marți, 19 iunie 2012

2012 - intervenţia extraterestră pe Pământ (2b)


[urmare din partea a patra]

Datorită decadenţei şi a intenţiilor grosiere pe care le avea, precum şi datorită unei anumite degenerescenţe genetice, o facţiune a acestei civilizaţii a alunecat de-a lungul timpului într-un comportament malefic, ajungând să depindă, ca hrană şi subzistenţă, de energii foarte joase, viscerale şi perverse, dintre care energia fricii a constituit mereu o sursă importantă pentru existenţa lor.

Supunerea prin teroare a oamenilor, ameninţarea continuă, metodele perverse de manipulare, instigarea la ură şi la luptă, insuflarea tendinţei de înşelăciune, de minciună şi de parvenire, inocularea spiritului de competiţie, exacerbarea rezonanţelor faţă de lumea plăcerilor necontrolate, amplificarea tendinţei către lux, facil şi materialitate; toate acestea şi încă multe altele au fost în câmpul atenţiei reptilienilor, prin manipularea reţelei energetice a Pământului şi prin blocarea codurilor şi secvenţelor rezonante superioare de la nivelul moleculei de ADN uman.
Astfel, dintre toate posibilităţile pe care le avem la dispoziţie în această grandioasă manifestare, doar 3% ne sunt accesibile, la o abordare comună.

Menţinând această continuă stare de angoasă în oameni, reptilienii s-au hrănit în mod constant cu energiile inferioare ale fricii pe care le captau din reţeaua energetică a planetei, ce era menţinută sub un strict control tehnologic de către ei. 

"Metoda" practicată era simplă: din anumite puncte strategice de pe suprafaţa Pământului (şi mai ales din anumite instalaţii şi baze suboceanice), ei bombardau energetic zonele locuite ale planetei cu frecvenţele inferioare ale fricii, urii şi mâniei, creând şi amplificând în acest fel rezonanţe foarte distructive, care reverberau mai apoi în reţeaua structurală energetică a Pământului, de unde acele fiinţe extraterestre reptiliene se "înfruptau" pentru a-şi menţine existenţa.

Această abominabilă stare de lucruri s-a menţinut timp de multe mii de ani, fără ca cei mai mulţi dintre oameni să aibă vreo idee despre adevăratele motive ale neîncetatelor lupte, neînţelegeri şi războaie dintre triburi, comunităţi, state sau regate; nici despre motivele reale ale decadenţei lor morale şi fizice, ale lipsei de perspective spirituale sau ale incredibilei minciuni în care erau menţinuţi. 

Influenţa malefică a acestei civilizaţii extraterestre, care urmărea astfel să pună stăpânire totală pe planeta noastră, trebuia dirijată astfel încât oamenii să nu cunoască niciodată adevărul despre originea lor, despre însuşirile extraordinare cu care sunt înzestraţi genetic şi, de asemenea, să nu cunoască modalitatea prin care ei sunt menţinuţi într-o continuă sclavie fizică, emoţională şi mentală. 

De asemenea, oamenii nu trebuiau să afle cine sunt cei răspunzători de această stare de lucruri. Secretul a luat astfel proporţii gigantice şi chiar mitice de-a lungul timpului, fiind înconjurat fie de alura irealului, fie de cea a ridicolului. Cu alte cuvinte, dacă aveai curajul să vorbeşti despre aceste adevăruri, fie erai considerat nebun sau în cel mai bun caz un visător, fie erai marginalizat şi batjocorit de societate.
Orbirea incredibilă a majorităţii oamenilor în legătură cu aceste adevăruri a început să fie disipată - am putea spune chiar într-un mod accelerat -, cu precădere în ultimii 3-4 ani. 

Impactul energetic colosal care determină această "trezire" provine de la două surse principale, care se corelează: prima dintre ele se referă la faptul că Pământul se află în pragul încheierii unor cicluri cosmice majore şi, implicit,a începerii altor cicluri, în deplină conformitate cu legea universală a ritmului şi alternanţei; al doilea factor determinant este cel al ajutorului pe care omenirea îl primeşte de la anumite civilizaţii ET (extraterestre) benefice, care asistă şi sprijină efortul foarte complex ce trebuie să conducă la ascensiunea spirituală a rasei umane pe un nivel de vibraţie superior celui fizic. Timpul reintrării în drepturi a structurii complexe a ADN-ului nostru a sosit. 

"Trezirea" lui la capacitatea maximă de 12 dimensiuni (de la 2, câte sunt active în prezent) este pe cale să devină o realitate şi în acest sens consultarea articolului lui Ben-Arion (http://www.ashtarcommandcrew.net/forum/topics/article-our-dna-is-mutating-as-we-speak-we-are-developing-12-stra) ar putea fi foarte utilă.

Acestea sunt dovezi certe, pe care chiar şi ştiinţa contemporană le recunoaşte. Mai apoi, informaţia din cadrul articolului este dezvoltată într-un alt extras, ce poate fi consultat la adresa: http://humansarefree.com/2011/04/amazing-scientists-our-dna-is-mutating.html. Considerăm că toate acestea reprezintă tot atâtea dovezi în plus care atestă timpul transformării spirituale a omenirii şi a întregii planete.
Aproape toate structurile şi sistemele de viaţă socială şi economică care au fost create de om până acum se vor prăbuşi iremediabil peste foarte puţin timp şi această prăbuşire va fi cu atât mai teribilă pentru unii, cu cât ignoranţa şi prostia imensă vor continua să limiteze deciziile şi modul lor creator de gândire. Foarte curând colapsul va cuprinde practic toate domeniile existenţei şi el va deveni evident pentru oricine. 

La toate acestea se vor adăuga anumite fenomene naturale, aflate în corelaţie cu transformările energetice despre care am menţionat. Ele vor implica un comportament climatic aparent "ilogic", cu fenomene meteorologice speciale, violente, care adeseori se vor petrece în zone în care nu ar trebui să se manifeste. 

Destul de repede, intensitatea şi frecvenţa acestor manifestări naturale nu va mai putea fi ignorată şi ea va atrage atenţia întregii lumi. Totuşi, trebuie să menţionăm că evenimentele climatice şi cele geodezice care se vor amplifica din ce în ce mai mult nu vor avea caracterul cataclismic care a fost menţionat în profeţiile vechi, deoarece în prezent situaţia a fost controlată şi dirijată de aşa manieră, printr-o abilă conlucrare între anumite civilizaţii extraterestre benefice şi acţiunea profund spirituală a unor grupuri şi organizaţii de fiinţe umane, încât intensitatea şi frecvenţa lor va fi mult diminuată.

Modul în care vom înţelege realitatea acestor fenomene şi evenimente este determinant pentru evoluţia fiecăruia dintre noi. 

Aşa după cum am menţionat,elementul crucial în această situaţie este nivelul de vibraţie al conştiinţei individuale. Dacă el este deja superior conştiinţei planului fizic, atunci va fi uşor pentru noi să înţelegem că tot ceea ce se petrece şi urmează să aibă loc pe planeta noastră face parte din etapele transformării ei fundamentale la nivel vibratoriu, transformare care ne implică de asemenea şi pe noi înşine. 
Dacă însă vom fi prinşi în strânsoarea fără milă, inferioară a sentimentului de frică, ce rezonează cu egoismul, cu lipsa de luciditate, cu inerţia, cu întunecimea mentală, cu sentimentul de separare individuală şi cu prostia, atunci fără dar şi poate că vom percepe toate aceste transformări într-un mod fatidic, ca fiind nişte dezastre şi nenorociri ce s-au abătut pe nepusă masă asupra noastră, a tuturor. 

Ne vom adânci atunci mai mult în latura egoismului, căutând prin toate mijloacele să ne salvăm pe noi înşine, fără să ne intereseze de nimeni şi de nimic altceva.

Într-un anumit fel, putem spune că suntem martori la ultimele zile ale Pământului în dimensiunea lui fizică şi aceste momente sunt, fără îndoială, foarte speciale. Din nefericire, mulţi oameni continuă să se agaţe de ideea "lipsei de schimbare"; cu alte cuvinte, ei vor să păstreze status quo-ul cu care s-au obişnuit,o dulce mocirlă care implică puterea decizională, confortul, bogăţia şi distracţiile, chiar dacă ei sunt conştienţi de urmările dezastruoase ale acţiunilor lor asupra altor oameni sau chiar asupra lor înşişi. 

În acest mediu, superficialitatea, trivialitatea, grotescul şi decadenţa sunt considerate fireşti şi chiar promovate intens, mai ales ca parte integrantă din planul reptilian al cabalei criminale, care în acest fel încearcă să menţină omenirea la un nivel cât mai jos de vibraţie a conştiinţei. 
Aceste fiinţe reptiliene ştiu bine că transformarea şi elevarea spirituală nu poate să survină decât dacă nivelul de vibraţie al fiinţei umane este suficient de ridicat şi tocmai de aceea ele încearcă prin toate mijloacele să împiedice aceasta, căutând să menţină sistemul economic falimentar, ideologia fadă despre viaţă şi arta decadentă în toate aspectele ei.

Cu toate acestea, din ce în ce mai mulţi oameni par să se trezească la o nouă realitate, par să înţeleagă într-o altă lumină – care este mult mai pertinentă şi mai apropiată de adevăr - situaţia actuală şi aceste persoane vor fi dintre cele care vor reuşi "marele salt vibraţional" care se află atât de aproape, în timp ce fiinţele care vor continua să se cantoneze în necredinţă, suspiciune, ironie şi batjocură cu privire la aceste realităţi pe care le trăim, refuzând să le înţeleagă semnificaţia, vor trebui să plătească preţul unei reevaluări a conştiinţei într-o altă zonă a universului şi într-o altă existenţă. 

Aici trebuie să înţelegem cât mai bine cu putinţă că este imposibil să pretindem accesul la beneficiile transformării, dar în acelaşi timp să vrem să ne păstrăm vechile noastre obiceiuri şi deprinderi păguboase. Este ca şi cum am vrea să ne bucurăm de un post minunat de radio care funcţionează pe unde scurte, unde se pot audia ştiri minunate şi piese muzicale divin inspirate, dar pentru aceasta vrem să folosim un aparat de radio care funcţionează doar pe unde lungi. 

În timp ce fiinţele umane care sunt pregătite şi care şi-au reevaluat existenţa pe principiile spiritualităţii vor trece cu succes în dimensiunile superioare, cele care preferă să rămână la nivelul 3D vor trebui să sufere o "reciclare", pentru a asimila în mod corect experienţa fizică.

Inconştienta multora se bazează pe faptul că, aparent, nimic anormal nu s-a petrecut şi acest lucru este folosit ca "argument" pentru a justifica lipsa de acţiune sau mobilizare interioară şi exterioară. 

În realitate - aşa după cum apar semnale din numeroase direcţii – evenimentele se vor precipita destul de repede. 

Aproape sigur totul va începe de la căderea câtorva economii din Europa, ceea ce va antrena căderea dezastruoasă, ca într-un iureş, şi a celorlalte economii, deoarece sistemul actual se bazează pe dependenţa reciprocă a schimburilor economice între ţări şi, de asemenea, pe valuta internaţională, care este dolarul. Astfel, colapsul unei ţări va atrage colapsul celorlalte ţări, astfel încât economia mondială va ajunge foarte repede în faliment total.

[continuare în partea a sasea]

Sursa: AIM
 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu