Intr-o roca selenara s-a descoperit statuia unui inger! Un savant de renume din Washington a facut de curand publica stirea ca echipajele de cosmonauti ale NASA au adus de pe Luna o roca in care era incastrata o statueta din metal de 30 de cm reprezentand un inger cu aripile deschise.
Statueta a fost adusa pe Pamant acum 26 de ani de catre membrii echipajului Apollo 11, afirma dr. Morris Wedler, un reputat geolog din Washington, ce a lucrat el insusi la NASA vreme de doua decenii. Dupa parasirea agentiei, in 1987, savantul a pastrat insa legatura cu fostii sau colegi ajungand si in posesia uluitoarei informatii. \”Implicatiile ce decurg din descoperirea acestei uluitoare statuete sunt absolut naucitoare”, declara el, inseamna ca odata, in vechime, pe Luna a existat o admosfera care a permis viata si ca acolo au locuit fiinte inteligente cu un pronuntat simt al frumosului.
Ingerul – o reprezentare a unei femei cu aripi crescute din umeri si parul lung ondulat a fost confectionat dintr-un compus al fierului, care se gaseste numai pe solul lunar, ceea ce inlatura cu desavarsire posibilitatea ca statuia sa fi fost lasata acolo de membrii echipajelor spatiale terestre sau de fiinte extraterestre. In plus, metalul a fost indelung slefuit de reprezentantii civilizatiei misterioase care au facut statuia.
Analizele chimice ale micii statui indica o vechime de aproximativ 200.000 de ani, ceea ce inseamna ca a fost realizata in urma cu circa 170.000 de ani inainte ca viata sa apara pe Terra. Acelasi dr. Welder afirma ca estetii carora li s-a prezentat ciudata descoperire au ajuns cu totii la concluzia ca oricine este responsabil de crearea acestei statui a fost foarte talentat si a avut un simt al frumosului iesit din comun.
Cercetand la randul lor statueta, antrolopogii de la Washington au ajuns la concluzia ca fiintele care au creat-o aveau un fel de religie oarecum paralela cu crestinismul actual si probabil aveau un Dumnezeu al lor, ceea ce duce la concluzia ca princiiple spirituale cele mai importante au fost si sunt aceleasi peretutindeni, in lumea terestra sau extraterestra.
Desi descoperirea este uluitoare si tinde sa revolutioneze toate cunostiintele despre Luna acumulate de oameni pana in prezent, cercetatorii de la NASA afirma ca au pastrat pana acum secrtetul de teama sa nu starneasca panica. Eu am primit informatia de la persoane care au toate motivele sa nu vrea sa-si divulge identitatea, a declarat presei dr. Morris, dupa ce autoritatile au negat public existenta statuii cu pricina.
Daca nu ar fi existat, de ce s-ar mai fi ostenit cei de la NASA sa dea o dezmintire? E sigur ca le e teama ca nu cumva lumea intreaga sa nu se inspaimante la gandul ca nu suntem singuri in Univers, a mai aformat savantul. Asta si datorita faptului releva revista Weekley World News – ca in 1993 pe Luna s-a mai gasit ceva, cel putin la fel de ciudat: un fetus uman conservat de asemenea in interiorul unei roci lunare, iar cand informatia a fost facuta publica, Congresului SUA a cerut sa reduca bugetul NASA.
Sursa: Enigme
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu