În câteva decenii, furtunile solare vor deveni tot mai perturbatore pentru avioane şi nave spaţiale, spun cercetătorii de la Universitatea Reading. Ei mai spun că odată ce Soarele va trece într-o eră cu o activitate mai scăzută, radiaţiile care ajung pe Pământ vor fi mai periculoase, informează bbc.co.uk.
"Într-un maxim solar mare, vârfuri ale ciclului de 11 ani de pete solare sunt mai mari, iar numărul mediu de flăcări solare şi evenimente conexe, cum ar fi erupţiile de mase coronale sunt mai mari. Pe de altă parte, într-un minim solar aproape că nu există pete solare timp de zeci de ani. Ultima dată când s-a întâmplat acest lucru a fost în timpul minimului Maunder, aproximativ între 1650 şi 1700", a explicat Mike Lockwood, profesor la Universitatea Reading.
Cercetătorii mai spun că majoritatea radiaţiilor ating Pământul în timpul perioadei mijlocii de activitate solară. Un nivel ridicat de radiaţii presupune o problemă în special pentru aviaţie, comunicaţii şi tehnologie.
Sursa: REALITATEA.NET
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu