Dușmanii Iranului sunt și dușmanii chinezilor, indiferent ce ar însemna acest lucru. Asta este concluzia trasă în urma afirmației lui Zhang Zhaozhong, un important general chinez, care a declarat că ei, chinezii nu vor ezita să apere Iranul chiar dacă acest lucru ar însemna declanșarea celui De-al Treilea Război Mondial.
Afirmația vine după ce guvernul de la Beijing a estimat miercuri că sancţiunile occidentale împotriva Iranului 'vor complica, vor agrava situaţia' şi vor conduce la intensificarea confruntării pe tema programului nuclear al Teheranului.
'China a fost totdeauna împotriva sancţiunilor unilaterale faţă de Iran', a precizat purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe, Liu Weimin, după ce SUA, Marea Britanie şi Canada au anunţat sancţiuni împotriva Iranului.
China - care cumpără mult petrol - a devenit primul partener comercial al Iranului, cu schimburi bilaterale în valoare de 30 miliarde de dolari, faţă de numai 400 milioane acum 15 ani.
Potrivit Chinei, presiunile şi sancţiunile nu pot rezolva 'fundamental' problema dosarului nuclear iranian. 'Din contră, ele vor complica, vor agrava situaţia şi vor intensifica disputa (pe această temă), mergând împotriva păcii şi a stabilităţii regionale', a spus Liu Weimin.
Noile sancţiuni vizează în special sectoarele bancar şi petrolier. Ele au fost anunţate în urma unui recent raport al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), în care se menţionează o 'posibilă dimensiune militară' a programului nuclear iranian.
Rusia, aliat al Iranului şi ale cărei poziţii sunt apropiate de cele ale Chinei, a calificat aceste noi măsuri drept 'inacceptabile'.
Iranul nu va da înapoi cu privire la programul său nuclear în pofida unor noi sancţiuni occidentale, a declarat miercuri preşedintele iranian, Mahmoud Ahmadinejad, în cursul unui discurs transmis în direct de televiziunea de stat, informează AFP.
Iranul nu se lasă impresionat de sancțiuni
'Vă sfătuiesc să renunţaţi la aceste metode (sancţiuni), să nu credeţi că starea rea de spirit, faptul că vă arătaţi dinţii şi ghearele vor opri poporul iranian din calea sa de a stăpâni tehnologia nucleară', a declarat Ahmadinejad la Pakdasht, oraş la est de Teheran, reafirmând că Iranul 'nu doreşte armă atomică'.
Sursa:capital.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu