Amatorii de senzaţii tari vor avea curând o nouă opţiune: turismul spaţial! Primul aeroport spaţial privat din lume este gata în procent de 90%, se numeşte Spaceport America şi este situat în deşert, în New Mexico.
Purtătorul de cuvânt al aeroportului a declarat că până la sfârşitul anului lucrările vor fi gata. Momentan aeroportul este ales drept rampă de lansare pentru navele Virgin Galactic ale vizionarului Richard Branson. Din 2013, acestea vor transporta primii turişti spaţiali, scrie Daily Mail.
O călătorie de doua ore şi jumătate costă 200.000 de dolari, iar în momentul de faţă există deja o listă de aşteptare în acest sens. 320 de persoane şi-au făcut deja rezervări pentru excursiile spaţiale.
Potrivit El Mundo, profilul turistului spaţial este unul foarte eterogen. Majoritatea oamenilor încântaţi de ideea unei excursii în spaţiu sunt bărbaţi (60%). Cel mai tânăr astronaut este un tânăr de 18 ani, iar cel mai în vârstă are 89 de ani. Profesiile acestor oameni sunt, la randul lor, foarte variate. Printre aceştia se numără iubitori în sporturi extreme, dar şi oameni de ştiinţă, antreprenori, scriitori, piloţi de curse comerciale sau pensionari.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu