Un nou ciclu existential marcheaza umanitatea. Aparent, de nicaieri si de niciunde apar marile civilizatii, neegalate in performante tehnice si artistice,pana astazi. Simbolul totemic, marcant pentru marile culturi ale lumii devine taurul. La sumerieni, eroul dominanat este Ghilgames, jumatate om, jumatate taur, egiptenii au ca obiect de cult, boul lui Osiris, cretanii la fel. Nu este o inbtamplare, nici un paradox. Initiatii stiau ca soarele rasarise in era Taurului. O alta trasatura a acestei perioade este traiul in comun. Apar marile orase. Un episod tenebros al istoriei plaseaza in China mileniului al treilea I.C, incarnarea lui Lucifer. Dupa unele manuscrise, dar mai ales conform scrierilor lui Rudolf Steiner, aparitia acestui spirit incarnat aduce omenirii „rationalitatea desacralizata”. Daca, esoteristii cred ca Orfeu a inventat numerele, Lucifer le da conotatia materialista, asadar de atunci incoace, se poate masura, se pot face calcule, insa fara esenta simbolica. Gandirea rationalist-materialista, „matematica, fara lumina” strabate planeta, gasindu-si un loc remarcabil in Egiptul arhitectului Imhotep, unde esenta gandirii filosofico-sociale era supunerea materiei si modelarea ei in functie de nazuinetele spiritului. Energii uriase sunt descoperite in potentialul uman si astfel, intr-un timp bizar de scurt apare infloritoarea civilizatie urbana, se dezvolta stiintele exacte si mai ales notiunile ingineresti. Aici se pun bazele doctrinelor ce aveau sa influenteze iremediabil intreg esoterismul occidental.Apar curentele spiritualist-materialiste pe care le revendica, astazi Franc- masoneria. Apare conceptul de initiere ritualica, caci sub influenta lui Lucifer, omul capata un nou tip de constiinta, el realizand ca traieste intr-un univers dual. Se iveste dihotomia persoana-fiinta, spirit-materie, iar marii initiati ai vremii spun lectia atingerii starii de Lumina. Pentru a-si aminti de originile ceresti, adeptul trebuie sa traverseze trepte initiatice, prin care afla ce se intamapla dupa descarnare, de ce trebuie sa se foloseasca in viata pentru a atinge perfectiune, si apoi cum sa invete sa moara ca persoana, pentru a invia ca Fiinta. In culturile sumeriene, zeii au caracteristici destul de umane, mananca, danseaza, beau se indragostesc. Ideea oculta a acestor practici era ca omul avea nevoie de spiritele superioare, pe care le ispiteste sa vina in dimensiunea materiala. Lucifer lucreaza chiar in dimensiunea fizica atragand alte spirite din Inalt catre pamant. Asa se explica evolutia tehnologica fara precedent pe care umanitatea o va cunoaste simultan in jurul anilor 3250 inainte de Christos.Pentru oamenii acelor vremuri, gandurile nu proveneau dintr-o stare mentala, interioara ci erau impulsuri dictate de spiritele decarnate, zei samd. Insa amagirea va iesi la iveala. Atrase catre materie, spiritele din vazduh, ispitite de placeri imposibile in dimensiunea energiilor subtile, oamenii si zeii minori se impreuneaza si isi creaza o doctrina a fericirii fara nici o regula etica si morala. Cam in aceasta perioada apare si Turnul Babe. Din Planul Divin, din ierarhiile Dumnezeiesti, Spiritele de Lumina realizeaza pericolul ca omul fara o constiinta fixa, urcand cu ajutorul zeilor minori spre cer, si vorbin aceeasi limba sa nu profaneze dimensiunile perfectiunii. Oamenii devenisera superstitiosi si la cheremul spiritelor si ele confuze, uitand de Marea Minte Universala, de Hiperconstiinta sau Sursa care creaza fiecaruia un sens indifernt de locatie, cultura, religie.Construit de Nimrod, „cel dintai viteaz de pe pamant”, care a cautat puterea de dragul puterii, aducand umanitatii cruzimea, lacomia si setea neostoita dupa privilegii. In aceasta perioada, oamenii sunt inavatati ca sunt ca niste zei, daca detin puterea iar restul ii venereaza si se supun. Insa din Inalt, Marile Spirite ale Soarelui si ale Lunii pregatesc un nou program prin care adeptul sa afle calea corecta catre Sursa.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu