De la Cruciade încoace, Orientul mijlociu fierbe sub presiune ca o oală minune. Presiunea stă să izbucnească, din nou, în lunile următoare. “Primăvara arabă” riscă să se transforme într-o “iarnă islamistă”, aşa cum remarca, de curînd, un înalt oficial israelian. Egiptul, Libia, chiar Tunisia intrate în siajul “remorcherului” turc proferează ameninţări, mai mult sau mai puţin voalate la adresa Israelului. Siria e în postura “fetiţei cu chibrituri” care scapără, din cînd în cînd, în ultimele luni, cîte un băţ, în aşteptarea focului cel mare. Libanul pare că-şi adună forţele şiite, în sud, sub protecţia Iranului, iar escaladarea diferendului diplomatic, momentan, între Turcia şi Statul Evreu, pare să le vină ca o mănuşă. Semne de turbulenţe anti-israeliene se simt şi la Aman, deşi Regele rămîne un aliat declarat al Israelului. Deocamdată! Agenţia MEDIAFAX, citînd AFP-ul, face o trecere în revistă a celor 11 luni de la declanşarea revoltelor în spaţiul arab, unde mişcările de contestare au condus la înlăturarea regimurilor tunisian, egiptean şi libian şi determinîndu-l pe preşedintele yemenit să semneze un acord pentru transferul puterii.
YEMEN
La 27 ianuarie începe mişcarea de contestare care cere plecarea lui Ali Abdallah Saleh, aflat la putere din 1978.
Preşedintele, care refuza din aprilie să semneze un plan de ieşire din criză propus de monarhiile din Golf, a semnat miercuri un acord care prevede predarea puterii pentru o perioadă de interimat vicepreşedintelui, în schimbul imunităţii lui şi a apropiaţilor săi.
Tinerii contestatari au respins totuşi acordul.
Reprimarea manifestaţiilor a provocat moartea a sute de persoane începând din ianuarie.
TUNISIA
La 17 decembrie 2010, incendierea unui tânăr vânzător ambulant la Sidi Bouzid (centru-vest) declanşează mişcarea de contestare. La 14 ianuarie, Zine El Abidine Ben Ali se refugiază în Arabia Saudită după 23 de ani de regim.
Fostul preşedinte a fost condamnat la peste 66 de ani de închisoare în trei procese.
La 23 octombrie, partidul islamist Ennahda a câştigat alegerile pentru noua Adunare constituantă.
EGIPT
Data de 25 ianuarie 2011 marchează începerea manifestaţiilor care vor mobiliza sute de mii de persoane, în special în piaţa Tahrir din Cairo. La 11 februarie, Hosni Mubarak, aflat la putere de 30 de ani, demisionează şi predă puterea armatei. Aproximativ 850 de civili au fost ucişi în timpul revoltei. Mareşalul Hussein Tantawi conduce de facto ţara.
Din 19 noiembrie au loc confruntări între poliţie şi mii de manifestanţi care cer plecarea de la putere a militarilor.
Procesul lui Mubarak, acuzat de corupţie şi de uciderea unor manifestanţi, a început la 3 august. Alegerile legislative urmează să înceapă la 28 noiembrie.
LIBIA
Protestele faţă de regimul lui Muammar Kadhafi au izbucnit la jumătatealui februarie în estul ţării. Contestarea, reprimată violent, se extinde în ţară, apoi se transformă în război civil. În martie, o operaţiune este lansată de Washington, Paris şi Londra sub mandat ONU, înainte ca NATO să preia comanda. Rebelii ocupă Tripoli în august.
Fostul lider a fost ucis la 20 octombrie, în timpul bătăliei din Sirt, ultimul său bastion.
Consiliul Naţional de Tranziţie (CNT) tocmai a format un Guvern de tranziţie.
SIRIA
Regimul lui Bashar al-Assad se confruntă din 15 martie cu o mişcare de contestare reprimată violent (peste 3.500 de morţi, potrivit ONU). În pofida sancţiunilor, Assad ignoră apelurile la încetarea reprimării. La 12 noiembrie, Liga Arabă a suspendat Siria de la reuniunile sale, ameninţând cu sancţiuni pentru refuzul său de a aplica un plan arab de ieşire din criză.
Majoritatea curentelor opoziţiei au înfiinţat Consiliul naţional sirian (CNS).
BAHRAIN
Ţara a cunoscut de la jumătatea lui februarie la jumătatea lui martie manifestaţii pentru reforme politice, animate de şiiţi, majoritari în rândul populaţiei. Militari, în principal saudiţi, au fost mobilizaţi pentru a ajuta monarhia sunnită să limiteze revolta.
La 23 noiembrie, o Comisie de anchetă independentă a denunţat “folosirea excesivă şi nejustificată a forţei”. Guvernul susţine că “întâmpină favorabil rezulatele anchetei” şi “recunoaşte criticile sale”, în timp ce regele promite “reforme”.
IORDANIA
Iordania a cunoscut din ianuarie un val de manifestaţii care cer reforme politice şi economice şi eliminarea corupţiei.
Aşadar, 11 luni de foc pentru Orientul mijlociu, care ar putea declanşa conflicte între actorii extrem de înfierbîntaţi din zonă. Preocupată de propria criză, Europa nu pare conştientă de ochiul ciclonului format chiar în vecinătatea sa apropiată, dar un conflict armat i-ar veni ca o mănuşă atît ei, cît şi Israelului, pentru o redresare economică. Cît de cît!
Sursa: MERKAVA
YEMEN
La 27 ianuarie începe mişcarea de contestare care cere plecarea lui Ali Abdallah Saleh, aflat la putere din 1978.
Preşedintele, care refuza din aprilie să semneze un plan de ieşire din criză propus de monarhiile din Golf, a semnat miercuri un acord care prevede predarea puterii pentru o perioadă de interimat vicepreşedintelui, în schimbul imunităţii lui şi a apropiaţilor săi.
Tinerii contestatari au respins totuşi acordul.
Reprimarea manifestaţiilor a provocat moartea a sute de persoane începând din ianuarie.
TUNISIA
La 17 decembrie 2010, incendierea unui tânăr vânzător ambulant la Sidi Bouzid (centru-vest) declanşează mişcarea de contestare. La 14 ianuarie, Zine El Abidine Ben Ali se refugiază în Arabia Saudită după 23 de ani de regim.
Fostul preşedinte a fost condamnat la peste 66 de ani de închisoare în trei procese.
La 23 octombrie, partidul islamist Ennahda a câştigat alegerile pentru noua Adunare constituantă.
EGIPT
Data de 25 ianuarie 2011 marchează începerea manifestaţiilor care vor mobiliza sute de mii de persoane, în special în piaţa Tahrir din Cairo. La 11 februarie, Hosni Mubarak, aflat la putere de 30 de ani, demisionează şi predă puterea armatei. Aproximativ 850 de civili au fost ucişi în timpul revoltei. Mareşalul Hussein Tantawi conduce de facto ţara.
Din 19 noiembrie au loc confruntări între poliţie şi mii de manifestanţi care cer plecarea de la putere a militarilor.
Procesul lui Mubarak, acuzat de corupţie şi de uciderea unor manifestanţi, a început la 3 august. Alegerile legislative urmează să înceapă la 28 noiembrie.
LIBIA
Protestele faţă de regimul lui Muammar Kadhafi au izbucnit la jumătatealui februarie în estul ţării. Contestarea, reprimată violent, se extinde în ţară, apoi se transformă în război civil. În martie, o operaţiune este lansată de Washington, Paris şi Londra sub mandat ONU, înainte ca NATO să preia comanda. Rebelii ocupă Tripoli în august.
Fostul lider a fost ucis la 20 octombrie, în timpul bătăliei din Sirt, ultimul său bastion.
Consiliul Naţional de Tranziţie (CNT) tocmai a format un Guvern de tranziţie.
SIRIA
Regimul lui Bashar al-Assad se confruntă din 15 martie cu o mişcare de contestare reprimată violent (peste 3.500 de morţi, potrivit ONU). În pofida sancţiunilor, Assad ignoră apelurile la încetarea reprimării. La 12 noiembrie, Liga Arabă a suspendat Siria de la reuniunile sale, ameninţând cu sancţiuni pentru refuzul său de a aplica un plan arab de ieşire din criză.
Majoritatea curentelor opoziţiei au înfiinţat Consiliul naţional sirian (CNS).
BAHRAIN
Ţara a cunoscut de la jumătatea lui februarie la jumătatea lui martie manifestaţii pentru reforme politice, animate de şiiţi, majoritari în rândul populaţiei. Militari, în principal saudiţi, au fost mobilizaţi pentru a ajuta monarhia sunnită să limiteze revolta.
La 23 noiembrie, o Comisie de anchetă independentă a denunţat “folosirea excesivă şi nejustificată a forţei”. Guvernul susţine că “întâmpină favorabil rezulatele anchetei” şi “recunoaşte criticile sale”, în timp ce regele promite “reforme”.
IORDANIA
Iordania a cunoscut din ianuarie un val de manifestaţii care cer reforme politice şi economice şi eliminarea corupţiei.
Aşadar, 11 luni de foc pentru Orientul mijlociu, care ar putea declanşa conflicte între actorii extrem de înfierbîntaţi din zonă. Preocupată de propria criză, Europa nu pare conştientă de ochiul ciclonului format chiar în vecinătatea sa apropiată, dar un conflict armat i-ar veni ca o mănuşă atît ei, cît şi Israelului, pentru o redresare economică. Cît de cît!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu