sâmbătă, 23 iunie 2012

CUTREMUR PUTERNIC în Indonezia


Un cutremur cu magnitudinea de 6,6 a fost resimţit sâmbătă în provincia indoneziană Aceh (Sumatra, nord-vest), a anunţat agenţia de meteorologie şi geofizică indoneziană, relatează AFP.

Seismul a avut loc la o adâncime de 103 kilometri, la 24 de kilometri nord-vest de oraşul Subulussalam, la ora 12.11 (08.11 ora României). "Pentru moment nu a fost anunţate victime sau pagube materiale", a declarat pentru AFP Dedi Sugianto, un oficial din cadrul agenţiei. Cutremurul a fost resimţit în oraşele Blang Pidi (Aceh) şi Sibolga, în provincia Sumatra-Nord.
Indonezia este situată pe Cercul de Foc al Pacificului, unde întâlnirea mai multor plăci continentale provoacă o activitate vulcanică şi seismică intensă. Insula Sumatra, situată în nord-vestul arhipelagului indonezian, a fost afectată la 26 decembrie 2004 de un cutremur foarte puternic, cu magnitudinea peste 9, care a generat un tsunami pe coastele a aproximativ zece ţări din Asia de Sud-Est, provocând moartea a peste 220.000 de persoane, dintre care 170.000 în Aceh.


Sursa:  REALITATEA.NET

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu