luni, 26 septembrie 2011

Datoria istorică a Germaniei fata de Grecia

Germania, datoare Greciei cu 95 miliarde de dolari
Vă aduceti aminte că unul dintre statele cele mai “inversunate” impotriva Greciei este Germania, – in contextul actual al posibilului faliment al Statului Elen…. ei bine, nimeni nu suflă o vorbă despre următoarea poveste…
Printre dezbaterile aprige actuale privind un posibil default al Greciei, au apărut mai nou informații legate de o datorie semnificativă în valoare de “numai” 95 miliarde de dolari pe care Germania ar datora-o statului elen, scrie revista americană Time. Suma reprezintă daunele provocate pe scară largă de către regimul nazist în timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial.
Așadar, aproape 100 de miliarde de dolari le datorează nemții grecilor pentru reparațiile din timpul razboiului. Fără să fi fost provocate, forțele armate naziste au preluat atât Grecia, cât și Iugoslavia, în aprilie 1941. După cum a fost în cazul celorlalte națiuni europene invadate de germani, costul ridicat al ocupației a fost suportat de țara „gazdă”. În acest mod, economia Greciei a fost jefuită prin exporturi forțate.
Lucrurile au rezultatul într-o inflație galopantă și un standard de viață destul de sărac pentru greci. Mai mult, armata germană a obligat Banca Națională a Greciei să-i împrumute țării lui Hitler 476 de milioane de mărci germane, notează publicația americană.
După capitularea Germaniei, puterile aliate au organizat o Conferință la Paris în toamna lui 1945. Grecia a avut pretenții de 10 miliarde de dolari, adică jumătate din dauna totală pe care sovieticii au sugerat s-o plăteasca Germania. Suferințele pe care naziștii le-au cauzat însă grecilor sunt de necontestat, subliniază Time.
După conferința din capitala franceză, menită să stabileasca reparațiile statelor afectate după cel de-al Doilea Război Mondial, grecii au fost de acord ca Germania să le plătească 4,5% din pagube în bunuri materiale.
Cu toate acestea, prevederile aprobate la conferința de la Paris au fost lipsite de relevanță având în vedere faptul că Statele Unite ale Americii s-au opus sancțiunilor economice. Liderii Americii au amintit ce s-a întâmplat după Primul Război Mondial, când Germania a fost extrem de slăbită din punct de vedere economic, după plata despăgubirilor. Una dintre consecințele acestei politici a fost ascensiunea lui Hitler.

Sursa: News.ro Ştiri pe Blog

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu