SFÂNTUL ÎNGER AL PROFEŢIILOR MARIHANN
SE ARATĂ ŞI VORBEŞTE DESPRE VIITORUL ROMÂNIEI

ŞI AL LUMII ÎNTREGI
La data de 3 noiembrie 1996, în Biserica Sfinţilor Mina şi Haralambie din oraşul Bârlad s-a arătat în vedenie o personalitate cerească uriaşă.
Era îmbrăcat în îmbrăcăminte albă şi l-a slăvit pe Domnul Dumnezeu.
Sub braţ avea un vas alb sub formă de lighean.

A spus că îl cheamă Marihann.
A arătat vasul pe care îl avea cu el. Apoi l-a răsturnat. Din vas au curs fructe, legume şi struguri. S-a făcut o movilă perfect conică ce avea baza pe pământ şi vârful undeva sus, la o înălţime foarte mare. Apoi a zis:
-Acestea sunt pentru tine. După care, privind la mine îmi spune:
-Tot aurul lumii în România !
Şi a aruncat de trei ori bani de aur peste ţara noastră din acel vas. A spus din nou destul de tare: – Argintul lumii în România! Şi a aruncat de trei ori bani de argint din acel vas pe
pământul României: A zis din nou:
-Am să vă îmbogăţesc !
Şi a început să curgă nenumăraţi bani de hârtie peste pământul ţării noastre. A arătat apoi o mulţime de cărţi sfinte, care coborau de sus din Ceruri peste noi toţi care eram acolo în sfânta biserică. După ce cărţile au ajuns pe pământul ţârii noastre a comunicat aşa.
Literatura sfântă care s-a scris până acum este foarte puţină! Ceea ce se va scrie va depăşi cu mult scrierile de până acum. Ce s-a scris până acum va părea foarte puţin. Din vasul acela îngeresc pe care îl avea a luat două vinete şi o roşie şi le-a aruncat în Sfânta Mănăstire a Maicii Domnului de la Vladimireşti. Şi s-a văzut Mănăstirea Vladimireşti, iar cele două vinete au căzut pe turla bisericii. Roşia a căzut pe aleea dintre biserică şi chilii, care duce spre trapeză [sala de mese a maicilor] Şi a zis: “De aceea nu se fac minuni în Vladimireşti, căci se consumă came! Să spui maicilor de acolo să mănânce mai puţină carne sau deloc! Când s-a făcut minunea înmulţirii untdelemnului nu s-a înmulţit şi carnea! Din butoiul acela izvorât doar untdelemnul! De aceea maicile să mănânce legume prăjite cu untdelemn. A arătat vasul acela gol. Mai erau doi bostănei şi un ardei gras. După care a spus:
-Aceasta este pentru Bârlad! Şi a aruncat în oraş bostăneii şi ardeiul. Vasul îngeresc se golise de tot. Mi l-a arătat. Nu mai avea absolut nimic în el. A zis către mine:
-Aceasta să daţi voi Vest -Europenilor! Şi a aruncat vasul gol peste Europa de Vest. S-a văzut Europa până în Anglia. Vasul a zburat până deasupra Angliei şi s-a întors înapoi.

Sfântul înger a prins vasul de prin aer cu mâna lui cea uriaşă. Şi el era uriaş. A spus din nou:
-Aceasta este pentru Irak! A luat o pungă albă plină de petrol. Dar legată la gură. A pus punga în vas. A aruncat vasul peste Orientul Mijlociu. Şi s-a văzut Asia până dincolo de Irak. Deasupra Irakului vasul s-a răsturnat. Punga a căzut prin aer,înainte de a atinge pământul Irakului, Sfântul înger a prins-o din nou cu mâna lui şi a pus-o în acel vas. Vasul s-a întors în România. Undeva în zona Ploieştilor, vasul a fost răsturnat din nou. De data aceasta punga cu petrol a căzut pe pământ. Sfântul înger a zis:
-Petrolul Irakului în România!
Apoi arătând hotarele de viitor ale ţării noastre a spus :
-La nord până la Marea Baltică. La vest până dincolo de Germania. A arătat o linie dreaptă de dincolo de Germania prin Marea Adriatică şi a zis:
-Sicilia a Regatului Biblic Ortodox. După care s-a văzut hotarul tras ca o linie dreaptă pe lângă Constantinopol. A spus:
-Constantinopolul liber! Linia de hotar a ajuns până în Marea Neagră. Apoi binecuvântând răsăritul a zis:
-Hotar dincolo de Nistru cu voia Domnului. Odesa liberă. Să fie un oraş cetate la ţărmul mării. Să nu aibă flotă dar să aibă far. Farul să lumineze straşnic în toate nopţile spre orientarea marinarilor. Lituania, Letonia şi Estonia să fie sub protecţie, iar în Finlanda să fie multe biserici ortodoxe. Binecuvântează, a zis.
-Binecuvântată să fie lucrarea cea sfântă şi Dumnezeiască a viitorului! Apoi arătând o SFÂNTĂ CRUCE cerească şi strălucitoare, care îşi schimba culoarea din argintiu în auriu şi din auriu în argintiu a spus că acea sfântă cruce are un kilometru după măsura noastră pământească. Dar acea cruce se vedea cam de vreo două palme de ale Sfântului înger Marihann. în biserică se desfăşura sfânta liturghie. Un preot a ieşit din altar cu sfântul potir, iar alt preot [pe nume Dumitru Niculescu] mergea cu sfânta cruce pe care o sărutau enoriaşii [preoţii ieşiseră cu ştiutele daruri], îngerul îmi spune:
-Sărută Sfânta Cruce! Dar a lui era prea departe şi era cerească, deci nu aveam cum să ajung la crucea lui cea’ cerească. M-am apropiat de părintele Niculescu, am apucat crucea preotului cu mâna şi am sărutat-o. Apoi îngerul mi-a arătat Asia Mică şi a zis:
-Încreştinarea Turciei ! Şi a pus Sfanta Lui Crucea pe teritoriul Turciei de azi. Binecuvântează, a spus el.
-Binecuvântată să fie încreştinarea Turciei .
-Încreştinarea Asiei Miei, a Orientului Mijlociu şi a Indiei a zis după care a continuat zicând:
-Maica Veronica din India. Şi am văzut-o pe Maica Veronica în vedenie cu Sfântă Cruce de aur în mână pe pământul de azi al Indiei. Apoi a zis:
-Vor mai veni şi alţii în India. Luînd din nou Sfânta Cruce în mâinile lui a zis:
-Încreştinarea Chinei ! Şi a pus crucea în picioare în mijloculChinei şi a zis: -Binecuvântează
-Binecuvântată să fie încreştinarea Chinei.
Sfântul Înger spune din nou: Stejarul lui Mamvri s-a uscat. SăÎnverzească ! Binecuvântează
-Binecuvântată să fie înverzirea stejarului lui Mamvri
-Până la a doua venire a Domnului lisus Christos. a zis îngerul.
-Până la a doua venire a Domnului Christos am zis.
-Amin! Zice Sfântul Înger Marihann.
După care a luat din nou Sfânta cruce a lui şi a pus-o de-a lungul Japoniei, dar de data aceasta crucea lui era cât Japonia de mare. A zis: Increştinarea Japoniei ! Binecuvântează
-Binecuvântată să fie încreştinarea totală a Japoniei, am zis.
Apoi Sfântul Îngerul zice:
-Okinawa să fie a Japoniei pe veci, iar Sahalinul să fie tot al Japoniei. Hotărârea Divină aşa este!
-Să se facă voia lui Dumnezeu, am răspuns.
Apoi Sfânta Cruce a zburat peste Oceanul Pacific, iar îngerulzice:
Încreştinarea insulelor din tot Oceanul Pacific. Binecuvântează!
-Binecuvântată să fie încreştinarea populaţiilor din aceste insule.
Uitându-se spre Nord a zis:
Focul Sfânt este al lui Dumnezeu şi al celor ce-L iubesc pe El. Să fie foc în Oceanul îngheţat de Nord pentru încălzirea eschimoşilor. Şi am văzut ieşind în trei locuri, foc din pământ, asemenea unui vulcan în erupţie, dar nu avea lavă, bulgări şi nici fum.
-Binecuvântează, a spus el.
-Binecuvântată să fie căldura pentru eschimoşi.
-Urmaşii voştri să-i încreştineze pe toţi, a zis Sfântul înger. Şi am văzut un tânăr pe care îl cunoşteam, îmbrăcat într-o manta albă ca zăpada, iar pe cap avea o cunună regală de aur.
Tânărul stătea în picioare la nord de Kamciatka. Era înalt şi avea o privire bărbătească. Mâinile îi erau sub acea manta albă care îl îmbrăca de la gât până la picioare. Era singur şi avea o privire severă şi bărbătească. Faţa şi privirea îi erau îndreptate spre România. Nu mi-a zis nimic, absolut nici un cuvânt, dar statura lui maiestuoasă spunea mult.
-Binecuvântează prinţul viitorului a zis Sfântul înger.
-Dumnezeu să binecuvânteze pe toţi aleşii viitorului am spus.
Îngerul a spus ceva despre Novaia Zemlea şi despre Severnaia Zemlea. Apoi zice: Increştinare! Binecuvântează pământeanule !
-Binecuvântată să fie încreştinarea totală a acestora .
Uitându-se spre Groenlanda a spus:
-Binecuvântează Groenlanda. Şi el a trecut peste această insulă şi a măsurat-o cu pasul. Insula avea doi paşi şi jumătate după măsura îngerească. După ce a măsurat insula cu pasul îmi zice:
-Binecuvântează fetele acestea cinstite ale Groenlandei.
-Binecuvântarea Domnului Savaot peste ele, am răspuns.
Cu privire la America de Nord a spus:
-Foc peste America de Nord! Pentru sodomia lor să ardă! Nu vrei să-i binecuvântezi? Mă întrebă Sfântul înger, cu un ton deosebit.
-Binecuvântată este dreptatea Dumnezeiască, căci în faţa ei cine poate sta?
-Binecuvântat să fie Mexicul căci el rămâne, a zis prealuminatul Înger, dar privind spre Amazoane a zis:
Binecuvântate să fie aceste populaţii care nu au cunoscut ruşinea civilizaţiei voastre!
Privind spre America de Sud a spus:
-Praful Patagoniei peste tot. Şi un nor de praf a acoperit America de Sud, Amazoanele rămânând.
-Binecuvântată să fie staţiunea românească a viitorului în Antarctica, a zis Sfântul Înger.
Privind spre Atlantic a zis: Atlanticule, ce răvăşit mai eşti….
După care a exclamat: -Scufundarea Angliei !
Şi s-a văzut Anglia în vedenie rupându- se în bucăţi şi scufundându-se, iar în locul ci a rămas apă.
Insula Irlanda s-a văzut întorcându-se ca o farfurie dar nu s-a scufundat ci a rămas plutind pe apă.
Îngerul a zis: -încreştinarea Africii! Binecuvântează!
Şi a arătat doar o parte din Africa, până la Lacul Ciad.
Dincolo de Ciad se vedea negru.
Era o pată neagră şi altceva nimic.
Binecuvântată să fie încreştinarea Africii,am zis.
Curvele Africii se vor topi ! Binecuvântează , a poruncit el. -Binecuvântată să fie voinţa Cerului peste Pământ….
Binecuvântează Marea Roşie căci acolo va fi un vast teritoriu românesc.
-Cum va fi? Am întrebat. -Binecuvântează a spus’sever Sfântul Înger. -Binecuvântată să fie Marea Roşie şi teritoriul românesc de acolo, am zis.
Şi acum să-ţi spun secretul, a zis Sfântul Înger.
-Sahara va înverzi. Pustiul Arabiei va înverzi, ploi mănoase vor cădea şi din tot pământul acela sterp va ieşi un pământ bogat, fertil şi roditor, aşa cum nu a mai fost pe planeta voastră.
Al vostru să fie 2000 de ani după care îl,veţi da populaţiilor africane şi asiatice de atunci. Binecuvântează limba română!
-Binecuvântată să fie limba română acum şi în viitor .
Şi a zis Sfântul înger aşa: Din România până în India şi China să se vorbească numai româneşte. Din România până în Iberia [Spania şi Portugalia de astăzi] să se vorbească numai româneşte !
Din România până în Finlanda şi Kamciatka să se audă româneşte.
Din România la Atlantic să se audă numai româneşte.
Peste Oceanul Pacific să se audă româneşte.
Peste Oceanul îngheţat de Nord să se audă româneşte.
Peste Oceanul îngheţat de Sud să se audă româneşte.
Binecuvântaţi să fie românii care au suferit 2000 de ani chinurile, jafurile, răutăţile şi greutăţile altora.
De acum, 2000, ba chiar 3000 sau 4000 ori 5000 de ani să-i stăpâniţi şi voi pe alţii!
Legea lui Dumnezeu peste voi !
Cuvântul lui Dumnezeu în gura voastră şi în inimile voastre !
Lucrul vostru către Domnul Dumnezeu Cel viu, veşnic şi iubitor dc oameni, care s-a uitat peste voi.
Binecuvântează tot ce am spus eu, a zis Sfântul înger.
-Binecuvântate să fie profeţiile acestea pentru noi. Binecuvântată să fie toată activitatea ta Sfinte Îngere al Profeţiilor.
Binecuvântată să fie premărirea ta în Ceruri şi pe Pământ.
Toate făpturile cereşti şi pământeşti să te preamărească pe tine !
Şi era foarte înalt acest minunat Înger, căci eu ca om, ajungeam cu mâna doar la şireturile încălţării lui. Avea încălţări albe cu şireturi albe şi haine albe. S-a uitat la mine şi avea un obraz fin şi neted. Avea un nas frumos, ochi albaştri, păr blond şi lung, lăsat pe spate. Nu puteam să zic că are o vârstă anume. Semăna cu un flăcău uriaş şi foarte frumos. Ce vârstă să-i dai? Era de o frumuseţe cerească severă. Oricine l-ar fi văzut nu ştiu dacă ar li avut curaj să-l întrebe ceva anume. O asemenea frumuseţe cerească mai rar se poate vedea. La plecare a zis…
-Binecuvântează .
-Binecuvântat să fii Sfinte Îngere al Profeţiilor Marihann. Binecuvântată să fie pentru totdeauna Sfânta ta activitate.
-Să-mi faci şi mie un acatist, dar când voi zice eu.;…
-Dumnezeu să mă întărească în voinţă, putere şi calităţi, ca să fac tot ceea ce este bun.
-Deci îmi faci? Mă întrebă din nou Sfântul înger.
-Cu toată dragostea, am spus.
-VAVIOV ! Domnul să te aibă în pază!
Şi a plecat această minunată personalitate din ceruri. După aceea a mai venit şi cu alte probleme speciale, l-am făcut Sfântul Acatist în 2000 de exemplare. O bună parte le-am dat în cinstea lui de prealuminată personalitate cerească. De fapt nu era un Înger cum mi- am închipuit eu.
Este un Sfânt Heruvim de la tronul lui Dumnezeu.
Din smerenie m-a lăsat să-i spun că este Înger.
Acum vreau să aduc la cunoştinţă adevărul pur.
Sfântul Înger al Profeţiilor este un smerit Heruvim cu numele ceresc MARIHANN, care înseamnă EU SUNT MILOSTIV CU VOI.

~ ~ ~
Un singur lucru ar mai fi de adugat.
Neancrederea si scepticismul meu fata de aceasta Sfanta Proorocire,s-au demonstrat in acesti ani a fi total gresite.Pana in acest moment 2012 ,am cunostinta de implinirea a cel putin 4(patru)dintre proorocirile de mai sus.Bunul Dumnezeu mi-a aratat ca Sfantul Heruvim a prevestit purul ADEVAR.
Eu unul sunt total convins de fiecare cuvant din ac profetie.
Patru lucruri s-au infaptuit deja si ele nu pot fi contestate intrucat sunt reale.
Bunul Dumnezeu sa va lumineze ,sa puteti accepta si intelege in totalitate ac Sfanta si Dumnezeiasca Proorocire.Amin !
Sursa: mail
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu