Educatia este o mare problema in ziua de astazi si consideram ca exista o imensa conspiratie planetara in jurul acestui domeniu al societatii umane. Este evidenta tâmpirea tot mai accentuata a populației, spălarea pe creiere și îndobitocirea „goimilor” si tot mai clar faptul ca Protocoalele Inteleptilor Sionului sunt in plina desfasurare (vezi protocolul 9). Educatia este poate, unul dintre pilonii de baza ai manipularii sociale la scara planetara. Asta e parerea noastra si nu o sa mai repetam ce am spus cu alte ocazii. Astazi va prezentam insa 2 filmulete scurte pe tema educatiei si un fragment din cartea Conversatii cu Dumnezeu - vol. 2 - de Neale Donald Walsch, o chintesenta care subliniaza cu mult bun simt si intelepciune, problema educatiei la scara planetara si solutiile oneste de a schimba ceva in aceasta privinta, daca exista initiativa, dorinta, cu adevarat ...
„Voiai să discutăm despre educaţie.
Chiar aşa. Observ că majoritatea dintre voi aţi înţeles greşit sensul, scopul şi funcţia educaţiei, ca să nu mai vorbim despre procesul în cadrul căruia se desfăşoară ea cel mai bine.
Este o afirmaţie uriaşă şi am nevoie de ajutor ca să o înţeleg.
Majoritatea rasei umane a decis că sensul, scopul şi funcţia educaţiei sunt de a oferi cunoştinţe; că a educa pe cineva însemnă a-i da cunoştinţe - în general, cunoştinţele acumulate de către familia, clanul, tribul, societatea, naţiunea şi lumea cuiva. Cu toate acestea, educaţia are foarte puţin de-a face cu cunoştinţele.
Măi să fie! Era cât p'aci să mă las păcălit şi să zic că are.
Aşa e, cum îţi spun.
Şi atunci despre ce este vorba?
Despre înţelepciune
Înţelepciune?
Da.
Bine, mă dau bătut. Care-i diferenţa?
Înţelepciunea înseamnă cunoştinţe aplicate.
Deci, se presupune că noi nu trebuie să încercăm să le oferim copiilor noştri cunoştinţe. Se presupune că trebuie să încercăm să le oferim înţelepciune.
În primul rând, nu „încercaţi” să faceţi nimic. Faceţi. În al doilea rând, nu ignoraţi cunoştinţele în favoarea înţelepciunii. Ar fi fatal. Pe de altă parte, nu ignoraţi înţelepciunea în favoarea cunoştinţelor. Şi asta ar fi fatal. Ar omorî educaţia. Pe planeta voastră, chiar o omoară.
Noi ignorăm înţelepciunea în favoarea cunoştinţelor?
În cele mai multe dintre cazuri, da.
Şi cum facem asta?
Voi îi învăţaţi pe copiii voştri ce să gândească în loc de, cum să gândească.
Explică, te rog.
Bineînţeles, când le daţi copiilor voştri cunoştinţe, le spuneţi ce să gândească. Adică, le spuneţi ce ar trebui să ştie, ce vreţi voi să înţeleagă ei ca fiind adevărat.
Când le daţi copiilor voştri înţelepciune, nu le spuneţi ce să ştie sau ce e adevărat ci, mai degrabă, cum să ajungă la propriul lor adevăr.
Dar nu poate exista înţelepciune fără cunoştinţe.
De acord. De aceea am spus că nu puteţi ignora cunoştinţele în favoarea înţelepciunii. O anumită cantitate de cunoştinţe trebuie să se transmită de la o generaţie la alta. Este evident. Dar cât mai puţine cunoştinţe cu putinţă. Cu cât cantitatea e mai mică, cu atât e mai bine.
Lasă copilul să descopere singur. Să ştii: Cunoştinţele se pierd. Înţelepciunea nu e niciodată uitată.
Prin urmare, şcolile noastre ar trebui să-i înveţe pe copii cât mai puţin cu putinţă?
Şcolile voastre ar trebui să pună accentul pe altceva. În clipa de faţă sunt axate în special pe cunoştinţe - şi acordă deosebit de mică atenţie înţelepciunii. Ore de curs, cum ar fi: gândire critică, soluţii la probleme, logică, sunt considerate de către părinţi o ameninţare. Ei vor ca asemenea ore să fie scoase din programă. Şi ar trebui să o şi facă, dacă vor să-şi protejeze modul lor de viaţă. Deoarece, copiii cărora li se permite să-şi dezvolte un mod de gândire critic sunt cei care vor abandona criteriile morale, standardele şi întregul mod de viaţă al părinţilor lor.
Pentru a vă proteja modul vostru de viaţă, aţi construit un sistem educaţional bazat pe dezvoltarea memoriei copilului şi nu a aptitudinilor lui. Copiii sunt învăţaţi să-şi amintească fapte şi poveşti - poveşti pe care fiecare societate le-a construit despre ea însăşi - mai degrabă decât să le oferiţi abilitatea de a descoperi şi de a crea propriile lor adevăruri.
Programele care le cer copiilor să dezvolte aptitudini şi îndemânări, mai degrabă decât memorie, sunt ridiculizate foarte tare de către cei care-şi închipuie că ştiu ce trebuie să înveţe un copil. Iar ceea ce i-aţi învăţat voi pe copiii voştri a condus lumea înspre ignoranţă, nu a îndepărtat-o de ea.
Şcolile noastre nu predau poveşti, ele predau fapte.
Vă minţiţi pe voi înşivă, aşa cum îi minţi şi pe copiii voştri.
Îi minţim noi pe copiii noştri?
Bineînţeles. Ia orice carte de istorie şi ai să vezi. Istoriile voastre sunt scrise de către oameni care vor ca aceşti copii ai lor să vadă lumea dintr-un anumit punct de vedere. Orice încercare de a extinde relatările istorice, printr-o privire mai largă asupra faptelor, este dispreţuită şi numită „revizionism”. Nu le spuneţi copiilor adevărul despre trecutul vostru, ca să nu vă vadă aşa cum sunteţi voi în realitate.
Mare parte a istoriei este scrisă din punctul de vedere al acelui segment al societăţii voastre pe care l-aţi numi bărbaţi albi Protestanţi Anglo-Saxoni. Când femeile, sau negrii, sau alţii aflaţi în minoritate spun: „Hei, stai o clipă! Nu aşa au stat lucrurile. Aţi lăsat foarte mult pe dinafară!”, vă înverşunaţi şi răcniţi şi pretindeţi ca „revizioniştii” să înceteze de la a mai încerca să vă schimbe manualele. Nu vreţi ca acei copii să ştie cum s-au întâmplat lucrurile cu adevărat. Vreţi ca ei să ştie cum justificaţi ceea ce s-a întâmplat, din punctul vostru de vedere.
Să-ţi dau un exemplu?
Te rog.
În Statele Unite nu-i învăţaţi pe copii tot ce trebuie ştiut despre decizia ţării voastre de a arunca bombe atomice asupra a două oraşe japoneze, bombe care au omorât şi au schilodit sute de mii de oameni. În schimb, le oferiţi fapte, aşa cum le vedeţi voi - aşa cum vreţi voi ca ei să le vadă.
Când se face o încercare de a contrabalansa acest punct de vedere cu punctul de vedere al altora - în cazul acesta, al japonezilor - ţipaţi şi urlaţi şi tunaţi şi fulgeraţi şi săriţi în sus şi pretindeţi ca şcolile să nici nu îndrăzneascămăcar să se gândească la a oferi astfel de date în prezentarea istorică a acestui eveniment important.
Procedând astfel, voi nu aţi predat istorie, ci politică.
Se presupune că istoria trebuie să fie o relatare corectă şi completă a ceea ce s-a întâmplat cu adevărat. Politica nu se referă niciodată la ce s-a întâmplat cu adevărat. Politica reprezintă întotdeauna punctul de vedere al cuiva asupra a ceea ce s-a întâmplat.
Istoria revelează, politica justifică. Istoria dă la iveală; spune tot. Politica acoperă; spune punctul de vedere al unei singure părţi.
Politicienii urăsc istoria ce scrie adevărul. Iar istoria care conţine adevărul nu vorbeşte nici ea prea bine despre politicieni.
Cu toate acestea, voi purtaţi Hainele cele Noi ale Împăratului, pentru că, până la urmă, copiii voştri vor vedea prin voi. Copiii care au fost învăţaţi să gândească în mod critic privesc istoria voastră şi spun: „Măi, măi ce s-au mai autoamăgit părinţii şi strămoşii noştri”.
Voi nu puteţi accepta aşa ceva, prin urmare le scoateţi cu forţa din cap asemenea gânduri. Nu vreţi ca aceşti copii să cunoască faptele fundamentale. Vreţi ca ei să preia faptele aşa cum le vedeţi voi.
Cred că exagerezi. Cred că ai dus exemplul prea departe.
Chiar aşa? Majoritatea oamenilor din societatea voastră nici măcar nu vor ca odraslele lor să ştie fapte fundamentale ale vieţii. Oamenii au căpiat când şcolile au început să-i înveţe pe copii cum funcţionează corpul omenesc. Consideraţi că nu ar trebui să le spuneţi cum se transmite SIDA, sau cum să ise oprească extinderea. Doar dacă, bineînţeles, nu le spuneţi pe ocolite cum să evite SIDA. Atunci e în regulă.
Dar să le oferiţi, pur şi simplu, faptele şi să-i lăsaţi să decidă singuri?
Pentru nimic în lume.
Copiii nu sunt pregătiţi să hotărască aceste lucruri singuri. Ei trebuie să fie îndrumaţi cum se cuvine.
Te-ai uitat, în ultima vreme, la cum arată lumea voastră?
Ce-i cu ea?
Aşa v-aţi îndrumat copiii în trecut.
Nu. Aşa i-am derutat. Dacă lumea este într-o formă jalnică acum - şi, în multe privinţe, aşa este - nu se întâmplă pentru că am încercat să-i învăţăm pe copiii noştri valorile vechi, ci pentru că le-am permis să înveţe toate „aiurelile” astea noi!
Crezi cu adevărat ceea ce spui, nu-i aşa?
Să ştii că da! Chiar cred! Dacă ne-am ţine copiii în limita disciplinelor de bază: citit, scris şi socotit, în loc de a-i îndopa cu toată porcăria asta de „gândire critică”, am duce-o mult mai bine astăzi. Dacă am fi ţinut aşa numita „educaţie sexuală” departe de clasă şi am fi predat-o acasă, aşa cum se cuvine, n-am mai vedea adolescenţi dând naştere la copii, mame celibatare de 17 ani cerând ajutor social şi o lume care o ia razna.
Dacă am fi insistat ca tinerii noştri să trăiască după standardelenoastre morale, în loc să-i lăsăm să plece şi să şi le creeze pe ale lor proprii, n-am fi transformat naţiunea noastră puternică şi sănătoasă într-o imitaţie jalnică a ceea ce a fost ea cândva.
Înţeleg.
Şi încă ceva. Nu sta acolo să-mi explici cum că ar trebui să ne vedem aşa, dintr-o dată, ca fiind „răi” pentru ceea ce am făcut la Hiroşima şi Nagasaki. Noi am pus capăt războiului, pentru numele lui Dumnezeu! Am salvat mii de vieţi. Din ambele tabere. Ăsta a fost preţul războiului. Nimănui nu i a plăcut această hotărâre, dar a trebuit să fie luată.
Înţeleg.
Mda, înţelegi. Eşti exact ca toţi comuniştii ăia roşii. Vrei să ne revizuim istoria, bine! Vrei să ne-o revizuim până dispărem cu totul. Atunci voi, ăştia, puteţi să vă faceţi, în sfârşit, de cap; să puneţi stăpânire pe lume; să creaţi societăţile voastre decadente; să redistribuiţi bogăţia. Să daţi putere poporului şi prostii d-astea. Numai că asta nu ne-a dus niciodată nicăieri.
Ceea ce ne trebuie nouă acum este o întoarcere la trecut; la valorile strămoşilor noştri. De asta avem nevoie!
Ai terminat?
Da, am terminat. Cum m-am descurcat?
Destul de bine. A fost chiar bine.
Păi, când ai vorbit la radio ani de zile, îţi este destul de uşor.
Aşa gândesc oamenii de pe planeta ta, nu-i aşa?
Ba bine că nu. Şi nu numai în America. Vreau să spun că ai putea să schimbi numele ţării şi să schimbi numele războiului; să pui în loc orice acţiune militară ofensivă, făcută de către orice naţiune, în orice moment al istoriei. Nu contează. Toţi cred că ei au dreptate. Toţi ştiu căceilalţi sunt de vină. Hai să lăsăm Hiroşima de-o parte. Să punem în loc Berlinul. Sau Bosnia. Toată lumea ştie că vechile valori sunt şi cele care au fost eficiente. Toată lumea ştie că omenirea se duce de râpă. Nu numai în America. Pretutindeni. Peste tot pe planetă există o tendinţă şi un strigăt pentru reîntoarcerea la valorile vechi, pentru reîntoarcerea la naţionalism.
Ştiu că există.
Iar eu am încercat să accentuez acest sentiment, această grijă, această furie.
Ai făcut-o foarte bine. Aproape că M-ai convins şi pe Mine.
Ei bine? Ce ai de spus celor care chiar gândesc aşa?
Chiar crezi că lucrurile au mers mai bine acum 30 de ani, acum 40 de ani, acum 50 de ani? Zic că memoria e cam mioapă. Vă amintiţi numai de ce a fost bun, nu şi de ce a fost rău. E normal, e natural să fie aşa. Dar nu vă autoamăgiţi.
Gândiţi critic şi nu memoraţi doar ceea ce vor alţii să gândiţi.
Întorcându-ne la exemplu nostru, chiar îţi închipui că a fost absolut necesar să aruncaţi o bombă atomică asupra Hiroşimei? Ce zic istoricii voştri americani despre nenumăratele rapoarte făcute de cei care susţin că ştiu mai mult despre ce s-a întâmplat cu adevărat, în care se arată că imperiul japonez a anunţat în particular Statele Unite despre dorinţa lui de a termina războiul,înainte ca bomba să fie aruncată? Cât de mare a fost rolul jucat de dorinţa derăzbunare pentru grozăvia de la Pearl Harbour în luarea deciziei de bombardare. Şi, dacă accepţi că bomba de la Hiroşima a fost necesară, a fost oare nevoie să aruncaţi şi a doua bombă?
S-ar fi putut, desigur, ca relatarea voastră să fi fost corectă. S-ar fi putut ca punctul de vedere american să concorde exact cu ceea ce s-a întâmplat. Dar nu acesta este subiectul discuţiei.
Ideea e că sistemul vostru educaţional nu permite gândire critică asupra acestor chestiuni, sau asupra multor altora. Îţi poţi imagina ce i s-ar întâmpla unui profesor de istorie sau studii sociale din Iowa care ar pune elevilor întrebările de mai sus, invitându-i şi încurajându-i să examineze şi să exploreze aceste subiecte în profunzime şi să tragă propriile lor concluzii? Aceasta e problema!
Voi nu vreţi ca tinerii voştri să tragă propriile lor concluzii. Vreţi ca ei săajungă la aceeaşi concluzie la care aţi ajuns şi voi. Aşa îi condamnaţi să repete greşelile la care v-au dus propriile voastre concluzii.
Dar ce părere ai despre afirmaţiile făcute de atât de mulţi oameni în legătură cu vechile valori şi dezintegrarea actuală a societăţii noastre? Ce părere ai de creşterea incredibilă a numărului de adolescente care nasc copii, sau de mame care apelează la ajutor social, sau de lumea noastră care o ia razna?
Lumea voastră a luat-o razna. Sunt de acord cu asta. Dar nu a luat-o razna pentru ceea ce aţi permis voi şcolilor să-i înveţe pe copii. A luat-o razna din cauza a ceea ce nu le-aţi permis să-i înveţe. Nu aţi permis şcolilor să îi înveţe că nu există nimic altceva decât dragoste. Nu aţi permis şcolilor să vorbească despre o dragoste necondiţionată.
Fir-ar să fie! Noi nu le permitem nici măcar religiilor noastre să vorbească despre asta.
E adevărat. Şi nu veţi permite odraslelor voastre să fie învăţate să se bucure de ei înşişi şi de trupurile lor, de calitatea lor de oameni şi de minunatele lor fiinţe sexuate. Şi nu veţi permite copiilor voştri să ştie că ei sunt - în primul rând şi mai presus de orice - fiinţe spirituale care locuiesc într-un trup. Şi nici nu îi trataţi pe copiii voştri ca pe nişte suflete care vin în trupuri.
În societăţile în care se vorbeşte despre sexualitate deschis, liber, unde aceasta este explicată şi trăită cu bucurie, practic nu există crime sexuale, apare un număr foarte mic de naşteri care nu sunt aşteptate şi nu există nici o naştere „nelegitimă” sau nedorită. În societăţile foarte evoluate, toate naşterile sunt binecuvântări şi toate mamele şi copiii sunt îngrijiţi. Într-adevăr, societatea nu poate proceda altfel. În societăţile în care istoria nu se supune punctelor de vedere ale celor mai puternici şi celor mai tari, greşelile trecutului sunt recunoscute deschis şi nu mai sunt repetate niciodată, iar comportamentele care sunt, în mod clar, autodistructive sunt abandonate, pe considerentul că o dată, ajunge.
În societăţile în care se predau gândire critică, soluţii la probleme, cât şi deprinderi pentru viaţă, mai degrabă decât fapte memorate pur şi simplu, până şi aşa numitele acţiuni „justificabile” din trecut sunt supuse unei analize intense. Nimic nu este acceptat aşa cum se prezintă.
Cum funcţionează asta? Să folosim exemplul luat din al doilea război mondial. Cum ar putea aborda episodul istoric Hiroşima un sistem şcolar care predă deprinderi pentru viaţă, mai degrabă decât simple fapte.
Profesorii voştri ar descrie elevilor lor exact ceea ce s-a întâmplat acolo. Ei ar include toate faptele - toate faptele - care au dus la acel eveniment. Ar căuta punctul de vedere al istoricilor din ambele tabere, înţelegând că există mai mult decât un singur punct de vedere în orice privinţă. Apoi, nu ar cere elevilor să memoreze faptele. În schimb, le-ar arunca o provocare. Ar spune: „Acum aţi auzit totul despre acest eveniment. Ştiţi tot ce s-a întâmplat înainte şi tot ce a fost după aceea. V-am oferit tot atâtea 'cunoştinţe' despre acest eveniment câte am putut găsi. Ce 'înţelepciune' iese acum din aceste 'cunoştinţe'.
Dacă vi s-ar cere să rezolvaţi problemele care au apărut în acele zile şi care au fost rezolvate prin aruncarea bombelor, cum aţi face-o? Vă puteţi gândi la o soluţie mai bună?”
Bineînţeles. E uşor. Oricine poate oferi răspunsuri în felul acesta -profitând de avantajul celui care priveşte în urmă. Oricine poate privi peste umăr şi spune „eu aş fi procedat altfel”.
Atunci, voi de ce n-o faceţi?
Ce-ai spus?
Am întrebat, de ce n-o faceţi şi voi? De ce nu v-aţi uitat peste umăr, săînvăţaţi din trecutul vostru şi apoi să procedaţi altfel? Îţi spun Eu de ce. Pentru că, a le permite copiilor voştri să privească trecutul vostru şi să-l analizeze critic- ale cere să procedeze astfel ca parte a educaţiei lor - ar însemna să riscaţi ca ei să nu fie de acord cu modul în care aţi procedat voi.
Oricum, ei nu vor fi, bineînţeles, de acord. Voi nu veţi permite ca asemenea lucruri să se întâmple prea mult în timpul orelor de clasă. Prin urmare, ei trebuie să meargă pe străzi. Să fluture placarde. Să-şi rupă carnetele. Să ardă steaguri. Să facă orice pot ca să vă capteze atenţia, să vă determine să-i vedeţi. Tineretul vostru ţipă către voi: „Trebuie să existe o cale mai bună!” Dar voi nu-i auziţi. Nu vreţi să-i auziţi. Şi, desigur, nu vreţi să-i încurajaţi ca, în clasă, să înceapă să gândească critic asupra faptelor pe care le oferiţi.
Acceptaţi-le, spuneţi voi. Nu veniţi aici să ne spuneţi că am greşit.Acceptaţi că am procedat aşa cum trebuie.
În felul acesta vă educaţi copiii. Asta numiţi voi educaţie.
Dar există şi dintre cei care ar spune că tineretul cu ideile lui trăsnite, nebune, libertine, au dus această ţară şi această lume de râpă. Au trimis-o în iad. Au împins-o la limită. Au distrus civilizaţia noastră bazată pe valori şi au înlocuit-o cu o moralitate bazată pe fă-ce-vrei, fă „orice-te-face-să-te-simţi-bine”, moralitate care ameninţă să pună capăt chiar modului nostru de viaţă.
Tineretul într-adevăr distruge modul vostru de viaţă. Întotdeauna a făcut-o. Treaba voastră este să-l încurajaţi, nu să-l descurajaţi. Nu tineretul vostru este cel care distruge pădurile tropicale. Ei vă cer să încetaţi această distrugere. Nu tineretul vostru este cel care degradează stratul vostru de ozon. Ei vă cer săîncetaţi această degradare. Nu tineretul vostru este cel care îi exploatează pe săraci în ateliere ale trudei din toată lumea. Ei vă cer să încetaţi această exploatare. Nu tineretul vostru este cel care vă pune taxe îngrozitoare, iar apoi le foloseşte pentru război şi armament. Ei vă cer să încetaţi această practică.Nu tineretul vostru este cel care ignoră problemele celor slabi şi asupriţi, lăsând sute de oameni să moară de inaniţie în fiecare zi, pe o planetă care are mâncare absolut suficientă pentru a-i hrăni pe toţi. Ei vă cer să încetaţi aceasta.
Nu tineretul vostru este cel care este angajat în politica de înşelăciune şi manipulare. Ei vă cer să încetaţi această politică. Nu tineretul vostru este cel care este oprimat, ruşinat şi făcut să se jeneze sub aspect sexual de propriile lor trupuri şi să le transmită şi copiilor lor această ruşine şi jenă. Ei vă cer săîncetaţi toate astea. Nu tineretul vostru este cel care a instituit un sistem de valori care spune că „cel mare este şi cel tare”, cât şi o lume care rezolvă problemele cu violenţă. Ei vă cer să încetaţi de a-l mai folosi. Ba nu, ei nu vă cer, ... ei vă imploră.
Cu toate acestea, tineretul e cel violent! Tineretul care intră în bande şi se omoară unul pe altul! Tineretul e cel care dă cu tifla legii şi ordinii -orice fel de ordine. Tineretul care ne înnebuneşte!
Când ţipetele şi rugăminţile tineretului pentru a schimba lumea nu sunt auzite şi nici băgate în seamă; când îşi vede cauza pierdută - când vede că faceţi cum vreţi voi, orice s-ar întâmpla - tineretul, care nu este prost, va face următorul lucru pe care-l va considera bun. Dacă nu vă poate înfrânge, va face ca voi.
În ceea ce priveşte comportamentul, tineretul vostru a făcut ceea ce aţi făcut şi voi. Dacă ei sunt violenţi, e din cauză că voi sunteţi violenţi. Dacă ei sunt materialişti, e din cauză că voi sunteţi materialişti. Dacă ei se comportă ca nişte nebuni, e din cauză că voi vă comportaţi ca nişte nebuni. Dacă ei folosesc sexul ca pe un instrument de manipulare, fără simţ de răspundere, plini de ruşine, e din cauză că voi faceţi acelaşi lucru. Singura diferenţă dintre tineret şi oamenii în vârstă este că tinerii fac totul la vedere. Cei în vârstă îşi ascund comportamentul, cei în vârstă cred că tinerii nu văd. Cu toate acestea, tineretul vede tot. Nu li se poate ascunde nimic. Ei văd ipocrizia celor în vârstă şi încearcă cu disperare să o schimbe. După ce au încercat şi nu au reuşit, tinerii nu văd altă şansă decât să o imite. Aici greşesc, dar nu au fost niciodată învăţaţi să procedeze altfel. Nu li s-a permis să analizeze în mod critic ce făceau părinţii lor. Li s-a permis numai să memoreze.
Ceea ce memorezi, îţi revine mereu în minte.
Prin urmare, cum ar trebui să ne educăm tineretul?
În primul rând, trataţi-i ca suflete. Ei sunt suflete care intră într-un corp fizic. Nu e uşor pentru un suflet să facă asta; nu e uşor să se obişnuiască cu aşa ceva. E ceva care constrânge, care limitează. De aceea nou-născutul va plânge că este, dintr-o dată, atât de limitat. Ascultaţi-le plânsul. Înţelegeţi-i şi acordaţi copiilor voştri cât mai mult sentiment de „neîngrădire” cu putinţă. Apoi, prezentaţi-le cu blândeţe şi grijă lumea pe care aţi creat-o.
Aveţi mare grijă - adică, fiţi prudenţi - cu ceea ce le introduceţi în memorie. Copiii îşi amintesc tot ceea ce văd, tot ceea ce trăiesc ca experienţă. De ce îi pălmuiţi pe copiii voştri în momentul în care ies din pântec. Chiar vă imaginaţi că acesta este unicul mod prin care le porniţi motoarele? De ce îndepărtaţi bebeluşii de mamele lor la câteva minute după ce au fost separaţi de singura formă de viaţă pe care au cunoscut-o în toată existenţa lor actuală? Oare măsuratul şi cântăritul şi înţepatul şi scormonitul nu pot să mai aştepte, până ce nou-născutul trăieşte experienţa siguranţei şi mângâierii celei care i-a dat viaţă?
De ce permiteţi ca cele mai de început imagini la care este expus copilul vostru să fie imagini ale violenţei? Cine v-a spus că acestea le fac bine copiilor voştri? Şi de ce ascundeţi imaginile dragostei?
De ce-i învăţaţi pe copiii voştri să le fie ruşine şi să fie jenaţi de propriile lor trupuri şi de funcţiile lui, ascunzând de ei propriul vostru trup şi spunându-le să nu se atingă vreodată într-un mod care le face plăcere? Ce mesaj despre plăcere le trimiteţi voi? Şi ce lecţii despre trup?
De ce vă duceţi copiii la şcoli unde este permisă şi încurajată competiţia, unde este recompensat cel care învaţă „mai bine” şi cel care este „cel mai bun”, unde „performanţa” capătă note şi cu greu se tolerează evoluţia în ritm propriu? Ce înţelege copilul vostru din asta?
De ce-i nu-i învăţaţi pe copiii voştri mişcare şi muzică şi bucuria artei şi misterul basmelor şi minunăţia vieţii? De ce nu scoateţi la suprafaţă ceea ce se găseşte în mod natural în copil, mai degrabă decât să căutaţi să băgaţi în el tot ce este artificial. Şi de ce nu permiteţi tinerilor să înveţe gândire logică şi critică şi soluţii la probleme şi creaţie, folosind uneltele propriei lor intuiţii şi cunoaşterea lor interioară cea mai profundă, mai degrabă decât regulile şi sistemele de memorare şi concluziile unei societăţi care s-a dovedit deja a fi complet incapabilă de a evolua prin astfel de metode, dar care continuă să le folosească?
În cele din urmă, învăţaţi-i concepte şi nu subiecte.
Organizaţi o nouă programă şcolară pe care să o construiţi în jurul a trei Concepte de Bază:
A fi conştient.
A fi cinstit.
A fi responsabil.
Învăţaţi-i pe copiii voştri aceste trei concepte, încă din fragedă pruncie. Faceţi ca acestea să fie prezente în programa şcolară până în ultima clipă. Structuraţi întregul model educaţional bazându-vă pe ele. Întregul proces de instruire să se nască din ele.
Nu înţeleg ce vrei să spui.
Vreau să spun că tot ceea ce-i învăţaţi, trebuie să provină din interiorul acestor concepte.
Poţi să-mi explici? Cum să-i învăţăm cele trei discipline de bază, cititul, scrisul şi socotitul?
Toate subiectele materiilor predate, toate poveştile, povestirile se vor situa în jurul acestor concepte de bază, de la primele clase primare până la cititorii voştri cei mai sofisticaţi. Adică, ele vor fi povestiri despre conştienţă, povestiri despre cinste, povestiri despre responsabilitate. Copiii voştri vor fi iniţiaţi în aceste concepte, inoculaţi cu ele, îndopaţi cu ele.
Temele scrise se vor învârti în jurul acestor Concepte de Bază şi a altora care sunt la fel cu ele, pe măsură ce copilul creşte în capacitatea lui de autoexprimare.
Până şi îndemânarea de a socoti va fi predată în cadrul acestora. Aritmetica şi matematica nu sunt noţiuni abstracte, ci unelte fundamentale în univers, pentru ca să-ţi poţi trăi viaţa. Predarea tuturor deprinderilor de a socoti va fi făcută în contextul unei experienţe mai largi de viaţă, într-un mod care atrage atenţia asupra Conceptelor de Bază şi a derivatelor lor şi concentrează această atenţie asupra acestora.
Ce sunt aceste „derivate”?
Ca să folosesc o expresie modernă, ele sunt produse colaterale. Întregul model educaţional se poate baza pe ele, înlocuind - în actuala voastră programă şcolară - obiectele care predau, în esenţă, fapte.
De exemplu?
Ei bine, hai să ne folosim imaginaţia. Care sunt câteva dintre conceptele care au importanţă pentru tine în viaţă?
Păi... aş zice ... cinstea, după cum ai spus.
Bine, dă-i înainte. Acesta este un Concept de Bază.
Şi... corectitudinea. Este un concept important pentru mine.
Bun. Mai sunt şi altele?
Să te porţi frumos cu ceilalţi. Ăsta ar fi unul. Nu ştiu cum să-l exprim ca pe un concept.
Continuă. Lasă-ţi gândurile să curgă.
Să te înţelegi cu cineva. Să fii tolerant. Să nu faci rău altora. Să-i consideri pe toţi egali. Sper că îi voi putea învăţa pe copiii mei toate aceste lucruri.
Bine. Excelent! Dă-i înainte.
Uf... să crezi în tine însuţi. Ăsta e unul grozav. Şi, of,... aşteaptă, aşteaptă... mai îmi vine unul în gând. Aha... da, ăsta-i:... să trăieşti cu demnitate. Cred că l-aş numi a trăi cu demnitate. Nu ştiu cum să-l formulez mai bine, dar e vorba de modul în care un om se comportă în viaţă, modul în care-i respectă pe ceilalţi şi căile pe care o apucă ceilalţi.
E foarte bine ce ai spus. E foarte bine. Ajungi la esenţă. Şi mai există multe alte asemenea concepte pe care toţi copiii voştri trebuie să le înţeleagă foarte bine, dacă vor să evolueze şi să devină fiinţe umane depline. Cu toate acestea, voi nu predaţi aceste lucruri în şcoli. Ele, cele despre care vorbim acum, sunt cele mai importante lucruri din viaţă, dar voi nu le predaţi în şcoli. Voi nu predaţi ce înseamnă a fi cinstit. Voi nu predaţi ce înseamnă a fi responsabil. Voi nu predaţi ce înseamnă a fi conştient de sentimentele altora şi cu respect faţă de căile altora.
Zici că e de datoria părinţilor să-i înveţe pe copii asemenea lucruri. Dar părinţii nu pot decât să transmită mai departe ceea ce le-a fost transmis şi lor. Iar păcatele tatălui au fost trecute asupra fiului. Aşa că voi îi învăţaţi aceleaşi lucruri pe care le-aţi învăţat de la părinţii voştri.
Şi ce dacă? Ce e rău în asta?
După cum am tot spus, te-ai uitat, în ultima vreme, la cum arată lumea voastră?
Ne tot aduci înapoi la chestia asta. Ne tot faci să ne uităm la lumea de azi. Dar nu e vina noastră. Nu putem fi acuzaţi pentru felul în care arată restul lumii.
Nu este o problemă de acuzare, e o problemă de alegere. Şi, dacă voi nu sunteţi responsabili pentru alegerile pe care le-a făcut umanitatea şi le face mereu, atunci cine este
Noi nu ne putem considera responsabili pentru tot!
Adevăr îţi spun Eu ţie: Până când nu veţi vrea să vă asumaţi responsabilitatea pentru tot, nu puteţi schimba nimic. Nu puteţi continua să spuneţi căei au făcut-o şi ei o fac şi ce bine ar fi dacă ei ar face ce trebuie. Aminteşte-ţi minunatul vers din personajul comic al lui Walt Kelly, Pogo, şi nu-l uita niciodată:
„Am întâlnit duşmanii şi ei sunt noi.”
Am repetat aceleaşi greşeli timp de sute de ani, nu-i aşa?
Mii de ani, fiule. Faceţi aceleaşi greşeli de mii de ani. În privinţa instinctelor primare, omenirea nu a evoluat mult peste oamenii cavernelor. Dar orice încercare de a schimba lucrurile este întâmpinată cu dispreţ. Orice provocare de a vă evalua valorile şi, poate, a le restructura este întâmpinată cu frică şi apoi cu mânie. Şi mai vine şi ideea Mea de a preda în şcoli concepte mai evoluate. Măiculiţă, chiar că ne jucăm cu focul. Cu toate acestea, în societăţile foarte evoluate se face exact acest lucru.
Problema este că nu toţi oamenii sunt de acord cu aceste concepte, cu înţelesul lor. De aceea nu le putem preda în şcoli. Părinţii iau foc când încerci să introduci asemenea lucruri în programa şcolară. Ei spun că predai „valori” şi că în şcoală nu este loc pentru acest gen de instruire.
Ei greşesc. Iarăşi, bazându-ne pe ceea ce spui tu că încearcă rasa umană să facă - adică să construiască o lume mai bună - ei greşesc. Şcolile suntexact locul pentru acest gen de instruire. Mai exact, pentru că şcolile sunt departe de prejudecăţile părinţilor. Mai exact, pentru că şcolile sunt separate de ideile preconcepute ale părinţilor. Ai văzut ce rezultat a avut pe planeta voastră transmiterea valorilor de la părinte la copil.
Planeta voastră este o harababură.
Voi nu înţelegeţi care sunt conceptele fundamentale ale societăţilor civilizate.
Voi nu ştiţi cum să rezolvaţi un conflict fără violenţă.
Voi nu ştiţi cum să trăiţi fără frică.
Voi nu ştiţi cum să acţionaţi fără interes personal.
Voi nu ştiţi cum să iubiţi necondiţionat.
Acestea sunt moduri fundamentale de a înţelege - fundamentale - şi, ...după mii şi mii de ani, voi nu sunteţi nici măcar aproape de a le înţelege pe deplin, cu atât mai puţin de a le implementa.
Există vreun mod de a ieşi din această harababură?
Da. El se află în şcolile voastre! În educaţia tineretului! Speranţa voastră este în generaţia viitoare şi în cea de după ea! Dar încetaţi de a-i mai angrena în mecanismul trecutului. Acest mecanism nu a funcţionat. Nu v-a dus unde ziceaţi că vreţi să mergeţi. Dacă nu sunteţi atenţi, veţi ajunge exact în locul înspre care vă îndreptaţi!
Opriţi-vă, deci! Întoarceţi-vă! Staţi cu toţii jos şi adunaţi-vă gândurile. Creaţi cea mai măreaţă versiune a celei mai grandioase viziuni pe care aţi avut-o vreodată despre voi înşivă ca rasă umană. Apoi luaţi valorile şi conceptele care marchează o astfel de viziune şi predaţi-le în şcolile voastre. De ce să nu aveţi materii şcolare cum ar fi:
A înţelege ce înseamnă Puterea
Rezolvări Paşnice pentru Conflicte
Elementele Relaţiilor de Iubire
Conceptul de Persoană şi Crearea de Sine
Trup, Minte şi Suflet: Cum Funcţionează Ele
Creativitate Angajantă
Celebrarea Sinelui, Preţuirea Altora
Exprimare Sexuală Exuberantă
Corectitudine
Toleranţă
Deosebiri şi Asemănări
Economie Etică
Conştienţă Creatoare şi Puterea Minţii
Conştienţă şi Vigilenţă
Cinste şi Responsabilitate
Clarviziune şi Transparenţă
Ştiinţă şi Spiritualitate
Multe sunt predate chiar acum. Le numim Studii Sociale.
Eu nu vorbesc despre un curs de două zile într-un semestru. Eu vorbesc despre cursuri separate asupra fiecăruia dintre aceste subiecte. Eu vorbesc despre o revizuire completă a programelor voastre şcolare. Eu vorbesc despre o programă bazată pe valori. Ceea ce predaţi voi acum este, în mare măsură, o programă bazată pe fapte.
Eu vorbesc despre concentrarea atenţiei copiilor voştri asupra înţelegerii conceptelor de bază şi a structurilor teoretice în jurul cărora poate fi construit sistemul lor de valori, în aceeaşi măsură în care se concentrează ei acum asupra datelor, faptelor şi statisticilor.
În societăţile foarte evoluate din galaxia şi din universul vostru (societăţi despre care vom vorbi mult mai detaliat în volumul al III-lea), conceptele de viaţă sunt predate odraslelor începând cu o vârstă foarte mică. Ceea ce voi numiţi „fapte”, care în acele societăţi sunt considerate de mult mai mică importanţă, sunt predate la o vârstă mult mai avansată.
Pe planeta voastră aţi creat o societate în care micuţul Ionel a învăţat să citească înainte să termine grădiniţa, dar nu a învăţat cum să facă să nu-şi mai muşte fratele. Şi Suzi şi-a perfecţionat tabla înmulţirii folosind cartonaşe şi memorare mecanică în clasele foarte mici, dar nu a învăţat că nu există nimic de ruşine sau jenant când e vorba de trupul ei.
În clipa aceasta, şcolile voastre există în primul rând pentru a da răspunsuri. Ar fi mult mai folositor dacă funcţia lor ar fi, în primul rând, de a pune întrebări.
Ce înseamnă să fii cinstit sau responsabil sau „corect”? Care sunt implicaţiile? Ce înseamnă, oare, că 2+2=4? Care sunt implicaţiile?
Societăţile foarte evoluate îşi încurajează copiii să descopere şi să creeze ei înşişi răspunsurile.
Dar ... dar, aceasta ar duce la haos!
În comparaţie cu viaţa nehaotică pe care o trăiţi acum ...
Bine, bine,... ar duce la şi mai mult haos.
Eu nu sugerez că şcolile voastre nu împărtăşesc niciodată copiilor nici unul dintre lucrurile învăţate de voi şi nici concluziile la care aţi ajuns în legătură cu ele. Dimpotrivă. Şcolile fac un serviciu elevilor când împărtăşesc Celor Tineri ceea ce Bătrânii au învăţat şi au descoperit, au decis şi au ales în trecut. Elevii pot observa, apoi, cum au funcţionat toate acestea. Totuşi, în şcolile voastre, voi prezentaţi aceste date elevilor ca Ceea ce Este Corect, când ele ar trebui să fie oferite, pur şi simplu, ca ceea ce sunt: date.
Datele din Trecut nu ar trebui să fie baza Adevărului Prezent. Datele dintr-un timp anterior sau o experienţă anterioară ar trebui să fie întotdeauna numai şi numai baze pentru noi întrebări. Comoara ar trebui să fie în întrebare şi nu în răspuns. Iar întrebările sunt întotdeauna aceleaşi. Referitor la aceste date din trecut pe care vi le-am prezentat, sunteţi de acord sau nu sunteţi de acord? Ce credeţi?
Întotdeauna aceasta este întrebarea cheie. Întotdeauna acesta este centrul atenţiei. Ce credeţi voi? Ce credeţi voi? Ce credeţi voi?
În mod evident, copiii vor acorda acestei întrebări valorile impuse de către părinţii lor. Părinţii vor continua să joace un rol deosebit - evident, primul rol - în crearea sistemului de valori al copilului. Intenţia şi scopul şcolii ar fi să încurajeze copilul, de la vârsta cea mai fragedă până la sfârşitul educaţie lui formative, să exploreze aceste valori, să înveţe cum să le folosească, cum să le aplice, cum să le facă să funcţioneze - şi, ei bine da, chiar să le pună sub semnul întrebării. Pentru că, acei părinţi care nu permit copiilor lor să se îndoiască de aceste valori nu-şi iubesc copiii ci, mai degrabă, se iubesc pe ei înşişi prin copiii lor.
O, cât aş dori, cât de mult aş dori să existe şcoli ca cele pe care le descrii!
Există unele care caută să se apropie de acest model.
Există?
Da. Citeşte lucrările unui om care se numeşte Rudolph Steiner. Cercetează metodele Şcolii Waldorf căreia el i-a pus bazele.
Desigur că ştiu despre aceste şcoli. Faci cumva reclamă?
Este o observaţie
Pentru că ştiai că eu cunosc foarte bine Şcolile Waldorf. Ştiai acest lucru.
Bineînţeles că-l ştiam. Tot ce ai făcut în viaţă ţi-a fost de folos, te-a adus în acest moment. Eu nu am pornit să vorbesc cu tine doar la începutul acestei cărţi. Eu vorbesc cu tine de ani întregi, prin toate legăturile şi experienţele pe care le-ai avut.
Vrei să spui că Şcoala Waldorf este cea mai bună?
Nu. Spun doar că este un model care funcţionează, dacă luăm în considerare încotro spui tu că se îndreptă rasa umană; dacă luăm în considerare ceea ce pretinzi că vrei să facă ea, dacă luăm în considerare ceea ce spui că vrea să fie. L-am dat doar ca exemplu - unul dintre cele câteva pe care le-aş putea cita, deşi pe planeta ta şi în societate ta ele sunt rare - de cum se poate realiza educaţia într-un mod care se concentrează pe „înţelepciune” mai mult decât pe simple „cunoştinţe”.
Ei da, e un model pe care-l aprob foarte tare. Există multe diferenţe între o şcoală Waldorf şi alte şcoli. Să-ţi dau un exemplu. E unul simplu, dar exemplifică extraordinar de bine această idee. În şcoala Waldorf, profesorul parcurge împreună cu copiii toate nivelele de experienţă şcolară, de la şcoală primară la şcoală gimnazială. În toţi acei ani, copiii au acelaşi profesor şi nu trec de la o persoană la alta. Îţi imaginezi ce legătură se formează aici. Poţi să vezi valoarea?
Profesorul ajunge să cunoască copilul ca şi când ar fi al lui propriu. Copilul trece la un nivel înalt de încredere şi dragoste faţă de profesor, nivel care deschide uşi nebănuite de multe şcoli cu orientare tradiţională. La sfârşitul acelor ani, profesorul se întoarce la clasa întâi, luând-o iarăşi de la capăt cu un alt grup de copii, de-a lungul tuturor anilor de programă şcolară. Un profesor Waldorf devotat poate să lucreze numai cu patru sau cinci grupe de copii pe parcursul întregii cariere. Dar el a însemnat ceva pentru acei copii, dincolo de orice ar putea oferi o şcoală tradiţională.
Acest model educaţional admite şi anunţă că relaţiile umane, legăturile şi dragostea care sunt împărtăşite într-o astfel de paradigmă, sunt la fel de importante ca orice fapte pe care profesorul i le poate împărtăşi unui copil. Este ca şi cum ar fi lecţii particulare care se desfăşoară în afara casei.
Da, este un model bun.
Mai sunt şi alte modele bune?
Da. În ceea ce priveşte educaţia, faceţi ceva progrese pe planeta voastră, dar foarte încet. Până şi încercarea de a introduce în şcoli publice o programă şcolară care are un scop, care se axează pe dezvoltarea unor îndemânări, a întâmpinat o rezistenţă enormă. Oamenii o consideră ca pe o ameninţare, sau ca fiind ineficientă. Ei vor ca odraslele lor să înveţe fapte. Totuşi, mai există şi alte păreri.
Mai e mult de făcut.
Şi acesta este numai un singur domeniu al experienţei umane căreia i-ar prinde bine nişte corecturi, dat fiind ceea ce spuneţi voi, în calitate de fiinţe umane, că vă străduiţi să fiţi.
Dar îmi închipui că şi arenei politice i-ar prinde bine nişte schimbări.
Să fii sigur de asta.”
(Ken Robinson spune ca școliile ucid creativitatea)
În acest discurs Sir Ken Robinson susţine într-un mod profund şi distractiv crearea unui sistem educaţional ce alimentează (în loc să distrugă) creativitatea.
