Era încă în putere, de aceea patronul său îl mai dorea să muncească în echipa sa.
Cu toate acestea, bătrânul era hotarât să se retragă, pentru a duce o viață mai liniștită alături de familie.
Renunța la un salariu bunicel dar prefera linistea.
Cu părere de rău pentru pierderea unui meșter așa de priceput, patronul îi ceru să mai construiască doar o singură casă.
Bătrânul acceptă, însă nu mai punea suflet în ceea ce făcea.
Chema ajutoare nepricepute și folosea scânduri nepotrivite. Și lui îi era rușine de cum arăta ultima lucrare.
Când în cele din urmă o isprăvi, patronul veni să o vadă. Îi dărui tâmplarului cheia de la intrare, zicându-i:
“-Aceasta este casa ta, darul meu pentru tine!”
Tâmplarul rămase uimit. Ce mare rușine! Dacă ar fi știut că își zidește propria casă, atunci ar fi făcut-o cu totul altfel…
La fel facem și noi!
În fiecare zi ne construim viețile, cu fiecare faptă pe care o facem, dar nu punem în ele de fiecare dată ceea ce e mai bun sau ceea ce ne dorim, dar continuăm să mai batem câte un cui, să mai punem câte o scândură… fără să ne gândim că aceasta va fi casa în care urmează să trăim.
Clădiți-vă casele cu inima și cu sufletul!
Soarelui îi va fi mai usor să le găsească și să le lumineze!
Ynan
Sursa: Esența vieții … între adevăr și iluzie…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu