marți, 14 august 2012

Fenomen neobişnuit în Noua Zeelandă: Oceanul a fost acoperit de piatră ponce VIDEO


Fenomen neobişnuit în apropiere de Noua Zeelandă. O suprafaţă de aproape 30.000 de kilometri pătraţi, din Oceanul Pacific, a fost acoperită cu piatră ponce.

Oceanul Pacific, acoperit de piatră ponce
Oceanul Pacific, acoperit de piatră ponce
Foto: AP
O navă a fost chiar nevoită să îşi schimbe cursul pentru a evita rocile care pluteau la suprafaţa apei la o distanţă de circa 1.600 de kilometri de ţărm, informează BBC.
Unul dintre ofiţerii navali care a fost martor la acest eveniment a declarat că a fost cel mai ciudat lucru pe care l-a văzut vreodată pe mare.
Totul s-a transformat într-o plută imensă care se mişca în sus şi în jos, odată cu valurile, a povestit el pentru AFP.

Bizarul fenomen a fost cauzat, cel mai probabil, de erupţia vulcanului submarin Monowai, aflat în nordul Noii Zeelande, spun experţii.

Piatra ponce s-ar fi format când lava din vulcan a luat contact cu apa de mare, şi fiind mai puţin densă decât apa, s-a ridicat rapid la suprafaţa oceanului.



Sursa:  RTV.NET

Pregătiri de război: IRANUL a declarat STAREA DE ALERTĂ MAXIMĂ


Armata Iranului a fost plasată în stare de alertă maximă. 'Iranul este gata pentru orice provocare sau escaladare a tensiunilor din jurul său. Dacă oricare dintre ţările occidentale se va încumeta la un atac, Iranul va utiliza forţa şi puterea sa militară va fi mult mai mare decât se aşteaptă de la această ţară. A fost luată decizia privind trecerea imediată la un regim de alertă sporit', a relatat televiziunea oficială de la Teheran Fars TV, preluată de agenţia rusă de presă Rosbalt.

Cu excepţia Israelului, Iranul are cel mai puternic arsenal balistic din Orientul Mijlociu
Cu excepţia Israelului, Iranul are cel mai puternic arsenal balistic din Orientul Mijlociu / FOTO: ziuaveche.ro

Măsura survine după ce în ultimele zile Israelul a făcut o mulţime de declaraţii cu privire la o posibilă lovitură împotriva instalaţiilor nucleare ale Iranului. 

La 10 august a.c., premierul israelian Benjamin Netanyahu şi ministrul apărării Ehud Barak au declarat că ar fi dorit un atac împotriva obiectivelor nucleare iraniene în toamnă, dar că nu găsesc sprijinul necesar din partea comandamentului militar al ţării şi a serviciilor secrete. 

Ministrul israelian al apărării a recunoscut că Iranul nu va lăsa fără răspuns un posibil atac, acţionând inclusiv prin intermediul mişcării fundamentaliste Hezbollah din Liban, care dispune de cel puţin o mie de rachete. Fiecare zi de conflict va costa statul evreu 1,5 miliarde de şekeli (375 milioane de dolari), au calculat oficialii de la Tel Aviv. Cu toate acestea, Barak consideră că Israelul va fi capabil să facă faţă situaţiei şi să nu devină o paria în ochii comunităţii internaţionale, care se bazează pe continuarea negocierilor şi a sancţiunilor în rezolvarea problemei nucleare iraniene. 

La rândul său, premierul israelian consideră că actuala administraţie de la Washington, în pofida tuturor asigurărilor, nu va putea să oprească Iranul la timp de pe calea dotării cu arme nucleare. Netanyahu şi Barak înclină ca un atac asupra instalaţiilor nucleare ale Iranului să fie întreprins până la alegerile prezidenţiale din luna noiembrie în SUA. 

'Netanyahu şi Barak consideră că preţul plătit pentru atac se va compensa prin faptul că programul nuclear iranian va fi împins înapoi, în timp ce conducerea militară a Israelului are o părere inversă', scrie Yediot Ahronot. 

Oponenţi ai unei acţiuni militare imediate împotriva Iranului sunt şeful Statului Major, Benny Gantz, comandantul forţelor aeriene Amir Eshel, directorul Mossad, Tamir Pardo, şeful Serviciului de informaţii militare Aviv Kohavi, şi preşedintele Shimon Perez, care dispune în general de putere de reprezentare, dar are un mare prestigiu personal în ţară şi în străinătate.


Sursa:  REALITATEA.NET

luni, 13 august 2012

SFANTA MARIA 2012. Tradiţii şi obiceiuri CIUDATE de 15 august


SFANTA MARIA. Credincioşii sărbătoresc Adormirea Maicii Domnului la 15 august, sărbătoarea religioasă fiind dublată de o serie de tradiţii şi obiceiuri.

Romanii sarbatoresc SFANTA MARIA la 15 august 2012
Romanii sarbatoresc SFANTA MARIA la 15 august 2012

SFANTA MARIA 2012 - Se tămâiază mormintele

In dimineata acestei zile, femeile mergeau la biserica si imparteau struguri, prune, faguri de miere si mergeau in cimitir pentru a tamaia mormintele. Taranii care aveau vii mari obisnuiau ca acum sa tocmeasca pandarii pentru pazit viile, scrie sf-maria.ro. 

SFANTA MARIA 2012 - Bărbaţii schimbă pălăria cu căciula

Tot acum, barbatii schimbau palaria cu caciula, cei care mai erau vazuti cu palarie dupa 15 august fiind ironizati. Se interzice scaldatul in apa raurilor spurcata de cerb si dormitul pe prispa. 

SFANTA MARIA 2012 - Se deschide sezonul nunţilor

De pe 15 august se deschidea, in satul traditional, un important sezon al nuntilor, sezon care tinea pana la intrarea in postul Craciunului.In aceasta zi se organizau targurile si iarmaroacele de toamna. Perioada dintre cele doua Santamarii, numita Intre Santamarii, se considera timp optim pentru semana­turile de toamna.


Sursa:  REALITATEA.NET


ARMATA VIITORULUI. SUPRAOAMENI în luptă: nu dorm zile întregi, aleargă precum campionii olimpici


Dacă noile cercetări privind manipularea genetică în scopuri militare vor avea succes, soldaţii viitorului vor fi capabili să alerge cu viteza unor campioni olimpici şi să supravieţuiască mai multe zile fără somn sau mâncare, scrie Daily Mail, publicaţie citată de descopera.ro.

Supraoameni creaţi cu ajutorul ingineriei genetice vor lupta in principalele misiuni ale americanilor
Supraoameni creaţi cu ajutorul ingineriei genetice vor lupta in principalele misiuni ale americanilor

Conform planurilor specialiştilor din Armata Americană, soldaţii vor putea transporta greutăţi mari, vor trăi perioade lungi bazându-se pe propriile depozite de grăsime din corp şi vor avea membre care se vor regenera singure după agresiuni.

Cu un buget anual de 2 miliarde de dolari, DARPA (Defence Advanced Research Projects Agency), agenţia de cercetări ştiinţifice în scop militar, din cadrul Pentagonului, are ca principal obiectiv menţinerea dominanţei tehnologice a Statelor Unite pe câmpul de luptă. Printre proiectele ambiţioase ale agenţiei, se numără şi crearea unui exoschelet care le va permite soldaţilor să alerge mai repede şi să ridice greutăţi foarte mari.

Dar munca specialiştilor de la DARPA are şi aspecte mai controversate, având în vedere că ea implică şi manipularea genetică: se urmăreşte activarea unor gene care vor transforma grăsimile din corpul soldaţilor în energie într-un mod atât de eficient, încât aceştia ar putea trăi mai multe zile fără mâncare. De asemenea, oamenii de ştiinţă speră să reuşescă să activeze o serie de alte gene care ar avea abilitatea de a duce la regenerarea membrelor pierdute în lupte.

În domeniul somnului, până acum, cercetările s-au dovedit a fi un succes. Un medicament special a fost testat pe piloţii de elicoptere ai armatei americane şi s-a constat că ei pot sta treji 40 de ore cu un nivel normal de concentrare. Mai mult, oamenii de ştiinţă au observat că, după aproape două zile de nesomn, nivelul de concentrare al piloţilor chiar s-a îmbunătăţit.

Acum, experţii speră ca noul medicament să îl înlocuiască pe cel bazat pe amfetamină, care s-a folosit iniţial pentru a-i menţine pe soldaţi în alertă în timpul operaţiunilor şi care se pare că le afecta capacitatea de decizie; se bănuieşte că utilizarea acestui mediicament ar fi la originea unor erori de judecată care au dus la împuşcarea unor soldaţi de către proprii lor colegi.


Sursa:  REALITATEA.NET

PERSEIDELE Imagini FASCINANTE cu ploaia de METEORI


Activitatea curentului de meteori Perseide a avut cea mai mare intensitate la sfârşitul săptămânii trecute, în nopţile de sâmbătă şi duminică, "ploaia de stele" putând fi observată cu ochiul liber.

Imagini fascinante cu ploaia de meteori
Imagini fascinante cu ploaia de meteori / FOTO: daily mail




În acest an activitatea Perseidelor a debutat pe 17 iulie şi se va încheia pe 24 august. În toată această perioadă cerul nopţilor este brăzdat de meteori aparţinând curentului Perseide.

Curentul de meteori Perseide este cel mai cunoscut dintre toţi curenţii de meteori majori activi pe parcursul unui an.

Intră în GALERIA FOTO pentru a vedea câteva imagini cu ploaia de meteori


Sursa:  REALITATEA.NET

Fenomen ciudat într-un cimitir din Belfast: Chipul lui Iisus a apărut pe un buştean VIDEO


Un fenomen ciudat a avut loc într-un cimitir din Belfast, Irlanda: o imagine, care seamănă cu faţa lui Iisus Hristos, a apărut pe un buştean.

Faţa lui Iisus a apărut pe un buşten dintr-un cimitir din Belfast
Faţa lui Iisus a apărut pe un buşten dintr-un cimitir din Belfast
Foto: Pacemaker/ UTV

Localnicii spun că imaginea, care înfăţişează un bărbat cu barbă, care seamănă cu Iisus, a apărut pe buştean, după ce angajaţii au tăiat un copac.

"E greu de spus cum a apărut imaginea acolo. Recent, consiliul oraşului a trimis angajaţii să toaleteze copacii, şi drept rezultat, a apărut acest fenomen", scrie în descrierea videoclipului uploadat pe YouTube.



Sursa:  RTV.NET

Apariţie MISTERIOASĂ pe un câmp din Marea Britanie. Vezi IMAGINEA incredibilă surprinsă din avion




O structură misterioasă a apărut peste noapte într-un lan de grâu din Marea Britanie. Apariţia i-a şocat pe mulţi şi nimeni nu îşi explică cum a ajuns acolo.



Un complex de linii şi cercuri asemănător cu simbolul buddist shrivasta a apărut ca de nicăieri pe un câmp din Marea Britanie. Nodul fără început şi fără sfârşit, care şi simbolizează înţelepciunea şi compasiunea infinită a lui Buddha, dar şi continuitatea ascunsă a existenţei, a fost fotografiat de un pilot amator britanic, care a fost şocat de imaginea acestuia.
"Eu sunt mai sceptic de fel, dar este un model atât de complex încât nu ştiu cine l-ar fi putut face. Mie, unul, îmi oferă foarte multă linişte şi calm, emană o energie fantastică atunci când realizezi că este 9o linie neîntreruptă", a spus bărbatul care a descoperit minunăţia.



Astfel de cercuri "decupate" în mijlocul culturilor au apărut în Marea Britanie pe toată perioada verii şi nimeni nu are o explicaţie. Uniii cred că acestea sunt semne lăsate pământenilor de extratereştri, iar alţii dau vina pe vandali şi tineri glumeţi.


Sursa:  RTV.NET