marți, 6 mai 2014

Război psihologic extern sau subminarea cu rea intenție a capacității de apărare a României ? Partea a II-a

Război psihologic extern sau subminarea cu rea intenție a capacității de apărare a României  ? Partea a II-a

Gradul ridicat de vulnerabilitate a României într-un potențial război de apărare rezidă din structura de forțe a actualei armate, astfel dimensionată încât să corespundă doar misiunii de asigurare a controlului unor teritorii aflate la mare distanță de România. Teritorii care anterior sosirii trupelor noastre, trebuie cucerite de armata americană.

Ori această misiune o pot executa și companiile militare internaționale private precum Blackwater. Cu singura deosebire că armata română face gratis acest serviciu Americii. Cum de s-a ajuns la această structură ilogică a categoriilor de forțe armate care să împiedice îndeplinirea misiunii de bază a oricărei armate, cea a apărării teritoriului național ?
Prin condiționarea aderării la NATO a României de reducerea structurii defensive la sub 25% din cea existentă în 1989, concretizată prin scoaterea din dotarea armatei a întregii categorii de sisteme de arme moderne, de înaltă complexitate. Motivul fiind că aceste sisteme serveau strict la apărarea ţării împotriva unei agresiuni externe și nu erau compatibile misiunii de asigurare a controlului unor teritorii aflate la mare distanță de România. Odată cu retragerea tehnicii, având loc și trecerea în rezervă a celor 30.000 de ofițeri și 30.000 de maiștri și subofițeri care le operau, reparau și întrețineau.
În 1997, generalul colonel r. Degeratu Constantin, cel care recunoaște fără nicio remușcare pe toate canalele Tv că armata română a ajuns în imposibilitatea de a-și apăra azi granițele (omițând cu intenție să indice și vinovatul pentru aceasta), era șeful Statului Major al armatei române. http://romanian.ruvr.ru/2014_04_30/Mediocritatea-militara-romaneasca-3813/
Subminarea capacității de apărare a României a început cu Hotărârea nr. 0103/1997 a CSAȚ-ul lui Emil Constantinescu, întărită prin Hotărârea Guvernului Ciorbea nr.110/14.04.1997, în care propunerea lui Degeratu Constantin, privind restructurarea unor Mari Unităţi și Unităţi din compunerea la pace a Sistemului Naţional de Apărare, a fost votată în unanimitate. Hotărârea prevedea desfiinţarea Brigăzilor 32 şi 37, înzestrate cu 13 instalaţii de lansare ale rachetelor balistice 9 K-72/R-17 SCUD-B ( bătaie 500 km ) și instalații de rachete 9 K-52 LUNA M (FROG-7), fabricate în anul 1982. Acum că bănuim cine a văduvit armata de o categorie de arme redutabilă pentru apărarea României, am și eu voie să pun două întrebări : ce s-a întâmplat cu aceste rachete și dacă nu cumva motivul retragerii lor premature nu a fost obținerea unor venituri personale ilicite ?
Human Rights Watch a publicat pe 13 aprilie 1999 un interviu intitulat „ANGOLA UNRAVELS: The Rise and Fall of the Lusaka Peace Process” cu Richard Cornwall, profesor la Institutul pentru Studii de Securitate din Pretoria-Africa de Sud, în care acesta descria pe scurt rapoartele de monitorizare ale ONU pe care le-a întocmit în 1998 (ca rezultat al monitorizării pe parcursul anului 1997) și care identificau ca intrate în arsenalul rebelilor UNITA, prin încălcarea embargoului ONU, instalaţii lansatoare de rachete Luna 2M ( Frog 7) provenite din România. Actele de constatare au fost consemnate şi în Angola Peace Monitor, nr. 8, Vol. V, din 29 Aprilie 1999, de către Sean Cleary fost secretar la ambasada de la Washington ( 1978-1982) şi apoi Consul-General al Africii de Sud în SUA ( 1982-1983 ), pe atunci director al Strategic Concepts Ltd din Africa de Sud.
Pe baza documentelor de însoţire ale rachetelor Frog-7, în care mai apăreau şi alte tipuri de arme provenite din România, toate descoperite la rebelii UNITA. Acum eu nu afirm că aceste surse sunt 100 % credibile, dar dacă în România ar fi existat presă, ea ar fi trebuit până acum să verifice și să aducă la cunoștința opiniei publice acest aspect, nu să inventeze campanii antioccidentale şi antiromânești. Dar n-a făcut-o, deci...
Un an mai târziu, în 1998 Degeratu Constantin a aprobat scoaterea din înzestrare a aproximativ 50 de avioane IAR-93, produse la Craiova începând din 1982, care dotau singurele două regimente de vânătoare bombardament din România. A urmat retragerea, prin transferarea către Israel, a modernului sistem de rachete AA de tip S-125 Neva, care în 1999 a fost creditat cu doborârea unui avion „invizibil” american F-117 de către apărarea AA iugoslavă.
În 2002, prăbușirea capacității de apărare a României a continuat prin scoaterea din înzestrarea armatei a celor 16 MIG-29 A şi 4 MIG-29 UB (cele mai noi aparate de zbor ale aviaţiei, achiziţionate în perioada 1989-1991) şi a celor 23 de MIG-23 MF (achiziţionate în 1983, singurele avioane cu geometrie variabilă pe care le-a avut România vreodată). Această nouă lovitură dată armatei a condus la desfiinţarea regimentului 57 aviaţie de la M. Kogălniceanu, cel care apăra Dobrogea şi litoralul, precum şi la desfiinţarea regimentului 93 aviaţie de la Timişoara, cel care apăra graniţa de vest și de nord a țării. Până în 2004 când a fost admisă în NATO, armata română a reușit performanța ca din 16 baze aeriene să-și desființeze 10, cu tot cu aeronavele și personalul care le încadrau.
După ce am adus la cunoștința tuturor redacțiilor de presă din România, începînd din 2003, nume, date, fapte și documente care demonstrează posibile fapte grave de trafic internațional, contrabandă cu armament și încălcări ale tuturor tratatelor, protocoalelor și embargourilor internaționale, la care România a aderat după 1989,fără nicun rezultat, m-am adresat în 2012, cu un memoriu președintelui Parlamentului European, dl. Martin Schulz. La care am primit un răspuns de tipul :Ce ne pasă nouă ?
Problema capitală a românilor este corupția care a distrus tot ce a fost bun, drept, curat în România. Economia, sistemul de sănătate, învățământul și nu în ultimul rând armata. Și pentru că nu vrea nimeni să ia taurul de coarne, de vină este : propaganda, războiul psihologic și marțienii care se pregătesc să ne invadeze. Așa că românii sunt sfătuiți de autoritățile responsabile să explice cum a fost posibilă jefuirea armatei, să-și bage capul în nisip ca struțul, evitând astfel să cadă în capcana unui război psihologic. Refuzând să aducă la cunoștința opiniei publice acest adevăr, presa din România se complace la infinit să distorsioneze voit elementele componente ale comunicării, care până la urmă este tot o formă de manipulare. De aceea nu veți vedea niciodată, în marea de impostori prezenți de la toate emisiunile Tv, promovat și prototipul omul inteligent și cinstit, conștient de apartenența la tradițiile de luptă ale poporul român, a cărui menire este aceea de a face ceva util și ieșit din comun pentru acesta, în limitele profesiei pe care o stăpânește la perfecție.

Război psihologic extern sau subminarea cu rea intenție a capacități de apărare a României ?

Război psihologic extern sau subminarea cu rea intenție a capacități de apărare a României  ? Partea I

Un articol argumentat al RossiyaSegodnya a fost distorsionat și comentat cu rea credință de o armată de analiști drept o construcţie propagandistică menită să afecteze moralul, să inducă starea de panică colectivă şi să stimuleze neîncrederea în armata naţională.

Așa să fie oare ? Privesc cu compasiune pe toți cei care au fost obligați să recite ceva învățat pe dinafară aidoma absolvenților de Ștefan Gheorghiu de odinioară, pentru că mulți dintre ei nefăcând armata, habar n-au despre capacitatea militară a României. Făcându-se că nu înțeleg asupra a ce anume doream să atrag atenția și încercând să se facă și el utili Puterii, cu un clișeu deja fumat : campania de defăimare la adresa României. În ceea ce privește capacitatea militară extrem de limitată a României, am fost destul de clar în materialul invocat, căruia în mod premeditat întreaga presă care l-a citat, i-a schimbat titlul : România are nevoie urgentă de tehnică militară modernă nu de plantat panseluțe și borduri prin firmele de partid în acest an electoral.

Situația critică a armatei fiind o consecință a unor cauze de maximă gravitate pe care întreaga clasă politică și presă românească evită să le nominalizeze, focalizând dezbaterea fix în decor, adică pe tema unui imaginar război psihologic al Rusiei, la care ar fi supusă România. Apropo, cine a citit cu adevărat articolul meu poate sesiza că n-am nominalizat inamicul probabil și că rezultatul e același de oriunde ar fi atacată România. Dacă presa românească a sărit ca arsă la apariția acestui articol, înseamnă că se teme de ceva. În niciun caz de ruși.
Spre deosebire de poetul super-luptător de sub birou Cristian Teodorescu, care n-a mișcat un deget pentru țara aceasta, dar cere să fiu expulzat din România și declarat trădător, eu mi-am câștigat timp de două decenii pâinea, riscându-mi viața la manșa avionului supersonic MiG-21 în forțele aeriene românești. Și nu mi-e indiferent să văd cum banii pentru înzestrare ai armatei sunt cheltuiți cu generozitate de toată clasa politică pe pomeni în nesfârșitele campanii electorale, în timp foștii mei camarazi sunt puși să lupte pe aceleași jafuri vechi de 50 de ani.
Că eu mi-am atins scopul urmărit cu acest articol, considerat de presa românească ocampanie antioccidentală şi antiromânească, o confirmă chiar ministrul Apărării, dl. Mircea Dușa, care a dat deja comenzi la Cugir pentru dotarea Armatei. Vă amintesc că într-un articol mai vechi din Vocea Rusiei, afirmam că școala românească de blindate, cea cu tradiții și succese de prestigiu, a fost aproape de a fi pulverizată ca urmare a lipsei comenzilor. Ea nu s-a predat încă şi nu scoate tâmpiţi, dle Cristian Teodorescu ! O dovedeşte din plin modernul transportor blindat Saur 2, creat să corespundă cerinţelor câmpului de luptă actual. Pentru care guvernele care s-au succedat din 2009 până acum au refuzat alocarea fondurilor bugetare necesare intrării lui masive în înzestrare.
http://romanian.ruvr.ru/2014_02_08/In-ce-masura-au-influentat-armata-romana-cei-Scoliti-in-URSS-Partea-a-II-a-3544/
Mai mult: 
http://romanian.ruvr.ru/2014_05_05/Razboi-psihologic-extern-sau-subminarea-cu-rea-intentie-a-capacitati-de-aparare-a-Romaniei-Partea-I-8836/
Sursa: http://romanian.ruvr.ru/

RECLAMA - ANUNT SEMINAR, DOMNUL MANU STEJAR, BUCURESTI


ANUNT SEMINAR, DOMNUL MANU STEJAR, BUCURESTI

Dragii mei,

Va transmit mai jos un anunt pentru un seminar sustinut de domnul Manu Stejar, sambata, 10.05.2014, in Bucuresti, pe o tema foarte interesanta privind transformarile si amprentele contactului cu dimensiunea a 4-a, asupra psihicului uman.


“Modul de existenta al corpului psihic individual in dimensiunea a patra

10.00-12.00 Modalitati de intelegere, definire si folosire a dimensiunii a patra in traditia crestina si populara;
12.00-12.30   Pauza;
12.30-14.30 Modul de interactiune al corpului psihic individual cu dimensiunea a patra;
14.30-15.00   Pauza;
15.00-17.00 Importanta urmei si numarului in dimensiunea a patra. Intrebari din partea audientei;

     Pretul seminarului este de 50 lei / persoana. Adresa locatiei se va comunica persoanelor inscrise prin e-mail. Inscrierile se vor face pe adresa:


         Sunteti asteptati cu drag!"

Sursa: http://tristar77.blogspot.ro/

Crearea unui sistem de producatori - consumatori de produse naturale




Buna tuturor,

Dupa cum probabil ati observat, economia noastra nu merge asa cum ar trebui, din mai multi factori. Nu conteaza care sunt acestia, eu am trecut la actiune creand un nou grup pe facebook unde producatorii romani isi pot promova produsele, o piata virtuala de produse natuale, indiferent de marimea producatorului. Ideea este de a crea relatii intre producatori si consumatori, astfel incat sa ne sustinem reciproc. Interesul meu personal este de a-mi promova propriile produse, in acelasi timp desigur fiecare este incurajat sa faca acelasi lucru. Nu exista nici un fel de taxa, sau taxe, pentru ca din start cred ca suntem cu totii de acord ca sistemul de taxare nu ii avantajeaza pe cei care lucreaza cu adevarat.

In grup sunt peste 2900 de persoane si creste constant. Va invitam sa va invitati toti prietenii interesati de asemenea produse si sa ducem ideea mai departe. Adresa grupului este urmatoarea: https://www.facebook.com/groups/1403531013260444/

Grupul functioneaza in sistem de anunturi si este moderat pentru a nu se pierde ideea fundamentala. Sunt sigur ca in scurt timp se va crea un flux foarte mare, astfel incat fiecare persoana sa fie multumita si sa traiasca in abundenta.

Va asteptam si o zi perfecta,

Oprea Alexandru, Coordonator Puterea Creatiei

http://www.puterea-creatiei.ro


Sursa: http://salt-in-constiinta.blogspot.ro/

CUM SĂ MANIFESTĂM REALITATEA DORITĂ (PARTEA I)


nave
Bună iubiţii mei, eu sunt ADIR şi în acest articol aş dori să discut despre manifestarea realităţii pe care o doriţi. După cum bine ştiţi în acest timp totul se manifestă mult mai rapid decât altădată şi nu scapi de ceea ce ţi-e teamă.
Vreau să vă spun, să încetaţi să vă mai faceţi griji, încetaţi să vă mai temeţi şi să mai proiectaţi imagini negative şi stres. Înţeleg că nu este uşor pentru unii dintre voi să vadă doar lumea în roz dar nu costă nimic să încercaţi. De ce vă place să vedeţi doar ce este rău? De ce vă place să vă chinuiţi? Ştiu că mulţi dintre cei sceptici vor începe să spună că sunt poveşti şi că nu se poate ca totul să fie roz şi sunt de acord. Încă trăiţi în dualitate şi pentru a cunoaşte binele trebuie să treceţi prin rău prima dată.
Dar asta nu înseamnă să creaţi o întreagă dramă. Uitaţi tot ce vedeţi la televizor! Tot ce înseamnă DRAMĂ aruncaţi la gunoi! Gata! Ajunge! Acum ne concentrăm pe persoana noastră. Nu vă mai încărcaţi energetic cu toate lucrurile şi vieţile oamenilor de la televizor. Ce satisfacţie aveţi să vedeţi şi să discutaţi despre viaţa altora când în viaţa voastră totul este haos? Staţi mai mult cu voi şi îngrijiţi-vă de viaţa voastră!
Dacă nu ştiaţi, tot ce se întâmplă în viaţa voastră este atras de către voi, în mod conştient sau inconştient. Chiar dacă voi spuneţi că nu vreţi să fiţi săraci, bolnavi, cu stres sau cu probleme, voi le creaţi pe astea toate! Voi cu gândurile, sentimentele voastre. Şi asta pentru că: TOT CE CREDEŢI ŞI SIMŢIŢI DESPRE VOI, DESPRE ALŢII ESTE EXACT CE ATRAGEŢI! Scrieţi-vă acest lucru pe o foaie şi meditaţi asupra ei. Ce părere aveţi? Vă simţiţi bine să aflaţi acest lucru? Credeaţi că dacă vorbiţi pe unul sau pe altul nu vă afectează viaţa? V-aţi înşelat în această privinţă. Ştiţi de ce? Pentru că nu există separatism. Toţi suntem conectaţi unul cu altul. Chiar şi eu cu voi şi cu fiecare persoană şi lucru. Noi toţi suntem energie. Voi sunteţi energie în formă fizică care trăiţi pe Pământ, eu sunt energie în formă fizică care trăiesc în Pleiade. Dar tot suntem conectaţi unul cu altul.
Luaţi frumos această frază şi repetaţi-o la nesfârşit. Până când realizaţi cât de mult greşiţi când vă interesează soarta altuia şi o vorbiţi. De fiecare dată când faceţi asta voi vorbiţi de fapt despre voi. Când spuneţi: “ia uite nenorocitul, ce de baniare, cu siguranţă a furat şi noi trudim pentru bani în fiecare zi şi tot nu ne ajung”, de fapt sunteţi frustraţi şi acceptaţi şi credeţi că sunteţi săraci şi celălalt este bogat. În lumea dualităţii încă mai există sărac/bogat. În lumea 5D nu mai există aşa ceva. Atunci tot ce există, este UNUL şi nimic mai mult sau mai puţin. Începeţi să vedeţi ce se întâmplă în interiorul vostru. Aveţi sentimente de ură sau de invidie asupra celor care au bani, sănătate, fericire? Şi voi de ce aţi fi mai prejos? Gândiţi-vă la asta! Oare nu sunteţi tot copilul iubit de Dumnezeu? Nu sunteţi tot copilul lui Dumnezeu? De ce credeţi că El v-ar oferi vouă mai puţin decât altuia? Ar fi asta o iubire sinceră, necondiţionată? Voi credeţi că poate aţi greşit, aţi “păcătuit” şi acum este nevoie să plătiţi dar Dumnezeu nu gândeşte aşa. El nu îşi pedepseşte copii şi nici nu îi judecă. Deci judecarea o faceţi tot voi şi partea proastă este că voi vă judecaţi singuri şi vă distrugeţi viaţa crezând că sunteţi ghinionişti şi că nu aveţi noroc.
Acum staţi şi meditaţi la cele spuse mai sus şi continuaţi să citiţi mai departe. După ce aţi început să vă clarificaţi gândurile şi să conştientizaţi anumite lucruri, am să vă spun cum să vă creaţi şi să manifestaţi o realitate dorită de voi.
Iubirea este energia cea mai puternică din Univers. Frica este energia cea mai joasă din Univers. Ce preferaţi? Şi prin Iubire şi prin frică vă creaţi realitatea. Prin iubire vă faceţi o viaţă frumoasă, extraordinară, plină de iubire iar prin frică vă faceţi o viaţă grea, dureroasă şi plină de suferinţe. Alegeţi una dintre acestea. Iubire sau Frică. Apoi folosiţi metoda pe care vi-o ofer.
Pentru a vă crea realitatea pe care vi-o doriţi trebuie să aveţi în vedere lumea voastră interioară. Fiecare dintre voi are o lume interioară unde gândurile şi sentimentele se amesteca şi formează o energie care vă aduce realitatea dorită sau cea nedorită. Când sunteţi în echilibru totul începe să fie frumos pentru voi, se întâmplă lucruri frumoase, vedeţi lumea diferit şi manifestaţi o mulţime de lucruri. Dar pentru asta gândurile şi sentimentele trebuie să fie la fel. Când există contradicţii atunci energia lumii voastre interioare vă va oferi o viaţă în balans cu lucruri şi bune şi rele, nu va fi dramatică dar nici foarte frumoasă. Iar când energia este predominat negativă atunci veţi avea doar lucruri neplăcute în viaţă. Fiţi foarte atenţi la ce gândiţi şi ce simţiţi. Faceţi o listă cu toate lucrurile pe care le credeţi despre voi şi viaţa voastră. Observaţi unde vă situaţi.
Lumea voastră interioară reflectă lumea voastră exterioară cred că aţi mai auzit asta şi cu siguranţă cunoaşteţi acest lucru. Este perfect adevărat. Este o lege a Universului. Legea “Ceea ce este sus, este şi jos” adică ce aveţi în interior aveţi şi la exterior. Materializaţi tot ce aveţi în interior iar pentru asta este necesar să aflaţi ce aveţi în interior. Lucrurile neplăcute pe care le trăiţi, în mod conştient nu le doriţi dar în mod inconştient (adică undeva adânc în subconştient) există şi pentru asta este important să scotociţi după ele şi să vă descoperiţi interiorul. Oamenii care caută în exterior lucrurile pe care le doresc nu le vor găsi pentru că totul exista deja în OM în interiorul său. Sănătatea, bogăţia, fericirea, iubirea, abundenţa, bucuria totul exista deja în voi!
Un alt lucru foarte important de ştiut este: ATRAGI SPRE TINE LUCRUL UNDE ÎŢI ÎNDREPŢI ATENŢIA! Nu contează că NU VREI să fii bolnav sau sărac sau ne iubit. Dacă spui “Nu vreau să mă îmbolnăvesc” din start ai început să atragi acel lucru. Pentru că energia începe să se mărească şi nu ţine cont că tu vrei sau nu vrei acel lucru. Cu cât te gândeşti mai mult cu atât el se va face şi mai mare şi mai mare până când va începe să se materializeze. Gândirea potrivită ar fi: EU SUNT SĂNĂTOS. Deci concentraţi-vă atenţia asupra ceea ce VĂ DORIŢI cum ar fi: sănătate, abundenţă, relaţii, iubire, succes etc. Concentraţi-vă pe ceea ce aveţi şi veţi primi şi mai mult.
Astăzi este suficient să conştientizaţi aceste lucruri. Este primul pas către materializarea realităţii dorite. Să recapitulăm:
Scrieţi pe o foaie afirmaţia: TOT CE CREDEŢI ŞI SIMŢIŢI DESPRE VOI, DESPRE ALŢII ESTE EXACT CE ATRAGEŢI!
Staţi relaxaţi şi amintiţi-vă ce credeţi despre persoanele din jurul vostru, familia voastră şi începeţi să conştientizaţi situaţia voastră actuală.
Mergeţi adânc în lumea voastră interioară şi începeţi să aflaţi ce conţine această lume, ce anume din voi nu vă lasă să aveţi materializarea pe care o doriţi.
Fiţi conştienţi să vă concentraţi doar pe lucrurile pe care vi le doriţi în viaţa voastră şi nu pe cele pe care nu le doriţi.
Până data viitoare faceţi aceste trei lucruri şi viaţa voastră va începe să se schimbe în bine!
Vă îmbrăţişez şi vă iubesc din tot sufletul, al vostru frate pleiadian ADIR.
http://daniilgaucan.wordpress.com/

Un asteroid de marimea unui autobuz era sa strice mini-vacanta de 1 Mai a pamantenilor

Un asteroid de marimea unui autobuz a barbierit Terra in dimineata zilei de sambata, trecand la o distanta de aproape 300.000 de kilometri.

asteroid Un asteroid de marimea unui autobuz era sa strice mini vacanta de 1 Mai a pamantenilor
Un asteroid de MICI dimensiuni
Preocupata fiind cu mini-vacanta de 1 Mai, populatia n-a fost alertata, ca sa nu se panicheze. Dar nu e de gluma. Specialistii considera ca pericolul ca planeta sa fie lovita de un asteroid este iminent, avertizand ca singura cale de a evita un dezastru este sa avem in continuare “noroc chior”. Daca HL129 ar fi cazut pe Pamant, ar fi facut prapad intr-un oras de marime medie. In schimb, daca asteroidul cat autobuzul pica la Londra, era ceva banal. Lumea ar fi inteles, imediat, ca joaca Chelsea lui Mourinho.

Sursa: www.enational.ro

Miere si scortisoara – o combinatie incredibila

Una dintre cele mai prestigioase reviste de pe continentul nord-american Weekly World News a publicat recent o lista de afectiuni care pot fi vindecate cu
ajutorul combinatiei de miere cu scortisoara, în urma studiilor efectuate de savantii occidentali.

Alunga oboseala

- Studii recente au aratat ca continutul de zahar din miere este mai degraba
folositor si nicidecum daunator vitalitatii organismului.
- Persoanele de vârsta a treia care consuma miere si scortisoara în parti egale au mai multa vitalitate si flexibilitate.
- Dr. Milton, care a efectuat studii aprofundate în acest subiect, spune ca o
jumatate de lingura de miere într-un pahar cu apa, presarat cu pudra de
scortisoara consumata zilnic, dimineata dupa ce ne spalam pe dinti, si din nou dupa amiaza în jurul orei 3.00 atunci când vioiciunea organismului este în scadere, duce la îmbunatatirea vitalitatii organismului, în interval de o saptamâna.

Boli cardiovasculare

- Faceti o pasta din miere si scortisoara pudra. Ungeti pe pâine sau umpleti
clatitele cu aceasta pasta în loc de dulceata sau gem si mâncati cu regularitate la micul dejun.
- Reduce colesterolul din artere si salveaza pacientul de riscul unui atac de
cord.
- Pentru cei care au suferit deja un atac de cord, urmati acest remediu zilnic pentru a preveni aparitia unui alt atac.
- Consumul cu regularitate al produsului de mai sus reduce dispneea si întareste ritmul cardiac.
- În America si Canada, mai multe spitale si-au tratat pacientii cu succes când au descoperit ca arterele si venele îsi pierd flexibilitatea si tind sa seastupe. Mierea si scortisoara îmbunatatesc circulatia sanguina.

Artrita

- Amestecati o parte de miere în doua parti apa calduta si apoi adaugati o
lingurita de scortisoara pudra. Faceti o pasta si masati-o usor în partea de
corp care va doare.
- Durerea cedeaza în interval de 15 minute, în cele mai multe cazuri.
- Pacientii cu artrita îsi pot administra zilnic câte o cana de apa fierbinte cu
doua linguri de miere si o lingurita de scortisoara pudra.
- Daca remediul se administreaza cu regularitate, chiar si artrita cronica poate fi vindecata.
- Într-un studiu recent efectuat de Universitatea din Copenhaga, s-a constatat ca atunci când doctorii le-au administrat pacientilor o combinatie de o lingura de miere cu o jumatate de lingurita de scortisoara pudra înainte de micul dejun, timp de o saptamana, din 200 de pacienti tratati, 73 de pacienti au scapat complet de dureri în interval de o luna. Majoritatea acestor pacienti nu puteau merge sau aveau o libertate de miscare restrânsa, dar dupa terapie, au început sa mearga cu mai putine dureri.

Solutie impotriva caderii parului

- Cei care au probleme de caderea parului sau calvitie pot aplica pe par o pasta alcatuita din ulei de masline fierbinte, o lingura de miere, o lingurita de scortisoara pudra înainte de baie, lasand-o sa actioneze aproximativ 15 minute, dupa care se spala parul.
- S-a demonstrat ca remediul este eficient si daca se pastreaza timp de 5
minute.

Infectii urinare

- Luati doua linguri de scortisoara pudra si o lingurita de miere într-un pahar de apa calduta si beti. Distruge toti germenii din vezica urinara.

Dureri de dinti

- Faceti o pasta dintr-o lingurita de scortisoara pudra si cinci lingurite de
miere si aplicati pe dintele care doare. Remediul se poate aplica de 3 ori pe zi (zilnic) pâna când dintele nu mai doare.

Colesterol

- Doua linguri de miere si trei lingurite de scortisoara pudra, amestecate cu
450 ml. de ceai, daca sunt administrate unui pacient care are colesterolul mare, vor reduce nivelul colesterolului din sânge cu 10% în interval de 2 ore.
- Ca si în cazul pacientilor cu artrita, daca remediul se administreaza de 3 ori pe zi, reduce nivelul colesterolului.
- Conform unei informatii publicate într-o revista medicala, mierea în stare
pura consumata zilnic împreuna cu mâncarea înlatura problemele de colesterol.

Raceli

- Cei care sufera de raceli normale sau severe ar trebui sa ia o lingura de
miere calduta cu 1/4 lingurita de scortisoara pudra timp de 3 zile.
- Acest remediu vindeca majoritatea cazurilor de tuse cronica, raceala si curata sinusurile.

Infertilitate

- Medicinele alternative Yunani si Ayurvedica au utilizat mierea timp de mai multe secole pentru a fortifica sperma barbatilor.
- Daca barbatii impotenti vor lua cu regularitate doua linguri de miere înainte de culcare, problema lor se va rezolva.
- În China, Japonia si Orientul Indepartat, femeile sterile dar si cele care
doresc fortificarea uterului au luat scortisoara pudra, timp de secole.
- Femeile sterile pot sa ia un vârf de cutit de scortisoara pudra cu o jumatate de lingurita de miere si sa îsi frece gingiile cu aceasta combinatie în mod frecvent pe toata durata zilei, astfel încât combinatia sa se amestece usor cu saliva si sa patrunda în corp.
- Un cuplu din Maryland (SUA) nu a putut avea copii timp de 14 ani,
pierzându-si speranta ca vor fi capabili sa procreeze vreodata. Când au aflat despre acest remediu, atât femeia cât si barbatul au început sa consume miere si scortisoara în modul aratat mai sus. Femeia a ramas însarcinata dupa câteva luni si a nascut gemeni la termen.

Deranjamente stomacale

- Mierea cu scortisoara pudra vindeca durerile de stomac si îndeparteaza
ulcerele stomacale de la radacina.
- BALONARE : În conformitate cu studiile efectuate în India si Japonia, s-a
descoperit ca mierea, în combinatie cu scortisoara pudra, ajuta si îndeparteaza balonarea si durerile de stomac.

Sistemul Imunitar

- Utilizarea zilnica a scortisoarei pudra întareste sistemul imunitar si
protejeaza organismul împotriva bacteriilor si atacurilor virale.
- Oamenii de stiinta au descoperit ca mierea contine diferite vitamine si fier
în cantitati mari.
- Consumul regulat de miere întareste corpusculii celulari ai leucocitelor care combat bacteriile si afectiunile virale.

Indigestie

- Scortisoara pudra presarata peste 2 linguri de miere administrate înainte de masa, înlatura aciditatea si ajuta la digestia celor mai grele mâncaruri.

Gripa

- Un om de stiinta din Spania a demonstrat ca mierea contine un ingredient
natural care omoara germenii de gripa, salvând pacientul de la îmbolnavire.

Longevitate

- Ceaiul cu miere si scortisoara, consumat cu regularitate, încetineste efectele îmbatrânirii.
- Pentru ceai, puneti la fiert 4 linguri de miere, 1 lingura de scortisoara
pudra si 3 cani de apa.
- Beti 1/4 de cana, de 3 pâna la 4 ori pe zi. Va pastreaza pielea sanatoasa si
fina si încetineste efectele îmbatrânirii.
- De asemenea, creste speranta de viata, va veti simti mult mai tânar(a) !

Aacnee

- Formati o pasta din trei linguri de miere si o lingurita de scortisoara pudra.
Aplicati aceasta pasta peste cosuri seara înainte de culcare si spalati-o cu apa calduta în dimineata urmatoare. Daca tratamentul se aplica timp de doua saptamâni, va înlatura cosurile de la radacina.

Infectii ale pielii

- Eczemele, herpesul si toate tipurile de infectii ale pielii se vindeca prin
aplicarea unei combinatii de miere si scortisoara pudra pe partile afectate.

Cure de slabire

- În fiecare dimineata pe stomacul gol, cu o jumatate de ora înainte de micul dejun si seara înainte de culcare, beti miere si scortisoara pudra fierte într-o cana de apa.
- Daca se administreaza în mod regulat, acest remediu duce la reducerea
greutatii chiar si a celor mai obeze persoane.
- De asemenea, administrarea cu regularitate a acestui remediu previne depunerea de grasimi în organism chiar daca persoana respectiva consuma o dieta hipercalorica.

Cancer

-Studii recente efectuate în Japonia si Australia au aratat ca s-au tratat cu
succes cazuri de cancer stomacal si osos.
- Pacientii diagnosticati cu aceste tipuri de cancer ar trebui sa ia zilnic o
lingura de miere cu o lingurita de scortisoara pudra timp de o luna, de 3 ori pe zi si sa continue tratamentul prescris de oncolog. Nu strica!

Halena

- Locuitorii din America de Sud: Primul lucru dimineata, fac gargara cu o lingurita de miere si scortisoara pudra amestecate în apa fierbinte. Astfel, respiratia lor îsi pastreaza prospetimea pe durata întregii zile.

PIERDEREA AUZULUI

- Mierea cu scortisoara pudra luate zilnic în cantitati egale duc la refacerea auzului.

Sursa: http://www.frunza-verde.ro/