Erupțiile solare

În timpul unei erupții solare o cantitate enormă de energie care se află în cromosfera și în coroana este eliberată dintr-o dată. Materia este proiectată în coroană și deoarece particulele sunt accelerate la viteze foarte mari (150.000 km/h) ele sunt expulzate în spațiul interplanetar, generând rafale ale vântului solar.
În vecinatatea Pamântului viteza particulelor care formează vântul solar este în medie de 350 km/s și crește în urma unei eruptii la 800 km/s. De asemenea, crește și concentrația lor, de la 5-10 particule/cm3 la 100 particule/cm3. Aceste perturbații afectează câmpul magnetic terestru, deformându-l. Particulele încarcate electric, care în mod normal sunt deviate de câmpul magnetic terestru, urmaresc liniile de câmp în regiunea polilor și pătrund în atmosfera încalzind-o, producând raze X și gaze ionizate.
Ca efecte putem menționa aurorele polare, perturbarea telecomunicațiilor, apariția unor supratensiuni pe liniile de transport ale energiei electrice care pot deteriora rețelele de distribuire a electricității; ca urmare a încalzirii produse atmosferei, aceasta se extinde, ceea ce constituie o piedică pentru sateliți, având ca efect scoaterea lor de pe orbită.
Observarea Soarelui a pus în evidență faptul că apariția protuberanțelor și a eruptiilor este strâns legată de prezenta petelor solare, întreaga activitate solară având deci un ciclu de 11 ani. Variațiile activitații solare afectează clima de pe Pamânt. Astfel, perioada 1645-1715, în care nu a fost înregistrata nici o pata solara corespunde cu anii cei mai friguroși ai “micii ere glaciare”, o perioada în timpul căreia temperaturile au fost anormal de scăzute în Europa. Începând cu secolul XX Soarele este mai activ ceea ce a produs o creștere usoară a temperaturii medii a Pământului.

Sursa: Curiozităţii din întreaga lume