miercuri, 10 octombrie 2012

MANUALUL KI




Introducere:
Acest manual a fost creat cu scopul de a-i învăţa pe cei care nu ştiu să manipuleze energia. Dacă deja ştii să faci acest lucru, poate fi de asemenea un ajutor pentru tine în măsura în care va fi un ghid cuprinzător pentru toată lumea. Dacă eşti doar un începător, îţi sugerez să pui un bookmark pe această pagină şi să o foloseşti mai târziu ca ghid de referinţă. Toate acestea fiind spuse, haideţi să începem.
Meditaţia:
Înainte de a încerca să faci orice cu ki-ul, trebuie mai întâi să înveţi să meditezi. Va fi de asemenea de ajutor să stăpâneşti această tehnică. Ok, mai întâi aş vrea să spun că trebuie să meditezi în fiecare zi pentru ca efectul să fie deplin. Este de asemenea folositor să stabileşti zilnic un moment anume din zi în care să meditezi. Dacă poţi, încearcă să-l stabileşti la aceeaşi oră în fiecare zi. Ok, acum să vedem cum se meditează.
Pentru a medita aşează-te pe un scaun sau pe podea. Dacă stai pe un scaun, sprijineşte-ţi tălpile de podea pe toată suprafaţa lor. Dacă stai pe podea, încrucişează-ţi picioarele astfel încât gamba dreaptă să fie deasupra gambei stângi. Cu alte cuvinte, stai jos şi încrucişează-ţi picioarele. Mulţi oameni numesc aceasta “Poziţia în Stil Indian”. Acum aşează laba piciorului drept peste genunchiul stâng. Aceasta este poziţia în care trebuie să stai. Acum asigură-te că spatele este drept, nu te încovoia. Este folositor acum să asculţi o muzică calmă, dar e mai bine să fie linişte. Pe mine mă ajută să ard nişte beţişoare parfumate, aşa că încercaţi şi voi. Poţi să închizi ochii dacă vrei, va fi mai uşor astfel.
Apoi, încearcă să îţi goleşti mintea şi să relaxezi fiecare muşchi al corpului, începând cu extremităţile picioarelor. Continuă în acest mod până la cap, apoi relaxează-te pur şi simplu câteva secunde. Inspiră prelung pe nas şi expiră prelung pe gură. Numără în gând de la 10 la 0, apoi de la 9 la 0, apoi de la 8 la 0, şi tot aşa până ajungi la 0. De fiecare dată când ajungi la 0, spune “calm şi relaxat” în gând. Acum ar trebui să fii complet relaxat şi să nu te gândeşti la nimic. Felicitări! Acum meditezi. Pentru a te trezi din această meditaţie, numără simplu de la 0 la 1, de la 0 la 2, de la 0 la 3 şi tot aşa până la 10. De fiecare dată când ajungi la numărul cel mai mare, de exemplu când numeri de la 0 la 5, când ajungi la 5, spune “mă trezesc din ce în ce mai mult”, în mintea ta. Te vei trezi complet şi ar trebui să te simţi minunat. Acum deschide ochii în caz că i-ai ţinut inchişi.
Vizualizarea:
Vizualizarea te ajută să îţi foloseşti mintea mult mai clar. Aceasta este o necesitate Dacă vrei să fi capabil să faci “Proiecţii Astrale”. Îţi voi explica mai târziu ce este “Călătoria Astrală”. Ok, acum să trecem la vizualizare! Mai întâi, trebuie să stăpâneşti Meditaţia. Apoi şi numai apoi vei fi capabil de vizualizare. Întâi, începe să meditezi. Când simţi că te afli în starea cea mai relaxată de care eşti în stare, vizualizează un măr. Priveşte mărul. Acum, apucă mărul şi simte-l. Muşcă mărul şi simte-i gustul. Urmăreşte mărul cum devine din ce în ce mai mic pe măsură ce îl
mănânci. Simte cum eşti din ce în ce mai puţin înfometat cu fiecare muşcatură. Când mărul s-a terminat, gândeşte-te la cât de bun a fost. Încearcă să-ţi aminteşti cum a fost.
După ce stăpâneşti tehnica mărului, încearcă un scenariu diferit. Încearcă să înoţi într-un lac. Simte cum îţi ţii respiraţia. Simte apa venind asupra ta. Este apa rece? Fierbinte? Simte peştii înotând în jurul tău. Vizualizează un rechin. Eşti speriat? Simte sperietura. Apoi vizualizeaz-o cum pleacă, numai dacă nu vrei să rămană. Felicitări! Ai reuşit să vizualizezi lucruri care nu există. Încearcă să stăpâneşti această tehnică înainte să mergi mai departe.
Înţelegerea Ki-ului:
Pentru a folosi ki-ul şi alte tipuri de energie, trebuie mai întâi să înţelegi pe deplin ce sunt ele. Chi (în chineză) sau Ki (în japoneză) este forţa internă din corpurile noastre, manifestarea spiritelor noastre. Sursa puterii este în noi. Se numeşte Tan Tien (în chineză) sau Hara (în japoneză). Este situat la 2 şi ½ inch (un inch = aprox. 2,5 cm – nota trad.) sub ombilic şi 3 inch în interior. Aici se găseşte de asemenea centrul de greutate al
unui om obişnuit. Numele său porneşte de la ideea de “centru” şi reprezintă centrul nostru; centrul spiritului, sufletului, puterii şi echilibrului. Este un centru fizic şi un centru de echilibru – aşa că descrierea sa ca un “loc” este o construcţie potrivită pentru a înţelege. E posibil să nu crezi că există o “putere” care circulă prin tine chiar în acest moment, religia ta poate respinge această credinţă, dar această putere este acolo. Ea te
ţine în viaţă chiar acum. Este sursa principală a vieţii tale. Fară ea nu ai putea să trăieşti.
Ki-ul este energia forţei vitale pe care fiecare o are în el. Se găseşte în aer, în pământ, în apă şi în noi. Fiecare lucru viu trebuie să o aibă pentru a trăi.
Respiraţia Ki:
Acesta este unul dintre cele mai importante exerciţii pe care trebuie să le ştii. Este necesar pentru aproape orice în acest manual. Mai întâi trebuie să-ţi relaxezi complet corpul. Apoi, inspiră încet pe nas, şi expiră încet pe gură. Spatele trebuie să fie drept tot timpul. Nu contează Dacă eşti în picioare sau aşezat. Trebuie să te concentrezi total pe respiraţie. Goleşte-ţi complet mintea de gânduri. Ei bine, asta-i tot. Ţine minte, acest exerciţiu este o necesitate pentru toate tehnicile din acest manual.
Conştientizarea Ki-ului tău:
Mai întâi, trebuie să ştii că ki-ul circulă prin tine tot timpul. Trebuie să crezi că el este tot timpul acolo. Dacă nu crezi, nu vei fi niciodată capabil să foloseşti ki-ul. Întâi, incepe să meditezi. Asigură-te că efectuezi exercitiul de respiratie ki descris mai sus. Apoi, concentrează-te deplin pe Tan Tien. Conştientizează ki-ul, care este acolo, şi concentrează-te asupra sa. Vizualizează că începe să strălucească. S-ar putea să începi să simţi furnicături în acest moment, acesta este ki-ul tău. Încearcă să te concentrezi complet asupra ki-ului. Acum, spune ki-ului să se deplaseze în mâinile tale. Dacă nu reuşeşti, încearcă să te concentrezi asupra mâinilor. Ar trebui să se ducă acolo. Acum încearcă să deplasezi ki-ul în fiecare loc din corpul tău. Trebuie în mod categoric să stăpâneşti această tehnică înainte de a merge mai departe. Trebuie să-ţi ia o săptămână sau două sau poate încă câteva zile. Acum, să mergem mai departe.
Exerciţii Ki:
Acestea sunt exerciţii ki tradiţionale pe care trebuie să le execuţi în fiecare zi. Aceasta nu este o necesitate absolută, dar îţi face ki-ul şi mai puternic, îl transformă în jing. Jing este o formă mai puternică şi mai solidă de ki. Este forţa vitală de luptă din tine. Vei învăţa să o dirijezi în aceste exerciţii. Ţine minte să inspiri lent pe nas, şi să expiri lent pe gură. Sprijinirea Cerului cu Degetele Încleştate: Stai în poziţie de drepţi cu călcâiele lipite şi labele picioarelor uşor depărtate, cu degetele picioarelor lipite de podea şi bolta plantară ridicată. Braţele atârnă natural pe lângă corp. Sprijină uşor vârful limbii de cerul gurii şi respiră pe nas. Priveşte drept înainte şi relaxează toate încheieturile. Păstrează această
poziţie câteva minute. Apoi ridică braţele încet şi încrucişează şi întrepătrunde degetele deasupra capului, palmele fiind îndreptate în sus ca şi cum ar sprijini cerul; ridică-te pe vârfuri în acelaşi timp. Acum întoarce-te la poziţia de început. Repetă aceste mişcări de mai multe ori.
Trage cu Arcul pe Ambele Părţi: Stai drept, confortabil. Acum fă un pas lateral cu piciorul stâng şi îndoaie ambele picioare. Aceasta este “postura călăreţului”. Încrucişează mâinile la nivelul pieptului cu mâna dreaptă în afară. Întinde braţul stâng în partea stângă cu degetul arătător îndreptat în sus, degetul mare întins înapoi, şi celelalte degete îndoite. Întoarce capul în stânga şi priveşte degetul arătător stâng. În acelaşi timp strânge mâna dreaptă în pumn şi deplaseaz-o până la nivelul umărului drept cu braţul îndoit ca şi cum ai trage cu arcul. Acum întoarce-te la poziţia iniţială. În continuare reia exerciţiul, inversând mişcările pe partea cealaltă. Apoi revino la poziţia de început. Repetă exerciţiul de câteva ori.
Ridicarea unui Braţ: Stai în poziţie de drepţi cu călcâiele lipite sau la o distanţa de o lăţime de umeri, braţele atârnând natural pe lângă corp.  Acum ridică mâna dreaptă deasupra capului cu palma îndreptată în sus şi degetele alipite îndreptate spre stânga. În acelaşi timp apasă mâna stângă în jos cu palma îndreptată spre podea şi degetele orientate înainte. Păstrează câteva secunde poziţia şi revino la postura iniţială. Acum, execută din nou exerciţiul pe partea cealaltă. Apoi revino la poziţia iniţială încă odată. Repetă aceasta de mai multe ori.
Respiraţia cu Pumnii Strânşi: Stai cu picioarele depărtate la o lăţime de umeri. Strânge ambii pumni cu încheieturile degetelor îndreptate înainte şi vârfurile ambelor degete mari apăsate uşor pe coapse. Foloseşte o respiraţie abdominală uşoară. Când inspiri din nou, păstrează pumnii strânşi şi când expiri, strânge pumnii mai tare decât înainte. Repetă aceste mişcări de mai multe ori.
Respiraţia Închisă şi Deschisă: Stai cu picioarele depărtate la o lăţime de umeri. Pune palmele împreună în faţa pieptului de-a curmezişul părţii inferioare a cutiei toracice cu degetele îndreptate în sus şi vârfurile degetelor mari apăsate pe piept. Numai degetele mari trebuie să fie îndoite. Când inspiri, păstrează coatele la nivelul la care sunt atunci când se retrag în ambele părţi depărtând usor palmele una faţă de cealaltă, cu degetele mari uşor apăsate pe piept până ce ajung în dreptul subsuorilor. În acest timp corpul vibrează intens. Când expiri, palmele se mişcă încet înapoi în poziţia iniţială. Mişcările trebuie să fie coordonate cu respiraţia, care trebuie să fie lentă, relaxată şi egală. Repetă aceste mişcări de mai multe ori.
Acestea sunt doar câteva din multele exerciţii disponibile pentru manipularea ki-ului şi a energiei. Păstraţi în minte faptul că aceste exerciţii sunt tradiţionale, nu moderne. Tradiţionale înseamnă că sunt mai grele dar mult mai puternice. Este la alegerea ta dacă vrei să faci aceste exerciţii sau nu. Nu există o cale rapidă de a învăţa şi de a executa tehnicile ki. Necesită timp şi răbdare. Dacă nu ai nici unul din acestea două, nu te deranja deloc să obţii ki-ul.
Acumularea Ki-ului:
Ai la dispoziţie multe variante de tehnici/mişcări pentru acumularea ki-ului. Aceste variante sunt în principal pentru ki-ul modern. Exerciţiile de mai sus sunt pentru ki-ul tradiţional. Aşa cum am spus mai devreme, tu alegi metoda pe care o preferi. Să vedem mai departe tehnicile.
Împământarea: Aceasta este modalitatea cea mai comună de acumulare a ki-ului. Pentru a face aceasta trebuie să stai cu picioarele la o distanţă de o lăţime de umeri pe sol, ceea ce înseamnă că trebuie să fii în afara locuinţei. Acum inchide ochii şi vizualizează o rădăcină pornind din tălpile picioarelor tale şi intrând adânc în pământ. Apoi vizualizează ki-ul curgând din pământ în corpul tău. Încearcă să dirijezi acest ki în Tan Tien. Folosul acestei energii este pentru a da putere unui atac.
Respiraţia Ki: Aceasta este o tehnica simplă. Stai în picioare sau aşezat confortabil. Dacă eşti aşezat, încrucişează picioarele. Dacă stai în picioare, depărtează-le la o lăţime de umeri. Aşează palmele de-o parte şi de alta a corpului şi inspiră uşor pe nas. Închide ochii şi vizualizează-te inspirând ki-ul. Când expiri pe gură, vizualizează cum ki-ul curge spre mâini. Repetă de mai multe ori. Absorbirea energiei Soarelui: Stai cu picioarele depărtate la o lăţime de umeri şi ţine mâinile drepte pe lângă corp, cu palmele îndreptate în sus. Închide ochii şi îndreaptă-ţi
faţa spre Soare. Vizualizează palmele adunând ki din razele Soarelui care îţi ating corpul. Inspiră pe nas şi expiră pe gură uşor. Continuă să faci asta timp de aproximativ 5 minute.
Împământarea:
Stai într-o poziţie de luptă cu picioarele depărtate la o lăţime de umeri. Acum, vizualizează nişte rădăcini care pornesc din tălpi şi intră în sol absorbind ki din Pământ. Continuă să circuli acest ki prin corpul tău până capeţi o stare de bine. Acum poţi reântoarce energia în Pământ, ori s-o foloseşti. Nu îţi recomand să o păstrezi. Această tehnică ajută la reducerea oboselii.
Convertirea Ki-ului în Jing:
Această tehnică va converti ki-ul tău în jing. Jing poate genera un atac plin de forţă, aşa că foloseşte-l cu înţelepciune. Stai în poziţie verticală cu picioarele la o lăţime de umeri, ca de obicei. Acum, închide ochii şi vizualizează-te ca şi cum ai fi doar un schelet. Concentrează-te asupra ki-ului din braţele tale. Trimite ki-ul în braţe. Pe măsură ce inspiri pe nas, vizualizează cum ki-ul intră în oasele braţelor şi în măduvă. De fiecare dată când faci asta, imaginează-ţi cum oasele braţelor se micşorează. Continuă să faci asta iar şi iar. Ki-ul tău ar trebui să se solidifice în jing. Fă acest lucru cam 5 minute. Nu realiza o minge de ki cu energia, fă doar o încărcătură de jing. Este aproape acelaşi lucru cu o încărcătură de ki, dar folosind jing. Această tehnică nu implică deloc oasele braţului, doar te ajută să compactezi ki-ul, oasele braţului nu sunt afectate. Dacă poţi să te gândeşti doar la ki-ul tău şi să-l compactezi în partea inferioară a braţului/încheieturii, fără să te mai gândeşti la oasele braţului, este chiar mai bine.
Crearea unei Mingi de Ki:
Sunt mai multe căi de a construi o minge de ki. Poţi alege metoda care este cea mai confortabilă pentru tine. Îţi voi oferi calea cea mai uşoară pe care o cunosc. Mai întâi, probabil ar fi bine să meditezi în caz că eşti începător. Apoi îţi sugerez să efectuezi tehnica “Respiraţiei Închise şi Deschise” oferită în acest manual. După ce faci asta, concentrează-te pe Tan Tien. Simte ki-ul din el. Trimite acest ki în mâini. Cea mai uşoară
cale este să te gândeşti la ki-ul ce se deplasează şi să te concentrezi asupra mâinilor. Aceasta ar trebui să trimită ki-ul în mâinile tale. Prin toată această tehnică ar trebui să efectuezi exerciţiul respiraţiei ki pe care l-am prezentat mai înainte. Trebuie să mişti ki-ul încet. Acum, continuă să te gândeşti la deplasarea ki-ului, dar acum pune mâinile în faţă, mâna stângă la 4 inch deasupra mâinii drepte sau invers. Concentrează-te la un punct între mâini, situat la 2 inch faţă de fiecare mână. Ar trebui să simţi în mâini căldură şi furnicături. Mâinile de asemenea ar trebui să se atragă şi să se respingă asemeni unor magneţi. Tocmai ai realizat o minge de ki.
Ce să faci cu mingiile de Ki:
Aceasta este o listă cu ce să faci cu mingiile de ki, după ce ai făcut una. Cel mai evident lucru este să faci o încărcătură de ki. Dar mulţi începători nu pot face asta încă, aşa că practică alte lucruri din această listă. Un alt lucru pe care poţi să-l faci este să vindeci. Chiar aşa, să vindeci. Dacă cineva este rănit, fă o minge de ki şi pune-o deasupra corpului său. Împinge mingea de ki în interiorul corpului, cu dorinţa ca ea să-l vindece.
Concentrează-te asupra vindecării lui. Mingiile de ki pot fi folosite pentru a elabora diferite tehnici.
Mingii multiple de Ki:
După ce ai deprins tehnica construirii mingiilor de ki, încearcă să faci două mingii de ki. Pune fiecare mână pe fiecare parte a corpului, de ex. mâna stângă pe partea stângă, mâna dreaptă pe partea dreaptă. Mâinile trebuie să fie la nivelul taliei, palmele îndreptate în sus. Trimite ki-ul în fiecare mână şi într-un punct situat la 2 inch deasupra fiecarei mâini. Asta-i tot. Aceasta necesită o oarecare voinţă pentru a reuşi. Continuă să practici. Totul se rezumă la timp şi răbdare.
Scutul de Ki:
Mai întâi concentrează-te asupra locului de pe corp unde vrei să realizezi scutul. Apoi, trimite o mare cantitate de ki în acel punct. Efectuează tehnica transformarii ki-ului în jing oferită mai inainte în acest manual. Acum, scoate afară ki-ul din acel loc transformând-ul într-o platoşă.
Concentrează-te asupra lui pentru a deveni o platoşă deasupra acelui loc. Aceasta este foarte greu de făcut. Continuă să incerci, dacă nu reuşeşti.
Flacăra de Ki:
Aceasta mai este cunoscută ca amplificarea ki-ului. Pentru a realiza acest lucru, concentrează-te asupra ki-ului din Tan Tien. Răspândeşte acest ki prin tot corpul tău. Accelerează curgerea sa. Concentrează-te asupra sa şi imaginează-ţi că ar fi foc. Gândeşte-te la el ca fiind foc. Acum împinge ki-ul în afara corpului în toate direcţiile. Vizualizează-l ca fiind foc. Aceasta iţi va amplifica energia. Nu este chiar greu, dar necesită ceva indemânare.
Dacă te simţi rău după ce faci aceste exerciţii/tehnici, întrerupe practicarea lor până te vei simţi mai bine. Nu executa aceste exerciţii/tehnici dacă eşti bolnav, sau foloseşti orice fel de medicamente, ori eşti însărcinată. Te rog, foloseşte bunul simţ. Dacă doreşti să pui acest manual pe site-ul tău, te rog să o faci. Singurul lucru pe care trebuie să-l faci este să-l laşi aşa cum este.

Acest manual a fost scris de Skull Kid. Dacă aveţi orice fel de întrebări comentarii, trimiteţi un e-mail la skullkid@jmail.co.jp.
Termenul Ki este echivalentul japonez al termenului chinezesc Chi (Qi), care înseamnă energie vitală, şi în acest manual este folosit şi pentru a desemna practica numită Qi Gong (Chi Kung). Manualul în forma sa originală îl găsiţi la adresa http://www.geocities.com/thekidojo/
Traducere din limba engleză de Tănăsescu Daniel, septembrie 2004

Oamenii de ştiinţă au dovedit existenţa lumilor paralele


созвездие Южная Гидра космос вселенная звезда
Foto: EPA
Un grup de cercetători de la Universitatea din Oxford au demonstrat că lumile paralele există în realitate.
Această teorie a apărut în 1950. Hugh Everett a propus că în Univers fiecare fenomen poate provoca diviziunea ei. Astfel, numărul universurilor alternative tinde către infinit. Teoria a fost socotită drept fantastică şi a fost uitată. Însă cercetătorii de la Oxford au ajuns la concluzia că Everett a avut dreptate.
Calculele atestă că structurile ramificate care se nasc în urma diviziunii Universului în versiuni paralele explică caracterul rezultatelor în mecanica cuantică. Cercetătorii afirmă că noi locuim într-una din lumile paralele.

Savanţii l-au descoperit pe Yoda, se aşteaptă Darth Vader


йода червь
@ Colaj: Vocea Rusiei
Savanţii au descoperit o nouă specie de vierme marin şi a numit-o în cinstea celebrului personaj din „Războiul Stelelor”, Maestrul Yoda.
Viermele de culoare roşiu-mov a fost descoperit la adâncimea de 1500 m în Oceanul Atlantic. Vietatea are buze mari de ambele părţi ale capului care seamănă cu urechile Maestrului al Ordinului Jedi. Denumirea lui completă este Yoda purpurata.
Acest vierme nu este singurul care a fost numit în cinstea unui personaj celebru. Printre alte exemple, o muscă a fost numită Beyonce, un izopod a fost numit Freddie Mercury, o mucoasă, mucegai şi căpuşe au fost numite în cinstea lui George Bush, Dick Cheney şi altor politicieni.

Piramida de Lumina deasupra Romaniei si a Terrei


:x lovestruck=(( broken heart:x lovestruck Dragi colegi, acest mesaj – prin Costeluta- a venit ieri 07.10.2012, la sala Mihaelei si este  materializarea desenelor cu coduri christice primite de Simona ,predate  lui Doru si explicate de Viorica si Anca. Sincronicitatea este  impresionanata. Fiti pregatiti pentru energii fff puternice.
             Am transcris mesajul pentruca stiu ca unii din voi nu dispuneti de timp pentru a asculta intreaga inregistrare.
                         Cu iubire, Cornelia:-* kiss
Transmite arh. Mihail:
 
” Dragi frati si surori ce pe Terra ati hotarat sa lucrati,
Asa cum voi stiti, voi sunteti stalpi si faruri de lumina,Incercati sa stati putin in picioare la aceste exercitiu….tineti picioarele putin departate…respirati… inradacinati-va adanc… adanc in pamant…. si din locul unde sunteti fiecare………..intoarceti-va  cu fata spre mijlocul Romaniei…..
Respirati…….si intoarceti si palmele cu fata spre centrul tarii….acum din inimile voastre cat si din palme..trimiteti Lumina foarte stralucitoare spre centrul Romaniei…respirati si permiteti curgerea Luminii….respirati…… si simtiti cum prin chakra coroanei care s-a deschis ca o palnie mare… curge Lumina  Christica.
        Prin talpi, urca din inima planetei… energia pamantului… si ambele energii – de sus si de jos- se intalnesc si voi le directionati spre centrul Romaniei…. spre inima Romaniei.
            Nu intamplator sunteti distribuiti in mai multe puncte principale din aceasta tara……. Acum..intindeti mainile in lateral si prindeti-va de maiinile celuilalt coleg
formand astfel un lant, o retea…. Permiteti curgerea energiei care intra in mana voastra…in inima…spre cealalta mana……apoi  permiteti curgerea in spirala… astfel incat ea va ajunge in inima Romaniei.
         Vi s-au alaturat si altii…respirati si permiteti curgerea…..
         Dati voie canalului din inima sacra sa se deschida cat vrea el……. Unii din voi vor simti ca Lumina iese din ei prin tot corpul…. permiteti….
        Colegii vostri care sunt acum pe drum( Mihaela si Gabriel), in tara, sunt cei ce au ales sa tese ca o panza toate drumurile create de voi in aceasta spirala
         Asa cum sunteti, prinsi de maiini, faceti un cerc mare ce va cuprinde toata granita tarii…. printr-o respiratie….permiteti sa expandati aceasta  Lumina acolo, pe granita si aceasta granita sa se dizolve in Iubire si Lumina trimisa de voi : tineti-va bine pe picioare…respirati de mai multe ori…. fiti bine inradacinati si..permiteti…  Unii veti simti ca va miscati, va cutremurati… e nevoie de multa energie aici,,,, continuati sa respirati si sa expandati……. apoi permiteti expandarii voastre sa mearga mai departe de hotarele tarii… sa cuprinda incet fiecare tara….. si ..pas cu pas… tot pamantul….dati voie acestei curgeri de energie sa curga in spatele vostru…. asa cum curge o cascada…iar voi centrati-va pe  inima voastra sacra…..
          Simtiti ca acolo unde v-ati unit maiinile intre voi, s-a format o coloana de Lumina stralucitoare ….prin care curge iubireeee… coloana ce comunica cu reteaua de trandafiri christici.        Acum…prin aceste noduri de Lumina puteti aduce :informati…, Lumina…. Iubire…..si tot ce doriti sa transmiteti catre alte grupuri sau catre alte inimi deschise sau care se vor deschide…
        Acum conectati-va in inima sacra… simtiti dusul de Lumina ce vine prin chakra coroanei si – prin expandare- trimiteti din nou Lumina in mijlocul Romaniei……dati voie apoi sa se uneasca toate tuburile de Lumina din chakra coroanei….. sa formeze o mare  PIRAMIDA peste toata tara. ACEASTA PIRAMIDA A EXISTAT  DAR VOI, ACUM ATI ACTIVAT-O!!! Printr-o alta respiratie, simtiti ca fiecare din voi este o piramida acolo unde este, de aceea se afla acolo si pentru fiecare acel loc este special. Sunteti importanti si nu intamplator sunteti unde sunteti. Unii ati ales sa va nasteti acolo, altii v-ati mutat acolo…acum, simtiti importanta acelui loc.
          Simtiti activarea in voi a piramidei ce sunteti…stati bine inradacinati…respirati……e posibil sa va miscati ca limbile unui clopot……energia este fff puternica de aceea va rugam sa constientizati mereu inradacinarea in pamant ca mama Pamant sa va poata sustine total.             Acum expandati piramida ce sunteti peste localitatea voastra……prin respir…..si simtiti cum baza piramidei se extinde……( poate veti simti un val de caldura)…respirati in continuare si daca e posibil, tineti picioarele tot pe podea direct, dar puteti sa va asezati….coloana vertebrala sa fie dreapta pt energia sa poata curge prin ea…( pot aparea furnicaturi in coloana, in maiini sau picioare si maiini umflate… nu va speriati, totul este in ordine)……..expandati in continuare baza piramidei voastre pana intalneste cealalta piramida a colegului din vecinatate……respirati din nou si amplificati piramida voastra, asezand o noua piramida in fata voastra…inca o respiratie….inca o amplificare si noua piramida creata asezati-o in spatele vostru……..
astfel pe tot drumul de Lumina in spirale creat de voi inainte , se vor aseza piramidele ce le-ati multiplicat acum, aici. Ele aduc multa trezire pentruca multi  vor trece prin ele. Nu vor putea trece cei ce nu sunt treziti ci numai cei ce au inima deschisa oricat de mica ar fi deschizatura lor……. Daca au inima inchisa nu li se va permite intrarea in piramida de Lumina.
             Voi, acum, prin acest exercitiu, ati activat piramida ce sunteti voi insiva. Ati multiplicat pentru ceilalti frati si surori ce se vor trezi….drumul de spirala este pentru toti cei care aleg Spiritul si vor simti sa intre in aceasta spirala ce duce spre inima Romaniei si de aici, mai departe, spre inima mamei Pamant, ce are o legatura atat de frumoasa si de cristalina ci Inima Mama/Tata Creator.
              Respirati si  trimiteti Iubire din nou si dati voie piramidei ce din inima mamei Pamant este trimisa spre fiecare- care vine cu baza in sus..trece prin talpile voastre…urca si face conectie cu cealalta piramida-cu baza in jos, ce vine de la Mama/ Tata Creator. Permiteti sa simtiti conectia si MERKABA in care sunteti……. Fiecare poate sa invarta piramidele cum simte: in acelasi sens, in sensuri diferite si puteti chiar sa le schimbati locul daca doriti….Jucati-va cu ele, colorati-le cum simtiti, in functie de starea fiecaruia……..
             Acum… asa cum aveti mainile unite, impreuna cu toate mainile voastre energetice( aveti zeci, sute de maiini energetice), prindeti-va cu toate aceste maiini de mainile colegului, vecinului…. si prin mainile voastre vor curge energii de Iubire care aduc Lumina si energii vindecatoare dar si de trezire……. poate simtiti mainile pulsand…este fluxul energetic…dati voie sa curga…… binecuvantati ceea ce sunteti, ceea ce puteti realiza…pentruca sunteti cei mai mari ingeri de pe Pamant din toate vremurile, cei mai mari maestri ce aduc lectii noi pentru multi.
              Si acum,…..respirati si trimiteti energie..aceasi energie, in marea Piramida care cuprinde toata Romania si ea va activa toate piramidele…. va mai trezi multe inimi….. Deschideti varful piramidei si dati voie sa asezati acolo un soare ( soarele din inima voastra  sau cereti ca Soarele din Alcyone sa fie adus) si expandati toata aceasta piramida peste toata planeta…apoi multiplicati aceasta piramida  ce cuprinde acum intreg pamantul si daruiti -o Mamei Pamant… asa cum ea a facut pentru fiecare din voi…. Mama Pamant permite sa se conecteze cele doua piramide care au varfurile deschise.”…… Mama Pamant este aici:
            “Dragii mei copii, dragi, multumesc pentru darul primit de la voi, multumesc pentru acceptarea darului din inima mea pentru inima voastra si multumesc pentru activarea ce a avut loc aici si acum!!!! Priviti energia ce curge prin varfurile de piramida ramase deschise, unde, un tub mare s-a format cu o Lumina foarte curata,foarte pura……..Acum… cine simte ( eu as dori sa treceti toti)…… energia este f. puternica asa ca inainte de a intra in acest flux de Lumina, pregatiti-va prin 3 respiratii profunde,,,puteti bea si putina apa daca doriti….. (respiram profund de 3 ori),,,,…. acum puteti intra in fluxul de Lumina- fara frica- este CANALUL FACERII si voi  VETI TRECE PE NOUL PAMANT!!!!! Incarcati-va  cu toata Lumina ce va este adusa prin acest canal…… Tot ce simtiti voi acum- prin aceasta trecere- ati simtit cand ati ales sa veniti pe Pamant, tot prin canalul facerii, asa ca- energetic -acum treceti pe Noul Pamant!!! Chiar daca lumina din Canal este foarte puternica, nu va deranjeaza la ochi…poate chiar veti simti sa deschideti mai mult ochii…
             Din acest moment  voi puteti straluci Lumina si mai puternic …”
            -  Suntem in cerc tinandu-ne de maiini… cercul se mareste si – de fapt- s-a format o piramida…. canalul ramane deschis pentru toti care aleg Noul Pamant si asa ramane pana la ascensiune. Aici, sunt asteptati multi frati si surori ce aleg Lumina….. Mama Pamant ne cuprinde pe toti in brate si – prin varful piramidei nou formate- asezata peste noi-cu varful deschis- e ca un nufar dar fiecare petala este o mica spirala ce se misca……..aceasta floare se deschide ca un curcubeu sub forma spiralata…coboara ,ne ia pe toti si ne aduce lin acasa…
            Arh. Mihail ne roaga sa ne dam aminile, sa ne intoarcem iarasi spre mijlocul Romaniei….. sa respiram…si tot ce am facut Acum, Aici, sa expandam pe tot Pamantul……… si ne spune  :” Va multumim dragi frati si surori pentru Lumina ce pe planeta ati ales sa lucrati. Va suntem alaturi in toate lucrarile voastre si suntem multumiti de toata evolutia fiecaruia in parte. Binecuvantari si felicitari!  Namaste! Doar Lumina ,Iubire si Multumiri!”
             Multumim si noi pentru toate darurile!!!!
Transmite Costeluta din Sighetul Marmatiei-07.10.2012-sala Mihaelei Palade
Scumpa
Dupa ce mi-ai povestit lucrarea voastra am inceput sa casc si sa casc ..am iesit din foisor si am simtit sa stau in picioare cu bratele in sus .Mi s-a spus sa stau cu bratele in sus pana in soarele central si cu picioarele pana in pamant in celula diamantina a pamantului .Apoi mi s-a spus :
Termina lucrarea !
Eu : Ce trebuie sa fac ?
Ei: Porunceste .
Eu : CE ?
Ei: CE vei simti !
Atunci am poruncit ca toata lumina si toata acea piramida sa se extinda peste toate inimile si sa deschida constiinte .Sa fie lina si toate sa decurga usor ,armonios si lin .Apoi am poruncit intunericului sa se retraga ..am vazut cum se scurgea undeva in jos probabil intr-o dimensiune joasa .L-am binecuvantat ,i-am multumit si am observat cum pleca ..Am poruncit sa plece intunericul din gandurile ,vorbele ,faptele noastre ..din toate fiintele de pe pamant In locul lui a ramas doar lumina .VEdeam cercul yin -yang fara bulina intunecata si intunericul ca un sarpe se scurgea in jos si iesea din cerc astfel ca ramanea doar o bula de lumina cercul .
In ultimul timp mi se cere sa poruncesc luminii ..EA e f ascultatoare si e ca un animal credincios ..se gudura ,ia forme ,e vie !!!!!!!!Si abia asteapta sa ne serveasca !
A venit vremea sa poruncim !
Multumesc !
Anca :x lovestruck&gt;:D< big hug

10 minciuni privind etichetarea alimentelor


Având în vedere că situaţia economică pune presiune din ce în ce mai mare pe buzunarele noastre, nimeni nu ar vrea să se simtă păcălit atunci când ajunge la casa de marcat dintr-un supermarket.
Totuşi, cei care construiesc strategiile de marketing s-au gândit că ar putea foarte bine să câştige de pe urma preocupărilor noastre legate de siguranţa alimentară. Cum? Etichetând produsele folosind cuvinte şi fraze care, în cel mai bun caz, sunt la limita legii şi, în cel mai rău caz, sunt mincinoase.
Iată care sunt cele mai înşelătoare aspecte de marketing de pe piaţă, care îmbracă alimentele procesate într-o “haină de sărbătoare”, facându-le să pară mult mai sănătoase decât sunt cu adevărat.

Fără hormoni de creştere

Înşelăciunea: De obicei, această afirmaţie apare evidenţiată în reclamele la carnea de pui, de curcan sau chiar de porc, şi uneori o găsim şi pe etichetele produselor lactate. De ce ne induce în eroare? Chiar dacă unele ţări interzic utilizarea hormonilor în fermele de creştere a animalelor, totuşi nu ni se spune nimic despre hrana cu care sunt crescute aceste animale, hrană care de obicei vine din import. În plus, producătorii acestor produse din carne folosesc de regulă antibiotice, care grăbesc creşterea în acelaşi mod ca şi hormonii. Agenţiile de reglementare numesc acest aspect “creşterea eficienţei hranei”.
Chiar dacă avem tendinţa să ne bucurăm atunci când găsim această etichetă pe produsele din carne de vită sau pe cele lactate, totuşi, în foarte multe cazuri, verificarea acestor alimente nu a fost făcută un organism abilitat şi independent, astfel că va trebui să credem pe cuvânt producătorul.
Pentru a achiziţiona produsul bun: varianta preferabilă este aceea de a cumpăra carne şi lactate organice, care nu conţin nici antibiotice şi nici hormoni, şi produse ecologice de pui. Sau, aceea de a achiziţiona de la producătorii mici, locali, pe care îi poţi întreba cum şi-au crescut animalele.

Natural
Înşelăciunea: Impactul acestei etichete asupra cumpărătorilor este, de regulă, foarte bun, fiind imediat convinşi că produsul respectiv este alegerea cea mai bună pentru o alimentaţie sănătoasă. Din păcate, nu există nicio definiţie oficială pentru “natural”, decât pentru produsele de carne.
Agenţiile de reglementare au definit ca fiind “natural” orice produs “care nu conţine niciun ingredient artificial sau colorant adăugat şi este procesat minim (un proces care nu alterează fundamental produsul brut)”. Totuşi, definiţia lor nu face nicio referire la modul în care animalele au fost crescute sau dacă acestea au fost hrănite cu hormoni sau antibiotice.
FDA, care reglementează în SUA fructele, legumele şi majoritatea produselor procesate, nu are nicio definiţie oficială pentru acest termen. În mod normal, un produs poate fi cât de “natural” vrea producătorul şi poate conţine organisme modificate genetic şî îndulcitori artificiali, precum siropul de porumb cu un conţinut ridicat de fructoză.
 Pentru a achiziţiona produsul bun: Din nou, produsele organice reprezintă cea mai bună protecţie. Ca variantă alternativă, pur şi simplu se pot achiziţiona mai multe fructe, cereale şi nuci în stare brută, neprocesată. Cu cât sunt mai multe ingrediente implicate, cu atât sunt mai mari şansele de a face o alegere proastă.

 Hrănite cu iarbă

Înşelăciunea: Atunci când văd această etichetă, cumpărătorii îşi imaginează instantaneu văcuţe fericite, pe o pajişte verde. Mai gândiţi-vă. Teoretic, “hrănite cu iarbă” este un termen reglementat de instituţii, fiind stabilit că această menţiune este valabilă numai dacă animalul a mâncat doar iarbă şi nicio cantitate de porumb sau soia şi a avut acces continuu la păscut, pe tot parcursul vieţii. Însă, organismele de reglementare permit tuturor să folosească această terminologie, cu condiţia ca producătorul de carne să furnizeze documentaţia necesară care să susţină ceea ce se spune pe eticheta produsului. Pentru a folosi această menţiune nu este necesară niciun fel de inspecţie din partea autorităţilor.
Mai mult, înainte ca această regulă să prindă contur, toată lumea putea folosi termenul de “hrănite cu iarbă” pe produsele alimentare. Încă un lucru uluitor? Regula se aplică DOAR pentru vite şi alte animale rumegătoare, dar veţi putea observa această etichetă şi pe ambalajul produselor din carne de porc sau pui, animale care nu pot supravieţui doar cu o alimentaţie pe bază de iarbă.
Pentru a achiziţiona produsul bun: Dacă pe produsele achiziţionate găsiţi cuvintele “hrănite cu iarbă” însoţite de o menţiune care spune că “au fost verificate de organismele de reglementare”, atunci sunt mai multe şanse să nu cazi în plasă. Verificarea din partea agenţiilor de reglementare se referă la vizite efective la crescătorii, şi mai înseamnă că altă persoană în afară de crescător a văzut că animalele mănâncă iarbă.
O altă opţiune: cumpăraţi carne de la producători locali, care îţi pot detalia ceea ce mănâncă animalele lor zilnic şi care sunt deschişi, chiar şi atunci când le propui să mergi să te convingi cu ochii tăi dacă ceea ce spune e adevărat.

Fără antibiotice
 Înşelăciunea: La fel ca în cazul expresiei “fără hormoni adăugaţi”, “fără antibiotice” este un termen fără sens şi este de fapt ilegal să fie utilizat pe ambalaje. Producătorii păcălesc uneori legea folosind fraze precum “crescut fără antibiotice” sau “nu au fost administrate antibiotice”.
Mai mult, unii producători de carne folosesc aceste menţiuni în timp ce îşi tratează animalele cu anti-microbieni, medicamente care funcţionează în mod identic ca şi antibioticele, dar sunt definite diferit de organismele de reglementare. Iar din perspectiva sănătăţii unui animal, “fără antibiotice” nu este întotdeauna un lucru bun.
Cei care realizează operaţiuni masive de hrănire a animalelor pot folosi în exces antibioticele pentru a îngrăşa puii şi porcii mai repede, dar crescătorii mici păstrează antibioticele pentru momentele rare  în care animalele lor se îmbolnăvesc, aşa cum ar trebui utilizate.
Pentru a achiziţiona produsul bun: Conform reglementărilor organice, orice animal tratat cu antibiotice trebuie eliminat din producţia organică (poate fi în continuare vândut ca un produs crescut convenţional), astfel că achiziţionarea produselor lactate şi de carne organice este singura modalitate de a le evita pe cele dăunătoare.

Date nutriţionale

Înşelătoaria: Organismele de reglementare permit producătorilor alimentari să folosească date medii pentru numărarea caloriilor, a conţinutului sării şi a gramelor de grăsime din produsele lor. Din acest motiv, fabricanţii menţionează cantităţi complet eronate, uneori cantităţile fiind greşite cu până la 20%.
Aşadar, alimentul care are doar 500 de calorii ar putea avea de fapt până la 600 de calorii. Dacă fiecare produs consumat ar avea 100 de calorii în plus, atunci te-ai îngrăşa cu 13 kilograme în fiecare an.
O altă etichetă care atrage clienţi? Trans-grăsimile. Organismele de reglementare permit producătorilor să pună “0”, dacă trans-grăsimile se găsesc într-o cantitate mai mică de 0,5 grame. Această cantitate reprezintă “un sfert din doza zilnică”, potrivit specialiştilor care recomandă un aport zilnic de două grame.
 Pentru a achiziţiona produsul bun: Produsele ambalate sunt de evitat. Alimentele fără etichete privind “datele nutriţionale”, cum ar fi fructele sau legumele, prezintă şanse mult mai mari de a fi sănătoase. Atunci când cumpăraţi produse ambalate,citiţi eticheta cu ingrediente, nu pe cea nutriţională, pentru a evita trans-grăsimile. Şi evitaţi orice produs care are listat pe etichetă “uleiuri parţial hidrogenate”. Dacă nu există uleiuri parţial hidrogenate, atunci conţinutul de trans-grăsimi este de fapt zero.

Fără gluten
Înşelăciunea: Produsele fără gluten devin una din categoriile care ocupă cel mai repede rafturile magazinelor. Însă, achiziţionarea unor alimente bazându-vă doar pe o etichetă care spune “fără gluten” nu înseamnă neapărat că evitaţi astfel glutenul, spre disperarea persoanelor care suferă de boala celiacă sau de cei cu sensibilitate la gluten.
Agenţiile de reglementare nu au creat niciodată o definiţie clară a acestui aspect, în ciuda faptului că grupurile de lobby îi împing să facă acest lucru de zeci de ani. Deşi, unele produse ar putea fi fără gluten, specialiştii spun că nu toate alimentele sunt fără gluten provenit din secară sau orz, ceea ce poate reprezenta o problemă. Aceştia spun că “de fapt nu există fără gluten din cauza contaminării încrucişate”, referindu-se la unităţile de procesare a alimentelor care fac şi produse pe bază de grâu şi produse pe care le numesc “fără gluten”.
Pentru a achiziţiona produsul bun: Momentan există două organizaţii care certifică alimentele “fără gluten din grâu, secară şi orz”. Glutenul se poate ascunde în spatele etichetelor vagi care spun “arome artificiale”, aşa că achiziţionaţi produse certificate dacă într-adevăr vreţi să evitaţi glutenul.

 Multi-cereale

Înşelăciunea: Dacă o cereală este bună, “multi-cerealele” ar trebui să fie şi mai bune, nu-i aşa? Da, cu excepţia cazului în care toate aceste multi-cereale sunt doar versiuni multiple ale cerealelor rafinate nesănătoase. Iată spre ce ne îndreptăm atunci când căutăm în raft pâinea cu multi-cereale. Organismele de reglementare nu indicat niciodată în mod explicit faptul că orice produs etichetat cu “multi-cereale” trebuie să conţină versiunea integrală a tuturor cerealelor care sunt folosite, iar această scăpare este foarte bine speculată de producătorii de pâine şi nu numai.
Pentru a achiziţiona produsul bun: “Multi-cerealele” nu sunt întotdeauna rele. Unele companii folosesc într-adevăr cereale integrale în pâinea cu multi-cereale, în cereale sau alte produse coapte. Trebuie să citiţi lista cu ingrediente şi să aveţi grijă ca după orice cereală listată să existe cuvântul “integral”.

Sisteme de etichetare pe partea din faţă a ambalajelor (FOB)

Înşelăciunea: Aceste sisteme par a fi un instrument util în identificarea alimentelor sănătoase de pe raft. Dar cele 20 sisteme de etichetare pe partea din faţă a ambalajelor, care au fost dezvoltate în ultimii ani, nu încearcă să îl ajute pe client să identifice mai uşor alimentele sănătoase.
Pur şi simplu încearcă să vândă produsele. Companiile alimentare şi-au stabilit propriile criterii pentru evaluarea propriilor produse şi identificarea alimentelor “mai bune pentru tine” şi “mai nutritive” cu logouri speciale pe partea din faţă a ambalajelor. Etichetele pe partea din faţă a ambalajelor sunt un instrument de vânzare, nu de cumpărare, şi adesea subliniază aspectele bune (nivelul fibrelor, vitaminelor şi mineralelor) şi le ignoră pe cele dăunătoare (grăsimi, sodiu şi zahăr adăugat).
Pentru a achiziţiona produsul bun: Organismele de reglementare s-au sesizat atunci când etichete de genul “mai bune pentru tine” au început să apară pe produse, iar FDA, de exemplu, a rugat un departament independent să evalueze aceste aspecte şi să creeze un sistem de etichetare pe partea din faţă mai bun. Acest organism independent a  determinat faptul că un consumator trebuie să ia în considerare patru lucruri, care pot apărea sau nu pe eticheta din faţă: calorii, grăsimi saturate şi trans-grăsimi, zahăr adăugat şi sodiu. Însă, cel mai bine ar fi să evitaţi alimentele ambalate şi să optaţi pentru produse integrale: fructe, legume, cereale integrale şi carne neprocesată.

Fără BPA

Înşelăciunea: “Fără BPA” apare pe un număr tot mai mare de recipiente alimentare din plastic, articole utilizate în bucătărie şi conserve de ambalare (aproape toate conservele conţin o căptuşeală de plastic realizată din BPA), sperând să atragă cumpărătorii şi să-i convingă că ambalajul produselor nu conţine o substanţă chimică toxică (legată de probleme de reproducere, de boli cardiace, şi de unele tipuri de cancer).
 Pentru a achiziţiona produsul bun: Cumpăraţi produsele ambalate în sticlă sau carton aseptic şi folosiţi recipiente de sticlă, inox, ceramică atunci când gătiţi sau ambalaţi mâncarea.

Fără pesticide
 Înşelăciunea: Produsele organice cresc continuu în popularitate, în ciuda recesiunii economice. Un motiv principal pentru această tendinţă este numărul mare de dovezi referitoare la efectele nocive asupra corpului uman a pesticidelor, precum Roundup şiatrazină, două dintre cele răspândite pesticide folosite în agricultură: interferează cu hormonii, cresc riscul de dezvoltare a bolilor, cum ar fi Parkinson şi cancer, şi provoacă apariţia defectelor la naştere.
În mod natural, producătorii alimentari mari vor o parte din profit, însă nu vor să plătească pentru costurile suplimentare ale certificării organice. Aşa că aceştia încearcă să păcălească cumpărătorii cum că produsele “fără pesticide” sau “fără reziduuri de pesticide” sunt la fel de bune ca şi cele organice. Unele dintre aceste alimente chiar conţin anumite certificări din partea unor terţe părţi independente care atestă faptul că produsele au fost testate şi sunt “fără reziduuri de pesticide”. Însă, aceste produse certificate conţin acelaşi nivel de pesticide ca şi toate celelalte produse non-organice de pe piaţă.
 Pentru a achiziţiona produsul bun: Singura modalitate de a ne proteja familia şi pe noi înşine de efectele nocive ale pesticidelor sintetice este să cumpărăm produse organice certificate care au fost crescute fără a utiliza aceste substanţe.

Sursa: financiarul.ro

Este necesara o REVOLUTIE in educatie (8.10.2012)


Educatia este o mare problema in ziua de astazi si consideram ca exista o imensa conspiratie planetara in jurul acestui domeniu al societatii umane. Este evidenta tâmpirea tot mai accentuata a populației, spălarea pe creiere și îndobitocirea „goimilor” si tot mai clar faptul ca Protocoalele Inteleptilor Sionului sunt in plina desfasurare (vezi protocolul 9). Educatia este poate, unul dintre pilonii de baza ai manipularii sociale la scara planetara. Asta e parerea noastra si nu o sa mai repetam ce am spus cu alte ocazii. Astazi va prezentam insa 2 filmulete scurte pe tema educatiei si un fragment din cartea Conversatii cu Dumnezeu - vol. 2 - de Neale Donald Walsch, o chintesenta care subliniaza cu mult bun simt si intelepciune, problema educatiei la scara planetara si solutiile oneste de a schimba ceva in aceasta privinta, daca exista initiativa, dorinta, cu adevarat ...
„Voiai să discutăm despre educaţie.
Chiar aşa. Observ că majoritatea dintre voi aţi înţeles greşit sensul, scopul şi funcţia educaţiei, ca să nu mai vorbim despre procesul în cadrul căruia se desfăşoară ea cel mai bine.
Este o afirmaţie uriaşă şi am nevoie de ajutor ca să o înţeleg.
Majoritatea rasei umane a decis că sensul, scopul şi funcţia educaţiei sunt de a oferi cunoştinţe; că a educa pe cineva însemnă a-i da cunoştinţe - în general, cunoştinţele acumulate de către familia, clanul, tribul, soci­etatea, naţiunea şi lumea cuiva. Cu toate acestea, educaţia are foarte pu­ţin de-a face cu cunoştinţele.
Măi să fie! Era cât p'aci să mă las păcălit şi să zic că are.
Aşa e, cum îţi spun.
Şi atunci despre ce este vorba?
Despre înţelepciune
Înţelepciune?
Da.
Bine, mă dau bătut. Care-i diferenţa?
Înţelepciunea înseamnă cunoştinţe aplicate.
Deci, se presupune că noi nu trebuie să încercăm să le oferim co­piilor noştri cunoştinţe. Se presupune că trebuie să încercăm să le oferim înţelepciune.
În primul rând, nu „încercaţi” să faceţi nimic. Faceţi. În al doilea rând, nu ignoraţi cunoştinţele în favoarea înţelepciunii. Ar fi fatal. Pe de altă parte, nu ignoraţi înţelepciunea în favoarea cunoştinţelor. Şi asta ar fi fatal. Ar omorî educaţia. Pe planeta voastră, chiar o omoară.
Noi ignorăm înţelepciunea în favoarea cunoştinţelor?
În cele mai multe dintre cazuri, da.
Şi cum facem asta?
Voi îi învăţaţi pe copiii voştri ce să gândească în loc de, cum să gân­dească.
Explică, te rog.
Bineînţeles, când le daţi copiilor voştri cunoştinţe, le spuneţi ce să gândească. Adică, le spuneţi ce ar trebui să ştie, ce vreţi voi să înţeleagă ei ca fiind adevărat.
Când le daţi copiilor voştri înţelepciune, nu le spuneţi ce să ştie sau ce e adevărat ci, mai degrabă, cum să ajungă la propriul lor adevăr.
Dar nu poate exista înţelepciune fără cunoştinţe.
De acord. De aceea am spus că nu puteţi ignora cunoştinţele în fa­voarea înţelepciunii. O anumită cantitate de cunoştinţe trebuie să se transmită de la o generaţie la alta. Este evident. Dar cât mai puţine cu­noştinţe cu putinţă. Cu cât cantitatea e mai mică, cu atât e mai bine.
Lasă copilul să descopere singur. Să ştii: Cunoştinţele se pierd. Înţe­lepciunea nu e niciodată uitată.
Prin urmare, şcolile noastre ar trebui să-i înveţe pe copii cât mai puţin cu putinţă?
Şcolile voastre ar trebui să pună accentul pe altceva. În clipa de faţă sunt axate în special pe cunoştinţe - şi acordă deosebit de mică atenţie înţelepciunii. Ore de curs, cum ar fi: gândire critică, soluţii la probleme, logică, sunt considerate de către părinţi o ameninţare. Ei vor ca aseme­nea ore să fie scoase din programă. Şi ar trebui să o şi facă, dacă vor să-şi protejeze modul lor de viaţă. Deoarece, copiii cărora li se permite să-şi dezvolte un mod de gândire critic sunt cei care vor abandona criteriile morale, standardele şi întregul mod de viaţă al părinţilor lor.
Pentru a vă proteja modul vostru de viaţă, aţi construit un sistem edu­caţional bazat pe dezvoltarea memoriei copilului şi nu a aptitudinilor lui. Copiii sunt învăţaţi să-şi amintească fapte şi poveşti - poveşti pe care fiecare societate le-a construit despre ea însăşi - mai degrabă decât să le oferiţi abilitatea de a descoperi şi de a crea propriile lor adevăruri.
Programele care le cer copiilor să dezvolte aptitudini şi îndemânări, mai degrabă decât memorie, sunt ridiculizate foarte tare de către cei care-şi închipuie că ştiu ce trebuie să înveţe un copil. Iar ceea ce i-aţi învăţat voi pe copiii voştri a condus lumea înspre ignoranţă, nu a îndepărtat-o de ea.
Şcolile noastre nu predau poveşti, ele predau fapte.
Vă minţiţi pe voi înşivă, aşa cum îi minţi şi pe copiii voştri.
Îi minţim noi pe copiii noştri?
Bineînţeles. Ia orice carte de istorie şi ai să vezi. Istoriile voastre sunt scrise de către oameni care vor ca aceşti copii ai lor să vadă lumea din­tr-un anumit punct de vedere. Orice încercare de a extinde relatările isto­rice, printr-o privire mai largă asupra faptelor, este dispreţuită şi numită „revizionism”. Nu le spuneţi copiilor adevărul despre trecutul vostru, ca să nu vă vadă aşa cum sunteţi voi în realitate.
Mare parte a istoriei este scrisă din punctul de vedere al acelui seg­ment al societăţii voastre pe care l-aţi numi bărbaţi albi Protestanţi Anglo-Saxoni. Când femeile, sau negrii, sau alţii aflaţi în minoritate spun: „Hei, stai o clipă! Nu aşa au stat lucrurile. Aţi lăsat foarte mult pe dinafară!”, vă înverşunaţi şi răcniţi şi pretindeţi ca „revizioniştii” să înceteze de la a mai încerca să vă schimbe manualele. Nu vreţi ca acei copii să ştie cum s-au întâmplat lucrurile cu adevărat. Vreţi ca ei să ştie cum justificaţi ceea ce s-a întâmplat, din punctul vostru de vedere.
Să-ţi dau un exemplu?
Te rog.
În Statele Unite nu-i învăţaţi pe copii tot ce trebuie ştiut despre deci­zia ţării voastre de a arunca bombe atomice asupra a două oraşe japoneze, bombe care au omorât şi au schilodit sute de mii de oameni. În schimb, le oferiţi fapte, aşa cum le vedeţi voi - aşa cum vreţi voi ca ei să le vadă.
Când se face o încercare de a contrabalansa acest punct de vedere cu punctul de vedere al altora - în cazul acesta, al japonezilor - ţipaţi şi urlaţi şi tunaţi şi fulgeraţi şi săriţi în sus şi pretindeţi ca şcolile să nici nu îndrăzneascămăcar să se gândească la a oferi astfel de date în prezen­tarea istorică a acestui eveniment important.
Procedând astfel, voi nu aţi predat istorie, ci politică.
Se presupune că istoria trebuie să fie o relatare corectă şi completă a ceea ce s-a întâmplat cu adevărat. Politica nu se referă niciodată la ce s-a întâmplat cu adevărat. Politica reprezintă întotdeauna punctul de vedere al cuiva asupra a ceea ce s-a întâmplat.
Istoria revelează, politica justifică. Istoria dă la iveală; spune tot. Po­litica acoperă; spune punctul de vedere al unei singure părţi.
Politicienii urăsc istoria ce scrie adevărul. Iar istoria care conţine ade­vărul nu vorbeşte nici ea prea bine despre politicieni.
Cu toate acestea, voi purtaţi Hainele cele Noi ale Împăratului, pentru că, până la urmă, copiii voştri vor vedea prin voi. Copiii care au fost în­văţaţi să gândească în mod critic privesc istoria voastră şi spun: „Măi, măi ce s-au mai autoamăgit părinţii şi strămoşii noştri”.
Voi nu puteţi accepta aşa ceva, prin urmare le scoateţi cu forţa din cap asemenea gânduri. Nu vreţi ca aceşti copii să cunoască faptele funda­mentale. Vreţi ca ei să preia faptele aşa cum le vedeţi voi.
Cred că exagerezi. Cred că ai dus exemplul prea departe.
Chiar aşa? Majoritatea oamenilor din societatea voastră nici măcar nu vor ca odraslele lor să ştie fapte fundamentale ale vieţii. Oamenii au căpiat când şcolile au început să-i înveţe pe copii cum funcţionează cor­pul omenesc. Consideraţi că nu ar trebui să le spuneţi cum se transmite SIDA, sau cum să ise oprească extinderea. Doar dacă, bineînţeles, nu le spuneţi pe ocolite cum să evite SIDA. Atunci e în regulă.
Dar să le oferiţi, pur şi simplu, faptele şi să-i lăsaţi să decidă singuri?
Pentru nimic în lume.
Copiii nu sunt pregătiţi să hotărască aceste lucruri singuri. Ei trebuie să fie îndrumaţi cum se cuvine.
Te-ai uitat, în ultima vreme, la cum arată lumea voastră?
Ce-i cu ea?
Aşa v-aţi îndrumat copiii în trecut.
Nu. Aşa i-am derutat. Dacă lumea este într-o formă jalnică acum - şi, în multe privinţe, aşa este - nu se întâmplă pentru că am încer­cat să-i învăţăm pe copiii noştri valorile vechi, ci pentru că le-am permis să înveţe toate „aiurelile” astea noi!
Crezi cu adevărat ceea ce spui, nu-i aşa?
Să ştii că da! Chiar cred! Dacă ne-am ţine copiii în limita disci­plinelor de bază: citit, scris şi socotit, în loc de a-i îndopa cu toată porcăria asta de „gândire critică”, am duce-o mult mai bine astăzi. Dacă am fi ţinut aşa numita „educaţie sexuală” departe de clasă şi am fi predat-o acasă, aşa cum se cuvine, n-am mai vedea adolescenţi dând naştere la copii, mame celibatare de 17 ani cerând ajutor social şi o lume care o ia razna.
Dacă am fi insistat ca tinerii noştri să trăiască după standardelenoastre morale, în loc să-i lăsăm să plece şi să şi le creeze pe ale lor proprii, n-am fi transformat naţiunea noastră puternică şi sănă­toasă într-o imitaţie jalnică a ceea ce a fost ea cândva.
Înţeleg.
Şi încă ceva. Nu sta acolo să-mi explici cum că ar trebui să ne ve­dem aşa, dintr-o dată, ca fiind „răi” pentru ceea ce am făcut la Hiro­şima şi Nagasaki. Noi am pus capăt războiului, pentru numele lui Dumnezeu! Am salvat mii de vieţi. Din ambele tabere. Ăsta a fost preţul războiului. Nimănui nu i a plăcut această hotărâre, dar a tre­buit să fie luată.
Înţeleg.
Mda, înţelegi. Eşti exact ca toţi comuniştii ăia roşii. Vrei să ne re­vizuim istoria, bine! Vrei să ne-o revizuim până dispărem cu totul. Atunci voi, ăştia, puteţi să vă faceţi, în sfârşit, de cap; să puneţi stă­pânire pe lume; să creaţi societăţile voastre decadente; să redistri­buiţi bogăţia. Să daţi putere poporului şi prostii d-astea. Numai că asta nu ne-a dus niciodată nicăieri.
Ceea ce ne trebuie nouă acum este o întoarcere la trecut; la valo­rile strămoşilor noştri. De asta avem nevoie!
Ai terminat?
Da, am terminat. Cum m-am descurcat?
Destul de bine. A fost chiar bine.
Păi, când ai vorbit la radio ani de zile, îţi este destul de uşor.
Aşa gândesc oamenii de pe planeta ta, nu-i aşa?
Ba bine că nu. Şi nu numai în America. Vreau să spun că ai putea să schimbi numele ţării şi să schimbi numele războiului; să pui în loc orice acţiune militară ofensivă, făcută de către orice naţiune, în ori­ce moment al istoriei. Nu contează. Toţi cred că ei au dreptate. Toţi ştiu căceilalţi sunt de vină. Hai să lăsăm Hiroşima de-o parte. Să pu­nem în loc Berlinul. Sau Bosnia. Toată lumea ştie că vechile valori sunt şi cele care au fost eficiente. Toată lumea ştie că omenirea se duce de râpă. Nu numai în America. Pretutindeni. Peste tot pe pla­netă există o tendinţă şi un strigăt pentru reîntoarcerea la valorile vechi, pentru reîntoarcerea la naţionalism.
Ştiu că există.
Iar eu am încercat să accentuez acest sentiment, această grijă, această furie.
Ai făcut-o foarte bine. Aproape că M-ai convins şi pe Mine.
Ei bine? Ce ai de spus celor care chiar gândesc aşa?
Chiar crezi că lucrurile au mers mai bine acum 30 de ani, acum 40 de ani, acum 50 de ani? Zic că memoria e cam mioapă. Vă amintiţi numai de ce a fost bun, nu şi de ce a fost rău. E normal, e natural să fie aşa. Dar nu vă autoamăgiţi.
Gândiţi critic şi nu memoraţi doar ceea ce vor alţii să gândiţi.
Întorcându-ne la exemplu nostru, chiar îţi închipui că a fost absolut necesar să aruncaţi o bombă atomică asupra Hiroşimei? Ce zic istoricii voştri americani despre nenumăratele rapoarte făcute de cei care susţin că ştiu mai mult despre ce s-a întâmplat cu adevărat, în care se arată că imperiul japonez a anunţat în particular Statele Unite despre dorinţa lui de a termina războiul,înainte ca bomba să fie aruncată? Cât de mare a fost rolul jucat de dorinţa derăzbunare pentru grozăvia de la Pearl Har­bour în luarea deciziei de bombardare. Şi, dacă accepţi că bomba de la Hiroşima a fost necesară, a fost oare nevoie să aruncaţi şi a doua bombă?
S-ar fi putut, desigur, ca relatarea voastră să fi fost corectă. S-ar fi pu­tut ca punctul de vedere american să concorde exact cu ceea ce s-a întâm­plat. Dar nu acesta este subiectul discuţiei.
Ideea e că sistemul vostru educaţional nu permite gândire critică asu­pra acestor chestiuni, sau asupra multor altora. Îţi poţi imagina ce i s-ar întâmpla unui profesor de istorie sau studii sociale din Iowa care ar pune elevilor întrebările de mai sus, invitându-i şi încurajându-i să examineze şi să exploreze aceste subiecte în profunzime şi să tragă propriile lor con­cluzii? Aceasta e problema!
Voi nu vreţi ca tinerii voştri să tragă propriile lor concluzii. Vreţi ca ei săajungă la aceeaşi concluzie la care aţi ajuns şi voi. Aşa îi condam­naţi să repete greşelile la care v-au dus propriile voastre concluzii.
Dar ce părere ai despre afirmaţiile făcute de atât de mulţi oameni în legătură cu vechile valori şi dezintegrarea actuală a societăţii noastre? Ce părere ai de creşterea incredibilă a numărului de ado­lescente care nasc copii, sau de mame care apelează la ajutor social, sau de lumea noastră care o ia razna?
Lumea voastră a luat-o razna. Sunt de acord cu asta. Dar nu a luat-o razna pentru ceea ce aţi permis voi şcolilor să-i înveţe pe copii. A luat-o razna din cauza a ceea ce nu le-aţi permis să-i înveţe. Nu aţi permis şco­lilor să îi înveţe că nu există nimic altceva decât dragoste. Nu aţi permis şcolilor să vorbească despre o dragoste necondiţionată.
Fir-ar să fie! Noi nu le permitem nici măcar religiilor noastre să vorbească despre asta.
E adevărat. Şi nu veţi permite odraslelor voastre să fie învăţate să se bucure de ei înşişi şi de trupurile lor, de calitatea lor de oameni şi de mi­nunatele lor fiinţe sexuate. Şi nu veţi permite copiilor voştri să ştie că ei sunt - în primul rând şi mai presus de orice - fiinţe spirituale care locu­iesc într-un trup. Şi nici nu îi trataţi pe copiii voştri ca pe nişte suflete care vin în trupuri.
În societăţile în care se vorbeşte despre sexualitate deschis, liber, un­de aceasta este explicată şi trăită cu bucurie, practic nu există crime sexu­ale, apare un număr foarte mic de naşteri care nu sunt aşteptate şi nu e­xistă nici o naştere „nelegitimă” sau nedorită. În societăţile foarte evolu­ate, toate naşterile sunt binecuvântări şi toate mamele şi copiii sunt îngri­jiţi. Într-adevăr, societatea nu poate proceda altfel. În societăţile în care istoria nu se supune punctelor de vedere ale celor mai puternici şi celor mai tari, greşelile trecutului sunt recunoscute deschis şi nu mai sunt repe­tate niciodată, iar comportamentele care sunt, în mod clar, autodistruc­tive sunt abandonate, pe considerentul că o dată, ajunge.
În societăţile în care se predau gândire critică, soluţii la probleme, cât şi deprinderi pentru viaţă, mai degrabă decât fapte memorate pur şi sim­plu, până şi aşa numitele acţiuni „justificabile” din trecut sunt supuse unei analize intense. Nimic nu este acceptat aşa cum se prezintă.
Cum funcţionează asta? Să folosim exemplul luat din al doilea război mondial. Cum ar putea aborda episodul istoric Hiroşima un sistem şcolar care predă deprinderi pentru viaţă, mai degrabă decât simple fapte.
Profesorii voştri ar descrie elevilor lor exact ceea ce s-a întâmplat a­colo. Ei ar include toate faptele - toate faptele - care au dus la acel eve­niment. Ar căuta punctul de vedere al istoricilor din ambele tabere, înţe­legând că există mai mult decât un singur punct de vedere în orice pri­vinţă. Apoi, nu ar cere elevilor să memoreze faptele. În schimb, le-ar a­runca o provocare. Ar spune: „Acum aţi auzit totul despre acest eveni­ment. Ştiţi tot ce s-a întâmplat înainte şi tot ce a fost după aceea. V-am oferit tot atâtea 'cunoştinţe' despre acest eveniment câte am putut găsi. Ce 'înţelepciune' iese acum din aceste 'cunoştinţe'.
Dacă vi s-ar cere să rezolvaţi problemele care au apărut în acele zile şi care au fost rezolvate prin aruncarea bombelor, cum aţi face-o? Vă pu­teţi gândi la o soluţie mai bună?”
Bineînţeles. E uşor. Oricine poate oferi răspunsuri în felul acesta -profitând de avantajul celui care priveşte în urmă. Oricine poate privi peste umăr şi spune „eu aş fi procedat altfel”.
Atunci, voi de ce n-o faceţi?
Ce-ai spus?
Am întrebat, de ce n-o faceţi şi voi? De ce nu v-aţi uitat peste umăr, săînvăţaţi din trecutul vostru şi apoi să procedaţi altfel? Îţi spun Eu de ce. Pentru că, a le permite copiilor voştri să privească trecutul vostru şi să-l analizeze critic- ale cere să procedeze astfel ca parte a educaţiei lor - ar însemna să riscaţi ca ei să nu fie de acord cu modul în care aţi pro­cedat voi.
Oricum, ei nu vor fi, bineînţeles, de acord. Voi nu veţi permite ca ase­menea lucruri să se întâmple prea mult în timpul orelor de clasă. Prin ur­mare, ei trebuie să meargă pe străzi. Să fluture placarde. Să-şi rupă car­netele. Să ardă steaguri. Să facă orice pot ca să vă capteze atenţia, să vă determine să-i vedeţi. Tineretul vostru ţipă către voi: „Trebuie să existe o cale mai bună!” Dar voi nu-i auziţi. Nu vreţi să-i auziţi. Şi, desigur, nu vreţi să-i încurajaţi ca, în clasă, să înceapă să gândească critic asupra faptelor pe care le oferiţi.
Acceptaţi-le, spuneţi voi. Nu veniţi aici să ne spuneţi că am greşit.Acceptaţi că am procedat aşa cum trebuie.
În felul acesta vă educaţi copiii. Asta numiţi voi educaţie.
Dar există şi dintre cei care ar spune că tineretul cu ideile lui trăs­nite, nebune, libertine, au dus această ţară şi această lume de râpă. Au trimis-o în iad. Au împins-o la limită. Au distrus civilizaţia noas­tră bazată pe valori şi au înlocuit-o cu o moralitate bazată pe fă-ce-vrei, fă „orice-te-face-să-te-simţi-bine”, moralitate care ameninţă să pună capăt chiar modului nostru de viaţă.
Tineretul într-adevăr distruge modul vostru de viaţă. Întotdeauna a făcut-o. Treaba voastră este să-l încurajaţi, nu să-l descurajaţi. Nu tinere­tul vostru este cel care distruge pădurile tropicale. Ei vă cer să încetaţi această distrugere. Nu tineretul vostru este cel care degradează stratul vostru de ozon. Ei vă cer săîncetaţi această degradare. Nu tineretul vos­tru este cel care îi exploatează pe săraci în ateliere ale trudei din toată lu­mea. Ei vă cer să încetaţi această exploatare. Nu tineretul vostru este cel care vă pune taxe îngrozitoare, iar apoi le foloseşte pentru război şi ar­mament. Ei vă cer să încetaţi această practică.Nu tineretul vostru este cel care ignoră problemele celor slabi şi asupriţi, lăsând sute de oameni să moară de inaniţie în fiecare zi, pe o planetă care are mâncare absolut suficientă pentru a-i hrăni pe toţi. Ei vă cer să încetaţi aceasta.
Nu tineretul vostru este cel care este angajat în politica de înşelăciune şi manipulare. Ei vă cer să încetaţi această politică. Nu tineretul vostru este cel care este oprimat, ruşinat şi făcut să se jeneze sub aspect sexual de propriile lor trupuri şi să le transmită şi copiilor lor această ruşine şi jenă. Ei vă cer săîncetaţi toate astea. Nu tineretul vostru este cel care a instituit un sistem de valori care spune că „cel mare este şi cel tare”, cât şi o lume care rezolvă problemele cu violenţă. Ei vă cer să încetaţi de a-l mai folosi. Ba nu, ei nu vă cer, ... ei vă imploră.
Cu toate acestea, tineretul e cel violent! Tineretul care intră în bande şi se omoară unul pe altul! Tineretul e cel care dă cu tifla legii şi ordinii -orice fel de ordine. Tineretul care ne înnebuneşte!
Când ţipetele şi rugăminţile tineretului pentru a schimba lumea nu sunt auzite şi nici băgate în seamă; când îşi vede cauza pierdută - când vede că faceţi cum vreţi voi, orice s-ar întâmpla - tineretul, care nu este prost, va face următorul lucru pe care-l va considera bun. Dacă nu vă poate înfrânge, va face ca voi.
În ceea ce priveşte comportamentul, tineretul vostru a făcut ceea ce aţi făcut şi voi. Dacă ei sunt violenţi, e din cauză că voi sunteţi violenţi. Dacă ei sunt materialişti, e din cauză că voi sunteţi materialişti. Dacă ei se comportă ca nişte nebuni, e din cauză că voi vă comportaţi ca nişte nebuni. Dacă ei folosesc sexul ca pe un instrument de manipulare, fără simţ de răspundere, plini de ruşine, e din cauză că voi faceţi acelaşi lucru. Singura diferenţă dintre tineret şi oamenii în vârstă este că tinerii fac totul la vedere. Cei în vârstă îşi ascund comportamentul, cei în vârstă cred că tinerii nu văd. Cu toate acestea, tineretul vede tot. Nu li se poate ascunde nimic. Ei văd ipocrizia celor în vârstă şi încearcă cu disperare să o schimbe. După ce au încercat şi nu au reuşit, tinerii nu văd altă şansă decât să o imite. Aici greşesc, dar nu au fost niciodată învăţaţi să proce­deze altfel. Nu li s-a permis să analizeze în mod critic ce făceau părinţii lor. Li s-a permis numai să memoreze.
Ceea ce memorezi, îţi revine mereu în minte.
Prin urmare, cum ar trebui să ne educăm tineretul?
În primul rând, trataţi-i ca suflete. Ei sunt suflete care intră într-un corp fizic. Nu e uşor pentru un suflet să facă asta; nu e uşor să se obiş­nuiască cu aşa ceva. E ceva care constrânge, care limitează. De aceea nou-născutul va plânge că este, dintr-o dată, atât de limitat. Ascultaţi-le plânsul. Înţelegeţi-i şi acordaţi copiilor voştri cât mai mult sentiment de „neîngrădire” cu putinţă. Apoi, prezentaţi-le cu blândeţe şi grijă lumea pe care aţi creat-o.
Aveţi mare grijă - adică, fiţi prudenţi - cu ceea ce le introduceţi în memorie. Copiii îşi amintesc tot ceea ce văd, tot ceea ce trăiesc ca expe­rienţă. De ce îi pălmuiţi pe copiii voştri în momentul în care ies din pân­tec. Chiar vă imaginaţi că acesta este unicul mod prin care le porniţi mo­toarele? De ce îndepărtaţi bebeluşii de mamele lor la câteva minute după ce au fost separaţi de singura formă de viaţă pe care au cunoscut-o în toa­tă existenţa lor actuală? Oare măsuratul şi cântăritul şi înţepatul şi scor­monitul nu pot să mai aştepte, până ce nou-născutul trăieşte experienţa siguranţei şi mângâierii celei care i-a dat viaţă?
De ce permiteţi ca cele mai de început imagini la care este expus copilul vostru să fie imagini ale violenţei? Cine v-a spus că acestea le fac bine copiilor voştri? Şi de ce ascundeţi imaginile dragostei?
De ce-i învăţaţi pe copiii voştri să le fie ruşine şi să fie jenaţi de pro­priile lor trupuri şi de funcţiile lui, ascunzând de ei propriul vostru trup şi spunându-le să nu se atingă vreodată într-un mod care le face plăcere? Ce mesaj despre plăcere le trimiteţi voi? Şi ce lecţii despre trup?
De ce vă duceţi copiii la şcoli unde este permisă şi încurajată compe­tiţia, unde este recompensat cel care învaţă „mai bine” şi cel care este „cel mai bun”, unde „performanţa” capătă note şi cu greu se tolerează evoluţia în ritm propriu? Ce înţelege copilul vostru din asta?
De ce-i nu-i învăţaţi pe copiii voştri mişcare şi muzică şi bucuria artei şi misterul basmelor şi minunăţia vieţii? De ce nu scoateţi la suprafaţă ceea ce se găseşte în mod natural în copil, mai degrabă decât să căutaţi să băgaţi în el tot ce este artificial. Şi de ce nu permiteţi tinerilor să înveţe gândire logică şi critică şi soluţii la probleme şi creaţie, folosind uneltele propriei lor intuiţii şi cunoaşterea lor interioară cea mai profundă, mai degrabă decât regulile şi sistemele de memorare şi concluziile unei soci­etăţi care s-a dovedit deja a fi complet incapabilă de a evolua prin astfel de metode, dar care continuă să le folosească?
În cele din urmă, învăţaţi-i concepte şi nu subiecte.
Organizaţi o nouă programă şcolară pe care să o construiţi în jurul a trei Concepte de Bază:
A fi conştient.
A fi cinstit.
A fi responsabil.
Învăţaţi-i pe copiii voştri aceste trei concepte, încă din fragedă pruncie. Faceţi ca acestea să fie prezente în programa şcolară până în ultima clipă. Structuraţi întregul model educaţional bazându-vă pe ele. Întregul proces de instruire să se nască din ele.
Nu înţeleg ce vrei să spui.
Vreau să spun că tot ceea ce-i învăţaţi, trebuie să provină din interi­orul acestor concepte.
Poţi să-mi explici? Cum să-i învăţăm cele trei discipline de bază, cititul, scrisul şi socotitul?
Toate subiectele materiilor predate, toate poveştile, povestirile se vor situa în jurul acestor concepte de bază, de la primele clase primare până la cititorii voştri cei mai sofisticaţi. Adică, ele vor fi povestiri despre con­ştienţă, povestiri despre cinste, povestiri despre responsabilitate. Copiii voştri vor fi iniţiaţi în aceste concepte, inoculaţi cu ele, îndopaţi cu ele.
Temele scrise se vor învârti în jurul acestor Concepte de Bază şi a altora care sunt la fel cu ele, pe măsură ce copilul creşte în capacitatea lui de autoexprimare.
Până şi îndemânarea de a socoti va fi predată în cadrul acestora. Arit­metica şi matematica nu sunt noţiuni abstracte, ci unelte fundamentale în univers, pentru ca să-ţi poţi trăi viaţa. Predarea tuturor deprinderilor de a socoti va fi făcută în contextul unei experienţe mai largi de viaţă, într-un mod care atrage atenţia asupra Conceptelor de Bază şi a derivatelor lor şi concentrează această atenţie asupra acestora.
Ce sunt aceste „derivate”?
Ca să folosesc o expresie modernă, ele sunt produse colaterale. În­tregul model educaţional se poate baza pe ele, înlocuind - în actuala voastră programă şcolară - obiectele care predau, în esenţă, fapte.
De exemplu?
Ei bine, hai să ne folosim imaginaţia. Care sunt câteva dintre con­ceptele care au importanţă pentru tine în viaţă?
Păi... aş zice ... cinstea, după cum ai spus.
Bine, dă-i înainte. Acesta este un Concept de Bază.
Şi... corectitudinea. Este un concept important pentru mine.
Bun. Mai sunt şi altele?
Să te porţi frumos cu ceilalţi. Ăsta ar fi unul. Nu ştiu cum să-l ex­prim ca pe un concept.
Continuă. Lasă-ţi gândurile să curgă.
Să te înţelegi cu cineva. Să fii tolerant. Să nu faci rău altora. Să-i consideri pe toţi egali. Sper că îi voi putea învăţa pe copiii mei toate aceste lucruri.
Bine. Excelent! Dă-i înainte.
Uf... să crezi în tine însuţi. Ăsta e unul grozav. Şi, of,... aşteaptă, aşteaptă... mai îmi vine unul în gând. Aha... da, ăsta-i:... să trăieşti cu demnitate. Cred că l-aş numi a trăi cu demnitate. Nu ştiu cum să-l formulez mai bine, dar e vorba de modul în care un om se comportă în viaţă, modul în care-i respectă pe ceilalţi şi căile pe care o apucă ceilalţi.
E foarte bine ce ai spus. E foarte bine. Ajungi la esenţă. Şi mai există multe alte asemenea concepte pe care toţi copiii voştri trebuie să le înţe­leagă foarte bine, dacă vor să evolueze şi să devină fiinţe umane depline. Cu toate acestea, voi nu predaţi aceste lucruri în şcoli. Ele, cele despre care vorbim acum, sunt cele mai importante lucruri din viaţă, dar voi nu le predaţi în şcoli. Voi nu predaţi ce înseamnă a fi cinstit. Voi nu predaţi ce înseamnă a fi responsabil. Voi nu predaţi ce înseamnă a fi conştient de sentimentele altora şi cu respect faţă de căile altora.
Zici că e de datoria părinţilor să-i înveţe pe copii asemenea lucruri. Dar părinţii nu pot decât să transmită mai departe ceea ce le-a fost trans­mis şi lor. Iar păcatele tatălui au fost trecute asupra fiului. Aşa că voi îi învăţaţi aceleaşi lucruri pe care le-aţi învăţat de la părinţii voştri.
Şi ce dacă? Ce e rău în asta?
După cum am tot spus, te-ai uitat, în ultima vreme, la cum arată lu­mea voastră?
Ne tot aduci înapoi la chestia asta. Ne tot faci să ne uităm la lu­mea de azi. Dar nu e vina noastră. Nu putem fi acuzaţi pentru felul în care arată restul lumii.
Nu este o problemă de acuzare, e o problemă de alegere. Şi, dacă voi nu sunteţi responsabili pentru alegerile pe care le-a făcut umanitatea şi le face mereu, atunci cine este
Noi nu ne putem considera responsabili pentru tot!
Adevăr îţi spun Eu ţie: Până când nu veţi vrea să vă asumaţi respon­sabilitatea pentru tot, nu puteţi schimba nimic. Nu puteţi continua să spu­neţi căei au făcut-o şi ei o fac şi ce bine ar fi dacă ei ar face ce trebuie. Aminteşte-ţi minunatul vers din personajul comic al lui Walt Kelly, Pogo, şi nu-l uita niciodată:
„Am întâlnit duşmanii şi ei sunt noi.”
Am repetat aceleaşi greşeli timp de sute de ani, nu-i aşa?
Mii de ani, fiule. Faceţi aceleaşi greşeli de mii de ani. În privinţa in­stinctelor primare, omenirea nu a evoluat mult peste oamenii cavernelor. Dar orice încercare de a schimba lucrurile este întâmpinată cu dispreţ. Orice provocare de a vă evalua valorile şi, poate, a le restructura este în­tâmpinată cu frică şi apoi cu mânie. Şi mai vine şi ideea Mea de a preda în şcoli concepte mai evoluate. Măiculiţă, chiar că ne jucăm cu focul. Cu toate acestea, în societăţile foarte evoluate se face exact acest lucru.
Problema este că nu toţi oamenii sunt de acord cu aceste concep­te, cu înţelesul lor. De aceea nu le putem preda în şcoli. Părinţii iau foc când încerci să introduci asemenea lucruri în programa şcolară. Ei spun că predai „valori” şi că în şcoală nu este loc pentru acest gen de instruire.
Ei greşesc. Iarăşi, bazându-ne pe ceea ce spui tu că încearcă rasa uma­nă să facă - adică să construiască o lume mai bună - ei greşesc. Şcolile suntexact locul pentru acest gen de instruire. Mai exact, pentru că şcoli­le sunt departe de prejudecăţile părinţilor. Mai exact, pentru că şcolile sunt separate de ideile preconcepute ale părinţilor. Ai văzut ce rezultat a avut pe planeta voastră transmiterea valorilor de la părinte la copil.
Planeta voastră este o harababură.
Voi nu înţelegeţi care sunt conceptele fundamentale ale societăţilor civilizate.
Voi nu ştiţi cum să rezolvaţi un conflict fără violenţă.
Voi nu ştiţi cum să trăiţi fără frică.
Voi nu ştiţi cum să acţionaţi fără interes personal.
Voi nu ştiţi cum să iubiţi necondiţionat.
Acestea sunt moduri fundamentale de a înţelege - fundamentale - şi, ...după mii şi mii de ani, voi nu sunteţi nici măcar aproape de a le înţelege pe deplin, cu atât mai puţin de a le implementa.
Există vreun mod de a ieşi din această harababură?
Da. El se află în şcolile voastre! În educaţia tineretului! Speranţa voastră este în generaţia viitoare şi în cea de după ea! Dar încetaţi de a-i mai angrena în mecanismul trecutului. Acest mecanism nu a funcţionat. Nu v-a dus unde ziceaţi că vreţi să mergeţi. Dacă nu sunteţi atenţi, veţi ajunge exact în locul înspre care vă îndreptaţi!
Opriţi-vă, deci! Întoarceţi-vă! Staţi cu toţii jos şi adunaţi-vă gândurile. Creaţi cea mai măreaţă versiune a celei mai grandioase viziuni pe care aţi avut-o vreodată despre voi înşivă ca rasă umană. Apoi luaţi valorile şi conceptele care marchează o astfel de viziune şi predaţi-le în şcolile voastre. De ce să nu aveţi materii şcolare cum ar fi:
A înţelege ce înseamnă Puterea
Rezolvări Paşnice pentru Conflicte
Elementele Relaţiilor de Iubire
Conceptul de Persoană şi Crearea de Sine
Trup, Minte şi Suflet: Cum Funcţionează Ele
Creativitate Angajantă
Celebrarea Sinelui, Preţuirea Altora
Exprimare Sexuală Exuberantă
Corectitudine
Toleranţă
Deosebiri şi Asemănări
Economie Etică
Conştienţă Creatoare şi Puterea Minţii
Conştienţă şi Vigilenţă
Cinste şi Responsabilitate
Clarviziune şi Transparenţă
Ştiinţă şi Spiritualitate
Multe sunt predate chiar acum. Le numim Studii Sociale.
Eu nu vorbesc despre un curs de două zile într-un semestru. Eu vor­besc despre cursuri separate asupra fiecăruia dintre aceste subiecte. Eu vorbesc despre o revizuire completă a programelor voastre şcolare. Eu vorbesc despre o programă bazată pe valori. Ceea ce predaţi voi acum este, în mare măsură, o programă bazată pe fapte.
Eu vorbesc despre concentrarea atenţiei copiilor voştri asupra înţele­gerii conceptelor de bază şi a structurilor teoretice în jurul cărora poate fi construit sistemul lor de valori, în aceeaşi măsură în care se concen­trează ei acum asupra datelor, faptelor şi statisticilor.
În societăţile foarte evoluate din galaxia şi din universul vostru (soci­etăţi despre care vom vorbi mult mai detaliat în volumul al III-lea), conceptele de viaţă sunt predate odraslelor începând cu o vârstă foarte mică. Ceea ce voi numiţi „fapte”, care în acele societăţi sunt considerate de mult mai mică importanţă, sunt predate la o vârstă mult mai avansată.
Pe planeta voastră aţi creat o societate în care micuţul Ionel a învăţat să citească înainte să termine grădiniţa, dar nu a învăţat cum să facă să nu-şi mai muşte fratele. Şi Suzi şi-a perfecţionat tabla înmulţirii folosind cartonaşe şi memorare mecanică în clasele foarte mici, dar nu a învăţat că nu există nimic de ruşine sau jenant când e vorba de trupul ei.
În clipa aceasta, şcolile voastre există în primul rând pentru a da răs­punsuri. Ar fi mult mai folositor dacă funcţia lor ar fi, în primul rând, de a pune întrebări.
Ce înseamnă să fii cinstit sau responsabil sau „corect”? Care sunt implicaţiile? Ce înseamnă, oare, că 2+2=4? Care sunt implicaţiile?
Societăţile foarte evoluate îşi încurajează copiii să descopere şi să creeze ei înşişi răspunsurile.
Dar ... dar, aceasta ar duce la haos!
În comparaţie cu viaţa nehaotică pe care o trăiţi acum ...
Bine, bine,... ar duce la şi mai mult haos.
Eu nu sugerez că şcolile voastre nu împărtăşesc niciodată copiilor nici unul dintre lucrurile învăţate de voi şi nici concluziile la care aţi ajuns în legătură cu ele. Dimpotrivă. Şcolile fac un serviciu elevilor când împărtăşesc Celor Tineri ceea ce Bătrânii au învăţat şi au descoperit, au decis şi au ales în trecut. Elevii pot observa, apoi, cum au funcţionat toa­te acestea. Totuşi, în şcolile voastre, voi prezentaţi aceste date elevilor ca Ceea ce Este Corect, când ele ar trebui să fie oferite, pur şi simplu, ca ceea ce sunt: date.
Datele din Trecut nu ar trebui să fie baza Adevărului Prezent. Datele dintr-un timp anterior sau o experienţă anterioară ar trebui să fie întot­deauna numai şi numai baze pentru noi întrebări. Comoara ar trebui să fie în întrebare şi nu în răspuns. Iar întrebările sunt întotdeauna aceleaşi. Referitor la aceste date din trecut pe care vi le-am prezentat, sunteţi de acord sau nu sunteţi de acord? Ce credeţi?
Întotdeauna aceasta este întrebarea cheie. Întotdeauna acesta este centrul atenţiei. Ce credeţi voi? Ce credeţi voi? Ce credeţi voi?
În mod evident, copiii vor acorda acestei întrebări valorile impuse de către părinţii lor. Părinţii vor continua să joace un rol deosebit - evident, primul rol - în crearea sistemului de valori al copilului. Intenţia şi scopul şcolii ar fi să încurajeze copilul, de la vârsta cea mai fragedă până la sfârşitul educaţie lui formative, să exploreze aceste valori, să înveţe cum să le folosească, cum să le aplice, cum să le facă să funcţioneze - şi, ei bine da, chiar să le pună sub semnul întrebării. Pentru că, acei părinţi care nu permit copiilor lor să se îndoiască de aceste valori nu-şi iubesc copiii ci, mai degrabă, se iubesc pe ei înşişi prin copiii lor.
O, cât aş dori, cât de mult aş dori să existe şcoli ca cele pe care le descrii!
Există unele care caută să se apropie de acest model.
Există?
Da. Citeşte lucrările unui om care se numeşte Rudolph Steiner. Cer­cetează metodele Şcolii Waldorf căreia el i-a pus bazele.
Desigur că ştiu despre aceste şcoli. Faci cumva reclamă?
Este o observaţie
Pentru că ştiai că eu cunosc foarte bine Şcolile Waldorf. Ştiai acest lucru.
Bineînţeles că-l ştiam. Tot ce ai făcut în viaţă ţi-a fost de folos, te-a adus în acest moment. Eu nu am pornit să vorbesc cu tine doar la înce­putul acestei cărţi. Eu vorbesc cu tine de ani întregi, prin toate legăturile şi experienţele pe care le-ai avut.
Vrei să spui că Şcoala Waldorf este cea mai bună?
Nu. Spun doar că este un model care funcţionează, dacă luăm în con­siderare încotro spui tu că se îndreptă rasa umană; dacă luăm în conside­rare ceea ce pretinzi că vrei să facă ea, dacă luăm în considerare ceea ce spui că vrea să fie. L-am dat doar ca exemplu - unul dintre cele câteva pe care le-aş putea cita, deşi pe planeta ta şi în societate ta ele sunt rare - de cum se poate realiza educaţia într-un mod care se concentrează pe „înţelepciune” mai mult decât pe simple „cunoştinţe”.
Ei da, e un model pe care-l aprob foarte tare. Există multe dife­renţe între o şcoală Waldorf şi alte şcoli. Să-ţi dau un exemplu. E u­nul simplu, dar exemplifică extraordinar de bine această idee. În şcoala Waldorf, profesorul parcurge împreună cu copiii toate nivelele de experienţă şcolară, de la şcoală primară la şcoală gimnazială. În toţi acei ani, copiii au acelaşi profesor şi nu trec de la o per­soană la alta. Îţi imaginezi ce legătură se formează aici. Poţi să vezi valoarea?
Profesorul ajunge să cunoască copilul ca şi când ar fi al lui pro­priu. Copilul trece la un nivel înalt de încredere şi dragoste faţă de profesor, nivel care deschide uşi nebănuite de multe şcoli cu orien­tare tradiţională. La sfârşitul acelor ani, profesorul se întoarce la clasa întâi, luând-o iarăşi de la capăt cu un alt grup de copii, de-a lungul tuturor anilor de programă şcolară. Un profesor Waldorf devotat poate să lucreze numai cu patru sau cinci grupe de copii pe parcursul întregii cariere. Dar el a însem­nat ceva pentru acei copii, dincolo de orice ar putea oferi o şcoală tradiţională.
Acest model educaţional admite şi anunţă că relaţiile umane, le­găturile şi dragostea care sunt împărtăşite într-o astfel de paradigmă, sunt la fel de importante ca orice fapte pe care profesorul i le poate împărtăşi unui copil. Este ca şi cum ar fi lecţii particulare care se desfăşoară în afara casei.
Da, este un model bun.
Mai sunt şi alte modele bune?
Da. În ceea ce priveşte educaţia, faceţi ceva progrese pe planeta voas­tră, dar foarte încet. Până şi încercarea de a introduce în şcoli publice o programă şcolară care are un scop, care se axează pe dezvoltarea unor îndemânări, a întâmpinat o rezistenţă enormă. Oamenii o consideră ca pe o ameninţare, sau ca fiind ineficientă. Ei vor ca odraslele lor să înveţe fapte. Totuşi, mai există şi alte păreri.
Mai e mult de făcut.
Şi acesta este numai un singur domeniu al experienţei umane căreia i-ar prinde bine nişte corecturi, dat fiind ceea ce spuneţi voi, în calitate de fiinţe umane, că vă străduiţi să fiţi.
Dar îmi închipui că şi arenei politice i-ar prinde bine nişte schim­bări.
Să fii sigur de asta.”
SURSA: http://ro.scribd.comVEDEȚI CELE 2 FILMULEȚE AICI:

(Ken Robinson spune ca școliile ucid creativitatea)

În acest discurs Sir Ken Robinson susţine într-un mod profund şi distractiv crearea unui sistem educaţional ce alimentează (în loc să distrugă) creativitatea.

Sir Ken Robinson: Revolutionați învățământul! 


În acest discurs picant şi amuzant, continuare a discursului său ireal din 2006, Sir Ken Robinson propune o schimbare radicală de la sistemul şcolar standard la învăţământul personalizat - acela în care se crează condiţii în care talentele naturale ale copiilor se pot dezvolta.