Acest articol apartine www.digerate.blogspot.com
M-am gandit ca sunt lenesa. Daca n-a venit nimeni sa ma scoata din nameti- desi stau in capitala- am zis sa ma simt. Sa nu mai fiu… statica si sa astept armata. Sau jandarmii. Sau utilajele de deszapezire!!! Nu-i vorba, ca armata sau jandarmii au sanse sa vina mai repede decat utilajele.
Am iesit in fata blocului si am inceput sa dau zapada. Eu si restul barbatilor din zona. Ca baietii. Nu vorbeau decat lopetile. Si cu mine, care m-am dovedit mai sociabila ca niciodata. Aproape ca imi doream sa mai treaca vreo vecina numai ca sa mai stau nitel. N-am avut foarte mult noroc dar mi l-am facut. M-am proptit in coada lopetii si am stat precum Ilie Moromete (sau el era doar cu ganditul?) sa ma gandesc. La politica, la oameni si la traiul meu de provincial din capitala. Nascut, crescut si traitor in Bucuresti. Noroc ca zapada nu discrimieaza si se asaza peste tot aproape in egala masura.
Am dat cu lopata. Am dat cu sapa. Am dat cu piciorul. Dar am dat mai ales cu gandul. La ce-a fost in mintea mea ma mir ca n-am auzit de nici un demnitar traznit. Ca doar la Dumnezeu si fulgerele Sale coercitive mai avem sperante. Au trecut multi barbati. Toata lumea se uita curioasa la mine, de parca as fi fost vreun pui de extraterestru: femeia care da zapada. Am considerat ca e o forma de apreciere si am perseverat: luni, marti, miercuri. Dupa aia am pierdut sirul zilelor. Dar am iesit si azi, si ieri, am senzatia ca in timp ce ma nasteam mama lopata zapada. Deci e genetic! Astazi, intr-un final, rugile mele au fost ascultate: MIRACOL! In departare s-a vazut o freza.
Portocalie si mai putin vitezomana decat melcul. M-am catarat pe un troian de pe marginea trotuarului si am asteptat-o cu speranta in suflet. Ca imi va aduce nu vara, ci macar o usurare a traficului pietonal si rutier. Dupa nu stiu cat timp a reusit sa ajunga in dreptul meu. Era mare, urata, murdara si cam sontoroaga. Avea asa o chestie in fata sub forma de cupa de excavator. Cupa dotata cu lamele de cauciuc pe margine, ca nu cumva sa agreseze prea tare zapada. In timp ce se apropia de mine s-a strambat cupa de am zis ca a fost trimisa sa ridice masinile si pietonii neprevazatori, i-au cazut lamela de pe partea dreapta si soferul. Soferul nu, dar mi s-ar fi parut foarte amuzant.
Dupa ea am ramas 3 bucati si jumatate de romani nedumeriti. Adica eu, vecinul si o trecatoare cu nepotel purtat pe post de sacosa. Pentru propria lui protectie. Ne-am uitat unii la ceilalti si am concluzionat: bine macar ca a impins zapada (cu care a venit de hat departe, ca de neaua din mijlocul drumului nu s-a atins) pe partea cealalta.
De abia astazi, dupa 5 zile de munca la campul cu zapada mi-am dat seama. Romania a decretat zapada protejata prin lege. Este singura explicatie viabila pentru faptul ca nimeni nu se atinge de ea sa elibereze tara…
Am iesit in fata blocului si am inceput sa dau zapada. Eu si restul barbatilor din zona. Ca baietii. Nu vorbeau decat lopetile. Si cu mine, care m-am dovedit mai sociabila ca niciodata. Aproape ca imi doream sa mai treaca vreo vecina numai ca sa mai stau nitel. N-am avut foarte mult noroc dar mi l-am facut. M-am proptit in coada lopetii si am stat precum Ilie Moromete (sau el era doar cu ganditul?) sa ma gandesc. La politica, la oameni si la traiul meu de provincial din capitala. Nascut, crescut si traitor in Bucuresti. Noroc ca zapada nu discrimieaza si se asaza peste tot aproape in egala masura.
Am dat cu lopata. Am dat cu sapa. Am dat cu piciorul. Dar am dat mai ales cu gandul. La ce-a fost in mintea mea ma mir ca n-am auzit de nici un demnitar traznit. Ca doar la Dumnezeu si fulgerele Sale coercitive mai avem sperante. Au trecut multi barbati. Toata lumea se uita curioasa la mine, de parca as fi fost vreun pui de extraterestru: femeia care da zapada. Am considerat ca e o forma de apreciere si am perseverat: luni, marti, miercuri. Dupa aia am pierdut sirul zilelor. Dar am iesit si azi, si ieri, am senzatia ca in timp ce ma nasteam mama lopata zapada. Deci e genetic! Astazi, intr-un final, rugile mele au fost ascultate: MIRACOL! In departare s-a vazut o freza.
Portocalie si mai putin vitezomana decat melcul. M-am catarat pe un troian de pe marginea trotuarului si am asteptat-o cu speranta in suflet. Ca imi va aduce nu vara, ci macar o usurare a traficului pietonal si rutier. Dupa nu stiu cat timp a reusit sa ajunga in dreptul meu. Era mare, urata, murdara si cam sontoroaga. Avea asa o chestie in fata sub forma de cupa de excavator. Cupa dotata cu lamele de cauciuc pe margine, ca nu cumva sa agreseze prea tare zapada. In timp ce se apropia de mine s-a strambat cupa de am zis ca a fost trimisa sa ridice masinile si pietonii neprevazatori, i-au cazut lamela de pe partea dreapta si soferul. Soferul nu, dar mi s-ar fi parut foarte amuzant.
Dupa ea am ramas 3 bucati si jumatate de romani nedumeriti. Adica eu, vecinul si o trecatoare cu nepotel purtat pe post de sacosa. Pentru propria lui protectie. Ne-am uitat unii la ceilalti si am concluzionat: bine macar ca a impins zapada (cu care a venit de hat departe, ca de neaua din mijlocul drumului nu s-a atins) pe partea cealalta.
De abia astazi, dupa 5 zile de munca la campul cu zapada mi-am dat seama. Romania a decretat zapada protejata prin lege. Este singura explicatie viabila pentru faptul ca nimeni nu se atinge de ea sa elibereze tara…
Daca v-a placut acest articol nu uitati sa-l distribuiti mai departe. Multumesc.
Sursa: Digerate
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu