor inimii parintilor ei, un rod al indurarii lui Dumnezeu, un copil dorit, cerut si dobandit prin rugaciune. Un copil cu o chemare dumnezeiasca pe umeri: chemarea de a fi mama care a dat trup de om lui Dumnezeu, Mantuitorului nostru Iisus Hristos.
Si asa a venit pe lume aceea ce a fost, este si va fi, fiica Parintelui Ceresc, Mama Fiului si mireasa Duhului Sfant, Imparateasa tuturor Sfintilor, sprijinitoarea pacatosilor, atotputernica ajutatoare si rugatoare pentru toti oamenii, Maica indumnezeirii si mantuirii noastre a tuturora, mai cinstita decat Heruvimii si mai marita decat serafimii, careia, rugandu-ne, ii zicem: “Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, miluieste-ne pe noi. Amin”.
Predică la Naşterea Maicii Domnului a par Ilie Cleopa



( 8 septembrie )
Naşterea ta, de Dumnezeu Născătoare Fecioară, bucurie a vestit la toată lumea;
că din tine a răsărit Soarele dreptăţii, Hristos Dumnezeul nostru… (Troparul praznicului)
Iubiţi credincioşi,
Gîndindu-mă la cinstea şi slava cea mare cu care Preabunul şi Preaînduratul Dumnezeu a împodobit în cer pe Maica Domnului, gîndindu-mă la slavoslovia cea veşnică cu care o laudă pe dînsa puterile cereşti, apoi, cugetînd şi la slujbele şi rugăciunile care i se aduc ei de către toţi fiii Bisericii lui Hristos aici pe pămînt, precum şi la cuvintele de laudă pe care le-au alcătuit în cinstea ei sfinţii şi aleşii lui Dumnezeu, silinţa gîndului mă îndeamnă, ca astăzi, la luminatul praznic al Naşterii Maicii Domnului, să adaug şi eu nepriceputul, o mică picătură lîngă noianul cel mare al laudelor ei. Şi iată ce am a zice:
Iubiţii mei fraţi în Hristos, v-aţi gîndit vreodată pentru care pricină Sfinţii şi dumnezeieştii Părinţi, care au alcătuit sinaxarul, au rînduit ca praznicele împărăteşti, care împodobesc crugul anului, să înceapă cu Naşterea Maicii Domnului şi să se sfîrşească cu Adormirea ei? După cum se ştie, în prima lună a anului nou bisericesc, în a opta zi a lunii septembrie, prăznuim Naşterea Maicii Domnului, iar în luna ultimă a anului bisericesc, la 15 august, prăznuim Adormirea ei. Pricina cea tainică, pentru care anul bisericesc începe şi se sfîrşeşte cu praznicele Maicii Domnului, este aceasta că prin mijlocirea Maicii Domnului, Preamilostivul Dumnezeu a binevoit a începe şi a termina planul mîntuirii neamului omenesc din robia diavolului şi din munca iadului.
Să ştiţi, fraţii mei, că acest plan al lui Dumnezeu de a mîntui lumea prin mijlocirea Maicii Domnului, l-a arătat Dumnezeu în chip tainic şi umbros chiar de la începutul lumii, cînd a zis Evei că sămînţa ei va zdrobi capul şarpelui (Facere 3, 15). Căci despre Hristos se zice: sămînţa femeii, ca Unul ce nu S-a născut din sămînţă de bărbat. Încă de la începutul lumii, Preabunul Dumnezeu a arătat în chip tainic prin Eva cea veche, pe cea nouă, duhovnicească, adică pe Maica Domnului ce avea să nască, la plinirea vremii, pe noul Adam, Hristos, Care, prin întruparea Lui, a zdrobit capul şarpelui şi al morţii şi al păcatului, căci precum în Adam toţi mor, aşa şi în Hristos toţi vor învia (I Corinteni 15, 22).
Dar să ştiţi, fraţilor, că în planul mîntuirii neamului omenesc, Maica Domnului a mai fost închipuită de porumbiţa lui Noe. Căci precum aceea a adus lui Noe vestea cea bună a încetării potopului, aşa şi Maica Domnului – porumbiţa cea aleasă de Dumnezeu şi de Duhul Sfînt -, prin naşterea lui Hristos, a adus în lume vestea cea mare a răscumpărării din robia păcatului. Iarăşi, pe Maica Domnului a închipuit-o scara lui Iacov, pe care se suiau şi se coborau îngerii lui Dumnezeu (Facere 28, 12), căci Maica Domnului a fost scara pe care S-a pogorît Dumnezeu pînă la noi şi prin care firea noastră s-a suit pînă la dreapta lui Dumnezeu (Canonul Acatistului Maicii Domnului).
Pe Maica Domnului a mai închipuit-o rugul cel aprins, care ardea şi nu se mistuia de flacăra focului dumnezeirii (Ieşire 3, 2), căci ea a fost rugul cel duhovnicesc care a primit în sine focul dumnezeirii şi nu s-a ars de el (Sfîntul Ioan Damaschin, Bogorodişna gl. 1, Mînăstirea Neamţ, 1816). Maica Domnului a fost închipuită şi prin toiagul lui Aaron care a odrăslit (Numerii 17, 8), căci şi ea a răsărit din părinţi sterpi şi neroditori şi întru feciorie petrecînd, de la Duhul Sfînt a zămislit şi a născut pe Hristos (Luca 1, 35). Pe Maica Domnului a închipuit-o sfeşnicul cel cu şapte lumini (Ieşire 37, 17-24) fiindcă ea a strălucit în lume cu toate cele şapte daruri ale Duhului Sfînt. Maica Domnului a mai fost închipuită prin cădelniţa cea cu totul de aur (Ieşire 37, 16; 40, 26-27), fiindcă ea a purtat în sine focul dumnezeirii.
Maica Domnului a fost închipuită prin cortul sicriului şi prin tablele Legii Vechi (Ieşire 40, 20-22), căci ea este cortul cel sfînt şi sicriu însufleţit şi tablă a Legii Darului (Canon de panihidă, pesna a 8-a). Maica Domnului a fost închipuită şi prin uşa cea încuiată, pe care a văzut-o Proorocul Iezechiel, căci prin ea a trecut singur Dumnezeu şi încuiată a lăsat-o, nestricînd cheile fecioriei ei (Iezechiel 44, 2). Maica Domnului este împărăteasa cea preasfîntă, preafrumoasă şi preaîmpodobită, pe care fericitul ei strămoş, David proorocul şi împăratul a văzut-o prin Duhul Sfînt, stînd de-a dreapta scaunului dumnezeirii, fiindcă Cel ce stăpîneşte fulgerele cerului în ea s-a oprit şi a locuit (Psalm 44, 11). Maica Domnului a mai fost închipuită prin norul cel uşor, prin care S-a pogorît la noi Dumnezeu.
Maica Domnului este muntele cel sfînt, întru care a binevoit Dumnezeu (Isaia 2, 2). Maica Domnului este norul cel în chipul porfirii, cu raze de aur, întru care s-a ascuns soarele cel înţelegător, Hristos Dumnezeul nostru. Maica Domnului a fost închipuită şi prin chivotul Legii Vechi înaintea căruia a săltat de bucurie David proorocul şi împăratul (II Regi 6, 2-5).
Iubiţi credincioşi,
Din cele prea multe mărturii şi simboluri care închipuiesc pe Maica Domnului, v-am adus aici cîteva spre a vă da seama că taina şi temelia praznicului de astăzi îşi are obîrşie foarte veche şi este vestită de patriarhii şi proorocii lui Dumnezeu.
Acum este vremea să arătăm, măcar pe scurt, cum s-a împlinit în Legea Harului această dumnezeiască faptă a naşterii Maicii Domnului. În Palestina, în oraşul Nazaret, era un om ce se chema Ioachim şi soţia lui, Ana. Aceşti soţi erau drepţi şi plini de toată fapta cea bună, fiind de neam cinstit şi împărătesc. Dar aveau mare mîhnire în această viaţă, căci nu aveau copii. Şi, în acea vreme, cei ce nu aveau copii erau socotiţi ca oameni urgisiţi de Dumnezeu şi blestemaţi, după mărturia Sfintei Scripturi, care zice: “Blestemat este cel ce nu are sămînţă în Sion şi nu are urmaşi în Ierusalim”. De la asemenea oameni, nimeni nu avea voie să primească hrană, iar în biserică nu erau luaţi în seamă şi nu li se primeau jertfele pe care le aduceau lui Dumnezeu.
Într-una din zile, fiind un mare praznic al iudeilor, s-au dus şi Ioachim cu soţia sa Ana la biserică şi, pentru multa lor osîrdie, au vrut să dea şi ei ceva jertfă lui Dumnezeu din averile lor. Dar preotul nu a voit să le primească şi cu cuvinte grele îi mustră, zicîndu-le: “Pentru ce îndrăzniţi să aduceţi jertfă lui Dumnezeu, fiind voi sterpi şi neroditori?” Atunci Ioachim şi Ana, umplîndu-se de ruşine şi de mîhnire, au ieşit afară din biserică. Şi mergînd spre casă foarte întristaţi, a zis Ioachim către soţia sa Ana: “Pe mine nu mă îndeamnă inima să mai intru în casa mea, căci noi sîntem urgisiţi de Dumnezeu. Iată eu mă duc la munte şi acolo voi posti şi mă voi ruga lui Dumnezeu, doar se va milostivi şi ne va da nouă un copil”.
Deci, se despărţiră unul de altul, iar Ana se duse acasă, la Nazaret. Şi, după ce făcu multă milostenie, a intrat în grădină şi acolo a început să se roage lui Dumnezeu cu durere şi cu multe lacrimi, zicînd: “Doamne, Atotţiitorule, Cela ce numai cu cuvîntul ai făcut cerul şi pămîntul şi toate cîte se văd; Cela ce ai zis făpturilor Tale să trăiască şi să se înmulţească; Cela ce ai binecuvîntat pe Sarra, femeia lui Avraam şi a născut pe Isaac la bătrîneţe şi ai dăruit Anei fiu, de a născut pe Samuel proorocul, dă-mi şi mie roadă pîntecelui meu şi nu lăsa să fiu de ocară între oameni, că de voi naşte fiu, sau fiică, îl voi închina Ţie cu toată inima şi-l voi da să slujească în biserica slavei Tale” (I Regi 1, 11).
Deci, acestea grăind Ana, cu lacrimi se ruga lui Dumnezeu; la fel şi Ioachim, bărbatul ei, mult rugîndu-se în munte şi plîngînd cu durere din inimă, a auzit Dumnezeu rugăciunea şi suspinurile lor. Apoi trimiţînd pe arhanghelul Gavriil la Ioachim în munte, i-a zis: “Bucură-te, Ioachime, şi te veseleşte că am venit să-ţi vestesc că vei avea o fiică ce va naşte în feciorie pe Împăratul lumii, Dumnezeu! Deci, lasă întristarea şi amărăciunea sufletului tău şi te du la casa ta, că a auzit Dumnezeu rugăciunea ta. Numai să ai nădejde tare în cuvîntul meu şi să-i mulţumeşti lui Dumnezeu”.
Acestea zicînd îngerul lui Dumnezeu, s-a dus în grabă şi la Ana şi îi zise aceste cuvinte: “Ano, Ano, s-a auzit rugăciunea ta şi, iată, vei naşte o fiică şi-i vei pune numele Maria, de care toate popoarele pămîntului se vor bucura”. Deci, Ioachim, auzind cuvîntul arhanghelului Gavriil, se duse vesel la casa sa şi află pe Ana foarte bucuroasă pentru vestea primită de la înger. Apoi Ana, rămînînd însărcinată, după nouă luni a născut o fiică, pe care, după obiceiul Legii Vechi, la opt zile o duseră la preotul bisericii spre a-i pune numele. Deci, cu chip tainic, i s-a dat pruncii acest nume de Maria, căci Maria înseamnă împărăteasă, ca ceea ce avea să fie Împărăteasa îngerilor şi Doamna întregii lumi. Încă şi altă taină ascunde în sine numele de Maria. Numele acesta se compune din cinci litere ce închipuiesc tainic numele celor cinci mari şi renumite femei din Vechiul Testament. Astfel, litera “M” arată pe “Mariam”, sora lui Moise şi a lui Aaron. Litera “A” este Avigheia, femeia lui Nova. Litera “R” este Rahila, soţia lui Iacob. Litera “I” este Iudit, văduva cea sfîntă; litera “A” este Ana, femeia lui Elcana.
Prin aceasta se înţelege că toate darurile şi faptele bune cu care au fost încununate aceste femei, pe toate la un loc le întruneşte dumnezeiasca pruncă Maria, întrecîndu-le cu neasemănare. Fiindcă Mariam, sora lui Moise strălucea cu două daruri: cu fecioria şi cu proorocia; iar în cea plină de dar, Maria, fecioria şi proorocia rămîn de-a pururea. Avigheia s-a măritat întru smerenie, iar fecioara Maria, mai ales pentru smerenie este lăudată, că a căutat Dumnezeu spre smerenia roabei Sale (Luca 1, 48). Rahila a fost vestită prin frumuseţea ei, iar Fecioara Maria este însăşi podoaba şi frumuseţea cerului. Iudita a fost vestită pentru că prin înţelepciunea ei a omorît pe Olofern (Cartea Iuditei 13, 9) iar Fecioara Maria s-a făcut pe sine sălaş al înţelepciunii şi al Cuvîntului lui Dumnezeu (Sfîntul Ioan Damaschin, Bogorodişna, gl.3), care prin puterea Lui a omorît pe Olofern cel fără de trup, adică pe diavolul.
Ana fiind stearpă s-a slăvit, pentru că a devenit maica marelui Samuel (I Regi 1, 20) dar şi Preasfînta Fecioară Maria este mult mai vestită, căci nu stearpă, ci fecioară fiind, a devenit Maica marelui Emanuel (Isaia 7, 14). Dar, fraţii mei, ce asemănare s-ar putea face între darurile sfinţilor şi ale drepţilor şi între aceea care a fost şi este comoara tuturor darurilor Sfîntului Duh? Căci, după mărturia Fericitului Ieronim, toţi sfinţii au luat de la Dumnezeu numai cîte o parte din daruri, iar Preasfînta Fecioară Maria a fost plinirea tuturor darurilor.
Iubiţi credincioşi,
Ziua de astăzi a sosit la noi cu lumină duhovnicească, cu bucurie sfîntă, fiindcă astăzi se naşte Maica luminii şi a bucuriei. Astăzi se vesteşte mila şi izbăvirea neamului omenesc, căci s-a născut Maica milei şi a milostivirii. Nu prăznuim astăzi naşterea vreunui sfînt, ci naşterea aceleia ce este mai sfîntă decît toţi sfinţii. Nu sobor de îngeri se cinsteşte astăzi, ci naşterea Împărătesei îngerilor. Nu maică de împărat pămîntesc se naşte, ci însăşi Maica Domnului şi Dumnezeului slavei. Astăzi, Împărăteasa făpturii şi Doamna lumii, din pîntece sterp şi neroditor a răsărit. Şi cine va putea, după vrednicie, să cinstească naşterea ei? Însăşi Biserica lui Hristos arată că este cu neputinţă acest lucru, zicînd: “Nu se pricepe toată limba a te lăuda după vrednicie, căci se întunecă şi mintea cea mai presus de lume a cînta ţie, de Dumnezeu Născătoare” (Axionul din ziua Botezului Domnului).
Deci, fraţii mei, dacă David, împăratul şi proorocul, a săltat bucurîndu-se şi s-a veselit foarte, înaintea chivotului Legii Vechi, care tainic închipuia pe Maica Domnului (II Regi 6, 5), apoi cîtă bucurie şi veselie se cade nouă să avem azi, cînd, nu tainic şi cu închipuire, ci într-adevăr prăznuim Naşterea Maicii Domnului, chivotul cel viu şi însufleţit, întru care Dumnezeu a locuit? Dacă cele întunecate şi tainice, atîta veselie au adus preafericitului strămoş al Maicii Domnului, apoi cîtă bucurie are el acum în cer, şi cîtă bucurie şi mîngîiere se cuvine să avem şi noi astăzi, cei de pe pămînt, cînd a răsărit în lume prunca lui Dumnezeu, Fecioara Maria, prin care S-a arătat Soarele mîntuirii neamului omenesc?
Cu adevărat astăzi, Preabunul şi Preînduratul Dumnezeu, a cercetat cu milă zidirea Sa şi a bucurat cu mare bucurie, nu numai pe David împăratul şi proorocul, ci şi pe dumnezeieştii ei părinţi Ioachim şi Ana, care cu atîtea lacrimi şi suspine se rugau lui Dumnezeu să le dea lor rod. Dar şi toată făptura omenească s-a bucurat, de vreme ce tot neamul omenesc aştepta să se nască în lume Sfînta Fecioară, care la vreme avea să nască pe Emanuel, ce se tîlcuieşte “Cu noi este Dumnezeu” (Isaia 7, 14).
Astăzi prăznuim naşterea Împărătesei cerului şi a pămîntului, ca rod al rugăciunii, al milosteniei şi al facerii de bine, cîştigată de la Dumnezeu de Sfinţii Părinţi Ioachim şi Ana. Deci cum trebuie să prăznuim noi astăzi şi cu cîtă cinste şi evlavie, cu cîtă sfinţenie şi curăţie? Astăzi cei sterpi şi neroditori să se mîngîie cu nădejdea că, prin milostenii şi faceri de bine, prin post şi rugăciune, vor dobîndi şi ei copii de la Dumnezeu.
Astăzi cei tineri să se înfrîneze şi cu curăţie şi cinste să prăznuiască naşterea Maicii Domnului. Astăzi fecioarele şi copiii să salte de bucurie că le vine în lume Maica fecioriei. Astăzi bătrînii şi bolnavii să se bucure că sprijinitoarea bătrînilor şi mîngîierea bolnavilor a venit în lume. Astăzi cei căzuţi în păcate grele şi cei deznădăjduiţi de mîntuirea lor, cu nădejde să se mîngîie, că ridicarea celor căzuţi şi nădejdea celor deznădăjduiţi pe pămînt s-a născut. Fiecare din cei ce sînteţi de faţă să vă gîndiţi cîtă osteneală şi milostenie au făcut şi cîte lacrimi au vărsat dumnezeieştii părinţi Ioachim şi Ana, ca să le dea Dumnezeu copii. Apoi, prin cîtă osîrdie şi rugăciune din adîncul inimii au dobîndit o fiică, pe Preasfînta Fecioară Maria, de a cărei naştere s-au bucurat cerul şi pămîntul.
Şi acum să vă fac o întrebare. Oare cîtă muncă şi urgie, cîtă pedeapsă vor lua de la Dumnezeu acei părinţi care, nu numai că nu se roagă lui Dumnezeu să le dea copii, ci îi omoară prin avorturi sau prin alte mijloace împiedică naşterea fiilor lor? Dacă pentru uciderea unui singur om cu voia, dumnezeieştile canoane pedepsesc cu 20 de ani de canonisire şi oprire de la Sfînta Împărtăşanie, apoi în ce fel trebuie canonisiţi acei creştini care ucid cu voia, nu unul, ci doi, trei şi chiar mai mulţi copii? Poate veţi zice că copilul avortat nu era de nouă luni şi deci păcatul nu ar fi deplin. Să nu gîndiţi aşa ceva, că mare neadevăr gîndiţi.
Dumnezeieştii Părinţi spun că precum atunci cînd fulgeră sau tună, deodată se vede şi lumina, aşa şi la împreunarea soţilor, în acea clipă cînd s-au împreunat, cu puterea lui Dumnezeu se zămisleşte în pîntecele mamei şi sufletul şi trupul şi începe a lua fiinţă copilul. Iar cine după împreunare, chiar şi după un ceas, va încerca în vreun fel să împiedice naşterea, ucigaş de om este şi mare osîndă va primi. La fel păcătuiesc şi cei ce se feresc a zămisli copii. Aceştia să-şi aducă aminte că pe Onan, feciorul patriarhului Iuda, numai pentru acest păcat l-a omorît Dumnezeu (Facere 38, 10).
Luaţi aminte, fraţilor, că cel ce face avort sau în alt chip împiedică naşterea copiilor, nu odată, ci de două ori este ucigaş. Cel ce ucide vreun om care a fost botezat, poate să-i omoare numai trupul său, dar dacă acel om a fost în dreaptă credinţă şi în fapte bune, sufletul său rămîne viu în veci, fiindcă se duce din moarte la viaţă. Dar cei ce omoară copiii mai înainte de dumnezeiescul Botez, de două ori sînt ucigaşi, căci atît trupurile lor cît şi sufletele le lipsesc de fericirea cea veşnică, după mărturia Mîntuitorului care zice: Cel ce crede şi se va boteza se va mîntui, iar cel ce nu crede se va osîndi (Marcu 16, 16).
Iubiţi credincioşi,
Astăzi, însă, se cade să ne veselim, căci s-a născut pe pămînt Maica Vieţii, Fecioara Maria, cea mai sfîntă fiinţă omenească pe care a ales-o Dumnezeu mai înainte de întemeierea lumii, ca să nască pe Iisus Hristos de la Duhul Sfînt în Betleemul Iudeii. Să se bucure astăzi pruncii şi fecioarele, copiii şi tinerii, mamele şi văduvele, preoţii şi călugării că ni s-a născut nouă mamă duhovnicească şi cea dintîi rugătoare, mîngîietoare şi mijlocitoare înaintea Preasfintei Treimi.
Să mergem deci în Nazaretul Galileii, să-i aducem laude îngereşti, pruncii şi Fecioarei Maria, Preacuratei de Dumnezeu Născătoarei, care s-a născut din Sfinţii Părinţi Ioachim şi Ana, la bătrîneţile lor. Însă, pentru a lăuda pe prunca şi Fecioara Maria, trebuie să avem inimă fără răutate, ca pruncii, şi viaţă curată şi neîntinată de păcate trupeşti. Pentru a lăuda pe aceea care avea să fie Maica Fiului lui Dumnezeu, trebuie să avem inimă de mamă, blîndeţe şi răbdare de mamă, iubire şi milă de mamă către toţi. Altfel, rugăciunile noastre, darurile noastre, dacă ies din inimi pline de păcate, de ură şi de răutate, nu vor fi primite de Preasfînta Fecioară Maria.
Cu aceste gînduri de bucurie şi nădejde şi cu inimi pline de milă şi smerenie, să intrăm în sfintele biserici şi, sărutînd icoana Maicii Domnului, să-i adresăm cu credinţă această scurtă rugăciune: Uşa milostivirii deschide-ne-o nouă, binecuvîntată Născătoare de Dumnezeu Fecioară, ca să nu pierim cei ce nădăjduim întru tine, ci să ne mîntuim prin tine de nevoi, că tu eşti mîntuirea neamului creştinesc. Amin.
Sursa: LUPTA PENTRU ORTODOXIE