Autor: Ionel Grama
Continuăm prezentarea lucrării Doctrina de sorginte zamolxiană a lui Iisus, autor dl. dr. Constantin Miu. Domnia Sa s-a născut la 7 ianuarie 1957, în oraşul Medgidia. Este absolvent al Facultăţii de Filologie din cadrul Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava (1982), profesor titular de limba şi literatura română la liceul teoretic din oraşul natal, masterat în Teologie - „Ecole du Maître“ - Geneva, 1992-1994, cu teza Les Dons du Saint Esprit, şi a devenit doctor în filologie, la Universitatea „Al. I. Cuza“ din Iaşi, în anul 2001, cu teza Poezia religioasă a lui
V. Voiculescu. Dr. Constantin Miu a ţinut peste 28 de conferinţe pe diferite teme, este autorul a 650 de eseuri, poezii, critică literară, comentarii şi sinteze, publicate în peste 23 de reviste, are 31 de cărţi scrise şi publicate la diferite edituri şi este colaborator al unor emisiuni radio şi de televiziune, primind 18 premii şi recunoaşteri naţionale şi internaţionale.
V. Voiculescu. Dr. Constantin Miu a ţinut peste 28 de conferinţe pe diferite teme, este autorul a 650 de eseuri, poezii, critică literară, comentarii şi sinteze, publicate în peste 23 de reviste, are 31 de cărţi scrise şi publicate la diferite edituri şi este colaborator al unor emisiuni radio şi de televiziune, primind 18 premii şi recunoaşteri naţionale şi internaţionale.
Fiul lui Dumnezeu„Mai tîrziu, tot evreii au transformat numele Mîntuitorului în Isus (grafiat cu un singur i), care înseamnă în ebraică, semn vădit al ostilităţii faţă de propovăduitorul unei credinţe care nu le aparţinea şi nu le convenea. Motiv pentru care s-a găsit soluţia de compromis: Iisus. De ce nu Iesus sau Ezus? Pentru că aceste variante aminteau de originea proto-getă a numelui Mîntuitorului - dacă e să dăm crezare legendei. In acest loc, se cuvine să spunem răspicat: nu respingem aceste argumente, dar ele nu trebuie absolutizate! Iată de ce, avînd în vedere că Maria - mama lui Iisus - era evreică, adevăr consemnat şi de Evanghelii, care a fost coroborat cu un pasaj din Geneza, 17: 9-10 («Dumnezeu a zis lui Avraam: „Să păzeşti legămîntul Meu, tu şi sămînţa ta după tine, din neam în neam. Acesta este legămîntul Meu pe care să-l păziţi între Mine şi voi, şi sămînţa ta după tine: tot ce este de parte bărbătească între voi să fie tăiat împrejur”>), unii cercetători şi chiar teologi au tras concluzia că şi Iisus ar fi putut fi circumcis. Din aceste considerente, despre tipul uman carpato-danubian în care s-ar încadra Iisus poate fi socotită o simplă speculaţie de către sceptici. Insă această nu este menţionată în Evanghelii, cum că ar fi fost adoptată de creştini. De altfel, însuşi
Iisus vorbeşte de botez (prefigurat mai întîi de Ioan Botezătorul): (Ioan 3:5). Conform spuselor lui Iisus, pentru a intra în împărăţia lui Dumnezeu, fiecare persoană trebuie să se nască din apă şi din Duh. El nu aminteşte de nicio excepţie în ceea ce îi priveşte pe prunci. Nu spune:
. Mai mult chiar, drept-credincioşii creştini nu practică circumcizia băieţilor, deoarece Iisus nu a pomenit nicăieri despre aşa ceva! In privinţa legendei Gemenilor Divini Zamolxis, care are vădite similitudini cu lui Iisus, Cristian Crăiţă nu precizează ! Un exeget care se respectă îşi susţine punctele de vedere, pe baza unei documentaţii/ bibliografii riguroase. Dăm însă credibilitate ideii că Iisus, în intervalul 12-30 de ani (perioadă albă în evanghelii, cît El este absent din viaţa publică), ar fi putut cunoaşte doctrina zamolxiană. Pentru început, vom reproduce fragmentul Zamolxe în predicile lui Iisus din studiul de care aminteam: «Urmărind cu atenţie textele creştine, putem observa că epitetele pe care I le dă Iisus lui Dumnezeu nu sînt caracteristice credinţei yahviste. Trei dintre epitetele pe care le atribuie Iisus părintelui său divin atrag atenţia în mod deosebit: Dumnezeu, Tatăl şi Omul. In Evanghelia sa, Ioan ne spune: <Şi eu am văzut şi am mărturisit că el este Fiul lui Dumnezeu> (Ioan,1:33). Cine este divinitatea căreia i se închina Iisus, ştiută fiind diferenţa flagrantă dintre Dumnezeul Vechiului Testament şi cel al Noului Testament? Ne lămuresc arheologia şi scrierea genială a lui N. Densuşianu, Dacia Preistorică: . (N. Densuşianu, Dacia Preistorică, Editura Arhetip, 2002, p. 214). Mai mult, acelaşi autor ne atrage atenţia că forma combinată , care ne duce cu gîndul la formularea evanghelică Domnul Dumnezeu, o aflăm şi azi în tradiţiile populare româneşti (loc. cit., nota 2). Observăm că, într-o formă sau alta, Dumnezeu este o denumire naţională a divinităţii supreme pelasge traco-dace Zamolxe, singurul zeu al Daciei, din cele mai vechi timpuri pînă azi. Spunem aceasta, cu atît mai mult cu cît Iisus apare în Evanghelii şi cu denumirea de Mesia, iar zona din sudul Dunării, locuită de asemenea de daci, se numea Moesia (a se citi Mesia), o dovadă în plus că Iisus era de origine dacică, iar formarea sa spirituală s-a desăvîrşit aici. Mai trebuie amintit şi faptul că numele lui Zamolxe ca părinte eponim al moesilor ar putea fi Messios. Cel mai des întîlnit epitet al lui Dumnezeu în predicile lui Iisus este , care, aflăm tot de la Densuşianu, era un alt nume al lui Zamolxe (op. cit,
p. 208-210). De notat în acest sens este şi faptul că lui Zamolxe îi erau dedicate, ca locuri de cult şi închinăciune, vîrfurile munţilor, pe teritoriul actualei Românii existînd numeroase înălţimi ce poartă denumirea de tartar, tatăl sau tătar (op. cit., p. 209-210, nota 6). Atragem din nou atenţia asupra unui fapt, şi anume acela că, în toate momentele principale ale vieţii sale pămînteşti, Iisus a fost legat de munte: Schimbarea la faţă se petrece pe munte, moartea sa se petrece pe munte, naşterea lasă de bănuit că s-ar fi petrecut tot pe munte, într-o peşteră.
Fiul OmuluiUna dintre cele mai frecvente denumiri pe care Iisus şi le dădea sieşi era cea de Fiu al Omului. Poate că această denumire e cea mai misterioasă din tot cuprinsul Noului Testament, cu referire la Iisus. Cine era acest om? In niciun caz denumirea nu se referă la Iosif - logodnicul Mariei -, ci mai degrabă la acea fiinţă celestă la care face referire Daniel: (7:13). Pentru a ne lămuri mai bine, este cazul să amintim încă un nume sub care Iisus apare în Evanghelii: , ca şi precizarea lui Marcu referitoare la această titulatură: <Şi învăţînd în Templu, Iisus zicea: cum zic cărturarii că Hristos este Fiul lui David? Căci însuşi David a zis întru Duhul Sfînt: Zis-a Domnul Domnului meu: şezi de-a dreapta Mea pînă voi pune pe vrăjmaşii tăi aşternut picioarelor tale. Deci, însuşi David îl numeşte pe el Domn; de unde dar este Fiul lui> (Marcu 12:35-37). Ciudat, nu?
Permiteţi-ne să facem o mică divagaţie, pentru a afla cine este acest David, despre care vorbeşte Iisus. Urmărind puţin mersul istoriei, vedem că aceasta nu a confirmat niciodată existenţa regelui David! Ba mai mult, cartea Psalmilor, atribuită lui David în Vechiul Testament, face notă discordantă cu întreg conţinutul Vechiului Testament, avînd mai degrabă un caracter esenian. Numai că…. esenienii erau discipolii dacilor, fiind singurii dintre evrei care s-au <încăpăţînat> să rămînă la tradiţia primordială din Carpaţi, ai dacilor care, în calitate de locuitori ai davelor, se numeau . Şi iată cum, o singura literă poate schimba o întreagă istorie! Acum să revenim şi să vedem de ce însuşi Iisus îşi spunea . Densuşianu vine şi ne lămureşte şi în această privinţă: (op. cit., p. 255, nota 2). Şi, mai departe, tot el ne lămureşte, spunînd: (op. cit., p. 226). Numai că, Densuşianu face greşeala de a nu-şi da seama că ambele zeităţi sînt una şi aceeaşi mare divinitate a preistoriei - Zamolxe, căreia i se închina şi Iisus. Concluzia care se impune, alăturînd cele două atribute ale lui Iisus, Fiul Omului şi Fiul lui David, ar fi o dublă legitimare a acestuia: Iisus, Fiul Daviei (Daciei) (care) se închină lui Zamolxe, Tatăl, zeul dacilor. Mai mult, această denumire de Fiu al Omului ne-ar putea indica şi ce anume a făcut Iisus în perioada aşa-numită a vieţii sale, dintre 12 şi 30 de ani, în care nu se ştie nimic despre el. Urmărind cele spuse pînă acum, precum şi alte informaţii ale istoriei sacre, vom vedea că, în acest interval, Iisus şi-a desăvîrşit formarea spirituală de Fiu a lui Dumnezeu/Zamolxe, în Dacia, mai exact pe Vîrful Omu şi în peştera Ialomicioara, peştera marelui preot al lui Zamolxe. De ce? Pentru că… geografia sacră a Antichităţii se reduce la… Dacia, iar momentele naşterii lui Hristos şi a morţii lui Iisus sînt legate de o peşteră… care, peste tot, este legată de iniţierile misterice. Mai mult, moartea lui se petrece pe cruce şi are o dimensiune mistică pronunţată, cruce care, ne spune Eliade, devine Axis Mundi - axa lumii. Doar că, pentru antici, Axa Lumii se afla în regiunea polului getic, în Hiperboreea dacică, ţara lui Zamolxe». In perioada din viaţa lui Iisus, s-a emis ipoteza că acesta şi-ar fi desăvîrşit viaţa spirituală la <şcoala preoţilor> esenieni. In acest sens, Alexandru Doboş aduce cîteva argumente, în cartea sa Dacia - izvorul neamurilor (Editura Obiectiv, Craiova, 2006): (p. 77-78). După cum se poate vedea din citatul reprodus mai sus, trăsăturile specifice esenienilor sînt recognoscibile în persoana lui Iisus, inclusiv celibatul şi îndemnul adresat tînărului bogat de a-şi vinde averea şi de a-L urma (cf. Marcu, 10:21).
In linii mari, doctrina zamolxiană avea următoarele principii: nemurirea sau imortalitatea sufletului (Herodot); vindecarea prin corelaţia trup-spirit, ceea ce indica omul integral (Platon); ascetismul - urmărind să nu folosească nimic viu în hrană; predicarea curajului (Strabon); cunoaşterea astrelor (Iordanes); morala dreptăţii şi a cinstei (Herodot).
Călugării geto-daciTrăsăturile subliniate de noi sînt menţionate de Alexandru Doboş în cartea amintită, unde se vorbeşte pe larg despre faptul că esenienii ar fi, de fapt, vechi terapeuţi geto-daci, iar . Ei (op. cit., p. 75). Flavius Josepus îi asemăna pe esenieni cu călugărilor geto-daci, considerînd că aceasta era mai bine cunoscută, ceea ce dovedeşte vechimea şi seriozitatea călugărilor amintiţi. Numele acestor călugări erau, la geţii din dreapta Dunării, cristai (să fie doar simplă asemănare fonică între şi ?!), iar la cei din stînga Dunării, pleistai. Vasile Pîrvan punea cristai în legătură cu ktistis - în limba greacă (oare nu au fost ai noii religii primii creştini, în frunte cu apostolii?!) - şi pleistai cu polistis - fondator de cetăţi. Invăţătura iniţiaţilor geţi se referea, ca şi la orfici, la pythagoreici, precum şi la druizi, la cunoaşterea unei lumi divine, de care omul s-a rupt, concentrîndu-şi atenţia numai asupra lumii fizice. Orice iniţiere era precedată de probe de admitere, în măsură să certifice că neofitul putea să facă faţă practicilor de iniţiere ce urmau, fără să-şi rişte sănătatea sau să aibă accese de nebunie. Se ştie că orice iniţiere are două faze: pregătirea şi iluminarea (trezirea). Din relatările anticilor asupra călugărilor geţi (cf. Alexandru Doboş, op. cit.), reiese că pregătirea nu se făcea prin serbări orgiastice sau consum de droguri, care să rupă legătura cu lumea reală, ci prin purificări, asceză şi viaţă neprihănită, departe de lume şi de preocupările ei. Prin aceste pregătiri se dezvoltau calităţile spiritului, partea eternă, divină a omului, astfel încît să poată domina partea din om legată de lumea fizică/reală. Se spune că spiritul nu a pierdut legătura cu sacrul, căruia îi aparţine, dar că aceasta o face doar în starea de somn şi, la trezire, omul nu mai ştie nimic, deoarece nu s-a înregistrat în memoria fizicului. Iluminarea (trezirea) spiritului se produce atunci cînd neofitul a realizat o legătură conştientă cu sacrul şi astfel are dovada existenţei acelei lumi, printr-o experienţă trăită. Ei bine, aşa cum preciza Alexandru Doboş, ca să fie primit în rîndul esenienilor, neofitul trebuia să aibă parte de unele privaţiuni, să fie supus unor încercări de natură fizică şi fiziologică, iar cele 40 de zile petrecute de Iisus în pustiu (cf. Luca, 4: 1-2) sînt tot o formă a privaţiunilor şi a ispitirilor la care era supus neofitul care aspira să intre în eseniană“.
(Va urma)
http://www.lumeamisterelor.com/rubrici/senzational/iisus-hristos-zamolxe-si-dacii-ii/
Iisus vorbeşte de botez (prefigurat mai întîi de Ioan Botezătorul): (Ioan 3:5). Conform spuselor lui Iisus, pentru a intra în împărăţia lui Dumnezeu, fiecare persoană trebuie să se nască din apă şi din Duh. El nu aminteşte de nicio excepţie în ceea ce îi priveşte pe prunci. Nu spune:
. Mai mult chiar, drept-credincioşii creştini nu practică circumcizia băieţilor, deoarece Iisus nu a pomenit nicăieri despre aşa ceva! In privinţa legendei Gemenilor Divini Zamolxis, care are vădite similitudini cu lui Iisus, Cristian Crăiţă nu precizează ! Un exeget care se respectă îşi susţine punctele de vedere, pe baza unei documentaţii/ bibliografii riguroase. Dăm însă credibilitate ideii că Iisus, în intervalul 12-30 de ani (perioadă albă în evanghelii, cît El este absent din viaţa publică), ar fi putut cunoaşte doctrina zamolxiană. Pentru început, vom reproduce fragmentul Zamolxe în predicile lui Iisus din studiul de care aminteam: «Urmărind cu atenţie textele creştine, putem observa că epitetele pe care I le dă Iisus lui Dumnezeu nu sînt caracteristice credinţei yahviste. Trei dintre epitetele pe care le atribuie Iisus părintelui său divin atrag atenţia în mod deosebit: Dumnezeu, Tatăl şi Omul. In Evanghelia sa, Ioan ne spune: <Şi eu am văzut şi am mărturisit că el este Fiul lui Dumnezeu> (Ioan,1:33). Cine este divinitatea căreia i se închina Iisus, ştiută fiind diferenţa flagrantă dintre Dumnezeul Vechiului Testament şi cel al Noului Testament? Ne lămuresc arheologia şi scrierea genială a lui N. Densuşianu, Dacia Preistorică: . (N. Densuşianu, Dacia Preistorică, Editura Arhetip, 2002, p. 214). Mai mult, acelaşi autor ne atrage atenţia că forma combinată , care ne duce cu gîndul la formularea evanghelică Domnul Dumnezeu, o aflăm şi azi în tradiţiile populare româneşti (loc. cit., nota 2). Observăm că, într-o formă sau alta, Dumnezeu este o denumire naţională a divinităţii supreme pelasge traco-dace Zamolxe, singurul zeu al Daciei, din cele mai vechi timpuri pînă azi. Spunem aceasta, cu atît mai mult cu cît Iisus apare în Evanghelii şi cu denumirea de Mesia, iar zona din sudul Dunării, locuită de asemenea de daci, se numea Moesia (a se citi Mesia), o dovadă în plus că Iisus era de origine dacică, iar formarea sa spirituală s-a desăvîrşit aici. Mai trebuie amintit şi faptul că numele lui Zamolxe ca părinte eponim al moesilor ar putea fi Messios. Cel mai des întîlnit epitet al lui Dumnezeu în predicile lui Iisus este , care, aflăm tot de la Densuşianu, era un alt nume al lui Zamolxe (op. cit,
p. 208-210). De notat în acest sens este şi faptul că lui Zamolxe îi erau dedicate, ca locuri de cult şi închinăciune, vîrfurile munţilor, pe teritoriul actualei Românii existînd numeroase înălţimi ce poartă denumirea de tartar, tatăl sau tătar (op. cit., p. 209-210, nota 6). Atragem din nou atenţia asupra unui fapt, şi anume acela că, în toate momentele principale ale vieţii sale pămînteşti, Iisus a fost legat de munte: Schimbarea la faţă se petrece pe munte, moartea sa se petrece pe munte, naşterea lasă de bănuit că s-ar fi petrecut tot pe munte, într-o peşteră.
Fiul OmuluiUna dintre cele mai frecvente denumiri pe care Iisus şi le dădea sieşi era cea de Fiu al Omului. Poate că această denumire e cea mai misterioasă din tot cuprinsul Noului Testament, cu referire la Iisus. Cine era acest om? In niciun caz denumirea nu se referă la Iosif - logodnicul Mariei -, ci mai degrabă la acea fiinţă celestă la care face referire Daniel: (7:13). Pentru a ne lămuri mai bine, este cazul să amintim încă un nume sub care Iisus apare în Evanghelii: , ca şi precizarea lui Marcu referitoare la această titulatură: <Şi învăţînd în Templu, Iisus zicea: cum zic cărturarii că Hristos este Fiul lui David? Căci însuşi David a zis întru Duhul Sfînt: Zis-a Domnul Domnului meu: şezi de-a dreapta Mea pînă voi pune pe vrăjmaşii tăi aşternut picioarelor tale. Deci, însuşi David îl numeşte pe el Domn; de unde dar este Fiul lui> (Marcu 12:35-37). Ciudat, nu?
Permiteţi-ne să facem o mică divagaţie, pentru a afla cine este acest David, despre care vorbeşte Iisus. Urmărind puţin mersul istoriei, vedem că aceasta nu a confirmat niciodată existenţa regelui David! Ba mai mult, cartea Psalmilor, atribuită lui David în Vechiul Testament, face notă discordantă cu întreg conţinutul Vechiului Testament, avînd mai degrabă un caracter esenian. Numai că…. esenienii erau discipolii dacilor, fiind singurii dintre evrei care s-au <încăpăţînat> să rămînă la tradiţia primordială din Carpaţi, ai dacilor care, în calitate de locuitori ai davelor, se numeau . Şi iată cum, o singura literă poate schimba o întreagă istorie! Acum să revenim şi să vedem de ce însuşi Iisus îşi spunea . Densuşianu vine şi ne lămureşte şi în această privinţă: (op. cit., p. 255, nota 2). Şi, mai departe, tot el ne lămureşte, spunînd: (op. cit., p. 226). Numai că, Densuşianu face greşeala de a nu-şi da seama că ambele zeităţi sînt una şi aceeaşi mare divinitate a preistoriei - Zamolxe, căreia i se închina şi Iisus. Concluzia care se impune, alăturînd cele două atribute ale lui Iisus, Fiul Omului şi Fiul lui David, ar fi o dublă legitimare a acestuia: Iisus, Fiul Daviei (Daciei) (care) se închină lui Zamolxe, Tatăl, zeul dacilor. Mai mult, această denumire de Fiu al Omului ne-ar putea indica şi ce anume a făcut Iisus în perioada aşa-numită a vieţii sale, dintre 12 şi 30 de ani, în care nu se ştie nimic despre el. Urmărind cele spuse pînă acum, precum şi alte informaţii ale istoriei sacre, vom vedea că, în acest interval, Iisus şi-a desăvîrşit formarea spirituală de Fiu a lui Dumnezeu/Zamolxe, în Dacia, mai exact pe Vîrful Omu şi în peştera Ialomicioara, peştera marelui preot al lui Zamolxe. De ce? Pentru că… geografia sacră a Antichităţii se reduce la… Dacia, iar momentele naşterii lui Hristos şi a morţii lui Iisus sînt legate de o peşteră… care, peste tot, este legată de iniţierile misterice. Mai mult, moartea lui se petrece pe cruce şi are o dimensiune mistică pronunţată, cruce care, ne spune Eliade, devine Axis Mundi - axa lumii. Doar că, pentru antici, Axa Lumii se afla în regiunea polului getic, în Hiperboreea dacică, ţara lui Zamolxe». In perioada din viaţa lui Iisus, s-a emis ipoteza că acesta şi-ar fi desăvîrşit viaţa spirituală la <şcoala preoţilor> esenieni. In acest sens, Alexandru Doboş aduce cîteva argumente, în cartea sa Dacia - izvorul neamurilor (Editura Obiectiv, Craiova, 2006): (p. 77-78). După cum se poate vedea din citatul reprodus mai sus, trăsăturile specifice esenienilor sînt recognoscibile în persoana lui Iisus, inclusiv celibatul şi îndemnul adresat tînărului bogat de a-şi vinde averea şi de a-L urma (cf. Marcu, 10:21).
In linii mari, doctrina zamolxiană avea următoarele principii: nemurirea sau imortalitatea sufletului (Herodot); vindecarea prin corelaţia trup-spirit, ceea ce indica omul integral (Platon); ascetismul - urmărind să nu folosească nimic viu în hrană; predicarea curajului (Strabon); cunoaşterea astrelor (Iordanes); morala dreptăţii şi a cinstei (Herodot).
Călugării geto-daciTrăsăturile subliniate de noi sînt menţionate de Alexandru Doboş în cartea amintită, unde se vorbeşte pe larg despre faptul că esenienii ar fi, de fapt, vechi terapeuţi geto-daci, iar . Ei (op. cit., p. 75). Flavius Josepus îi asemăna pe esenieni cu călugărilor geto-daci, considerînd că aceasta era mai bine cunoscută, ceea ce dovedeşte vechimea şi seriozitatea călugărilor amintiţi. Numele acestor călugări erau, la geţii din dreapta Dunării, cristai (să fie doar simplă asemănare fonică între şi ?!), iar la cei din stînga Dunării, pleistai. Vasile Pîrvan punea cristai în legătură cu ktistis - în limba greacă (oare nu au fost ai noii religii primii creştini, în frunte cu apostolii?!) - şi pleistai cu polistis - fondator de cetăţi. Invăţătura iniţiaţilor geţi se referea, ca şi la orfici, la pythagoreici, precum şi la druizi, la cunoaşterea unei lumi divine, de care omul s-a rupt, concentrîndu-şi atenţia numai asupra lumii fizice. Orice iniţiere era precedată de probe de admitere, în măsură să certifice că neofitul putea să facă faţă practicilor de iniţiere ce urmau, fără să-şi rişte sănătatea sau să aibă accese de nebunie. Se ştie că orice iniţiere are două faze: pregătirea şi iluminarea (trezirea). Din relatările anticilor asupra călugărilor geţi (cf. Alexandru Doboş, op. cit.), reiese că pregătirea nu se făcea prin serbări orgiastice sau consum de droguri, care să rupă legătura cu lumea reală, ci prin purificări, asceză şi viaţă neprihănită, departe de lume şi de preocupările ei. Prin aceste pregătiri se dezvoltau calităţile spiritului, partea eternă, divină a omului, astfel încît să poată domina partea din om legată de lumea fizică/reală. Se spune că spiritul nu a pierdut legătura cu sacrul, căruia îi aparţine, dar că aceasta o face doar în starea de somn şi, la trezire, omul nu mai ştie nimic, deoarece nu s-a înregistrat în memoria fizicului. Iluminarea (trezirea) spiritului se produce atunci cînd neofitul a realizat o legătură conştientă cu sacrul şi astfel are dovada existenţei acelei lumi, printr-o experienţă trăită. Ei bine, aşa cum preciza Alexandru Doboş, ca să fie primit în rîndul esenienilor, neofitul trebuia să aibă parte de unele privaţiuni, să fie supus unor încercări de natură fizică şi fiziologică, iar cele 40 de zile petrecute de Iisus în pustiu (cf. Luca, 4: 1-2) sînt tot o formă a privaţiunilor şi a ispitirilor la care era supus neofitul care aspira să intre în eseniană“.
(Va urma)
http://www.lumeamisterelor.com/rubrici/senzational/iisus-hristos-zamolxe-si-dacii-ii/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu