Cuviosul Ilarion de Sarov
Despre cunoaşterea de sine
Cunoaşterea de sine inseamnă a te socoti nevrednic de orice sarcini mai inalte. A te cunoaşte inseamnă a te socoti adormit, delăsător, leneş, neputincios şi aşa mai departe; aceasta ξnseamnă să nu iei aminte la păcatele altora, ci să te uiţi la ale tale şi pururea să te căieşti pentru ele, adică să ai dreaptă socoteală in privinţa ta şi să te judeci pe tine, afară de cele ce ţin de datoria ta. Pe voi inşivă, ispitiţi, de sunteţi intru credinţă, scrie Apostolul.
Despre blândeţe
Despre cereştile virtuţi ale blandeţii şi smereniei, Domnul insuşi ne invaţă zicand: invăţaţi de la Mine, că sunt blind şi smerit cu inima şi veţi afla odihnă sufletelor voastre (Matei 11, 29). Nu de la ingeri vă invăţaţi, nici de la oameni, ci de la Mine, zice El, adică de la inţelepciunea cea mai inaltă.
Blandeţea din afară se arată astfel: umbletul să vă fie bland, blandă şi şederea, blande privirile, blande şi cuvintele; să aveţi toate acestea, căci prin ele se arată creştinul. Veşmantul omului, rasul şi umbletul lui vorbesc despre el.
Blandeţea sufletului, după omul cel lăuntric, este infranarea maniei, imblanzirea iuţimii şi a nu căuta răzbunare cand il supără cineva, chiar dacă are putinţă, şi să primească batjocurile fără a batjocori la randul său.Blândeţea înseamnă a nu vătăma pe cineva nici cu cuvântul, nici cu fapta, nici cu porunca, ci a câştiga inima fiecăruia prin puterea ta, după cuvântul Domnului: imi indrept privirea Mea spre cei smeriţi, cu duhul umilit şi care tremură la cuvantul meu (Isaia 66, 2). Iar cuvântul proorocesc zice: Indrepta-va Domnul pe cei blanzi la judecată, invăţa-va pe cei blanzi căile Sale (Ps. 24, 10). Că binevoieşte Domnul intru norodul Său şi va inălţa pe cei blnzi intru mantuire (Ps. 149, 4). Dar cei blanzi vor moşteni pămantul şi se vor desfăta intru mulţimea păcii (Ps. 36, 11).
Iar despre omul ce primeşte odihnă şi pace prin blândeţe, scrie Hrisostom: „Nu e nimic mai tare ca blândeţea, nimic mai puternic; ea ţine sufletul nostru întru necontenită linişte şi se străduieşte a-l duce spre un liman, şi ne este pricină a toată mulţumirea; şi nimic nu poate da sufletului odihnă şi mai mare linişte ca blândeţea şi smerenia. Ea îi este mai de cinste decât toate cununile celui ce a dobândit aceste virtuţi; este mai de folos decât orice dregătorie şi slavă.
Sufletul drept – zice Sfântul Ioan Scărarul – este împreună locuitor cu smerenia, iar sufletul cel rău este robit vicleniei. Sufletele blânzilor sunt pline de cunoştinţă,dar înţelegerea unui suflet plin de mânie e acoperită de bezna necunoştinţei.
Sufletul blând primeşte vorbele înţelepciunii: Că mulţi oameni mari şi slăviţi sunt, dar tainele se descopăr celor smeriţi. Că mare este puterea Domnului… (Sirah 3, 19).
Cel ce urăşte pe cei ce îl mâhnesc urăşte blândeţea, iar cel ce fuge de cei ce îl mâhnesc fuge şi de odihna ce este în Hristos, după cuvântul Avvei Dorotei.
Dumnezeu Se odihneşte în inimile blânde, dar sufletul neliniştit este sălaş diavolului. Sufletul blând este scaunul sărăciei cu duhul, iar mintea mânioasă este roaba vicleniei.
Extras din cartea: Patericul Sarovului, editura Egumenita
Sursa: LUPTA PENTRU ORTODOXIE
Despre cunoaşterea de sine
Cunoaşterea de sine inseamnă a te socoti nevrednic de orice sarcini mai inalte. A te cunoaşte inseamnă a te socoti adormit, delăsător, leneş, neputincios şi aşa mai departe; aceasta ξnseamnă să nu iei aminte la păcatele altora, ci să te uiţi la ale tale şi pururea să te căieşti pentru ele, adică să ai dreaptă socoteală in privinţa ta şi să te judeci pe tine, afară de cele ce ţin de datoria ta. Pe voi inşivă, ispitiţi, de sunteţi intru credinţă, scrie Apostolul.
Despre blândeţe
Despre cereştile virtuţi ale blandeţii şi smereniei, Domnul insuşi ne invaţă zicand: invăţaţi de la Mine, că sunt blind şi smerit cu inima şi veţi afla odihnă sufletelor voastre (Matei 11, 29). Nu de la ingeri vă invăţaţi, nici de la oameni, ci de la Mine, zice El, adică de la inţelepciunea cea mai inaltă.
Blandeţea din afară se arată astfel: umbletul să vă fie bland, blandă şi şederea, blande privirile, blande şi cuvintele; să aveţi toate acestea, căci prin ele se arată creştinul. Veşmantul omului, rasul şi umbletul lui vorbesc despre el.
Blandeţea sufletului, după omul cel lăuntric, este infranarea maniei, imblanzirea iuţimii şi a nu căuta răzbunare cand il supără cineva, chiar dacă are putinţă, şi să primească batjocurile fără a batjocori la randul său.Blândeţea înseamnă a nu vătăma pe cineva nici cu cuvântul, nici cu fapta, nici cu porunca, ci a câştiga inima fiecăruia prin puterea ta, după cuvântul Domnului: imi indrept privirea Mea spre cei smeriţi, cu duhul umilit şi care tremură la cuvantul meu (Isaia 66, 2). Iar cuvântul proorocesc zice: Indrepta-va Domnul pe cei blanzi la judecată, invăţa-va pe cei blanzi căile Sale (Ps. 24, 10). Că binevoieşte Domnul intru norodul Său şi va inălţa pe cei blnzi intru mantuire (Ps. 149, 4). Dar cei blanzi vor moşteni pămantul şi se vor desfăta intru mulţimea păcii (Ps. 36, 11).
Iar despre omul ce primeşte odihnă şi pace prin blândeţe, scrie Hrisostom: „Nu e nimic mai tare ca blândeţea, nimic mai puternic; ea ţine sufletul nostru întru necontenită linişte şi se străduieşte a-l duce spre un liman, şi ne este pricină a toată mulţumirea; şi nimic nu poate da sufletului odihnă şi mai mare linişte ca blândeţea şi smerenia. Ea îi este mai de cinste decât toate cununile celui ce a dobândit aceste virtuţi; este mai de folos decât orice dregătorie şi slavă.
Sufletul drept – zice Sfântul Ioan Scărarul – este împreună locuitor cu smerenia, iar sufletul cel rău este robit vicleniei. Sufletele blânzilor sunt pline de cunoştinţă,dar înţelegerea unui suflet plin de mânie e acoperită de bezna necunoştinţei.
Sufletul blând primeşte vorbele înţelepciunii: Că mulţi oameni mari şi slăviţi sunt, dar tainele se descopăr celor smeriţi. Că mare este puterea Domnului… (Sirah 3, 19).
Cel ce urăşte pe cei ce îl mâhnesc urăşte blândeţea, iar cel ce fuge de cei ce îl mâhnesc fuge şi de odihna ce este în Hristos, după cuvântul Avvei Dorotei.
Dumnezeu Se odihneşte în inimile blânde, dar sufletul neliniştit este sălaş diavolului. Sufletul blând este scaunul sărăciei cu duhul, iar mintea mânioasă este roaba vicleniei.
Extras din cartea: Patericul Sarovului, editura Egumenita
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu