AGENDA OZN A GUVERNULUI DIN UMBRĂ. PROGRAMUL SECRET REFERITOR LA OZN-URI (3)

Cititi partea a II-a aici:
http://sfatuitoarea.blogspot.ro/2013/03/agenda-ozn-guvernului-din-umbra_16.html

Articol apărut în Nexus New Times Magazine

de dr. Steven M. Greer

Punctul de trecere peste viteza luminii

În toamna lui 1993 am învăţat rapid despre modul în care guvernul din umbră s-a infiltrat nu numai în lumea secretă, guverne şi corporaţii, ci de asemenea şi în mediile civile şi comunitatea civilă a OZN-urilor.

După întâlnirea de la Rockefeller şi instructajele de la baza aeriană Wright-Patterson [septembrie 1993], m-am întâlnit din nou cu bărbatul care era prieten cu directorul CIA, Woolsey.

El era convins că aveam nevoie să obţinem aceste informaţii prin intermediul unor canale provenind nu numai de la Preşedinte ci şi de la alţi funcţionari cu rang înalt din administraţie. Realizam acest lucru prin intermediul consilierului prezidenţial în probleme ştiinţifice, [Laurance] Rockefeller, şi un prieten al lui Bill Clinton care ne-a susţinut în eforturile noastre. Fratele bărbatului lucra de asemenea la Casa Albă, fiind foarte apropiat de Bill Clinton.

Abordam subiectele cele mai palpitante într-un mod prietenesc, spunând: „Iată, a venit timpul pentru dezvăluiri. Războiul Rece s-a terminat. Există acum oportunitatea de a dezvălui publicului, într-un mod pozitiv, faptul că aceste vehicule extraterestre sunt reale şi că există proiecte secrete care poate că au fost justificate în timpul presiunilor legate de Războiul Rece însă acum nu se mai justifică. Acum trebuie să se producă dezvăluirea. Avem şansa de a ne rupe de trecut.” De asemenea spuneam într-un glas: „Dacă tu nu o vei face, o vom face noi. Vom găsi un mod de a reuşi adunând suficiente surse pentru a fi convingători.” Acesta este chiar proiectul Disclosure.

Cu aceste forţe proaspete ne-am decis că e necesar să cunoaştem mai bine operaţiunile serviciilor de spionaj.

James Woolsey a fost numit şi confirmat de Senat (ca director al CIA) în 1993, iar acum, în povestirea noastră, suntem în septembrie 1993, aşadar el nu fusese numit de multă vreme. De la contactele noastre de la Casa Albă am descoperit că de fapt Preşedintele şi directorul CIA urmăreau să afle prin diverse canale adevărul despre acest subiect. Ni s-a spus de asemenea că şi ei sunt minţiţi în faţă.

Am o scrisoare care mi-a fost trimisă prin FedEx de către acest prieten al directorului CIA în toamna lui 1993, în care se spune că directorul CIA, Woolsey, a făcut investigaţii în problema OZN-urilor fără a descoperi nimic şi că acesta este minţit. Mai mult, ei ştiau că erau minţiţi! El mi-a comunicat că directorul CIA doreşte ca eu să vin la Washington şi că voi fi prima persoană care îl voi pune la curent pe directorul CIA în legătura cu acest subiect. M-am gândit că lucrurile au intrat în linie dreaptă. Îmi spuneam: Iată, sunt un doctor de ţară din Carolina de Nord şi voi merge în capitală pentru a mă întâlni cu directorul CIA. Chiar aşa! Ca să fiu onest cu dumneavoastră, reacţia mea iniţială a fost că acest lucru trebuie să fie praf în ochi aruncat în mod deliberat. Am considerat-o un pretext, pentru că mă gândeam că directorul CIA ştia totul şi dorea pur şi simplu să afle ce ştiam noi şi ce intenţionăm să facem. După cum s-a dovedit, greşeam: Woolsey şi Preşedintele erau într-adevăr în afara cercului de cunoscători.

R. James ("Jim") Woolsey directorul CIA în timpul Preşedintelui Clinton, între anii 1993 - 1995

Pe 13 decembrie 1993 am plecat la Washington pentru a ne întâlni cu Woolsey. Pretextul era o cină acasă la prietenul său. Eram şase oameni: eu şi soţia mea, directorul CIA şi soţia acestuia (care din fericire era conducător operativ al Academiei Naţionale de Ştiinţă, aşadar am împuşcat doi iepuri dintr-un foc), prietenul său şi soţia sa. Gazda noastră nu a ştiut cine avea să vină la cină, aflând doar în ziua evenimentului. Vă puteţi imagina? ”Dragă, ghici cine vine la cină? Directorul CIA şi expertul său în extratereştri, dr. Greer.” Vă puteţi imagina venind acasă şi spunându-i soţiei dumneavoastră acest lucru? Îmi aduc aminte că am ajuns împreună cu Emily după-amiaza târziu acasă la prietenul directorului CIA. Aveam o servietă plină cu materiale.

Am discutat despre ce aveam de făcut, însă nu aveam nici o idee despre cât de mult va dura această întâlnire. Ştiam cu toţii că era o informare foarte serioasă pentru directorul CIA. El era minţit cu privire la cel mai important secret din istoria lumii. Soţia lui Woolsey a ajuns prima şi apoi a ajuns şi directorul CIA, escortat de Serviciul Secret. După saluturile iniţiale şi după circa 10 minute de examinare a unora dintre materiale, fotografii, cazuri şi aşa mai departe, directorul CIA a spus: „Da, ştiu că acestea sunt reale.” S-a dovedit că el şi soţia lui au văzut efectiv unul din aceste OZN-uri cu mai mulţi ani în urmă, în New Hampshire, astfel că el nu avea nici o îndoială că acestea existau. Ceea ce dorea el să ştie era de ce nu i s-a comunicat nimic, dacă există proiecte în desfăşurare legate de OZN-uri, de ce extratereştrii sunt aici şi ce înseamnă toate acestea.

Oamenii cred că funcţionarii de acest rang se distrează în secret pe marginea acestui subiect, însă nu a fost cazul. Omul era vizibil zdruncinat. Era extrem de deranjat de faptul că, deşi este director CIA, un lucru atât de important îi era ascuns şi lui şi Preşedintelui. Era extrem de supărat din această cauză. La un moment dat, am crezut că era cât pe ce să cedeze şi să plângă. Am considerat reacţia sa ca pe un răspuns în întregime justificat, dată fiind gravitatea subiectului şi speram într-un rezultat pozitiv al întâlnirii.

Întâlnirea despre care mă gândisem că va dura cam o jumătate de oră a continuat timp de aproape trei ore. Am discutat despre tot ce dorea să ştie. I-am spus de ce extratereştrii sunt aici şi i-am explicat de ce acest lucru este ţinut secret. Şi i-am mai explicat exact ceea ce avea de făcut pentru rezolvarea problemei.

Am fost teribil de conştient că era o mare responsabilitate care trebuia asumată.

Am simţit gravitatea acestei situaţii. Aveam de-a face cu cineva care era printre cei mai puternici oameni din lume şi descopeream că e complet pe dinafară! Descopăr că aceste informaţii se pierd în sistem şi sunt refuzate oamenilor care conduc cea mai puternică ţară din lume. Şi atunci aflu că de fapt nu ei conduc ţara şi că există un guvern din umbră care în realitate trage toate sforile şi acest lucru îmi este acum confirmat de către un director CIA în funcţie.

Am trecut de la a fi complet sceptic – referitor la faptul că cineva la un asemenea nivel de putere şi autoritate este în realitate lăsat pe dinafară – la a înţelege cât de în afară era... şi nu numai directorul CIA, ci şi Preşedintele. Tot atunci am realizat gravitatea disfuncţiei din cadrul a ceea ce noi gândim că este o republică constituţională şi un tip de guvernare democratică – ajungându-se până la a minţi pe faţă oamenii cu un asemenea nivel de responsabilitate şi autoritate constituţională. Am avut dubii că directorul CIA, Preşedintele şi alţii cărora li s-a refuzat accesul la aceste proiecte erau minţiţi. Acum însă, deoarece am avut întâlniri cu directorul în funcţie al CIA şi membri ai comisiei de informaţii din Senat, precum şi funcţionari de acelaşi rang din toată lumea şi le-am văzut feţele, limbajul corporal şi reacţiile vă pot asigura că lucrurile nu sunt aşa cum vă spun mijloacele de comunicare în masă.

I-am comunicat lui Woolsey informaţia că aceste fiinţe extraterestre sunt aici în scopuri paşnice.

I-am explicat că multe OZN-uri semnalate sunt de fapt nave realizate prin intermediul unor programe secrete din Statele Unite şi alte ţări, tehnologiile care stau la baza acestor vehicule fiind foarte puternice şi aflându-se în mâinile cui nu trebuie.

Mi-am exprimat de asemenea părerea că această chestiune trebuie adusă sub  control constituţional şi că acest lucru putea fi făcut doar de Preşedinte. Ca o măsură de siguranţă şi Congresul putea deschide o anchetă, însă, în realitate, din cauza structurii ramurii executive, a superiorităţii şi controlului imediat asupra lanţului de comandă, iniţiativa trebuia să provină de la Preşedinte. Îmi amintesc că spre sfârşitul întâlnirii i-am furnizat un set de recomandări pe care ulterior le-a publicat.

Aşadar,  am  furnizat dovezi unui director în funcţie al CIA şi am făcut recomandări cu privire la ceea ce trebuie făcut pentru  dezvăluirea acestor informaţii, pentru anihilarea secretului şi pentru a pune această problemă sub un control şi o supraveghere adecvată. Speram în mod natural că vor urma acţiuni concrete, însă el m-a întrebat:

„Cum vom dezvălui noi lucruri la care nu avem acces?” Dezamăgit, însă subliniind cauza, i-am răspuns: „Trebuie să obţineţi controlul asupra acestei probleme. Trebuie să insistaţi asupra accesului”. El s-a  uitat într-o parte. Ştia ce l cruri implică asta.

În timpul cât am luat  masa, directorul CIA s-a aşezat vizavi de mine, iar soţia sa era lângă el. Cu toţii discutam toate subiectele care au fost ridicate.

În final, soţia directorului CIA m-a întrebat: „Cum comunică aceste nave la distanţele enorme din spaţiu? ” I-am răspuns: „Aceste civilizaţii extraterestre au descoperit structura spaţiului şi timpului şi a non-localizării.” „Viteza luminii este pur şi simplu prea mică”, am continuat. Atunci când începi să vorbeşti despre distanţele interstelare, acest lucru nu mai reprezintă o metodă viabilă de comunicare sau călătorie. Să fim sinceri, dacă nu depăşeşti viteza luminii e suficient pentru a călători chiar şi prin propriul nostru sistem solar. Acest lucru înseamnă că orice civilizaţie care a ajuns aici a stăpânit acele ştiinţe şi tehnologii care se ocupă cu tot ceea ce trece dincolo de viteza luminii, ceea ce eu numesc punctul de trecere peste viteza luminii. Dacă ei l-au stăpânit, atunci au descoperit legătura prin care electromagnetismul, materia, spaţiul, timpul şi conştiinţa se unesc. Este de fapt ca în cântecul lui Moody Blues: „Gândul este cel mai bun mijloc de călătorie.”

Am explicat că aceste civilizaţii extraterestre dispun de sisteme conştiente asistate tehnologic şi de tehnologie asistată conştient în care există o interfaţă între minte şi gândire  şi  o  fizică  şi  un  electromagnetism  specializate. Astfel, atunci când ei comunică, mesajul este transmis din punctul A, să zicem, de aici, de pe Pământ, înapoi către planeta mamă, în punctul B, care se află la o depărtare de1000 de ani lumina în timp real. Aceasta deoarece comunicaţia a ieşit din spaţiul-timp liniar şi a trecut în aspectul nelocalizat al universului. Aceasta implică o fizică foarte sofisticată şi, de asemenea, cuprinde tărâmurile gândului şi ale conştiinţei.

Ei se pot gândi la un dispozitiv sau pot fi conectaţi cu un dispozitiv şi instantaneu şi cu precizie transmit acel semnal şi acel mesaj în alt punct – şi acest lucru se realizează tehnologic, nu doar telepatic. Informaţiile şi imaginile sunt transferate în afara spaţiului, într-un alt punct al acestuia,  aflat la nu contează ce distanţă în timpul real. Este ca şi cum două noduri ar rezona instantaneu.

Semnalul trece de la un nod la altul în afara spaţiului-timp liniar.

Unii oameni cu care am colaborat şi care au lucrat în firmele aerospaţiale şi de electronică care se ocupă cu acest subiect mi-au confirmat că  s-au  recuperat  dispozitive de comunicare extraterestre care fac exact acest lucru: interferează cu gândul şi conştiinţa şi răspund la gând şi conştiinţă. Ele sunt acordate pentru  a  fi  capabile  să  facă acest lucru.

Orele petrecute cu directorul CIA şi cu soţia sa au fost cu siguranţă  vii  şi  revelatoare.

Către sfârşitul serii am simţit cât de mult a apreciat informaţiile şi că era foarte interesat de domeniu. Am simţit de asemenea tragedia şi amărăciunea sa în momentul în care m-a întrebat: „Cum vom dezvălui noi lucruri la care nu avem acces?” Am  realizat  apoi  imensitatea  provocării  care  ne stătea în faţă. Mi-am amintit de disfuncţia de care am fost avertizaţi de către Eisenhower atunci când a spus să fim precauţi faţă de complexul militar-industrial şi de ameninţarea pe care acesta o reprezintă pentru libertatea şi securitatea noastră datorită exceselor sale. Avertismentul lui Eisenhower s-a maturizat într-un nivel de disfuncţionalitate de proporţii cu adevărat imense, iar eu am constatat în mod direct acest lucru.Când ne luam la revedere, am realizat că pe toata durata cât am fost înăuntru locul a fost monitorizat. Am văzut afară oameni ai Serviciului Secret. Desigur, aveau o camionetă SAG şi gărzi înarmate care purtau căşti în urechi şi toate celelalte. Întâlnirea a fost traumatică pentru mine în multe moduri  însă  am  fost  recunoscător,  deoarece  am  aflat adevărul.

(Va urma)

Sursa: jurnalparanormal.ro

ISTORIA CRIMELOR PAPALITĂȚII (9)

Vezi partea a VIII-a aici: 
http://sfatuitoarea.blogspot.ro/2013/03/istoria-crimelor-papalitatii-8.html

Articol apărut în revista Nexus New Times magazine. 

de Tony Bushby

 

Orgie la Vatican

La moartea lui Inocenţiu al VIII-lea şi după 14 zile de certuri şi intrigi între cardinali, Rodrigo Borgia (1431–1503) a fost ales Papa Alexandru al VI-lea. În timpul conclavului, facţiuni armate numite „escadroane“ au masacrat peste 200 de oameni pe străzile Romei. Grupurile separatiste erau înfuriate de faptul că Borgia, care adunase o avere imensă, mituise gras electorii înainte de începerea conclavului. 11 cardinali i-au vândut votul (Jurnalul lui Burchard, vol. 3), iar Biserica confirmă acest lucru: „că Borgia şi-a aranjat alegerile prin cea mai crasă simonie este un fapt prea autentic pentru a fi pus la îndoială“.

(Enciclopedia Catolică, Pecci ed., ii, pag. 309).

În drumul spre Palatul Lateran, după consacrarea sa din Biserica Sfântul Petru, el a trecut pe sub un arc de triumf care purta următoarea inscripţie pusă acolo de susţinătorii săi: „Caesar a fost un om; acesta e un zeu“.

Rodrigo era membru al infamei familii Borgia care îşi trăgeau faima şi puterea de pe scena politică italiană. Originea sa spaniolă a fost un factor care a atârnat în balanţa alegerilor, dat fiind intenţia cardinalilor de a evita alegerea unui francez. El slujise sub cinci papi pe postul de vice-cancelar, iar alegerea sa a eliberat un număr mare de birouri lucrative şi promovări pe care le promise celorcare îl votaseră. Nu mai devreme de 1460, când era cardinal şi delegat papal, el începuse să fie pârât Papei Pius al II-lea (1458–1462) pentru dansurile obscene cu femei goale ce aveau loc într-o grădină de lângă Siena. Însă a continuat să se bucure de astfel de spectacole până la sfârşitul vieţii. Pontificatul său s-a dovedit a fi cu cele mai grave scandaluri de la Vatican de la Domnia Prostituatelor încoace, iar parada sa de promiscuitate sexuală a fost fără perdea. Din jurnalul şapelanului german Johann Burchard, maestrul de ceremonii al Papei Alexandru al VI-lea, aflăm cele mai multe despre caracterul papei Borgia. Burchard a asistat personal la depravările lui Alexandru şi a scris faimosul comentariu „creştinismul papei e doar de formă“.

Diarium of Burchard

Decăderea morală a lui Alexandru al VI-lea a fost atât de notorie, iar istoria ei atât de lungă şi de cunoscută, încât a rămas ca o mare pată pe obrazul Bisericii moderne care încearcă în van să zugrăvească un trecut papal pios. El a înregistrat un record printre papi în ceea ce priveşte recunoaşterea publică a copiilor săi nelegitimi şi neruşinarea aventurilor sale amoroase în „Palatul Sfânt“. Cu cei 12 copii bastarzi ai săi (Collins Dictionary), printre care Cesare, Giovanni (Juan), Lucrezia şi Jofré şi numeroasele sale amante, „Vaticanul era din nou un bordel“ (The Records of Rome, 1868, British Library), iar curtea sa papală desfrânată a fost comparată cu vechile „cetăţi ale desfrâului“ din Caesarea în care huzurea în tinereţe Sfântul Augustin (d. 430). Alexandru al VI-lea era un pervers sexual, bârfe sordide circulând în lumea intelectuală subterană a Romei. Senatorul Veneţian Sanuto a scris despre Cardinalul Borgia că îi plăcea de Rosa Vannozza dei Cattanei, fiica tânără, frumoasă şi măritată a şambelanului său, pe care Borgia l-a plătit să îi înlesnească o serie de întâlniri secrete cu ea. Ca urmare a acestei aventuri s-a născut Cesare Borgia (1475–1507), iar certificatul de naştere atestă acest lucru. În timpul adolescenţei sale, Cesare, plin de mânie, l-a măcelărit pe şambelan în prezenţa tatălui său, l-a decapitat şi i-a înfipt capul într-un par cu o inscripţie care spunea: „Acesta e capul bunicului meu care şi-a prostituat fiica cu Papa“.

A History of the Popes, op. cit., Capitolul referitor la Alexandru al VI-lea

O asemenea dovadă nu poate fi neglijată. S-a spus şi că Alexandru al VI-lea a întreţinut relaţii sexuale cu Lucrezia (1480–1519), fiica sa cu Rosa Vannozza dei Cattanei. Un zeflemitor din Roma a numit-o pe Lucrezia „fiica, soţia şi nora papei“ şi a afirmat că Alexandru al VI-lea ar fi fost tatăl ficelor ei“.

A History of the Popes, ibid.

Alexandru al VI-lea „…Papa Borgia sub care papalitatea din Renaştere a ajuns la cel mai înalt nivel al corupţiei“ The Papacy, George Weidenfeld & Nicolson Ltd, Londra, 1964, pag. 107. Acesta e un detaliu de pe o frescă realizată de pictorul italian Bernardino Pinturicchio realizată în apartamentul Borgia de la Vatican. © Library of the Popes, Venice	S-a spus şi că Alexandru al VI-lea a întreţinut relaţii sexuale cu Lucrezia (1480–1519), fiica sa cu Rosa Vannozza dei Cattanei. A History of the Popes, ibid. Detaliu din Portret al unei femei de Bartolomeo Veneziano. Detaliu din Portret al unei femei de Bartolomeo Veneziano. Se presupune că acest potret ar fi al Lucreziei Borgia.

Şi dacă nu merită să ne întrebăm dacă a avut doi sau trei copii cu Lucrezia, aşa cum spun majoritatea surselor, există alte aspecte ale comportamentului său asupra căruia nu putem să nu ne oprim. Cesare a fost fiul favorit al lui Rodrigo Borgia. Când Cesare avea doar şapte ani, tatăl său i-a netezit drumul spre Colegiul Cardinalilor făcându-l episcop, poziţie în care primea un salariu substanţial.

Iar când Cesare a împlinit optsprezece ani, tatăl său, ca Papa Alexandru al VI-lea, l-a uns cardinal avansându-l mai târziu la gradul de comandant al armatei Vaticanului în eforturile de extindere a Statelor Papale. Cesare a crescut devenind un om cu o minte clară şi puternică iar Papa l-a susţinut până la moarte. Papa a abuzat grav de poziţia sa, atât cea de cardinal cât şi cea de cap al Bisericii, în îmbogăţirea familiei sale, fapt vizibil în consolidarea carierelor fiilor săi Pedro Luis (1468 – 1488) (pentru care a cumpărat ducatul Gandía, reşedinţa ancestrală a familiei Borgia la Valencia, în Spania), Cesare, Giovanni (1476 – 1497) (al doilea Ducat de Gandia) cât şi a Lucreziei. Ambasadorii vorbesc despre faptul că Cesare a adus o mulţime de curtezane frumoase la Vatican pentru plăcerea sexuală a lui Alexandru în ultimii săi ani.

Burchard ne dă detalii şocante asupra unei ocazii în care papa a prezidat o orgie în Palatul Papal:

„Duminică seara, pe 30 octombrie[1501], Don Cesare Borgia i-a oferit tatălul său cina în palatul apostolic, cină la care au servit 50 de prostituate decente şi curtezane în veşminte strălucitoare, care după cină au dansat cu servitorii şi cu cei care se aflau acolo, întâi complet îmbrăcate şi apoi goale. Apoi, pe podea au fost aşezate sfeşnice cu lumânări aprinse şi au fost împrăştiate castane pe care prostituatele goale, în patru labe, erau puse să le culeagă cu gura în timp ce se târau de-a buşilea printre sfeşnice. Papa le privea şi le admira zonele nobile. Seara s-a sfârşit cu o întrecere obscenă între aceste femei, care se acuplau cu servitori ai Vaticanului pentru nişte premii pe care le dădea Papa. Mai târziu Don Cesare, Donna Lucrezia şi Papa şi-au ales fiecare câte un partener şi au continuat desfătarea.“

Diarium of Burchard

Pe fondul acestor lucruri şi din cauza vieţii sale desfrânate, Alexandru al VI-lea nu a putut să scape de satire, de pamfletari şi alţi zeflemitori care şi-au vândut epigramele duşmanilor Papei.

La publicarea în 1501 a unui afiş în limba latină cu imaginea Papei Alexandru ca fiind Diavolul sau Anticristul, Roma s-a cutremurat de un hohot de râs cinic. Afişul îl înfăţişa pe Alexandru făcând ritualuri de magie neagră şi alte ritualuri păgâne, având o emblemă cu Venus în centrul crucii sale creştine de smarald şi o pictură „obscenă“ cu Isis goală atârnând în dormitorul papal.

Giorgio Vasari, Lives of the Most Eminent Painters, Sculptors and Architects, Milano, retipărită în 1907

La acea vreme, vrăjitoria era o problemă mai degrabă ecleziastică decât civilă, iar documentele dovedesc că viziunea Papei nu erau una prea catolică. Următorul comentariu, îngropat într-o colecţie de replici papale cândva trecute sub tăcere, numită Anecdota Ecclesiastica sau „Povestiri Secrete ale Bisericii“ (Vienta, Paris, 1822, ediţie retipărită după cea din 1731) şi confirmat în Enciclopedia lui Diderot dezvăluie ceea ce credea Papa Alexandru al VI-lea despre creştinism: „Doamne Dumnezeule! Cât va mai rezista această sectă superstiţioasă a creştinismului, această invenţie arogantă?“

Am putea să lăsăm deoparte, privind-o ca pe o bârfă nefondată, acuzaţia duşmanilor săi, că Alexandru al VI-lea folosea curent otrava, pentru că în cercurile istorice academice această speculaţie e redusă la două morţi incerte. Dar muşamalizarea crimelor monstruoase comise de Cesare Borgia, „un monstru inuman şi rece“, îl prezintă pe Alexandru ca pe un personaj total neprincipial, cu un nume ce duhnea mai tare decât cel al lui Nero. „Faptul că astfel de acuzaţii i-au fost aduse Papei Borgia şi totuşi el a supravieţuit indică teroarea şi ura pe care le-a semănat împreună cu fiul său“.

The Popes, op. cit., pag. 324

În 1497, din gelozie, Cesare Borgia a ordonat asasinarea fratelui său Giovanni, iar în 1500 a pus la cale uciderea soţului Lucreziei, Alfonso de Aragon, pentru că dorea o alianţă cu avantaje politice mai mari. Giovanni „...a fost pescuit din Tibru cu gâtul tăiat... [Alexandru] a interpretat asta ca un avertisment din partea cerului să se căiască şi nimeni nu a resimţit fapta mai tare decât însuşi Papa. El a vorbit de demisie şi şi-a proclamat hotărârea de a realiza acea reformă a Bisericii «la vârf şi la nivelul membrilor» pe care lumea o cerea şi o aştepta de atâta timp.“

Enciclopedia Catolică, xiv, 32, 33

Însă durerea sa s-a stins în braţele amantelor sale, în special ale Guiliei Farnese, sora de cincisprezece ani a lui Alessandro Farnese şi a cărei imagine în chip de Madonă împodobeşte una dintre marile fresce ale Vaticanului.

Fratele ei a devenit ulterior Papa Paul al III-lea şi nu ar trebui să ne mire să citim în Darium of Burchard că tatăl fiicei Guiliei, Laura, a fost Papa Alexandru al VI-lea. Tot acest papă a fost cel care

i-a spânzurat şi apoi ars pe rug pentru „eroare religioasă“ la Florenţa, în mai 1498, pe reformatorul religios italian, ascetul Girolamo Savonarola (1452–98) şi pe cei doi discipoli ai săi dominicani.

Oricum, în toată depravarea lui, Alexandru era conştient de „tăcuta suspiciune care se răspândea în rândurile intelectualităţii şi chiar a clericilor“ cu privire la adevărul creştinismului şi, realizând că instituţia sa nu îşi putea permite să îi fie pusă la îndoială calificarea, el a recurs imediat la cenzurarea publicaţiilor care îi afectau imaginea.

Diarium of Burchard, op. cit.

În 1501 el a dat un edict în care ordona ca nici o carte în care era pusă în discuţie religia creştină să nu fie publicată fără acordul scris al episcopului local sau fără să „aibă permisiunea personală şi privilegiul Papei“.

Diarium of Burchard, ibid.

Acesta era începutul Indexului Cărţilor Interzise, suprimarea cărţilor care puneau la îndoială dogma Bisericii devenind în scurt timp politica oficială a Vaticanului. Aceasta a fost poate cea mai dramatică formă de cenzură cunoscută în istorie, prin care Biserica a ţinut sub control secole la rând literatura care ajungea la public, prelungindu-şi puterea de sancţiune până în secolul al XX-lea.

Alexandru al VI-lea a murit în 1503, iar cariera sa infamă a ajuns la un binevenit sfârşit. Moartea sa a fost întâmpinată cu urale pe străzile Romei, iar medicului papal i-au fost trimise daruri şi felicitări pentru că nu reuşise să salveze viaţa Papei.

La scurt timp după moartea sa, trupul său s-a înnegrit şi a devenit fetid, alimentând zvonurile că ar fi fost otrăvit. (În istorie, Biserica Romei poartă greaua povară de a fi avut aproape 40 de papi asasinaţi, mulţi dintre ei prin otrăvire.) Cioclii şi hamalii „glumind şi blasfemiind“, spune Burchard, s-au chinuit să bage cadavrul umflat în sicriul care fusese construit pentru el. Bârfele mai spun că un drăcuşor a fost văzut în momentul morţii acestuia, ducând în iad sufletul Papei. Romanii făceau glume pe seama lui, spunând că dacă mama sa ar fi ştiut ce viaţă va duce fiul ei, l-ar fi sugrumat la naştere.

Acelaşi lucru ar putea fi spus şi despre mama următorului papă, Iulius al II-lea, a cărui viaţă şi remarci îi face pe istoricii creştini să intre în pământ de ruşine, pentru că, încă o dată, există dovezi clare cu privire la alegerea unui papă necredincios.

(Va urma)

Sursa: jurnalparanormal.ro

Dependenta de mancare: metodele prin care industria alimentara ne controleaza!

Cred cu tarie ca multe dintre problemele de sanatate ale oamenilor ar disparea pur si simplu daca s-ar acorda mai multa atentie radacinii problemei – mancarea pe care o consumam.

Dar, in primul rand, de ce oamenii cumpara si consuma atatea alimente procesate, junk food, fast food si asa mai departe? Pai, sa ne gandim, toate aceste alimente sunt bine promovate prin campanii de marketing care ne induc in eroare. Si multi dintre noi stim asta, stim ca suntem manipulati in mod extrem de marile firme corporatiste. Dar este posibil sa fie mai mult de atat, este posbil oare ca industria alimentara sa fi ajuns la un nivel atat de ridicat de manipulare incat insasi mancarea pe care ne-o ofera este structurata in asa fel incat sa ne faca dependenti? Se pare ca DA.

Nu este surprinzator faptul ca alimentele procesate sunt proiectate pentru a creea comportamente de dependenta. Acest lucru ne rapeste sanatatea, claritatea, controlul asupra vietii si nu in ultimul rand banii castigati cu greu. De zeci de ani oamenii de stiinta, chimisti si cercetatori au descoperit si s-au folosit de anumite elemente pentru a face cumparatorii sa nu se mai poate opri din consum.

Zaharul, sarea, grasimile si aromele artificiale sunt manipulate in asa fel incat dupa ce ai gustat o data , nu te mai poti abtine si asa incepe un cerc vicios care nu se mai termina niciodata. Insa nu numai gustul dar si textura, forma si felul in care se simt alimentele in gura sunt cercetate si rafinate, toate pentru a creea produse care sa fie extrem de placute din toate punctele de vedere. Chiar daca multi oameni nu considera mancarea junk food sau fast food ca o alimentatie care dadependenta, cercetatorii au descoperit ca aceste alimente nesanatoase pot avea o influenta asupra creierului in acelasi mod in care o face nicotina, lasandu-ne practic la mila poftelor. De altfel zaharul, sarea si grasimile sunt cele trei elemente care creaza dependenta si nevoia compulsiva de a manca necontrolat. Intr-un fast food majoritatea alimentelor contin aceste trei elemente, de la inghetata, hamburgeri pana la cafea sau salate in dressing, peste tot veti gasi o combinatie potrivita a acestor elemente. Iar cei din industria alimentara stiu acest lucru, stiu si studiaza cu vehementa omul din acest punct de vedere de cel putin 50 de ani.

Mancarea procesata – Diavolul este in detalii

Imaginati-va pentru o secunda doua bucati de ciocolata. Amandoua au ingrediente identice si sunt prelucrate in acelasi mod cu o singura diferente cruciala: forma. Una este patrata si alta este rotunda.

Industria alimentara va paria pe faptul ca ciocolata in forma rotunda va castiga si astfel va face mai multi oameni dependenti de a cumpara si a consuma mai mult.

Nu va vine sa credeti? In mod incredibil, marimea si forma ciocolatei este o afacere foarte importanta. Timp de trei ani, compania Nestle a studiat “mecanismul de detectie in cavitatea orala”  si “ imbunatatirea calitatii topirii in gura in timp ce se pastreaza destul spatiu in mod simultan pentru ca aroma sa sporeasca experienta senzoriala”  si asta in conformitate cu o declaratie in presa a reprezentatilor Nestle. Dar Nestle este doar un exemplu, in acest domeniu in care competitia este acerba si unde neurostiinta a intrat pe scena pentru a ajuta la crearea celor mai cautate si mai dorite alimente.

Frito-Lay, marele producator mondial de chipsuri, are un complex incredibil de cercetare langa Dallas, unde 500 de chimisti, psihologi si tehnicieni, desfasoara studii care costa pana la 30 de milioane de dolari pe an. Uneltele lor cuprind pana si o masinarie care simuleaza o gura de om care mesteca. Se studiaza intens cum se simt chipsurile in gura, cat de crocante trebuie sa fie, ce fel de aroma e mai buna si asa mai departe. Totul este proiectat pentru a cunoaste cat mai bine omul pentru a putea fi cat mai bine manipulat.

Unul dintre oamenii care a incercat si incearca sa descopere si sa aduca in fata oamenilor adevarul din spatele alimentelor procesate este Michael Moss.

Michael Moss este reporter de investigatie pentru ziarul New York Times, castigator al premiului Pulitzer in 2010 si finalist in alti doi ani.

” Cele mai mari succese, fie ca sunt ele ale produselor precum Coca-Cola sau Doritos – isi datoreaza reusita formulelor complexe care pacalesc papilele gustative in asa fel incat sa fie atragatoare si sa nu aiba in acelasi timp o aroma distincta care sa spuna creierului opreste-te din mancat/baut.”  Michael Moss

In mod interesant, nicotina si dependenta de narcotice deturneaza creierul in aceeasi maniera.

Cartea sa publicata recent si care se numeste “Sare, zahar, grasimi” a facut deja mare valva in mass-media prin prezentarea unor informatii considerate secrete de marile companii producatoare de alimente procesate.

Unul dintre capitole cartii prezinta  povestea unei intalniri care a avut loc in anul 1999 intre 11 CEO’s ( Chief Executive Officer – o formula elevata pentru cuvantul Sef) ai celor mai mari companii din industria alimentara de genul Kraft, Nabisco, General Mills, Procter & Gamble, Coca-Cola, sau Mars. La aceasta intalnire s-a discutat despre problema obezitatii care incepuse sa cuprinda America si datorita careia companiile din industria alimentara erau supuse unei presiuni puternice avand in vedere alimentele nesanatoase si pline de calorii. S-a propus atunci o noua tactica, si anume sa se angajeze cercetatori care sa studieze ce anume ii incurajeaza pe oameni sa manance in exces si mai apoi sa se gaseasca modalitati de a a produce alimente cu cantitati reduse de calorii, zahar sau sare. Conform uneia din sursele lui Moss, un cercetator prezent la aceasta intalnire istorica, nu s-a ajuns la nici o concluzie.

Si totusi in mai putin de 10 ani de atunci aflam ca au luat fiinta si ca activeaza de ceva timp companii gigant precum Senomyx sau Givaudan care sunt specializate in a ajuta industria alimentara sa gaseasca noi arome pentru a putea reduce continutul de sare si zahar din alimente. Givaudan de exemplu este cea mai mare companie multinationala despre care probabil ca nu ati auzit niciodata. Are 9000 de angajati in 45 de tari, oameni specializati si a caror ocupatie este de a construi aroma, texturi, gusturi care sa creeze dependenta.

Aceste substante chimice sunt create folosind procese si formule patentate si secrete si pe langa asta,  nu exista nici o lege care sa oblige producatorul sa scrie pe eticheta exact ce contin. Si astfel toti acesti compusi chimici nenaturali se aduna sub denumirea generica de potentatori de aroma artificiali sau/si naturali. Ii este astfel foarte greu consumatorului sa stie care produs este sau nu este sanatos pentru el.

Cine este de vina?

In ultimii ani au aparut cifre din ce in ce mai amenintatoare referitoare la inmultirea cazurilor de boli cronice precum : diabet de tip 1 si 2, boli de inima, obezitate, cancer si altele. Este clar ca toate aceste boli au o stransa legatura cu felul in care ne hranim insa se pare ca nu putem sa dam vina numai pe lipsa noastra de ambitie de a ne opri din mancat.

Conform cartii lui Moss, care a facut o investigatie de 4 ani, intervievand mai mult de 300 de oameni care au lucrat sau lucreaza pentru industria alimentara, exista un efort constient pe care marile companii producatoare de alimente il fac pentru a ne tine dependenti de mancarea convenabila si care este ieftina. Va recomand sa citi intreg articolul lui Moss in care el descrie in detaliu cateva studii de caz care fac lumina in aceasta adevarata stiinta si tacticile de marketing folosite pentru a face mancarea nesanatoasa atat de irezistibila (The Extraordinary Science of Addictive Junk Food lb engleza).

Alimentele irezistibile

Nora Volkow, director al Institutului National privind Abuzul de Droguri din Statele Unite crede ca exista o suprapunere incredibila intre  drogurile din creier si mancarea din creier.  Un exemplu bun este cel furnizat de Institutul de Cercetari Scripts. Studiile au aratat ca aceleasi mecanisme molecurare care ii imping pe oameni spre dependenta de droguri se gasesc si in spatele compulsiei de a manca peste limite, ducand oamenii spre obezitate si implicit boala.  Intr-unul din studiile facute de acestia, cobaii au fost hraniti timp de trei ani, fie cu o dieta bogata in nutrienti sau cu una extrem de nesanatoasa dar gustoasa.

Rezultatele au fost foarte interesante. Animalele hranite cu mancarea nesanatoasa dar gustoasa si-au pierdut total controlul asupra comportamentelor legate de alimentatie, care este prima faza  a dependentei. Acestea au continuat sa manance peste limita chiar si cand anticipau ca vor primi socuri electrice. Acest lucru a arata si a subliniat cat de mare era motivatia de a manca in continuare mancarea nesanatoasa.

“Ce se intampla in timpul dependentei este foarte simplu. Caile de recompensa din creier au fost atat de suprastimulate incat sistemul se intoarce practic impotriva sa, adaptandu-se la noua realitate a dependentei, fie ca este vorba de cocaina sau prajiturele… Aceste descoperiri confirma ceea ce noi si multi altii am banuit, si anume ca supraconsumul de alimente foarte gustoase declanseaza raspunsuri neuroadaptive asemanatoare dependentei, in circuitele de rasplata ale creierului, ajungandu-se la mancatul compulsiv.”

Punctul de extaz

Sfantul Graal al industriei alimentare a ajuns sa fie punctul de extaz – “bliss point”, in care un aliment nu te satisface in totalitate dar este destul de placut incat sa ti-l doresti in continuare.

 “Unul dintre lucrurile care m-au surpins cu adevarat a fost cat de concentrate sunt eforturile companiilor de a atinge formula magica. Spre exemplu daca luam zaharul. Nivelul optim de zahar dintr-un aliment a ajuns sa fie cunoscut ca punctul de extaz (bliss point). Inventatorii de mancare si oamenii de stiinta petrec foarte mult timp in a formula cantitatea exacta de zahar care sa ne trimita pana la luna si sa vanda rapid produsele.

Cand vine vorba de grasime se face apel la felul cum simtitm alimentele in gura. Acel sentiment al branzei caldute si putin elastice sau a puiului fript crocant. Acest sentiment este directionat in aceeasi zona a creierului precum si zaharul.

In ce priveste sarea, industria insasi este dependenta de aceasta substanta. Este acest ingredient, aparent banal, cel care le rezolva toate problemele. Sarea nu numai ca are o contributie asupra gustului prin savoarea ei dar este si un foarte bun conservant iar peste toate astea mascheza toate aromele nedorite rezultate din procesarea alimentelor.” De altfel Moss povesteste cum fiind invitat in laboratoarele celebrei companii Kellogs a gustat cereale de micul dejun care nu aveau deloc sare adaugata. S-a simtit ca si cand ar fi mancat metal.

Satietate specifica senzoriala

Unul dintre principiile de baza ale industriei alimentelor procesate este numit “satietate specifica senzoriala”. Moss descrie acest principiu ca tendinta pentru arome mari distincte care sa iti copleseasca creierul, care raspunde prin micsorarea dorintei de a consuma mai mult “Este de fapt mecanismul prin care corpul se ghideaza spre varietate si astfel in momentul in care consuma mai mult dintr-un singur lucru se satura si cauta altceva. Desi este un mecanism menit sa ne ajute, menit sa ne faca sa consumam mai multi nutrienti, acest mecanism este un dusman inrait al industriei alimentare. Scopul lor este sa mananci mult din acelasi lucru si sa nu te saturi niciodata.”

Si daca stam sa ne gandim putin. Vi s-a intamplat vreodata sa mancati foarte mult dintr-un aliment natural… sa zicem cirese, pentru ca apoi oricat ati fi dorit sa mai mancati, pur si simplu nu ati mai putut? Nici atunci si nici a doua sau a treia zi ? … acesta este de fapt acest principiu de  “satietate specifica senzoriala”.  Puteti spune ca ati patit la fel cu un aliment procesat? Sa spunem Cola sau chipsuri, guma sau ciocolata? Nu cred.

Un alt principiu dar care de data asta lucreaza pentru alimentele procesate se numeste “disparitia densitatii calorice”. Acesta este un termen folosit pentru a descrie alimentele care se topesc in gura, ceea ce are un efect asupra creierului de a-l face sa creada ca acele alimente nu contin calorii. Rezultat final – continui sa mananci. Cheetos este un astfel de exemplu. Dintre toate alimentele, chipsurile de cartofi sunt printre alimentele care creaza cea mai mare dependenta. Chipsurile contin toate cele trei elemente in stadiul lor de extaz: zaharul din amidonul din cartof, sarea adaugata si grasimile de la uleiurile in care sunt prajiti sau copti cartofii. De fapt, intr-un studiu facut in 2011 si citat de Moss in cartea sa, chipsurile de cartofi se situeaza pe primul loc in topul alimentelor care determina obezitatea in Statele Unite.

Credeti ca suntem protejati?

De multe ori cand citesc astfel de informatii, multi oameni le disconsidera gandindu-se, cum este de altfel si normal, ca daca ar fi atat de periculoase, aceste alimente ar fi interzise. Oamenii cred sau mai degraba spera ca cineva acolo sus, cineva care este responsabil trebuie sa aiba grija de ei. Cum spuneam si mai devreme producatorii nu sunt obligati sa specifice ce anume cuprind produsele lor, atat vreme cat cuvinte precum arome, conservanti etc apar pe eticheta.

Alti oameni au chiar impresia sau mai degraba speranta ca aceste mari companii alimentare nu sunt capabile sa produc alimente care sa imbolnaveasca oamenii sau sa ii manipuleze.  Intr-unul din interviurile facute cu un fost angajat Coca Cola intr-o functie importanta, Todd Putman, care a lucrat pentru gigantul american intre 1997-2001, acesta ii afirma lui Moss faptul ca “scopul companiei devenise pe atunci mult mai important decat sa isi invinga competitorii directi pe piata. Coca Cola isi dorea sa invinga orice competitie incluzand aici chiar si laptele sau apa. Divizia de marketing practic fierbea sub o singura intrebare: Cum putem sa bagam mai multi litri, in mai multe corpuri, mai des?”

Pentru cei care nu stiu, succesul bauturilor precum Cola, sta in faptul ca au in componenta lor foarte mult zahar (10-12 lingurite la un pahar de 250 ml), sare (30 mg la 100 g) si cafeina. Efectul acestor trei substante reprezinta succesul deplin al bauturii. Sarea este o substanta care ne face sa ne fie sete, cafeina este un stimulent placut si un puternic diuretic, zaharul este cel care il da pe vino-ncoa, iar cand pierzi apa si iti este sete ..simti intr-una nevoia sa bei si iar iti este sete si iar bei si tot asa. Ati incercat vreodata sa dati pe gat 2 litri jumatate de apa ? Ati reusit? Dar  2 litri jumatate de Cola? Si nu e asa ca inca va era sete? Parca ar mai fi mers inca 2 litri! Mai multe informatii interesante despre Cola puteti citi si in articolul: Ce se intampla, in timp de o ora in corpul tau, dupa ce ai baut un pahar de Cola.

Ce mananca “Sefii” companiilor din industria alimentara?

Un alt “ingredient” interesant din cartea lui Moss este redat in capitolul in care discuta despre obiceiurile alimentare ale celor care conduc si/sau detin aceste companii producatoare de alimente procesate. In acelasi mod ca multi dintre oamenii importanti ai planetei, se pare ca acestia stiu mai multe despre sanatate decat omul de rand.

Astfel Moss a descoperit ca multi dintre acesti indivizi cat si familiile lor si oamenii de stiinta care lucreaza in laboratoarele companiilor, se tin la distanta de propriile produse din diferite motive de sanatate. Moss citeaza persoane cu care s-a intalnit si chiar cu care a luat masa in casele lor si a fost servit cu mancare vegetariana, iar in bucatarie sau in frigider nu era nici urma de mancare procesata.

“Unul din motivele pentru care acestia nu se hranesc cu propriile produse”, spune Moss in cartea sa, “este pentru ca stiu despre capacitatea acestora de a da dependenta.”

Intr-un scurt interviu luat fiicei lui Bob Drane, unul dintre sefii de la Oscar Mayer, aceasta ii admite lui Moss faptul ca cei trei copii ai ei de 10, 14 si 17 ani, nu consuma produsele facute de firma bunicului. Ei stiu ca acestea sunt inventate de bunicu’ dar dupa propriile vorbe ale Monicai Drane, “ Noi mancam foarte sanatos”.

Acum sincer vi i-ati imaginat vreodata pe sefii de la McDonalds sau Coca Cola cu hamburgerii pe masa si cu doza de Cola langa?

Cum sa mancati hrana adevarata

Pentru a va mentine sanatatea este important sa consumati 90% din bugetul pentru mancare cumparand hrana adevarata, alimente intregi si doar 10% pe hrana procesata. Majoritatea in momentul acesta face exact opusul iar acest lucru va avea cu siguranta un efect devastator asupra sanatatii in timp. Pentru a putea face acest lucru este nevoie de 3 etape.

• Fiti plini de idei: Aceasta este etapa in care de obicei cei mai invarsta , un parinte, o bunica poate fi de mare ajutor. Cum sa folosesti totul din alimente pentru a prepara mancare era o arta necesara in trecut.
• Planificati-va mesele: Aceasta etapa este esentiala. Trebuie sa fiti pregatiti pentru ora mesei din timp. In mod ideal este sa stiti din timp ce veti manca si de unde trebuie sa va cumparati ingredientele. Fiti siguri ca aveti tot ce va trebuie la indemana. Orice lucru ce va nemultumeste va poate duce inapoi pe drumul spre un covrig, o placinta sau o pizza… alimente usor de pregatit sau comandat.
• Mancati in sezon si din zona: Fiecare anotimp are o importanta aparte si ofera anumite alimente speciale. Interesati-va in zona in care locuiti ce alimente cresc si de unde le puteti procura. Astfel veti afla informatii care va vor scuti timp si chiar si bani.

In final, important este sa ramanem informati, sa cautam si sa investigam cat mai mult adevarul. Atata vreme cat suntem in necunostinta de cauza nu avem nici o sansa in fata alchimiei acestor mari producatori de iluzii si boli. Si cum noi aici la Viata Verde Viu ne-am propus sa investigam in mai mare profunzime aceasta  amenintare , tineti aproape si vom reusi sa descoperim si sa invatam impreuna.

Surse pentru acest articol cuprind:

• American Diabetes Association March 6, 2013
• New York Times February 20, 2013
• Huffington Post March 3, 2013
• CNN Health March 6, 2013
• Time magazine March 1, 2013
• PloS One 2(8): e698
• The Atlantic March 7, 2013
• BMC Medicine 2013, 11:63
• PLoS ONE 4(11): e7940
• http://www.cbc.ca
• http://www.nytimes.com
• http://www.businessweek.com
• http://www.thatsfit.com - dependenta de mancare
• http://viataverdeviu.ro