duminică, 24 iunie 2012

ARCA LUI NOE ȘI ANUL 2012


Mesaj din partea Federației Galactice a Luminii
(18/06/2012; channeler Greg Giles)

Poveștile voastre spun că Arca lui Noe, construită din bârne, avea   menirea de a salva de la pieire speciile animale. Să știți că această poveste legată de Marele Potop, se referă la un fapt real. O mare suprafață a planetei voastre a fost acoperită atunci de ape.
Astăzi am dori să vă atenționăm că  în viitorul apropiat, planeta voastră va fi din nou supusă unor nivele crescute ale apelor care vor afecta zone întinse ale uscatului, populate
cu un număr important de oameni.
Deși în intenția noastră nu a fost să vă panicăm, am preferat să vă atenționăm cu oarecare timp înainte pentru ca cei conștienți de pericol să dispună de un răgaz pentru a acționa și a se pregăti pentru asemenea evenimente. Era de datoria noastră să vă atenționăm.

Dorim să vă prezentăm unele capitole cuprinse în programul nostru privind planeta Pământ, pentru ca un număr cât mai mare de pământeni să fie în cunoștință de cauză și să nu fie surprinși de evenimentele care urmează. Apreciem că milioane de oameni, care aleg să aibă incredere în noi, se vor putea salva dacă, pentru o perioadă, vor decide să se retragă din zonele expuse inundațiilor care vor urma, zone unde nivelul apelor va crește mult peste limitele prevăzute de statistici.
Noi vom asigura în acele zile “arce” încăpătoare pentru a primi la bord pe mulți dintre aceia care vor fi surprinși de valurile uriașe. Dealtfel, aceste platforme navale uriașe vor fi trimise la timp pentru a adăposti pe cei care nu vor fi reușit să urce pe formele de relief foarte înalte.
Așa dar, având în vedere posibilitățile de a vă refugia în siguranță, noi vă cerem să  rămâneți calmi și să priviți cu încredere evenimentele inevitabile care vor urma. Nu părăsiți starea de calm, de pace, de speranță, pentru a vă menține un nivel cât mai înalt de vibrație. Sunteți permanent însoțiți de iubirea și prietenia noastră și nu aveți motive să vă lăsați pradă vibrației joase a fricii care ar aduce suferință, durere, mizerie, lipsă de speranță.

În acest sens, vedem cum foarte mulți dintre voi sunteți hotărâți să nu mai admiteți sentimentelor de frică să vă cuprindă ființa. Hotărârea voastră ne ușurează nouă sarcina de a putea să vă acordăm întreaga asistență de care aveți și veți avea nevoie. Multe dintre obstacolele care vi se vor ivi în cale, le veți putea depăși cu multă ușurință, dacă nu vă veți lăsa copleșiți de evenimetele drastice, este adevărat, care vor urma.
Totul se va întâmpla spre binele și fericirea umanității voastre, angajată în procesul de ascensionare.
Aceasta este ceea ce vibrația iubirii vă va aduce, spre deosebire de vibrația fricii, care nu vă va putea oferi soluții viabile de supraviețuire și depășire a acestor obstacole. Nivelul de vibrație va face diferența între bine și rău, între fericire și suferință.
Dragilor, este necesar să înțelegeți clar această diferență, căci ea este una dintre cele mai importante lecții pe care o veți învața în întreaga voastră existență.
Dacă veți reuși să vă amintiți zilnic de această necesitate și veți face toate alegerile de pe poziția de echilibru, stabilitate și încredere, vă veți păstra în iubire, asigurându-vă o evoluție luminoasă.
Călătoria voastră poate fi cu mult mai mult decât ceea ce este la acest moment. Dacă veți alege să vă fie frică de ceva sau să reacționați cu frică la diferitele vești pe care le primiți  sau la încercarile cu care vă confruntați, viitorul vă va oferi spaima, nefericirea, suferința, lipsurile și boala. Dacă, dimpotrivă, veți alege încrederea și iubirea, atunci, veți experimenta lecții minunate, pline de lumină și vitalitate.

Primiți astăzi știri despre încercările prin care veți trece în curând. Sunteți atenționați că nivelul mărilor se va ridica, pe măsură ce vă apropiați de ultimele câteva luni ale anului calendaristic 2012.
Vă informăm acum că vor exista câteva zone de pe planeta voastră, unde nivelul apelor va fi neobișnuit de mare. Acolo populația se va putea salva numai dacă va părăsi acelele zone cu suficient timp înainte. Va fi vorba de mii și milioane de ființe umane care, dacă vor alege să rămână, vor pieri. Numai de voi depinde cât de multă credibilitate veți acorda atenționării noastre, făcută prin canalele umane (channeleri). Alegerea vă aparține. Voi veți decide modul cum doriți să întâmpinați aceste evenimente neobișnuite și drastic selective.
Acelora dintre voi care aleg să aibă încredere în noi, frații și surorile voastre din Federația Galactică a Luminii, le spunem că noi vă vom pune la dispoziție navele noastre maritime, care sunt foarte mari, foarte confortabile și foarte avansate tehnologic. De altfel, sunt și foarte frumoase, extrem de elegante și absolut sigure.  Puteți, deci, alege, cu toată încrederea, aceste mijloace de salvare, unde să vă adăpostiți până după scăderea ninelului apelor la cote acceptabile.
 
Pentru aceia dintre voi care alegeți o cale diferită, dorim să vă facem cu claritate cunoscut faptul că noi onoram și respectăm alegerea voastră de a nu avea încredere în noi sau în oferta noastră frățească. Este foarte probabil ca parte dintre voi să aibă anumite suspiciuni și să refuze să se îmbarce la bordul navelor noastre maritime. Încă o dată: ALEGEREA VĂ APARȚINE! Nimeni dintre noi nu vă va forța să faceți altfel; veți fi lăsați să vă descurcați pe cont propriu sau cu ajutorul formațiunilor guvernamentale de salvare, confruntându-vă cu stihiile acelei perioade de încercări dure, nemaiîntâlnite de voi.

Ne facem datoria de a-i atenționa pe cei care contați pe ajutorul guvernelor voastre locale și federale, în această acțiune de salvare, că procedurile de evacuare și salvare, tehnica de care ele dispun și calificarea celor care vor avea datoria să acționeze ca salvatori, vor fi nesatisfăcătoare, se vor crea busculade soldate cu răniți și pierderi de vieți omenești. Cei aflați în poziții de coordonare și decizie vor avea grija propriilor lor vieți, a familiilor și prietenilor lor. Nici o clipă nu se vor gândi la soarta celor mulți și neajutorați. 
Deși guvernanții voștri au fost atenționați asupra a ceea ce urmează, până acum nu au luat nici un fel de măsură de pregătire și salvare a populației, chipurile, pentru a nu crea panică. Până acum era suficient timp măcar să întocmească niște planuri de evacuare și să prevadă mijloacele de relocare a populației din zonele expuse. Noi însă suntem complet pregățiți și orientați asupra a ceea ce va fi necesar să facem în acele zile de puternică încercare.
Aceasta este diferența dintre guvernele lumii voastre și noi, cei din Federația Galactică a Luminii. Dar, noi vom lăsa să decideți și să alegeți singuri pe ce mâini vă veți încredința soarta voastră și a familiilor voastre.

Vrem să vă reamintim că și noi suntem vecinii vostri, căci granițele cu care v-ați împărțit Pământul sunt imaginare și nerecunoscute de Creatorul acestui Univers. Acest Univers este lipsit de granițe și nelimitat în cantitatea de iubire care vibrează și ține totul laolaltă într-o minunată animație. Granițele sunt linii trasate pe nisip, născociri ale iluziei călătoriei voastre în planul fizic al dimensiunii a treia. Cei care vor alege să nu ne accepte asistența și sprijinul vor fi cei care vor vrea să rămână pradă iluziei. 
Repetăm, că noi vom onora alegerea pe care fiecare persoană a lumii voastre o face în zilele care vor urma. Nu vom forța pe nimeni să colaboreze sau să accepte sprijinul nostru. Vasele noastre maritime de salvare vor sta la dispoziția tuturor ființelor umane. Unde doriți să vă aflați cînd evenimentele se vor produce la sfârșitul acestui an, va fi doar alegerea voastră.

Noi vă vom furniza, în continuare, date la zi despre mersul evenimentelor, a etapelor în care lumea voastră se află și ceea ce ar trebui, după părerea noastră, să faceți la acel moment. 
Deocamdată, nu vom face cunoscute zonele de pe planeta voastră care vor fi expuse și necesar a fi evacuate. Avem motive serioase pentru a păstra, deocamdată, tăcerea asupra acestor localizări, în principal fiind vorba de intenția rămășițelor forțelor întunecaților și aserviților acestora, de a împiedica derularea optimă a acțiunilor noastre de salvare.  

Acțiunile noastre de lichidare a opoziției întunecaților sunt în plină desfășurare și ele constă în înlăturarea din funcțiile importante pe care le dețineau, prin arestarea, judecarea și condamnarea acestora (Nota C.M.: Tot ceea ce s-a înâmplat și se întâmplă în țara noastră în ultima perioadă, în legătură cu autodenigrarea guvernanților - prin măsuri anticonstituționale -, condamnarea unui fost premier corupt, scoaterea la lumină a actelor de fraudă intelectuală etc., sunt dovezi clare ale acestui proces de lichidare). Vom spune că demitera celor corupți, arestarea lor etc. trebuie realizate într-un ritm din ce în ce mai alert. Nu mai este timp de pierdut, pentru că multe trebuie să fie făcute, iar zilele rămase la dispoziție sunt din ce în ce mai puține.

Răbdarea noastră, în ceea ce privește intrarea în acțiune a aliaților noști pământeni, este pe sfârșite. ( Nota C.M.: Este vorba de înțelegerile cu unele guverne, organizații și oameni importanți de pe Pămmânt care, pare-se, nu respectă calendarul întocmit cu F.G.L.)
Noi nu am văzut până la acest moment nici un fel de mișcare, pe care să o consideram ca fiind o dovadă a demarării programului stabilit de comun acord. Vă atragem atenția vouă, aliaților noștri pământeni că sunteți chemați la acțiune.
Ceea ce se va petrece în viitorul apropiat va fi că odată ce un număr semnificativ al celor din cartelurile criminale vor fi adunați și înlăturați din pozițiile lor de putere, în societatea voastră vor fi lansate proiectele și programele care vor conduce la o reviziuire generală a sistemelor și a societății voastre.
Sperăm că voi veți privi lucrurile cu seriozitate și veți înțelege că timpul pentru a încheia programul de arestări este deja depășit și că fiecare zi care trece agravează și complică misiunea noastră comună cu voi, oamenii planetei Pământ. 
Greg Giles

Noi vom continua să monitorizam aceste evenimente reamintindu-vă ca noi suntem aici să vă protejăm, continuând să vă ajutăm în acțiunea voastră de arestare și condamnare a celor vinovați.
Să fie într-un ceas bun; mergeți cu Dumnezeu!

Noi suntem Federația Galactică a Luminii, aflați aici în numele Creatorului nostru. 

(C.M.)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu