miercuri, 23 noiembrie 2011

Armata britanica nu are fonduri pentru studiul OZN

 Documentele militare britanice privind observatii OZN, desecretizate în august 2011, arata câteva fapte necunoscute pâna acum privind politica duplicitara si contradictorie a ministerului fata de rapoartele OZN. De pilda, în 1987 s-a facut o prima tentativa de studiere a acestor rapoarte folosind calculatorul. Initiativa a fost blocata de oficialitatile superioare care au decretat ca „orice activitate trebuie sa înceteze, întrucât ea contravine punctului de vedere al ministerului, conform caruia OZN-urile nu constituie o amenintare la adresa Regatului Unit”. Ideea a fost reluata în 1993, când DI55 (Defence Intelligence 55) a propus un studiu limitat OZN, exprimându-si totusi teama fata de o „potentiala situatie politica jenanta” daca faptul ar fi fost aflat de media.
Ufologul David Clarke considera ca cea mai interesanta constatare din documentele desecretizate în august pare a fi recunoasterea, de catre Serviciile Militare de Informatii (DIS) ale Ministerului Apararii, ca „lipsa fondurilor si existenta unor prioritati mai importante” au împiedicat studierea detaliata a miilor de rapoarte OZN primite aici, de la sfârsitul celui de al Doilea Razboi Mondial încoace. Aceasta recunoastere se gaseste într-o adresa, pâna acum secreta, datata 5 iulie 1995 si redactata de ofiterul responsabil cu rapoartele OZN din cadrul DI55. Ofiterul, comandant de escadrila în cadrul Royal Air Force (RAF), afirma ca n-ar mai avea rost sa se ascunda fata de marele public interesul serviciilor militare de informatii fata de fenomenul OZN, întrucât oricum acest interes a fost deja dezvaluit în media. El mai adauga ca în presa a aparut ca DI55 ar fi un soi de „aparatori ai Pamântului fata de amenintarea extraterestra”, ceea ce este „la o distanta de ani-lumina de realitate”. Semnificativ este ca ofiterul si-a exprimat totusi temerea ca daca acest interes ar fi revelat oficial, faptul ar putea duce la „neîncredere si situatii jenante, întrucât putina lume va întelege adevarul ca lipsa fondurilor si prioritati mai importante au împiedicat orice studiu al miilor de rapoarte” OZN. Cineva din minister chiar a notat, de mâna, „Ouch!”, pe marginea acestui text.
Un alt document, recent desecretizat, produs, în acelasi an, de seful Sec(AS) – biroul pentru OZN-uri al Ministerului Apararii – admite ca nu s-a facut nicio cercetare privind OZN-urile, nici de DI55, „nici de oricine altcineva”. Documentul adauga: „Nu facem cercetari privind fenomenul, nici nu am facut asa ceva si vom face doar daca se va ivi un motiv întemeiat în acest sens, de pilda dovada unei amenintari. Deocamdata nu a fost detectata nicio amenintare care sa poata fi atribuita unui obiect zburator neidentificat”.
Aceste revelatii jenante au determinat Ministerul Apararii ca, dupa un an, sa gaseasca un buget subtire de 50.000 de lire pentru a plati la DI55 un studiu de prioritate scazuta, bazat pe o evidenta informatizata a rapoartelor OZN disponibile. Proiectul (cu numele de cod „Condign”) a fost realizat, în perioada 1996-2000, de un ofiter de informatii în retragere al carui nume a ramas secret. Rezultatul a fost un raport privind „Fenomenele Aeriene Neidentificate”, clasificat drept „Secret – UK Eyes Only” (doar de citit si numai de persoane autorizate din Regatul Unit). Nimeni din afara Ministerului Apararii nu a stiut de existenta lui pâna în 2006, când, ca urmare a investigatiilor aceluiasi David Clarke si a cererii facute de el pe baza legii libertatii de informare, cele patru volume ale raportului au fost desecretizate si puse la dispozitia marelui public. În concluziile proiectului, se afirma ca „observatiile pot fi explicate ca recunoasterea eronata a unor vehicule facute de mâna omului, ca fenomene naturale dar nu iesite din comun si ca fenomene naturale rare si incomplet întelese”, acestea din urma fiind, în opinia autorului, în special formatiuni de „plasma gazoasa plutitoare, încarcata electric”.
Totusi, într-un capitol al studiului, se recunoaste si faptul ca „pentru a asigura o abordare stiintifica impartiala, nu poate fi eliminata posibilitatea unui soi de vehicul exotic, de origine terestra sau spatiala s…t aflat sub un tip de control”. Autorul spune chiar ca „anumiti ufologi au tras concluzia, pe baza unor rapoarte de la persoane credibile, ca acele entitati pot evita suprasarcinile enorme din manevrele descrise; poate nu au masa; poate au chiar capacitatea de a se materializa si dematerializa”. „Întrucât aceste entitati pot, de asemenea, conform rapoartelor, sa apara si sa dispara dupa dorinta, având si inteligenta, se poate presupune ca ele pot si decide când si daca sa fie vizibile sau nu fata de oameni”…
Urmând o sugestie din concluziile studiului, s-a decis ca totusi pe viitor serviciile de informatii militare sa nu mai aiba sarcina realizarii altor lucrari privind OZN-urile.
DAN D. FARCAS             http://www.revistamagazin.ro/content/view/9058/4/
Sursa: MISTERELE LUMII

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu