Pe 30 iunie 1908, la ora 7:17, o explozie gigantică, de o forţă similară celor create de bombele cu hidrogen, a avut loc în pădurile din Siberia. Acum, la mai bine de un secol distanţă de la acest eveniment misterios, oamenii de ştiinţă au descoperit primele dovezi care explică sursa acestei deflagraţii misterioase.
O echipă de cercetători italieni susţin că au descoperit bucăţi din meteoritul care a provocat explozia. Oamenii de ştiinţă au descoperit aceste fragmente prin scanarea magnetică şi seismică a lacului Cheko. Specialiştii susţin că acest lac găzduieşte craterul de impact al meteoritului care a provocat explozia ce a dus la distrugerea a peste 1.000 de kilometri pătraţi de pădure şi care a fost detectată de la sute de kilometri distanţă.
Explozia Tunguska a avut loc lângă râul Podkamennaya Tunguska, în Siberia, fiind atât de puternică încât s-a văzut chiar şi în Marea Britanie.
(zona colorată cu portocaliu reprezintă zona distrusă de explozie, iar zona colorată cu albastru denotă locurile în care zgomotul generat de explozie a fost auzit)
„«Evenimentul Tunguska» este legat, cel mai probabil, de impactul unui corp cosmic cu Terra, acesta explodând la 5-10 kilometri deasupra solului şi eliberând în atmosferă 10-15 megatone de energie”, au explicat cercetătorii.
Până acum nu s-a reuşit descoperirea vreunui fragment din corpul cosmic ce a lovit Pământul, oamenii de ştiinţă dezbătând încă dacă acesta era un asteroid sau o cometă.
Acum, cercetătorii de la Universitatea din Bologna afirmă că au descoperit fragmente de meteorit în lacul Cheko, aflat la 8 km nord-vest de locul în care se presupune că a avut loc explozia.
„Datele magnetice şi scanările seismice indică o anomalie în dreptul centrului lacului, la 10 metri sub fundul lacului; această anomalie este compatibilă cu prezenţa unui obiect din piatră, susţinând ipoteza care sugerează că lacul Cheko a fost creat în urma impactului”, scriu cercetătorii în lucrarea publicată în jurnalul Geochemistry, Geophysics, Geosystems.
În zilele următoare exploziei, Marea Britanie a continuat să fie luminată în timpul nopţii. Într-o scrisoare către un ziar datând din 1908, un cititor scria că „m-am trezit din somn la 1:15 dimineaţa, iar lumina de afară era atât de puternică încât am putut să citesc o carte fără probleme”. Alte relatări de la acea dată afirmă că britanicii au organizat meciuri de cricket şi de golf la miezul nopţii. Cercetătorii cred că misterioasa lumină de la miezul nopţii a fost provocată de praful ridicat în aer de explozie, praf ce reflecta lumina soarelui.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu