miercuri, 18 mai 2011

Planeta necunoscuta – TUNELURI SUBTERANE (I)

Calatorie spre inima pamantului


Secolul XXI este marcat de o descoperire uluitoare: existenta unei retele intinse de tuneluri subterane, posibil interconectate la nivel mondial. Pe langa grote si pesteri create de natura, peste tot in lume s-au descoperit diverse canale si tuneluri subterane construite, spun oamenii de stiinta, de civilizatiile antice sau de alte civilizatii premergatoare celei umane; spatii, adesea gigantice, ai caror pereti au fost tratati pentru conservare prin metode si tehnologii necunoscute in ziua de azi
Lacul fara fund
Sergheevka este un catun uitat de lume din regiunea Moscova. Cand si cand, in atentia publicului apar tot soiul de evenimente stranii, ce se petrec in jurul lacului din apropiere. Se spune ca acesta, denumit sugestiv Bezdonii (Fara fund), este conectat cu oceanele, adancimea lui fiind necunoscuta.
Pana si pe hartile militare, profunzimea lui nu este clar stabilita, fiind doar aproximata intre 150 si 200 de metri. Lacul apare mentionat si in scrierile poetului rus Alexandr Blok, in care un padurar din zona povesteste ca aceasta apa este legata prin canale tainice cu marile oceane ale planetei. Legenda spune ca pe malurile lui, de-a lungul anilor, s-au facut descoperiri misterioase ale unor epave de mult disparute in valtoarea oceanelor.
In anul 2003, la suprafata apei a aparut, nu se stie de unde, o vesta de salvare, cu insemnele marinei militare americane. Dupa cercetarile realizate de autoritatile locale, s-a constatat ca vesta apartinea marinarului american Sam Belovski, de pe distrugatorul USS Cole.
In octombrie 2000, in portul Aden, din Yemen, s-a declansat un atac terorist asupra navei, soldat cu moartea a 17 militari. In urma atentatului, matelotul Sam Belovski a fost dat disparut, iar trupul sau nu a fost gasit niciodata.
Dar cum a putut ajunge dupa trei ani vesta lui de salvare tocmai din Oceanul Indian intr-un lacusor pierdut din Rusia Centrala, la 4000 de kilometri distanta?! Care a fost traseul ei? Oare legendele lacului fara fund sunt reale? Oare exista asemenea cai subterane necunoscute, care unesc diferite puncte ale planetei?
Inca din anii ‘70, in Rusia a aparut in paralel cu speologia o alta ramura de cercetare, care studiaza tunelurile, pasajele, grotele subterane create altfel decat de natura: structuri artificiale.
Aceasta stiinta se numeste spelestologie, iar termenul a aparut pentru prima data in Georgia, intr-un studiu dedicat Manastirii Vardzia, construita intr-o pestera. Cea mai activa grupare de spelestologie, infiintata in 1983, este “Miscarea spelestologica din Leningrad” (abreviat, in limba rusa, LSP). In ultimii ani, cercetarile ce tin de aceasta disciplina s-au intensificat, iar savantii rusi analizeaza tot mai atent ipoteza existentei unor pasaje subterane intercontinentale.
Cercetator rus din Miscarea spelestologica

Tunelurile subterane si pesterile au fost dintotdeauna un subiect care a atras atat atentia oamenilor de stiinta, cat si pe a celor pasionati de mistere. Poate pentru ca in intuneric se ascund enigme de nepatruns sau pentru simplul fapt ca acestea se deschid si acced catre centrul pamantului. Pe aceasta tema s-au scris o multime de carti si povesti fascinante, s-au realizat sute de filme de aventuri, care au imbogatit si mai mult imaginatia oamenilor.

Cert este ca acestea exista peste tot in lume, fie ca vorbim despre galeriile antice recent descoperite sub Ierusalim, despre tunelurile de sub marile piramide din Egipt, sau de canalele subterane sapate dedesubtul Mexicului. Arheologii si oamenii de stiinta au inceput sa isi puna tot mai des intrebarea daca nu cumva aceste retele subterane au fost candva conectate intre ele.
Lungimea lor nu a putut fi determinata precis, pierzandu-se intr-un nesfarsit labirint in interiorul pamantului. De asemenea, nimeni nu a putut confirma faptul ca ele au fost construite in aceeasi perioada. Si totusi: cand si cine le-a creat si in ce scop?
OZN-uri in centrul pamantului
In regiunea Volgograd din Rusia exista un lant muntos, cunoscut sub numele de Medveditki, care, incepand cu anul 1997, a fost studiat in detaliu de organizatia “Kosmopoisk” (Cercetasii Cosmosului). Aici a fost depistata si cartografiata o retea extinsa de tuneluri, cercetata pe o distanta de zeci de kilometri.
Aceste pasaje subterane au un diametru de 7 pana la 20 de metri si, pe masura ce se apropie de creasta muntelui, se largesc tot mai mult, ajungand pana la 120 de metri, transformandu-se sub munte intr-o sala imensa. De aici, se ramifica alte trei tuneluri in diferite unghiuri.
Conform spelestologului rus Anton Anfilov, sub Muntii Medveditki se gaseste un nod important, o incrucisare de tuneluri ce vin din alte regiuni, inclusiv din Caucaz. Cercetatorul sustine ca de aici se poate patrunde nu numai in Crimeea, dar si in regiunile nordice din Rusia, tocmai in arhipelagul Novaia Zemlia din Oceanul Inghetat si chiar pe continentul nord-american.
Aceasta ipoteza incredibila este sustinuta si de unii ufologi, care considera ca tunelurile sunt inca functionale si utilizate ca artere de transport, iar imensele camere subterane – ca baze de stationare a unor aparate de zbor neidentificate (OZN).
Lacul fara fund

In Uniunea Sovietica, la inceputul anilor ‘50, la propunerea lui V.I. Stalin, a fost emis un decret secret al Consiliului de ministri al URSS, referitor la construirea unui tunel pe sub Stramtoarea Tatara, care desparte Rusia continentala de insula Sahalin si care leaga Marea Ohotsk, la nord, cu Marea Japoniei, la sud.

In conditiile declansarii razboiului rece, pentru a contracara pericolul bazelor militare americane instalate in Japonia, Stalin a ordonat construirea unui pasaj subteran, prevazut cu cale ferata, intre insula Sahalin si Rusia. Dar in 1953, Conducatorul suprem moare si proiectul este abandonat.
Dupa destramarea imperiului sovietic, planul strict secret a fost dat publicitatii si, in 1991, L.C. Berman, doctor in stiinte fizico-mecanice, o specialista care lucrase ani de zile in acest tunel, a facut dezvaluiri senzationale. Ea a marturisit ca, de fapt, tunelul fusese sapat inca din timpuri imemoriale, posibil de catre o alta civilizatie, si ca proiectantii rusi il descoperisera intamplator.
Tunelul fusese trasat si construit tinand cont de geologia dificila a solului de sub fundul apelor. Peretii sai erau foarte netezi, acoperiti cu un material care semana a lava vulcanica. Toti cercetatorii rusi au fost insa de acord ca acel material nu era unul creat de natura.
In urma unui studiu aprofundat, s-a ajuns la concluzia ca asupra peretilor se actionase simultan termic si mecanic, iar rezultatul fusese aceasta crusta, cu o grosime de 1,5 mm, deosebit de rezistenta. Conform afirmatiilor doctorului Berman, nici macar tehnologia moderna nu ar fi putut realiza o asemenea lucrare.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu