Zamolxis – personalitate multipla

 

Considerat de unii autori antici rege şi mare preot, discipol al lui Pitagora călătorind prin Egipt, numele său trece în legendă, devenind nemuritor atât prin faptele sale cât şi prin mentalitatea religioasă pe care el a răspândit-o la geto-daci. Tot lui i se datorează, se pare, şi un sistem de legi a căror aplicare a fost reluată prin reforma înfăptuită în timpul regelui Burebista, cu ajutorul marelui preot Deceneu. Rolul său educativ a fost extrem de puternic, marcând conştiinţa geto-dacilor în aşa fel încât a ajuns în cele din urmă să fie zeificat, ocupând o perioadă îndelungată de timp locul central în panteonul zeităţilor dacice . Poziţia sa dominantă , accentuată şi de importanţa acordată de autorii antici în scrierile lor, i-a determ inat pe istoricii români să aibă păreri diferite privind caracterul monoteist, politeist sau henoteist al religiei geto-dace .
Primul care a scris despre Zamolxis este cunoscutul istoric grec Herodot. El aminteşte despre existenţa pământeană a regelui zeificat, despre rolul acestuia în răspândirea concepţiei privind imortalitatea sufletului la geto-daci. Pentru a-i convinge el a pus să i se facă o locuinţă sub pământ. „Când locuinţa îi fu gata, se făcu nevăzut din mijlocul tracilor coborând în adâncul încăperilor subpământene unde stătu ascuns vreme de trei ani. Tracii fură cuprinşi de părere de rău după el şi îl jeliră ca pe un mort. În al patrulea an , se ivi iarăşi în faţa tracilor…”
Credinţa în nemurire s-a înrădăcinat adânc în conştiinţa geto-dacilor, fapt demonstrat şi de ritualul practicat de aceştia de a sacrifica un om pentru a-l trimite mesager la Zamolxis. O altă dovadă o constituie şi calităţile morale ale acestora evidenţiate tot de Herodot şi anume: caracterul neînfricat şi spiritul dreptăţii.
Un alt autor antic, Strabon reia relatările despre Zamolxis, pe care-l consideră discipol al lui Pitagora . Cunoştinţele dobândite în calitate de ucenic al acestuia, el le-a răspândit în ţara sa la întoarcere. Printre cunoştinţele transmise nu se numără şi doctrina imortalităţii. În viziunea lui Strabon el este ucenic al lui Pitagora, care a călătorit prin Egipt şi care întors în ţară a devenit profet şi mare preot, unde a transmis ceea ce învăţase unui grup restrâns de persoane din anturajul regelui. Diodor şi, mai târziu, Iordanes îl consideră un reformator care, în plus ar fi pus bazele unui sistem juridic. Aceeaşi părere o are şi Iamblichos care scria că „ Zamolxis le-a întocmit legile, cum am arătat la început, şi i-a îndemnat la bărbăţie pe concetăţenii săi, convingându-i că sufletul este nemuritor… şi, pentru că a învăţat pe geţi aceste lucruri şi le-a scris legile, este socotit la ei drept cel mai mare dintre zei.”
Analizând toate aceste texte, nepotrivirile care apar pot conduce şi la ideea unei personalităţi complexe. Gradul său de erudiţie şi natura doctrinei răspândite îl apropie de Pitagora, cu toate că Herodot nu îl consideră contemporan cu acesta. El este fie mare preot, fie rege şi mare preot, care are noţiuni de logică, matematică, filozofie, morală, botanică, medicină şi care ştie să scrie şi pune bazele unui sistem de legi scrise, legi reluate mai târziu de Deceneu. Zeificarea sa este rezultatul im presiei produse printre compatrioţii săi şi rolului pe care l-a avut în civilizarea acestuia. Câteva sute de ani mai târziu, Deceneu va folosi imaginea lui Zamolxis pentru a reimpune la geto-daci un model de conduită, care începuse să se estompeze între timp, aşa cum se arată în unele izvoare antice.
Formarea statului geto-dac, dezvoltarea societatii in aceasta perioada, reformele infaptuite de de Burebista cu ajutorul lui Deceneu sunt o dovadă a existenţei unei conştiinţe religioase a
populaţiei, tipică pentru societăţile antice, în general. Această conştiinţă a avut modele care au definit spiritualitatea geto-dacilor şi care a avut ecouri şi în lumea civilizată greacă şi romană.
Făcând parte din popoarele considerate barbare, dacii au fost creatorii unei culturi materiale menite să ajute, după cucerirea şi transformarea Daciei în provincie romană, economia Imperiului Roman. În ceea ce priveşte cultura spirituală izvoarele atât cele narative, cât şi cele arheologice demonstrează cunoştinţe atât în privinţa scrierii, cât şi în domeniul botanicii, medicinii, astrologiei, astronomiei, matematicii, eticii, etc. Rolul răspândirii unor astfel de cunoştinţe, unele la nivel restrâns, altele la scară largă, aparţine se pare clasei religioase, din rândul căreia se vor remarca personalităţi ca Zamolxis pentru o epocă mai veche şi Deceneu pentru o dată recentă, a căror imagine se va păstra vie şi va reprezenta o emblemă pentru spiritualitatea strămoşilor noştri. Poate că pe viitor o altă atitudine politică, şi socială faţă de cercetarea istorică va putea deschide noi pagini în cartea noastră de istorie, în care ne legitimăm chiar şi acum fiind un popor vechi, stabilit de mii de ani pe aceste teritorii şi având o cultură străveche .
Sursa: piatza.net