Acest articol apartine blogului Blog Enciclopedic
Punctul cel mai profund al scoarţei terestre, Challenger Deep, din Groapa Marianelor, a fost atins cu ajutorul unui vehicul revoluţionar. ”Torpila verticală” a ajuns pe fundul oceanului, la adâncimea de aproape 11 km, în 2 ore şi 36 de minute.
James Cameron a petrecut câteva ore în Challenger Deep, realizând filmări 3-D şi colectând date, probe de sedimente, apă şi material biologic. Întoarcerea la suprafaţă a fost mai rapidă decât se aştepta, durând aproximativ 70 de minute.
Expediţia, realizată cu sprijinul National Geographic Society şi Rolex, a fost pregătită timp de mai mulţi ani, vehicului special fiind construit în secret, la un şantier naval din Australia.
Un singur alt vehicul cu echipaj uman a mai ajuns în acest punct: batiscaful Trieste, care a coborât în Challenger Deep în 1960, având la bord doi oameni. Atunci nu au putut fi făcute fotografii şi nici filmări, deoarece batiscaful a deranjat sedimentele de pe fundul oceanului, iar apa a devenit tulbure, cu o vizibilitate foarte scăzută.
În schimb, se aşteaptă ca expediţia lui James Cameron, al cărui vehicul a fost înzestrat cu camere de luat vederi 3-D, să furnizeze imagini spectaculoase ale oceanului în cel mai adânc abis al Terrei.
Sursa: National Geographic
Sursa: BLOG ENCICLOPEDIC 2 – DESCOPERA
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu