sâmbătă, 26 mai 2012

FORMIDABILA GENĂ „3 ÎN 1”: CONTROLEAZĂ INFLAMAŢIA, CANCERUL ŞI ÎMBĂTRÂNIREA


Acest articol apartine blogului Blog Enciclopedic 


Gena AUF1 este o adevărată surpriză pentru geneticieni, prin competenţele ei multiple şi însemnătatea fenomenelor fiziologice în care este implicată.
Cercetătorii de la Facultatea de Medicină a Universităţii New York, SUA, au identificat, în premieră, o genă polivalentă, care controlează simultan mai multe procese esenţiale: îmbătrânirea accelerată, inflamaţia cronică şi dezvoltarea tumorilor canceroase.
Inflamaţia cronică şi viteza cu care organismul îmbătrâneşte biologic sunt legate între ele, iar controlul defectuos al acestor procese poate duce la apariţia cancerului, au explicat specialiştii.
Se cunoştea deja de decenii faptul că între aceste trei aspecte ale fiziologiei organismului există o legătură, dar nu se ştia precis în ce fel sunt ele conectate.
Acum, cercetătorii au descoperit că elementul de legătură este gena AUF1 (de fapt, o familie de 4 gene înrudite), care controlează răspunsul inflamator, dar menţine, de asemenea, integritatea cromozomilor prin activarea telomerazei, o enzimă care repară capetele cromozomilor, împiedicând astfel degradarea materialului genetic, degradare care ar duce la îmbătrânirea rapidă şi la apariţia cancerului.
În prezent, cercetătorii studiază, în cadrul genomului uman, diferitele tipuri de alterări specifice la nivelul genei AUF1, pentru a determina cu precizie caracteristicile fiecărei astfel de modificări, manifestate prin efecte precum apariţia bolilor auto-imune, îmbătrânirea accelerată şi dezvoltarea cancerelor.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu