În 2007, sistemul financiar a început să se prăbuşească, pornind de pe Wall-Street, a trecut în Europa, unde a măturat cu băncile, a forţat statele să le naţionalizeze şi s-a transformat în recesiune puternică, cu tot ceea ce înseamnă: şomaj, căderea industriei, spargerea bulei imobiliare, reducerea salariilor. După o perioadă în care profiturile au fost privatizate, pierderile au fost apoi socializate Problemele care au făcut posibilă criza financiară nu au fost rezolvate. Sistemul nu s-a însănătoşit, fiind ţinut în perfuzii de marile bănci centrale, care au pompat mii de miliarde de dolari prin programele de quantitative easing şi achiziţiile de active toxice.Piaţa derivatelor OTC (over the counter) este în continuare una total obscură şi a crescut la un nivel nominal de 601.000 de miliarde de dolari şi o valoare brută de piaţă de 21.148 miliarde dolari, conform datelor Băncii Reglementelor Internaţionale de la sfârşitul lui 2010, si se apropie de nivelul fatidic din 2007. Lumea se află acum în pragul unui nou colaps financiar. Butonul declanşator ar putea fi o mică ţară europeană, pe locul 96 în lume ca suprafaţă. Europa – criza datoriilor suverane, Grecia, default, căderea băncilor, destrămarea Zonei Euro
După ce au umflat sectorul public, au cheltuit peste putinţă, nu şi-au plătit taxele şi au măsluit statisticile, grecii au ajuns sub lumina reflectoarelor într-o ipostază nedorită: aceea de faliţi. Bailout-ul din mai 2010 de 110 miliarde de euro nu a fost suficient pentru a pune ţara pe picioare. Programele de austeritate au ţinut ţara în recesiune dar nu au reuşit să convingă pe nimeni. Datoria publică va ajunge la 160% din PIB în acest an şi nimeni nu ştie de unde vor fi daţi banii înapoi. Dobânzile la obligaţiunile greceşti tot ating noi recorduri, la fel şi costurile cu asigurarea împotriva riscului de default (CDS). Spre exemplu, obligaţiunile cu scadenţa la 2 ani au o dobândă de IFN românesc, de 30% pe an.
De la anul, Grecia ar fi trebuit să fie sănătoasă şi credibilă pentru investitorii în bonduri, potrivit primului plan de slavare. Asta nu se întâmplă – şi probabil nu se va întâmpla prea curând –, aşa că grecii au din nou nevoie de banii contribuabililor nemţi, francezi sau olandezi pentru a sta deasupra liniei de plutire. Angela Merkel, cancelarul Germaniei, a jucat putin şah cu Jean-Claude Trichet, preşedintele Băncii Centrale Europene, si cu Nicholas Sarkozy, presedintele francez, pe tema noului acord de finanţare.
După ce a căzut serios în opţiunile electoratului german după cele trei bailouturi acordate până acum Greciei, Irlandei şi Portugaliei, partidul lui Merkel încearcă un exerciţiu de forţă prin care să oblige creditorii privaţi să accepte pierderi „voluntare”. De partea Germaniei au intrat în acest joc şi Olanda, Finlanda şi Solvacia. De cealaltă parte a baricadei stau băncile. BCE nu vrea să audă de orice mişcare ce ar putea fi considerată drept default de agenţiile de rating, agenţii care au spus public că ceea ce vrea să facă Germania tocmai asta înseamnă.
Momentul în care pe datoria suverană a Greciei va fi lipită eticheta de default este momentul în care se va aprinde fitilul sistemului financiar european şi mondial. BCE nu va mai putea finanţa băncile greceşti, care sunt acum dependente de banii acordaţi pe termen scurt de instituţa europeană, la schimb cu obligaţiunile de stat. BCE nu are voie să accepte în bilanţuri bonduri cotate cu ratingul D (de la default), iar Grecia e la CCC – cel mai slab cotat stat din lume. Fără finanţarea de la BCE, băncile greceşti s-ar baza doar pe banii deponenţilor.
Însă, S&P avertiza recent că am putea vedea un exod al capitalurilor din Grecia, aşa că sistemul bancar grecesc ar ajunge în faliment şi lucurile nu se termină aici. BCE, Germania şi Franţa au expuneri foarte mari pe Grecia, ţară cu o datorie publică de 340 miliarde euro. Băncile franceze au o expunere pe datoria suverană a Greciei de 37 miliarde euro, cele nemţeşti de 25 miliarde, cele engleze de 9 miliarde, conform datelor Băncii Reglementelor Internaţionale, citate de Reuters. Expunerea totală (privată şi suverană) a băncilor europene pe Grecia era de 165 miliarde euro în T3 2010, băncile franceze având cea mai mare parte, cu 68 miliarde euro, urmate de cele germane cu 50 miliarde euro. De altfel, cele mai mari trei dintre acestea au fost puse sub observaţie de către Moody’s: BNP Paribas, SocGen şi Credit Agricole – care deţine şi Emporiki Bank. De asemenea, Germania si Franta au cele mai mari cote la BCE, fiind cele mai mari garante ale băncii, lucru care în final le face si mai vulnerabile.
BCE are o expunere de 194 miliarde euro pe Grecia, pe care le-a achizitionat cu 131 miliarde euro, adică 68% din preţul nominal. Dacă luăm în calcul efectul de contagiune am putea ajunge la sume astronomice. Numai expunerea totală pe Irlanda este de 450 miliarde euro, din care băncile britanice au 165 miliarde euro, cele germane 150 miliarde euro, iar cele franţuzeşti 57 miliarde euro. În timp ce la BCE numai Banca Centrală a Irlandei are pasive de 145 miliarde euro – cea mai mare sumă a unei bănci centrale. Deja dobânzile la obligaţiunile portugheze şi irlandeze au crescut la niveluri record (din nou). Hârtiile portughze cu scadenţa la 2 ani au ajuns la 13%, la fel şi cele irlandeze. CDS-urile au urmat tendinţa. Dacă cele două ţări nu se mai împrumută de pe pieţele internaţionale, spaniolii o fac. Dobânzile cerute la bondurile cu scadenţa la 10 ani au bătut recordul la 5,66% – lucru foarte îngrijorător în situatia actuală.
E de reţinut că deşi încă poate să gestioneze aceste dobânzi, Spania are o datorie publică 638 miliarde euro şi probabil că nu va putea fi pus în practică un pachet financiar care să o salveze în caz de nevoie. Aşa că avertismentul BCE privind pericolul unei contagiuni în cazul în care Grecia intră în incapacitate de plată este unul real. Numai că lucrurile nu pot fi rezolvate cu mai mulţi bani. Asta nu ar face decât ca Grecia să acumuleze datorii mai mari, pe care nu are cum să le plătească, şi mai multe riscuri să fie trecute din bilanţurile băncilor pe umerii contribuabililor, totul pentru a cumpăra timp. Josef Akermann, şeful Deutsche Bank şi probabil cel mai influent bancher al Europei, rezumă simplu ideea: mai mulţi bani pentru bailout şi mai multă austeritate; orice ajustare a datoriei Greciei cu banii investitorilor privaţi ar fi o mare greşeală.
Numai că grecii au început să se împleticească în austeritate, parlamentarii PASOK au început să dezerteze şi Andreas Papandreou, care a făcut o restructurare de fatadă, e pe cale să piardă majoritatea în parlament, unde trebuie să se voteze noile tăieri bugetare, fără de care următoarea tranşă de împrumut – una vitală – nu poate fi eliberată. Nu e de mirare că investitorii au început să vorbească despre “momentul Lehman Brothers al Europei”.
Nouriel Roubini, premiat cu Nobel pentru economie după ce a prevăzut criza subprime, spune că Grecia este insolventă şi că mai devreme sau mai târziu vom vedea o restructurare. Martin Feldstein, profesor de economie la Harvard şi pretendent la şefia Fed în 2006, spune că Grecia va intra în incapcatitate de plată în cele din urmă, însă momentan “politicienii încearcă să amâne inevitabilul punând banii publici unde banii privaţi nu mai vor să meargă, pentru că asta le permite creditorilor să menţină ficţiunea că valoarea de contabilitate a bondurilor greceşti pe care le deţin nu trebuie redusă. Astfel, se evită necesitatea ca băncile să strângă mai mult capital”. De asemenea, un om care ştie foarte bine despre ce vorbeşte, Mario Blejer, fostul şef al Băncii centrale a Argentinei în perioada în care tara a intrat în incapacitate de plată (2002), spune că “nu există solutie fără usurarea poverii datoriei, ceea ce înseamnă, fără eufemisme, default”. Această uniune de monedă şi politică monetară, dar fără politică fiscală comună ar putea să nu mai arate aşa cum o vedem acum. Şi, de data asta, am putea vedea tsunamiul trecând Atlanticul în sens invers.
SUA – datorie imensă, creştere economică precară. Barrack Obama a îndemnat-o pe Merkel, aflată în vizită la Casa Albă, să acţioneze rapid, astfel încât să prevină “o spirală necontrolată a defaulturilor suverane” în ţări precum Grecia, pentru e evita consecinţele “dezastruoase” asupra economiei Statelor Unite. Preşedintele american ştie că economia SUA este vulnerabilă, cu o creştere economică firavă şi şomaj ridicat, iar băncile sunt în continuare sensibile la o volatilitate puternică a fluxurilor financiare. Şi în 2012 mai vin şi alegerile. Băncile americane aveau o expunere de 176 miliarde dolari pe ţările PIGS la începutul anului trecut, sau 5% din expunerea totală externă. Cea mai mare cotă în bilanţurile băncilor americane o are Marea Britanie, cu 18,5% sau 521 miliarde dolari, apoi Germania şi Franţa cu 10%, respectiv 5,8%.
Mai e puţin şi QE2 se termină de tot în SUA. Metodele neortodoxe folosite de Fed pentru a da un impuls economiei au făcut ca bilanţurile băncii centrale să se umfle într-un ritm exploziv. Moneda nou emisă de Fed a inundat pieţele internaţionale şi, pe fondul unor recolte proaste şi a tensiunilor din Orientul Mijlociu au scumpit mâncarea şi petrolul. Fed a luat în bilanţuri ipotecile unor locuinte, pe care nimeni nu le vrea, în valoare de mii de miliarde de dolari. Însă, economia SUA nu merge mai bine, injecţia de lichidităţi nu pare să fi ajutat decât bursele, care au crescut spectaculos în termeni nominali din 2009 şi până acum o lună. În primul trimestru al acestui an, PIB a înregistrat o crestere anuală de 1,8%, sub asteptările generale de 2%, iar FMI a tăiat prognoza de crestere pentru 2011 de la 2,8% la 2,5%, si la 2,7% de la 2,9% pentru 2012. În martie, preturile locuintelor au ajuns la cel mai mic nivel din ultimii 8 ani si înregistrează în continuare scăderi, potrivit indicelui S&P/Case-Shiller. Şomajul a crescut în mai la 9,1%, de la 9% în aprilie si de la 8,8% în martie, când era la cea mai joasă rată din ultimii 2 ani, potrivit datelor oficiale. Gallup estimează că subocuparea fortei de muncă (nr. celor care sunt someri sau sunt angajati cu normă partială si caută normă întreagă) este undeva la 19%. Numărul celor care depind de guvern pentru a-si procura mâncarea (faimoasele food stamps) a ajuns la 44.587.328 în martie (14,4% din polulatie), în crestere cu 11,1% fată de anul trecut si cu 0,9% fată de luna precedentă, conform datelor oficiale….
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu