sâmbătă, 21 mai 2011

China vrea controlul banilor. Pe cine vad francezii si rusii la sefia FMI

Imediat dupa demisia lui Dominique Strauss Kahn de la conducerea FMI s-a pus problema cine ar trebui sa preia functia. Din punctul de vedere al Chinei, cel mai bun inlocuitor ar fi bineinteles un chinez.
Aducerea unui chinez la conducerea FMI ar reflecta cel mai bine schimbarile din economia mondiala.
"E timpul sa punem capat dominatiei occidentale asupra FMI. O responsabilitate a FMI este aceea de a supraveghea relatiile comerciale si de a alimenta cu fonduri tarile care au nevoie. O tara cum e China, in plina expansiune, ar putea cel mai bine asigura aceste comandamente", a declarat analistul Shan Renping, intr-un inverviu.
Renping sustine ca unul dintre cei care ar fi capabili sa ii ia locul lui Dominique Strauss Kahn ar fi fostul viceguvernator al Bancii Centrale, Zhu Min, care este si consilier al directorului FMI.
Analistul nu este singurul care sustine aceasta idee. Si publicatia Partidului Comunist din China, "Ziarul Poporului", a scris ca viitorul sef al FMI ar trebui sa fie un chinez pentru ar fi un semn de respect la adresa acestei tari.
"Credem ca FMI trebuie sa isi continue reformele structurale si sa isi selectioneze succesorul la conducere in baza meritelor acestuia", a declarat si Jiang Yu, purtatorul de cuvant al Ministerului de Externe.
Ce vor francezii si nemtii
Pe de alta parte, ministrul francez pentru afaceri europene, Laurent Wauquiez, a anuntat ca Germania si Franta vor apara impreuna o candidatura europeana pentru succesorul lui Dominique Strauss-Kahn la conducerea FMI.
''Va exista o baza de intelegere franco-germana pentru a incerca promovarea unei candidaturi europene. Cine este in prezent principalul contribuitor la Fondul Monetar International? Este Europa. E perfect normal ca Europa sa poata pastra conducerea FMI '', a declarat Wauquiez.
Potrivit unui sondaj realizat pe Reuters in randul a 60 de economisti din intreaga lume, cele mai mari sanse de-a ajunge la conducerea FMI le are ministrul francez al Economiei si Finantelor, Christine Lagarde.
Pe cine sustine Rusia
Rusia sustine candidatura sefului Bancii Nationale a Kazahstanului la sefia FMI, Grigori Marchenko. Acesta a declarat ca nu se va lega de cameriste in cazul alegerii lui in functia de director al FMI.
"Un lucru este cert: nu ma voi da la cameriste", a raspuns el la intrebarea unui ziarist daca este dispus sa promita sa nu se va lega de femei, daca va ajunge in fruntea FMI.
http://stirileprotv.ro/stiri/international/china-vrea-controlul-banilor-pe-cine-vad-nemtii-si-francezii-la-sefia-fmi.html

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu