joi, 24 mai 2012

Ce s-a ales de predicţiile din 1900 (Partea I)


Este uimitor cum predicţiile unor oameni perfect normali, făcute acum 100 de ani, reflectă realitatea zilelor noastre, la un nivel de detaliu înfricoşător.

Acum mai bine de un secol, John Elfreth Watkins, un fost inginer al Căilor Ferate ale Americii, contribuia la un articol pentru Ladies Home Journal, intitulat "Ce s-ar putea întâmpla în următoarea sută de ani", în anul 1900, în care acesta publica părerile centralizate ale mai multor persoane despre ce credeau ei că se va întâmpla un secol mai târziu.
Este interesant de observat cum considerau oamenii de ştiinţă că va evolua civilizaţia şi care dintre aceste lucruri s-au adeverit.
Predicţia 1: Vor fi între 350 şi 500 de milioane de cetăţeni americani. Nicaragua va dori să se integreze în SUA, după terminarea marelui canal. Mexic va fi urma şi el să se integreze în SUA.
Adevăr: În anul 2000, populaţia SUA era de peste 280 de milioane de cetăţeni, faţă de cei 76 de milioane din 1900, aşa că predicţiile au fost puţin peste valorile reale, însă prin 2050 ONU consideră că SUA va avea o populaţie de peste 400 de milioane de cetăţeni. Cu privire la aderarea statelor Nicaragua şi Mexic la SUA, acest lucru nu a avut loc şi nu credem că se va întâmpla în curând.
Predicţia 2: Americanii vor fi mai înalţi cu până la 5 cm. Acest lucru va fi datorat unei sănătăţi fizice mult mai bune, datorită reformelor industriilor medicale, sanitare, alimentare şi de sport. Durata de viaţă va creşte de la 35 de ani la 50, deoarece va locui în suburbii şi construirea blocurilor turn va fi interzisă.
Adevăr: Şi aici predicţiile au fost "pesimiste", speranţa de viaţă în SUA fiind de 78 de ani, cea mai proastă fiind în Angola, de 38,5 ani. Cu privire la creşterea în înălţime, predicţia a fost relativ corectă, faţă de media de 1,7m, în anii 1900, secolul 21 a înregistrat o medie a înălţimii a americanilor de aproximativ 1,77m. Cu suburbiile, predicţiile au fost pe jumătate adevărate. Acestea există şi sunt populate, însă în egală măsură oamenii locuiesc şi în blocuri turn extrem de înalte, în centrele marilor oraşe.
Predicţia 3: Gimnaştii vor începe antrenamentele încă din fragedă pruncie, unde jucăriile şi activităţile lor vor fi gândite special, pentru a le dezvolta organismul. Exerciţiile fizice vor fi obligatorii în şcoli. Fiecare şcoală va avea o sală de gimnastică. Toate oraşele vor avea săli de gimnastică publice. Cei care nu vor putea parcurge 15 km pe jos vor fi consideraţi slabi din punct de vedere fizic.
Reprezentantele SUA la maratoanele olimpice
Reprezentantele SUA la un maraton olimpic
Adevăr:Performanţele atleţilor s-au îmbunătăţit de la un an la altul, tehnicile de antrenament perfecţionându-se, deci putem spune că predicţia este oarecum adevărată. Cu privire la existenţa unei săli de gimnastică în fiecare şcoală şi cu obligativitatea exerciţiilor fizice la copii, predicţia a fost pe cât se poate de adevărată (la nivel global, chiar), însă cu mersul a 15 km pe jos este un pic cam exagerat.
Predicţia 4: Nu vor exista maşini pe străzile marilor oraşe. Tot traficul intens va fi subteran sau suprateran, în apropierea marilor oraşe, iar în marea majoritate a oraşelor vor exista tuneluri subterane largi, bine ventilate şi iluminate echipate cu "scări mişcătoare" care te vor duce sus. Aceste străzi subterane vor fi înţesate cu automobile cu vagoane de călători, cu roţi pe perniţe, sau cu transport marfar. Oraşele vor fi libere, astfel, de zgomot.
Adevăr: Interesantă predicţia şi oarecum, parţial, corectă: la intrările multor oraşe din SUA există sisteme complexe de autostrăzi suspendate care preiau şi distribuie traficul care întră în oraş şi să te gândeşti la metrou acum 100 de ani este remarcabil. Din păcate, oraşele mai au mult până când vor fi lipsite de zgomotul maşinilor blocate în trafic, atât în SUA, cât şi în alte ţări (deşi unele oraşe au început să le interzică accesul autovehiculelor în oraş - vezi Utrecht, Olanda).
Predicţia 5: Trenurile vor merge cu 3,2 km pe minut (adică ~190 de km/h) iar cele expres cu 240 km/h. Vor exista locomotive de forma trabucurilor, care vor remorca vagoane întregi cu maşini. Maşinile, ca şi casele, vor avea sisteme artificale de răcire. De-a lungul şinelor nu va mai exista fum şi nici tăciuni, deoarece cărbunii nu vor mai fi necesari la alimentarea locomotivelor. De asemenea, nu vor mai exista nici stopuri pentru alimentarea cu apă, iar pasagerii vor putea călători prin zone uscate sau fierbinţi cu geamul închis datorită sistemelor proprii de climatizare.
Adevăr: Wow! Asta da imaginaţie precisă! Se vede că autorul a lucrat ca inginer la căile ferate, deoarece acesta a anticipat corect modul în care vor evolua trenurile, deşi tehnologiile de azi nu existau în acea perioadă.
Predicţia 6: Automobilele vor costa mai puţin decât costă caii astăzi. Fermierii vor deţine tractoare, combine şi alte autovehicule agricole. Un motor de jumătate de kilogram va putea dezvolta mai multă putere decât doi cai sau mai mult. Copiii se vor da pe sănii automobile (snowmobilul din zilele noastre - n.r.), iarna. Maşinile vor înlocui toate vehiculele trase de cal, de azi, cum ar fi patrulele de poliţie, pompierii, ambulanţele, măturătoarele stradale, iar caii vor fi extrem de rar văzuţi în oraşe.
Adevăr: Sigur nu s-a întors cineva în timp şi i-a spus acest lucru? Într-adevăr, au fost înlocuit toate vehiculele trase de cal din anii 1900 şi fermierii au trecut şi ei la sistemele automatizate, renunţând uşor la exploatarea animală.
Multe maşini pe şosea
Multe maşini pe şosea, în ziua de azi...
Predicţia 7: Vor exista nave în aer, dar care nu vor concura cu maşinile şi cu transportoarele navale de pasageri, la volumul de călători. Vor avea mai mult rol de nave de război, controlate de armată. Unele vor transporta oameni şi bunuri, în timp ce altele for efectua măsurători ştiinţifice la altitudini mari.
Adevăr: Şi aici putem spune că le-a nimerit destul de bine. Într-adevăr, traficul aerian încă nu se apropie de numărul celor care călătoresc la sol, însă restul afirmaţiilor sunt perfecte.
Predicţia 8: În anii 2000 vor exista nave de război aeriene şi fortăreţe pe roţi, iar tunurile vor fi capabile să lanseze la peste 40 de km distanţă proiectile atât de puternice încât vor putea rade oraşe întregi de pe faţa pământului.
Grupuri mari de nave aeriene, care se vor camufla cu ceaţă densă, proiectată de ele, vor zbura deasupra oraşelor şi vor lua prin suprindere pe cei aflaţi la sol, cu tunete puternice aruncate asupra lor. Aceste fortăreţe zburătoare vor fi echipate cu plăci groase de oţel şi vor rezista exploziilor. Puştile vor folosi cartuşe silenţioase, iar unele nave maritime se vor putea scufunda pentru mai multe zile şi vor putea elimina o flotă întreagă de vase. Baloane de mare altitudine vor folosi telescoape cu rază de peste 160 de km, care vor putea fotografia inamicii. Aceste fotografii vor putea fi coborâte ofiţerilor aflaţi la conducerea trupelor la sol.
Adevăr: Cu câteva mici detalii greşite, cum ar fi ceaţa proiectată de grupurile de avioane, această predicţie a reuşit să descrie avioanele de luptă cu tehnologie stealth, submarinele, navetele suborbitale, submarinele şi sateliţii orbitali de azi, cu o precizie incredibilă.
Predicţia 9: Fotografiile vor putea fi telegrafiate, oriunde în lume. Dacă va avea loc o bătălie în China, imagini cu cele mai tari momente vor fi publicate în ziar, la câteva ore. Fotografiile vor putea reproduce toate culorile naturii.
Adevăr: Nici nu mai are rost să spunem cât de mult au evoluat camerele foto digitale şi rapididatea cu care o imagine circulă pe internet, dintr-un capăt în celălalt al lumii.
Predicţia 10: Omul va vedea oriunde în lume. Oameni şi obiecte vor fi prezentate în faţa unor camere legate electric la ecrane aflate la celălalt capăt al circuitului, mii de kilometri distanţă. Instrumentul care va aduce aceste scene în faţa americanilor va fi conectat la un aparat telefonic imens, care va reproduce toate sunetele acelui loc distant. Astfel, zgomotul unui tun din mijlocul unei bătălii va putea fi auzit ca şi cum explodează în sala de cinema.
Oameni aşezaţi într-o sală de cinema
Adevăr: Cu alte cuvinte, omul şi-a imaginat tot conceputul televiziunii, acum 100 de ani.
Predicţia 11: Nu vor mai exista ţânţari şi nici muşte. Plasele de insecte nu vor mai fi utile. Toate mediile propice dezvoltării acestor insecte vor fi curăţate şi dezinfectate. Exterminarea cailor şi a grajdurilor vor duce şi ele la dispariţia muştelor.
Adevăr: Se pare că şi acum 100 de ani ţânţarii şi muştele le făceau zile negre oamenilor. Din păcate, nu am scăpat de acestea şi nu ar fi nici o idee aşa bună să eliminăm din lanţul trofic mai multe specii de insecte.
Predicţia 12: Mazărea va avea bobul cât ridichea. Fasolea şi mazărea vor avea boabele de dimensiunea ridichilor. Se va produce de două ori mai multă trestie de zahăr decât sfeclă de zahăr. Arborele de cauciuc va fi şi el exploatat de maşinării, pe întreg teritoriul ţării. Plantele vor fi rezistente la boli şi viruşi, cum este omul la pojar. Solul va fi îmbogăţit cu plante care extrag fertilitate din aer şi o dau pământului.
Adevăr: Deşi nu toată producţia din SUA este pur genetică, astfel de grozăvii, precum mazărea cât ridichea, există doar în laboratoare. Legat de rezistenţa plantelor, predicţia este oarecum corectă, deoarece plantele rezistă la multe din bolile care le culcau în trecut, însă viruşi noi apar în fiecare zi şi soluţii de protecţie trebuie găsite de fiecare dată, pentru ca ele să nu moară. Despre fertilitatea luată din aer şi dată solului nu există o astfel de tehnologie, cel puţin nu la scară largă.
Predicţia 13: Căpşunile vor fi la fel de mari ca merele şi vor putea fi mâncate de stră-stră-strănepoţi, peste 100 de ani, cu ocazia sărbătorilor de Crăciun. Zmeura şi murele vor fi şi ele la fel de mari. Căpşunile şi afinele vor fi cultivate pe tufe înalte. Afinele, coacăzele şi agrişele vor fi la fel de mari ca portocalele. Un pepene galben va fi suficient să sature o familie întreagă. Pepenii, cireşele, strugurii, prunele, merele, perele, piersicile şi toate fructele de pădure vor fi fără seminţe sau sâmburi. Smochinele vor fi cultivate pe întreg teritoriul SUA.
Adevăr: Chiar şi această predicţie este parţial adevărată, deoarece pepenii fără seminţe au fost inventaţi şi multe din cele enumerate mai sus au fost create în laboratoare, însă ele nu au ajuns pe tarabe şi în casele cetăţenilor.
Căpşună gigant
Predicţia 14: Vor exista trandafiri negri, albaştri şi verzi. Florile trandafirilor vor fi mari cât varza. Violetele vor creşte cât orhideele de mari, iar panseluţele vor fi cât floarea soarelui în diametru. Va fi posibil sa creşti orice floare în orice culoare şi să transferi parfumul unei flori la alta.
Adevăr: O predicţie care încă nu s-a adeverit, deoarece manipulaţiie genetice s-au concentrat mai mult pe legume/fructe, însă au fost făcute diverse experimente şi încrucişări şi în lumea florilor, dar în zone izolate.
Predicţia 15: Nicio mâncare nu va fi expusă de comercianţi aerului poluat al străzilor aglomerate, toate vor fi acoperite, iar cei care vor vinde alimente stricate vor fi arestaţi. Frigidere pe bază de lichid de răcire vor menţine mari cantităţi de mâncare proaspete, pentru perioade mult mai mari ca timp.
Adevăr: Totul este adevărat, mai puţin povestea cu alimentele care nu mai sunt expuse aerului poluat al oraşelor aglomerate (vezi pieţele de legume şi fructe), însă frigiderele există, iar alimentele se păstrează proaspete mult mai mult decât acum 100 de ani (dar şi datorită conservanţilor introduşi manual în ele).

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu