sâmbătă, 26 noiembrie 2011

AVERTISMENT ŞOCANT: euro s-ar putea prăbuşi până-n Crăciun


Economistul Jacques Attali este cunoscut ca "ideologul globalizării"

Economistul Jacques Attali este cunoscut ca "ideologul globalizării"

 
Un fost şef al Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), economistul francez Jacques Attali, avertizează că moneda unică europeană s-ar putea prăbuşi până de Crăciun dacă la nivelul UE nu se vor lua măsuri adecvate împotriva crizei.

În opinia lui Attali, considerat unul dintre ideologii globalizării, pentru a preveni colapsul monedei unice este necesar ca BCE să cumpere obligaţiuni guvernamentale ale ţărilor din zona euro aflate în criză. Acestea ar urma să fie private de o parte din suveranitatea financiară prin instituirea unui control supranaţional asupra bugetului şi amendarea corespunzătoare a legislaţiei UE.
„Întrebarea dominantă în prezent este dacă moneda euro va continua să existe şi după sărbătorile de Crăciun. Există o singură şansă din două ca moneda unică să reziste după această dată, sau cel puţin să fie angrenată în procesul care duce la colaps“, a afirmat el, într-o declaraţie pentru un post de radio din Bruxelles, preluată de agenţia rusă de presă Ria Novosti.
O soluţie: ieşirea Greciei din zona euro
La rândul său, parlamentarul european Derk Yan Eppink susține că ieșirea Greciei din zona euro ar putea reprezenta o soluție pentru criza datoriilor din Europa. Dacă această măsură nu va fi luată, Yan Eppink crede că poate să urmeze colapsul monedei unice.
"Uneori mă întreb dacă fie situația se va rezolva, Grecia părăsind zona euro, fie, dacă Grecia nu iese din zona euro, situația se va înrăutăți până în punctul în care, de exemplu, Germania, Olanda, Finlanda și Austria vor spune “ok, noi vom ieși din zona euro”. Și atunci vom avea o prăbușire completă a zonei euro. Desigur, acest lucru nu e ceva ce s-ar putea întâmpla mâine, dar poate fi unul dintre scenariile pe care trebuie să le avem în vedere",  spus parlamentarul european.
Nici Italia nu se simte tocmai bine
O altă ţară europeană care dă multe bătăi de cap liderilor europeni este Italia. O prăbuşire a economiei italiene ar însemna moartea euro. Atât preşedintele Franţei, Nicolas Sarkozy, cât şi cancelarul german, Angela Merkel, şi-au reafirmat ieri "sprijinul pentru Italia", declarând că sunt conştienţi că o prăbuşire a Italiei va conduce inevitabil la sfârşitul zonei euro, ceea ce va implica o stagnare în procesul de integrare europeană cu consecinţe imprevizibile", arată un comunicat al guvernului italian, citat de agenţia AFP
Sursa: adevarul.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu