De: Tiberius
Un raport pregătit pentru preşedintele rus Dmitry Medvedev, sugerează necesitatea construirii a 5000 de buncăre suplimentare în Moscova cu privire la posibilul dezastru ce se va produce în anul 2012. Raportul în cauză menţionează apropierea cometei Elenin şi potenţialul impact ce poate pune în pericol viaţa pe Pământ. Cometa Elenin este aşteptată să fie vizibilă cu ochiul liber de pe Pământ în dată de 17 octombrie 2011, în cazul în care îşi respectă actuala traiectorie.
Acest raport a fost întocmit de ministrul de interne al Rusiei, Anatoliy Serdyukov, şi are la baza semnul de întrebare care s-a ridicat în clipa în care cometa Elenin şi-a modificat foarte mult traiectorie. Dacă iniţial s-a crezut că Pământul nu este în pericol, acum, după noile calcule s-a ajuns la concluzia că sfârşitul lumii este mult mai aproape decât s-a crezut dacă Elenin îşi va modifica iar traiectoria. Cercetătorii ruşi cred că această cometă misterioasă, care din senin ameninţa viaţa pe Pământ, este controlată de o formă de inteligenţă superioară. Altfel nimeni nu îşi poate explica schimbările bruşte de direcţie pe care le are în drumul său spre Terra. După noile calcule, Elenin este o ameninţare certa la adresa vieţii oamenilor pe Pământ, însă dacă traiectoria să nu se modifica iar în dată de 17 octombrie 2011, v-a trece la o distanţă foarte mică de planeta noastră.Un alt aspect ciudat stipulat în raportul oamenilor de ştiinţă ruşi, arata că Elenin este în “contact direct” cu planeta de mărimea lui Jupiter, care s-a descoperit recent. Elenin este un mesager trimis de pe Tyche care se vrea un semnal de alarma sau un deschizător de drumuri. Oare o civilizaţie extraterestră vrea să-şi facă anunţată vizita în acest fel? Care poate să fie raţiunea acestui gest? Nimeni nu poate să ofere un răspuns mai elaborat când vine vorba despre cometa Elenin pentru că nu respectă legile fizicii şi se comporta precum o maşinuţă teleghidată de la distanţă.
Punctul de vedere al NASA este controversat atunci când vine vorba de cometă Elenin. Reprezentanţii NASA au declarat că: ” Datorită devierii orbitei cometei Elenin, nu există garanţie că nu va lovi Pământul”.
Fostul ministru al apărării al Canadei, Paul Hellyer, are un punct de vedere straniu despre ceea ce va urma, declarând că:” Acum câteva decade, vizitatori de pe alte planete ne-au avertizat despre ceea ce va urma şi s-au oferit să ne ajute. Dar noi, sau cel puţin unii dintre noi, au interpretat acest ajutor ca pe o ameninţare şi au hotărât că mai întâi să tragă şi apoi să întrebe.” Cu siguranţă că Paul Hellyer s-a referit la incidentul intitulat “Bătălia din Los Angeles” din anul 1942, când forţele americane au atacat un OZN. După acest incident SUA a intrat în război.
Comentariu: Chiar dacă Elenin nu este o ameninţare reală pentru Pământ, cu siguranţă că este un semnal de alarma pentru noi toţi. Problema este faptul că alarma a sunat pentru cei privilegiaţi în timp ce noi, ceilalţi, suntem condamnaţi la moarte. Destinul a fost scris şi nu poate să fie schimbat decât dacă anumite elemente se regăsesc.
Sursa: efemeride.ro
pe data de 29 /10/1993,indreptandu-ma spre bacau ,(conduceam un camion pentru a incarca hartie de ziar de la letea),la ora 1,20 noaptea ,am fost in contact direct cu ,o fiinta de origine extraterestra.nu scriam aceste randuri ,daca :in acel contact ,pe care l-am avut cu acea fiinta ,nu-mi spunea ca,GHIATA DE FOC NE VA LOVI ,DE 3 ORI PAMANTUL.cu multa greutate, am scris aceste randuri,pentru ca stiu ca nu crede nimeni.
RăspundețiȘtergereDraga Viorel,
RăspundețiȘtergereAsa este! Randurile pe care tu le-ai scris nu sunt altceva decat o confirmare a ceea ce stiu si eu. Intr-adevar, pe langa alte..., hai sa le spunem calamitati, ne va lovi si gheata. Sincer, nu stiam ca de trei ori.
Foarte bine ca ai avut curajul sa transmiti mesajul preluat de tine. Nici nu stii cat de important este. Poate asa vor prinde curaj si cei care mai detin astfel de informatii si din jena, nu le fac publice. Din pacate, nu prea mai este timp de "jene".
Inca odata te felicit pentru curajul tau!
Cu drag,
Sfatuitoarea