vineri, 18 noiembrie 2011

AVERTISMENT: Câteva zile până la un colaps al sistemului bancar

Autor: Valentin Vioreanu
Nu o spunem noi, o spune un expert al uneia dintre cele mai mari bănci din lume: Willem Buiter, economist șef la Citigroup Inc.
Cuvinte precum faliment sau colaps financiar încep să fie rostite de tot mai mulți oameni aflați în funcții importante, iar mesajele sunt receptate de instituții de presă prestigioase.

Buiter a declarat la Bloomberg TV că poate fi o chestiune de zile până la o catastrofă financiară în Europa.

"Timpul trece foarte repede. Cred că avem la dispoziție câteva luni, care ar putea fi câteva săptămâni sau chiar zile, până la un faliment nedorit al unei țări precum Spania sau Italia, faliment ce ar putea trage după sine tot sistemul bancar al Europei și pe cel nord-american. Așa că trebuie să acționăm acum", a spus oficialul Citigroup.
O armă cu care Europa ar putea lupta împotriva riscului ar fi  majorarea fondului de stabilitate financiară la nivelul de 3.000 de miliarde de euro. În mod sigur acest lucru nu se va întâmpla din cauza neconcordanțelor politice.
Swedbank: Sistemul financiar european trebuie înlocuit în 10 ani
Sistemul financiar actual, marcat de datoriile băncilor din Europa, nu mai poate rezista pe termen lung, ceea ce presupune că un sistem nou va trebui să îl înlocuiască, posibil în 10 ani, a declarat directorul Swedbank pentru sustenabilitate, Staffan Dahlbeck.

 
Sursa: capital.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu