Agenţiile de rating retrogradează bănci de talie mondială şi avertizează că falimentul unei bănci mari este mult mai probabil acum.
Moody’s, cea mai mare agenţie de rating din lume, a coborât miercuri calificativele a trei mari bănci americane, după ce avertizase asupra acestei mişcări încă din luna iunie. Astfel, agenţia de evaluare financiară a coborât cu două trepte, de la A2 la Baa1 calificativul Bank of America, pe motiv că un ajutor de la statul american ar fi mai greu de acordate acum, în cazul în care banca ar avea probleme. Moody’s a mai coborât cu o treaptă nota Wells Fargo, de la A1 la A2 iar în cazul Citigroup, agenţia a reconfirmat ratingul pe termen lung la A3, dar a scăzut cu o treaptă calificativul pe termen scurt.
“Guvernul va continua să sprijine, până la un anumit punct, instituţiile financiare importante. Totuşi, azi este mult mai probabil să permită falimentul unei bănci mari, dacă aceasta va avea probleme, riscurile de contagiune fiind acum mai reduse” spune Moody’s în comunicatul referitor la degradarea Bank Of America Corporation. De altfel BAC este cea mai lovită bancă americană, titlurile sale pierzând peste 52% din valoare în ultimul an şi de la 11 dolari pe acţiune la 6,8 în ultimele trei luni.
Nu doar băncile americane au probeleme cu agenţiile de rating. Standard&Poor’s (S&P) a intervenit, tot miercuri, asupra a nu mai puţin de 15 bănci italiene, după ce a retrogradat ratingul ţării, cu o zi înainte. În cazul a şapte dintre ele, printre care Intesa Sanpaolo şi Mediobanca, a coborât ratingul de credit, iar pentru alte opt, printre care Unicredit (cea mai mare bancă italiană după active) a redus doar perspectiva ratingului, de la stabil la negativ. Iar agenţia avertizează că ar putea urma alte degradări. “Perspectivele negative ale ratingului pe termen lung ale celor 15 bănci reflectă posibilitatea unei noi coborâri a ratingului, dacă va trebui să coboarâm din nou ratingul Italiei” a anunţat S&P.
La coborârea ratingului am putea adăuga şi criza de neîncredere care a lovit sistemul bancar francez, Societe Generale fiind cea mai lovită instituţie de credit din Hexagon.
La 14 septembrie, aceeaşi Moody’s a redus, cu o treaptă, ratingul SocGen şi Credit Agricole, precizând că analizează în continuare şi posibilitatea coborârii ratingului celeilalte mari bănci franceze, BNP Paribas. După ce a fost ţinta unor zvonuri legate de posibilitatea unor probleme financiare, Societe Generale a pierdut, la bursă, mai mult de 60% în ultimul an.
Sursa: Money.ro

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu