marți, 15 octombrie 2013

VREM ADEVARUL DESPRE AURUL FURAT DE LA ROSIA MONTANA

La Roșia Montană există un secret păstrat timp de 36 de ani 
Mărturia unui miner care a fost acolo este uluitoare.

În cursul lunii februarie 2012, o echipă de geologi româno-canadiană, 
urmărind rămăşiţele filonului de aur la una dintre galeriile săpate de agatârşi în urmă cu 5.500 de ani la Roşia Montană, a făcut din întâmplare o descoperire care ar putea răsturna istoria omenirii. Ei au descoperit la baza galeriei capătul dreptunghiular al unei lespezi aurii, care nu părea a fi o rocă naturală. După prelevarea unei mostre, rezultatele de laborator au arătat că era vorba într-adevăr de o piatră compozită, obţinută după o tehnologie imposibil de reprodus în condiţiile ştiinţei actuale. 

Faptul este cu atât mai surprinzător, cu cât galeria unde a fost semnalată lespedea, supranumită şi Galeria hiperboreeană şi aflată pe Valea Cornei, sub satul Cornea de la Roşia Montană, fusese cercetată în urmă cu 36 de ani, mai precis pe tot parcursul anului 1976 şi, în urma uluitoarelor descoperi arheologice şi antropologice, practic de neconceput pentru acea vreme, a fost închisă şi sigilată la comanda Securităţii. Printre mineri încă se mai vorbeşte în şoaptă despre această galerie şi nu puţini sunt cei ai căror taţi sau fraţi mai mari, foşti mineri la Roşia Montană, care au luat parte la consolidările şi săpăturile arheologice din galerie la acea vreme, au dispărut de-acasă şi s-au întors după câteva săptămâni.

Între timp, cei mai mulţi dintre ei au murit din cauza bolilor profesionale. 
Cei patru martori rămaşi în viaţă nici măcar nu mai vor să-şi amintească. Unul dintre ei, domnul Moiş, fost şef de echipă pe timpurile acelea, după o îndelungă chibzuială, s-a hotărât totuşi să rupă tăcerea. 
Iată relatarea faptelor petrecute atunci, aşa cum le-a trăit martorul ocular Ion Moiş:

„Poate că n-ar trebui să zic nimic, că doară am jurat la comunişti, dar eu mă trag de fel din Albac, chiar din neamul de moţi al lui Avram Iancu, aşa că nu pot să tac.
Uite cum a fost:
În iarna lu’ 76, am fost chemat de inginerul şef şi am primit dispoziţie să redeschid, să consolidez şi să electrific vechea galerie 13, rămasă închisă încă de pe vremea austro-ungarilor, urmând ca după consolidare să vină doi tovarăşi geologi să prospecteze. Galeria era veche, rămasă aşa neexploatată încă de pe vremea agatârşilor, care la vremea aceea scoteau din ea şi prelucrau aurul şi argintul pentru daci, iar filonul fusese epuizat cu multe secole înainte să ajungă romanii stăpâni pe minele de aur, sau Alburnus Maior cum spuneau ei.

E drept că se văd urme de căutare şi din partea romanilor, dar e limpede că s-au lămurit repede şi au abandonat. Lucrările de consolidare şi electrificare au durat până în vara lui ‘76 şi am avut nişte probleme cu golirea de apă a unei părţi a galeriei care se inundase. Atât vâlvele din mină, cât şi electrovalvele de la pompe ne-au fost de mare ajutor. Tot atunci am găsit şi un os spălat de ape, aşa de mare, cum nu mai văzusem niciodată. După ce l-am arătat directorului minei, el l-a predat securistului Întreprinderii Miniere de Stat Roşia Montană, iar pe noi ne-a anchetat Procuratura vreo patru zile. Că unde era osul când l-am găsit? Că în ce poziţie? Că cine a mai fost cu noi în mină? Că cine mai ştie de existenţa lui? Câţi am intrat şi câţi am ieşit din şut în ziua aia? Mă rog, tot felul de întrebări, ca să ne sperie şi să ne facă să tăcem. Am tăcut cu toţii, iar după ce ne-au pus să semnăm declaraţiile, ne-au trimis înapoi în galerie. Acasă n-am suflat o vorbă. Mi-era frică pentru ai mei.

Când treaba noastră a fost terminată, au intrat în mină doi oameni de la Bucureşti din care unul sigur era geolog. Ce au lucrat ei acolo nu ştiu, dar aşa, ca la vreo săptămână, s-a prezentat un al treilea, unul foarte tânăr, cu o cicatrice la ochiul stâng, care a zis că e arheolog. La două zile după el, a venit o echipă întreagă de civili dar şi câţiva arheologi cu nişte echipamente cam ciudate, împreună cu un echipaj de Miliţie care a blocat accesul la galeria 13 şi a început să ne controleze legitimaţiile la poartă. După încă vreo lună jumate am fost chemaţi din nou, eu şi ortacii mei, cei care ne-am ocupat de consolidări şi care deja semnaserăm declaraţiile, să cărăm sterilul din fundul galeriei 13 şi să-l scoatem cu vagonetele afară din mină.

Atunci am văzut grozăvia. Arheologii scoseseră la iveală din stâncă un schelet uriaş, cam de 10 metri lungime, care zăcea pe o parte cu picioarele strânse. Osul pe care îl găsisem eu era legat cu o fundă roşie şi de-abia atunci am văzut că era de fapt o vertebră.
Mamă, da’ ce vertebră! 
Civilii se foiau de colo-colo! Unii îşi notau câte ceva din ce ziceau arheologii, alţii făceau poze cu blitzul. Ziceau ceva de unu Densuşianu, apoi ceva de hiperboreeni, apoi unul a sărit cu gura mare că să-şi vadă de treabă, că Densuşianu era avocat, nu istoric, apoi a dat-o cu partidu’ şi cu securitatea. Altul, şi ăsta era arheologul cel tânăr, că l-am recunoscut după cicatrice, a scăpat una cum că scheletul ăla era de hiperborean şi că ar putea fi chiar strămoşul nostru! „Nu se poate tavarişce! Ce hiperborean visezi!” – a răcnit la el unul gras în haină de piele şi cu accent rusesc! – „Omul se trage din maimuţă! Unde ai mai pomenit tu maimuţă de 10 metri? Gata! Scheletul ăsta pleacă la Moscova! Ia luaţi-l pă reacţionaru’ ăsta d-aici!” Atunci ne-a cuprins groaza pe toţi. Doi gealaţi au sărit pe el, l-au legat şi l-au târât afară din mină. „Ia hai! Strângeţi, împachetaţi în lăzi şi duceţi totul la gară! Şi dacă mai suflă vreunul vreo vorbă v-arunc kaghebeu-n ceafă!”. Tot pe noi a căzut măgăreaţa cu strânsul şi cu căratul.

S-a făcut dimineaţă când am terminat de împachetat, de cărat şi urcat lăzile în tren.
 Dar nici pe noi nu ne-au lăsat să mai mergem acasă. Ne-au suit în două dube fără geamuri şi ne-au dus undeva. Unde, nu ştiu. Dar ştiu că am mâncat bătaie şi că m-au pus să semnez că n-am văzut şi că nu cunosc nimic, că am un unchi legionar care e bandit şi împuşcă securişti prin munţi şi mi-au zis că dacă suflu vreo vorbă îmi saltă nevasta şi copiii iar pe mine mă bagă în puşcărie. Am semnat şi am tăcut, ce era să fac... Nici cu ortacii mei n-am mai vorbit despre asta.

Ceva de bine totuşi mi s-a întâmplat după aceea. La o săptămână după ce m-am întors la mină, unul de-l aveam mereu coadă după mine când intram şi ieşeam din şut a venit la birt şi s-a aşezat la masa mea. Cinstit să fiu, când l-am văzut, mi-a îngheţat sângele în vine.
„Uite Ioane, - mi-a zis - şi eu sunt moţ ca şi tine. Şi tot ca şi la tine, neam de neamul meu au fost 
băieşi la Roşia Montană. Am fost acolo când s-a descoperit scheletul uriaşului.
Acum e la Moscova. Ca şi tine, am fost și eu martor. Ia plicul ăsta şi păstrează-l ca pe ochii din cap. Înăuntru ai poză. Să ştii de la mine că acolo, în galerie, era scheletul unui dac, strămoş de-al nostru. Păstrează poza şi arat-o nepoţilor tăi. Eu nu ştiu dacă scap, pentru că am fost iradiat. Pe voi v-au speriat bine, dar de noi, ăştia din securitate, care nu ne speriem aşa de uşor, se descotorosesc altfel. Nu te cunosc, nu mă cunoşti. Nu ţi-am dat nimic! Ai priceput?”
„Da, am priceput!”. S-a ridicat şi a ieşit repede pe uşă. Doar două zile l-am mai văzut cum păşea ca o umbră în urma mea, apoi nu l-am mai văzut niciodată. În schimb, nu mai am poza cu hiperboreanul de la el”.

Dar să revenim la lespede... Ne aflăm în luna aprilie 2012. În urma discuţiilor purtate cu uşile închise la Ministerul Minelor, Petrolului şi Geologiei, partea canadiană a opinat ca această descoperire să nu fie făcută publică iar galeria să fie închisă de urgenţă. 

Partea română a fost de acord cu păstrarea secretului, dar a insistat să continue cercetările şi să trimită o a doua echipă, de data aceasta de arheologi, condusă de unul bătrân, cu o cicatrice în colţul ochiului stâng. Timp de 3 luni, săpăturile în jurul lespezii s-au derulat în secret, rezultatul fiind decopertarea integrală a lespezii. Nu a durat foarte mult, deoarece deasupra lespezii se aflase cu 36 de ani în urmă scheletul uriaşului dac, aflat acum la Moscova, iar parte din munca cu săpatul rocii şi cu decopertarea o făcuseră arheologii de atunci. Măsurătorile au stabilit faptul că lespedea, perfect şlefuită, avea o lungime de 12 metri, o lăţime de 6 metri şi o înălţime de 3 metri, cântărind cu aproximaţie 1.700 de tone, cu 100 de tone mai mult decât a fost estimată „piatra femeii însărcinate”, respectiv lespedea descoperită la Baalbek, numai aurul conţinut în ea reprezentând cca. 900 de tone, de aproape 300 de ori mai mult decât s-ar fi putut obţine prin reciclarea integrală, timp de 20 de ani, a haldelor de steril depozitat de milenii la Roşia 
Montană în urma exploatărilor aurifere, şi de 150 de ori mai mult decât tot aurul extras de la suprafaţă şi din toate galeriile de agatârşi pentru daci, de romani, de austro-ungari şi de români la un loc.

Zona a fost imediat închisă cu sârmă ghimpată şi pusă sub pază, iar săpăturile preliminare pentru forarea unui puţ care să ajungă până la lespede au demarat la începutul lunii mai 2012.
La sfârșitul lui iunie lespedea a fost scoasă la suprafaţă, segmentată în 80 de calupuri egale, încărcată în containere şi transportată de noaptea, sub escortă militară, către o destinaţie necunoscută. Totuşi există unele informaţii din surse demne de încredere, din care rezultă că fragmentele containerizate au fost predate Combinatului Siderurgic SIDEX Galaţi şi că au fost deja topite şi transformate în lingouri de aur şi wolfram, dar locul unde se află ele depozitate acum încă nu se cunoaşte.

Faptul că lespedea a dispărut şi nu s-a păstrat nici măcar o fotografie e lesne de înţeles. Un lucrător care a participat la dezmembrarea ei susține că există totuşi un set de fotografii făcute de un bătrân arheolog român de prestigiu, și că au fost date spre studiu unui paleolingvist care a atras atunci atenţia autorităţilor că lespedea prezintă o valoare culturală şi istorică inestimabilă pentru poporul român şi pentru umanitate, infinit mai mare decât valoarea ei economică. Ca argument, arheologul a prezentat atunci câteva fotografii ale lespezii în care se putea observa că toată suprafaţa ei era acoperită de o scriere în basorelief de un verde smarald, total necunoscută, după spusele lui, dar cu probabilitatea cea mai mare de a fi pelasgă. Se pare că autorităţile române au rămas insensibile la aceste atenţionări şi dovezi şi au dispus tăierea şi topirea lespezii, urmând ca după vânzarea aurului să verse la vistieria Statului 
contravaloarea procentului de 19,31% negociat cu partea canadiană, conform contractului de exploatare a aurului şi a metalelor rare ale zonei.
„Lucrurile însă au devenit de-a dreptul uluitoare atunci când – declară reputatul arheolog, al cărui nume, din motive de siguranţă, nu-l putem face public – la ridicarea lespezii s-a putut observa un soi de puţ cu diametrul de 4 metri, în interiorul căruia cobora o scară elicoidală, ale cărei trepte erau săpate în pereţii puţului, de parcă fuseseră tăiate cu laserul. Din interiorul puţului emana o lumină lăptoasă, violacee. Deşi cei câţiva lucrători, geologi şi arheologi care au fost martori la ridicarea lespezii şi-au revenit după o vreme din uimire, în afara paleolingvistului care s-a precipitat ca un apucat pe scări în jos, nimeni n-a mai avut curajul să coboare ca să vadă ceea ce se afla în puţ, iar a doua zi era deja prea târziu. Am aşteptat cu toţii ca paleolingvistul să apară, dar el nu s-a mai ridicat la suprafaţă. Peste noapte, SRI-ul şi armata au acoperit cu scânduri intrarea în puţul care ducea spre interiorul muntelui, au turnat ciment şi au sigilat-o. A doua zi a fost închisă gura puţului exterior, precum şi intrarea în galeria săpată în vremuri imemoriale de agatârşi. Tot a doua zi, eu, dimpreună 
cu toţi martorii care au asistat la prelevarea lespezii și la descoperirea puţului din adâncul minei, precum şi cei care au participat la ştergerea urmelor, am fost puşi să semnăm nişte documente care garantau păstrarea ‘secretului de stat’ şi am plecat cu toţii, speriaţi, înapoi pe la casele noastre”.
La sediile Ministerului Minelor, Petrolului şi Geologiei şi al Institutului de Arheologie din Bucureşti, aşa cum de altfel era şi de aşteptat, nimeni nu ştie nimic. Peste aceste evenimente s-a aşternut tăcerea. Există voci care afirmă că persoane suspuse de la Guvern au muşamalizat afacerea şi că bancherii elveţieni îşi freacă mâinile satisfăcuţi. Ultima dată când s-a mai putut discuta cu bătrânul arheolog şi cu lucrătorul martor a fost în după-amiaza zilei de 28 iulie 2012. După această dată, aceşti doi martori care au rupt tăcerea n-au mai putut fi găsiţi la domiciliu. De fapt, ei n-au mai putut fi găsiţi nicăieri.

Sursa articolului poate fi gasita la link-ul de mai jos:
http://www.realitatea.net/soc-si-groaza-pe-facebook-scheletul-unui-dac-inalt-de-zece-metri-descoperit-la-rosia-montana_1003197.html


VREM ADEVARUL DESPRE ISTORIA NOASTRA,DESPRE  AURUL FURAT DE LA ROSIA MONTANA SI DISPARITIA A DOI MARTORI OCULARI

Noi, semnatarii prezentei petitii, solicitam Presedintelui Romaniei, Traian Basescu, Primului Ministru al Romaniei,Victor Viorel Ponta, Comisiei Juridice a Parlamentului Romaniei, conducerii SRI, 
precum si Ministerului Minelor Petrolului şi Geologiei,sa se demareze o ancheta privind aspectele pe care vi le vom semnala mai jos, si care au aparut in presa online, solicitand totodata sa ni se comunice concluziile cat si masurile intreprinse in acest sens. 

Fata de situatia relatata, dorim clarificari privind urmatoarele aspecte:

1-Ce s-a intamplat cu scheletul uman descoperit in anul 1976? Unde se afla acesta si de ce, noi, cetatenii romani nu am fost informati cu privire la aceasta descoperire.Daca acest schelet se afla la Moscova, asa cum reiese din articol, solicitam sa faceti demersurile necesare pentru repatrierea lui, acesta apartinand poporului roman

2-Va rugam sa ne confirmati sau sa ne infirmati privind descoperirea de la nivelul anului 2012, privind lespedea despre care se face vorbire in articolul de mai sus.
Este adevarat ca aceasta a fost dusa la fostul combinat siderurgic Galati unde a fost transformata in lingouri de aur despre a caror soarta, noi, cetatenii Romaniei nu stim nimic?In cazul in care cele relatate sunt reale, solicitam ca aceste lingouri sa fie recuperate si sa intre in patrimoniul statului roman

3-Va rugam sa demarati o ancheta privind disparitia misterioasa a celor doi martori oculari despre care se face vorbire in articol, si sa ne comunicati rezultele acesteia, iar daca acestia sunt in viata si sunt bine sanatosi, solitam dovezi in acest sens

Dat fiind faptul ca autoritatile romane manifesta o atitudine duplicitara fata de situatia existenta la Rosia Montana, favorizand firma canadiana, mai ales prin refuzul tacit de a se organiza un referendum national privind exploatarea acestei zone,toate acestea coroborate cu informatiile expuse in articolul de mai sus,consideram ca avem dreptul sa stim adevarul.



SEMNEAZA PETITIA
http://www.petitieonline.com/vrem_adevarul_despre_aurul_furat_de_la_rosia_montana




PROFETIA BIBLICA legata de SFARSITUL LUMII! Ce vom trai in VIITORUL apropiat?

PROFETIA BIBLICA legata de SFARSITUL LUMII! Ce vom trai in VIITORUL apropiat?


Fiecare capitol din BIBLIE ne leaga de cate o PROFETIE despre sfarsitul lumii, dezvaluindu-ne despre ce se va intampla in viitorul apropiat, potrivit gotquestions.org.
Hristos ii va lua de pe pamant pe toti credinciosii care au experimentat nasterea din nou si care formeaza astfel Biserica(sfintii Noului Testament), eveniment care este cunoscut caRapirea (1 Tesaloniceni 4:13-18; 1 Corinteni 15:51). Acesti credinciosi vor fi fie rasplatiti pentru faptele lor bune si slujirea lor in ascultare de Dumnezeu atunci cand se vor afla inaintea Scaunului de Judecata al lui Hristos, fie vor pierde aceste rasplati (nu insa si viata vesnica) din cauza lipsei slujirii si a ascultarii (1 Corinteni 3:11-15; 2 Corinteni 5:10).
Antihrist (fiara) va veni cu putere si va semna o intelegere/legamant de pace cu Israel pentru sapte ani (Daniel 9:27). Aceasta perioada de sapte ani este cunoscuta ca perioada Necazului cel Mare. In timpul Necazului cel Mare, vor avea loc razboaie teribile, vor fi foamete, epidemii si dezastre naturale. Dumnezeu Isi va revarsa mania Sa impotriva pacatului, raului si ticalosiilor. In timpul Necazului cel Mare vor apare cei patru calareti din Apocalipsa, precum si cele sapte sigilii, trambita si judecatile potirelor.
La aproape jumatate din perioada acestor 7 ani, antihrist va rupe legamantul de pace cu Israel si va intoarce razboi acestuia. Antihrist va savarsi uraciunea pustiirii si isi va construi o imagine de sine caruia oamenii sa i se inchine in templu (Daniel 9:27; 2 Tesaloniceni 2:3-10).
La finele celor 7 ani ai Necazului cel Mare, antihrist va lansa un atac final asupra Ierusalimului, culminand cu batalia de la Armaghedon. Iisus Hristos se va intoarce, il va invinge pe antihrist si pe armatele sale si ii va arunca in lacul de foc (Apocalipsa 19:11-21). Hristos il va tine legat pe satan in abis timp de 1000 de ani, instaurand domnia Sa in imparatia de 1000 de ani pe pamant (Apocalipsa 20:1-6).

La finele celor 1000 de ani, satan va fi eliberat, invins din nou si apoi aruncat in lacul de foc (Apocalipsa 20:7-10). Dupa aceea, Hristos ii va judeca pe toti necredinciosii (Apocalipsa 20:10-15) inaintea Marelui Tron Alb de Judecata, aruncandu-i pe toti in lacul de foc. Apoi Hristos va crea un Cer Nou si un Pamant Nou – locuinta vesnica a credinciosilor. Nu vor mai exista pacate, intristare sau moarte. De asemenea, Noul Ierusalim va fi coborat din cer(Apocalipsa capitolele 21-22).

O carte veche de aproape 1.000 de ani Codexul Rohonczi – Despre cultura Dacilor

Aceste fapte nu sunt secrete.Dar mă întreb şi vă întreb: de ce tac autorităţile politice şi ştiinţifice de la noi? Sau mass media. Pentru că sunt mai importante furturile, violurile sau accidentele auto sau se “vând” mai bine? Incompetenţi nu sunt. Sau au primit ordin să tacă?
DACIA
M-am întrebat de multe ori care este motorul schimbărilor pozitive într-o societate şi trebuie să recunosc că de cele mai multe ori sunt tinerii, care refuză să accepte un adevăr relativ, mincinos, contestabil. Ei sunt cei ce nu sunt legaţi de interese politice ori religioase de moment, ei sunt cei ce caută un adevăr absolut. Deci pe ei îi îndemn să-şi întrebe profesorii de istorie şi de limba română:
- Cât la sută din Dacia a fost cucerită de romani? Şi dacă profesorul ştie răspunsul: 14 % din teritoriul Daciei (care se întindea de la vest la est, de la lacul Constanţa-Elveţia de azi şi până dincolo de Nipru).
Urmează altă întrebare:

- Câţi ani au ocupat romanii acei 14% din teritoriul Daciei? Şi dacă profesorul va răspunde: numai 164 ani, atunci puteţi merge la următoarea întrebare:
- Soldaţii “romani” chiar veneau de la Roma şi chiar erau fluenţi în limba latină ? Aici le va fi şi mai greu să vă răspundă, căci acei soldaţi “romani” vorbeau orice limbă numai latina nu!
Cohortele aflate pe pământul Daciei cuprindeau soldaţi din diferite părţi ale imperiului roman, uneori foarte îndepărtate. Găsim Britani din Anglia de azi, Asturi şi Lusitanieni din peninsula Iberică, Bosporeni din nordul Mării Negre, Antiocheni din regiunile Antiochiei, Ubi de la Rin , din părţile Coloniei, Batavi de la gurile acestui fluviu, Gali din Galia, Reţi din părţile Austriei şi Germaniei sudice de azi, Comageni din Siria, până şi Numizi şi Mauri din nordul Africii (C.C..Giurescu, Istoria Romanilor, I, 1942,p.130).
Şi ultima întrebare:
– Cum a fost posibil ca într-un aşa de scurt interval istoric TOATĂ populaţia Daciei să-şi uite limba şi să înveţe o limbă nouă, limba latină , de la nişte soldaţi “romani” care nici ei nu o vorbeau?

Când toate popoarele civilizate din lume iniţiază, desfăşoară şi promovează valorile istorice care le îndreptăţesc să fie mândre de înaintaşii lor, găsim opinia unor astfel de “adevăraţi români”, care, nici mai mult, nici mai puţin, spun despre formarea poporului daco-român: “soldaţii romani au adus femeile şi fetele dace în paturile lor şi aşa s-au născut generaţii de copii, care învăţau numai limba latină de la tatăl lor, soldatul “roman”…
Cum or fi venit ele din Moldova de azi, din Basarabia, de pe Nistru, Bug şi de pe Nipru, acele soţii şi fete de traco-geţi şi carpi, de la sute şi sute de kilometri depărtare ca să fie “fecundate” de soldaţii “romani”?
După părerea stimabililor, femeile daco-gete erau şi “curve”, ba chiar şi mute, nefiind în stare să-şi transmită limba strămoşească copiilor lor! Cât despre noi, urmaşii lor, cum ne-am putea numi altfel decât “copii din flori” apăruţi dintr-o aventură amoroasă a întregii populaţii feminine daco-gete, la care masculii autohtoni priveau cu “mândrie”, aşteptând apariţia “sâmburilor” noului popor şi grăbindu-se, între timp, să înveţe cât mai repede şi mai bine noua limbă, limba latină , când de la soţii, când de la fiicele lor (iubite ale soldaţilor romani cuceritori) ba chiar şi direct, de la soldaţii romani năvălitori ce le-au înjosit căminele.
La Centrul Cultural Român [din New York], pe data de 26 octombrie 1999, am aflat de la o altă somitate, de origine română, prof.dr. în arheologie Ioan Pisso, că dacii au învăţat latina , de la romani, prin băile de la Sarmisegetuza lui Traian! De ce prin băile romane şi de la nişte soldaţi cam fără haine pe ei?
Nu prea ştiu ce a vrut să spună stimabilul profesor din Cluj despre bărbaţii daci, dar cred că nici un român, nici măcar în joacă, nu are voie să facă o astfel de afirmaţie decât dacă….
De fapt tot dânşii ne spun că ne tragem din “doi bărbaţi cu… braţe tari”! Astfel de declaraţii “istorice” te fac să-ţi doreşti să fii orice, numai român nu!

Domnilor , Dacia a fost cotropită de romani în proporţie de numai 14% şi pentru o perioadă istorică foarte scurtă, de 164 de ani. 86% din teritoriul Daciei nu a fost călcat de picior de legionar roman. Este greu de crezut că într-o aşa de scurtă perioadă istorică, dacii să fi învăţat latina , fără ca pe 86% din teritoriul lor să-i fi întâlnit pe soldaţii romani. Dar dacă nu de la romani au învăţat dacii latina , atunci de la cine? – se întreabă aceiaşi demni urmaşi ai lui Traian?
Herodot ne spune că cel mai numeros neam din lume după indieni erau tracii. Dio Casius ne spune şi el: “să nu uităm că Traian a fost un trac veritabil. Luptele dintre Traian şi Decebal au fost războaie fratricide, iar Tracii au fost Daci”. Faptul că dacii vorbeau ” latina vulgară”, este “un secret” pe care nu-l ştiu numai cei ce refuză să-l ştie.
“Când sub Traian romanii au cucerit pe daci la Sarmisegetuza n-au trebuit tălmaci, afirmă Densuşianu şi asta schimbă totul. Deci dacii şi romanii vorbeau aceeaşi limbă!” Dacă astăzi se consideră că 95% din cunoştinţele acumulate de omenire sunt obţinute în ultimii 50 de ani, să vedem cum şi noţiunile noastre despre istoria poporului daco-român pot evolua. Când nu de mult s-a publicat teoria evoluţiei speciei umane în funcţie de vechimea cromozomală, s-a ajuns la concluzia că “prima femeie” a apărut în sud-estul Africii.
Următorul pas uriaş a fost în nordul Egiptului, iar de aici, în Peninsula Balcanică. Când profesoara de arheologie lingvistică Marija Gimbutas, de la Universitatea din Los Angeles , California , a început să vorbească despre spaţiul Carpato-dunărean ca despre vatra vechii Europe, locul de unde Europa a început să existe, am fost plăcut surprins şi m-am aşteptat ca şi istoricii noştri să reacţioneze la fel.
Dar, din partea lor am auzit numai tăcere. Când profesorii Leon E. Stover şi Bruce Kraig în partea “The Indo-European heritage”, apărută la Nelson-Hall Inc., Publishers , 325 West Jack son Boulevard, Chicago , Illinois 60606 , vorbesc la pagina 25 despre Vechea Europă a mileniului 5 î.d.H., care-şi avea
locul în centrul României de azi, să nu fim mândri?

Când studiile de arheologie moleculară ne îndreptăţesc să ne situăm pe primul plan în Europa ca vechime, nu-mi este uşor să le răspund unor persoane care nu citesc nici ceea ce spun inteligent alţii despre noi şi nici măcar ce scriu eu. Studii impecabile cromozomale, la nivel de mitocondrie, folosind PCR (polimerase chain reaction), pot determina originea maternă a unor mumii vechi de sute şi mii de ani.
Teoria genoamelor situează spaţiul carpato-dunărean ca fiind, nici mai mult nici mai puţin decât, locul de unde a început Europa să existe, locul unde acum 44.000 de ani sosiseră primele 3 Eve şi primul Adam. Când am scris “Epopeea Poporului Carpato-dunărean” şi volumele “Noi nu suntem urmaşii Romei”, “În căutarea istoriei pierdute” şi “Călătorie în Dacia – ţara Zeilor”, m-am bazat pe astfel de cercetări, dar şi pe cartea unei somităţi în domeniul preistoriei Europei, D-l V. Gordon Childe, profesor la Universitatea din Oxford , Anglia , căruia i se publica, în anul 1993, la Barnes&Noble Books, New York , “The History of Civilization” , “The Aryans”.
El explorează într-un mod fascinant originea şi difuzarea limbilor în Europa preistorică. Între paginile 176-177 publică şi o hartă arătând leagănul aryenilor în timpul primei lor apariţii; şi minune mare, spaţial Carpatodunărean este cel vizat!
Când roata, plugul, jugul, căruţa cu două, trei şi patru roţi apar pentru prima dată în lume pe teritoriul nostru, dacic, când primul mesaj scris din istoria omenirii se găseşte tot pe teritoriul nostru, la Tartaria, când primii fermieri din Europa sunt descrişi pe acelaşi spaţiu, într-o perioadă când Anglia abia se separa de continent şi din peninsulă devenea insulă – 6,500 î.d.H.,
(vezi John North, “A new interpretation of prehistoric man and the cosmos”, 1996, Harper Collins Publishers, 1230 Avenue of Americas , New York , 10020, Chronology), nu-ţi vine a crede că tocmai cei pentru care aduni aceste informaţii formidabile despre poporul şi spaţiul pe care îl ocupa ţara noastră, te decepţionează!
Nu de mult, la Primul Congres Internaţional de Dacologie, Bucureşti, hotel Intercontinental, domnul profesor doctor în istorie Augustin Deac ne vorbea despre “Codex Rohonczy”, o cronică daco-românească, însumând 448 pagini, scrisă în limba română arhaică, ” latina vulgara”, cu alfabet geto-dac.. Pe fiecare pagină se aflau scrise circa 9-14 rânduri.
În text sunt intercalate 86 de miniaturi executate cu pana, care prezintă diferite scene laice şi religioase. Direcţia scrierii este de la dreapta la stânga şi textul se citeşte de jos în sus. Descoperim că în bisericile vechi, daco-româneşti, cultul ortodox se exercita în limba ” latina vulgară”, chiar până în secolele XII-XIII, când s-a trecut la oficierea cultului în limbile greacă şi slavonă.
Codexul cuprinde mai multe texte, ca “Jurământul tinerilor vlahi”, diferite discursuri rostite în fata ostaşilor vlahi înaintea luptelor cu migratorii pecenegi, cumani, unguri, o cronică privind viaţa voievodului Vlad, care a condus Vlahia între anii 1046-1091, imnul victoriei vlahilor, conduşi de Vlad asupra pecenegilor, însoţit de note muzicale etc.
Atunci se miră şi se întreabă, pe bună dreptate, domnul profesor doctor în istorie Augustin Deac: “de ce institutele de specialitate ale Academiei Române au rămas pasive la descoperirea şi descifrarea acestui document istoric, scris în limba dacoromână, latina dunăreană, într-un alfabet geto-dacic existent de milenii, cu mult înaintea celui latin al romanilor?” Dar, după orientarea ideologică ce o au, cei sus amintiţi ar fi preferat ca acest diamant să nu se fi descoperit.
Academia Română ar fi trebuit să organizeze o mare sesiune ştiinţifică cu caracter nu numai naţional, cât mai ales internaţional. Dar şi ei, la fel ca şi “românii adevăraţi”, vajnici urmaşi ai lui Traian, vor să arate om enirii ce înseamnă să fii umil şi să-ţi dispreţuieşti strămoşii, trecutul şi neamul…
Faptul că NOI, Românii, suntem strămoşii tuturor popoarelor latine şi nicidecum o rudă marginală a latinităţii, ar trebui să ne facă să ne mândrim şi nicidecum să căutam contra argumente, precum cei lipsiţi de înţelepciune care îşi taie cu sârg craca de sub picioare… (Ion Enache)

Gregg Braden - Vindecand cancerul cu terapia emotiilor



http://www.youtube.com/watch?v=cH1eJPbjPYQ

Florile si sanatatea


Doamna Ibrian a creat si ne-a lasat in minunatele-i scrieri, o multitudine de retete, una mai inedita ca cealalta… dar cele mai neasteptate si uimitoare retete, pentru mine au fost cele care au in compozitie flori. Pana la binecuvantatul moment in care m-am intalnit cu bucataria creativa a Doamnei Ibrian, stiam doar ca se pot manca florile de salcam, florile de trandafir (in dulceata bineinteles), florile de soc (acidulata socata), petalele de gutui, care sunt un deliciu pentru simturi si… cam atat.
Din cartile distinsei Doamne Ibrian, am aflat ca atat in flora spontana cat si cultivata sunt aproape 100 de plante care au flori comestibile. Va dati seama ce bogatie, ce varietate de alimente sanatoase si noi, marea majoritate nici macar sa nu avem idee despre acest lucru?
Si asa, am aflat ca:
- toti pomii fructiferi au florile comestibile;
- nuferii galbeni, cei atat de gratiosi, au florile comestibile;
- focosul bujor are flori comestibile;
- nalba de gradina, nalba din flora spontana, volbura, comuna volbura au flori comestibile;
- galbenelele, papadia, bumbisorii, lumanarica, portulaca, urzica alba, sfiosii si parfumatii toporasi au frumoasele flori comestibile;
- albastra cicoare, parfumata iasomie, trifoiul rosu, dovleceii, castravetii, fasolea, lucerna, ba chiar si soia au florile cat se poate de comestibile;
- daliile si crizantemele de toamna despre care nici cu gandul nu gandeam ca sunt comestibile, chiar sunt;
- toate florile enumerate pana acum si multe altele contin enzime, vitamine, minerale si multe alte principii active necesare sanatatii noastre si nu sunt numai comestibile, ci sunt si hranitoare (stiu ele albinele ce stiu);
- se pot manca proaspete dar se pot si conserva, dupa regulile bucatariei fara foc, adica uscate la soare sau la deshidrator, sau conservate in miere.
Iar acum, ca este primavara si toate in jurul nostru infloresc si ne incanta simturile, sa ne bucuram de toate cele daruite de natura si sa le asortam cu cate o floare, fie la butoniera, fie in salata si sa-i aducem un omagiu celei care si-a dedicat intreaga viata studiului, crearii si impartasirii cunostintelor acumulate in tot ceea ce inseamna pastrarea si/sau (re)capatarea sanatatii prin metode naturale, prin hrana vie corect combinata, prin cumpatare, prin credinta.

Băuturi ruseşti terapeutice


În vechime, cu toate că medicina nu era atât de avansată ca astăzi, oamenii se bucurau de o sănătate de invidiat.

Erau mai robuşti, mai rezistenţi şi trăiau mai mult. Slavii de răsărit, înainte de a fi creştinaţi de cneazul Vladimir , aveau un stil de viaţă ce părea de-a dreptul barbar pentru restul europenilor: iarna se scăldau în apă îngheţată, vara se biciuiau în saună cu măturici de mesteacăn, se hrăneau mai mult cu fructe de pădure, mâncau terci de mei şi ovăz şi îşi potoleau setea cu cvas. Nutriţioniştii zilelor noastre sunt de părere că exact aceste alimente hrănitoare şi sănătoase, precum şi băuturile lor preparate numai din produse naturale, din miere,
cereale, condimente şi fructe, îi ţineau pe ruşi departe de boli şi le prelungeau viaţa.

Cvasul - elixirul ruşilor

Cea mai răspândită şi mai populară dintre băuturile tradiţionale în Rusia a fost şi încă mai este cvasul. Consumat atât de ţărani, de militari şi călugări, cât şi de curtenii şi membrii familiei imperiale, această băutură nu lipsea de la nici o masă ori sărbătoare, fiind considerată aproape miraculoasă.
Preparat din pâine (de secară, orz, grâu), din fructe (pere, cireşe, lămâi), din fructe de pădure (afine, coacăze, zmeură, mure), cvasul poate fi socotit un panaceu, ce previne şi tratează boli ale sistemului cardiovascular, reglează funcţionarea tractului gastro-intestinal, stopează înmulţirea agenţilor patogeni.
În timpul Primului Război Mondial, febra tifoidă a făcut adevărate ravagii în Europa, principala cale de transmitere a cumplitei boli fiind apa. Medicul militar rus Vasili Sotnikov a descoperit că în cvas bacteriile tifoide şi paratifoide mor. Astfel, băutura a fost introdusă, în loc de apă, în toate spitalele, bolniţele şi lazaretele, iar pentru soldaţi a devenit obligatorie. Fiind consistent şi foarte hrănitor, în anii cumpliţi de foamete, cvasul a salvat milioane de oameni de la moartea prin inaniţie. În iernile teribil de geroase, con-ţinutul bogat în vitamine al băuturii i-a imunizat pe ruşi, fortificându-le organismul. Iar în verile arzătoare, când muncile câmpului deveneau un chin, cvasul, răcoritor şi tonifiant, reîmprospăta forţele şi îmbunătăţea performanţa muncii, revigorând trupul trudit al
mujicului. "Chiar şi cel mai prost cvas este de 100 de ori mai bun decât cea mai pură apă!," spuneau ţăranii ruşi.

Cvas energizant

Ingrediente: jumătate de pâine de secară (pesmet), 3 l apă, 25-30 g drojdie, 3-5 linguri zahăr (în funcţie de cât doriţi de dulce), jumătate de pahar cu stafide.
Mod de preparare: Pesmeţii se pun într-un borcan şi se toarnă peste ei apă fiartă. Pentru ca borcanul să nu se spargă, se pune dedesubtul lui un cuţit mai lat. Se adaugă trei linguri de zahăr şi se lasă la răcit. Apoi se adaugă drojdia, se amestecă bine, se acoperă şi se pune într-un loc călduros. După două zile, lichidul se strecoară, se adaugă restul de zahăr (dacă doriţi mai dulce) şi stafidele spălate. Se lasă timp de o jumătate de zi, la temperatura camerei, apoi se toarnă în sticle, se astupă şi se pune la frigider. După alte 24 de ore, se poate consuma. Zaţul rămas se poate utiliza ca ferment, în locul drojdiei, pentru următorul cvas (la trei litri de apă se pun patru linguri de zaţ). Zaţul se păstrează obligatoriu la frigider.

Cvas alb

În timpul fermentaţiei, în cvas se produce acid lactic, care ajută digestia şi este recomandat ca stimulent al secreţiei de lapte pentru femeile care alăptează. În acest ultim caz, nu se recomandă să se depăşească o ceaşcă pe zi.
Ingrediente: câte 3 kg de malţ de secară, orz, făină de grâu, făină de hrişcă, 1,5 kg făină de secară, 50 g mentă, 20 g stafide.
Mod de preparare: Cerealele se amestecă, adăugând treptat apă, până se obţine un aluat tare. Se aşează într-un vas mare şi se toarnă 10-12 litri de apă clocotită. Separat, se face o infuzie din 50 g de mentă şi un litru de apă. Se amestecă bine, se adaugă 3-4 linguri de drojdie diluată sau zaţ de la cvasul anterior şi infuzia de mentă. Se acoperă şi se lasă la cald pentru a fermenta. După 2-3 zile, se strecoară, se toarnă în sticle, adăugând în fiecare câteva stafide şi se păstrează la frigider, în poziţie orizontală.


Cvas din mere

Băut înainte de masă, este indicat persoanelor care suferă de hipertensiune arterială şi afecţiuni cardiace.
Ingrediente: 1 kg de mere, 100 g zahăr, 200 g miere, 30 g drojdie, 1 linguriţă scorţişoară măcinată, 4 l apă.
Mod de preparare: merele tăiate în felii subţiri se aşează într-un vas emailat, se toarnă apa şi se fierb timp de 20-30 de minute. Se trage oala de pe foc şi se lasă la macerat timp de 2-3 ore. Se strecoară printr-un tifon şi se adaugă zahărul, mierea, drojdia şi scorţişoara. Vasul se acoperă bine şi se lasă într-un loc călduros, pentru fermentare. După 2-3 zile, se strecoară din nou, se toarnă în sticle şi se pune la frigider. Cvasul este gata în 3-4 zile.


Cvas din ace de brad

Peste un kg de pulbere din ace de brad, se toarnă orice fel de cvas. Se lasă la macerat 18 ore, într-un loc călduros. Se consumă cât mai mult.


Cvas din căpşuni
Vanzator de cvas


Ingrediente: 1 kg căpşuni, 650 ml apă, 2 linguri miere, 2 linguri zahăr, 30 g drojdie.
Mod de preparare: Căpsunile spălate se pun împreună cu apa într-un vas emailat. Se dau într-un clocot, 2-3 minute, după care se ia vasul de pe foc. Se lasă câteva minute la răcit, se strecoară, se adaugă mierea, zahărul şi o jumătate de linguriţă de acid citric, se amestecă bine şi se pune vasul la frigider. După 2-3 ore, se adaugă drojdia, se amestecă foarte bine şi se toarnă în sticle de culoare închisă, lăsând 8-10 cm spaţiu. Se adaugă în fiecare recipient câte 2-3 stafide, se astupă bine şi se aşează într-un loc răcoros. În 3-4 zile este bun de băut.


Cataplasmă cu cvas pentru dureri de piept

Se frământă un aluat din făină şi cvas de orice tip, peste care se toarnă câte 100 ml de oţet de mere, ulei de floarea soarelui şi vin. Se aşează într-un tifon şi se aplică pe piept seara, timp de o jumătate de oră.


Pentru boli renale

La 3 litri de apă fiartă şi răcită, se pune un pahar de pulbere din coajă de plop tremurător, un pahar de zahăr şi o lingură de smântână. Se lasă la fermentat timp de două săptămâni, după care se consumă câte 2-3 pahare pe zi.

Pentru ficat şi fiere

Cvasul din sfeclă ajută la curăţarea ficatului de toxine, stimulează bila "leneşă" şi regenerează celulele hepatice după perioade de disfuncţii.
Ingrediente: 1 kg de sfeclă roşie (curăţată şi dată pe răzătoarea mare), 5 l apă, 10 g drojdie, 50 g de pesmet din pâine de secară, 150 g zahăr.

"Zbi-tenşciki"

Mod de preparare: Se pune sfecla într-o cratiţă, se toarnă apă doar cât să o acopere, se adaugă zahărul şi se fierbe la foc mic, până se înmoaie. Apoi, compoziţia se toarnă într-o altă cratiţă, cu restul de apă, şi se mai dă într-un clocot. Se stinge focul, şi fiertura se lasă la răcit, până la o temperatură de 30-40 de grade. După ce se strecoară, se adaugă pesmetul şi drojdia. Se toarnă într-un borcan, se acoperă şi se lasă la fermentat, într-un loc călduros, timp de 4-5 zile.
* Indiferent de afecţiune sau de reţeta de cvas aleasă, este recomandat să se bea câte o ceaşcă, de trei ori pe zi.
* Cvasul este contraindicat în afecţiuni precum ulcer peptic, gastrită sau colită.

Zbiten

Preparat din apă, miere, mirodenii şi plante aromatice, zbitenul este o altă băutură străveche rusească, cu proprietăţi curative. În timpul iernilor ruseşti, lungi, cumplit de geroase, zbitenul era un adevărat elixir, încălzind organismul şi alungând bolile specifice anotimpului rece. Pe timp de vară, se consuma în baia rusească, atât rece, pentru răcorirea trupului, dar şi cald. În secolele trecute, se păstra în samovare şi se putea cumpăra de la vânzătorii ambulanţi, aşa numiţii "zbi-tenşciki", care forfoteau prin târguri şi iarmaroace.
Zbitenul cald şi aromat este un excelent antiinflamator, creşte imunitatea şi tratează bolile aparatului respirator. Conţinutul de plante medicinale îi sporeşte calităţile terapeutice, calmând sistemul nervos, îmbunătăţind starea de spirit şi ameliorând insomniile.

Zbiten pentru boli sufleteşti


Ingrediente: 150 g miere, 2 l apă, 100 g zahăr, 2-3 linguriţe sunătoare, 2 linguriţe mentă, 2 linguriţe muşeţel, 1 linguriţă scorţişoară, 1/4 linguriţă salvie.
Mod de preparare: Mierea se diluează cu o cană de apă şi se pune la fiert, îndepărtând periodic spuma. Separat, zahărul cu o cană de apă se dau într-un clocot, după care se adaugă peste siropul de miere. Se fierbe la foc mic, până ce siropul devine groscior. În restul de apă (un litru şi jumătate) se pun toate celelalte ingrediente şi se fierb timp de 15 minute, într-o oală acoperită cu capac. Apoi, infuzia se strecoară şi se toarnă peste siropul din miere şi zahăr. Se consumă câte o ceaşcă, seara, înainte de culcare, şi dimi-neaţa, în loc de cafea.


Zbiten din zmeură pentru o viaţă lungă
Zbiten

Ingrediente: 1 kg miere, 3 l apă, 0,5 l suc de zmeură, 1/2 cană de drojdie, scorţişoară.
Mod de preparare: Mierea şi sucul de zmeură se fierb în apă circa două ore. Se amestecă încontinuu şi se îndepărtează spuma periodic. Se stinge focul şi se lasă la răcit la temperatura camerei. Apoi se adaugă drojdia, diluată în apă caldă. Se lasă peste noapte într-un loc călduros. Dimineaţa, se toarnă într-un recipient de sticlă şi se pune într-un loc răcoros. Se lasă la fermentat timp de 25-30 de zile, după care se strecoară şi se depozitează la frigider. Zbitenul din zmeură are proprietăţi anticancerigene şi este benefic în afecţiunile pulmonare şi oculare. Se poate bea şi cald, dar cel mai bun este rece. Se consumă după pofta inimii.