sâmbătă, 9 iunie 2012

CINE CONDUCE DIN UMBRĂ PLANETA !? DEZVĂLUIRE ŞOCANTĂ, UNDE SE ALEG DE FAPT PREŞEDINŢII: BILDERBERG A DECIS CĂ OBAMA NU VA MAI FI PREȘEDINTELE AMERICII


Acest articol apartine blogului Refuz implant 
Mai mulți martori dintre angajații unui hotel implicat în evenimentul Bilderberg 2012 au declarat pentru publicația britanică “The Guardian” că l-au văzut la întâlnirea din Chantilly, Virginia, pe contracandidatul lui Barack Obama la alegerile pentu președinția Statelor Unite.
În 2008, atunci când Barack Obama şi Hillary Clinton erau umăr la umăr în cursa pentru nominalizarea în cursa prezidenţială din partea Partidului Democrat, a avut loc o întâlnire a grupului Bilderberg în Chantilly, Virginia.
Hillary şi Obama au dispărut în ziua de 5 iunie 2008 pentru câteva ore, undeva în zona Washingtonului, după cum a relatat apoi presa americană, care a tras concluzia că au fost amândoi, cu siguranţă, la întâlnirea cu cei din Bilderberg. Atunci când avionul celor doi s-a întors la Washington, Obama nu era la bord, semn că acesta a fost favoritul celor din grupul Bilderberg în fruntea SUA. Aşa s-a întâmplat cu preşedintele George H.W. Bush în 1985, cu preşedintele Bill Clinton în 1991, cu Tony Blair în 1993 sau cu Romano Prodi, fostul şef al Comisiei Uniunii Europene, în 1999.
În urmă cu patru ani, senatorul Barack Obama a participat la întâlnirea Bilderberg, exact în același hotel, scrie The Guardian, care explică faptul că participarea republicanului Mitt Romney nu ar putea fi altceva decât “încoronarea” acestuia la cea mai înaltă funcție a celui mai puternic stat din lume.
“Va urma Mitt Romney pașii pe care Clinton, Cameron și Blair i-au făcut prin participarea la întâlnirea Bilderberg pentru ca mai apoi să ajungă lideri?“, se întreabă The Guardian care pune aceeași întrebare, dar un pic ironic: “A îngenuncheat Romney cu un genunchi în fața lui David Rockefeller?” (simbol al încoronării n.r).

Mitt Romney nu apare pe lista oficială a întâlnirii, pentru că, spun cei de la The Guardian, lista aceea e mai puțin relevantă. Astfel, nu-i vei vedea niciodată pe acea listă pe oameni cu adevărat importanți precum Mitt Romney sau Bill Gates, care a fost surprins părăsind hotelul unde a avut loc întâlnirea.

Întâlnirile şi discuţiile grupului sunt secrete
Grupul Bilderberg a luat naştere în mod oficial în 1954, prima întrunire având loc în Hotelul Bilderberg, din localitatea olandeză Oosterbeek, de unde i se trage şi numele. Proprietarul hotelului era Prinţul Bernhard de Olanda, tatăl Reginei Beatrix. Potrivit jurnalistei spaniole Cristina Martin Jimenez, care a studiat istoria şi evoluţia grupului, finanţistul Joseph H. Retinger, un evreu de origine poloneză, îi ceruse Prinţului Bernhard să îi invite pe liderii NATO şi nu numai la o dezbatere deschisă pe teme de actualitate externă. Printre cei care au răspuns atunci invitaţiei s-au numărat reprezentanţii tuturor statelor membre NATO, precum şi magnatul David Rockefeller, directorul CIA Walter Bedell Smith şi preşedintele companiei multinaţionale Unilever, Paul Rijkens. În total, 66 de participanţi. Primul preşedinte al Bilderberg a fost chiar Prinţul Bernhard, care a deţinut această funcţie până în anul 1976.
Ierarhia Bilderberg se structurează în trei cercuri concentrice, susţine Cristina Martin Jimenez. Cercul intern şi inaccesibil îl constituie aşa-numitul Comitet al Înţelepţilor. Este alcătuit din patru membri, dar nu se ştie decât numele unui dintre ei: americanul David Rockefeller, acum în vârstă de 96 de ani. În calitate de preşedinte, vicontele Etienne Davignon face parte din Comitetul Director, cercul intermediar, unde mai sunt reprezentate secretariatele şi trezoreriile de pe ambele maluri ale Atlanticului. Etienne Davignon, care este fost vicepreşedinte al Comisiei Europene şi preşedinte al Agenţiei Internaţionale pentru Energie s-a instalat la conducerea Bilderberg în anul 2000.
Mitt Romney câştigă alegerile primare în alte cinci state, între care şi California
Concidență sau nu, Candidatul republican la Casa Albă, Mitt Romney, a câştigat marţi alegerile primare în alte cinci state, între care şi California, potrivit rezultatelor parţiale.
Fostul guvernator al statului Massachusetts (nord-est), care a adunat după câştigarea la sfârşitul lunii mai a alegerilor primare din Texas numărul de delegaţi suficienţi pentru a-şi asigura învestitura partidului în confruntarea cu Barack Obama în scrutinul din noiembrie, a obţinut 80,9% dintre sufragii în California (vestul SUA), conform rezultatelor parţiale.
Texanul Ron Paul a obţinut 9,3% din voturi, ultaconservatorul Rick Santorum 4,9% şi Newt Gingrich 3,8%, potrivit cifrelor oficiale obţinute după numărarea a peste 21% din buletinele de vot.
Mitt Romney obţine astfel după câştigarea alegerilor din California încă 172 de delegaţi.
În Montana (nord), Romney a câştigat alegerile cu 69% din voturi (din aproximativ 23% din buletinele numărate), în timp ce în Dakota de Sud (centru) a obţinut 66% din voturi (rezultate finale), potrivit cifrelor oficiale.
În New Mexico (sud), Romney a obţinut marţi seara 73% din voturi (din aproximativ 61% din buletinele numărate), la fel ca şi în New Jersey (est), unde a obţinut 81% din voturi (cu 97% din buletinele numărate), potrivit CNN.
Mitt Romney, 65 de ani, ar urma să fie învestit oficial de partidul său în timpul Convenţiei republicane de la sfârşitul lunii august din Tampa, Florida (sud).
sursa: capital.ro


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu