Trebuie sa stim fratilor, ca afara de cununa Duminicilor de peste an si afara de cununa sarbatorilor Domnului Hristos, anul duhovnicesc mai cuprinde si cununa sarbatorilor Sfintilor. Cea dintai mare sarbatoare din cununa Sfintilor de peste an este sarbatoarea Nasterii Maicii Domnului, praznuita la 8 septembrie, adica ziua de astazi. Se si cuvenea, de altfel, sa intalnim sfintenia Maicii Domnului din cele dintai zile ale anului nou bisericesc, Maica Domnului fiind sfintenia omeneasca cea mai inalta, cunoscuta si cinstita in Biserica.
Este drept, stirile Bisericii privind sarbatoarea de astazi nu se intemeiaza pe Scriptura canonica, ci in intregime numai pe Traditia Bisericii, dar pentru acesta, ea nu este mai putin indreptatita. Astfel, din Traditie stim ca parintii Maicii Domnului erau Dreptii Ioachim si Ana; tot din Traditie stim ca erau sterpi si ca erau in varsta. In sfarsit, din Traditie, de asemenea, aflam ca ei doreau totusi, aprig, un copil si ca Maica Domnului a fost rodul rugaciunilor, lacrimilor si frangerilor inimii parintilor ei, un rod al indurarii lui Dumnezeu, un copil dorit, cerut si dobandit prin rugaciune. Un copil cu o chemare dumnezeiasca pe umeri: chemarea de a fi mama care a dat trup de om lui Dumnezeu, Mantuitorului nostru Iisus Hristos.
Si asa a venit pe lume aceea ce a fost, este si va fi, fiica Parintelui Ceresc, Mama Fiului si mireasa Duhului Sfant, Imparateasa tuturor Sfintilor, sprijinitoarea pacatosilor, atotputernica ajutatoare si rugatoare pentru toti oamenii, Maica indumnezeirii si mantuirii noastre a tuturora, mai cinstita decat Heruvimii si mai marita decat serafimii, careia, rugandu-ne, ii zicem: “Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, miluieste-ne pe noi. Amin”.
Predică la Naşterea Maicii Domnului a par Ilie Cleopa
( 8 septembrie )
Naşterea ta, de Dumnezeu Născătoare Fecioară, bucurie a vestit la toată lumea;
că din tine a răsărit Soarele dreptăţii, Hristos Dumnezeul nostru… (Troparul praznicului)
Iubiţi credincioşi,
Gîndindu-mă la cinstea şi slava cea mare cu care Preabunul şi Preaînduratul Dumnezeu a împodobit în cer pe Maica Domnului, gîndindu-mă la slavoslovia cea veşnică cu care o laudă pe dînsa puterile cereşti, apoi, cugetînd şi la slujbele şi rugăciunile care i se aduc ei de către toţi fiii Bisericii lui Hristos aici pe pămînt, precum şi la cuvintele de laudă pe care le-au alcătuit în cinstea ei sfinţii şi aleşii lui Dumnezeu, silinţa gîndului mă îndeamnă, ca astăzi, la luminatul praznic al Naşterii Maicii Domnului, să adaug şi eu nepriceputul, o mică picătură lîngă noianul cel mare al laudelor ei. Şi iată ce am a zice:
Iubiţii mei fraţi în Hristos, v-aţi gîndit vreodată pentru care pricină Sfinţii şi dumnezeieştii Părinţi, care au alcătuit sinaxarul, au rînduit ca praznicele împărăteşti, care împodobesc crugul anului, să înceapă cu Naşterea Maicii Domnului şi să se sfîrşească cu Adormirea ei? După cum se ştie, în prima lună a anului nou bisericesc, în a opta zi a lunii septembrie, prăznuim Naşterea Maicii Domnului, iar în luna ultimă a anului bisericesc, la 15 august, prăznuim Adormirea ei. Pricina cea tainică, pentru care anul bisericesc începe şi se sfîrşeşte cu praznicele Maicii Domnului, este aceasta că prin mijlocirea Maicii Domnului, Preamilostivul Dumnezeu a binevoit a începe şi a termina planul mîntuirii neamului omenesc din robia diavolului şi din munca iadului.
Să ştiţi, fraţii mei, că acest plan al lui Dumnezeu de a mîntui lumea prin mijlocirea Maicii Domnului, l-a arătat Dumnezeu în chip tainic şi umbros chiar de la începutul lumii, cînd a zis Evei că sămînţa ei va zdrobi capul şarpelui (Facere 3, 15). Căci despre Hristos se zice: sămînţa femeii, ca Unul ce nu S-a născut din sămînţă de bărbat. Încă de la începutul lumii, Preabunul Dumnezeu a arătat în chip tainic prin Eva cea veche, pe cea nouă, duhovnicească, adică pe Maica Domnului ce avea să nască, la plinirea vremii, pe noul Adam, Hristos, Care, prin întruparea Lui, a zdrobit capul şarpelui şi al morţii şi al păcatului, căci precum în Adam toţi mor, aşa şi în Hristos toţi vor învia (I Corinteni 15, 22).
Dar să ştiţi, fraţilor, că în planul mîntuirii neamului omenesc, Maica Domnului a mai fost închipuită de porumbiţa lui Noe. Căci precum aceea a adus lui Noe vestea cea bună a încetării potopului, aşa şi Maica Domnului – porumbiţa cea aleasă de Dumnezeu şi de Duhul Sfînt -, prin naşterea lui Hristos, a adus în lume vestea cea mare a răscumpărării din robia păcatului. Iarăşi, pe Maica Domnului a închipuit-o scara lui Iacov, pe care se suiau şi se coborau îngerii lui Dumnezeu (Facere 28, 12), căci Maica Domnului a fost scara pe care S-a pogorît Dumnezeu pînă la noi şi prin care firea noastră s-a suit pînă la dreapta lui Dumnezeu (Canonul Acatistului Maicii Domnului).
Pe Maica Domnului a mai închipuit-o rugul cel aprins, care ardea şi nu se mistuia de flacăra focului dumnezeirii (Ieşire 3, 2), căci ea a fost rugul cel duhovnicesc care a primit în sine focul dumnezeirii şi nu s-a ars de el (Sfîntul Ioan Damaschin, Bogorodişna gl. 1, Mînăstirea Neamţ, 1816). Maica Domnului a fost închipuită şi prin toiagul lui Aaron care a odrăslit (Numerii 17, 8), căci şi ea a răsărit din părinţi sterpi şi neroditori şi întru feciorie petrecînd, de la Duhul Sfînt a zămislit şi a născut pe Hristos (Luca 1, 35). Pe Maica Domnului a închipuit-o sfeşnicul cel cu şapte lumini (Ieşire 37, 17-24) fiindcă ea a strălucit în lume cu toate cele şapte daruri ale Duhului Sfînt. Maica Domnului a mai fost închipuită prin cădelniţa cea cu totul de aur (Ieşire 37, 16; 40, 26-27), fiindcă ea a purtat în sine focul dumnezeirii.
Maica Domnului a fost închipuită prin cortul sicriului şi prin tablele Legii Vechi (Ieşire 40, 20-22), căci ea este cortul cel sfînt şi sicriu însufleţit şi tablă a Legii Darului (Canon de panihidă, pesna a 8-a). Maica Domnului a fost închipuită şi prin uşa cea încuiată, pe care a văzut-o Proorocul Iezechiel, căci prin ea a trecut singur Dumnezeu şi încuiată a lăsat-o, nestricînd cheile fecioriei ei (Iezechiel 44, 2). Maica Domnului este împărăteasa cea preasfîntă, preafrumoasă şi preaîmpodobită, pe care fericitul ei strămoş, David proorocul şi împăratul a văzut-o prin Duhul Sfînt, stînd de-a dreapta scaunului dumnezeirii, fiindcă Cel ce stăpîneşte fulgerele cerului în ea s-a oprit şi a locuit (Psalm 44, 11). Maica Domnului a mai fost închipuită prin norul cel uşor, prin care S-a pogorît la noi Dumnezeu.
Maica Domnului este muntele cel sfînt, întru care a binevoit Dumnezeu (Isaia 2, 2). Maica Domnului este norul cel în chipul porfirii, cu raze de aur, întru care s-a ascuns soarele cel înţelegător, Hristos Dumnezeul nostru. Maica Domnului a fost închipuită şi prin chivotul Legii Vechi înaintea căruia a săltat de bucurie David proorocul şi împăratul (II Regi 6, 2-5).
Iubiţi credincioşi,
Din cele prea multe mărturii şi simboluri care închipuiesc pe Maica Domnului, v-am adus aici cîteva spre a vă da seama că taina şi temelia praznicului de astăzi îşi are obîrşie foarte veche şi este vestită de patriarhii şi proorocii lui Dumnezeu.
Acum este vremea să arătăm, măcar pe scurt, cum s-a împlinit în Legea Harului această dumnezeiască faptă a naşterii Maicii Domnului. În Palestina, în oraşul Nazaret, era un om ce se chema Ioachim şi soţia lui, Ana. Aceşti soţi erau drepţi şi plini de toată fapta cea bună, fiind de neam cinstit şi împărătesc. Dar aveau mare mîhnire în această viaţă, căci nu aveau copii. Şi, în acea vreme, cei ce nu aveau copii erau socotiţi ca oameni urgisiţi de Dumnezeu şi blestemaţi, după mărturia Sfintei Scripturi, care zice: “Blestemat este cel ce nu are sămînţă în Sion şi nu are urmaşi în Ierusalim”. De la asemenea oameni, nimeni nu avea voie să primească hrană, iar în biserică nu erau luaţi în seamă şi nu li se primeau jertfele pe care le aduceau lui Dumnezeu.
Într-una din zile, fiind un mare praznic al iudeilor, s-au dus şi Ioachim cu soţia sa Ana la biserică şi, pentru multa lor osîrdie, au vrut să dea şi ei ceva jertfă lui Dumnezeu din averile lor. Dar preotul nu a voit să le primească şi cu cuvinte grele îi mustră, zicîndu-le: “Pentru ce îndrăzniţi să aduceţi jertfă lui Dumnezeu, fiind voi sterpi şi neroditori?” Atunci Ioachim şi Ana, umplîndu-se de ruşine şi de mîhnire, au ieşit afară din biserică. Şi mergînd spre casă foarte întristaţi, a zis Ioachim către soţia sa Ana: “Pe mine nu mă îndeamnă inima să mai intru în casa mea, căci noi sîntem urgisiţi de Dumnezeu. Iată eu mă duc la munte şi acolo voi posti şi mă voi ruga lui Dumnezeu, doar se va milostivi şi ne va da nouă un copil”.
Deci, se despărţiră unul de altul, iar Ana se duse acasă, la Nazaret. Şi, după ce făcu multă milostenie, a intrat în grădină şi acolo a început să se roage lui Dumnezeu cu durere şi cu multe lacrimi, zicînd: “Doamne, Atotţiitorule, Cela ce numai cu cuvîntul ai făcut cerul şi pămîntul şi toate cîte se văd; Cela ce ai zis făpturilor Tale să trăiască şi să se înmulţească; Cela ce ai binecuvîntat pe Sarra, femeia lui Avraam şi a născut pe Isaac la bătrîneţe şi ai dăruit Anei fiu, de a născut pe Samuel proorocul, dă-mi şi mie roadă pîntecelui meu şi nu lăsa să fiu de ocară între oameni, că de voi naşte fiu, sau fiică, îl voi închina Ţie cu toată inima şi-l voi da să slujească în biserica slavei Tale” (I Regi 1, 11).
Deci, acestea grăind Ana, cu lacrimi se ruga lui Dumnezeu; la fel şi Ioachim, bărbatul ei, mult rugîndu-se în munte şi plîngînd cu durere din inimă, a auzit Dumnezeu rugăciunea şi suspinurile lor. Apoi trimiţînd pe arhanghelul Gavriil la Ioachim în munte, i-a zis: “Bucură-te, Ioachime, şi te veseleşte că am venit să-ţi vestesc că vei avea o fiică ce va naşte în feciorie pe Împăratul lumii, Dumnezeu! Deci, lasă întristarea şi amărăciunea sufletului tău şi te du la casa ta, că a auzit Dumnezeu rugăciunea ta. Numai să ai nădejde tare în cuvîntul meu şi să-i mulţumeşti lui Dumnezeu”.
Acestea zicînd îngerul lui Dumnezeu, s-a dus în grabă şi la Ana şi îi zise aceste cuvinte: “Ano, Ano, s-a auzit rugăciunea ta şi, iată, vei naşte o fiică şi-i vei pune numele Maria, de care toate popoarele pămîntului se vor bucura”. Deci, Ioachim, auzind cuvîntul arhanghelului Gavriil, se duse vesel la casa sa şi află pe Ana foarte bucuroasă pentru vestea primită de la înger. Apoi Ana, rămînînd însărcinată, după nouă luni a născut o fiică, pe care, după obiceiul Legii Vechi, la opt zile o duseră la preotul bisericii spre a-i pune numele. Deci, cu chip tainic, i s-a dat pruncii acest nume de Maria, căci Maria înseamnă împărăteasă, ca ceea ce avea să fie Împărăteasa îngerilor şi Doamna întregii lumi. Încă şi altă taină ascunde în sine numele de Maria. Numele acesta se compune din cinci litere ce închipuiesc tainic numele celor cinci mari şi renumite femei din Vechiul Testament. Astfel, litera “M” arată pe “Mariam”, sora lui Moise şi a lui Aaron. Litera “A” este Avigheia, femeia lui Nova. Litera “R” este Rahila, soţia lui Iacob. Litera “I” este Iudit, văduva cea sfîntă; litera “A” este Ana, femeia lui Elcana.
Prin aceasta se înţelege că toate darurile şi faptele bune cu care au fost încununate aceste femei, pe toate la un loc le întruneşte dumnezeiasca pruncă Maria, întrecîndu-le cu neasemănare. Fiindcă Mariam, sora lui Moise strălucea cu două daruri: cu fecioria şi cu proorocia; iar în cea plină de dar, Maria, fecioria şi proorocia rămîn de-a pururea. Avigheia s-a măritat întru smerenie, iar fecioara Maria, mai ales pentru smerenie este lăudată, că a căutat Dumnezeu spre smerenia roabei Sale (Luca 1, 48). Rahila a fost vestită prin frumuseţea ei, iar Fecioara Maria este însăşi podoaba şi frumuseţea cerului. Iudita a fost vestită pentru că prin înţelepciunea ei a omorît pe Olofern (Cartea Iuditei 13, 9) iar Fecioara Maria s-a făcut pe sine sălaş al înţelepciunii şi al Cuvîntului lui Dumnezeu (Sfîntul Ioan Damaschin, Bogorodişna, gl.3), care prin puterea Lui a omorît pe Olofern cel fără de trup, adică pe diavolul.
Ana fiind stearpă s-a slăvit, pentru că a devenit maica marelui Samuel (I Regi 1, 20) dar şi Preasfînta Fecioară Maria este mult mai vestită, căci nu stearpă, ci fecioară fiind, a devenit Maica marelui Emanuel (Isaia 7, 14). Dar, fraţii mei, ce asemănare s-ar putea face între darurile sfinţilor şi ale drepţilor şi între aceea care a fost şi este comoara tuturor darurilor Sfîntului Duh? Căci, după mărturia Fericitului Ieronim, toţi sfinţii au luat de la Dumnezeu numai cîte o parte din daruri, iar Preasfînta Fecioară Maria a fost plinirea tuturor darurilor.
Iubiţi credincioşi,
Ziua de astăzi a sosit la noi cu lumină duhovnicească, cu bucurie sfîntă, fiindcă astăzi se naşte Maica luminii şi a bucuriei. Astăzi se vesteşte mila şi izbăvirea neamului omenesc, căci s-a născut Maica milei şi a milostivirii. Nu prăznuim astăzi naşterea vreunui sfînt, ci naşterea aceleia ce este mai sfîntă decît toţi sfinţii. Nu sobor de îngeri se cinsteşte astăzi, ci naşterea Împărătesei îngerilor. Nu maică de împărat pămîntesc se naşte, ci însăşi Maica Domnului şi Dumnezeului slavei. Astăzi, Împărăteasa făpturii şi Doamna lumii, din pîntece sterp şi neroditor a răsărit. Şi cine va putea, după vrednicie, să cinstească naşterea ei? Însăşi Biserica lui Hristos arată că este cu neputinţă acest lucru, zicînd: “Nu se pricepe toată limba a te lăuda după vrednicie, căci se întunecă şi mintea cea mai presus de lume a cînta ţie, de Dumnezeu Născătoare” (Axionul din ziua Botezului Domnului).
Deci, fraţii mei, dacă David, împăratul şi proorocul, a săltat bucurîndu-se şi s-a veselit foarte, înaintea chivotului Legii Vechi, care tainic închipuia pe Maica Domnului (II Regi 6, 5), apoi cîtă bucurie şi veselie se cade nouă să avem azi, cînd, nu tainic şi cu închipuire, ci într-adevăr prăznuim Naşterea Maicii Domnului, chivotul cel viu şi însufleţit, întru care Dumnezeu a locuit? Dacă cele întunecate şi tainice, atîta veselie au adus preafericitului strămoş al Maicii Domnului, apoi cîtă bucurie are el acum în cer, şi cîtă bucurie şi mîngîiere se cuvine să avem şi noi astăzi, cei de pe pămînt, cînd a răsărit în lume prunca lui Dumnezeu, Fecioara Maria, prin care S-a arătat Soarele mîntuirii neamului omenesc?
Cu adevărat astăzi, Preabunul şi Preînduratul Dumnezeu, a cercetat cu milă zidirea Sa şi a bucurat cu mare bucurie, nu numai pe David împăratul şi proorocul, ci şi pe dumnezeieştii ei părinţi Ioachim şi Ana, care cu atîtea lacrimi şi suspine se rugau lui Dumnezeu să le dea lor rod. Dar şi toată făptura omenească s-a bucurat, de vreme ce tot neamul omenesc aştepta să se nască în lume Sfînta Fecioară, care la vreme avea să nască pe Emanuel, ce se tîlcuieşte “Cu noi este Dumnezeu” (Isaia 7, 14).
Astăzi prăznuim naşterea Împărătesei cerului şi a pămîntului, ca rod al rugăciunii, al milosteniei şi al facerii de bine, cîştigată de la Dumnezeu de Sfinţii Părinţi Ioachim şi Ana. Deci cum trebuie să prăznuim noi astăzi şi cu cîtă cinste şi evlavie, cu cîtă sfinţenie şi curăţie? Astăzi cei sterpi şi neroditori să se mîngîie cu nădejdea că, prin milostenii şi faceri de bine, prin post şi rugăciune, vor dobîndi şi ei copii de la Dumnezeu.
Astăzi cei tineri să se înfrîneze şi cu curăţie şi cinste să prăznuiască naşterea Maicii Domnului. Astăzi fecioarele şi copiii să salte de bucurie că le vine în lume Maica fecioriei. Astăzi bătrînii şi bolnavii să se bucure că sprijinitoarea bătrînilor şi mîngîierea bolnavilor a venit în lume. Astăzi cei căzuţi în păcate grele şi cei deznădăjduiţi de mîntuirea lor, cu nădejde să se mîngîie, că ridicarea celor căzuţi şi nădejdea celor deznădăjduiţi pe pămînt s-a născut. Fiecare din cei ce sînteţi de faţă să vă gîndiţi cîtă osteneală şi milostenie au făcut şi cîte lacrimi au vărsat dumnezeieştii părinţi Ioachim şi Ana, ca să le dea Dumnezeu copii. Apoi, prin cîtă osîrdie şi rugăciune din adîncul inimii au dobîndit o fiică, pe Preasfînta Fecioară Maria, de a cărei naştere s-au bucurat cerul şi pămîntul.
Şi acum să vă fac o întrebare. Oare cîtă muncă şi urgie, cîtă pedeapsă vor lua de la Dumnezeu acei părinţi care, nu numai că nu se roagă lui Dumnezeu să le dea copii, ci îi omoară prin avorturi sau prin alte mijloace împiedică naşterea fiilor lor? Dacă pentru uciderea unui singur om cu voia, dumnezeieştile canoane pedepsesc cu 20 de ani de canonisire şi oprire de la Sfînta Împărtăşanie, apoi în ce fel trebuie canonisiţi acei creştini care ucid cu voia, nu unul, ci doi, trei şi chiar mai mulţi copii? Poate veţi zice că copilul avortat nu era de nouă luni şi deci păcatul nu ar fi deplin. Să nu gîndiţi aşa ceva, că mare neadevăr gîndiţi.
Dumnezeieştii Părinţi spun că precum atunci cînd fulgeră sau tună, deodată se vede şi lumina, aşa şi la împreunarea soţilor, în acea clipă cînd s-au împreunat, cu puterea lui Dumnezeu se zămisleşte în pîntecele mamei şi sufletul şi trupul şi începe a lua fiinţă copilul.
Iar cine după împreunare, chiar şi după un ceas, va încerca în vreun fel să împiedice naşterea, ucigaş de om este şi mare osîndă va primi. La fel păcătuiesc şi cei ce se feresc a zămisli copii. Aceştia să-şi aducă aminte că pe Onan, feciorul patriarhului Iuda, numai pentru acest păcat l-a omorît Dumnezeu (Facere 38, 10).
Luaţi aminte, fraţilor, că cel ce face avort sau în alt chip împiedică naşterea copiilor, nu odată, ci de două ori este ucigaş. Cel ce ucide vreun om care a fost botezat, poate să-i omoare numai trupul său, dar dacă acel om a fost în dreaptă credinţă şi în fapte bune, sufletul său rămîne viu în veci, fiindcă se duce din moarte la viaţă. Dar cei ce omoară copiii mai înainte de dumnezeiescul Botez, de două ori sînt ucigaşi, căci atît trupurile lor cît şi sufletele le lipsesc de fericirea cea veşnică, după mărturia Mîntuitorului care zice: Cel ce crede şi se va boteza se va mîntui, iar cel ce nu crede se va osîndi (Marcu 16, 16).
Iubiţi credincioşi,
Astăzi, însă, se cade să ne veselim, căci s-a născut pe pămînt Maica Vieţii, Fecioara Maria, cea mai sfîntă fiinţă omenească pe care a ales-o Dumnezeu mai înainte de întemeierea lumii, ca să nască pe Iisus Hristos de la Duhul Sfînt în Betleemul Iudeii. Să se bucure astăzi pruncii şi fecioarele, copiii şi tinerii, mamele şi văduvele, preoţii şi călugării că ni s-a născut nouă mamă duhovnicească şi cea dintîi rugătoare, mîngîietoare şi mijlocitoare înaintea Preasfintei Treimi.
Să mergem deci în Nazaretul Galileii, să-i aducem laude îngereşti, pruncii şi Fecioarei Maria, Preacuratei de Dumnezeu Născătoarei, care s-a născut din Sfinţii Părinţi Ioachim şi Ana, la bătrîneţile lor. Însă, pentru a lăuda pe prunca şi Fecioara Maria, trebuie să avem inimă fără răutate, ca pruncii, şi viaţă curată şi neîntinată de păcate trupeşti. Pentru a lăuda pe aceea care avea să fie Maica Fiului lui Dumnezeu, trebuie să avem inimă de mamă, blîndeţe şi răbdare de mamă, iubire şi milă de mamă către toţi. Altfel, rugăciunile noastre, darurile noastre, dacă ies din inimi pline de păcate, de ură şi de răutate, nu vor fi primite de Preasfînta Fecioară Maria.
Cu aceste gînduri de bucurie şi nădejde şi cu inimi pline de milă şi smerenie, să intrăm în sfintele biserici şi, sărutînd icoana Maicii Domnului, să-i adresăm cu credinţă această scurtă rugăciune: Uşa milostivirii deschide-ne-o nouă, binecuvîntată Născătoare de Dumnezeu Fecioară, ca să nu pierim cei ce nădăjduim întru tine, ci să ne mîntuim prin tine de nevoi, că tu eşti mîntuirea neamului creştinesc. Amin.
Sursa:
LUPTA PENTRU ORTODOXIE
