2011: România, a intrat în anul mortii
Povestea cu statul minimal e doar teorie. Sa revenim cu picioarele pe pamânt – si mai precis, pe pamântul românesc. Voi aveti impresia ca statul actual, care este o birocratie socialista absolut monstruoasa si ne-umana, mai poate fi înca reformat pasnic. Eu nu cred. Eu cred ca sansa unei reforme pasnice a fost pierduta în perioada aprilie-iunie 2010. Acum e prea târziu.

2011, anul falimentelor imobiliare.
România are datorii prea mari; toti banii pe care îi împrumuta in 2011 se vor duce pe plata datoriilor externe (ca de plata datoriilor interne nici nu se mai pune problema).
Asta înseamna ca nu vor mai fi bani de pensii si salarii. Deci – concedieri in masa, scaderi de salarii si întârzieri la plata. Deci – milioane de datornici la banci vor fi executati. Pâna acum bancile au fost prudente cu executarile silite, pentru ca stiau ca nu îsi vor recupera banii (în special la împrumuturile cu garantii imobiliare). În 2011, s-a terminat cu îngaduinta. Toata lumea e cu spatele la zid!
Asa ca piata va fi inundata de oferte. Preturile se vor prabusi – nu ca pâna acum, ci de-adevaratelea! Dar chiar si asa, vor fi prea mari – pentru ca românii nu vor mai avea bani nici de pâine.
Nu mai aveti investitori straini si vreti sa-i pacaliti pe cei români?
Încrederea investitorilor straini s-a prabusit complet: 8.5 miliarde investitii straine în 2008, 4 miliarde în 2009 si doar 2 miliarde în 2010.
Chiar si aia care venisera aici cu ani în urma, au plecat: Coca-Cola a desfiintat 3 fabrici (din Bucuresti, Oradea si Iasi) pe care le-a mutat in alte tari (de pilda, în Republica Moldova: rusine!) Motivul l-au spus pe fata: cheltuielile cu forta de munca sunt prea mari! Kraft Foods s-a mutat din România în Bulgaria. Colgate si-a mutat fabrica în Polonia.
Bai politrucilor, voi ce faceati când plecau toti astia? Campanie electorala! si vreti acum sa va salvam noi pe banii nostri? Vezi sa nu!
Economia româneasca nu mai exista!
Mai grav este ca însasi tesatura economica a tarii, “plasa” de firme care mentinea economia în functiune, are acum gauri imense. Din peste 700.000 de companii, câte erau înregistrate la Registrul Comertului în 2007, au disparut circa 650.000.
S-au închis întreprinderi mari, cu mii de angajati. De pilda, industria de vagoane: Astra Arad, Romvag Caracal, Meva Turnu Severin .
Germania a desfiintat recent programul Rabla, asa ca exportul de Dacii a primit si el o lovitura grea. Pai cine sa mai duca economia în spate? E terminata treaba!
Urmeaza un apocalips economic!
Asa ca haosul economic si încetarea de plati (mai pe româneste, falimentul) sunt inevitabile. Iar haosul economic aduce cu el haosul social: violente de strada, razmerite civile, explozia criminalitatii, jafuri în plina zi, un sentiment de disperare tot mai accentuat al populatiei, sinucideri din motive economice…lucruri pe care abia acum românii au început sa le simta. si despre care politicienii si populatia spera (prosteste) ca vor disparea. Aiurea! vor disparea pe naiba! Dimpotriva, se vor înmulti de la o zi la alta.
Si ca sa fie clar: prabusirea economica si haosul nu vor dura doar un an. Asteptati-va la 15-20 de ani de chin, somaj masiv si mizerie. M-a întrebat cineva: pe ce data va intra România în incapacitate de plata? Stupida întrebare: de fapt, România deja este în incapacitate de plata, din noiembrie 2009! Fara banii FMI, nu se mai plateau demult nici pensiile, nici salariile. Iar prabusirea unei structuri economice atât de mari, cum este România (o tara de 20 de milioane de oameni) nu se produce într-o zi. Ci în ani de zile. Si nu se datoreaza greselilor unui singur guvern. Ci e nevoie de ani întregi de greseli, dupa greseli, dupa alte greseli, ca sa îngropi o tara.
Imaginati-va un copac batrân urias: dureaza mult sa-l tai; dar odata taiat, atunci când începe sa se încline, nu-l mai poti opri din prabusire! Nu-l mai poti “îndrepta” si nici învia. Cel mai bun lucru pe care poti sa-l faci, e sa fugi cât colo, sa nu te prinda sub el când cade.
Exact la fel si cu România: gata, a pierdut partida. sah mat!
Statul român e o armata de ocupatie, in solda FMI. Jos cu el!
La fel ca o armata de ocupatie, statul român a jefuit 20 de ani populatia pe care a guvernat-o. La fel ca o armata de ocupatie, nu a dat explicatii despre ce a facut cu banii, pentru ca el era mare si tare.
Acum l-am prins pe Statul acesta la înghesuiala. Si ati vrea sa-l salvez cu banii mei? Hahahaha…ba o sa-i dau un cap în gura!
În clipa asta, prioritatea numarul 1 pentru firmele românesti este sa-si pastreze ele banii aia nenorociti pe care-i câstiga cu greu, luptându-se cu propriile legi, si sa nu-i mai dea statului (împingându-l astfel automat la faliment).
Iar eu personal am sa fac tot ce-mi sta mie în puteri pentru distrugerea statului român.
————-

Ce vor face politicienii in situatia de mai sus?
De unde vor mai face rost de bani pentru plati, pentru salarii si pensii?
Cum vor face fata prabusirii complete a economiei si a insusi Statului Roman?
Vor mai vinde ceva?
Ce? Ce mai este de vandut, altceva decat insasi Romania? Cu totii am citit cum unii miliardari cumpara insule scoase complet de sub jurisdictia statelor respective, pentru sume pornind de la cateva milioane de $, pana la aproximativ 25-30 milioane $…. sunt in general insule mici, promontorii salbatice si pustii, cu suprafete de maxim 2 Km patrati. Ei bine, credeti ca Romania va fi scoasa la licitatie pe bucati? Cam cat costa o “bucata” de Banat? Sau de Ardeal? Cine e dispus si are capacitatea sa plateasca cateva miliarde de Euro pentru comuna/oras/judet? Stim ca datoria REALA a Romaniei trece de 100 miliarde Euro. Oare e departe vremea cand “cineva” va fi dispus sa ofere “stergerea” datoriilor pentru cateva provincii?
Scenariul pare demential si incredibil. Insa “vremurile” sunt mai aproape decat credem. Sa ne gandim un pic doar la faptul ca subsolul si bogatiile sale ( atatea cate mai sunt) sunt deja in proprietatea unor multinationale cu capital extrem de divers… in care de obicei predomina grupuri de firme rusesti si americane. Sa ne gandim ca nenumarate ‘asociatii si societatii”, precum si persoane particulare, detin proprietati imense dar distribuite ca un “mozaic” pe harta.
De la aceasta situatie, pana la cea descrisa mai sus, – este doar un pas.
Si totul se va face fara mare “tam-tam”, – asa cum s-au facut aproape toate marile marsevii economice in ultimii 20 de ani.
In realitate, se va plati un pret de nimic pentru “bucatile de Romania”.
“Statul” este deja mort, o forma GOALA si fara continut. Situatia din anii urmatori nu va face decat sa oficializeze ceea ce exista deja de facto.
————————————
————————————
Politicienii mint despre iesirea din criza.
Luna trecuta Obama le-a spus americanilor: vom trece peste asta si vom fi mai puternici ca inainte. Dar in 2011, SUA va imprumuta 2 trilioane de dolari, doar ca sa-si acopere cheltuielile si datoriile. Agentiile de rating avertizeaza guvernul american ca in 2011 si 2012, sute de mii de companii vor continua sa dea faliment. In 2017, datoria publica a SUA va fi egala cu PIB-ul. Asta inseamna faliment. In noiembrie, am vazut in New York oameni care mureau efectiv de foame pe strada. Oameni care cu 2 ani inainte aveau job, casa si masina. Care iesire din criza?

Angela Merkel si Sarkozy au anuntat inca de anul trecut iesirea din criza. Dar in Franta, 10 firme dau faliment in fiecare zi (de 100 de ori mai mult ca inainte de criza). Somajul creste. In Germania, industria auto (coloana vertebrala a economiei germane) are vinzarile blocate si e invinsa de micul si ieftinul Logan. Care iesire din criza?
Intre 2007-2009, SUA si UE au cheltuit 7 trilioane de dolari pe programe anticriza si investitii de stat. Rezultatul: zero! Economia nu si-a revenit. Bolnavul s-a simtit mai bine citeva luni, dar boala nu a fost invinsa. Investitiile statului nu sunt o solutie.
De ce ne incurajeaza politicienii?
Pentru ca orice criza are si o componenta psihologica. Iar guvernele sunt disperate si nu stiu ce sa mai faca. Cind nimic nu are efect, tratezi bolnavul cu placebo si te rogi la Dumnezeu. (In Romania am avut parte doar de rugaciuni. De facut, nu prea s-a facut mare lucru).

SUA cade. UE se dezintegreaza.
Lumea occidentala, cu cel mai inalt nivel de trai din istorie, se prabuseste. De ce? simplu: a cheltuit prea mult. Nivelul de trai costa. Protectia sociala, solidaritatea sociala, grija pentru batrini, sistemul de sanatate publica, sistemul de pensii – toate astea s-au facut pe banii firmelor, care au fost obligate sa mareasca preturile. Iar acum nu mai au vinzari. Sunt invinse de firmele chinezesti, care vind la preturi de 10 ori mai mici. Pentru ca dau si salarii de 10 ori mai mici. Pentru ca nu platesc contributii sociale. Si pentru ca muncitorii chinezi lucreaza 10 ore pe zi.

Si asa va fi peste tot.
Romania in anii urmatori:
Romania e (evident!) intr-o situatie mult mai grava ca SUA sau Germania. Noi nu avem ce economie sa isi revina. In plina criza, noi suntem obligati sa construim o economie, aproape de la zero. Sincer, sansele noastre sunt mici.

Salariile vor scadea. Nu cu 50%, ci cu 90%. Oamenii vor fi multumiti macar sa le aiba. Pensiile de stat vor scadea mai mult, sau chiar nu se vor mai plati deloc. Contractele de munca si angajarile „legale” vor deveni o raritate – pentru ca firmele nu vor putea sa supravietuiasca, daca platesc actualele contributii. Si chiar daca o sa luam toate masurile care trebuie, chiar daca o sa muncim cu totii 12 ore pe zi, si tot ne va fi ingrozitor de greu in anii urmatori. Multi romani or sa moara – de munca prea multa, de stres, de mizerie.
Trebuie sa oprim imediat campania electorala!
Campaniile electorale din ultimii doi ani au distrus tot ce se mai putea distruge. Si e uluitor: alegerile s-au terminat, dar campania electorala continua. In loc sa schimbe rapid legile care blocheaza firmele private, partidele se sfisie mai departe intre ele. E evident ca oamenii astia nu vad ce se intimpla in jurul lor.

Peste 100 de ani, toata lumea va sti de Marea Criza de la inceputul secolului 21. Dar nimeni nu va mai sti de Basescu, Antonescu, Ponta sau Geoana. Preocuparea pentru politica trebuie sa se opreasca. Alegerile s-au terminat, au fost pierdute de unii si cistigate de altii. Gata! Acum trebuie sa inceapa reforma statului – imediat.
Doar capitalismul salbatic ne mai salveaza.
Romania trebuie sa devina rentabila. Toate cheltuielile care au dus la falimentul statului trebuie oprite. Numarul de angajati ai statului trebuie redus la jumatate. Protectia sociala trebuie sa dispara. Subventiile trebuie sa dispara. Companiile de stat, falimentare de 20 de ani, trebuie sa dispara. Pensiile de stat trebuie sa dispara. Contractele de stat trebuie sa dispara. Coruptia trebuie oprita cu brutalitate.

Investitiile de stat, s-a vazut, nu rezolva criza. Statul trebuie sa plece din economie. El trebuie doar sa ofere firmelor un cadru favorabil. Firmele private au nevoie de o legislatie a muncii flexibila. Trebuie sa poata da afara pe cine vor, cind vor si pentru ce motiv vor ele. Romania i-a protejat pe angajatii slabi timp de 70 de ani. Salariatii trebuie sa isi plateasca singuri contributiile sociale – si numai daca doresc. Trebuie creata o alternativa legala la contractul de munca. Nu ne convine? Poate ne convine sa murim de foame.
In schimb, impozitele trebuie platite de absolut toata lumea. Nu trebuie sa mai existe firme „protejate” de ANAF si firme „persecutate”. Legea e aceeasi pentru toti. Fara asta, nu vedem revenire economica. Nici peste 6 luni, nici peste 10 ani. Niciodata.
———–
De fapt…. NICIODATA.
Cum ziceam la inceput: 2011: România, a intrat în anul mortii.
Si NIMIC nu o mai aduce de la groapa.
articole preluate si adaptate dupa: SURSA
WikiLeaks.ro documente
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu