Capitol din cartea intalnire in Pleiade
Aici se incheie descrierea experienţei mele personale, care a condus la intalnirea mea cu Preston Nichols. Totul a inceput cu mulţi ani in urmă, ca o aventură in planul conştiinţei inspirată de societăţile secrete ale Germaniei, care işi trag rădăcinile din Antichitate. Tradiţiile din care s-au inspirat aceste societăţi provin din perioada Atlantidei şi a constelaţiei tutelare a acesteia: Pleiadele, deşi foarte puţine informaţii au fost făcute
publice in această privinţă.
Pleiadele sunt una din cele mai strălucitoare constelaţii de pe cerul nopţii. Cei care au o vedere foarte bună pot vedea şapte stele (ceilalţi numai şase). In realitate, constelaţia cuprinde peste 250 de stele, cu orbite foarte apropiate intre ele.
Practic, toate mitologiile pămantului menţionează Pleiadele in tradiţiile lor orale sau scrise, considerand această constelaţie sacră sau sursa intregii vieţi. In interiorul Marii Piramide există şapte incăperi care comemorează aceste şapte stele. Arabii şi berberii le considerau sediul nemuririi, in timp ce diacii din Borneo credeau că aici se află centrul universului. Legendele sud-americanilor vorbesc şi ele de Pleiade, in care locuiesc zeii care au vizitat candva pămantul. Mayaşii se considerau ei inşişi „copiii Pleiadelor”.
In capitolele care vor urma voi prezenta majoritatea informaţiilor pe care le-am găsit in legătură cu miturile Pleiadelor, triate şi ilustrate astfel incat să poată fi uşor de inţeles. Acolo unde va fi cazul, voi face o serie de comentarii suplimentare, pentru a completa informaţiile prezentate in această carte. Mă voi referi inainte de toate la tradiţia greacă şi la cea romană, căci literatura care ne-a rămas de la aceste două civilizaţii este de
departe cea mai abundentă. Vom incepe cu creaţia universului, după care vom identifica linia ancestrală care a condus la crearea Pleiadelor (din perspectiva mitologiei).
La inceput nu a existat decat un vid (sau un haos), din care s-a născut principiul creator, cunoscut sub numele de Mama-pămant sau Gaia. In timp ce dormea, aceasta a născut un fiu, pe Uranus (echivalentul grecesc al lui ebraicului Metatron). Privind-o cu dragoste, acesta a revărsat asupra ei o ploaie fertilă, in urma căreia s-a născut natura manifestată: păsările, copacii, florile şi animalele. Impreună, cei doi au avut numeroşi copii, intre care cei mai puternici au fost cei 12 titani. Şase dintre aceştia erau de sex masculin şi şase de sex feminin. Uranus avea o putere creatoare uluitoare. Intre altele, el a creat şi electronul. Astrologia afirmă că Uranus patronează toate secretele electromagnetismului.
Creaţia sa s-a dovedit insă mai puternică decat el insuşi, lucru ilustrat de revolta copiilor săi şi de castrarea sa de către aceştia. Această imagine corespunde căderii lui Lucifer din Biblie. Satan este echivalentul biblic al lui Saturn, purtătorul inelelor intre titani. Vechii greci l-au numit pe Saturn Cronos (care corespunde in tradiţia ebraică lui Melchisedek).
Acesta este numele timpului. Cronos şi-a devorat propriii copii, pentru a nu avea parte de soarta tatălui său. Această imagine simbolizează creaţia timpului şi faptul că acesta ii devorează pe toţi cei care indrăznesc să trăiască in acest univers. Simbolul său era secera primită de la mama sa, cu care şi-a castrat tatăl. Saturn sau Cronos este prezentat adeseori şi sub forma Doamnei cu Secera (morţii).
Saturn avea un frate, pe Oceanus, care reprezintă personificarea divină a elementului apă. El inconjoară pămantul ca un imens ocean, in care este creată intreaga viaţă şi unde totul trebuie să se intoarcă mai devreme sau mai tarziu pentru a muri. Această analogie simbolizează torus-ul (vezi glosarul) sau Centura lui Van Allen, unde se presupune că există inregistrările akasha-ice. Oceanus fertilizează pămantul prin apele sale.
Soţia lui Oceanus se numea Thetis şi era mama eternă a izvoarelor. Impreună, cei doi au procreat Oceanidele, o multitudine de nimfe care trăiau pe fundul mării. Una dintre cele mai importante nimfe a fost Climene, care s-a măritat cu titanul Iapetus, un frate al lui Cronos. Din uniunea lor s-a născut Prometeu şi fratele acestuia, Atlas. Cel din urmă avea să devină părintele Pleiadelor.
Intre timp, Cronos continua să işi devoreze copiii, de teamă să nu fie detronat, aşa cum fusese tatăl său, Uranus. Soţia sa, Rhea, una din femeile-titan, l-a păcălit pe cand era pe punctul de a-şi manca cel mai mic dintre copii, pe Zeus, inlocuindu-l cu o piatră. Drept urmare, Zeus şi-a intrecut tatăl şi a devenit cel mai puternic dintre zei.
Deşi Cronos insuşi a modificat intr-o oarecare măsură linia primordială a timpului, domnia sa a fost mult mai apropiată de perioada originală a creaţiei decat domnia lui Zeus, care i-a succedat. Piatra pe care a inghiţit-o l-a condus pe Cronos la iluminare. In mitologie, pietrele reprezintă adeseori depozite ale cunoaşterii sau o serie de acţiuni. Ele corespund programelor interioare ale cristalelor. Chiar şi tehnologia cronometrelor (ceasurilor) are la bază folosirea cristalelor. După ce şi-a pierdut puterea, dar a cunoscut iluminarea prin intermediul pietrei inghiţite, Cronos s-a căit. In timp ce Zeus devenea cunoscut sub numele de Jupiter sau Iehova, Cronos a dezlănţuit asupra pămantului o teroare pe care umanitatea nu a mai experimentat-o pană atunci. El a ajuns astfel in Italia, unde a devenit cunoscut sub numele de Saturn şi le-a dăruit oamenilor agricultura. Sub patronajul său stau recoltele, moartea şi ciclurile naturale ale vieţii. Deşi a manifestat multe aspecte teribile, a fost un prieten al umanităţii, fiind de o corectitudine absolută.Zeus a fost mult mai instabil in relaţiile sale cu oamenii, dovedind adeseori un comportament malefic.
După detronarea lui Cronos, Atlas şi tatăl său, Iapetus, au pornit un război impotriva lui Zeus. Cei doi făceau parte din prima generaţie de zei şi ii erau loiali lui Cronos. După ce a obţinut victoria impotriva lor, Zeus l-a izgonit pe Iapetus in Tartar şi l-a condamnat pe Atlas să poarte pe umerii săi cerul. Atlas a devenit astfel personificarea matricei geometrice care stă la baza intregii creaţii. Purtand pe umerii săi cerul (a cărui
personificare era unchiul său, Uranus), el era cel responsabil de prezervarea liniei primordiale a timpului. Această povară era cu adevărat uriaşă, căci timpul fusese deja modificat. De aceea, imaginile simbolice care il prezintă au inlocuit cerul de pe umerii săi cu pămantul. In cele din urmă, Atlas a fost transformat in piatră cand Perseu i-a arătat capul Meduzei.
Deşi nu era un om propriu-zis, Atlas avea trăsături umane. Impietrirea lui simbolizează căderea completă a omului in starea tridimensională solidă, adică in matricea artificială a pămantului. Cealaltă faţă a monedei se referea la faptul că piatra a devenit un simbol al corpului cristalin al cunoaşterii experimentate de Atlas. Această cunoaştere supremă a devenit centrul civilizaţiei Atlantidei, care a apărut ca o revoltă impotriva lui Zeus sau a lui Iehova. Atlanţii au luat numele zeului grec Atlas.
Atlas a fost părintele celor şapte Pleiade, impreună cu Pleione, fiica bunicilor săi dinspre mamă: Oceanus şi Tetis. Cunoscute ca cele şapte surori, Pleiadele au primit următoarele nume: Maia, Electra, Taigete, Asterope, Merope, Alcione şi Celaeno. Imediat după ce s-au născut, Pleiadele au inceput să danseze pe cer, fiind foarte fericite. Cand şi-au dat seama că sunt singure, intregul univers s-a intristat şi cerul s-a cutremurat. De aceea, au fost chemaţi peţitori, dar nici unul nu a corespuns naturii libere şi zburdalnice a Pleiadelor.
Deşi s-au măritat, acestea nu au fost niciodată satisfăcute de soţii lor. Intre timp aceştia au dispărut, dar Pleiadele continuă să aştepte, strălucind pe cerul nopţii şi dorind să fie fericite din nou, la fel ca la inceputuri.
Fiind nimfe, surorile pleiadiene erau considerate simboluri ale fertilităţii cărora le place jocul. Rădăcina cuvantului Pleiade inseamnă simultan „a se juca” şi „a naviga”. In religia celtică, data de 1 mai este numită sărbătoarea Beltanului, aceasta fiind prima noapte din an cand Pleiadele apar pe cerul nopţii. Este o sărbătoare a fertilităţii, foarte populară in zilele noastre sub numele de May Day (Ziua de Mai). Pleiadele apun la sfarşitul lui noiembrie. Aceste date coincid intre altele cu sezonul de navigaţie in Marea Mediterană. Grecii au considerat această perioadă şi ca un sezon al fertilităţii culturale. In aceste luni, ei navigau, explorau şi făceau comerţ. Dispariţia Pleiadelor in noiembrie semnalează inceperea anotimpului rece, care incheie sezonul de navigaţie.
Unul din peţitorii Pleiadelor a fost Orion, un vanător din randul giganţilor, de o mare frumuseţe. Există numeroase legende legate de acesta, dar toate prezintă acelaşi comportament necioplit şi grosolan. Deşi foarte frumos ca infăţişare, Pleiadele au incercat să-l evite, căci manierele lui necioplite echivalau cu păcatul originar, sau altfel spus cu devierea liniei primordiale a timpului. Numele de „Orion” este strans legat de cuvantul „originar”. Simbolurile sale erau ursul şi porcul mistreţ, căci era sclavul impulsurilor sale
inferioare. Atunci cand este aplicat oamenilor, cuvantul „porc” simbolizează intotdeauna o persoană necioplită, grosolană şi nemanierată. Orion s-a născut ca ţăran in Beoţia, o provincie rurală din Grecia. De aici s-a născut şi cuvantul „boer26”, care inseamnă sclav legat de glie sau ţăran.
Pleiadele s-au simţit distruse de ceea ce i s-a intamplat tatălui lor, Atlas, atunci cand Zeus l-a condamnat să ţină pe umeri cerul. S-au simţit incă şi mai nenorocite cand Perseu, fiul lui Zeus, l-a transformat in piatră, arătandu-i capul Meduzei. Meduza era un simbol al lui kundalini in ascensiune, care poate scoate uneori la iveală cele mai hidoase adevăruri.
Din cauza vanităţii ei şi a nerespectării aspectelor superioare ale vieţii, adevărul a ieşit la iveală, sub forma unui curent energetic extrem de puternic, care i-a făcut părul măciucă pe cap (este cunoscută imaginea Meduzei cu părul valvoi). Ea reprezintă simbolul adevărului necontrolat, prea puternic pentru a putea fi privit in faţă.
Atlas şi intreaga matrice-reţea a pămantului au fost paralizaţi, fiind transformaţi intr-o linie temporală falsă.
Perseu era un iniţiat in misterele şarpelui, obţinand un ochi clarvăzător de la trei vrăjitoare.
Acesta era un glob de cristal care ii permitea să vadă adevărul. „Per” inseamnă „prin” şi reprezintă rădăcina cuvantului „percepţie”. Cristalul nu ii permitea insă lui Perseu să vadă decat adevărul filtrat, adevărul gol-goluţ (necontrolat şi periculos) fiind simbolizat de Meduza.
Perseu a fost considerat un erou şi corespunde lui Quetzalcoatl, din tradiţia incaşă.
Căsătoria lui cu Andromeda simbolizează apariţia rasei roşii.
Atlas s-a luptat cu Perseu pentru că acesta era fiul lui Zeus. Legenda afirmă că Perseu l-a transformat in piatră cu ajutorul capului Meduzei – referinţă ocultă la inţelepciunea pietrei (cristalului). Piatra simbolizează matricea-reţea a pămantului, artificială şi blocată, dar şi cristalizarea misterelor lui Atlas. Acest mit prezintă oribilul adevăr al devierii timpului primordial.
Pleiadele au fost atat de afectate de ceea ce s-a intamplat cu tatăl lor incat şi-au luat vieţile, motiv pentru care au fost izgonite in ceruri de Zeus, sub forma unor stele, căci acesta le admira foarte mult frumuseţea. Ele au rămas pană astăzi pe cer, strălucind noaptea şi provocand umanitatea să le afle secretele.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu