“Prima criza in care am intrat si nu ne-am dat seama este criza alimentara. A fost suficient un an agricol prost in China pentru ca pretul graului sa creasca. (…) Evenimentele din Orient, dar si cele din Japonia determina o crestere masiva a consumului si o majorare a pretului petrolului. Daca revolutiile din Orient se extind in Arabia Saudita, cel mai mare producator si exportator de titei din lume, atunci ne asteapta al III-lea Razboi Mondial”, a declarat pentru Bloombiz.ro Dan Matei Agathon, purtator de cuvant al Aliantei Confederatiilor Patronale din Romania (ACPR).
Potrivit Bancii Mondiale, 44 de milioane de oameni de pe glob au coborat sub pragul saraciei din cauza cresterii preturilor la alimente.
“Cresterea preturilor la mancare este in prezent cea mai mare amenintare pentru saraci. Suntem la numai un soc distanta de o criza de amploare.
In multe cazuri stocurile sunt scazute. Un singur eveniment major legat de vreme in unele din aceste regiuni ar putea impinge oamenii peste limite”, a declarat Zoellick in timpul unei conferinte de presa organizata la finalul unei serii de intalniri intre reprezentanti ai BM si Fondului Monetar International.
Problemele meteorologice si dezastrele naturale au facut ravagii in productia agricola in multe zone de pe glob in ultimii doi ani, iar pretul petrolului a inceput sa creasca dramatic.
Intreaga economie globala s-a bazat pe utilizarea unor cantitati uriase de petrol pentru a produce bunuri alimentare pe care sa le transporte pe distante mari.
Fara petrol ieftin, regulile jocului se schimba.
Solul vegetal s-a epuizat intr-un ritm ametitor, iar preturile la alimente sunt deja la un nivel record pe intreg globul si continua sa urce agresiv.
Epoca cumparaturilor din hipermarketuri e pe sfarsite.
Exista tot felul de indici ca se apropie o vreme in care nu va mai fi suficienta hrana pentru intreaga populatie a globului.
Iata care sunt cele mai importante indiicii ca o criza alimentara se iveste la orizont:
O treime din terenurile agricole din lume pierd solul vegetal mai repede decat procesul natural de formare a unui nou sol, potrivit analistului de politica externa Lester Brown.
Potrivit oamenilor de stiinta, lumea nu va mai avea suficient fosfor pentru a satisface cererea agricola in urmatorii 30-40 de ani.
Datorita subventiilor de etanol din SUA, aproape o treime din porumbul cultivat in SUA este acum folosit pentru combustibil, lucru care pune presiune asupra pretului petrolului.
Pana in 2012, se va termina productia de grau din Arabia Saudita. Din cauza lipsei de apa, unele tari din Orientul Mijlociu vor fi fortate sa se bazeze in totalitate pe alte natiuni pentru furnizarea alimentelor de baza.
Potrivit Bancii Mondiale exista 130 milioane de oameni in China si 175 miloane de oameni in India hranite cu cereale cu apa, care este pompata din acvifer mai repede decat este inlocuita.
Mai mult, India se confrunta cu o rata anuala a inflatiei alimentelor de 18%.
Tsunami-ul si criza nucleara din Japonia au facut ca vaste zone agricole sa fie inutilizabile.
Analistii de politica externa sunt de parere ca multe zone din nordul Japoniei nu vor mai fi locuite.
De asemenea, exista semne ca economia Japoniei da semne sa se prabuseasca in urma acestor evenimente.
Pretul petrolului ar putea fi cel mai mare factor de pe lista, intrucat productia alimentara depinde de petrol.
Odata cu cresterea pretului petrolului, intregul sistem de productie alimentara devine mult mai scump.
Indicele preturilor la alimente calculat de Organizatia Natiunilor Unite a inregistrat o crestere de 25% anul trecut, cel mai rapid avans din 1991.
Potrivit Bancii Mondiale, pretul global al alimentelor a crescut cu 36% in ultimele 12 luni. In ceea ce priveste pretul materiilor prime la grau si porumb s-a dublat din vara anului trecut.
Sunt aproximativ 3 miliarde de oameni pe glob care traiesc din echivalentul a 2 dolari/zi, iar economia mondiala era pe punctul de a se prabusi inca de anul trecut.
Revolutiile “au maturat” Orientul Mijlociu, SUA s-a implicat in razboiul civil din Libia, iar Europa este pe punctul unui colaps financiar. 2011 a fost deja unul din cei mai dificili ani de dupa cel de-al II-lea Razboi Mondial, iar anul inca nu s-a terminat.
Iata ce spun expertii:
Adrian Radulescu, secretar de stat in Ministerul Agriculturii
- Daca discutam din punct de vedere global, e posibil ca lumea sa se confrunte cu o criza alimentara, in special statele care nu produc si nu au nici posibilitati sa cumpere
- In ceea ce priveste Romania, noi nu avem o criza alimentara ci una financiara care nu ne permite sa cumparam alimente in cantitatile dorite; ceea ce se intampla ne avantajeaza enorm pentru ca noi avem posibilitatea de a produce, problema noastra era ca nu aveam unde sa vindem.
- Intr-un an- doi nu veti mai vedea nici macar o bucata de pamant necultivata in Romania.
- In ceea ce priveste produsele modificate genetic, acestea reprezinta o solutie pentru Romania care nu va mai fi nevoita sa importe. In prezent, aproape tot ce importam sunt produse modificate genetic
Dan Matei Agathon, purtator de cuvant al Aliantei Confederatiilor Patronale din Romania (ACPR):
- Astazi la nivel global se preconizeaza 3 mari crize. Prima criza in care am intrat si nu ne-am dat seama este criza alimentara. A fost suficient un an agricol prost in China ca pretul graului sa se duca sus de tot.
- A doua criza care ne asteapta e criza petroliera pe care incepem s-o simtim la pompe; evenimentele din Orient dar si ce s-a intamplat in Japonia determina o crestere masiva a consumului, dar si o majorare a pretului petrolului. Daca revolutiile din Orient se extind in Arabia Saudita, cel mai mare producator si exportator de titei din lume, atunci ne asteapta al III-lea Razboi Mondial.
- A treia mare criza este cea japoneza. Expertii au dat deja de stire ca efectele devastatoare ale cutremurului si al tsunamiului in economia japoneza sunt mult mai mari decat se asteptau.
- Ne aflam in cea mai globalizata perioada din istoria omenirii unde orice criza locala sau regionala se extinde cu viteza luminii in intreaga lumii.
- Criza alimentara incepe sa se simta in Romania, care importa 90% din produsele alimentare pe care le consuma, ceea ce este un dezastru; noi salvam economia Olandei importand flori, salvam economia Poloniei importand gulii, economia Ungariei importand pui si economia Cehiei importand prune.
- Romania are posibilitatea sa hraneasca 80 de milioane de oameni si ar fi putut sa “inunde” piata europeana cu carne de porc si cu cereale.
- O solutie imediata in Romania ar fi reducerea TVA-ului la 5% pe tot lantul produselor agricole. Daca reducem TVA-ul, toate aceste produse vor fi fortate sa creasca productia, iar preturile in supermarket ar cobora spectaculos si ar incuraja consumul.
Sorin Minea, presedinte Romalimenta
- Nu cred in criza alimentara; daca oamenii nu vor mai avea bani sa cumpere mancare, pretul alimentelor va scadea; faptul ca milioane de oameni au intrat sub pragul saraciei se datoreaza crizei financiare
- Cresterea preturilor care a avut loc la sfarsitul anului trecut a fost irationala, fortata
- In cateva zile incepe recolta si ma indoiesc ca in pragul recoltei vor creste preturile la alimente
- Daca nu am avea mancare suficienta pentru populatia Europei, atunci am intelege ca exista o criza alimentara, dar cand ni se spune ca vor creste preturile si oamenii vor muri de foame, eu nu cred; in clipa in care oamenii nu cumpara, preturile scad.

Sursa: Bloombiz
Sursa: Teorii sau dezvaluiri cutremuratoare ?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu